Metodologie criminalistica

1. Omorul
Principalele probleme care trebuie lămurite în cursul cercetării unei infracŃiuni de omor sunt:
a. Ce faptă s-a comis.
b. Natura morŃii.
c. Cauza nemijlocită a morŃii.
d. Stabilirea exactă a locului şi timpului săvârşirii infracŃiunii.
e. Determinarea metodelor şi mijloacelor folosite la comiterea faptei.
f. Identificarea victimei.
g. Identificarea făptuitorului şi a celorlalŃi participanŃi.
h. Mobilul săvârşirii faptei.
a.Ce faptă s-a comis? Constă în stabilirea cu exactitate dacă ne aflăm în faŃa unui omor
autentic, o sinucidere sau un accident. În funcŃie de aceste aspecte se va planifica cercetarea
ulterioară. Este evident faptul ca un rol în rezolvarea acestei probleme îl are, medicul legist,
care după verificarea cadavrului în locul în care a fost găsit va putea concluziona dacă
moartea a fost naturală, violentă sau s-a datorat unui accident. Aceste prime concluzii vor fi
coroborate de către organele de anchetă, cu rezultatele cercetării la faŃa locului şi celelalte
investigaŃii efectuate imediat după găsirea cadavrului. De cele mai multe ori, existenŃa
infracŃiunii de omor este evidentă la vederea cadavrului, astfel încât organul de anchetă poate
emite pe loc o serie de versiuni pentru lămurirea acestei probleme. Trebuie specificat şi
reŃinut faptul că de fiecare dată când ne aflăm în faŃa unui cadavru a cărui identitate nu este
cunoscută ori nu există certitudinea că moartea este naturală, obligatoriu se vor efectua
cercetări de către organele de anchetă.
b. Natura morŃii. Pentru a se lămuri cert această problemă, este necesară autopsierea
cadavrului. Rolul principal în stabilirea naturii şi cauzelor morŃii, îl are medicul legist care,
după autopsierea cadavrului şi rezultatele de laborator anatomopatologice va da un verdict
clar. Este necesar ca şi organele de poliŃie să deŃină un minim necesar de cunoştinŃe pentru
a putea face diferenŃa între o moarte violentă şi una neviolentă, între o moarte prin împuşcare
sau folosindu-se un obiect tăietor. Din punct de vedere medico – legal, moartea poate fi:
Moarte naturală - în acest caz nu este necesară investigarea criminalistică, decesul
datorânduse uzurii organismului. - Moarte patologică – deşi se produce fără intervenŃia
vreunui factor extern este necesară efectuarea unei autopsii medico – legale, deoarece în cele
mai multe din cazuri, moartea este rapidă şi crează suspiciuni. - Moarte violentă – apare ca
urmare a acŃiunii unui factor extern. În acest caz moartea este rapidă sau lentă şi impune
efectuarea investigării criminalistice respectiv a unei autopsii medico – legale.
c. Cauza nemijlocită a morŃii. Pentru a exista infracŃiunea de omor trebuie să existe o
legătură de cauzabilitate între activitatea infracŃională desfăşurată de făptuitor, mijloacele
folosite de acesta şi rezultatul produs. Având în vedere faptul că infracŃiunea de omor este o
infracŃiune comisivă, ea poate fi săvârşită atât printr-o acŃiune cât şi printr-o inacŃiune. Prin
urmare vom avea trei ipostaze: • Omorul comis prin „acŃiune directă” – autorul provoacă
moartea victimei acŃionând direct (prin împuşcare, lovire, sufocare). • Omorul prin “acŃiune
indirectă” – autorul pentru a-şi atinge scopul pune în mişcare o forŃă materială (asmute un
câine asupra victimei) ori expune victima la situaŃii periculoase. • Omorul săvârşit prin
“inacŃiune” – autorul nu îndeplineşte un act la care era obligat prin lege. Activitatea
infracŃională desfăşurată de autor, trebuie să aibă ca urmare moartea victimei, deci între
acŃiunea sau inacŃiunea făptuitorului şi decesul victimei să existe neaparat o legătură de
cauzalitate. Nu are relevanŃă timpul parcurs de la acŃiunea făptuitorului până la decesul
victimei.
d. Stabilirea locului şi timpului săvârşirii infracŃiunii. Stabilirea exactă a locului faptei
ajută organul de anchetă din următoarele considerente: -se stabileşte dacă locul unde a fost
găsit cadavrul coincide cu locul comiterii faptei. -ambianŃa locului faptei dă posibilitatea
prefigurării acŃiunilor desfăşurate de făptuitor, înainte, în timpul şi după comiterea
infracŃiunii. -în funcŃie de locul faptei se pot trage concluzii cu privire la modul de operare
folosit, la relaŃia victimă-autor, reacŃiile victimei, mobilul şi scopul faptei. Stabilirea cu
exactitate sau chiar cu aproximaŃie a timpului (momentului) săvârşirii faptei prezintă
importanŃă din următoarele considerente: a)ajută la asigurarea probaŃiunii şi la înlăturarea
alibiului fabricat de criminal. b) în funcŃie de aceasta se face încadrarea juridică. c)se poate
stabili traseul parcurs de victimă, activităŃile desfăşurate de aceasta până la deces, persoanele
care au văzut-o ultima dată. d)se stabilesc persoanele care se aflau în acel moment în zonă
pentru a se căuta martori.
e.Determinarea metodelor şi mijloacelor folosite la comiterea faptei Pe baza interpretării
datelor şi urmelor cu privire la activitatea desfăşurată de autor se determină metodele şi
mijloacele folosite pentru săvârşirea omorului, respectiv modul de suprimare a vieŃii
victimei. -pentru a se demonstra premeditarea, de exemplu, este necesar să se stabilească dacă
victima a fost atrasă în cursă, a fost urmărită sau luată prin surprindere. -modul concret de
operare ajută la încadrarea corectă a faptei - ex. Omor prin cruzime ori pentru a înlesni
săvârşirea altei infracŃiuni. -se pot stabili activităŃile desfăşurate de autor pentru ascunderea
faptei sau pentru a se sustrage urmăririi penale. -se realizează legătura cu alte fapte de omor
comise prin aceleaşi mijloace şi rămase cu autor necunoscut, în vederea extinderii
cercetărilor.
f.Identificarea victimei Stabilirea identităŃii victimei poate fi considerată punct de plecare în
derularea activităŃii de urmărire penală, în cazul infracŃiunii de omor. În funcŃie de aceasta
se realizează cercul de bănuiŃi, se poate stabili mobilul şi scopul săvîrşirii infracŃiunii. De
precizat faptul că unul din punctele principale privind acest aspect este stabilirea stării în care
se afla victima anterior agresiunii. Practica judiciară a demonstrat faptul că identificarea
victimei este necesară şi obligatorie ori de câte ori se găseşte un cadavru a cărei identitate este
necunoscută chiar dacă nu există suspiciuni de violenŃă.
