CURSUL 8 - Regime şi tratamente silviculturale

Noţiuni generale despre regime şi tratamente

Gospodărirea durabilă, raţională şi multifuncţională a pădurii cultivate impune

precizarea a două condiţii fundamentale şi anume: adoptarea regimului şi alegerea
tratamentului.
Regimul se referă la modul general în care se va realiza regenerarea pădurii cultivate.
Regimul, în sens silvicultural, defineşte deci modalităţile de regenerare ale "pădurii
cultivate. El nu trebuie considerat sinonim cu regimul de gospodărire, care include întregul
complex de legi, de reglementări, de lucrări specifice, adoptate în dirijarea dezvoltării pădurii
cultivate, urmărind conservarea durabilă şi punerea în valoare a resurselor forestiere în interes
general.
Regenerarea pădurii cultivate poate avea loc pe cale generativă sau vegetativă,
permiţând definirea a două regime fundamentale: regimul codrului cu regenerare sexuată şi al
crângului cu regenerare vegetativă. Cum însă regenerarea poate avea loc şi combinat, din
sămânţă şi lăstari, s-a diferenţiat şi un regim intermediar, cel al crângului compus.
Actualmente sunt gospodărite în regimul codrului 91% din păduri, iar 5% în regimul
crângului. Lucrările de reconstrucţie ecologică se execută pe 4% din fondul forestier. Crângul
compus nu se mai aplică de la începutul secolului XX (x x x, 1995).
Regimul codrului reprezintă modul general de gospodărire a unei păduri, bazat pe
regenerarea din sămânţă şi pe conducerea acesteia până la vârsta când arborii ating mari
dimensiuni (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1998, după, Negulescu şi Ciumac, 1959).
Pădurea tratată în regimul codrului, provine obişnuit din sămânţă prin regenerare
naturală sau artificială şi prezintă două atribute importante:
-este capabilă a se regenera prin sămânţă din generaţie în generaţie;
-arboretele pot fi conduse la vârste suficient de mari şi sunt capabile să producă lemn
de dimensiuni mari şi calitate superioară.
Din aceasta decurge necesitatea ca pădurile cultivate în regimul codrului să fie
conduse la vârsta când fructifică abundent şi regenerarea naturală din sămânţă devine posibilă
sau până când se realizează dimensiunile ori structura fixate prin ţelul de gospodărire, urmând
ca regenerarea să fie asigurată pe cale naturală sau artificială (mixtă).
Regenerarea pădurii de codru are loc atât sub masiv, cât şi pe teren descoperit sau în
margine de masiv. Continuitatea pădurii şi a funcţiilor sale ecoprotective sunt cel mai bine
servite când exploatarea arboretului matur şi instalarea unui nou arboret juvenil se produc
concomitent. Sunt însă şi cazuri (generate de considerente economice) când actul regenerării

