Sunteți pe pagina 1din 4

II.

CĂRȚI, STUDII ȘI ARTICOLE

Academia Română, Istoria românilor, vol. VI, București, 2003;


Anania, Valeriu, Cerurile Oltului, Râmnicu-Vâlcea, 1990;
Andreescu, Ștefan și Cazacu, Matei, Biserica Mânăstirii Vișina – un monument din veacul al XIV-
lea, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXI, 1969, nr. 1-2;
Andreescu, Ștefan, Ctitoriile din timpul lui Matei Basarab, București, 1982;
Andreescu, Ștefan, În legătură cu datarea pomelnicului mănăstirii Bistrița-Vâlcea, în,,Mitropolia
Olteniei”, anul XVII, 1965, nr. 1-2;
Andrei, Nicolae și Pârnuță, Gheorghe, Istoria învățământului din Oltenia, vol. I, Craiova, 1977;
Antonescu, P., Mănăstirea Cozia. Studiu arheologic, București, 1903;
Arăpașu, Teoctist, O ctitorie ardeleană a Sf. Nicodim: Mânăstirea Prislop, în „Mitropolia
Olteniei”, anul XXIII, 1970, nr. 7-8;
Idem, Pe treptele slujirii creștine (Mănăstirile ortodoxe, vetre de hărnicie și desăvârșire
duhovnicească), vol. II, ediția a II-a, București, 1995;
Argintaru, Haralambie H., Crucea de pe Defileul Jiului ridicată în memoria evenimentelor din
Primul Război Mondial, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXX, 1978, nr. 10-12;
Athanasescu, I. L, Mănăstirea Brâncoveni, în „Mitropolia Olteniei”, anul VI, 1954, nr. 1-3;
Athanasescu, I. L., Mănăstirea Brâncoveni, în „Mitropolia Olteniei”, anul VI, 1954, nr. 1-3;
Balș, G., Câteva observațiuni în privința bolniței Coziei, în revista „Buletinul Comisiunii
Monumentelor Istorice”, anul XX, 1927;
Barnea, Ion, Ctitoriile bisericești ale lui Constantin Brâncoveanu, în revista „Biserica Ortodoxă
Română”, anul CXV, 1997, nr. 1-6, p. 128;
Bălan, Constantin, Inscripții medievale și din epoca modernă a României - județul istoric Vâlcea
(sec. XIV-1948), București, 2005;
Bălașa, Dumitru, Pentru ce la început Mănăstirea Căluiu s-a numit Cepturoaia, în „Renașterea”,
1939, nr. 10 (octombrie);
Idem, Mănăstirea Mamul, în „Mitropolia Olteniei”, anul VIII, 1956, nr. 1-3;
Idem, Schitul Măinești, raionul Balș, regiunea Craiova, în „Mitropolia Olteniei”, anul IX, 1957,
nr. 3-4;

163
Idem, Contribuție la istoria Schitului Topolnița, în „Mitropolia Olteniei”, anul IX, 1957, nr. 11-12;

Idem, Caracterul Proclamației de la Islaz (9 iunie 1848), în „Mitropolia Olteniei”, anul XX, 1968,
nr. 5-6;
Idem, Mănăstirea Căluiul sau Cepturoaia, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIII, 1971, nr. 7-8;
Idem, Dumitru, Mănăstirea Sadova, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIII, 1971, nr. 11-12;
Idem, Documente privitoare la Mănăstirea Coșuna-Bucovățul Vechi, în „Mitropolia Olteniei”,
anul XXV, 1973, nr. 3-4;
Idem, Clerici ostenitori pentru independența națională înainte de anul 1877, în „Mitropolia
Olteniei”, anul XXIX, 1977, nr. 4-6;
Idem, Sfântul Ignatie Teoforul și Nicodim de la Tismana, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXXI,
1979, nr. 7-8;
Idem, Mănăstirea Tismana, Craiova, 1983;
Idem, Mircea cel Mare și Cuviosul Nicodim cel Sfințit, în „Mitropolia Banatului”, 1986, nr. 5;
Bălăceanu, Maria, Cuviosul Nicodim Ziditorul, în volumul „600 de ani de la nașterea în ceruri a
Cuviosului Nicodim cel Sfințit de la Tismana”, Drobeta-Turnu Severin, 2008;
Bănică-Ologu, Nicolae, Veacul de aur al Râmnicului, București, 2000;
Bârsănescu, Ștefan și Bârsănescu, Florela, Educația, învățământul și gândirea pedagogică din
România - dicționar cronologic, București, 1978;
Bârsănescu, Ștefan, Istoria pedagogiei românești, Iași, 1941;
Bianu, Ion, Episcopia Strehaiei în anul 1673-1688, în „Analele Academiei Române”, tom XXVI,
1903-1904;
Bilciurescu, Constantin Șt., Mănăstirile și bisericile din România, cu mici notițe istorice și
gravuri, București, 1890;
Bisericile Craiovei, Craiova, 1998;
Bodea, Cornelia, Curente și opinii în sânul emigraților la 1848. I. Memoriile colonelului N.
Pleșoianu, în „Studia et acta Musei Nicolae Bălcescu”, 1970 – 1971, Bălcești pe Topolog, 1971;
Brătescu, Gheorghe, De la bolnița mânăstirească la spitalul civil, în volumul „Din istoria
medicinei românești și universale”, București, 1962;
Brătulescu, Victor, Mânăstirea Polovragi, Vălenii de Munte, 1940;
Idem, Inscripții și însemnări din biserici, în „Mitropolia Olteniei”, anul XIV, nr. 10-12, 1962;
Idem, Ctitoria de la Brâncoveni, în „Mitropolia Olteniei”, anul XVI, 1964, nr. 9-10;
Idem, Inscripții și însemnări din biserici și mănăstiri, în „Mitropolia Olteniei”, anul XVII, 1965,
nr. 11-12;
Idem, Sfântul Nicodim, în „Mitropolia Olteniei”, anul XX, 1970, nr. 5-6;
Broșteanu-Urdarianu, C., Chemare pentru renovarea Sfintei Mănăstiri Strâmba – județul Gorj,
Târgu-Jiu, 1933;
Budescu, Vasile, Semnificația medico-istorică a bolnițelor mănăstirești, în „Mitropolia Olteniei”,
anul XXX, 1969, nr, 11-12;
Bulat, Toma G., Inscripții, în „Arhivele Olteniei”, 1925;
Bulat, Toma G., O fundație a episcopului Serafim lângă orașul Slatina; cine este ctitorul schitului
Strihareți (Slatina, Olt), în „Mitropolia Olteniei”, anul XIV, 1962, nr. 5;
Idem, Știri noi cu privire la fundațiile brâncovenești (Brîncoveni, Mamul și Hurezi), în
„Mitropolia Olteniei”, anul XVI, 1964, nr. 9-10;
Idem, Știri noi despre mănăstirea Jitianu, în „Mitropolia Olteniei”, anul XVII, 1967, nr. 5-6;