g.Identificarea făptuitorului şi a celorlalŃi participanŃi. Obiectivul principal al
investigării criminalistice a unei infracŃiuni de omor îl constituie identificarea autorului
faptei şi probarea vinovăŃiei acestuia. Subiect al infracŃiunii de omor poate fi orice persoană
fizică. De asemenea această faptă poate fi comisă de mai multe persoane în calitate de
coautori, instigatori sau complici. Deci se pune problema ca pe parcursul investigării
criminalistice să se stabilească foarte clar calitatea fiecărui participant. Pentru a stabili
participaŃia uneia sau a mai multor persoane la comiterea faptei este necesară o analiză
amănunŃită a urmelor ridicate de la faŃa locului. Analizând urmele găsite pe corpul victimei
se poate trage o concluzie cu privire la profilul psihic al făptuitorului. ExistenŃa unor
muşcături sau plăgi urâte ne pot conduce la concluzia că autorul este un psihopat. În cazul
participării mai multor persoane la comiterea faptei este imperios necesară stabilirea exactă a
persoanei care a aplicat lovitura mortală. Pentru identificarea făptuitorului, de folos sunt
rezultatele activităŃilor medico-legale efectuate de medicul legist asupra cadavrului.
h.Stabilirea mobilului sau scopului infracŃiunii. Stabilirea mobilului sau scopului
omorului ajută organul de anchetă la stabilirea cercului de suspecŃi precum şi la încadrarea
juridică a faptei. De regulă marea majoritate a infracŃiunilor de omor se comit spontan. Ca
motive principale ale omorului, practica judiciară a reŃinut: răzbunarea, gelozia, jaful,
disputa între rude, ascunderea altor fapte. Nu trebuiesc neglijate nici infracŃiunile de omor cu
premeditare. Asemenea fapte se comit tot mai des în ultima perioadă de timp datorită unor
interese politice, pentru funcŃii, pentru bani, sau alte interese.
Organele de anchetă ale poliŃiei participă la următoarele activităŃi:
1.Cercetarea la faŃa locului.
2.Dispunerea constatărilor sau a expertizelor medico-legale.
3.Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinŃifice sau a expertizelor criminalistice.
4.Elaborarea şi verificarea versiunilor de urmărire penală.
5.Identificarea şi ascultarea martorilor.
6.Efectuarea de percheziŃii.
7.Identificarea, urmărirea, prinderea şi ascultarea făptuitorilor.
8.Reconstituirea.
1.Cercetarea la faŃa locului. Cercetarea locului faptei, în cazul infracŃiunii de omor
este obligatorie şi constituie baza în strângerea de probe şi mijloace materiale de probă.
Această activitate se pregăteşte de către procuror şi se execută de către acesta cu ajutorul
organelor de poliŃie şi al medicului legist. Odată ajunse la faŃa locului, organelor de poliŃie
le revin o serie de sarcini de primă urgenŃă: -verificarea sesizării; -măsuri urgente pentru
salvarea victimei şi acordarea primului ajutor; -conservarea locului faptei şi interzicerea
oricăror persoane de a pătrunde în interior; -înlăturarea persoanelor curioase şi stabilirea
persoanelor suspecte; -identificarea martorilor oculari; -raportarea evenimentului; -anunŃarea
echipei de cercetare, a procurorului şi a medicului legist. În momentul sosirii la faŃa locului a
echipei de cercetare, a procurorului şi a medicului legist se începe cercetarea propriu-zisă a
locului faptei. În cazul investigării unei infracŃiuni de omor, cercetarea la faŃa locului se
derulează în modul următor: -în câmpul infracŃiunii intră numai procurorul şi medicul legist,
pentru a se evita distugerea urmelor infracŃiunii. -constatarea morŃii victimei se realizează
de către medicul legist. -examinarea generală a locului faptei. În scopul de a-şi forma o
imagine de ansamblu asupra zonei unde a avut loc omorul, procurorul, examinează locul, Ńine
cont sau ia cunoştinŃă de modificările survenite în câmpul infracŃional şi stabileşte punctul
de unde va începe cercetarea. -folosirea câinelui de urmărire. -fixarea tuturor constatărilor prin
fotografie sau înregistrarea pe bandă video. De menŃionat faptul că procesul verbal de
cercetare la faŃa locului va fi întocmit obligatoriu de procuror Prin examinarea cadavrului se
obŃin date privind: • Sexul, vârsta victimei • Cauza şi natura morŃii • Dacă între agresor şi
victimă a existat o luptă • Leziunile suferite de victimă • Legătura între locul unde s-a comis
fapta şi locul unde s-a găsit victima • Data omorului • Mijloacele, urmele, instrumentele
folosite la comiterea faptei • Îmbrăcămintea şi încălŃămintea victimei • ExistenŃa altor fapte
(viol, tâlhărie) • Mobilul, scopul omorului Examinarea propriu-zisă a cadavrului cuprinde
două faze: -faza statică. În această fază se stabileşte locul unde este amplasat cadavrul,
poziŃia acestuia faŃă de ambientul din jurul său, distanŃa faŃă de anumite obiecte. De
asemenea se va stabili cu aproximaŃie vârsta victimei, sexul acesteia, poziŃia corpului şi a
membrelor, lipsa unor componente ale corpului uman. -faza dinamică. Impune o examinare
amănunŃită a cadavrului. Se începe cu îmbrăcămintea şi încălŃămintea victimei, care va
cuprinde o descriere amănunŃită privind materialul, culoarea, croiala, integritatea, lipsa unor
obiecte. Se pune importanŃă pe urmele existente pe îmbrăcăminte, urme de târâre, de
violenŃă, de substanŃe. Urmează examinarea corpului care începe de la cap (culoarea
părului, ochi, nasul, cavitatea bucală) apoi corpul şi membrele. Toate amănuntele constatate
sunt menŃionate în procesul verbal de către medicul legist.