1
urmează celui al exploatării, dar în acest caz este imperios necesar ca intervalul dintre
exploatarea vechiului arboret şi întemeierea unuia nou să fie cu atât mai scurt cu cât riscurile
degradării staţiunii sunt mai mari.
În regimul codrului sunt incluse toate pădurile de răşinoase, amestecurile de
răşinoase cu foioase, precum şi cele de foioase, în care specia şi staţiunea permit obţinerea de
biomasă lemnoasă cu alese însuşiri tehnologice şi de o valoare ce sporeşte concomitent cu
creşterea dimensiunilor. Tot în regimul codrului se încadrează şi cea mai mare parte a
pădurilor cu rol deosebit de protecţie.
Prin excepţie, tot în regimul codrului sunt incluse şi culturile de plopi euroamericani,
create prin plantarea butaşilor, ţinând seama că, datorită creşterii foarte active, arborii ajung la
dimensiuni comparabile cu cei din pădurile de codru. Tot la codru urmează a fi încadrate şi
unele păduri de foioase în care, din considerente culturale, regenerarea s-a produs pe cale
vegetativă, dar vor fi conduse până la vârste mari şi se vor regenera tot din sămânţă (păduri de
codru pe tulpină sau codru pe cioată).
Regimul codrului protejează şi conservă cel mai bine însuşirile şi troficitatea solului
(dacă se evită riscurile degradării prin exploatări nonecologice), este de preferat în protecţia
împotriva factorilor climatici extremi şi neîntrecut în cazul pădurilor cu funcţii de recreere.
Este singurul care răspunde nevoilor actuale şi viitoare privind producţia de lemn cu
alese utilizări industriale. Exploatarea şi regenerarea în pădurile de codru se poate face prin
mai multe metode dintre care, mai importante sunt:
-exploatarea prin tăiere unică şi regenerare artificială;
-exploatarea prin tăieri unice în ochiuri, precum şi în benzi sau culise la marginea
masivului şi regenerare naturală sau artificială;
-exploatarea prin tăieri repetate într-o anumită perioadă şi regenerarea sub masiv;
-exploatarea continuă de arbori sau grupe de arbori şi regenerarea tot continuă a
golurilor create (codrul grădinărit);
-exploatarea şi regenerarea prin diferite combinaţii între metodele menţionate.
În raport cu structura arboretelor rezultate prin aplicarea tratamentelor în regimul
codrului se diferenţiază distinct păduri de codru regulat (cu o structură ± echienă) şi păduri de
codru grădinărit (cu o structură plurienă). De aceea, unii autori au diferenţiat două regime
distincte de codru: codru regulat şi codru grădinărit (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1998,
Suhtz, 1985, Vladş.a., 1997).
Ciclurile de producţie în pădurile de codru variază între 40-50 ani şi peste 160 ani, în
funcţie de natura pădurii, scopul urmărit şi condiţiile staţionale (tab.10). In pădurile cu

2
structură grădinărită, arborii exploatabili consideraţi individual se pot menţine până la vârste
mult mai mari, în funcţie de structura optimă fixată şi structura creşterilor curente.
Pădurile de codru prezintă evidente avantaje culturale şi economice şi, în consecinţă
codrul este şi trebuie să rămână preponderent în gospodărirea fondului nostru forestier.
Pădurile de codru se dovedesc a fi superioare şi pot realiza un spor de producţie de 5-20% la
vârsta exploatabilităţii comparativ cu cele similare de crâng.
De asemenea, calitatea producţiei de masă lemnoasă de produse principale este
evident superioară în arboretele de codru (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1998, Giurgiu,
1988).
Tabelul 4.1
Cicluri pentru pădurile din România, pe formaţii forestiere,
grupe funcţionale si sortimente-ţel (xxx, 1986)
Cicluri pentru păduri cu
Sortimente-ţel principale
Formaţii forestiere funcţii prioritare de...
(lemn pentru..)
producţie protecţie *'
Molidişuri - cherestea 100-120 110-130
- rezonanţă 150-180 150-180
Brădete - cherestea 100 -120 120-140
- rezonanţă 150-180 150-180
Făgete - cherestea 100-120 120-140
- furnire 140-150 140-150
Pinete (plantaţii) - cherestea 60-80 80 - 100
Gorunete - cherestea 120-140 130-150
- furnire 160-200 160-200
Stejărete de stejar - cherestea 110-130 130-150
pedunculat - furnire 160-180 160-180
Cerete - cherestea 80 -100 90- 120
- furnire 100-140 100 -140
Gârniţete - cherestea 100 - 120 110-140
- furnire 120-160 120-160
Stejărete de stejar - cherestea 60-80 70-100
brumăriu
Stejărete de stejar - cherestea 60-80 70- 100
pufos
Teişuri - cherestea 50-80 70-100
- furnire 80 - 100 80 -100
Cărpinete - cherestea şi celuloză 40-60 50-70
Salcâmete - cherestea şi construcţii 25-35 30 -40
Plopişuri de plop alb - cherestea 35-35 30-40
şi negru
Aninişuri - cherestea 60-70 65-75
-furnire 80 80
Culturi de plopi - cherestea şi celuloză 15-25 20-25
selecţionaţi - furnire 25-30 25-30
Culturi de salcie - cherestea şi celuloză 20 - 30 25-35
- furnire 30 - 35 30-35
3
 Zăvoaie de salcie - cherestea şi celuloză 15-30 20-35

