Sunteți pe pagina 1din 17

MECANISMUL JURISDICŢIONAL AL CONSILIULUI EUROPEI -

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

1. Evoluţia sistemului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului – reprezintă mecanismul european de protecţie a


drepturilor omului instituit în cadrul Consiliului Europei prin Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului, astfel, pe lângă drepturile şi libertăţile consacrate în prima parte a sa, Convenţia a
instituit un sistem de garantare efectivă a respectării obligaţiilor asumate de statele
contractante.

„Curtea este, în mod sigur, centrul nervos al sistemului de protecţie a drepturilor omului
care se propagă la toate ordinile juridice interne ale statelor europene. Curtea se prezintă drept
un mecanism de control supranaţional care a putut fi calificat ca fiind curajos. ” 1 Nu trebuie
pierdut din vedere însă, că acest mecanism de control are un caracter subsidiar faţă de
sistemele naţionale de garantare a aceloraşi drepturi. Instanţa europeană nu se poate substitui
autorităţilor naţionale competente, epuizarea tuturor căilor interne de atac fiind una dintre
condiţiile esenţiale de admisibilitate a unei plângeri la CEDO.

Din punct de vedere al evoluţiei acestui sistem distingem trei etape:

1. Etapa iniţială – 1953 – 1998, în care responsabilitatea controlului era împărţită între
Comisia europeană a drepturilor omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Comitetul de
Miniştri al Consiliului Europei.

Conform Convenţiei din 1950, statele contractante şi solicitanţii individuali 2 puteau adresa
Comisiei plângeri contra statelor părţi, pe considerentul violării drepturilor prevăzute de
Convenţie şi/sau de Protocoalele sale adiţionale.

Cererile făceau mai întâi obiectul unei examinări prealabile din partea Comisiei, iar în cazul
celor declarate admisibile se încerca o rezolvare pe cale amiabilă. Era necesar ca statul acuzat, să
accepte în mod expres jurisdicţia obligatorie a Curţii pentru ca un stat interesat 3 sau Comisia să
poată aduce cauza în faţa Curţii 4 pentru o examinare pe fond a cauzei.

În această etapă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, îi conferea Comitetului de


Miniştri al Consiliului Europei un anumit rol jurisdicţional. Dacă în termen de 3 luni de la

1
J. P. Marguenaud, în Jean-Francois Renucci , Tratat de drept european al drepturilor omului,
Ed.Hamangiu, Bucureşti 2009, p. 878
2
Cu condiţia ca statul parte-reclamat să accepte jurisdicţia Comisiei în ceea ce priveşte recursul individual.
3
Statul care a sesizat Comisia, statul al cărui resortisant era victima sau statul reclamat.
4
Până în 1994 persoanele individuale nu aveau dreptul să se adreseze direct Curţii, chiar dacă o cerere era
declarată admisibilă de către Comisie.
primirea de către Comitet a raportului întocmit de către Comisie 5 cauza nu ajungea în faţa Curţii,
Comitetul Miniştrilor era cel care se pronunţa asupra existenţei sau nu a unei încălcări a
Convenţiei şi tot el acorda dacă era necesar, o satisfacţie echitabilă. Tot acestui Comitet îi
revenea rolul de a supraveghea respectarea de către state a hotărârilor Curţii.

2. Etapa a doua – 1998 – 2010, în care prin intrarea în vigoare a Protocolului 11 s-a creat o
nouă Curte Europeană a Drepturilor Omului, unică şi permanentă cu sediul la Strasbourg, ce a
înlocuit vechea Comisie şi vechea Curte, unindu-le atribuţiile astfel încât întreaga procedură de
judecată se desfăşoară în faţa noii CEDO.

Este pentru prima dată în istoria instituţiilor jurisdicţionale internaţionale când competenţa
de jurisdicţie a unei asemenea instanţe, create printr-un tratat încheiat de state suverane, a
devenit obligatorie 6. În acelaşi timp Comitetul de Miniştrii îşi pierde funcţia jurisdicţională. Acest
lucru nu trebuie să determine minimizarea rolului Comitetului, acestuia rămânându-i sarcina de
supraveghere a respectării hotărârilor definitive ale Curţii – „...organul judiciar având
competenţa de a judeca, în timp ce organul politic controlează executarea hotărârilor
judecătoreşti.” 7.

3. Etapa actuală începută la 1 iunie 2010, odată cu intrarea în vigoare a Protocolului 14, prin
care s-a urmărit eficientizarea activităţii Curţii prin câteva inovaţii juridice. Reforma era
considerată imperios necesară datorită supraîncărcării activităţii CEDO.

Modificări aduse de Protocolul 14:

1.Apare formaţiunea judecătorului unic: - Acesta, este competent în cazurile clar


inadmisibile să ia decizia de inadmisibilitate singur asistat de un raportor;

2.Comitetul de 3 judecători primeşte competenţa de a examina pe fond cazurile


similare(cauzele repetitive) care se datorează nemodificării legislaţiei interne – (acestea
constituie 60% din nr. cauzelor declarate admise.)

3.Apare o nouă condiţie de admisibilitate a plângerii: reclamantul trebuie să fi suferit un


prejudiciu, sau un dezavantaj major.