2. Dispunerea constatărilor sau expertizelor medico-legale. Dispunerea unei constatări
medico-legale este obligatorie în caz de moarte violentă, de moarte a cărei cauză nu se
cunoaşte ori este suspectă. C.p.p. impune efectuarea obligatorie a unei expertize psihiatrice în
cazul infracŃiunii de omor deosebit de grav. Cu ajutorul constatărilor şi expertizelor
medicolegale, în conjunctura investigării unei infracŃiuni de omor, se pot lămuri următoarele
probleme: -cauza şi natura morŃii; -data la care a survenit decesul; -leziunile care au cauzat
moartea; -mecanismul de producere al leziunilor; -leziunile aplicate înainte de decesul
victimei şi cele realizate după moarte; -intensitatea şi succesiunea loviturilor; -raportul de
cauzalitate dintre leziunile constatate şi producerea morŃii; -identificarea victimei în cazul
cadavrelor descompuse (sex, vârstă, grupa sanguină şi alte particularităŃi). O problemă
hotărâtoare în efectuarea unei investigaŃii corecte a infracŃiunii de omor este diferenŃierea
dintre omor, moarte naturală, sinucidere şi moartea produsă prin accident.
3.Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinŃifice şi a expertizelor criminalistice.
Organul de urmărire penală poate folosi cunoştinŃele unui specialist sau tehnician, dispunând
din oficiu sau la cerere efectuarea unei constatări tehnico-ştiinŃifice. Având în vedere
complexitatea investigării infracŃiunii de omor, este imperios necesar ca organele de anchetă
să uziteze de prevederile prezentate mai sus. Cu ajutorul constatărilor tehnico-ştiinŃifice şi a
expertizelor criminalistice se pot lămuri următoarele aspecte: -identificarea făptuitorului şi a
celorlalŃi participanŃi la comitarea faptei. -identificarea victimei. -identificarea
instrumentelor, obiectelor, armelor, substanŃelor folosite la comiterea faptei. -existenŃa altor
infracŃiuni în legătură cu omorul cercetat. Pe parcursul investigării unei infracŃiuni de omor
se pot efectua următoarele constatări tehnico-ştiinŃifice şi expertize criminalistice. • Expertiza
dactiloscopică Prin compararea urmelor digitale ridicate de la locul comiterii faptei cu
impresiunile digitale ale persoanelor bănuite, cele existente în evidenŃe se permite
identificarea autorului • Expertiza urmelor de picioare Examinând urmele plantare se poate
realize profilul făptuitorului (înălŃime, greutate, sex) precum şi faptul dacă deplasarea s-a
realizat lent sau pe fugă. • Expertiza urmelor de dinŃi, buze, urechi, nas Asemenea urme se
găsesc mai rar la locul faptei • Expertiza balistică cu ajutorul căreia se stabileşte arma cu care
s-a tras, direcŃia, distanŃa de la care s-a tras, orificiile create. • Expertiza traseologică are
scopul de a stabili obiectul folosit la suprimarea vieŃii. • Expertiza biologică sau
biocriminalistică se bazează pe analiza urmelor de sânge, spermă, salivă, păr furnizând indicii
pentru identificarea victimei, a agresorului şi împrejurărilor în care sa comis omorul. •
Expertiza genetică (A.D.N.) se bazează pe urmele de sânge, spermă, fire de păr, fragmente de
tesuturi sau organe, de oase. • Expertiza grafică se dispune în cauzele în care se ridică de la
faŃa locului diferite înscrisuri rezultate de la victimă sau autor.
 4.Elaborarea şi verificarea versiunilor In cazul infracŃiunilor de omor se impune o
organizare judicioasă a anchetei şi o planificare a urmăririi penale. În cadrul acestei planificări
un loc important îl ocupă elaborarea versiunilor. Pentru elaborarea versiunilor, care sunt
specifice fiecărui caz în parte, se folosesc: - datele obŃinute cu ocazia cercetării la faŃa
locului. - interpretarea urmelor ridicate de la faŃa locului. - datele obŃinute din examinarea
cadavrului. - rezultatele expertizei medico-legale şi a altor expertise. - datele furnizate de
martorii oculari. - investigaŃii, sesizări anonime, diverse zvonuri. - natura şi cauza morŃii.
scopul săvârşirii omorului. - urmele mijloacelor de transport. - urmele instrumentelor ori
substanŃelor folosite la suprimarea vieŃii victimei. - înscrisurile găsite la locul faptei sau
ridicate cu ocazia unor activităŃi. Este lesne de înŃeles faptul că nu poate fi elaborată toată
gama de versiuni în cazul unei fapte, unele versiuni fiind neverosimile. Este însă indicat să se
aibă în vedere şi chiar să se verifice şi aceste versiuni neverosimile. După elaborare, toate
versiunile vor fi consemnate în planul de urmărire penală, împreună cu activităŃile necesare
verificării acestora. Verificarea versiunilor se face concomitent pentru a se realiza, într-un
timp scurt, restrângerea cercului de suspecŃi. Pentru verificarea versiunilor se folosesc:
investigaŃii; ascultări de martori şi alte persoane; dispunerea de constatări tehnico-ştiinŃifice
şi expertize; percheziŃii; recunoaşteri din grup; reconstituiri; confruntări; examinări poligraf;
prezentarea spre recunoaştere a cadavrului.
5. Identificarea şi ascultarea martorilor Identificarea şi ascultarea martorilor este o
activitate ce ajută, în cazul unei infracŃiuni de omor, la: -aflarea adevărului -identificarea
făptuitorului -identificarea victimei -verificarea versiunilor elaborate Categoria persoanelor ce
pot fi ascultate ca martori este foarte largă. Astfel, putem sintetiza următoarele categorii: •
Persoanele care au asistat la comiterea faptei (martori oculari). • Persoanele care au descoperit
cadavrul. • Persoanele apropiate victimei (rude, vecini, prieteni, colegi de muncă). • Persoane
care au luat la cunoştinŃă întâmplător de date ce pot ajuta ancheta. Ascultarea martorilor se
efectuează de către aceeaşi persoană, chiar dacă sunt necesare reaudieri, iar martorii sunt
chestionaŃi cu privire la toate aspectele ce urmează a fi lămurite.
6.Efectuarea de percheziŃii În funcŃie de datele existente în cauză, constatate cu ocazia
cercetării la faŃa locului faptei, a investigaŃiilor şi a audierilor se dispune efectuarea
cercetărilor la persoanele bănuite, la domiciliul şi locul de muncă al victimei. Cu ocazia
efectuării percheziŃiei se urmăreşte: -descoperirea mijloacelor materiale de probă
descoperirea obiectelor folosite la săvârşirea omorului ( arme de foc, substanŃe toxice,
obiecte tăietoare, instrumente folosite la dezmembrarea cadavrului). -descoperirea obiectelor
de îmbrăcăminte şi încălŃăminte care prezintă urme ale infracŃiunii ( sânge, fire de păr).
descoperirea bunurilor şi valorilor de care a fost deposedată victima. -înscrisuri ce pot dovedi
legătura dintre victimă şi autor. La domiciliul şi locul de muncă al victimei se dispun şi se
efectuează percheziŃii în vederea descoperirii unor înscrisuri care arată legătura cu autorul (de
ameninŃare, de afaceri, extraconjugale), unor înscrisuri “de adio” lăsate de victimă şi orice
alte date şi probe care ajută la aflarea adevărului.