Regimul crângului reprezintă modul general de gospodărire a unei păduri, bazat pe

regenerarea din lăstari şi pe conducerea acesteia în vederea obţinerii lemnului de dimensiuni
mici şi mijlocii (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1998, Negulescu şi Ciumac, 1959).
In regimul crângului sunt incluse pădurile constituite din specii foioase cu o
viguroasă capacitate de lăstărire, drajonare sau butăşire.
De aici rezultă şi atributele fundamentale pe care trebuie să le îndeplinească pădurile
de crâng:
-sunt capabile de regenerare vegetativă;
-produc lemn de dimensiuni mici şi mijlocii, deci cu valoare de utilizare scăzută.
In mod obişnuit, deşi lăstarii daţi cresc la început mai activ decât exemplarele din
sămânţă, exploatarea timpurie a crângurilor duce la obţinerea unei mase lemnoase inferioare
calitativ şi dimensional aceleia oferite de pădurile de codru. Ţinând seama de variaţia
capacităţii de regenerare vegetativă cu vârsta, ciclul de producţie în pădurile de crâng variază
de la 1 an (la răchitării), până la 40 ani (tab.10). S-a constatat însă că, după câteva reprize de
tăieri şi regenerări consecutive, lastărirea este tot mai anevoioasă şi, prin urmare, este necesar
să se înlocuiască cioatele recurgând la regenerarea din sămânţă.
Deşi se recurge pentru moment la regenerarea generativă, arboretul care ia naştere va
fi condus la vârste mici şi, deci, se va continua tot cu regenerare vegetativă, aşa încât nu se
schimbă regimul adoptat. Tot la crâng se încadrează şi culturile de salcie selecţionată şi
răchităriile, care provin din butaşi selecţionaţi (regenerare artificială vegetativă) şi produc
lemn de dimensiuni mici.
Regimul crângului a avut în trecut o largă aplicare. S-a restrâns treptat în aplicare şi,
dacă nu vor interveni interese dictate de diverşi proprietari, se va restrânge tot mai mult, dată
fiind eficienţa sa mai redusă, comparativ cu regimul codrului. Aplicarea în trecut a crângului
s-a datorat faptului că regenerarea vegetativă este mai sigură şi reclamă cele mai mici costuri
şi investiţii, iar lucrările de îngrijire sunt mai puţine şi deci şi investiţiile sunt mai mici.
Ciclul de producţie fiind scurt, pădurea de crâng oferă fiecărei generaţii de
proprietari şansa de a recolta produsele lemnoase necesare pentru nevoile proprii, dar
producţia şi productivitatea reală a oricărei păduri de crâng rămân evident inferioare,
cantitativ şi calitativ, unei păduri de codru similară (compoziţie şi staţiune asemănătoare).
Crângul va fi menţinut în cazul răchităriilor, zăvoaielor, salcâmetelor, aninişurilor
precum şi în unele păduri particulare pentru care nu s-ar justifica sau nu se doreşte conducerea
în regim de codru (circa 5% din fondul forestier actual).