4. Comitetul Miniştrilor poate să sesizeze Curtea pentru neexecutarea hotărârii acesteia


de către un stat parte. Aceasta este considerată de unii jurişti cea mai semnificativă reformă
instituită de Protocolul 14. 8 Astfel, în situaţia în care Comitetul Miniştrilor consideră că un stat
contractant refuză să se conformeze unei hotărâri definitive a instanţei europene, el poate după

5
A se vedea fostul art. 32 al CEDO
6
Corneliu Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului- Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2010,
p.1021
7
Jean-Francois Renucci, Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed.Hamangiu, Bucureşti 2009,
p.875
8
Elisabeth Lambert, The execution of jugments of the European Court of Human Rights, 2 edition,
Council of Europe Publishing, Strasbourg 2008 p.56
punerea în întârziere a statului respectiv, să decidă cu o majoritate de 2/3 din membrii săi, să
sesizeze Curtea cu privire la această problemă. Dacă se constată de către Curte neexecutarea
hotărârii, cauza va fi trimisă Comitetului Miniştrilor pentru ca acesta să examineze măsurile care
se impun, măsuri ce pot duce până la suspendarea dreptului de vot în Comitetul Miniştrilor,
respectiv excluderea din Organizaţie.

5. Comitetul Miniştrilor poate cu votul a 2/3 din numărul membrilor să sesizeze Curtea
în situaţia unei probleme de interpretare a obiectului hotărârii.

6. Mandatul judecătorilor este de 9 ani, fără posibilitatea reînnoirii , vârsta maximă fiind
70 de ani.

7.UE va putea adera la CEDO

2. Organizarea şi funcţionarea CEDO în etapa actuală

2.1.Judecătorii CEDO

Judecătorii aleşi

Conform art.20 din Convenţie, numărul judecătorilor este egal cu cel al Înaltelor
Părţi Contractante, altfel spus egal cu numărul statelor membre ale Consiliului Europei
care au semnat şi ratificat Convenţia. În consecinţă, în prezent Curtea are în componenţă
47 de judecători. În noua Curte pot fi aleşi în acelaşi timp, doi judecători cu aceeaşi
cetăţenie, pentru state diferite. 9
Pentru a putea să-şi exercite funcţiile, judecătorii trebuie să se bucure de cea mai
înaltă consideraţie morală şi să întrunească condiţiile cerute pentru exercitarea unei înalte
funcţii judiciare, sau să fie jurişti având o competenţă recunoscută 10.
Conform modificărilor aduse de Protocolul 14, mandatul judecătorilor este de 9
ani şi nu mai poate fi reînnoit 11. Această modificare este raţională deoarece permite o
eficacitate sporită, care decurge dintr-o mai mare experienţă şi independenţă a
judecătorilor în raport cu statele (guvernele) care sunt răspunzătoare într-o oarecare
măsură de realegerea lor, deoarece numai persoanele desemnate de către state pot fi
alese 12. De asemenea mandatul judecătorilor se încheie la împlinirea a 70 de ani – în
această situaţie judecătorii rămân în funcţie până la înlocuirea lor.

9
Art. 20 din Conventie (redac. Protocolul 11) nu mai conţine prevederea fostului art. 38 : Curtea „ nu
poate cuprinde mai mult de un cetăţean al aceluiaşi stat.” Deşi teoretic nu există o limitare a numărului de
resortisanţi ai unui stat, ce pot fi aleşi ca judecători pentru state diferite, Raportul explicativ la Protocolul 11
arată că – nu ar trebui să existe mai mult de doi judecători cu aceeaşi naţionalitate în cadrul Curţii. – a se
vedea C. Bîrsan – op. cit. p. 1032
10
Art.21 alin. (1) din Convenţie
Înainte de intrarea în vigoare a Protocolului 14, mandatul era de 6 ani, judecătorii fiind reeligibili. Pentru
11

jumătate din judecătorii desemnaţi la prima alegere, mandatul se încheia la împlinirea unei perioade iniţiale
de trei ani, aceştia fiind aleşi prin tragere la sorţi de către Secretarul general al Consiliului Europei.
12
J.- F. Renucci – op. cit. p. 885
Datorită caracterului permanent al Curţii, instituit prin Protocolul 11, în cursul
mandatului lor, judecătorii nu pot exercita nicio activitate incompatibilă cu cerinţele de
independenţă, de imparţialitate 13 sau de disponibilitate impuse de o astfel de activitate cu
caracter permanent. Este de menţionat că judecătorii Curţii europene a drepturilor omului
îşi exercită mandatul cu titlu individual şi nu în reprezentarea statelor în numele cărora au
fost aleşi ci „pe locul ce revine fiecărui stat” contractant, în cadrul Curţii.
Cât priveşte alegerea judecătorilor, aceasta revine Adunării Parlamentare, în
numele fiecărei Înalte Părţi Contractante, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe o listă
de trei candidaţi prezentată de Înalta Parte Contractantă.
Funcţia de judecător al CEDO poate înceta prin revocare, în condiţiile în care
ceilalţi judecători, reuniţi în sesiune plenară decid cu o majoritate de două treimi din
numărul total şi după ascultarea prealabilă a celui în cauză, că el nu mai îndeplineşte
condiţiile cerute pentru această funcţie. De asemenea funcţia mai poate înceta prin
demisie înaintată preşedintelui Curţii.
Judecătorii ad-hoc
Dacă un judecător ales în numele unei părţi contractante nu poate participa din diverse
motive la judecarea cauzei, în locul său va fi numit de către preşedintele Curţii, un judecător ad-
hoc.