7.Identificarea, urmărirea, prinderea şi ascultarea făptuitorului Prinderea şi tragerea
la răspundere a făptuitorului reprezintă activitatea primordială în cazul cercetării tuturor
infracŃiunilor. Activitatea de identificare şi prindere a făptuitorului se desfăşoară pe întregul
parcurs al investigării faptei. Încă din faza de cercetare a locului faptei se foloseşte câinele de
urmărire, care prin preluarea mirosului poate conduce la autor sau la realizarea traseului pe
care acesta s-a deplasat. Pe baza datelor obŃinute cu ocazia ascultării persoanelor şi a
investigaŃiilor se realizează portretul robot al persoanei suspecte. Imaginea persoanei
suspecte se poate folosi la darea în urmărire locală, generală sau internaŃională prin
INTERPOL. Este posibilă recunoaşterea autorului de către martori, din albumele şi
fotografiile existente în evidenŃele poliŃiei. În această situaŃie se va dispune darea în
urmărire locală, generală sau internaŃională a persoanei. După identificare şi prindere,
făptuitorul este audiat amănunŃit pentru clarificarea tuturor problemelor cum ar fi: -mobilul şi
scopul comiterii faptei -modul de comitere a faptei -obiectele folosite la suprimarea vieŃii
victimei -legătura şi relaŃiile cu victima -dacă fapta a fost premeditată sau s-a produs spontan
-modul în care şi-a petrecut timpul înainte şi după comiterea faptei -dacă a existat o stare de
provocare sau de legitimă apărare -alibiurile prezentate, în caz că neagă comiterea faptei locul
unde a depozitat eventualele bunuri sau valori luate de la victimă -existenŃa şi a altor
persoane care au contribuit la comiterea faptei şi contribuŃia fiecăruia. Toate declaraŃiile
învinuitului vor fi verificate şi coroborate cu alte probe şi mijloace materiale de probă. Din
moment ce a fost prins, autorul faptei este confruntat cu martorii sau alte persoane pentru
lămurirea eventualelor contradicŃii existente în declaraŃiile date.
 8.Reconstituirea O altă activitate care dă posibilitatea clarificării unor probleme privind
modul de comitere al omorului precum şi verificarea unor versiuni este “reconstituirea”.
Această activitate se poate realiza parŃial şi în lipsa autorului dar cu participarea acestuia are
rezultate optime. Efectuarea acestei activităŃi procedurale este posibilă, legal, numai în
prezenŃa făptuitorului. De asemenea, este interzisă reconstituirea unor activităŃi desfăşurate
de autor, care ar pune în pericol viaŃa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor
participante la reconstituire.
2. Investigarea furtului si a talhariei
Probleme pe care trebuie să le lămurească cercetarea
La cercetarea furtului şi a tîlhăriei trebuie avute în vedere formele pe care le îmbracă
aceste infracŃiuni, diversitatea modalităŃilor de comitere, prejudiciile cauzate, precum şi
frecvenŃa cu care se săvîrşesc. Principalele probleme pe care trebuie să le lămurească
cercetarea sunt:
1.stabilirea existenŃei infracŃiunii.
2.stabilirea corectă a locului şi timpului săvîrşirii faptei.
3.identificarea făptuitorului şi contribuŃia fiecăruia la comiterea faptei.
4.modul de operare folosit de făptuitori.
5.identificarea persoanei prejudiciate.
6.identificarea bunurilor şi valorilor sustrase.
7.stabilirea destinaŃiei bunurilor şi valorilor sustrase.

8.posibilităŃile de căutare, ridicare, recuperare a bunurilor furate.

9.existenŃa concursului de infracŃiuni.
10.depistarea cauzelor, condiŃiilor şi împrejurărilor care au favorizat săvîrşirea acestor
fapte şi stabilirea măsurilor de prevenire.
1.Stabilirea existenŃei infracŃiunii.
Pentru a putea aduna probe şi a cerceta din toate punctele de vedere activitatea
infracŃională a unei persoane este necesară stabilirea încă din prima fază a infracŃiunii ce
urmează a fi investigată. Practic stabilirea existenŃei infracŃiunii constă într-o analiză
paralelă a datelor iniŃiale, rezultate din sesizare şi condiŃiile prevăzute de legea penală
pentru existenŃa infracŃiunii. În cazul infracŃiunii de tîlhărie, un element important, pe
lîngă condiŃiile prezentate la infracŃiunea de furt, este “existenŃa unei acŃiuni violente.”
Nu are importanŃă modul de realizare al violenŃelor, existenŃa lor clară şi deposedarea
victimei de un bun conduce către existenŃa infracŃiunii de tîlhărie.
2.Stabilirea exactă a locului şi timpului săvîrşirii faptei
Determinarea precisă a locului şi timpului săvîrşirii faptei se realizează analizînd datele
din sesizare şi informaŃiile adunate prin mijloace specifice. Deasemeni această problemă se
poare rezolva şi cu ocazia efectuării cercetării locului faptei. Lămurirea acestei probleme are
importanŃă din mai multe considerente: -locul faptei şi timpul săvîrşirii acesteia, oferă
multiple posibilităti pentru identificarea, relevarea, fixarea şi ridicarea urmelor şi mijloacelor
materiale de probă; -asigură indicii preŃioase pentru identificarea şi căutarea autorului faptei;
-asigură indicii în vederea formării corecte a cercului de suspecŃi; -ajută la canalizarea
activităŃii de culegere de informaŃii cu prioritate în zona stabilită; -cunoaşterea locului şi
timpului săvîrşirii faptei constituie punctul de plecare în identificarea martorilor; -se pot
obŃine date despre locul unde au fost ascunse sau valorificate bunurile sustrase; -prezintă
importanŃă pentru realizarea unei incadrări juridice a faptei cît mai corecte.