4
 Regimul crângului compus reprezintă o formă intermediară de gospodărire a unei
păduri, bazat atât pe regenerarea din sămânţă, cât şi vegetativă şi pe conducerea acesteia în
vederea obţinerii lemnului de dimensiuni mici, mijlocii şi mari. El a reprezentat o formă de
cultură a pădurilor constituite din specii capabile de regenerare vegetativă şi generativă şi s-a
aplicat în speranţa reducerii unor dezavantaje ale pădurilor de crâng, dar a fost părăsit la noi
după anul 1900 şi nu-şi mai găseşte aplicabilitate.
Tratamentul fundamentează teoretic şi metodologic căile de detaliu ce trebuie urmate
în gospodărirea pădurilor cultivatei.
In sens restrâns, prin tratament se înţelege modul special cum se face exploatarea şi
se asigură regenerarea unei păduri în cadrul aceluiaşi regim, în vederea atingerii unui
anumit scop (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1998, Negulescu ş.a., 1973).
In sens larg însă, tratamentul include întreg complexul de măsuri silvotehnice prin
care o pădure este condusă de la întemeiere până la exploatare şi regenerare, în conformitate
cu structura şi ţelurile fixate (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1998, Negulescu ş.a., 1973;
Vlad ş.a., 1997).
În silvicultură, tratamentul oferă un ansamblu de operaţiuni speciale prin care
silvicultorul face ca fiecare arboret şi ansamblu de arborete să fie astfel îndrumate, încât să
satisfacă optimal nevoile societăţii, într-o manieră continuă şi susţinută, fiind asigurată atât
continuitatea pădurii, cât şi continuitatea exercitării de către aceasta a funcţiilor atribuite. în
acest sens, tratamentul este deci înţeles ca un sistem unitar de măsuri care vizează atât
punerea în valoare a unei generaţii ajunsă la starea sau structura fixată ca ţel de gospodărire,
cât şi întemeierea neîntârziată a unei noi generaţii de pădure, cel puţin la fel de valoroasă şi
stabilă. Aşadar tratamentul asociază în principal două genuri de intervenţii cu rol determinant
în viaţa pădurii: exploatarea unei generaţii şi întemeierea alteia noi.
Dacă, la început, intervenţiile practicate în pădure urmăreau aproape exclusiv
exploatarea, fie în scopul defrişării unor suprafeţe, fie pentru valorificarea masei lemnoase cu
profituri cât mai mari, fără a se preocupa şi de regenerare, pe măsura împuţinării resurselor
forestiere şi creşterii tot mai accentuate a nevoilor social-economice, exploatările (tăierile) au
trebuit să se preocupe din ce în ce mai mult şi de conducerea regenerării pădurii. Cu timpul,
exploatarea pădurii a căpătat sensuri şi atribuţii noi, tăierii revenindu-i astfel un rol
determinant şi în asigurarea regenerării şi, astfel, ea a devenit în plus o măsură culturală
importantă.
Ca urmare, în aplicarea tratamentelor este necesar să se aibă în vedere următoarele
obiective importante:

