CURSUL 7

Efectele operaţiunilor culturale

Prin aplicarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a pădurii se intervine activ în viaţa

arborilor individuali, a arboretului în ansamblu, cât şi a apădurii ca ecosistem. Reducerea
gradată a numărului de exemplare arborescente, realizată prin efectuarea acestor lucrări,
determină o serie de schimbări în desfăşurarea proceselor fiziologice la arborii rămaşi, precum
şi modificarea caracteristicilor structurale şi funcţionale ale arboretului. Aceasta face să se
poată diferenţia două grupe mari de efecte (influenţe) ale operaţiunilor culturale; de natură
bioecologică, respectiv economică (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1996).
În primul caz, extragerea arborilor prin lucrările menţionate determină modificări
directe şi imediate ale factorilor climatici, edafici şi biotici, cum sunt:
- creşterea cantităţii de energie radiantă care pătrunde în arboret, direct proporţional cu
intensitatea lucrării. Aceasta conduce la modificarea raportului dintre radiaţia directă, difuză
şi reflectată (deci a cantităţii luminii din arboret), cu efecte pozitive asupra randamentului
asimilaţiei clorofiliene a arborilor;
-creşterea intensităţii luminii, ca şi a temperaturii aerului, în paralel cu mărimea
intensităţii intervenţiilor silvotehnice (tabelul 7).
Tabelul 7
Variaţia intensităţii şi a căldurii într-un arboret de plop tremurător de 12 ani
(din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1996, după Ivănescu, 1967, din Florescu, 1981)
Intensitatea luminii Temperatura aerului
Consistenţa
în procente din în procente din
arboretului în lucşi în grade
terenul descoperit terenul descoperit
0 1 2 3 4
1,0 375 1,6 23,0 84,2
0,8 6.700 29,6 23,6 86,4
0,5 14.100 62,3 24,3 89,0
Teren descoperit 22.600 100,0 27,3 100,0

-creşterea cantităţii de precipitaţii care ajung la sol, datorită reducerii intercepţiei

coronamentului (tabelul 8).

1
 Tabelul 8
Media precipitaţiilor ajunse la sol într-un arboret de fag de 100 ani, în comparaţie cu terenul
descoperit (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1996, după Arghiride ş.a, 1960, din Florescu, 1981)
Precipitaţiile ajunse la sol (%)
Locul Intervalul Consistenţa
Arboret Arboret Teren
cercetărilor observaţiilor arboretului
înfrunzit desfrunzit descoperit
0,9 69,1 92,5
0,8 79,2 94,0
Buhalniţa 1952 - 1957 100,0
0,7 88,7 95,9
0,6 92,4 96,2

-modificarea regimului factorilor edafici, respectiv creşterea rezervei (stocului) hidrice

din sol, a temperaturii şi regimului de aerisire a acestuia, efectul principal constând în
accelerarea descompunerii litierei (humificării), ca şi a principalelor procese biochimice şi
microbiologice;
-crearea unor condiţii favorabile de dezvoltare pentru celelalte etaje de vegetaţie
(subarboret, pătura erbacee), cu influenţe şi asupra diverselor componente ale pădurii
(consumatori primari, secundari şi terţiari, saprofage, descompunători) (din Florescu, I.I.,
Nicolescu, N.V., 1996, după Negulescu ş.a., 1973; Bourdu, 1989; Kozlowscki ş.a., 1991; Bailly
ş.a., 1992; Dwivedi, 1993).
În acelaşi timp, operaţiunile culturale afectează şi arborii individuali, în câteva direcţii
principale:
-amplificarea creşterii în grosime (mărirea randamentului economic), ca urmare a
măririi spaţiului de nutriţie în sol şi atmosferă;
-reducerea ritmului de producere a elagajului natural şi sporirea numărului de
noduri/m, cu efecte tehnologice nedorite;
-ameliorarea calităţii lemnului, prin modificarea raportului dintre lemnul juvenil
(tânăr) şi lemnul matur, respectiv creşterea ponderii celui matur (mai dens, cu proprietăţi
fizico-mecanice şi tehnologice superioare) (in Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1996, după
Negulescu ş.a., 1973; Chibişov şi Moskaleva, 1984; Kozlowski ş.a., 1991; Dwivedi, 1993).
Efectele cele mai importante ale acestor lucrări se resimt însă asupra arboretului şi
constau din:
-salvarea speciilor valoroase şi ameliorarea compoziţiei acestuia, care este dirijată
gradat spre compoziţia-ţel, corespunzătoare ţelurilor de gospodărire fixate;
-modificarea stării de desime şi concentrarea potenţialului productiv al staţiunii pe un
număr redus de arbori judicios aleşi, cu consecinţe favorabile asupra condiţiilor mediului
specific şi care se răsfrâng asupra pădurii în ansamblu;