Conform Protocolului nr.14, care modifică procedura anterioară de desemnare, criticată


pentru întârzierea procesului, judecătorul ad-hoc va fi ales de pe o listă de rezervă, furnizată de
fiecare stat parte 14, aceasta fiind o măsură menită să accelereze procedura de judecare a
cauzelor în care e necesară numirea unui judecător ad-hoc.

2.2.COMPONENŢA şi COMPETENŢA CEDO

Curtea are două tipuri de formaţiuni:

1.formaţiuni administrative:

- Adunarea Plenară
- Biroul Curţii
- Secţiile Curţii
- Grefa Curţii
2.formaţiuni jurisdicţionale:

a) Judecătorul Unic

b) Comitetele de 3 judecători

13
Art.4 din Regulamentul CEDO stabileşte că pe parcursul mandatului lor, judecătorii nu pot exercita nicio
activitate politică sau administrativă, nicio activitate profesională incompatibilă cu obligaţia de
independenţă şi imparţialitate. De asemenea, orice activitate suplimentară trebuie declarată preşedintelui
Curţii.
14
Art.26 alin 4 din Convenţie, redac. Protocolul nr. 14 – lista judecătorilor ad-hoc potenţiali, poate include
judecători aleşi în numele altor state.
c) Camerele

d) Marea Cameră care conţine şi Colegiul Marii Camere

Funcţiile Adunării plenare:

-alege pe o perioadă de 3 ani preşedintele Curţii şi 1, 2 vicepreşedinţi

-constituie secţiile Curţii pe o perioadă de 3 ani

-alege preşedinţii secţiilor

-alege grefierul Curţii pentru o perioadă de 5 ani şi unul sau mai mulţi grefieri adjuncţi

-Protocolul 14 a atribuit o nouă funcţie adunării plenare: aceea de a propune Comitetului


Miniştrilor reducerea numărul membrilor unei Camere de la 7 la 5 pe o perioadă determinată.
Comitetul trebuie să decidă cu unanimitate de voturi.

Biroul Curţii – este un organ de conducere administrativă colectivă a instanţei europene,


compus din preşedintele şi vicepreşedinţii Curţii, precum şi preşedinţii secţiilor. Biroul este
asistat la lucrările sale de grefier şi de grefierii adjuncţi.

Rolul Biroului, conform Regulamentului Curţii 15, este de a-l asista pe preşedinte în
îndeplinirea funcţiilor sale de conducere a activităţii şi a serviciilor Curţii şi de a facilita
coordonarea activităţii jurisdicţionale a secţiilor.

Secţiile

În prezent Curtea se divide în 5 secţii, cea de a 5-a a fost propusă în 2005 şi pusă în
funcţiune la 1 martie 2006. Fiecare judecător al Curţii face parte dintr-o secţie. Componenţa
secţiilor trebuie să fie echilibrată la nivel geografic, al reprezentării sexelor şi în raport de
diferitele sisteme juridice existente în statele membre.

Fiecare secţie are un preşedinte şi un vicepreşedinte cu un mandat de 3 ani. Trebuie


precizat că cei doi vicepreşedinţi ai Curţii, îndeplinesc în acelaşi timp şi funcţia de preşedinte de
secţie. Preşedinţii de secţie prezidează şedinţele secţiei şi ale camerelor, ca formaţiuni de
judecată constituite în cadrul acestora. Fiecare preşedinte de secţie face parte de drept din
Marea Camera.

Grefa este condusă de un grefier şef, ajutat de doi grefieri adjuncţi, numiţi de
Adunarea plenară a Curţii pentru un mandat de 5 ani cu posibilitatea reînnoirii .
Personalul grefei cuprinde jurişti, personal de secretariat, traducători etc.

15
Intrat în vigoare la 1 iunie 2010
Serviciul de grefă 16 a depăşit de mult şi cu mult rolul pe care îl joacă grefa unei instanţe
în mod normal. Angajaţii acestui serviciu au preluat în întregime rolul de realizare a comunicării
cu reclamanţii şi de pregătire a dosarului cauzei (din toate punctele de vedere).

În cadrul grefei Curţii, regăsim o nouă funcţie în urma modificărilor aduse de Protocolul
14, aceea de raportor 17, cu rolul de a asista completele de judecător unic în declararea
inadmisibilităţii sau în radierea de pe rol a plângerilor individuale. Raportorii sunt desemnaţi de
preşedintele Curţii dintre cei mai experimentaţi jurişti care lucrează în cadrul grefei.

FORMAŢIUNILE JURISDICŢIONALE

Judecătorul unic -analizează condiţiile de admisibilitate a unei plângeri şi pronunţă


inadmisibilitatea acesteia sau radierea de pe rol, în cazurile clar inadmisibile – decizia acestuia
fiind definitivă. Nu are competenta de a verifica plângerea împotriva statului care l-a desemnat.

Comitetele formate din 3 judecători - au ca misiune filtrarea cererilor individuale;

-analizează condiţiile de admisibilitate a unei plângeri putând decide asupra


inadmisibilităţii acesteia sau scoaterii de pe rol, atunci când nu e necesară o examinare
complementară;

-examinează cauza pe fond, în condiţiile în care există o jurisprudenţă bine stabilită a


Curţii ( este cazul cererilor repetitive); părţile pot contesta faptul că există o jurisprudenţă
constantă a Curţii în materia respectivă şi să ceară judecarea în cadrul unei camere.