5
 -eşalonarea tăierilor în timp şi spaţiu în arboretele exploatabile din cuprinsul unei
unităţi (serii) de producţie;
-modul de punere în valoare şi de recoltare a masei lemnoase în arboretele angajate
în exploatare-regenerare;
-condiţiile concrete în care urmează să fie condusă şi se desfăşoară regenerarea pe
suprafaţa angajată în exploatare;
-structura sau forma către care trebuie condus arboretul prin aplicarea tăierilor.
Asociind actul exploatării şi regenerării arboretelor componente, tratamentele
generează realizarea unor tipuri caracteristice de structură la nivelul fiecărui arboret distinct şi
la nivelul unor ansambluri de arborete ce constituie o unitate de producţie.
Rezultă de aici că aplicarea tratamentului conduce pădurea spre o stare structurală
distinctă şi care trebuie să fie optimă în raport cu ţelurile fixate şi care, în plus, să permită
aplicarea facilă a tratamentului şi dirijarea pădurii spre structuri optime viitoare. Se crează
astfel o strânsă interdependenţă între tratament ca mijloc şi structura optimă ca obiectiv.
Structura optimă a arboretelor forestiere poate fi considerată aceea cafe, pe termen lung,
conferă pădurii maximă stabilitate ecosistemică şi optimă eficacitate polifuncţională pentru
fiecare unitate de gestiune forestieră (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1998, Giurgiu, 1988;
Florescu, 1991; Dubourdieu, 1997).
Zonarea funcţională a pădurilor, starea actuală a pădurilor şi ţelurile de gospodărire
obligă la adoptarea unei structuri optime variate, dar stabile în timp.
Rezultă deci că sarcina tratamentului este de a coordona şi armoniza obligaţia fermă
a recoltării masei lemnoase fixată ca posibilitate de recojîariuiual şi periodic cu cerinţele
regenerării, în condiţiile unei eficiente generale sporite, atât ecologic cât şi economic.
Astfel înţeles, tratamentul devine obiectiv comun al amenajamentului, silviculturii,
exploatărilor, economiei forestiere etc, care sunt egal obligate să coopereze pentru realizarea
ţelurilor de gospodărire stabilite.
Silviculturii şi silvicultorilor le revine sarcina de a stabili bazele teoretice şi
aplicative ale tratamentelor şi de a preciza tehnica de detaliu privind aplicarea tratamentului în
fiecare loc şi moment.
Pentru aceasta, silvicultorul trebuie să cunoască temeinic starea şi structura
momentană a pădurilor, exigenţele speciilor componente şi ale celor ce urmează a fi
introduse, tehnica tratamentelor, funcţiile pădurii, accesibilitatea, natura şi intensitatea
factorilor perturbanţi care acţionează în zonă etc.
In practică, silvicultorul de teren poate alege şi aplica, după caz, unul sau altul dintre
tratamentele cunoscute în cadrul celor trei regime, sau poate imagina şi aplica operaţiuni

6
combinate de la unul sau altul din tratamentele specifice unui anumit regim, pornind de la
adevărul că importantă nu este aplicarea riguroasă a bazelor
teoretice ale tratamentului adoptat, ci adaptarea acestora la specificul pădurii şi realizarea
în condiţii de optimă eficacitate ecologică, tehnică şi economică a obiectivelor de
gospodărire.
Ca urmare, într-o parcelă se poate face uz, după caz şi cu o motivaţie
judicioasă, de tratamente diferite sau combinate şi/sau de lucrări de tranziţie spre stări
structurale care să favorizeze aplicarea ulterioară a tratamentului adoptat. Pe această bază,
silvicultorul urmează să stabilească, an de an, urgenţa de intervenţie, natura, caracterul şi
intensitatea tăierii, măsurile suplimentare de instalare, ajutorare şi îngrijire a seminţişului,
măsurile tehnice, organizatorice şi economice necesare, adaptând recomandările tehnice
oficiale la structura-ţel de realizat şi la realităţile concrete în care se lucrează. în cazuri
aparte, când trebuie trecut de la un regim la altul sau trebuie schimbat tratamentul aplicat,
sunt necesare lucrări silvotehnice cu caracter temporar cum ar fi conversiunea,
transformarea, refacerea unor arborete necorespunzătoare structural, ameliorarea
structurală a unor păduri exceptate de la tăierile de produse principale etc. (din Florescu, I.I.,
Nicolescu, N.V., 1998, Dissescu ş.a.,
1968; Boudru, 1989).
Reţinând sarcina fermă de a recolta posibilitatea fixată, silvicultorul
trebuie să stabilească pe teren toate detaliile privind concepţia de aplicare a tratamentului,
iar apoi să aleagă arborii de extras, punând în valoare masa lemnoasă şi asigurând condiţii
bioecologice cât mai favorabile pentru regenerare. Totodată, specialistul silvicultor
participă la fixarea procesului tehnologic de recoltare şi colectare, asigurând îmbinarea şi
armonizarea cerinţelor exploatării şi regenerării (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1998,
Negulescu ş.a., 1976; Florescu, 1991;
Vlad ş.a., 1997).
Se poate observa că aplicarea tratamentului se bazează pe exploatarea arboretelor sau
a arborilor ajunşi la termenul exploatării, ca şi pe regenerarea noii păduri. Masa lemnoasă
rezultată este încadrată în grupa produselor principale ale pădurii, iar tăierea prin care se
realizează poartă numele de tăiere de produse principale.
Tăierea de produse principale se deosebeşte esenţial de aceea practicată în cadrul
operaţiunilor culturale. Tăierea principală reprezintă o intervenţie radicală asupra pădurii şi
mediului său specific, prin care se lichidează o generaţie, creindu-se condiţii cât mai proprii
pentru instalarea uneia noi, cel puţin la fel de valoroasă sub raportul capacităţii productive şi
/protectoare (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1998, Negulescu şi Damian, 1966). Prin tăierea