2
 -îmbunătăţirea sistematică a valorii (calităţii), prin sporirea ponderii exemplarelor din
clase superioare de calitate;
-menţinerea şi chiar intensificarea funcţiilor protectoare;
-ameliorarea structurii, prin normalizarea distribuţiei şi repartizarea relativ uniformă a
arborilor în arboret;
-crearea unor condiţii favorabile pentru producerea regenerării naturale, prin
selecţionarea gradată a viitorilor arbori seminceri, din speciile dorite, sănătoşi, bine
repartizaţi, cu coroane echilibrate, etc;
-creşterea valorii de întrebuinţare a produselor lemnoase (principale) rezultate la
exploatabilitate;
-reducerea vârstei exploatabilităţii (ciclului de producţie), prin obţinerea mai rapidă a
sortimentelor-ţel dorite;
-îmbunătăţirea stării fitosanitare şi creşterea rezistenţei şi stabilităţii la acţiunea
factorilor dăunători abiotici;
-promovarea unor forme, ecotipuri sau boitipuri mai valoroase şi mai rezistente;
-producerea de venituri intermediare, prin extragerea unei cantităţi de masă lemnoasă
care, altfel, s-ar pierde prin eliminare naturală şi care poate atinge până la 20-25% din
volumul de lemn comercializabil (in Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1996, după Negulescu şi
Ciumac, 1959; Negulescu ş.a., 1973; Florecu, 1981; Bourdu, 1989; Bailly ş.a., 1992;
Dwivedi, 1993; Maheut, 1994).
În legătură cu ultimul aspect se constată că, în ţara noastră, prin aplicarea lucrărilor de
îngrijire şi conducere a pădurii, se prelimină recoltarea unei cantităţi de masă lemnoasă cel
puţin egală cu volumul arborilor eliminaţi pe cale naturală (cca 30% din producţia totală a
arboretului respectiv, respectiv 50% din volumul arboretului principal) (in Florescu, I.I.,
Nicolescu, N.V., 1996, după Florescu, 1981; Vlad ş.a., 1997). În alte ţări, datorită modului de
gospodărire adoptat, adesea fundamentat economic, volumul produselor secundare poate fi
mult mai mare, de până la 50 - 60% din producţia totală (sau 80 - 90% din numărul de arbori
existent la instalarea arboretului), depăşind astfel cuantumul masei lemnoase posibil de
recoltat la exploatabilitate ca produse principale (in Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1996, după
Kostler, 1956; Cochet, 1971; Daniel ş.a., 1979; Evans, 1992; Hart, 1994; Lanier, 1994).
Eficienţa ecologică şi economică a operaţiunilor culturale este însă condiţionată de
aplicarea lor corectă şi diferenţiată, luând în considerare faptul că succesul de ansamblu
implică în mod necesar o organizare şi execuţie optimă în toate fazele de aplicare a acestora.
În acest context, este obligatoriu de avut în vedere şi realitatea că aplicarea defectuoasă, la
întâmplare, a operaţiunilor culturale şi fără adaptarea tehnologiei de lucru la starea şi

3
funcţiile pădurii, poate conduce la vătămări grave ale arborilor de valoare sau ale solului
(Florescu, 1981).

