POLITICA COMUNITĂŢII EUROPENE ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI

Politicia în domeniul concurenţei există datorită faptului că piaţa nu poate, în mod

natural, să funcţioneze normal, fiind necesare intervenţii din afară, care să-i asigure o
evoluţie corespunzătoare.
În diferite ţări europene, de la începutul secolului al XX-lea, reglementările în
domeniul concurenţei au căutat să asigure un echilibru între beneficiile economice
generate de colaborarea dintre firme şi riscurile politice şi economice pe care aceasta le
implica. Regulile privind concurenţa au servit pentru a asigura faptul că restricţiile
existente în cadrul relaţiilor comerciale dintre ţările membre ale Uniunii Europene nu vor
fi înlocuite de carteluri între companii din diferite ţări.
Conform reglementărilor comunitare, politica în domeniul concurenţei nu este
privită ca un scop în sine, ci ca o condiţie necesară realizării pieţei interne.
Obiectivele politicii în domeniul concurenţei sunt grupate în trei categorii:
1. Politica europeană în domeniul concurenţei trebuie să garanteze unitatea pieţei
interne şi să evite realizarea de înţelegeri între firme, de natură să afecteze comerţul
intracomunitar şi manifestarea liberă a concurenţei. (înţelegerile şi practicile concertate);
2. Politica în domeniul concurenţei caută să împiedice situaţiile în care una sau mai
multe întreprinderi încearcă să exploateze într-o manieră abuzivă puterea lor economică
în raport cu alte firme mai puţin puternice (abuz de poziţie dominantă);
3. De asemenea, politica în domeniul concurenţei trebuie să împiedice acele
intervenţii ale guvernelor statelor membre care pot falsifica regulile jocului liber al pieţei
prin discriminări în favoarea întreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare către
anumite firme din sectorul privat (ajutoarele de stat).

II. Principalele reglementări ale politicii în domeniul concurenţei

A. Bazele juridice ale politicii în domeniul concurenţei
Deşi politica comunitară în domeniul concurenţei este tot mai mult determinată de
considerente economice, constrângerile la care este supusă sunt în principal de ordin
juridic. Baza juridică a politicii în domeniul concurenşei este oferită, în primul rând, de
prevederile incluse în Tratatului UE , respectiv:
 • Articolul 81, privind practicile restrictive
• Articolul 82, privind poziţia dominantă pe piaţă
• Articolul 86, privind întreprinderile publice
• Articolele 87-89 privind ajutorul de stat.
În al doilea rând, referiri se găsesc în legislaţia secundară, adoptată de Consiliul UE şi de
Comisia Europeană, sub forma Regulamentelor şi Directivelor. Astfel, în aceasta categorie
se includ:
• Regulamentul Consiliului 17/1962;
• Regulamentul Consiliului 4064/1989, privind controlul fuziunilor, amendat prin
Regulamentul 1310/1997;
• Regulamente şi directive privind exceptările în bloc, acordate în cazul unor acorduri
care privesc situaţii precis determinate, precum: transferul de tehnologie, cercetarea şi
dezvoltarea, distribuţia autovehiculelor, etc.
În al treilea rînd, un număr în creştere instrucţiuni, care nu sunt în mod formal
obligatorii, oferă informaţii esenţiale menite să arate cum pot fi interpretate regulile
obligatorii sau în ce mod va acţiona Comisia în acest domeniu. Prin intermediul acestora,
Comisia caută să crească gradul de predictibilitate al acţiunilor sale. Acestor surse de drept
li se adaugă deciziile Curţii Europene de Justiţie şi ale Tribunalului de Primă Instanţă.
Nu în ultimul rînd, trebuie menţionate şi acordurile internaţionale în care se fac referiri
exprese la situaţii specifice privind concurenţa.
B. Principalii actori implicaţi în politica în domeniul concurenţei
Instituţia responsabilă la nivel comunitar de modul în care este implementată politica
în domeniul concurenţei este Comisia Europeană. Aceasta ia deciziile formale prin
majoritate simplă, asemenea unui organism colectiv. Aceste decizii sunt pregătite de
Direcţia Generală pentru Concurenţă, DG COMP (anterior cunoscută sub numele de DG
IV), care raportează comisarului responsabil cu politica în domeniul concurenţei
.Comisia poate fi sesizată într-o problemă privind concurenţa fie prin notificare, fie
urmare a unei plângeri înaintate de o firmă sau un stat, fie poate acţiona din proprie
iniţiativă („ex officio”) pentru a investiga anumite situaţii specifice sau chiar un întreg
sector economic. Comisia poate penaliza orice încălcări ale regulilor privind concurenţa,
penalizările putând reprezenta până la 10% din veniturile companiei incriminate.