7
de produse principale se recoltează masa lemnoasă acumulată de arboret pe parcursul ciclului
de producţie, ţinând seama ca prin aceasta să nu se întrerupă deloc sau numai în mică măsură
funcţiile pădurii.
Pentru a putea urmări şi înţelege corect fundamentele teoretice ale tratamentelor, este
necesar să se definească anumlîîtermeni de specialitate cu care operează şi pe care îi defineşte
amenajamentul.
Amenajamentul sau amenajarea pădurilor este ştiinţa şi practica organizării
pădurilor în conformitate cu sarcinile gospodăriei silvice (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V.,
1998, Rucăreanu şi Leahu, 1982).
Unitatea de producţie este o subdiviziune a pădurilor, delimitată după criterii
geografice în cadrul unui ocol silvic, în scopul reglementării unitare a procesului de, producţie
forestieră. în cazul în care grupează arborete prea diferite sau care din
considerente diferite, urmează a fi supuse la un regim de gospodărire diferit, ele se pot
subdiviza în subunităţi de producţie.
Exploatabilitatea este starea sau calitatea de a fi exploatabil atribuită arboretelor
sau arborilor în momentul în care recoltarea lor devine necesară, spre a se putea realiza cu
maximum de folos ţelul economic urmărit (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1998, Rucăreanu
şi Leahu, 1982). Această stare se exprimă prin jjjmgnsiuni (diametru) în arborete
grădinăritq7sgu târşţă în cele echiene.
Ciclul de producţie este timpul fixat ca normă pentru realizarea de arborete
exploatabile într-o unitate de producţie. El apare ca o vârstă medie la care urmează a fi
exploatate arboretele dintr-o unitate de producţie (tab. 10).
Posibilitatea indică volumul de material lemnos ce urmează a fi recoltat dintr-o
unitate de producţie într-o anumită perioadă de timp (an, deceniu, perioadă). în funcţie de
mărimea posibilităţii se fixează cotele de tăieri.
Perioada este o subdiviziune a ciclului de producţie, în cursul căreia urmează să se
exploateze şi regenereze integral o anumită suprafaţă de pădure. Mărimea perioadei pentru
pădurile de codru este variabilă, de la 20-30 la 40-60 de ani, iar pentru cele de crâng de 5 ani
sau respectiv 10 ani, în raport cu cerinţele ecologice ale instalării şi dezvoltării seminţişului.
în aplicarea tratamentului se diferenţiază şi perioada specială de regenerare, reprezentând
timpul în care se poate realiza în mod eficient exploatarea şi regenerarea unui arboret întreg
sau a unei părţi din acesta (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1998, Florescu, 1991; Vlad ş.a.,
1997). Mărimea sa este variabilă cu natura speciei, condiţiile staţionale, natura şi dinamica
tăierilor şi regenerării.

8
 Suprafaţa periodică este o subdiviziune a unităţii de producţie pe care se aplică tăieri
şi care urmează să se exploateze şi să se regenereze integral în cursul perioadei. Pădurile
devenite exploatabile, care sunt angajate în exploatare-regenerare, constituie aşa-nurnita
suprafaţă periodică în rând.