Camerele sunt formate din 7 (respectiv 5 judecători, după caz) aceştia fiind membrii
aceleiaşi secţii. Au o componenţă fixă şi una variabilă; cea fixă se referă la participarea la proces
a preşedintelui secţiei şi a judecătorului naţional al statului implicat în cauză (în situaţia în care
acesta din urmă nu este membru al secţiei căreia i-a fost atribuită cauza, el va fi membru de
drept al acesteia); restul judecătorilor formează componenta variabilă şi sunt aleşi prin rotaţie.

Competenţa se referă la judecarea pe fond a cauzelor cu excepţia celor interstatale care


sunt de competenţa Marii Camere.

Camerele judecă pe fond şi după administrarea probelor pronunţă o hotărâre cu


majoritate de voturi. Partea interesată poate cere retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere dar
numai dacă este vorba despre o problemă gravă de interes general sau despre o problemă
referitoare la interpretarea Convenţiei şi a protocoalelor sale.

16
În prezent, peste 620 de funcţionari fac parte din acest serviciu Personalul grefei cuprinde jurişti,
personal de secretariat, traducători etc.
17
Art. 24 alin. 2 din Convenţie, redac. Protocolul nr. 14
Trimiterea spre rejudecare se face într-un termen de 3 luni de la pronunţarea hotărârii
de către cameră.

Marea Cameră este formată din 17 judecători şi 3 supleanţi, are o componenţă – fixă,
dată de Preşedintele şi Vicepreşedinţii Curţii, Preşedinţii de secţii, Judecătorul Naţional şi una
variabilă, dată de restul judecătorilor până la 17, aleşi prin rotaţie o dată la 9 luni, cu condiţia să
nu fi făcut parte din camera care a pronunţat hotărârea atacată cu o cerere de retrimitere în
faţa Marii Camere.

În cadrul Marii Camere există Colegiul Marii Camere, format din 5 judecători. Nu poate
face parte din Colegiu, judecătorul naţional al statului implicat în cauză. Colegiul are competenţa
de a analiza dacă sunt întrunite condiţiile pentru rejudecarea cauzei ( - dacă este vorba despre o
problemă gravă de interes general sau o problemă de interpretare a textului convenţiei şi
protocoalelor). În caz negativ, Colegiul respinge cererea de rejudecare, hotărârea fiind definitivă,
iar în caz afirmativ colegiul va admite în principiu cererea de rejudecare, iar Marea Cameră va
rejudeca pe fond.

Marea Cameră adoptă o hotărâre cu majoritate de voturi, aceasta este definitivă şi se


comunică părţilor şi Comitetului Miniştrilor pentru ca acesta să urmărească punerea ei în
executare .

Competenţa CEDO

Soluţionarea litigiilor interstatale şi a plângerilor individuale constituie competenţa


materială contencioasă a Curţii. Tot sub aspect material Curtea are şi o competenţă
consultativă. La cererea Comitetului de miniştrii, Curtea formulează avize consultative asupra
unor probleme juridice care privesc interpretarea Convenţiei şi a Protocoalelor sale.

Competenţa materială contencioasă a Curţii este una limitată şi poate fi distinsă în


competenţă:
a) ratione personae;
b) ratione temporis;
c) ratione materiae;
d) ratione loci.

a. Competenţa raţione personae


În cazul plângerilor individuale, Curtea poate fi sesizată de către o persoană fizică, o
organizaţie neguvernamentală sau un grup de particulari ce se consideră victimă a unei
încălcări a prevederilor Convenţiei şi Protocoalelor sale, de către una din înaltele părţi
contractante. Contrar reclamantului ca stat, reclamantul individual trebuie să aibă un interes
personal de a acţiona - să deţină calitatea de victimă directă sau indirectă18.

Orice persoană fizică aflată sub jurisdicţia statului pârât în momentul încălcării, poate
acţiona în acest sens, nefiind condiţionată de cetăţenie, reşedinţă, capacitate civilă, ceea ce
înseamnă că protecţia drepturilor prevăzute de Convenţie şi Protocoalele sale operează nu
numai pentru cetăţenii unui stat contractant ci şi pentru cei ce aparţin oricărui alt stat, precum şi
pentru refugiaţi sau apatrizi. 19

În cazul plângerilor interstatale – un stat parte poate sesiza Curtea cu privire la orice
pretinsă încălcare a prevederilor Convenţiei şi ale protocoalelor sale, de către un alt stat parte.
De subliniat că victimă a încălcării drepturilor, în cazul plângerilor interstatale poate fi orice
persoană aflată sub jurisdicţia statului pârât, nu doar un cetăţean al statului reclamant, acesta
din urmă nefiind obligat să dovedească existenţa unui interes în cauză.

Pârât la Curte poate fi doar un stat parte la Convenţie sau Protocolul respectiv.

b. În ceea ce priveşte competenţa ratione temporis a Curţii, funcţionează principiul


neretroactivităţii tratatelor internaţionale.

Excepţii : - când este vorba despre o încălcare de natură continuă a drepturilor


prevăzute de Convenţie sau de Protocoalele sale.