3.Identificarea făptuitorilor şi contribuŃia fiecăruia la comiterea faptei
ImportanŃa identificării făptuitorilor este iminentă şi nu necesită comentarii. O dată cu
aceasta însă se impune cunoaşterea tuturor persoanelor care au participat la comiterea
infracŃiunii precum şi contribuŃia fiecăruia la realizarea actului infracŃional. Activitatea are
importanŃă în cazul furturilor şi tîlhăriilor comise de grupuri de infractori. Stabilirea concretă
a modului de constituire al grupului, a înŃelegerilor dintre membrii grupului, scopul realizării
grupului şi rolul fiecăruia în grupul respectiv, ajută organul de anchetă să stabilească exact
dacă li se va reŃine în sarcina proprie şi infracŃiunea de “asociere în vederea săvîrşirii de
infracŃiuni” De asemenea, această problemă o dată lămurită, ajută ulterior, la
individualizarea corectă a pedepselor de către instanŃa de judecată.
4.Modul de operare folosit de făptuitori
Una din sarcinile importante ale cercetării infracŃiunilor de furt şi tîlhărie este stabilirea
modului de operare. Aceasta prezintă importanŃă din următoarele considerente: -în funcŃie de
modul de operare se poate stabili dacă fapta a fost comisă în forma simplă sau calificată. -pentru
infracŃiunea de tîlhărie se poate stabili în ce au constat violenŃele, ameninŃările sau acŃiunile
prin care victima a fost pusă în stare de inconştienŃă sau neputinŃă de a se apăra. -se pot stabili
mijloacele folosite la comiterea faptei şi luarea măsurilor pentru identificarea şi ridicarea lor. -se
realizează cu uşurinŃă formarea cercului de suspecŃi, folosindu-se evidenŃele după modul de
operare. -ajută organele de anchetă la extinderea cercetărilor la alte fapte rămase cu autori
necunoscuŃi. Modurile de operare in cazul infracŃiunilor de furt şi tîlhărie sunt multe şi
diverse, cunoscînd totodată o adaptare la evoluŃia societăŃii.
5.Identificarea persoanei prejudiciate
De cele mai multe ori persoana care reclamă comiterea faptei, este una şi aceeaşi cu
persoana prejudiciată, situaŃie ce permite identificarea cu uşurinŃă a acesteia. În cazul
infracŃiunii de furt, identificarea persoanei prejudiciate permite desfăşurarea corectă a
cercetărilor avînd în vedere că această persoană poate furniza o serie de informaŃii pertinente în
legătură cu comiterea faptei şi bunurile sustrase. Identificarea persoanei vătămate constituie o
sarcină deosebită în cazul săvîrşirii infracŃiunii de tîlhărie, în care victima se află în stare de
inconştienŃă sau a decedat, iar asupra ei nu se află nici un act de identitate pentru că i-au fost
sustrase de făptuitor, sau nu le avea asupra sa. In activitatea de identificare a persoanei, în
contextul investigării infracŃiunii de furt, se include şi activitatea de cunoaştere a persoanei
vătămate în sensul preocupărilor acesteia, al anturajului, al stării de sănătate mentală, al
legăturilor cu familia etc. De multe ori din varii motive realitatea este denaturată chiar în mod
voit.
6.Identificarea bunurilor şi valorilor sustrase.
Problema identificării bunurilor şi valorilor sustrase se pune atît în cazul infracŃiunilor de
furt în dauna persoanelor fizice şi juridice, cît şi în cazul infracŃiunilor de tîlhărie. Determinarea
corectă a bunurilor şi valorilor sustrase cu ocazia comiterii infracŃiunilor de furt şi tîlhărie ajută
la: -recuperarea bunurilor şi valorilor sustrase, respectiv a prejudiciului. -darea în urmărire a
bunurilor şi valorilor sustrase. -verificarea şi stabilirea cu exactitate dacă bunurile sau valorile
reclamate ca furate au fost în posesia victimei. -în funcŃie de caracteristicile bunurilor sustrase
se stabilesc locurile şi persoanele unde ar fi putut ajunge aceste bunuri. Practica judiciară a
demonstrat faptul că de foarte multe ori persoana reclamă că i s-au furat mai multe bunuri decît
în realitate. Prin aceasta încearcă să-şi acopere o serie de lipsuri în gestiune sau să obŃină
despăgubiri mai mari decît prejudicial real.
7.Stabilirea destinaŃiei bunurilor sau valorilor sustrase.
O obligaŃie majoră a organelor de anchetă o constituie cunoaşterea destinaŃiei bunurilor
şi valorilor sustrase. Aceasta se realizează analizînd declaraŃiile tuturor părŃilor implicate, a
martorilor, precum şi a informaŃiilor descoperite cu ocazia investigaŃiilor efectuate în cauză.
ImportanŃa clarificării acestei probleme constă în : • Oferă garanŃia recuperării prejudiciului
prin restituirea bunurilor şi valorilor sustrase persoanei păgubite. • Constituie un mijloc de probă
în dovedirea vinovăŃiei făptuitorului. • Dă posibilitatea descoperirii eventualilor complici sau
tăinuitori la infracŃiunea comisă. • Dă posibilitatea stabilirii bunei sau relei credinŃe a
persoanelor care au achiziŃionat bunurile de la făptuitor. • Identificarea unor martori.
8.PosibilităŃile de căutare, ridicare, recuperare a bunurilor furate
O dată identificate şi reperate ca destinaŃie bunurile şi valorile furate trebuie căutate şi
recuperate. Căutarea şi ridicarea bunurilor şi valorilor furate se poate realize prin activităŃi de
tactică criminalistică precum: percheziŃia şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri. În cazul în care
persoana la care se găsesc bunurile sau valorile sustrase, nu are nici o implicaŃie în comiterea
faptei şi este cumpărător de bună credinŃă şi refuză să predea bunurile în cauză, pînă la
lămurirea situaŃiei, aceste bunuri se vor lăsa în custodia persoanei respective, încheindu-se un
proces-verbal în acest sens.
9.ExistenŃa concursului de infracŃiuni
Legea penală incriminează clar atît pentru infracŃiunea de furt, cît şi pentru cea de tîlhărie
posibilitatea producerii lor în formă agravată. Forma agravată a faptei se stabileşte prin analiza
modalităŃilor de producere şi încadrarea situaŃiei reale în prevederile legale. Pe lîngă acest
aspect este necesar ca organele de anchetă să stabilească exact existenŃa sau inexistenŃa altor
infracŃiuni pe lîngă infracŃiunea de bază. Se impune lămurirea acestei probleme deoarece de
foarte multe ori infracŃiunile de furt şi tîlhărie se comit în concurs cu alte fapte de acelaşi gen
sau diferite. De asemenea, codul penal, în art. 33 stipulează ”concursul de infracŃiuni” ceea ce
obligă organele de anchetă ca pe timpul cercetărilor să lămurească şi acest aspect. EXEMPLE:
tîlhărie în concurs cu infracŃiuni la viaŃa sexuală (viol, perversiuni sexuale). -furt în concurs cu
infracŃiuni la regimul circulaŃiei. -furt în concurs cu infracŃiuni de distrugere. -tîlhărie în
concurs cu infracŃiuni la regimul armelor, munitiilor, substanŃelor ori produselor toxice sau
stupefiantelor.
