Sunteți pe pagina 1din 4

Anemia din boli cronice

Definiţie
Anemia din bolile cronice, denumită anterior şi anemie cronică simplă, apare în
cursul unor boli cronice şi este însoţită de un sindrom biologic inflamator. Evoluţia
acestui tip de anemie este paralelă cu cea a bolii de bază.
Principalele tipuri de afecţiuni în care apare sunt:
- infecţiile cronice
- colagenozele
- neoplaziile

Etiopatogeneza
Cauzele acestei forme de anemie sunt multiple, şi-anume:
- reducerea eritropoezei prin:
perturbarea metabolismului fierului
inhibarea hematopoezei
un deficit relativ de eritropoetina
o uşoară scurtare a duratei de viaţă a hematiilor, dar fără semne de hemoliză
Cercetările efectuate în ultimul timp au demonstrat rolul central al citochinelor
inflamatorii în patogeneza acestei afecţiuni şi în special Il-βInterleukina β, TNFα(tumor
necrosis factor α), IFN-β (interferon β), IFNγ(interferon γ), etc. Aceste citochine sunt
produse în exces prin activarea macrofagelor de către endotoxinele bacteriene sau de
către celulele tumorale. Ele au un efect inhibitor asupra hematopoezei. Il-1 şi IFNγ,
mediatori ai inflamaţiei cronice determină un răspuns proliferative redus al precursorilor
eritrocitari la eritropoetina, deci un deficit relativ de eritropoetina.
Deasemenea s-a demonstrat rolul central al hepcidinei, o proteină de fază acută
sintetizată în ficat, şi care este crescută în anemia din bolile cronice. Ea blochează
feropontina, proteina care asigură exportul fierului din celule, împiedică absorbţia fierului
din celulele duodenale şi blochează eliberarea fierului de către macrofagele care exprimă
feropontina. Astfel fierul este blocat în depozite, respectiv în macrofage, şi este
împiedicată eliberarea lui către precursorii eritrocitari.
Secreţia crescută de interleukina 1 de către macrofagele activate stimulează eliberarea
lactoferinei din neutrofile, care fixează fierul şi împiedică şi ea utilizarea fierului de către
precursorii eritrocitari.
Aceste mecanisme determină scăderea fierului seric, dar rezervele de fier sunt
crescute, este o incapacitate de utilizare a fierului pentru eritropoeza.
Hiposideremia este agravată de reducerea absorbţiei intestinale datorită depozitelor
normale de fier din organism. Aceasta este însoţită de o scădere a transferinei prin
hipercatabolism si scăderea sintezei hepatice. Consecinţa este o reducere a conţinutului
de hemoglobina din eritroblaşti. Pentru a compensa, aceasta creşte numărul de mitoze şi
apare microcitoza. Anemiile din bolile cronice sunt iniţial normocrome normocitare şi
ulterior devin microcitare hipocrome.
Hemoliza moderată, datorită activării sistemului monocito-macrofagic datorită
eliberării de molecule de adeziune de către citochinele inflamatorii.

Tablou clinic
Este dominat de simpomele şi semnele bolii de bază, la care se asociază
simptomele şi semnele anemiei, care este de obicei moderată.

Examinări de laborator
Anemia este de obicei moderată, la început normocitară normocromă care devine
apoi normocitară hipocromă şi apoi microcitară hipocromă. Reticulocitele sunt normale
sau uşor scăzute.
Pe froţiul sanguin, apare o anizocitoza şi o hipocromie, dar mult mai puţin
accentuate decât în cazul anemiei feriprive. Numărul de leucocite, respectiv de neutrofile
şi trombocite este de obicei uşor crescut (în funcţie de afecţiunea de bază).
- explorarea metabolismului fierului
-sideremia este scăzută.
-CTLF(capacitatea totala de legare a fierului) e scăzută
-saturaţia transferinelor cu fier este normală
-feritina e crescută
Medulograma nu este necesară pentru diagnostic. Ea poate fi indicată dacă se
bănuieşte o anemie plurifactorială sau invadarea măduvei cu celule tumorale, etc.
Coloraţia Perls arată prezenţa hemosidernei (depozite de fier în macrofage, dar absenţa
sideroblaştilor şi siderocitelor, deci blocarea fierului în rezerve şi împiedicarea folosirii
lui în eritropoeză).
Frecvent poate fi prezent sindromul inflamator, cu: creşterea fibrinogenului, a
proteinelor de fază acută.

Evoluţie
Aceasta se suprapune cu evoluţia bolii de bază.

Diagnostic diferenţial
În stadiul de anemie microcitară hipocromă, cel mai important diagnostic diferenţial este
cel cu anemia feriprivă, detaliat la capitolul de anemii feriprive.

Diagnosticul etiologic
Acest tip de anemie poate să apară în:
- Infecţii cronice:
- bronşite cronice, bronsiectazii, abces pulmonar
- infecţii cronice ale tractului uro-genital
- osteomielită
- endocardită
- infecţii fungice
- tuberculoză
- Colagenoze:
- poliartrita reumatoidă
-lupus eritematos sistemic
- reumatism articular acut
- arterite
- Sarcoidoza
- Boala Chron
- Cancere solide: ficat, rinichi, tub digestiv, etc.
- Hemopatii maligne: limfoame Hodgkin şi non-Hodgkin, etc.
Tratament
- Tratamentul bolii de bază
- În neoplazii, eritropoetină
În general, transfuziile nu sunt indicate, fiind o anemie moderată.

S-ar putea să vă placă și