Trepanația

Studiu de caz

Rotaru Adrian
Anul III
Dovezile arheologice ne arată primele exemple de procedură
chirurgicală efectuate de oameni dintre care avem dovezi care implică
îndepărtarea bucăților de os care acoperă creierul. Cele timpurii
exemple din Europa sunt mai vechi de 7000 ani, datând probabil din
perioada Mesolitică și cu siguranță spre Neolitic. Trepanația craniului
a fost practicată în multe locuri are lumii: Peru, Africa, Europa
Centrală. Dovada antropologică a trepanației craniului a arătat că
acest proces chirurgical s-a practicat de-a lungul Neoliticului, cu toate
avem puține dovezi ale eficienții medicale acesteia sau semnificația
rituală.
Cele două cranii descrise sunt descoperite în diferite săpături arheologice ale
mormintelor, aparținând neoliticului târziu a culturii ‘Schnurkeramik, cultura din
apropierea comunităților moderne din Tauberbischofsheim-Dittigheim in Valea
Tauber(figura 1, slide-ul 5) . Și Stetten an der Donau, ambele în sud-vestul
statului German din Baden-Württemberg(figura 2, slide-ul 7).
Primul craniu este al unui bărbat în vârstă de 40-50 ani și provine din mormântul 31 la
Tauberbischofsheim-Dittigheim in Valea Tauber. Acest craniu conține un defect în formă
de limbă orientat în direcția anteposterioară în partea stângă a osului parietal, marginea
anterioară se află în regiunea șuturii coronale. Trepanația prezintă margini oblice la
extinderea din lamina externă și diploe. Trepanația are următoarele dimensiuni
110x42mm pentru lamina externă și aproximativ 65x26mm pentru lamina internă.
Trepanarea nu arată nici o dovadă de reacție osoasă sau urmele unei fracturi intravitam.
Tăieri liniare se observă către centrul trepanației. Același craniu arată o a doua trepanație
formată similar pe partea dreaptă a osului parietal în apropiere de sutura sagitală care a
fost tăiată numai în lamina externă și arată de asemenea semne de vindecare.
Al doilea craniu de la Stetten an der Donau este remarcabil de bine
conservat și aparține a unei femei de 20-30 ani, ale cărei resturi
osoase au fost recuperate dintr-un cimitir de lângă Stetten an der
Donau. Provine dintr-un mormânt dublu cu un nou-născut.
Trepanația vizibilă pe acest specimen este un defect osos cu margini
teșite, care reprezintă vindecare osoasă în regiunea posterioară a
osului stâng parietal. Mărimea zonei trepanate are măsură 65x37mm
din lamina externă și 36x24mm pe lamina internă. Caracteristicile
craniene reprezintă o fractură liniară în asociație cu leziunea direcția
temporoparietală. Trepanația și factura reprezintă aceeași stare de
vindecare osoasă.
Indicațiile pentru trepanație în cazul primului craniu de la Tauberbischofsheim-
Dittigheim nu sunt clare în contextul cunoștințelor moderne neurochirurgicale.
Craniul de la Stetten an der Donau reprezintă o fractură liniară în direcția
temporoparietalului a trepanării cu aceleași semne de vindecare osoasă. Un motiv
funcțional este asociat cu rănirea este explicația pentru trepanație în acest caz.
Violența a fost destul de comună în perioada neolitică și este interesant de reținut că
vestitul mormânt comun din Talheim(lângă Heilbronn, sud-vestul Germaniei), 34 de
schelete au fost excavate dintre care cel puțin 18 aveau răni letale asupra calotei
craniene realizate perimortem, adică în apropierea momentului morții dar niciunul
nu reprezenta urme de trepanație.
Suprafețele exterioare ale craniilor trepanate de la Tauberbischofsheim-Dittigheim și Stetten an der Donau
prezintă caracter teșit și este marcată, care sugerează că s-a efectuat răzuirea treptată posibil cu piatră de cremene.
Aceasta a creat alungiri sau deschideri circulare în care deschiderea masei exterioare era mai mare decât cea a
masei interioare. Craniile reprezintă semen clare de vindecare osoasă. Acest process nu are loc decât până la
câteva luni, dar este dificil de determinat cu cât înainte de moarte au fost efectuate aceste intervenții deoarece
procesul de vindecare a oaselor astupă orice urme a tăierii osoase resultate din operație după un an sau doi.
Ambele cranii nu reprezintă semne de infecție osoasă. Cu toate acestea nu se poate spune dacă prevalența
infecțiilor tisulare după intervenție, pentru abcese cerebrale sau meningite deseori nu au nici un efect asupra
oaselor, nici nu ar fi vreun efect al infecției, dacă infecția progresează rapid și duce la deces. Ambele cranii
reprezintă semne de vindecare fără vreo urmă de infecție osoasă; acest process nu are loc decât după câteva luni,
abcese cerebrale sau meningite sunt excluse deoare indivizii au supravețuit câteva luni după intervenție în primul
caz și câțiva ani în al doilea caz.
Trepanația calotei craniene in Arhipeleagul
Bismarck
• Selectare cazului