10.Depistarea cauzelor, condiŃiilor şi împrejurărilor care au favorizat săvîrşirea
acestor fapte şi stabilirea măsurilor de prevenire.
Este evidentă multitudinea cauzelor şi condiŃiilor care favorizează comiterea
infracŃiunilor de furt şi tîlhărie, dar numai cunoscînd aceste cauze putem stabili măsurile de
prevenire. Anchetarea infracŃiunilor de furt şi tîlhărie se realizează de către organele judiciare.
Acestea sunt obligate să realizeze ancheta conform metodologiei şi legislaŃiei în vigoare, să
obŃină rezultatele urmărite fără a încălca drepturile omului. O investigare criminalistică
pertinentă, legală şi profesională se realizează plecînd de la faptă la autor şi nu invers.
Pentru acest deziderat organele de anchetă au la dispoziŃie o serie întreagă de activităŃi
tactice legale. După ce a primit sesizarea organul de urmărire penală va efectua următoarele acte
procedurale:
1. Constatarea infracŃiunii flagrante.
2. Cercetarea locului faptei.
3. Ascultarea persoanei vătămate.
4. Ascultarea martorilor.
5. Efectuarea de percheziŃii.
6. Verificarea şi ridicarea de înscrisuri.
7. Identificarea, urmărirea, prinderea şi ascultarea învinuitului.
1.Constatarea infracŃiunii flagrante.
InfracŃiunea este flagrantă dacă este descoperită în momentul săvîrşirii sau imediat după
comiterea ei. În general, constatarea infracŃiunii în flagrant ajută substanŃial la cercetare, iar în
cazul infracŃiunilor de furt şi tîlhărie descoperite în momentul săvîrşirii sau imediat după
săvîrşire soluŃionarea cazului este relativ simplă. In acest caz poate fi reŃinut uşor autorul, se
recuperează bunurile sustrase şi se găsesc probe indubitabile care să-l incrimineze pe autor. De
regulă astfel de cazuri se întîlnesc în locuri publice unde se află mai multe persoane şi autorul
este urmărit de victimă, de strigătul public , de alte persoane sau chiar de către organele de
ordine publică aflate în timpul serviciului. De asemenea putem considera flagrantă prinderea
autorului în apropierea locului faptei, avînd asupra sa obiecte sau bunuri de natură a-l presupune
participant la comiterea ei. Şi acest caz înlesneşte cercetarea, avînd în vedere existenŃa
făptuitorului, a instrumentelor folosite şi a bunului produs al infracŃiunii. În toate cazurile de
constatare în flagrant a infracŃiunilor de furt şi tîlhărie se impune efectuarea unei cercetări
amănunŃite a locului faptei. Constatările făcute cu această ocazie vor fi menŃionate în procesul
verbal de constatare în flagrant. Pentru infracŃiunile de furt şi tîlhărie constatate în flagrant în
urma unor activităŃi pregătite şi organizate de organele judiciare, pe baza informaŃiilor
deŃinute, se urmează aceeaşi metodologie, inclusiv efectuarea amănunŃită a cercetării locului
faptei.
2. Cercetarea la faŃa locului.
Cercetarea locului faptei este necesară şi obligatorie la toate infracŃiunile de furt şi
tîlhărie, este o activitate indispensabilă realizării scopului procesului penal. In cazul
infracŃiunilor de furt şi tîlhărie este vorba de o cercetare amănunŃită a locului faptei unde s-a
consumat fapta, a traseului parcurs de făptuitor, intrările şi ieşirile din cîmpul infracŃional,
împrejurimile locului faptei, locul unde au fost exercitate violenŃele precum şi locul unde au
fost ascunse bunurile. Prin cercetarea locului faptei în care s-a consumat o infracŃiune de furt
sau tălhîrie se pot obŃine: -date importante cu privire la metodele şi mijloacele folosite la
săvîrşirea faptei. -perioada de timp în care s-a consemnat infracŃiunea. -numărul persoanelor
care au participat la comiterea infracŃiunii. -instrumentele folosite de autori la comiterea faptei.
-vor fi descoperite fixate şi ridicate urmele lăsate de autor. -se vor preleva şi ridica urme
biologice provenite de la autor. -se găsesc obiectele pierdute sau abandonate de autor. -se
realizează exploatarea urmelor olfactive cu ajutorul cîinelui de urmărire. -se pot evidenŃia
împrejurările negative, a indiciilor ce pot demonstra înscenarea furtului sau tîlhăriei. -se stabilesc
martori oculari care pot contribui substanŃial la rezolvarea cazului. -se trag concluzii şi se
elaborează primele versiuni cu privire la modul de comitere al faptei şi autori.
3. Ascultarea persoanei vătămate.
În cazul infracŃiunilor de furt şi tîlhărie, activitatea de identificare şi ascultare a victimei
se realizează cît mai urgent posibil. Trebuie Ńinut cont însă de starea în care se află victima
imediat după comiterea faptei. Pentru infracŃiunea de tîlhărie este indicată audierea imediată a
victimei, cel putin referitor la semnalmentele făptuitorilor, avînd în vedere faptul că victima a
suferit o serie de agresiuni fizice şi poate deceda în perioada imediat următoare. Prin realizarea
activităŃii de ascultare a persoanei vătămate se realizează o serie de obiective: • ObŃinerea de
date concrete cu privire la modul în care se prezinta locul faptei inainte de infracŃiune şi cum se
prezintă după. • ObŃinerea de date concrete cu privire la bunurile furate( elemente de
identificare, caracteristici, semne particulare). • ObŃinerea de date concrete privind
semnalmentele făptuitorului sau datele de identificare cînd acesta este cunoscut de victimă. •
ObŃinerea unor date privind persoanele bănuite de comiterea faptei, persoanele care aveau
cunoştinŃă de locul şi existenŃa bunurilor furate. • Valoarea totală a prejudiciului. • Date
privind modul în care victima şi-a petrecut timpul înainte, în timpul şi după comiterea faptei.
Toate informaŃiile primite de la victimă precum şi toate afirmaŃiile acesteia sunt consemnate în
declaraŃii.
4.Efectuarea de percheziŃii.