 Rolul acestei instituţii este, în principal, monitorizarea şi, unde este cazul, blocarea:
- acordurilor anticoncurenţiale (în special a cartelurilor)
- abuzurilor de poziţie dominant
- fuziunilor şi achiziţiilor
- ajutoarelor de stat.
Pentru a garanta punerea în aplicare a legislaţiei în domeniul concurenţei, Comisia dispune
de o serie de prerogative, cum ar fi dreptul de a iniţia o investigaţie privind un anumit sector al
economiei, de a desfăşura audieri şi de a acorda exceptări. De asemenea, guvernele statelor
membre au datoria de a informa în prealabil Comisia în legătură cu eventualele măsuri de sprijin
pe care intenţionează să le ia în favoarea anumitor întreprinderi (ajutor de stat).
Cu toate acestea, începând din anul 2004, în cadrul procesului de „modernizare” (Regulamentul
1/2003), o parte din aceste prerogative legate de aplicarea legislaţiei în domeniul concurenţei
revin în prezent statelor membre. Acest regulament prevede faptul că autorităţilor naţionale şi
instanţelor judecătoreşti naţionale pot aplica articolele 101 (fostul articol 81 din Tratatul CE) şi
102 (fostul articol 82 din Tratatul CE) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Curtea de Justiţie este principalul organ judiciar european şi asigură interpretarea şi
aplicare uniformă a legislaţiei în domeniul concurenţei pe tot teritoriul UE. De-a lungul anilor,
Curtea a luat multe hotărâri care au avut efecte semnificative asupra vieţii de zi cu zi a
cetăţenilor europeni şi care au contribuit la stabilirea unei concurenţe eficiente pe pieţele UE,
ceea ce a asigurat o ofertă mai variată şi preţuri mai mici.
În prezent, cauzele în materie de concurenţă sunt instrumentate de Tribunal (anterior
„Tribunalul de Primă Instanţă”), iar apelurile sunt introduse la Curtea de Justiţie. Tribunalele
naţionale pot (şi uneori trebuie) să trimită unele dosare la Curtea de Justiţie pentru a stabili
modul în care trebuie interpretate normele în materie de concurenţă în anumite cazuri concrete.
Rolul Parlamentului European se reduce la a evalua acţiunile Comisiei printr-un
raport anual şi, de asemenea, de a face observaţii privind evoluţiile importante din acest
domeniu. Intervenţiile Consiliului de Miniştri se rezumă la a autoriza exceptările în bloc,
precum şi la a face modificari în baza legală a politicii în domeniul concurenţei.
Banca Centrală Europeană este banca centrală pentru monda euro. Principala sa sarcină este de
a menţine puterea de cumpărare a monedei euro şi, astfel, de a asigura stabilitatea preţurilor în
 zona euro. Banca Centrală Europeană este consultată periodic cu privire la diverse aspecte legate
de concurenţă în sectorul financiar.
Misiunea Curţii de Conturi este de a verifica colectarea şi utilizarea fondurilor UE, apărând
interesele financiare ale cetăţenilor Uniunii. Curtea de Conturi poate verifica amenzile impuse
companiilor care se fac răspunzătoare de comportamente anticoncurenţiale, în cazuri semnalate
de Comisie.Banii provenind din amenzi se întorc la bugetul UE.
Comitetul Economic şi Social European este un organ consultativ al UE, în cadrul căruia sunt
reprezentate sindicatele, asociaţiile patronale şi alte grupări ale societăţii civile. În cadrul
Comitetului, secţiunea „Piaţă unică, producţie şi consum” se ocupă în mod special de politica în
domeniul concurenţei şi de protecţia consumatorilor.
În cadrul politicii în domeniul concurenţei acţionează şi autorităţile naţionale investite cu
competenţe în acest domeniu. Ca urmare a recentelor propuneri venite din partea Comisiei, de
descentralizare a politicii în domeniul concurenţei, rolul autorităţilor naţionale din domeniul
concurenţei va creşte în mod semnificativ.
Concurenţa exercită o presiune constantă asupra întreprinderilor pentru a pune la dispoziţia
consumatorilor o ofertă cât mai variată, la cele mai bune preţuri. Concurenţa face parte din
regulile de joc ale unei pieţe libere şi este în interesul consumatorilor, beneficiarii finali.