Planificarea şi organizarea aplicării lucrărilor de îngrijire şi conducere

a pădurii

Aplicarea eficientă a operaţiunilor culturale pretinde, pe lângă o temeinică însuşire a

fundamentelor teoretice şi metodologice ale întregului sistem de măsuri, planificarea şi
organizarea judicioasă a aplicării lor în timp şi spaţiu (Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1996).
În silvicultura românească, planificarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor
se face în două modalităţi:
-o dată la 10 ani (planificarea decenală), cu ocazia lucrărilor de revizuire amenajistică;
-o dată pe an (planificarea anuală), anterior executării lucrărilor de acest gen din anul
respectiv.
Planificarea decenală se bazează pe Planul decenal al lucrărilor de îngrijire elaborat la
nivelul fiecărei unităţi de producţie. în elaborarea acestuia, care include arboretele
(subparcelele) pe natura de lucrări, suprafeţele de parcurs şi cantităţile de masă lemnoasă care
vor rezulta, sunt luate în calcul situaţia reală a acestora şi prevederile normelor tehnice în
vigoare ( Normele tehnice pentru amenajarea pădurilor (1986) şi Normele tehnice pentru
îngrijirea şi conducerea arboretelor (1986).
Stabilirea suprafeţelor de parcurs se face prin plan, separat pe arborete şi natura de
lucrări, în funcţie de starea de fapt a acestora la data revizuirii amenajistice, dar şi de evoluţia
lor (ţinând cont de intrările şi ieşirile în şi din diverse stadii de dezvoltare, fapt care determină
uneori modificarea lucrării şi parcurgerea aceleiaşi suprafeţe cu două tipuri distincte de
intervenţii în decursul aceluiaşi deceniu).
Calculul cantităţii de masă lemnoasă (volumului) care va rezulta prin aplicarea
lucrărilor de îngrijire şi conducere a pădurii (posibilitatea decenală de produse secundare), la
diverse intervale de timp, se realizează pentru curăţiri, rărituri şi lucrări de igienă.
Suprafeţele de parcurs cu lucrări de îngrijire şi conducere, ca şi volumele
corespunzătoare acestora, au caracter orientativ, ambele putând fi reconsiderate ori de
câte ori şi oriunde este necesar.
Planificarea anuală a lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor are la bază
planificarea decenală şi diversele nevoi apărute pe parcurs şi, la întocmirea sa, se are în vedere
necesitatea stabilirii anticipate a urgenţei lucrărilor (această obligaţie apare, în mod evident,
şi în cazul planificării decenale a lucrărilor de îngrijire şi conducere). Din acest punct de

4
vedere, repartizarea arboretelor pe urgenţe se face în funcţie de natura lucrării, de
caracteristicile structurale şi calitative ale arboretului, de condiţiile staţionale, de
accesibilitate, precum şi de unele considerente de natură social-economică (in Florescu, I.I.,
Nicolescu, N.V., 1996, după).
Dintre caracteristicile structurale şi calitative ale arboretelor, la stabilirea urgenţei de
intervenţie se au în vedere: compoziţia, consistenţa, structura verticală, originea şi
provenienţa, vârsta şi faza de dezvoltare, clasa de producţie, starea de vegetaţie etc.
în raport cu condiţiile staţionale, la stabilirea urgenţei se are în vedere bonitatea staţională, iar
dintre considerentele de natură social-economică se consideră ţelul de gospodărire, fondurile
disponibile, ca şi posibilităţile de executare a lucrărilor şi de valorificare a materialului
lemnos.
Astfel, în funcţie de vârsta şi natura lucrării, în prima urgenţă se planifică arboretele
tinere, care necesită degajări-depresaje sau curăţiri şi abia apoi cele posibil de parcurs cu alt
gen de lucrări (rărituri, lucrări de igienă etc).
În funcţie de compoziţie, în situaţia când celelalte caracteristici structurale şi calitative
sunt asemănătoare şi în cazul aceleiaşi lucrări, se dă prioritate arboretelor amestecate, cu
specii prezentând temperamente, ritmuri de creştere şi diferenţiere, ca şi intensităţi ale
elagajului şi eliminării naturale mult diferenţiate, după care se consideră şi cele pure.
Ţinând cont de consistenţă, în prima urgenţă se planifică arboretele cu consistenţa
plină (K = 1,0). în general, arboretele cu consistenţă aproape plină (K = 0,8-0,9) se planifică
mai târziu, în timp ce arboretele cu consistenţă mai mică sau egală cu 0,7, care se consideră a
nu fi capabile să-şi refacă consistenţa, nu constituie obiectul lucrărilor de îngrijire şi
conducere tipice (se poate propune fie aplicarea lucrărilor de ameliorare, fie de refacere, până
la a căror aplicare se parcurg cu lucrări de igienă).
În funcţie de origine şi mod de regenerare se acordă prioritate arboretelor naturale din
sămânţă, rezultate din regenerări mai dese şi apoi celor artificiale. De asemenea, în urgenţa I
se planifică arboretele cu provenienţă mixtă, alcătuite din exemplare cu ritmuri de creştere
diferite.
În situaţia considerării structurii verticale, se urmăreşte să se planifice în prima
urgenţă arboretele bietajate sau pluriene (cu închidere pe verticală şi profil neregulat), în care
raporturile dintre etaje şi exemplarele componente sunt mai complexe.
În raport cu nivelul productivităţii şi starea de vegetaţie, se includ în prima urgenţă
arboretele de productivitate superioară (din clasele I şi a JJ-a de producţie), cu o calitate
ridicată a trunchiurilor şi având creşterea cea mai activă.