164
Idem, Mănăstirile pământene din Țara Românească în epoca Regulamentului Organic (1831-
1834), în „Biserica Ortodoxă Română”, anul XCIII, 1975, nr. 9-10;
Buzatu, Dumitru, Schitul Topolnița, în „Mitropolia Olteniei”, anul VIII, 1956, nr. 10-12;
Idem, De la Vodița la Tismana, în „Mitropolia Olteniei”, anul XIII, 1961, nr. 10-12;
Buzescu, Nicolae C., Mănăstirea Lainici și Schitul Locurele, Craiovei, 1980;
Cartojan, Nicolae, Cărțile populare în literatura românească, vol. II, București, 1974;
Catrinoiu, Emil, Ghidul Mănăstirilor și Schiturilor din România, Râmnicu-Vâlcea, 2012.
Călători străini despre Țările Române, vol. VI. Paul de Alep, București, 1976;
Călinescu, Ștefan, Către preoții săteni, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul III, 1877, nr. 11;
Căpătaru, Doru, Călător prin Oltenia medievală cu Paul de Alep, Drăgășani, 2007;
Idem, Damaschin Episcopul, dascălul și diplomatul Râmnicului, în „Mitropolia Olteniei”, anul
LIX, 2007, nr. 5-8;
Cărăbiș, Vasile, Catagrafia din anul 1864 a mănăstirii Baia de Aramă, în „Mitropolia Olteniei”,
anul XIX, 1967, nr. 3-4;
Idem, Contribuții bisericești din județul Gorj la Războiul de la 1877-1878, în „Mitropolia
Olteniei”, anul XXIII, 1971, nr. 9-10;
Chiriță, Ilie, Boierii brâncoveni – adaosuri, în „Arhivele Olteniei”, anul XV, 1936 și anul XVI,
1937;
Chivu, Ilie, Itinerare mehedințene, Timișoara, 2002;
Ciocoi, Gheorghiță și colab., Ghidul mănăstirilor din România, București, 2010;
Cișmigiu, Alexandru și Crișan, Mircea, Biserica Mănăstirii Cozia, București, 1984;
Ciurea, Alexandru, Tiparul, cartea și presa bisericească pe meleagurile Olteniei în prima sută de
ani de la autocefalia Bisericii Ortodoxe Române (1885-1985), în „Mitropolia Olteniei”, anul
XXXVII, 1985, nr. 5-6;
Constantinescu, N., Cercetătile arheologice de la Cozia, în „Mitropolia Olteniei”, anul XVII,
1965, nr. 7-8;
Constantinescu, Radu și Sfîrlea, Mircea, Monumente religioase. Biserici și mînăstiri celebre din
România, București, 1994;
Constantinescu-Iași, Petre, Vechimea bisericii Sf. Dumitru din Craiova, Craiova, 1926;
Idem, Intelectualii și Revoluția de la 1848 în Principatele Române, București, 1948;
Coravu, Dimitrie, Tipografi de la Râmnic din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în
„Mitropolia Olteniei”, anul XIX, 1967, nr. 1-2;
Idem, Mânăstirea și Episcopia Strehaia, Slobozia, 2007;
Cotoșman, Gheorghe, Mănăstirea Mrăcunea, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul LXXXVII,
1969, nr. 11-12;
Crăsnean, George, Luceafărul de la Lainici, București, 2010;
Crețeanu, Radu, Biserica din Baia de Aramă, în „Mitropolia Olteniei”, anul VII, nr. 10-12, 1955;
Idem, Întregiri la istoricul schitului Topolnița, în „Mitropolia Olteniei”, anul IX, 1957, nr. 3-4;
Idem, Documentele schitului Topolnița, în „Mitropolia Olteniei”, anul XV, 1963, nr. 5-6;
Idem, Schituri oltene necunoscute, în „Mitropolia Olteniei”, anul XV, 1963, nr. 1-2;
Idem, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Bucuresti, 1966;
Idem, Mari ctitori de locuri sfinte, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXV, 1973, nr. 1-2;
Idem, Îndelungata pricină dintre mănăstirile Tismana și Baia de Aramă pentru moșia Meriș
(județul Mehedinți), în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIV, nr. 3-4, 1972;
Idem, Precizări cronologice privind ansamblul mănăstiresc Strehaia, în „Mitropolia Olteniei”,
anul XXVI, nr. 7-8, 1974;

S-ar putea să vă placă și