Sunteți pe pagina 1din 1

Cultura antică

Focare ale civilizaţiei din perioada antică s-au aprins în Mesopotamia, în văile
Nilului, Indusului, Huanghe, pe malurile Mării Mediterane, Mării Negre şi alte regiuni.
Contactele între popoare au determinat schimbul de idei şi realizări tehnice. Fiecare popor
a asimilat şi a modificat aceste împrumuturi conform modului său de viaţă şi de gîndire.
Astfel preocupările fundamentale, comune tuturor popoarelor, au fost modelate şi
adaptate dînd naştere unor sinteze originale. Între civilizaţiile antice au existat
legături permanente care s-au materializat prin răspîndirea scrierii, influenţa reciprocă a
literaturii şi artei. Antichitatea ne-a transmis realizări extrem de importante care au
determinat dezvoltarea civilizaţiei în ansamblu.
Anume în acele timpuri, pentru prima oară omul a încetat să depindă de hazardul
vînătorii descoperind mijloace mai bune pentru a utiliza resursele solului: practicarea
agriculturii folosind irigaţia şi creşterea vitelor. Viaţa sedentară a omului antic a
determinat apariţia satelor şi construirea oraşelor. În oraşe se zidesc primele edificii din
lemn, cărămidă şi piatră şlefuită. În antichitate au fost construite oraşe după planuri
regulate pentru a pune în valoare monumentele decorative. Coloana, bolta şi cupola sînt
invenţii ale popoarelor antice. Tot în acele timpuri au fost inventate roata, olăritul şi
metalurgia.Datorită ingeniozităţii popoarelor antice au apărut sulurile de papirus, tăbliţele
de lut şi pergamentul. În antichitate a fost inventată scrierea, graţie căreia gîndirea,
descoperirile oamenilor, evenimentele istorice au putut fi conservate pentru posteritate.
Popoarele antice au inventat teatrul (comedia, tragedia, reprezentaţiile muzicale). Ei au
stat la originea poeziei (poezia lirică, elegia, epopeea etc.) şi filosofiа.
Au fost inventate cifrele, calculul, primele sisteme de greutăţi şi măsură. Setea
de cunoaştere a omului a dus la apariţia ştiinţelor: astronomia, medicina, matematica,
geometria, istoria, geografia. Antichitatea a generat primele forme de guvernare
organizată: monarhia, administraţia cu un mare număr de funcţionari specializaţi, dreptul
care codifica raporturile dintre oameni şi state, moneda care a facilitat schimburile
comerciale. Popoarele antice au definit clar formele de guvernămînt: aristocraţia
(guvernarea celor mai buni); democraţia (guvernarea poporului); tirania (guvernarea unui
uzurpator); monarhia (guvernarea unui singur conducător). Democraţia a permis
înflorirea artei oratorice, politice şi juridice.
În antichitate au apărut două forme esenţiale ale religiei: politeismul (la egipteni,
mesopotamieni, greci, romani etc.) şi monoteismul (oroastrismul, vaishnavismul,
iudaismul, budismul, religia geţilor antici, creştinismul etc.). Credinţele religioase au
inspirat primele texte şi primele capodopere ale literaturii. În antichitate a apărut
Creştinismul – una dintre religiile universale ale contemporaneității .Numeroase valori
ale civilizațiilor antice stau la baza culturii, ştiinței şi economiei universale moderne.

S-ar putea să vă placă și