Analiza pe conținut

I. Expunerea conținutului sesizării adresate CCR

- A fost dedus deliberării curții constituționale proiectul de revizuire a Constituției,

inițiat de Președintele României la propunerea Guvernului, în acord cu art. 150 alin.
(1) al Constituției în vigoare.
- Deliberarea in cauză reprezintă un mecanism de control a priori a constituționalității
proiectului de lege inițiat.
- Proiectul in cauză conține 61 de modificări ale Constituției României din 1991,
republicată in 2003.
În vederea analizării constituţionalităţii acestei propuneri de revizuire a legii fundamentale,
Curtea are în vedere două tipuri de condiţii ce trebuie respectate:
1. Condiţii formale
Curtea a stabilit, mai întâi, condiţiile de formă ce trebuie respectate de propunerea de
revizuire a Constituţiei pentru ca în această propunere să nu se încalce limitele prevăzute de
actuala lege fundamentală, anume: art. 152 al. 3:
„Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi
nici pe timp de război”
Precum şi art. 63 alin (4): „Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea
legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi
adoptate, modificate sau abrogate legi organice”.
Curtea a constatat că niciunul din aceste articole nu a fost încălcat de propunerea de
revizuire a Constituţiei.
2. Condiţiile materiale (de fond)
Curtea numeşte condiţii de fond ce trebuie respectate pentru ca propunerea de
revizuire să fie constituţională prevederile art. 152 alin (1) şi (2), referitoare la limitele
revizuirii, anume:
„(1)Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar
şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului,
independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii
(2)De asemenea, nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea
drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora”
În acest caz, Curtea Constituţională a constatat încălcarea acestor prevederi în ceea ce
priveşte o serie de modificări propuse.
Modificările propuse care nu îndeplinesc condiţiile de fond
 ● Modificarea art. 44, alin.(8) (dreptul de proprietate privata):
Forma initiala: „Averea dobandita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al
dobandirii se prezuma.”
Forma propusa presupune eliminarea tezei a doua, „Caracterul licit al dobandirii
se prezuma”.
Curtea constată că această modificare are ca rezultat suprimarea dreptului la
proprietate şi a garanţiei protejării proprietăţii private, prevăzute de articolul 44. Curtea
Constituţională se bazează în motivarea acestei decizii pe propria jurisprudenţă, invocând
deciziile 85/1996 şi 148/2003.
Curtea motivează această decizie interpretând prezumţia dobândirii licite a averii ca
fiind una din garanţiile constituţionale ale dreptului de proprietate. Lipsa prezumţiei ar
atrage cu sine vătămarea garanţiei dreptului de proprietate.
În susţinerea acestei interpretări, Curtea aminteşte atât în prezenta decizie, cât şi în
cele enumerate mai sus, faptul că prezumţia dobândirii licite a averii se întemeiază şi pe
principiul general potrivit căruia orice act sau fapt juridic est licit până la dovada contrarie.
Un alt motiv invocat este insecuritatea pe care o creează absenţa prezumţiei dobândirii licite
a averii. Această insecuritate e de natură să vatăme dreptul de proprietate. Astfel, sarcina
probei în condiţiile unui proces ar reveni proprietarului şi nu organelor statale care doresc să
facă dovada caracterului ilicit al dobândirii averii.

● Modificarea art. 72 (imunitatea parlamentara) şi a art. 109

(Raspunderea membrilor Guvernului)
Forma initiala a art. 72 prevedea în alin. (2) necesitatea unei incuviintari a uneia
dintre camere pentru arestarea, retinerea, perchezitionarea sau trimiterea in judecata a
uneia dintre membrii camerei respective. De asemenea, alin.(3) prevedea o exceptie in cazul
de infractiune flagranta, caz in care deputatul sau senatorul poate fi retinut si supus
perchezitiei si doar ulterior Camera sesizata poate sa dispuna revocarea masurii, daca
considera fara temei retinerea sau perchezitia.
În mod asemănător, membrii Guvernulului (actuali sau foşti) nu puteau fi trimişi în
judecată decât cu încuviinţarea uneia dintre Camere sau a Preşedintelui.
Forma propusa: se elimina alin.(3), iar alin.(2) se modifica, astfel incat nu mai este
necesar votul unei camere pentru dispunerea masurilor enumerate anterior. Rămâne
articolul 1, care prevedevca urmarirea si trimiterea in judecata nu se realizeaza pentru fapte
care au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exercitate pe durata mandatului.
În ceea ce priveşte articolul 109, se elimină necesitatea unei aprobări a unei
autorităţi a statului.
 Curtea consideră că imunitatea parlamentară şi cea guvernamentală reprezintă o
garanţie a bunei funcţionări a principalelor autorităţi statale, garantând parlamentarilor şi
guvernanţilor dreptul la liberă exprimare şi libertatea de gândire.
Astfel, imunitatea este o instituţie necesară menţinerii statului de drept, Curtea
subliniând faptul că fără imunitate, instituţia Parlamentului şi cea a Guvernului nu ar putea
să funcţioneze corect (fiind încălcate drepturi fundamentale).
Curtea observă, de asemenea, că această instituţie a imunităţii continuă tradiţia
legislativă a statului român, inaugurată de Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris.

