In anul 1889 la Constantinopol a fost creat partidul Uniune si progres, care a grupat

treptat pe toti cei nemultumiti de sistemul de guvernare si hotarati sa introduca schimbari

structurale pentru a salva Turcia de la dezmembrare si a o transforma intr-un stat constitutional.
Aceasta organizatie s-a remarcat de la inceput printr-un caracter eterogen, ceea ce i-a minat
eficienta. La inceputul veacului nostru existau mai multe curente in ceea ce priveste modalitatile
practice de redresare si orientarea politica viitoare, conturandu-se astfel si gruparile politice ce s-
au infruntat in perioada ce a urmat revolutiei din
1908 (de exemplu, gruparea condusa de Enver si Gemal, cea in fruntea careia va ajunge Mustafa
Kemal, altele, compuse din reprezentanti ai populatiilor neturce ce s-au detasat in final, precum
romanul N. Batzaria, fost fruntas de seama in partidul Uniune si progres, in parlamentul si
guvernul turc). S-a produs astfel o actiune simultana, o vreme chiar inca nedelimitata, atat a celor
ce erau denumiti tot mai mult Junii turci, cat si a miscarilor nationale de eliberare.
La inceputul veacului, partidul Uniune si progres si-a inten- sificat activitatea, in forme ilegale,
punand o vreme accent pe factorul militar si pe organizarea unor revolte in unitati militare, mai
intai in regiuni orientale, precum Erzerum, Samsun, Damasc. Trimiterea unor unitati pentru a
reprima populatia rasculata din Macedonia a oferit ocazia declansarii, la 3 iulie 1908, la Resno,
sub conducerea tinerilor ofiteri Enver si Niazim, a ceea ce avea sa devina revolutia Junilor Turci.
Rascoala declansata in Macedonia a cuprins repede intregul imperiu, silindu-l pe sultan sa
cedeze, trecandu-se la un regim constitutional si profilandu-se o ameliorare generala, pe toate
planurile. N. Iorga scotea in evidenta ca aceasta revolutie venea sa implineasca fara nici o
partinire opera civilizatiei, proclamand principiile revolutiei franceze. Mai consemna in epoca,
in legatura cu revolutia Junilor Turci si atitudinea acestora fata de problema natio- nala:
Declarau ca asa-numita Macedonie este o mostenire parinteasca, inalienabila de imperiu si ca
luptatorii crestini dintre care multi se unira cu ostile libertatii si venisera cu ele la
Constantinopol, participand la luptele contra reactiunii, n-au decat sa paraseasca pusca si
hangerul pentru ca sa apere pe cale constitutionala dorintele locale, caci de dorinti nationale nu
mai putea fi vorba o data ce toti erau cetateni, iar puterile nu mai aveau ce cauta acum pe un
teritoriu unde poporul otoman venea sa indeplineasca fara nici un fel de partinire opera
civilizatiei