Terminologie, clasificarea regimelor şi a tratamentelor

Având în vedere multiplele posibilităţi de conducere şi aplicarea atât a tăierilor, cât şi
a regenerării, spre a ajunge la structura şi ţelurile de gospodărire fixate, s-a ajuns cu timpul la
precizarea unui număr relativ mare de tratamente (fîg. 17). Pe parcurs s-au realizat şi alte
scheme de clasificare (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1998, Negulescu şi Ciumac, 1959,
Negulescu ş.a., 1973; Florescu, 1981; Vlad ş.a., 1997). După cum se poate remarca, pădurile
de codru, care sunt ceie mai răspândite şi cele mai valoroase, se pretează la modalităţi dintre
cele mai diferite de conducere şi, prin urmare, în regimul codrului vom avea şi cele mai multe
tratamente de bază.
In strânsă legătură cu mărimea şi forma suprafeţelor angajate în exploatare-
regenerare, cu natura, caracterul şi intensitatea tăierilor, precum şi cu modul cum se
desfăşoară regenerarea din sămânţă, se deosebesc tratamentele de bază, precum şi variantele
şi tratamentele combinate din regimul codrului. în practică se aplică numai câteva dintre ele şi
asupra acestora ne vom opri mai pe larg în continuare.
In regimul crângului, bazat pe regenerarea vegetativă, se diferenţiază un număr mai
mic de tratamente, bazate pe tăieri de jos şi tăieri de la o anumită înălţime pe tulpină (tăieri de
sus).
În regimul crângului compus s-a diferenţiat un singur tratament, cu aceeaşi
denumire. Acesta s-a aplicat în România, dar a fost abandonat după 1900, ca urmare a
rezultatelor negative înregistrate în aplicarea sa. În practica gospodăririi pădurilor au fost şi
vor putea fi aplicate cele mai multe dintre tratamentele menţionate.
Aplicarea lor la realităţile fondului forestier conduce însă la consecinţe de ordin
ecologic şi economic evident diferite şi generează realizarea unor modele structurale pentru
fiecare arboret şi ansamblu de arborete componente ale unei unităţi de producţie de asemenea
diferite, care se repercutează asupra stabilităţii ecosistemice a pădurii şi eficacităţii sale
polifuncţionale.
De aceea, alegerea tratamentului devine o sarcină majoră, iar aplicarea sa adecvată
stării pădurii şi obiectivelor fixate este determinantă în gospodărirea durabilă şi eficientă,
precum şi în conservarea biodiversităţii fondului nostru forestier în perspectivă.

9
 Ca urmare, ţinându-se seama de fundamentele^ şi mecanismul de aplicare al
tratamentelor, de diversitatea condiţiilor de vegetaţie şi a celor staţionale, dar şi de rezultatele
gospodăririi anterioare a pădurilor, de condiţiile tehnice şi economice în care se lucrează, este
necesar să se aleagă acel tratament care va permite soluţionarea practică ajrnhlfimfilnr de
exploatare-regenerare cu cele mai reduse riscuri şi eforturi şi cu cele mai mari efecte culturale
şi economice. (din Florescu, I.I., Nicolescu, N.V., 1998, Negulescu ş.a., 1973).

Fig.4.1- Schema de clasificare a regimelor şi tratamentelor (din Florescu, I.I.,

Nicolescu, N.V., 1998, din Florescu, 1991)
G-tratamentul codrului grădinărit; Cv-tratamentul tăierilor cvasigrădinărite (jardinatoriii);
P-tratamentul tăierilor progresive (în ochiuri); S-tratamentul tăierilor succesive (uniforme);
Pm -tratamentul tăierilor progresive în margine de masiv; Sm-tratamentul tăierilor succesive
în margine de masiv; Sp-tratamentul tăierilor în pană; BA-tratamentul tăierilor rase în benzi
alterne; Bm-tratamentul tăierilor rase în benzi la margine de masiv; R-tratamentul tăierilor
rase pe parchete; C-tratamentul crângului simplu; Cr-tratamentul crângului cu rezerve; Cg-
tratamentul crângului grădinărit; Cs-tratamentul crângului cu tăieri în scaun; Cc-
tratamentul crângului compus.

10