MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

UNIVERSITATEA 1 DECEMBRIE 1918 ALBA IULIA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOLOGIE
SPECIALIZAREA: ISTORIE, anul III
DISCIPLINA: Femeia în societatea medievală

Blanche de Castille

Student:

Rotaru Adrian

Blanche de Castille s-a născut în 4 martie 1188 și a murit in 12 noiembrie 1252. A fost
soția lui Ludovic al VIII-lea al Frantei și mama lui Luis al IX-lea, de asemenea a fost regentă
între anii 1226-1234 atât timp cat fiul ei era minor, și între anii 1248-1252 când Louis al IX-lea a
plecat în cea dea 7-a cruciadă.

Blanche era fiica lui Alfonso VIII din Castilia și Eleanor, care era fiica lui Henric al II-lea
al Angliei. Bunica ei, Eleanor din Aquitania, regina Angliei, a călătorit în Spania pentru a o
aduce pe Blanche, în vârstă de 11 ani, în Franța, unde a fost încheiat un tratat de căsătorie cu

1
Louis, fiul cel mic al regelui Filip al II-lea Augustus. Această căsătorie motivată din punct de
vedere politic a fost aranjată de unchiul lui Blanche, regele Ioan al Angliei, și a fost sărbătorită în
1200 la Portsmouth, Hampshire. Acesta a reprezentat doar o scurtă armistiție în lupta dintre
Anglia și Franța pentru controlul asupra anumitor teritorii franceze.

Blanche, care a devenit franceză prin căsătorie, a devenit treptat și franceză de spirit. Deși
nu a încetat să se preocupe de familia ei, printre ei unchiul ei Ioan și aliații săi, cumnatul ei
Ferrand din Portugalia și vărul ei Otto din Brunswick (ulterior Sfântul împărat roman Otto al IV-
lea), ea s-a bucurat de victoria asupra lui Otto și a englezilor de la Bouvines în 1214, marcând
prima etapă a unificării franceze, țel pentru care ea în permanență se lupta. În același an, ea l-a
născut pe Louis, viitorul rege al Franței. La moartea lui John al Angliei, Blanche a încercat cu
îndrăzneală să acapareze tronul englez: în 1216, Ludovic al Franței a invadat Anglia în numele
ei. Englezii s-au opus ferm împotriva lui, iar fiul lui John, în vârstă de nouă ani, a fost încoronat
în cele din urmă Henric al III-lea.

Roman catolică devotată, Blanche s-a implicat curând în ceea ce credea cu sinceritate a fi
un război sfânt împotriva ereticilor Cathari, o sectă întemeiată pe credința că binele și răul au doi
creatori separați, care înfloreau în toată sudul Franței. Soțul ei, Ludovic al VIII-lea în 1223, a luat
parte la o cruciadă împotriva Cathari, dar a murit de dizenterie la întoarcerea în nordul Franței în
1226. În conformitate cu voința soțului ei, Blanche a devenit custodele lui Louis în vârstă de 12
ani și regent al Franței. A insistat cu firmitate să-l încoroneze pe Louis imediat și încoronarea a
avut loc la Reims la trei săptămâni după moartea lui Ludovic al VIII-lea.

Problema cea mai presantă a fost să se ocupe de o revoltă a marilor baroni, organizată de
Filip Hurepel, fiul nelegitim al regelui Filip al II-lea Augustus și susținut de regele Henric al III-
lea al Angliei. În fața unei astfel de adversități, Blanche s-a arătat la rândul său, un diplomat
delicat, un negociator inteligent și un lider puternic. Îmbrăcată în alb, pe un palfrey alb îmbrăcat
în aceeași culoare, a pornit în luptă în fruntea trupelor sale. După o tentativă de răpire a tânărului
rege, Blanche nu a ezitat să înlocuiască tovarășii nobili rebeli cu oameni obișnuiți, dacă credea că
este necesar. De asemenea, a creat miliții locale. Blanche a reușit treptat să supună revolta, să
stabilească un nou armistițiu cu Anglia și, în 1229, a liniștit sudul Franței prin semnarea

2
Tratatului de la Paris cu Raymond VII, contele de Toulouse. Franța a intrat apoi într-o eră a
stabilității interne, care a văzut construcția multor catedrale în toată țara.

O singură dată, Blanche nu a prezentat conduită diplomatică. În 1229, a avut loc o dispută
între un cârciumar și unii studenți în Cartierul Latin din Paris. Poliția a fost chemată, iar studenții
au fost bătuți și aruncați în Sena; o astfel de intervenție în Cartierul Latin a fost însă contrară
prerogativelor acordate universității, iar facultatea și studenții au amenințat că vor greva dacă
privilegiile universității nu sunt respectate. Rău sfătuită, Blanche s-a ținut ferm, dar universitatea
și-a închis ușile, facultatea și studenții au plecat din Paris pentru provincii și peste hotare. A fost
nevoie de patru ani și intervenția papei înainte ca universitatea să revină la Paris cu noi
prerogative, de data aceasta acordată chiar de Blanche.

Deși Ludovic al IX-lea a împlinit vârsta la 25 aprilie 1236, Blanche a rămas la rândul său
ca cel mai loial și statornic susținător. Cu toate acestea, nu avea tact, în ceea ce privește viața
privată a fiului ei. Deși Blanche însăși a ales-o pe Margaret de Provența pentru a fi soția lui
Louis, ea a tratat-o pe Margaret cu o severitate considerabilă. În 1244, după ce Louis și-a revenit
dintr-o boală gravă, el și soția sa, împotriva dorințelor lui Blanche, au făcut un jurământ de a
merge într-o cruciadă împotriva musulmanilor. Au pornit în 1248, iar din nou regatul a fost
încredințat lui Blanche. Informată despre înfrângerea lui Louis la Al-Manṣūrah, Egipt și despre
închisoarea sa ulterioară, Blanche însăși s-a dus să-i caute răscumpărarea și armata franceză. Ea a
solicitat părinților, aliaților și papei pentru fonduri și provizii, dar interesul pentru cruciadă a
scăzut.

Deși slăbită de o afecțiune cardiacă, Blanche nu și-a neglijat obligațiile de regent.

Continuând să prezideze ședințele de consiliu, ea a semnat legi și a supravegheat săracii din
Paris. Când unii dintre cei săraci au fost maltratați de capitolul catedralei, ea însăși a călărit,
pentru a deschide porțile închisoarii lor. În drum spre Abbey of the Lys, una dintre retragerile ei
preferate, Blanche a suferit un atac cardiac care îi va lua viața. A fost readusă la palatul Louvre,
îmbrăcată în obiceiul unei călugărițe și așezată pe un pat de fân. Acolo, după ce a cerut iertarea
tuturor și a primit ultimele sacramente, ea a murit. A fost înmormântată la Abadia Maubuisson și
inima s-a a fost dusă la Abbey of the Lys. Ludovic al IX-lea a fost la Jaffa când a aflat de
moartea mamei sale. Vestea l-a tulburat foarte mult, pentru că era conștient că a pierdut nu numai
un părinte incomparabil, ci și cel mai puternic susținător al regiei sale.

3
4