Efectuarea de percheziŃii este recomandată de practica judiciară în investigarea unei
marje mari de infracŃiuni, dar cu precădere în cazul infracŃiunilor de furt şi tîlhărie. Utilitatea
percheziŃiei în investigarea infracŃiunilor de furt şi tîlhărie constă în: a)posibilitatea
descoperirii obiectelor care au fost folosite la comiterea infracŃiunii. b)descoperirea probelor şi
mijloacelor materiale de probă în vederea documentării activităŃii infracŃionale. c)descoperirea
bunurilor furate. d)descoperirea unor bunuri sau valori ce fac obiectul unor fapte comise anterior
sau deŃinute contrar dispoziŃiilor legale. e)descoperirea unor obiecte de îmbrăcăminte sau
încălŃăminte purtate de făptuitor în momentul săvîrşirii faptei, care au lăsat urme la faŃa
locului, sau pe care se pot găsi resturi de urme materiale sau urme biologice. f)descoperirea unor
bunuri sau valori ce aparŃin făptuitorului şi care pot servi la acoperirea prejudiciului. Pe
parcursul investigării infracŃiunilor de furt şi tîlhărie constatate în flagrant se efectuează
percheziŃii corporale şi domiciliare la persoanele implicate imediat.
5.Verificarea şi ridicarea de înscrisuri.
ActivităŃi de verificare şi ridicare de înscrisuri se efectuează de către organul judiciar şi
în cazul investigării infracŃiunilor de furt şi tîlhărie. Apar şi o serie de aspecte specifice pe de o
parte în cazul cînd aceste infracŃiuni aduc atingere patrimoniului persoanelor fizice şi pe de altă
parte cînd s-a adus atingere proprietăŃii publice. În cazul furtului sau tîlhăriei săvîrşit asupra
unei persoane se vor verifica şi ridica înscrisurile care au aparŃinut victimei şi sunt găsite la
autor sau la alte persoane (notiŃe, 33 agende, scrisori), înscrisurile care dovedesc existenŃa
bunurilor reclamate ca furate precum şi înscrisurile care dovedesc legătura autorului cu partea
vătămată( contracte de vînzarecumpărare, de închiriere, facturi telefonice). În cazul furturilor
săvîrşite asupra proprietăŃii publice vor fi verificate şi ridicate documentele contabile şi alte
documente de evidenŃă precum şi documente de corespondenŃă. Prin verificarea amănunŃită şi
profesională a înscrisurilor se realizează: -aprecierea oportunităŃii dispunerii unor expertise sau
constatări tehnico-ştiinŃifice. -stabilirea întinderii reale a prejudiciului. -descoperirea unor
aspecte negative legate de înscenarea comiterii faptei cu scopul de a acoperi alte infracŃiuni
comise anterior. -extinderea cercetărilor la alte fapte comise de învinuit.
6.Identificarea, urmărirea şi prinderea infractorilor.
ActivităŃile de identificare, urmărire şi prindere a făptuitorilor, constituie problema
esenŃială a investigării infracŃiunilor de furt şi tîlhărie, practic scopul final şi trebuie avută în
vedere din primul moment al cercetării. Practic întreaga paletă de activităŃi desfăşurate de
organul de urmărire penală are ca Ńintă finală prinderea şi pedepsirea făptuitorului. Pentru
atingerea acestui scop organele judiciare se folosesc de datele obŃinute cu ocazia : -cercetării la
faŃa locului -ascultării părŃii vătămate. -ascultării martorilor. -percheziŃiilor. -constatărilor
tehnico-ştiinŃifice şi expertizelor medico-legale. -investigaŃiilor efectuate la locul faptei şi în
împrejurimi. În practica judiciară se folosesc, cu rezultate bune, pentru identificarea autorilor de
furturi sau tîlhării, o serie de programe: a)analiza modului de operare. La nivelul Inspectoratului
General al PoliŃiei Romane s-a organizat un sistem de evidenŃă a modurilor şi procedeelor
specifice de săvîrşire a furturilor şi tîlhăriilor. b)Printrak BIS- program ce realizează
identificarea persoanelor (făptuitorului) după amprentele papilare. La nivelul poliŃiei romane
există acest program cu o aplicabilitate largă. c)Portretul vorbit (portretul robot sau amprenta
facială) este o altă posibilitate de identificare a făptuitorilor în cazul infracŃiunilor de furt şi
tîlhărie. Portretul robot se realizează pe baza datelor obŃinute de la victimă, martori sau alte
persoane.
d)Programul IMAGETRAK este un program mai complex cu legături internaŃionale care
permite identificarea persoanei după fotografie, semne particulare şi alte date personale.
 Alte activităŃi care se întreprind pentru administrarea probelor
Pentru atingerea scopului final al activităŃii de cercetare şi anume prinderea şi tragerea la
răspundere a celor ce încalcă legea, organele judiciare trebuie să “administreze probe”.
ActivităŃile care conduc la administrarea probelor sunt:
1. Planificarea cercetării.
2. Ascultarea învinuitului.
3. Ascultarea martorilor şi a altor persoane.
4. Dispunerea de constatări medico-legale, tehnico-ştiinŃifice şi expertize.
5. Efectuarea de confruntări.
6. Efectuarea de prezentări pentru recunoaştere.
7. Efectuarea de reconstituiri.
8. Efectuarea de conduceri în teren.
9. Identificarea şi ridicarea de bunuri, valori şi înscrisuri.

1. Planificarea cercetărilor.
O bună organizare a activităŃilor de cercetare impune planificarea acestora. Planificarea
activităŃii de cercetare se materializează în planuri de cercetare întocmite întotdeauna în formă
scrisă care trebuie să Ńină seama de trei principii: -respectarea legalităŃii şi a drepturilor omului;
-individualitatea fiecărui plan; -caracterul dinamic al planificării. Planul de cercetare va cuprinde
toate versiunile posibile, problemele ridicate de fiecare versiune, metodele folosite pentru
rezolvarea problemelor şi timpul necesar acestor activităŃi. Pentru cauzele mai simple planul de
cercetare se mai numeşte şi “notă de sarcini”. În cazul unei infracŃiuni de furt din locuinŃă se
va lua în calcul şi versiunea unei înscenări şi se va verifica această versiune. Problemele de
lămurit în acest caz diferă de problemele ce trebuie lămurite în cazul unei infracŃiuni de furt din
buzunare sau din autovehicule. Cercetând o versiune de tîlhărie comisă cu o armă de foc se vor
lămuri şi problemele referitoare la folosirea armei, felul armei, urmele lăsate, găsirea armei. În
cazul unei versiuni de tîlhărie cu moartea victimei, specifice vor fi problemele referitoare la
cauza morŃii, mijloacele folosite, mobilul, împrejurările care au concurat la decesul victimei.