Totuși, a existat o tendință de a opera frontalul deprimat si fracturele deschise decât cele temporoparietale. Fracturile frontale in
general se face mai bine decât cele temporoparietale. Anestezia nu era necesară, deoarece pacientul era inconștient.

Richard Parkinson scria ca cunoștințele băștinașilor se extind la tratamentul fracturilor care provin de la pietrele împușcate cu
praștia. Pe câmpul de luptă dacă un individ era rânit, imediat era adus inconștient la persoana care tratează astfel de râni, dacă
rana a zdrobit craniul acesta spunea imediat ca fractura este letală si nu întreprindea nici o operație, dar dacă osul este strivit
acesta purcedea imediat la trepanare.

• Prepararea

Odată luată decizia de a opera, rana era irigată cu suc din cubică, o nuca de cocos verde, sucul de asemenea se folosea pentru
spălarea mâinelor chirurgului.
• Incizia și expunerea

• Inciza a fost longitudională de forma V sau Y in Peninsula Gazela, Insulele Ducelui de York. Instrumentele
utilizate pentru trepanație sunt dinte de rechin, lamă de obsidian, o cochilie sau osul gol a unei vulpe
zburătoare. Scalpul a fost incizat în jos până la os.

• Procedura

• Clapele craniului au fost retrase de doi asistenți, ajutați de un fir de rattan atașat la o încuietoare de par.
Fragmentele de os au fost înlăturate din rana cu fragmente de coajă de nucă de cocos, expunând creierul.
Richard Parkinson a observat : “Trebuie sa observe că creierul are o pulsare blândă, el este foarte bucuros și
promite o recuperare rapidă; cu toate acestea dacă nu observă nici o mișcare… Își asumă un comportament
serios… el nu lasă totul baltă dar începe să caute așchii ascunse de os …Împarte cu grijă pliurile creierului
până găsește despicăturile de os ascunse între ele și le inlatureaza…”. Intervenția este finisată după ce
înlătură toate marginile ascuțite pentru a lăsa o gaură eliptică netedă în craniu. A avut grijă să se asigure că
fragmentele frecate să nu cadă în cavitatea craniană.
• Închiderea și pansamentul

Rana ia fost irigată cu suc de nucă de cocos, iar parul din jur ras. Craniul a fost îmbrăcat cu o coarjă de copac
interioară(mal) sau cu o frunză de banană și clapele pielii ținute deasupra părții de sus acestui pansament și
îmbrăcat cu o plasă de rattan(kalil).

Richard Parkinson(comerciant care a devenit antropolog amator): “El a acoperit gaura cu o bucată mică, mal,
partea inferioară a corjei de copac sau cu o bucată mică de frunza de banan, care a fost ținută câteva momente
peste un foc de cărbuni. Apoi clapele scalpului sunt încet trase peste craniu și așezat în poziția inițială. Parul
din jurul rânii este ras atent, și în final toată suprafață este spălată cu apă din cubică(nuca de cocos)”. S-a
observat că pansamentul a fost schimbat la fiecare 5-6 zile, și s-a recuperat complet după două-trei săptămâni.

• Aspectele spiritual

Farmece de vindecare, mailan și aurur, au fost uitilizate după procedura pentru a asigura vindecarea cu
adevărat: mailan a fost un farmec suflat în aer și aurur atârnă pe gatul pacientului.
• Rezultate

Rezultatele chirurgicale au fost bune, cu o rata de 70% de supravețuire a pacienților

in contrast cu 75% mortalitate pentru chirurgie craniană in Londra in 1876- au fost
32 de operatii la spitalul Sfantului George cu 24 decesuri(75%).
 BIBLIOGRAFIE
• WATTERS, David A. K., „Skull trepanation in the Bismarck Archipelago”, în PNG Med. J., 2007, 50(1-2), p. 20-24.
• WEBER,J. and WHAL,J., Neurosurgical Aspects of Trepanations from Neolithic Times, International Journal of
Osteoarchaeology 16: 536–545 (2006)