5
 În fine, în funcţie de condiţiile staţionate şi socio-economice, la întocmirea planului
anual al lucrărilor de îngrijire şi conducere se acordă prioritate arboretelor situate pe staţiuni
de bonitate superioară, din apropierea instalaţiilor de transport şi a centrelor populate, din care
materialul lemnos rezultat se poate scoate şi valorifica imediat (considerentul ultim se poate
folosi doar pentru arboretele situate în fazele de păriş-codru mijlociu din care, în urma
răriturilor, rezultă o cantitate apreciabilă de lemn utilizabil).
Odată realizată repartizarea arboretelor de parcurs pe urgenţe de intervenţie se poate
trece la întocmirea planificării anuale (elaborarea Borderoului de amplasare a lucrărilor), în
urma căreia este de dorit să se obţină, pentru fiecare tip de lucrare, suprafeţe de parcurs şi,
acolo unde este cazul (curăţiri, rărituri), volume de extras cât mai apropiate de la un an la
altul.
În acelaşi timp, se urmăreşte ca arboretele de parcurs anual cu diverse categorii de
lucrări să fie cât mai grupate, favorizând astfel o bună organizare a executării acestora.
După realizarea planificării lucrărilor, în vederea executării acestora în bune
condiţiuni, se trece la organizarea aplicării lor. în mod obişnuit, pentru derularea în condiţii
optime a întregului ansamblu de lucrări propriu-zise, este necesară realizarea prealabilă, dar
uneori şi în decursul intervenţiilor, a aşa-numitei organizări de şantier, prin care se iau măsuri
de:
-Asigurare a finanţării lucrărilor, a instruirii, controlului şi îndrumării muncitorilor
angajaţi, a recepţiei şi decontării intervenţiilor corect executate;
-Organizare tehnico-materială a şantierului de lucru (materiale, unelte, utilaje, condiţii
de transport, de securitate a muncii, de cazare şi de hrană pentru muncitori etc.);
-Recrutare a forţei de muncă necesară;
-Asigurare a condiţiilor de desfacere şi valorificare a materialului lemnos rezultat.
Odată finalizate operaţiile premergătoare necesare oricărei activităţi se trece la
realizarea propriu-zisă a acestora, derulată în trei etape principale, respectiv:
-identificarea, amplasarea şi delimitarea lucrărilor;
-executarea lucrărilor;
-recepţia şi evidenţa lucrărilor.
Primele două operaţii (identificarea şi amplasarea lucrărilor de îngrijire şi conducere)
se realizează de către organele silvice, excepţie făcând suprafeţele de parcurs cu rărituri
(exploatabile prin terţi), în care caz amplasarea se realizează împreună cu unităţile de
exploatare. Se are în vedere faptul că o parte dintre lucrări (parţial lucrările de igienă şi
răriturile) se realizează prin terţi (unităţi de exploatări forestiere, de stat sau particulare), în

