Tipuri de argumentare inductivă

Raționamentele inductive se realizează de la particular la general, prin generalizare.

Într-un argument inductiv concluzia spune mai mult (este mai generală) decât premisele din
care a fost obținută.
Întemeietorul logicii inductive este Francis Bacon.
Proprietățile argumentelor inductive sunt:
1. caracterul amplificator al concluziei în raport cu premisele din care a fost
obținută: fiecare premisă enunță o proprietate despre un element al unei
clase, iar concluzia atribuie proprietatea respectivă clasei în ansamblu.
2. Caracterul probabil al concluziei în raport cu premisele din care a fost
obținută: chiar dacă premisele sunt adevărate, nu putem fi siguri de adevărul
concluziei pentru că premisele nu constituie un temei suficient pentru
concluzie.
Tipuri de argumente inductive:
1) Inducția completă este, în fond, o argumentare deductivă care presupune că:
(1) Există o clasă de obiecte al cărei număr de elemente nu este mare (clasă finită);
(2) Fiecare element al clasei poate fi examinat individual;
(3) Fiecare element al clasei are o anumită proprietate;
(4) Se conchide că întreaga clasă de obiecte are respectiva proprietate.
Ex. : „Dacă fiecare elev din casa noastră dă bacul la logică, atunci toți elevii din clasa
noastră dau bacul la logică”
2) Inducția incompletă (amplificatoare): se trece de la un număr finit de cazuri la un număr infinit
de cazuri (chiar dacă clasa de obiecte este finită, numărul de elemente este prea mare pentru a
putea fi cercetată element cu element ). Este o modalitate de raționament ipotetic deoarece,
deși premisele sunt adevărate, concluzia rămâne totuși probabilă, adică este doar o ipoteză. De
asemenea, acest tip de inferență nu satisface în întregime principiul rațiunii suficiente (premisele
nu pot reprezenta un temei suficient pentru concluzie).
Condițiile care măresc probabilitatea concluziei:
 Numărul cazurilor studiate să fie cât mai mare;
 Cazurile nu trebuie selectate la întâmplare, ci trebuie alese cazuri semnificative pentru
fenomenul studiat.
 Ex.: „Dacă unii elevi din clasa noastră dau bacul la logică, atunci toți elevii din clasa
noastră dau bacul la logică.”
3) Inducția prin simplă enumerare: se bazează pe simpla repetare a unor constatări și pe lipsa unui
contraexemplu. Principala eroare ce apare este generalizarea pripită, dar poate să apară și
eroarea de tratare a simplei succesiuni drept o relație cauzală. Mai este numită și „inducție
populară” atunci când se desfășoară la nivelul cunoașterii comune, dar se poate desfășura și la
nivelul cunoașterii științifice.
4) Inducția științifică: este o inducție bazată pe reguli bine determinate, pe utilizarea observației
riguros organizate și pe experimentul științific.