 Modificarea art. 126 (Instantele judecatoresti)

Forma initiala: prevedea faptul că mecanismul de control judecătoresc pe calea
contenciosului administrativ al actelor administrative este garantat, cu două
excepţii, privind actele comandamentului militar şi cele privind relaţia cu
Parlamentul.
Forma propusa: se prevede o nouă excepţie de la controlul judecătoresc al actelor
administrative pe calea contenciosului administrativ, privitoare la actele bugetare şi
fiscale ale Guvernului, adăugând şi sintagma „in conditiile legii contenciosului
administrativ”
Curtea constată mai multe motive pentru care modificarea propusă a articolului 109
este neconstituţională. Toate aceste motive vizează corelarea celor două părţi ale adăugirii şi
efectul pe care cele două îl cauzează împreună.
În primul rând, norma constituţională nu delimitează noţiunea de act administrativ, iar
acest aspect, combinat cu adăugirea la textul constituţional a sintagmei „în condiţiile legii
contenciosului administrativ” lasă loc de interpretare în sensul în care s-ar înţelege că se
poate reglementa printr-o lege cu putere juridică mai mică decât a Constituţiei ce acte
administrative intră sub incidenţa controlului judecătoresc şi ce acte administrative sunt
exceptate de la acesta. Astfel se încalcă art. 1 alin. (5), ce prevede supremaţia Constituţiei.
De asemenea, dat fiind că e stabilit în normă numai domeniul de reglementare, se
înţelege şi că legiuitorul, deci, Guvernul (în calitate de legiuitor delegat) poate stabili prin
ordonanţă ce norme administrative sunt exceptate de la control judecătoresc. Or Guvernul
este şi emitent al acestor acte administrative. Astfel apare o suprapunere de calităţi, ce încalcă
principiul separaţiei puterilor în stat, stipulat de alin. (4) al art. 1 al Constituţiei.
 Modificarea art. 133 (Rolul si structura CSM)

Forma initiala: Prevede că CSM este alcătuit din 19 membri, dintre care 9
judecători, 5 procurori, 2 reprezentanţi ai societăţii civile şi 3 membri de drept. De
asemenea, prevede că Preşedintele CSM e ales dintre membrii magistraţi
(judecători sau procurori) pe un an.
Forma propusa: Prevede că CSM e alcătuit tot din 19 membri, dintre care însă
numai 10 sunt magistraţi, urmând ca 6 să fie reprezentanţi ai societăţii civile. De
asemenea prevede că preşedintele CSM poate fi ales nu numai dintre magistraţi, ci
şi dintre membrii reprezentanţi ai societăţii civile. Se adaugă un alineat (5) care
prevede că voturile iniţiate în cadrul Consiliului trebuie să nu fie secrete şi necesită
motivare.
Curtea consideră că prevederile propunerii de modificare au consecinţe negative
asupra activităţii sistemului judiciar, întrucât CSM, conform legii 317/2004, este „un
organism independent”. Or, ponderea judecătorilor şi a procurorilor în componenţa acestei
instituţii ar trebui să fie în conformitate cu rolul acesteia din urmă. În cazul modificărilor
propuse, Curtea consideră că se creează un dezechilibru prin mărirea numărului
reprezentanţilor societăţii civile, mai ales că se poate ajunge ca aceşti membri numiţi de
reprezentanţi ai celorlalte două puteri să aibă un rol important în domeniul răspunderii
disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, putând chiar ajunge preşedinţi ai CSM, ceea ce ar
însemna o imixtiune a politicului în justiţie şi, în consecinţă, un atac la separaţia puterilor în
stat.

Propuneri făcute de CCR pe marginea anumitor articole din proiectul de revizuire a

Constituţiei

Pe marginea anumitor propuneri de modificare a unor articole din constituţie, Curtea

a formulat mai multe observaţii, ele putând fi împărţite în observaţii ce privesc forma
textului modificării şi observaţii ce privesc conţinutul său. Astfel, observaţiile privitoare la
forma textului sunt legate în mare parte de exprimarea literală a legiuitorului, rolul lor fiind
acela de a propune soluţii de clarificare a textului constituţional pentru prevenirea
posibilităţii unor interpretări nedorite. Observaţiile privitoare la conţinut vizează propuneri
de adăugire la textul propus a unor enunţuri sau alineate noi.
Există şi o observaţie mai amplă legată de propunerea de modificare a articolelor 61
şi 62 ale Constituţiei. Această propunere viza incorporarea în Constituţie a rezultatului
Referendumului din 2009. Astfel se propunea desfiinţarea sistemului bicameral şi enunţarea
unui alineat care să prevadă un număr maxim de 300 de parlamentari. Curtea a formulat o
serie de argumente pentru care consideră că un parlament bicameral este superior unuia
unicameral, urmând ca Parlamentul, prin vot, să decidă dacă propunerea este sau nu
oportună. Astfel, Curtea argumentează că opţiunea pentru un parlament bicameral e
susţinută atât de tradiţia statului român, cât şi de garanţia unui control intern pe care acest
sistem îl conferă Parlamentului.

În fine, există o opinie separată a judecătoarei Iulia Motoc, privitoare la modificarea

articolului 44, alin. 8, care vine în susţinerea acesteia. Astfel, doamna judecător
argumentează că niciun stat UE nu are prevăzut în Constituţia sa prezumţia caracterului licit
al dobândirii averii. De asemenea, prin interpretarea istorico-teleologică relevă faptul că
principiul securităţii juridice (invocat de CCR) se referă doar la protejarea cetăţenilor de legi
neclare, care ar putea fi interpretate abuziv (Consiliul Constituţional din Franţa” a arătat că
securitatea juridică are ca elemente accesibilitatea şi caracterul intangibil al legii”). În fine,
sunt amintite numeroasele tratate semnate de statul Român privind combaterea
infracţionalităţii, ale căror prevederi statul le poate pune cu greu în practică din cauza
prevederilor alineatului 8 al art. 44.