6
timp ce celelalte lucrări (degajări-depresaje, curăţiri, elagaje) sunt realizate de către unităţile
silvice în regie proprie.
Delimitarea arboretelor presupune marcarea în teren a limitelor suprafeţelor de
parcurs cu diferite lucrări, operaţia realizându-se în principal în arboretele de parcurs cu
rărituri, curăţiri sau lucrări de igienă, în care este necesară şi evaluarea masei lemnoase de
extras. Acesta operaţie apare obligatorie în situaţia în care limitele suprafeţei de parcurs
(numităparchet) nu corespund parcelarului amenajistic, care să delimiteze zona de lucru. Dacă
se constată o suprapunere perfectă între limitele zonei de lucru şi parcelar, în teren se verifică
existenţa acestora, reînnoindu-se semnele de separare între unităţi.
In cazul executării propriu-zise a lucrărilor de îngrijire şi conducere a pădurii este
necesară parcurgerea următoarelor faze:
-amplasarea suprafeţelor demonstrative şi realizarea de instructaje diverse;
deschiderea căilor tehnologice de acces în arborete (realizarea accesibilităţii interioare a
acestora);
-punerea în valoare (marcarea şi inventarierea) arborilor de extras;
-întocmirea actelor de punere în valoare;
-realizarea practică, controlul şi recepţia lucrărilor de îngrijire şi «onducere a
arboretelor;
-evidenţa contabilă şi amenajistică.
Pentru realizarea obiectivelor primei faze (amplasarea suprafeţelor demonstrative şi
realizarea de instructaje diverse), în mod obligatoriu, forţa de muncă utilizată la diversele
intervenţii silviculturale va fi instruită înaintea începerii acestora. Instructajul se realizează în
prezenţa tuturor celor folosiţi ca muncitori şi a personalului silvic şi constă din:
-punerea în temă asupra tipului lucrării de executat, scopului acesteia, suprafeţei de
parcurs ;
-prezentarea tehnicii de lucru, realizată în suprafeţe demonstrative cu mărimi (1000
m2 la degajări - depresaje, 2000 m2 la curăţiri şi 3000 m2 la rărituri) şi forme variabile (pătrată,
dreptunghiulară sau circulară).
Numărul suprafeţelor demonstrative se stabileşte în funcţie de natura lucrărilor şi de
gradul de omogenitate al pădurii sub raportul vârstei, productivităţii şi stării de sănătate.
În general, se amplasează câte o suprafaţă demonstrativă pentru fiecare arboret în care
se vor executa diverse lucrări de îngrijire şi conducere.
-prezentarea regulilor de tehnica securităţii muncii;
-stabilirea normelor de lucru, precum şi a tarifelor pe natură de lucrări;
-verificarea modului de însuşire a celor prezentate cu ocazia instructajului.