- când procedura judiciară internă cu privire la o încălcare săvârşită anterior


intrării în vigoare a Convenţiei pentru statul în cauză, se continuă şi după această dată.

c. Competenţa ratione materiae - Curtea va examina doar cererile în care se invocă


violarea unui drept cuprins în catalogul drepturilor omului ( prevăzut de Convenţie şi de
Protocoalele sale).

d. Competenţa raţione loci

18
În literatura juridică „victima indirectă” a fost definită ca fiind pers care poate proba că există o legătură
personală între ea şi victima directă a încălcării denunţate ce i-a cauzat un prejudiciu (material sau moral –
s. n.), sau că ea are un interes personal în a cere încetarea încălcării. – a se vedea H. Delvaux, op.cit. p.63
19
A se vedea C. Bârsan – op. cit. p. 1153
Curtea va fi competentă de a examina cererile care se întemeiază pe evenimente
produse pe teritoriul Statului Contractant. Articolul 1 al Convenţiei prevede că fiecărei persoane
aflate sub jurisdicţia unui Stat parte la Convenţie îi sunt recunoscute drepturile şi libertăţile
prevăzute de Convenţie. Statul trebuie să exercite un control asupra evenimentelor discutate.
Actele care se produc pe teritorii pe care un stat nu le controlează nu pot angaja
responsabilitatea acestuia.(cazul unei acţiuni militare, legale sau ilegale).

2.3. Exercitarea dreptului la recurs individual

- Depunerea şi admisibilitatea cererii

Curtea este sesizată printr-o cerere, de regulă pe un formular special 20 dar un reclamant
îşi poate expune plângerile şi printr-o scrisoare obişnuită în condiţiile în care aceasta atinge
toate punctele ce se regăsesc în formularul elaborat de Curte.

Cererea trebuie să cuprindă 21:

1. -părţile – reclamantul/ reclamanţii şi statul împotriva căruia îşi îndreaptă cererea,


precum şi reprezentantul reclamantului, cu precizarea că asistarea de către un avocat este
obligatorie doar din momentul comunicării cererii statului pârât;

2. -expunerea faptelor – faptele de care reclamantul se plânge trebuie explicate într-un


mod clar, amănunţit dar concis;

3. -expunerea pretinselor încălcări ale prevederilor Convenţiei sau ale Protocoalelor


sale şi argumentarea lor – pe baza faptelor expuse anterior, reclamantul va indica ce drepturi şi
libertăţi consideră că i-au fost încălcate şi va indica dispoziţiile Convenţiei care le garantează.
Curtea poate să recalifice faptele iar dacă din expunerea făcută de reclamant reies şi alte
încălcări pe care acesta nu le-a formulat ca atare, Curtea le poate pune în discuţie din oficiu;

4. -proba epuizării tuturor căilor interne de atac;

5. -expunerea obiectului cererii – ce aşteaptă de la procedura iniţiată la CEDO şi anume


protecţia dreptului care consideră că nu s-a realizat în plan intern;

6.-alte instanţe internaţionale care au examinat sau examinează cererea – (dacă


există);

20
Pus la dispoziţie pe Site-ul Curţii : www.echr.coe.int
21
Conf. Art. 47 din Regulamentul Curţii
7.-piese anexe – copii ale tuturor documentelor pertinente ca mijloc de probă, în special
ale documentelor şi deciziilor judiciare sau ale altor organe privitoare la obiectul cererii;

8. declaraţia şi semnătura – reclamantul trebuie să semneze atât cererea, cu indicarea


datei şi a locului unde a fost întocmită, cât şi o declaraţie de onoare, în sensul că informaţiile
prezentate în cerere sunt conforme cu realitatea.

Cererea este primită şi înregistrată de grefa curţii care va constitui dosarul cauzei,
solicitând dacă este cazul lămuriri suplimentare reclamantului şi va repartiza plângerea unei
secţii.

Ulterior plângerea este examinată la prima vedere de formaţiunea judecătorului unic ce


va putea în cazul în care nu există nicio aparenţă de violare a Convenţiei să declare plângerea
inadmisibilă ( în cazurile clar indamisibile) sau să o radieze de pe rol.

În caz contrar, plângerea este comunicată statului parte pârât. Din acest moment începe
„duelul judiciar” dintre reclamant şi statul pârât, care va fi reprezentat de un agent
guvernamental. Pentru o bună desfăşurare a cauzei, Regulamentul Curţii a instituit un sistem de
asistenţă juridică gratuită, pentru reclamanţii individuali care nu dispun de mijloacele financiare
necesare pentru a face faţă cheltuielilor de procedură.

Statul parte pârât, va fi obligat să-şi exprime în scris punctul de vedere cu privire la
starea de fapt şi de drept, în continuare urmând a se decide asupra admisibilităţii plângerii de
către Comitetul de 3 judecători. Dacă se constată cu unanimitate de voturi inadmisibilitatea
plângerii Curtea va pronunţa o decizie de inadmisibilitate care este definitivă.

Dacă nu există unanimitate de voturi pentru o decizie de inadmisibilitate, plângerea


este atribuită unei camere. Camera va verifica din nou admisibilitatea plângerii şi va pronunţa o
decizie cu majoritate de voturi.

Plângerea declarată admisibilă îşi continuă cursul în cadrul unei încercări de rezolvare
pe cale amiabilă a cauzei. Dacă părţile ajung la un consens se va pronunţa o decizie de scoatere
de pe rol a plângerii, în caz contrar se va trece la judecata în fond în cadrul Camerei.

- Condiţii de admisibilitate a unei plângeri

a. - să se fi parcurs toate căile de atac interne şi hotărârea pronunţată de instanţa


naţională sa fie definitivă şi irevocabilă.
Prin această condiţie se consacră principiul subsidiarităţii sistemului european faţă de
cel naţional, acordându-i-se statului în primul rând posibilitatea de a remedia prin propriile
resurse situaţia litigioasă din dreptul intern. 22 Obligaţia epuizării căilor de recurs interne se
limitează însă la folosirea normală a recursurilor accesibile, adecvate şi eficiente. 23

b. să nu fi trecut mai mult de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate.


