1.

Origine și caracteristici

Batatul sau cartoful dulce este o plantă dicotiledonată, aparținând familiei Convulvalaceae. Din
aproximativ 50 de genuri, și peste 1000 de specii ale acestei familii, batatul este singura cultură
de o importanță majoră( dintre celelalte unele sunt folosite la nivel local- dar cele mai multe
dintre ele sunt otrăvitoare). Genul din care face parte, și anume Ipomoea include și câteva specii
de flori de grădină, în general cunoscute sub numele de gloriile dimineții. Anumite cultivare ale
Ipomoea batatas sunt crescute ca plante ornamentale, sub numele de glorii tuberoase ale
dimineții, folosit într-un context horticol.
Cartoful dulce este adesea cunoscut sub numele de Yam în unele părți ale Americii de Nord, dar
din punct de vedere botanic este foarte diferit de yum. Yumul sau Dioscorea, este nativ din
Africa și Asia, și aparține familie monocotiledonate Dioscoraceae.
Deși cartoful dulce nu este botanic o rudă a cartofului, cele două plante au o etimologie comună.
Primii europeni care au gustat cartoful dulce au fost membri ai expediției lui Cristofor Columb
din 1492. Au fost descoperite mai multe cultivare care au avut nume diferite, dar numele care a
rămas cunoscut a fost cel al indigenului Taino- batata. Spaniolii au fost cei care au creat pentru
cartoful comun numele patata.
Originea și domesticirea cartofului dulce s-a produs fie în America Centrală, fie în cea de Sud. În
America Centrală, cartofii dulci au fost prezenți cu cel puțin 5000 de ani în urmă, cu originea
acestora posibilă între Peninsula Yucatan a Mexicului și gura râului Orinoco din Venezuela.
Genomul cartofilor dulci cultivați conține secvențe ale ADN-ului Agrobacterium. Studiile au
indicat faptul că genomul cartofului dulce a evoluat de-a lungul mileniilor, făcând din acesta
primul exemplu de organism modificat genetic natural.

Importanța culturii

În prezent această cultură are o importanță scăzută pentru țara noastră, din cauza faptului că este
foarte puțin cunoscută. Datorită importurilor însă, cartoful dulce a apărut pe rafturile
magazinelor, și vor apărea cereri din ce în ce mai mari în viitor.
Rădăcinile tuberizate se pot consuma într-o gamă variată de preparate precum supe,
piureuri,deserturi.
Comparativ cu tuberculii de cartofi, rădăcinile de batat au o compoziție biochimică superioară,
conținând 33%-34% substanță uscată, 3,4% proteine, 9.5% zahăr total, 19.2% amidon, săruri
minerale de K, Ca, P, Mg, vitamina C, 44 calorii la 100 grame substanță proaspătă.
Batatul servește drept materie primă în industria conservelor, pentru obținerea unei făini utilizate
în patiserie, la extragerea alcoolului. Conținând mult amidon este folosit în industria textilă și la
fabricarea hârtiei.
Vrejii pot fi o sursă importantă de lărgire a bazei furajere, iar rădăcinile rănite dezvoltă un
mucegai cu miros plăcut și efecte terapeutice.
Importanța culturii rezidă atât din posibilitatea extinderii culturii în zone unde cartoful
degenerează, cât și din necesitatea diversificării segmentului legumicol cu specii mai puțin
cunoscute dar cu valori nutritive ridicate.
În țara noastră a fost introdus în anul 1954, iar rezultatele experimentului efectuat de Maier I, a
fost amplificat ulterior(Florescu, Maxim, Popescu), și a permis aclimatizarea acestei specii noi,
ca și stabilirea unor secvențe tehnologice privind modul de înmulțire, epocile de plantare și
zonele de cultură. Rezultate de producție foarte bune s-au obținut în culturile de batat din Câmpia
de sud a țării, și pe nisipurile din Oltenia. În prezent se cultivă foarte puțin, numai la catedra de
Legumicultură a Facultății de Horticultură din București, și de către cultivatori amatori.

Particularități botanice și biologice

Este o plantă erbacee anuală( la noi) și perenă(în țările de origine), care formează în sol rădăcini
care la începutul vegetației cresc până la 80-100 cm lungime, apoi se tuberizează din loc în loc,
formând partea comestibilă.
Rădăcinile tuberizate au forme diferite în funcție de soi: alungite, ovoidale, globuloase, dar în
soiurile grele devin diforme. Lungi de 16-20 cm, cu diametrul de 6-18cm, au în medie 200-300
grame, dar pot atinge și peste 2 kg în soluri ușoare, nisipoase. În funcție de soi rădăcinile pot
avea suprafața netedă sau neuniformă, și culoarea cojii și a pulpei albă, gălbuie, portocalie sau
roz.
Tulpinile târâtoare, lungi de 2-6 m, sunt puternic ramificate, la început pubescente, apoi lucioase,
cilindrice, verzi sau cu nuanțe de roșu-violaceu. În contact cu solul, formează rădăcini adventive.
Înflorește foarte rar la noi în țară, fără a produce semințe, de aceea se înmulțește vegetativ prin
butași.

2. Pretențiile batatului în ceea ce privește factorii de mediu

2.1. Temperatura

Cartoful dulce necesită temperaturi moderate de 21-26 de grade, cu radiație solară din
belșug, și nopți călduroase. Este o plantă cu pretenții față de temperatură, temperatura
minimă suportată este de 10 grade, iar cea maximă este de 38 de grade.

Pragul minim la care plantele sunt afectate de îngheț este de 1 grad. Pragul minim la care
creșterile tinere sunt afectate de îngheț este de 6 grade. Pentru îngroșarea rădăcinilor necesită
minim 4 luni de perioadă călduroasă, cu temperaturi de 23-30 de grade.

