Muzica este cea mai umana revelatie a lui Dumnezeu.

Sufletele omenesti au cautat dintotdeauna mijloace materiale de a se odihni,si

atunci din inimile lor doritoare si purtatoare in acelasi duh sfant ,a rasarit dorinta
de a stabili un mijloc real,material,de comunicare cu o divinaitate careia i se
cuvenea mai mult decat un simplu vorbit. Frumusetea stilului,a gratiei,a ritmului si
armoniei depinde de simplitatea, puritatea , si daruirea celui care isi pune truda in
slujba creatorului.pr Arsenie Papacioc spunea ca inima nu are limba, dar nu tace
o clipa. De aici incepe izvovul muzicii, din inima trudita a omului, din dorinta lui de
a multumi divinitatii, si din comuniunea cu ceilalti semeni ai sai. Muzicalitatea
vorbei si cantecul au insemnat mereu o forma de manifestare a starii sufletesti ,
prin care poporul roman a reusit sa isi spuna oful, sa isi planga durerea, sa se
bucure si sa se veseleasca. Mainile la munca,mintea si inima la Dumnezeu,iar
glasul inaltand lauda si dand slava Celui Bun.Versul si cantecul sunt tovarasi de
nadespartit in viata omului, luand parte la cele 3 etape esentiale din viata lui:
bucuria venirii in lume, apoi nunta, cand jocul si voia buna unesc oamenii intr-o
mare hora a fraternitatii simbol al vesniciei; iar ultima etapa cuprinde-jalea
,durerea despartirii este cantata atat din instrumete cat si din glasul celor
indurerati.instrument esential in viata poporului roman putem considera
clopotul,acesta fiind folosit inca din cele mai vechi timpuri,atat pentru a anunta
bucuria si rugaciunea,cat si necazul si primejdia.trasul clopotelor este o practica
straveche a Bisericii Ortodoxe,prin aceasta urmarindu-se atat chemarea
credinciosilor cat si exprimarea bucuriei triumfatoare a Bisericii si a slujbelor sale
Dumnezeiesti.cantecul e bucurie,dar totusi cat de mult le trebuie unora pentru a
se considera fericiti, pt ca sunetul divinitatii sa le patrunda in inima.diferentele
acestea de conceptii pornesc de undeva dinauntru.acolo in adancuri,este sau nu
este cineva.cu nevoia de a fi fericiti traim,iar fericirea nu se arata uneori atat de
slab,incat ne dam seama cu greu ce trebuie sa facem pentru a o prinde in
maini,pentru a o strange la piept,pentru a o ne-o insusi.Fericirea consta adesea
intr.-o revelatie a glasului,un cantec ridicat care inaltul cerului,pt Cel si cei de
acolo.si tu ?,prietenul meu drag,priveste cerul…il vezi mai albastru decat mine?
M-as bucura.Poate ca atunci ,printe fulgii trimisi de Dumnezeu,glasul Lui iti va
umple sufletul de bucurie si mireasma sfanta.

”Cântă şi mergi mai departe, la capătul drumului te aşteaptă Dumnezeu.” (Sfântul

Augustin)