Acesta este un termen de decădere, nesusceptibil de suspendare sau întrerupere, prin care se
limitează în timp posibilitatea sesizării instanţei europene, urmărindu-se ca situaţiile litigioase să
fie rezolvate într-un termen rezonabil 24.

c. cererea individuală nu trebuie să fie anonimă. Dacă este adresată de un reclamant -


persoană fizică trebuie precizat numele, prenumele şi domiciliul acestuia. Când reclamantul este
o asociaţie sau o organizaţie neguvernamentală nu este necesară dezvăluirea identităţii fiecărui
membru decât când se acţionează expres în numele acestora. 25

d. cererea să nu fie în mod esenţial aceeaşi, fie cu o altă cerere care a mai fost
examinată anterior la CEDO fie cu o cerere care a fost supusă deja altei instanţe
internaţionale. O cerere care se regăseşte într-o atare situaţie va fi declarată inadmisibilă dacă
nu se invocă fapte noi, susceptibile de a-i da un alt conţinut.

e. cererea nu trebuie să fie incompatibilă cu prevederile convenţiei şi ale


protocoalelor sale şi nici nu trebuie să fie vădit nefondată sau abuzivă.

Cererea reclamantului trebuie să fie compatibilă ratione personae, ratione loci, ratione
materiae şi ratione temporis.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea unei cereri vădit nefondate, aceasta reprezintă „o


extindere evidentă a conceptului de admisibilitate” 26 , aflată la graniţa dintre verif admis şi
analiza fondului cauzei. Această condiţie impune un examen mai amănunţit, fiind necesar să
existe cel puţin un început de dovadă, o aparenţă de încălcare a Convenţiei.

Cererea abuzivă este cea prin care se urmăreşte un scop contrar Convenţiei( scopuri
politice, şicanarea Curţii, inducerea în eroare a Curţii prin prezentarea de informaţii false, etc.)

22
F. Sudre, La Convention Europeenne des Droits de l’Homme, PUF , Paris, 1997, p. 55
23
A se vedea în acest sens C. Bîrsan, op.cit. p.1242-1305; B. Selejan – Guţan, op. cit. p.61-62
24
- Prin Protocolul nr. 15 – neintrat în vigoare (deschis spre semnare la 24 iunie 2013, va intra în vigoare
în prima zi a lunii care urmează după expirarea perioadei de trei luni de la data la care toate părţile
contractante la Convenţie îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate prin Protocol, conform art. 6),
pentru a păstra eficienţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a hotărât scurtarea de la şase la patru
luni a termenului în care trebuie să se facă o cerere la Curte, din momentul rămânerii definitive şi
irevocabile în plan intern
25
A se vedea Confederation des Syndicats Medicaux Francais c. Franţei, cererea nr.10983/84
26
C. Bîrsan, op.cit. p. 1349
f. reclamantul trebuie să fi suferit un dezavantaj major ( condiţie introdusă de protocolul
14), exceptând cazurile când respectul pentru drepturilor omului garantate de Convenţie şi
protocoale necesită o examinare a fondului cauzei.

O altă excepţie de la inadmisibilitate apare atunci când instanţele interne ale statului nu
au examinat situaţia reclamantului în mod corespunzător 27.

Măsura are ca scop degrevarea Curţii de plângerile fondate dar în cazul cărora prejudiciul
produs este absolut insignifiant, permiţând concentrarea resurselor limitate din punct de vedere
logistic către cazurile mai importante 28.

- Procedura de judecată în fond

În cazul în care o cerere a fost declarată admisibilă, Camera va proceda la examinarea


fondului cauzei în condiţii de contradictorialitate.

Când o cauză analizată de Cameră, ridică o problemă de interpretare a textului


Convenţiei sau a Protocoalelor sale sau când soluţionarea problemei ar putea duce la o
contradicţie cu o hotărâre pronunţată anterior de Curte, camera se poate desesiza în favoarea
Marii Camere, dacă una dintre părţi nu se opune.

-Camera pretinde părţilor să depună probe concludente precum şi observaţii scrise. În


cadrul camerei poate avea loc audierea preliminară a părţilor dacă aceasta nu a fost făcută în
mod diferit, sunt invitaţi să ia cuvântul petentul, avocatul consultant si reprezentantul statului
pârât. Sunt convocaţi martori, experţi, orice alte pers. a căror audiere este decisă de către
cameră.

Orice judecător membru al completului de judecată al Camerei poate pune întrebări


tuturor participanţilor la proces şi poate invita un stat care nu este parte la litigiu să depună
observaţii scrise în această privinţă.

Pe tot parcursul procesului se poartă negocieri confidenţiale pentru stingerea litigiului


pe cale amiabilă. Rezolvarea le cale amiabilă constă într-o înţelegere prin care statul pârât se
obligă să plătească o compensaţie sau alte reparaţii însă nu îşi asumă răspunderea pentru
încălcarea Convenţiei 29. Dacă intervine împăcarea părţilor, cauza va fi radiată de pe rolul Curţii
printr-o decizie ce va conţine o scurtă prezentare a faptelor şi a soluţiei adoptate. În caz contrar
Camera va continua audierile până la pronunţarea unei hotărâri.