7
 Asigurarea accesibilităţii interioare a arboretelor, după cum s-a precizat la paragraful
consacrat degajărilor-depresajelor, se realizează, în general, în faza de desiş-nuieliş, în
prealabil efectuându-se o recunoaştere a fiecărui arboret prevăzut a se parcurge cu lucrări de
îngrijire şi conducere, cu scopul de a preciza: orografia terenului, căile de acces existente
(drumuri, poteci), caracteristicile structurale şi calitative ale arboretului, gradul de elagare a
arborilor, lucrările de îngrijire efectuate anterior şi direcţia principală de colectare a
materialului lemnos, în raport cu orografia terenului şi căile de transport.
În cazurile în care potecile de acces se consideră necesare (arborete tinere excesiv de
dese, neparcurse anterior cu lucrări de îngrijire şi conducere, vizibilitate şi accesibilitate
reduse), acestea se recomandă, în cazul silviculturii noastre, să aibă o lăţime de 1,0-1,5 m şi să
se situeaze la o distanţă care poate varia între 8-12 m şi 30-60 m între ele, în funcţie de stadiul
de dezvoltare al arboretului.
După parcurgerea fazelor anterioare ale executării lucrărilor de îngrijire şi conducere a
arboretelor se trece la punerea în valoare (marcarea şi inventarierea) arborilor de extras.
Marcarea constă din alegerea şi însemnarea arborilor care urmează să fie extraşi în
vederea aplicării diverselor categorii de lucrări specifice. Alegerea acestora este o operaţiune
cu caracter silvicultural, de maximă importanţă, având rolul de a oferi condiţii optime pentru
creşterea şi dezvoltarea pădurii existente după aplicarea diverselor intervenţii.
Fiecare arbore de extras se va marca cu ciocanul silvic având amprenta rotundă, care
se aplică pe un cioplaj făcut în partea de jos a arborelui, fie în zona coletului, fie pe una dintre
rădăcinile cele mai proeminente, astfel ca semnul mărcii să nu constituie motiv pentru lăsarea
de cioate înalte.
Concomitent cu aplicarea mărcii la bază se realizează, pe partea opusă a arborelui, un
alt cioplaj superficial pe scoarţa acestuia, la înălţimea pieptului pe care, în cazul inventarierii
cu numerotarea arborilor de extras, se notează cu cretă forestieră sau cu creion special (de
tâmplărie) un număr de ordine, care trebuie să corespundă celui înscris în carnetul de
inventariere.
În cazul lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor, marcarea arborilor de extras
prezintă caracteristici variabile cu tipul lucrării, după cum urmează:
-la degajări-depresaje, datorită dimensiunilor reduse ale arborilor de extras, nu este
necesară marcarea acestora;
-la curăţiri, prin normativele de punere în valoare a masei lemnoase se prevede
însemnarea prealabilă a arborilor de extras, realizată atât prin grifarea acestora (cioplirea
superficială, fără numerotare), cât şi prin aplicarea unui cioplaj la înălţimea pieptului.

8
 În cazul răriturilor, marcarea arborilor de extras, realizată după aplicarea celor două
cioplaje menţionate, se face ulterior clasificării funcţionale a tuturor arborilor (cazul aplicării
răriturii combinate); în această situaţie, este de preferat ca arborii de viitor să fie însemnaţi
(inelaţi) pentru o tratare atentă şi o recunoaştere facilă în timpul lucrărilor ulterioare.
În privinţa inventarierii arborilor de extras se menţionează că, în cazul degajărilor-
depresajelor, datorită dimensiunilor nesemnificative, nu este necesară realizarea acestei
operaţii.
În situaţia răriturilor, preluarea informaţiilor necesare determinărilor volumetrice
ulterioare şi care constau din diametre de bază, mălţimi şi clase de calitate, se realizează în
carnete de inventariere tipizate.
În cazul curăţirilor, pentru determinările volumetrice ulterioare, evaluarea masei
lemnoase de extras se face prin aplicarea procedeului suprafeţelor de probă cu fasonarea
materialului rezultat. în acest scop, pe teren se delimitează cu vopsea suprafeţe de probă de
formă regulate (cu o mărime cuprinsă între 500 şi 1000 m2, în funcţie de desimea arboretului
de parcurs), astfel încât totalitatea lor să reprezinte 2-4% din suprafaţa arboretului, pieţele de
probă fiind amplasate uniform pe tot cuprinsul acestuia.
În suprafeţele de probă se grifează toţi arborii de extras, cu grosimi la baza sub 8 cm,
care se doboară şi fasonează. Crăcile rezultate (considerate ca lemn de foc) se aşează în
grămezi cu dimensiunea de 2 m (lăţime) x 1,5 m (înălţime) x lungimea lor (dacă nu depăşeşte
3 m), iar transformarea volumului grămezilor din metri steri în metri cubi se face prin
înmulţirea volumului aparent al grămezii (lungime x lăţime x înălţime) cu factorul de cubaj
mediu având valoarea 0,14 (in Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1996, după xxx, 1986; Leahu,
1994).
În cazul arborilor mai groşi de 8 cm la bază, aceştia se inventariază fir cu fir pe
întreaga suprafaţă, pe specii şi clase de calitate, mregistrându-se într-un carnet de inventariere
separat, similar celui folosit în cazul răriturilor.
Lucrările de punere în valoare a masei lemnoase de extras se finalizează prin
mtocrmrea aşanumitului Act de punere în valoare (A.P.V.). Acesta este un document cu
caracter tehnico-gestionar în care sunt înscrise volumele sortimentelor probabile a rezulta,
valoarea pe picior a acestora, precum şi diverse date informative privind suprafaţa (parchetul)
respectivă. De remarcat că fiecare A.P.V. se realizează separat în cadrul aceleiaşi unităţi de
producţie, respectiv pe arborete (u.a.), al căror număr nu poate depăşi 10 (cu un total maximal
de 10 specii).

