JUNII TURCI

Abdul Hamid al II-lea – una din personalitatile centrale in tematica Junilor Turci, acesta
fiind rivalul lor si sultanul Imperiului Otoman – a ocupat tronul intr-o perioada extrem de
tensionata pe plan extern si intern. Ca urmare a avansarii trupelor ruse pana la periferiile
Istanbulului si lipsei raspunderii parlamentului, acesta a suspendat constitutia, a dizolvat
parlamentul, arestand totodata cei mai importanti membri ai acestuia. Imp. Otoman nu a suferit
nici o pierdere teritoriala intre 1882-1908 sub conducerea autocratica a sultanului.
Revolutia junilor turci reprezinta o miscare revolutionara, ce avea ca scop democratia,
drepturi egale, actionand impotriva regimului autoritar. In fruntea grupurilor opozitioniste se
aflau de obicei militari cu rang de ofiteri si functionari. Primul germene poate fi considerat
grupul lui Ibrahim Temo, ce a adunat in jurul sau 25-30 de oameni ce inchegau legaturi cu
persoane din alte institutii din Istanbul. In 1892 Poarta a deconspirat grupul secret, unii au fost
arestati pe cateva luni si eliberati mai tarziu cu posibilitatea de a continua studiile. Grupul insa si-
a continuat activitatea si dezvoltarea. In 1894 prin brosuri distribuite in Istanbul printre
functionari, ofiteri si cadeti, Societatea Otomana Unitate si Progres chema la arme impotriva
regimului despotic toate popoarele imperiului. Au urmat arestari, exil fortat si refugii in Europa.
Ogranizatia insa continua dezvoltarea neintrerupta. Prima incercare de lovitura de stat dateaza
din 1896, insa esueaza din cauza unui comandant de divizie ce tradeaza. Deconspirata a fost in
iunie 1908 si o filiala sub comanda lui Ahmed Niyazi, insa membrii acesteia au actionat prin
refugierea in munti a 200 de soldati, la care ulterior aderau grupuri din alte garnizoane. Sultanul
nu a reusit sa-i inabuseasca, unitatile din zona fiind solidare cu miscarea revolutionara. Acestora
li s-au alaturat liderii miscarilor nationaliste ale minoritatilor macedonene si albaneze. Ca urmare
a amenintarii de a indrepta fortele catre capitala, sultanul a dispus reinstaurarea constitutiei si
parlamentului.
Atmosfera propagata de liderii miscarii s-a shimbat rapid din revolutionare, la altele de
liniste si ordine. Acestia au reprimat incercarea de capatare a autonomiei Albaniei amenintand cu
artilerie, iar in iulie-august au oprit mai multe greve. Imaginea publica a sultanului a fost
curatita, insa politia secreta a acestuia a fost dizolvata. Principalele puncte ale Partidului Unitate
si Progres erau: limitarea drepturilor sultanului, largirea celor ale parlamentului, scaderea varstei
minime pentru vot, anularea dreptului de a exila al sultanului. In sfera politica turca s-au
schimbat 14 guverne in 10 ani, fapt ce reflecta instabilitatea politica. In urma asasinarii lui
Mahmud Sevket-Pasa a inceput o campanie de teroare impotriva opozitiei. La inceputul anului
1913 la conducerea statului era un fel de triumvirat (Enver, Talaat si Cemal). Dictatura acestora a
condus la deteriorarea continua a situatiei economice a imperiului.