27
- Excepție amendată de protocolul 15 – amendament destinat să dea un efect mai mare maximei de
minimis non curat praetor;
28
N. Purdă, N. Diaconu , op. cit. p.131
29
B. S. Guţan, op cit. p. 67
Camera pronunţă o hotărâre cu majoritate de voturi, iar judecătorul care are o opinie
separată faţă de majoritatea o poate publica astfel, sau poate da publicităţii o simplă declaraţie
de dezacord.

-în termen de 3 luni de la pronunţarea hotărârii, aceasta poate fi trimisă spre rejudecare
în fond, în faţa Marii Camere.

În concluzie o hotărâre a CEDO rămâne definitivă în următoarele ipoteze:

a) a expirat termenul de 3 luni de la data pronunţării ei şi niciuna dintre părţile în cauză


nu a făcut cerere de rejudecare;

b)anterior acestui termen când părţile declară în scris că nu vor cere rejudecarea cauzei
la Marea Cameră;

c)cererea de rejudecare a fost respinsă de colegiul Marii Camere;

d)cauza s-a rejudecat în faţa Marii Camere pe fond şi aceasta a pronunţat o hotărâre
care este definitivă şi irevocabilă.

Hotărârile definitive şi irevocabile sunt publicate şi aduse la cunoştinţa părţilor iar


Comitetul Miniştrilor urmăreşte punerea lor în executare în termen de 3 luni.

Plângerile interstatale – urmează aceeaşi procedură cu excepţia primei faze, acestea


fiind deferite direct unei Camere pentru verificarea admisibilităţii , urmând ca fondul să se
judece la Marea Cameră.

- Căile de atac:

Regulamentul Curţii prevede trei căi de atac: interpretarea, revizuirea şi rectificarea


erorilor.

-Cererea de interpretare poate fi formulată de una dintre părţi în termen de 1 an de la


pronunţarea hotărârii – trebuie să conţină toate elementele din dispozitivul hotărârii care sunt
supuse interpretării.

-Cererea de revizuire poate fi introdusă în cazul în care se descoperă un fapt necunoscut


la data pronunţării hotărârii care ar fi putut influenţa rezultatul cauzei - termenul de exercitare
este de – 6 luni de la data când partea care îl invocă a luat la cunoştinţă de faptul respectiv.

-Cererea de rectificare a erorilor se poate formula pentru toate greşelile de scriere, de


calcul care se pot strecura în conţinutul unei decizii sau hotărâri.

Aceste cereri pot fi introduse în termen de 1 lună de la data pronunţării deciziei sau
hotărârii respective.
2.4. Efectele hotărârilor definitive ale CEDO

Curtea nu poate interveni în dreptul intern al statelor, neputând anula sau modifica acte ce
emană de la organele publice ale statelor părţi doar autorităţile naţionale fiind cele competente
să ia măsurile necesare de natură a înlătura efectele vătămătoare 30. În cazul condamnării unui
stat parte ca urmare a încălcării prevederilor Convenţiei sau Protocoalelor sale, statul se obligă
să ia anumite măsuri, clasificate astfel :

A. Măsuri cu caracter individual - vizează înlăturarea rapidă pentru reclamant a


efectelor încălcării drepturilor garantate de Convenţie sau de Protocoalele acesteia, statul fiind
obligat la repunerea victimei în situaţia anterioară încălcării constatate, conform principiului
restitutio in integrum.

1. Cea mai adecvată soluţie pentru a asigura punerea în conformitate a situaţiei


reclamantului în plan intern cu decizia instanţei europene este instituirea unei proceduri de
revizuire a hotărârii interne în discuţie 31.

În România – în materie penală – Lg.576/2004 – a introdus art. 408' în C.p.p. – acesta


prevede posibilitatea revizuirii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în cauzele în care
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de
Convenţia europeană. - Cererea de revizuire se poate face în termen de un an de la data
publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului în Monitorul Oficial al României.

- în materie civilă – Iniţial, prin OUG 58/2003, art. 322 din vechiul Cod de procedură
civilă a fost completat cu un nou motiv de revizuire 32, motiv ce se regăseşte azi în art. 503 alin. 1
pct. 10 al Noului Cod de Procedură Civilă – revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului
sau care evoca fondul poate fi cerută şi dacă „Curtea Europeana a Drepturilor Omului a
constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri
judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă”, termenul de
exercitare a acţiunii fiind de 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor
Omului. 33

30
C.Bîrsan, op. cit. p.1460
31
A se vedea - Comitetul Miniştrilor – Rec.(2000) 2 – referitoare la reexaminarea sau redeschiderea unor
cauze la nivel intern ca urmare a hotărârilor CEDO
32
dacă Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor
fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se
producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate." – termen – 3 luni.
33
Art. 505 alin. 3 C.p. Civ
2. Dacă dreptul intern al statului „condamnat” nu permite o înlăturare completă a
consecinţelor acestei încălcări Curtea poate acorda părţii lezate o „satisfacţie echitabilă”.

În acest caz, statul vinovat îi va plăti reclamantului despăgubirile pentru prejudiciile


materiale sau morale suferite astfel cum au fost stabilite prin hotărârea CEDO precum şi
cheltuieli de judecată.

Acestea sunt plătite prin intermediul Ministerului Finanţelor şi sunt suportate din
bugetul de stat. Ministerul Finanţelor are acţiune în regres împotriva magistratului vinovat care
cu rea credinţă sau din gravă neglijenţă a pronunţat hotărârea atacată la CEDO. Acţiunea în
regres împotriva magistratului vinovat are termen de regres 1 an de la data rămânerii definitive
la CEDO.