9
 După validarea prin control a corectitudinii actului de punere în valoare, pentru
derularea în condiţii normale a lucrărilor proiectate, realizate în regie proprie sau prin terţi,
este necesară parcurgerea obligatorie a două etape, respectiv:
-predarea-primirea parchetului;
-autorizarea exploatării.
Aceste etape, finalizate prin întocmirea unor procese-verbale de predare-primire a
parchetului, respectiv a unei autorizaţii de exploatare, sunt continuate prin realizarea
practică a fiecărui tip de lucrare în timpul cărora, din motive de respectare â tehnologiei de
exploatare stabilite, dar şi pentru a proteja arborii pe picior rămaşi, precum şi solul forestier,
se prevede realizarea unor controale ale exploatării, încheiate la rândul lor prin întocmirea
unor procese-verbale de control.
La finalul lucrărilor de exploatare a masei lemnoase, parchetele autorizate se
reprimesc, întocmindu-se şi un document de reprimire a acestora.
După efectuarea diverselor lucrări de îngrijire şi conducere amintite se procedează
la recepţia acestora, realizată distinct, pe natura de lucrări şi arborete (unităţi
amenajistice). în documentaţia întocmită cu această ocazie se consemnează diverse
aspecte, sum sunt:
-genul de lucrări executate;
-unitatea de producţie şi arboretele în care s-au executat lucrările;
-caracteristicile arboretului înainte de executarea lucrărilor;
-caracteristicile arboretului după executarea lucrărilor;
-caracteristicile suprafeţelor demonstrative instalate;
-aprecieri asupra calităţii lucrărilor, eventuale recomandări şi concluzii.
După recepţionarea lucrărilor şi în scopul unei corecte evidenţe cu caracater contabil,
dar şi pentru decontarea manoperei lucrărilor, este obligatorie întocmirea a două documente
distincte, respectiv fişa de pontaj şi bonul de lucru al lucrării (uneori, cele două evidenţe se
pot înscrie în acelaşi formular contabil).
In acelaşi timp, pentru cunoaşterea şi urmărirea lucrărilor de îngrijire a arboretelor, se
realizează şi o evidenţă amenajistică, anuală şi decenală, a executării lor la nivel de u.a.
Astfel, în evidenţa pe u.a. se înregistrează: anul în care s-a executat lucrarea, numărul
actului de punere în valoare (partidei), felul lucrării, suprafaţa parcursă, masa lemnoasă
rezultată pe specii.
In evidenţele anuale ale aplicării amenajamentului la nivel de U.P. se trec: suprafeţele
parcurse cu lucrări de îngrijire pe u.a. şi natură de lucrări, respectiv volumele rezultate din

10
aplicarea lucrărilor de îngrijire şi conducere pe u.a., specii, sortimente primare şi în raport cu
natura intervenţiilor silvotehnice efectuate.
Folosind evidenţele anuale se trece la întocmirea evidenţelor pe deceniu, care stau la
baza analizelor privind calitatea lucrărilor de îngrijire realizate, comparativ cu exigenţele
tehnico-economice şi ecologice specifice fiecărui gen de intervenţie, dar şi cu prevederile
amenajamentelor în vigoare (in Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1996, după, Negulescu ş.a., 1973;
xxx, 1986; Nicolescu, 1995).

11