2. Ascultarea învinuitului.
Activitate indispensabilă atît din punct de vedere legal, cît şi tactic, ascultarea învinuitului
trebuie realizată cu mare atenŃie şi profesionalism. Practica judiciară a demonstrat faptul că în
cazul infracŃiunilor de furt şi tîlhărie de cele mai multe ori învinuitul încearcă să ascundă
adevărul sau demascarea altor persoane care au participat la comiterea faptei (coautori, complici,
instigatori, tăinuitori). De asemenea pe parcursul anchetei şi chiar în faza de judecată, învinuitul
revine asupra primei declaraŃii în unele cazuri de mai multe ori. Pentru evitarea acestor aspecte
negative, organul judiciar va verifica operativ toate afirmaŃiile învinuitului şi va stabili
coroborat cu alte probe dacă versiunile sale sunt reale sau false.
3. Ascultarea martorilor şi a altor persoane.
Ascultînd martorii şi alte persoane care deŃin date despre activitatea infracŃională, în
cazul infracŃiunilor de furt şi tîlhărie se lămuresc o serie de aspecte: - dacă versiunea
învinuitului este reală - numărul autorilor - modul de comitere a faptei - bunurile sustrase şi locul
unde se află acestea - obiectele folosite la comiterea faptei - semnalmentele făptuitorilor - locul
pe unde a fugit şi unde s-a ascuns făptuitorul Pe lîngă persoanele care au perceput direct sau
indirect activitatea infracŃională în cazul investigării infracŃiunilor de furt şi tîlhărie se pot
audia şi persoane care nu au legătură cu fapta, dar pot lămuri unele aspecte(experŃi, tehnicieni,
medici, psihologi).
4.Dispunerea de constatări medico-legale, tehnico-ştiinŃifice şi expertize.
Legea penală prevede că se dispun constatări tehnico-ştiinŃifice şi expertize în cazul cînd
pentru lămurirea unor aspecte este necesară concluzia unui specialist. Cercetarea furturilor şi
tîlhăriilor confirmă ipoteza că nu poate exista infracŃiune perfectă şi că acest gen de infracŃiuni
solicită mult opinia specialiştilor prin constatări tehnico-ştiinŃifice, medico-legale şi expertize.
În cazul infracŃiunilor de furt se impune dispunerea şi efectuarea de constatări tehnicoştiinŃifice
şi expertize dactiloscopice, traseologice, fizico-chimice şi biocriminalistice. Pe lîngă acestea,
cercetarea unei infracŃiuni de tîlhărie impune obligatoriu realizarea unei constatări medico-
legale prin care să se stabilească: - dacă victima prezintă sau nu leziuni corporale. natura
leziunilor constatate şi mecanismul de formare. - instrumentele sau obiectele cu care au fost
create leziunile. - data producerii leziunilor. - consecinŃele leziunilor provocate asupra
integrităŃii corporale, sănătăŃii sau vieŃii victimei. - numărul de zile de îngrijiri medicale
necesare pentru vindecare. - dacă viaşa victimei a fost pusă în pericol. - data instalării morŃii şi
mecanismul de producere (tîlhărie cu moartea victimei). - raportul de cauzalitate între leziunile
existente pe corpul victimei şi rezultatul produs. Dacă autorul infracŃiunii a fost prins la locul
faptei sau imediat după comiterea acesteia se impune obligatoriu expertizarea urmelor prelevate
de pe corpul şi îmbrăcămintea acestuia.
5.Efectuarea de confruntări.
Este cunoscut faptul că activitatea de confruntare se realizează în vederea înlăturării
contrazicerilor dintre declaraŃiile părŃilor precum şi pentru a întări unele declaraŃii. În cazul
infracŃiunilor de furt şi tîlhărie se vor putea efectua confruntări între învinuit şi partea vătămată,
învinuit şi martori şi dacă se impune chiar între martori. Cu ajutorul confruntării se pot lămuri
aspecte cum ar fi: - persoana făptuitorului. - mobilul comiterii faptei. - bunurile sustrase. numărul
participanŃilor la faptă. - modificările survenite în cîmpul infracŃional. - sinceritatea persoanei
audiate.
6.Efectuarea de prezentări pentru recunoaştere.
Prezentarea pentru recunoaştere este o activitate tactică folosită foarte des în decursul
cercetării infracŃiunilor de furt şi tîlhărie. Activitatea are drept scop identificarea învinuitului
(autorului), a altor participanŃi la comiterea faptei şi a bunurilor sustrase. Prezentarea pentru
recunoaştere se face cu ajutorul victimei, a martorilor oculari şi a persoanelor care au cumpărat
bunurile produs al infracŃiunii.
7. Efectuarea de reconstituiri.
Este o activitate procedurală de mare utilitate în cercetarea infracŃiunilor de furt şi
tîlhărie. Prin reconstituire se poate reprezenta experimental o parte din fapta comisă sau întreaga
faptă. Reconstituirea ajută la lămurirea următoarelor aspecte: - verificarea declaraŃiilor
învinuitului, martorilor şi a persoanei vătămate. - posibilitatea sau imposibilitatea comiterii
faptei în condiŃiile date. - reproducerea unor activităŃi desfăşurate de autor. - posibilităŃile
martorilor sau a persoanei vătămate de a vedea sau a auzi cele declarate. - verificarea unor
versiuni. existenŃa unei eventuale înscenări a infracŃiunii.
8. Efectuarea de conduceri în teren.
Este o activitate nestipulată expres de legea procesual penală dar acceptată de instanŃele
din Romania. Această activitate se realizează de regulă cu făptuitorul în vederea lămuririi unor
situaŃii recunoscute de acesta, dar despre care nu poate preciza amănunte. De exemplu, pentru a
se stabili exact denumirea străzii şi numărul poştal al unui imobil unde s-a comis infracŃiunea şi
pe care făptuitorul nu le poate preciza din diferite motive se procedează la deplasarea în teren
împreună cu autorul. Rezultatele activităŃii se materializează într-un proces-verbal de conducere
în teren.
9. Identificarea de bunuri, valori şi înscrisuri.
Pentru documentarea solidă a activităŃii infracŃionale a unui autor de furt sau tîlhărie,
organul de anchetă este obligat să strîngă absolut toate probele. Bunurile, valorile, înscrisurile
care au legătură cu fapta trebuie ridicate şi folosite ca atare. În cazul în care bunurile sau
înscrisurile constituie probe iar deŃinătorul acestora refuză să le predea organelor judiciare, se
procedează la ridicarea silită conform prevederilor art. 99 din C.P.P.