Criza Imperiului roman (secolul al III-lea) – Sfârşitul antichităţii

Anarhia militară

Epoca împăraţilor soldaţi a fost o perioadă de anarhie militară şi de lupte civile. Neliniştea şi

nesiguranţa au caracterizat această epocă.

Împăraţii se urcau pe tron şi coborau la intervale scurte de timp după cum erau sau nu pe
placul pretorienilor sau al armatei, „împănată” între timp cu mercenari barbari.

Fiecare legiune se întrecea să facă pe generalul său împărat, ca să poată trage tot felul de foloase.

La un moment dat, pe la jumătatea secolului al III-lea, vreo 30 de împăraţi au fost proclamaţi

deodată din toate colţurile împărăţiei.

Imperiul se afla în pericol de destrămare.

Singur, Aurelianus a reuşit să înscrie o domnie autoritară fiind supranumit reîntemeietorul imperiului.

Roma a fost înconjurată de puternice ziduri. Din păcate din nou un asasinat a pus capăt prea repede şi
acestei domnii.

Imperiul roman va intra într-o lungă criză ce va avea ca deznodământ destrămarea şi apoi dispariţia lui.

Colonii

O primă consecinţă a acestor dezordini a fost pătrunderea masivă a popoarelor barbare în imperiu.

Primii veniţi au fost germanii. Buni luptători ei au fost primiţi în armată ca mercenari.

Alţii au fost lăsaţi să se aşeze pe pământurile părăsite pentru a le lucra în arendă. Aceştia din urmă au
format o nouă stare socială numită coloni.

Colonii spre deosebire de sclavi, erau oameni liberi. Ei aveau obligaţia să dea statului o parte a
producţiei obţinute.

Spre sfârşitul imperiului colonii vor fi legaţi de glie, din tată în fiu, iar cei ce nu reuşeau să se descurce
pe pământurile statului acceptau să devin colonii marilor proprietari.