Rusia secolului 19 Ecaterina cea Mare și Alexandru I
La moartea împărătesei în 1796, politica
expansionistă a Ecaterinei transformase Rusia într- o mare putere Europeană. Expansiunea rusă a continuat și în vremea țarului Alexandru I care a anexat în 1809 Finlanda, cedată de o Suedie mult prea slăbită ca să mai poată opune rezistență Greșala franeză
Împăratul Napoleon I a făcut o mare greșeală
invadând Rusia în 1812 după o dispută cu țarul Alexandru I. Campania franceză a fost o catastrofă militară. Deși armata lui Napoleon a ajuns până la Moscova, tactica rusească a pământului pârjolit i-a împiedicat pe invadatori să se bucure de roadele victoriilor lor. În timpul cumplitei ierni rusești, mii de soldați francezi au murit degerați. Deși Rusia avea să joace un rol politic extrem de important în secolul care a urmat, poziție asigurată de victoria asupra Franței napoleoniene, menținerea iobăgiei țăranilor a periclitat progresul economic al imperiului într-o măsură foarte mare Imperiul Rus după insurecția decembristă
Statutul de mare putere al Imperiului Rus punea
în umbră într-o oarecare măsură ineficiența guvernului său, izolarea față de propriul popor și grava înapoiere economică. După înfrângerea lui Napoleon, Alexandru I s-a arătat dispus să accepte reforme constituționale. Până în cele din urmă, foarte puține astfel de reforme au fost aplicate, acestea nefiind unele cuprinzătoare. Alexandru I, un țar relativ liberal, a fost urmat pe tron de fratele său mai mic, Nicolae I, care a trebuit să facă față unei revolte chiar la începutul domniei sale. Cauzele acestei revolte se datorau războaielor napoleoniene, când un mare număr de ofițeri învățați au traversat toată Europa Problema direcției în care trebuia să se îndrepte Rusia era în descuție încă din timpul lui Petru cel Mare și a politicii sale de occidentalizare a țării. Taberele erau împărțite: unii doreau copierea modelelor occidentale, în timp ce alții doreau renunțarea la tot ce era străin șî revenirea la tradițiile trecutului. Alexandru al II-lea și abolirea iobăgiei
Un an mai înaintea morții țarului Nicolae I, Rusia
a fost implicată în războiul Crimeii. De când jucase rolul hotărâtor în înfrângerea armatelor lui Napoleon, Rusia fusese privită ca având o armată invincibilă, lucru care s-a dovedit eronat în timpul conflictului din peninsula Crimeea. Înfrângerea rușilor în timpul acestui război a pus în evidență foarte clar slăbiciunile Imperiului Țarist. Emanciparea iobagilor în 1861 a fost singurul eveniment important din istoria Rusiei în secolul al XIX-lea. A fost începutul sfârșitului monopolului puterii aristocrației funciare. Emanciparea țaranilor a eliberat forța de muncă a țăranilor, care aveau astfel posibilitatea să aleagă liber munca în întreprinderile industriale de la orașe, a dat un imbold important economiei în general și industriei în particular și a făcut să crească numărul celor care făceau parte din așa zisă clasă de mijloc. Totuși, țăranii nu au primit în mod gratuit pământurile pe care le lucraseră, ci au plătit taxe către stat pentru toată durata vieții lor Nihilismul
În deceniul al șaptelea al secolului al XIX-lea s-a
dezvoltat în Rusia o mișcare cunoscută ca nihilism. De ceva vreme, liberalii ruși erau dezamăgiți de ceea ce erau considerate discuțiile sterile ale intelectualității ruse. Nihiliștii puneau la îndoială toate valorile, apărând independența individului, șocând societatea rusească. Nihiliștii au încercat la început să convigă aristocrația de necesitatea reformelor. După eșecul în această întreprindere, ei "și-au întors fața către popor", activând în rândurile țăranilor în cadrul mișcarii narodniciste. Nicolae al II-lea și noile mișcări revoluționare
Alexandru al III-lea a fost urmat pe tronul
imperial de fiul său Nicolae al II-lea. Revoluția industrială, care începuse să exercite o influență tot mai mare asupra societății rusești, au dus la crearea de noi forțe care în cele din urmă au răsturnat țarismul. Vă mulțumim petrnu atenție
Prezentarea a fost creată de elevi din clasa a X-a A