REVOLUȚIA JUNILOR TURCI DIN 1908

Junii Turci (în limba turcă: Jön Türkler) a fost o coaliție a unor grupuri cu diferite

orientări, dar care erau cu toate în favoarea reformei administrației Imperiului
Otoman. Mișcarea era împotriva monarhiei absolutiste a sultanatului otoman și
militau pentru repunerea în drepturi a constituție Constituției Kanûn-ı Esâsî. Ei
sunt cei care au bazele celei de-a doua perioade constituționale în 1908 prin
ceea ce a devenit cunoscut ca „Revoluția Junilor Turci”.
Termenul „Junii Turci” definește pe acei membri ai societății otomane cu vederi
progresiste, moderniste și care se opuneau status quo-ului vremii. Mișcarea a
clădit o tradiție durabilă a disidenței care a modelat viața intelectuală, politică și
artistică a perioadei otomane târzii, care a coincis în general cu
perioada declinului și destrămarea imperiului. Numeroși Juni Turci au fost activi
nu doar pe arena politică, dar și în alte domenii precum artele, administrația sau
știința.
În societatea turcă modernă, Junii Turci sunt considerat ca fiind grupul care a
inițiat procesul de liberalizarea care a dus la apariția Turciei moderne. Deși
anumite comunități modernen turce consideră că Junii Turci au fost de fapt
niște infractori, care au inițiat prima lovitură de stat din istoria Turciei,
majoritatea populației consideră că acțiunile lor au avut un caracter progresist,
chiar și după standardele zilelor noastre.
Prin generalizare, „Junii Turci” sunt numiți orice grup din rândul unei organizații
care au vederi progresiste și care caută să câștige puterea ..
Revoluția Junilor Turci din 1908 l-a obligat pe sultanul Imperiului Otoman Abdul
Hamid al II-lea să revină asupra deciziei de suspendare a parlamentului și a marcat
începutul celei de-a doua perioade constituționale din istoria imperiului.
Revoluția, care a marcat un moment important în istoria Imperiului Otoman,
a procesului de disoluție a acestuia, a fost rezultatul unirii eforturilor
reformatorilor pluraliști, naționaliștilor turci, seculariștilor de
inspirație occidentală și a altor forțe care considerau că absolutismul sultanului
este vinovat pentru situația grea în care se zbătea statul.
Revoluția a repus în drepturi parlamentul, care fusese suspendat de sultan în
1878. Procesul de înlocuire a instituțiilor monarhice cu cele constituționale și
introducerea politicilor electorale democratice nu a fost un proces simplu sau
lipsit de vărsare de sânge. Pe de altă parte, zonele periferice ale imperiului au
continuat să lupte pentru desprinderea de centru, sub influența unor mișcări
revoluționare locale.