B. Masuri cu caracter general - urmăresc obiective de ordin mai larg, în scopul


înlăturării riscurilor unor violări similare de ordin structural (asigurarea unei largi publicităţi a
hotărârii CEDO în mediile juridice, reforme de ordin legislativ, modificarea practicii
jurisdicţionale, administrative, instituţionale, etc).

2.5. Hotărârile pilot

Executarea hotărârilor CEDO are la bază principiul conform căruia statele sunt libere să
aleagă metodele de executare a hotărârilor, executare aflată sub controlul Comitetului
Miniştrilor.

O excepţie de la acest principiu este dată de procedura „cazului pilot”, prin care instanţa
europeană „indică”/ „recomandă” 34 statului în cauză măsuri generale concrete de natură să
ducă la soluţionarea pe plan naţional a litigiilor având acelaşi obiect.

Procedura hotărârii-pilot presupune ca CEDO să aprecieze că situaţa denunţată într-o


cauză se extinde dincolo de interesele reclamantului în speţă. Această procedură îi impune Curţii
să identifice, pe cât posibil, cauzele problemei structurale şi să analizeze cauza din perspectiva
măsurilor generale care trebuie luate în interesul celorlalte persoane afectate de aceeaşi
situaţie 35.

Procedura emiterii unei hotărâri pilot este reglementată de art. 61 din


Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului şi conferă Curţii posibilitatea ca,
atunci când este sesizată cu un număr semnificativ de cereri repetitive (care expun
aceeaşi problemă de fond), să poată alege o singură cauză, sau mai multe, cu finalitatea

34
T. Corlăţean, C. Bîrsan folosesc termenul „indică” în timp ce E.L. Abdelgawad pe cel de „recomandă”
35
Alexandru Surdescu - http://cabinetavocatbucuresti.net/cedo/hotărârea-pilot-cedo
soluţionării acestora cu prioritate şi a pronunţării unei soluţii aplicabile în toate celelalte
cazuri.
Spre deosebire de celelalte hotărâri pe care Curtea le pronunţă, hotărârile pilot identifică
neregularităţile juridice naţionale care au determinat încălcarea anumitor drepturi comunitare,
oferă anumite recomandări în vederea remedierii situaţiilor create şi obligă statul vizat să
opereze modificările legislative necesare. Prin pronunţarea unei hotărâri pilot se
poate stabili un anumit termen în care modificările legislative să fie efectuate, putându-se
hotărî chiar amânarea sau “îngheţarea” judecării cauzelor similare pentru o anumită perioadă,
în care statul pârât ar trebui să rezolve chestiunea în dreptul intern. În caz contrar, toate acele
dosare care ridică aceeaşi problemă ca şi cazul pilot şi care acum sunt suspendate se vor repune
pe rol şi vor primi automat aceeaşi soluţie.

Astfel, printr-o hotărâre pilot, Curtea Europeană :

- Determină dacă s-a încălcat un drept din Convenția europeană


- Indentifică disfuncționalitatea interna care a stat la baza încălcării dreptului
- Dă indicații (recomanda) autorităților naționale cu privire la maniera în care
disfuncționalitatea trebuie eliminată
- Sprijină statul interesat în scopul creării unui recurs intern efectiv, apt să fie un
remediu în cauze similare 36
- Asigură buna aplicare în viitor a hotărârilor Curţii prin determinarea statelor să
găsească un remediu la problemele structurale sau sistemice
- Serveşte unui număr important de interese: interesele statelor de a-şi rezolva
problemele sistemice la nivel naţional, intersele reclamanţilor de a obţine o
despăgubire rapidă pentru încălcarea drepturilor garantate de Convenţie şi
interesele Curţii europene de a-şi diminua volumul de munca 37
- Sugerează măsuri specifice care pot fi adoptate.
După ce statul adoptă măsurile necesare, acestea sunt supuse unui control din partea Curţii, în
sensul că va analiza eficienţa lor. Instanţa europeană va radia de pe rol, printr-o decizie, cauzele
similare, după ce verifică dacă măsurile luate de stat sunt conforme cerinţelor Convenţiei şi
dacă problemele persoanelor care s-au adresat Curţii vor fi rezolvate la nivel naţional 38.

În opinia Curţii, măsurile ce urmează a fi luate trebuie să acţioneze retroactiv, astfel


încât toate situaţiile în care s-ar putea constata încălcarea Convenţiei să fie soluţionate. Curtea
europeană acordă o deosebită importanţă executării hotărârilor pilot, întrucât îndeplinirea
măsurilor generale ce reies dintr-o astfel de hotărâre permite respingerea ca inadmisibilă sau
radierea cauzelor repetitive pentru neepuizarea căilor de recurs interne.

În condiţiile în care instanţa europeană este asaltată de un număr extrem de mare de


plângeri, considerăm că acest aspect din jurisprudenţa CEDO este unul foarte important.

36
Titus Corlăţean , op.cit., p. 185
37
Alexandru Surdescu - http://cabinetavocatbucuresti.net/cedo/hotărârea-pilot-cedo
38
Al. Surdescu, idem.
• SUPORT DE CURS – destinat doar studentilor Academiei de Politie ”Al. I. Cuza ” (este
interzisa diseminarea pe platforme sociale, site-uri etc)