Uneori, întreprinderile încearcă să denatureze concurenţa. Pentru a garanta buna funcţionare a
pieţelor, autorităţile competente, printre care Comisia Europeană, trebuie să prevină sau să
corecteze comportamentele anticoncurenţiale.
Comisia Europeană supraveghează:

 acordurile dintre întreprinderi, care limitează concurenţa (cartelurile sau alte tipuri de

acorduri) şi prin care părţile îşi stabilesc propriile reguli şi evită regulile unei pieţe liberalizate
 cazurile de abuz de poziţie dominantă, în care întreprinderea dominantă încearcă să-şi
excludă concurenţii de pe piaţă
 fuziunile şi alte acorduri formale între întreprinderi, care prevăd o asociere permanentă
sau temporară (fuziunile sunt autorizate în măsura în care acestea permit o extindere a pieţelor, în
beneficiul consumatorilor)
 eforturile menite să liberalizeze pieţele în sectoare precum transportul, energia, serviciile
poştale şi telecomunicaţiile. Multe din aceste sectoare erau dominate de monopoluri de stat şi,
 prin urmare, este important să ne asigurăm că procesul de liberalizare nu le aduce acestora
avantaje neloiale.
 sprijinul financiar (ajutor de stat) în beneficiul întreprinderilor din partea guvernelor
ţărilor UE – ajutoarele de stat sunt compatibile cu legislaţia europeană cu condiţia ca acestea să
nu denatureze concurenţa dintre întreprinderile europene sau să nu aducă prejudicii economiei
 cooperarea cu autorităţile naţionale competente responsabile cu punerea în aplicare a
legislaţiei europene în domeniul concurenţei, pentru a garanta aplicarea uniformă a dreptului
concurenţei la nivelul UE.
De ce este importantă pentru consumatori?
Politica în domeniul concurenţei vizează aplicarea normelor care garantează faptul că
întreprinderile funcţionează în condiţii de concurenţă loială. Politica în domeniul concurenţei
stimulează spiritul antreprenorial şi eficienţa, le asigură consumatorilor o ofertă mai variată şi
contribuie la micşorarea preţurilor şi sporirea calităţii.
Preţuri mici: Cea mai simplă modalitate pentru a deţine o cotă de piaţă importantă este
practicarea de preţuri mici. Sub efectul concurenţei, preţurile scad. Acest lucru este benefic
pentru consumatori (deoarece creşte puterea lor de cumpărare), pentru întreprinderi, care sunt
încurajate să producă şi pentru economie, în general.
Calitate mai bună: Concurenţa încurajează întreprinderile să producă bunuri şi să furnizeze
servicii de mai bună calitate, pentru a atrage mai mulţi clienţi şi pentru a deţine o cotă de piaţă
mai mare. Calitatea poate însemna: produse cu durată de viaţă mai îndelungată sau care
funcţionează mai bine; servicii post-vânzare sau de suport tehnic mai bune; servicii mai
accesibile şi mai bune.
Ofertă mai variată: Pe fondul concurenţei, întreprinderile vor depune eforturi pentru ca
produsele lor să se diferenţieze de celelalte produse existente pe piaţă. Prin urmare, oferta devine
mai bogată şi consumatorii pot alege produsul cu cel mai bun raport preţ-calitate.
Inovare: Pentru a prezenta o ofertă variată şi pentru a produce bunuri de mai bună calitate,
întreprinderile trebuie să fie novatoare în concepţie, design, tehnici de producţie, servicii etc.
Concurenţi mai serioşi pe piaţa mondială: Concurenţa de pe piaţa UE ajută întreprinderile
europene să fie mai competitive şi în afara UE, devenind capabile să facă faţă concurenţei de pe
piaţa mondială.
TITLUL VII
NORME COMUNE PRIVIND CONCURENȚA, IMPOZITAREA ȘI ARMONIZAREA
LEGISLATIVĂ
CAPITOLUL 1
REGULILE DE CONCURENȚĂ
SECȚIUNEA 1
REGULI APLICABILE ÎNTREPRINDERILOR
Articolul 101
(ex-articolul 81 TCE)
(1) Sunt incompatibile cu piața internă și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice
decizii ale asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerțul
dintre statele membre și care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau
denaturarea concurenței în cadrul pieței interne și, în special, cele care:
(a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte
condiții de tranzacționare;
(b) limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau
investițiile;
(c) împart piețele sau sursele de aprovizionare;
(d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente,
creând astfel acestora un dezavantaj concurențial;
(e) condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații
suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au
legătură cu obiectul acestor contracte.