2.2. Lumina

Batatul este o specie cu temperament de lumină, adică preferă locurile însorite, dar poate să
suporte și semiumbra. Cartoful dulce este de asemenea și o plantă de zi scurtă, mai puțin de
12 ore pe zi.

Față de umiditate manifestă cerințe moderate, mai mari la depunerea substanțelor de rezervă
în rădăcini, când necesită 70-80% din capacitatea de câmp. Lipsa apei determină diminuarea
producției și a conținutului de amidon din rădăcini.
Preferă soluri ușoare, nisiposo-lutoase, bine drenate, afânate, fertile cu un pH de 5.6-6.5. Dă
producții mari pe soluri fertilizate cu îngrășăminte chimice și verzi. Îngrășămintele organice
sunt recomandate numai pe solurile nisipoase sau slab podzolite.

Cultivare recomandate

Soiurile de batat sunt adaptate la condiții climatice diferite și specializate pe destinații. Mai
răspândite în cultură sunt: Victoria 100, Honey Gold, Red Early Sweet(consum proaspăt),
Centennial( păstrare), Porto-Rico(industrializare), Pelican, Procesor(furajare).

În țara noastră s-au testat în cultură soiuri provenite din SUA- Georgia, și s-au aclimatizat
soiul Victoria 100 și soiul 166. Prin selecție conservativă, s-au obținut și s-au omologat două
soiuri noi, înscrise în catalogul oficial al I.S.T.I.S: Victoria IANB și CRUX.

Tehnologia de cultură

Cultura de batat se înființează primăvara mai târziu, după culturi timpurii de spanac, salată,
ceapă și usturoi verde.
Pregătirea terenului este asemănătoare cu cea efectuată pentru rădăcinoase, în plus
primăvara, cu 8-10 zile înaintea plantării, se modelează terenul în biloane, cu lățimea la bază
de 30-40cm, înalte de 25-28cm, și distanțate la 70 cm.

Producerea materialului săditor începe la sfârșitul lunii martie, și are loc în sere sau în
răsadnițe calde, unde rădăcinile se așează la forțat într-un strat de amestec de pământ, de 15-
20cm, sau direct în solul bine afânat, în rânduri la 30-35cm.

Se udă și se asigură o temperatură de 20-25 grade. După 15-20 zile apar lăstari, care se
detașează eșalonat de pe rădăcini, și se pun la înrădăcinat în lădițe sau în strat de amestec, la
distanță de 5/5 cm. Pentru producerea butașilor înrădăcinați pentru un ha de cultură, se
folosesc aproximativ 200-300 kg de rădăcină de batat. Pentru creșterea randamentului de
înmulțire, se pot efectua butași și din ramificațiile primilor lăstari formați. Unii autori
recomandă utilizarea butașilor de tulpină sau de frunză, sau plantarea rădăcinilor mici. Se
mai recomandă folosirea lăstarilor detașați de pe rădăcini înaintea plantării și înrădăcinați în
vase cu apă. Stimularea formării rădăcinilor adventive se poate face cu substanțe reglatoare
de creștere.

Plantarea se face după 20 mai, până la sfârșitul lunii iunie, câte un rând pe bilon la 70/50 cm.
Pentru asigurarea prinderii, butașii se fasonează prin reducerea unei părți din limbul frunzelor
și se mocirlesc. Se plantează pe partea sudică a bilonului, și se udă imediat. Rezultate bune se
obțin dacă în momentul plantării se face o fertilizare locală, administrând la fiecare cuib
mraniță.

Lucrări de îngrijire

Se aplică 1-2 prașile în prima parte a vegetației, până când vrejii se întind pe pământ

Erbicidare cu Afalon 1.5 kg/ha, sau Dachtal 9-11 kg/ha

Se aplică 6-8 udări prin aspersiune, fertilizarea cu îngrășăminte chimice la 4 săptămâni de la
plantare, combaterea cu substanțe specifice a bolilor criptogamice, coropișnițelor și a
viermilor de sârmă.

O lucrare specială este săltarea vrejilor de pe loc pentru a evita formarea rădăcinilor
adventive a căror înrădăcinare împiedică îngroșarea rădăcinilor comestibile. Lucrarea se
execută obligatoriu, de 1-2 ori în timpul perioadei de vegetație, folosind furci de lemn și
având grijă ca vrejii să fie mișcați, fără a-i răsturna.

Recoltarea

Recoltarea batatului se face la sfârșitul lunii octombrie, înaintea căderii brumelor, cu

dislocator de rădăcini, plug sau cazma, evitându-se rănirea rădăcinilor. Imediat după
recoltare, rădăcinile tuberizate sunt așezate în încăperi curate și bine aerisite, la 26-30 grade,
80% umiditate atmosferică, timp de 10-12 zile, în vederea uscării și vindecării rănilor.

Producțiile variază între 15-40 t/ha dintre care 85-90% sunt rădăcini consumabile, de cel
puțin 100-300 grame. Producția de vreji folosiți în hrana animalelor depășește 80 t/ha.
Depozitarea

Păstrarea peste iarnă este dificilă rădăcinile fiind foarte perisabile datorită conținutului ridicat
de glucide. Ele se pot păstra o perioadă scurtă de timp, sau în încăperi întunecate, la 10-13
grade, temperaturile mai mici favorizând putrezirea. Se recomandă ca rădăcinile folosite
pentru industrializare sau consum în stare proaspătă să fie valorificate imediat după recoltare.
Păstrarea unei cantități mici pentru material de înmulțire se face prin stratificare în lăzi, cu un
material bine uscat și dezinfectat( hârtie, talaș sau rumeguș).