(2) Acordurile sau deciziile interzise în temeiul prezentului articol sunt nule de drept.
(3) Cu toate acestea, prevederile alineatului (1) pot fi declarate inaplicabile în cazul:
- oricăror acorduri sau categorii de acorduri între întreprinderi;
- oricăror decizii sau categorii de decizii ale asocierilor de întreprinderi;
- oricăror practici concertate sau categorii de practici concertate
care contribuie la îmbunătățirea producției sau distribuției de produse ori la promovarea
progresului tehnic sau economic, asigurând totodată consumatorilor o parte echitabilă din
beneficiul obținut și care:
(a) nu impun întreprinderilor în cauză restricții care nu sunt indispensabile pentru
atingerea acestor obiective;
(b) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența în ceea ce privește o
parte semnificativă a produselor în cauză.
Articolul 102
(ex-articolul 82 TCE)
Este incompatibilă cu piața internă și interzisă, în măsura în care poate afecta comerțul
dintre statele membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a
unei poziții dominante deținute pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia.
Aceste practici abuzive pot consta în special în:
(a) impunerea, direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor
condiții de tranzacționare inechitabile;
(b) limitează producția, comercializarea sau dezvoltarea tehnică în dezavantajul
consumatorilor;
(c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții inegale la prestații
echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial;
(d) condiționarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații
suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au
legătură cu obiectul acestor contracte.
Articolul 103
(ex-articolul 83 TCE)
(1) Regulamentele sau directivele utile în vederea aplicării principiilor prevăzute la
articolele 101 și 102 se adoptă de către Consiliu, la propunerea Comisiei și după
consultarea Parlamentului European.
(2) Dispozițiile prevăzute la alineatul (1) urmăresc în special:
(a) să asigure respectarea interdicțiilor prevăzute la articolul 101 alineatul (1) și la
articolul 102 prin instituirea de amenzi și penalități cu titlu cominatoriu;
(b) să determine normele de aplicare a articolului 101 alineatul (3), luând în considerare
necesitatea, pe de o parte, de a asigura o supraveghere eficientă și, pe de altă parte, de a
simplifica pe cât posibil controlul administrativ;
(c) să precizeze, dacă este cazul, domeniul de aplicare a articolelor 101 și 102 în
diferitele ramuri economice;
(d) să definească rolul Comisiei și al Curții de Justiție a Uniunii Europene în aplicarea
dispozițiilor prevăzute de prezentul alineat;
(e) să definească raporturile între legislațiile interne, pe de o parte, și dispozițiile
prezentei secțiuni, precum și cele adoptate în temeiul prezentului articol, pe de altă parte.
Articolul 104
(ex-articolul 84 TCE)
Până la intrarea în vigoare a dispozițiilor adoptate în temeiul articolului 103, autoritățile
statelor membre hotărăsc cu privire la admisibilitatea acordurilor, deciziilor și a
practicilor concertate și cu privire la folosirea în mod abuziv a unei poziții dominante pe
piața internă, în conformitate cu legislația națională și cu dispozițiile articolului 101 și, în
special, ale alineatului (3), precum și ale articolului 102.
Articolul 105
(ex-articolul 85 TCE)
(1) Fără a aduce atingere articolului 104, Comisia asigură aplicarea principiilor stabilite
la articolele 101 și 102. La cererea unui stat membru sau din oficiu și în cooperare cu
autoritățile competente ale statelor membre, care îi acordă sprijin, Comisia investighează
presupusele cazuri de încălcare a principiilor menționate mai sus. În cazul în care
constată existența unei încălcări, Comisia propune măsuri adecvate pentru ca aceasta să
înceteze.
(2) În cazul în care încălcarea nu încetează, Comisia constată încălcarea principiilor
printr-o decizie motivată. Comisia poate publica decizia și poate autoriza statele membre
să ia măsurile necesare pentru remedierea situației, măsuri ale căror condiții și norme de
aplicare le stabilește.
(3) Comisia poate adopta regulamente privind categoriile de acorduri cu privire la care
Consiliul a adoptat un regulament sau o directivă în temeiul articolului 103 alineatul (2)
litera (b).
Articolul 106
(ex-articolul 86 TCE)
(1) În ceea ce privește întreprinderile publice și întreprinderile cărora le acordă drepturi
speciale sau exclusive, statele membre nu adoptă și nu mențin nici o măsură care
contravine normelor tratatelor și, în special, celor prevăzute la articolul 18 și la articolele
101-109.
(2) Întreprinderile care au sarcina de a gestiona serviciile de interes economic general sau
care prezintă caracter de monopol fiscal se supun normelor tratatelor și, în special,
regulilor de concurență, în măsura în care aplicarea acestor norme nu împiedică, în drept
sau în fapt, îndeplinirea misiunii speciale care le-a fost încredințată. Dezvoltarea
schimburilor comerciale nu trebuie să fie afectată într-o măsură care contravine
intereselor Uniunii.
(3) Comisia asigură aplicarea dispozițiilor prezentului articol și adresează statelor
membre, în cazul în care este necesar, directivele sau deciziile corespunzătoare.
SECȚIUNEA 2
AJUTOARELE DE STAT
Articolul 107
(ex-articolul 87 TCE)
(1) Cu excepția derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piața internă
ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care
denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor
întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează
schimburile comerciale dintre statele membre.
(2) Sunt compatibile cu piața internă:
(a) ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu condiția ca
acestea să fie acordate fără discriminare în funcție de originea produselor;
(b) ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale sau de alte
evenimente extraordinare;
(c) ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania
afectate de divizarea Germaniei, în măsura în care acestea sunt necesare pentru
compensarea dezavantajelor economice cauzate de această divizare. În termen de cinci
ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul, hotărând la propunerea
Comisiei, poate adopta o decizie de abrogare a prezentei litere.
(3) Pot fi considerate compatibile cu piața internă:
(a) ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul
de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forței de muncă
extrem de scăzut, precum și a regiunilor prevăzute la articolul 349, avându-se în vedere
situația lor structurală, economică și socială;
(b) ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes
european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru;
(c) ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni
economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile
schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun;
(d) ajutoarele destinate să promoveze cultura și conservarea patrimoniului, în cazul în
care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale și de
concurență în Uniune într-o măsură care contravine interesului comun;
(e) alte categorii de ajutoare stabilite prin decizie a Consiliului, care hotărăște la
propunerea Comisiei.
Articolul 108
(ex-articolul 88 TCE)
(1) Comisia, împreună cu statele membre, verifică permanent regimurile ajutoarelor
existente în aceste state. Comisia propune acestora măsurile utile cerute de dezvoltarea
treptată sau de funcționarea pieței interne.
(2) În cazul în care, după ce părților în cauză li s-a solicitat să-și prezinte observațiile,
Comisia constată că ajutorul acordat de un stat sau prin intermediul resurselor de stat nu
este compatibil cu piața internă în conformitate cu articolul 107 sau că acest ajutor este
utilizat în mod abuziv, aceasta hotărăște desființarea sau modificarea ajutorului de către
statul în cauză în termenul stabilit de Comisie.
În cazul în care statul în cauză nu se conformează deciziei în termenul stabilit, Comisia
sau orice alt stat interesat poate sesiza direct Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin
derogare de la articolele 258 și 259.
La cererea unui stat membru, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate decide că un
ajutor acordat sau care urmează să fie acordat de acest stat trebuie să fie considerat
compatibil cu piața internă, prin derogare de la dispozițiile articolului 107 sau de la
regulamentele prevăzute la articolul 109, în cazul în care o astfel de decizie este
justificată de împrejurări excepționale. În cazul în care, în legătură cu acest ajutor,
Comisia a inițiat procedura prevăzută la primul paragraf din prezentul alineat, cererea
adresată Consiliului de statul în cauză va avea ca efect suspendarea procedurii
menționate până când Consiliul se pronunță asupra acesteia.
Cu toate acestea, în cazul în care Consiliul nu se pronunță în termen de trei luni de la
formularea cererii, Comisia hotărăște.
(3) Comisia este informată în timp util pentru a-și prezenta observațiile cu privire la
proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. În cazul în care apreciază
că un proiect nu este compatibil cu piața internă în conformitate cu dispozițiile articolului
107, Comisia inițiază fără întârziere procedura prevăzută la alineatul precedent. Înainte
de pronunțarea unei decizii finale, statul membru în cauză nu poate pune în aplicare
măsurile preconizate.
(4) Comisia poate adopta regulamente privind categoriile de ajutoare de stat cu privire la
care Consiliul, în temeiul articolului 109, a considerat că pot fi exceptate de la procedura
prevăzută la alineatul (3) din prezentul articol.
Articolul 109
(ex-articolul 89 TCE)
Consiliul, la propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European, poate
adopta toate regulamentele utile pentru aplicarea articolelor 107 și 108, și poate stabili, în
special, condițiile de aplicare a articolului 108 alineatul (3) și categoriile de ajutoare care
sunt exceptate de la această procedură.