CAPITOLUL IV.

SORTAREA LEMNULUI

4.1. ASPECTE GENERALE

Repartizarea volumului unui arboret pe sortimente primare, dimensionale sau industriale

apare sub denumirea de sortarea arboretului.
Este cunoscut că arborii dintr-un arboret prezintă o mare variabilitate din punct de vedre
calitativ –noţiune complexă prin care se înţelege totalitatea proprietăţilor morfologice
(dimensionale), fizico-mecanice, chimice şi chiar estetice pe care le are biomasa reprezentată de
arbori.
Diferenţierea calitativă depinde atât de structura arboretului, cât şi de influenţa factorilor
ecologici şi, în special, antropici.
Calitatea lemnului în cazul arborilor doborâţi poate fi stabilită mai uşor, pe când la cei
în picioare comportă o oarecare dificultate. De fiecare dată, însă, calitatea lemnului poate fi
afectată de prezenţa unor defecte de formă sau de structură. Desigur, aceste defecte prezintă
importanţă numai în măsura în care ele depăşesc anumite limite ştiinţific stabilite şi încorporate
în standarde. Se ajunge, astfel, ca masa lemnoasă să fie clasificată într-o serie de sortimente,
uneori grupe de sortimente definite prin standarde şi norme interne, în funcţie de dimensiuni,
calitate şi utilitate.
În raport cu grosimea lemnului, se distinge:
- lemn mare, care include masa lemnoasă având un diametru cu coajă egal sau mai mare de
5 cm;
- lemn mărunt, având diametrul cu coajă sub 5 cm.
După forma secţiunii transversale, este necesară distincţia între lemnul rotund, care
păstrează forma aproximativ circulară a tulpinii, crăcilor sau rădăcinilor din care provine, şi
lemnul despicat, caracterizat printr-o formă poligonală, eventual şi cu unele laturi curbe,
rezultând din despicarea cu toporul a pieselor rotunde şi purtând denumiri de lobde, blăni sau
spărturi. În categoria lemnului rotund intră, în principal, catargele, buştenii şi butucii. Se
înţelege prin catarg lemnul rotund de răşinoase provenit din fusul arborelui, având lungimea de
la cicată până la porţiunea terminală a fusului ce prezintă un diametru cu coajă sub 5 cm. În
spiritul standardelor în vigoare buştenii sunt piese cu diametrul la capătul subţire mai mare de
14 cm şi lungimea de peste 2,5 m; dacă aceştia sunt însă mai scurţi ei se numesc butuci.
După caracteristice fizico-mecanice, în special densitate, se disting:
- lemnul tare, cu duritatea în secţiunea transversală mai mare de 650 daN/cm2 (tisă, stejar,
carpen, fag, ulm, salcâm, frasin, paltin ş.a.);
- lemn moale, cu duritatea în secţiunea transversală mai mică de 650 saN/cm2 (molid, brad,
pin, plop, tei, salcie, anin ş.a.).
Lemnul rotund destinat prelucrării industriale, sau utilizat în construcţii a fost
subîmpărţit în sortimente: primare, dimensionale şi industriale.
Sortimentele primare sunt reprezentate de patru diviziuni dintr-un sistem de clasificare a
principalului produs forestier: lemnul şi coaja stocate în arbori. Ele sunt: lemnul de lucru; coaja
lemnului de lucru; lemnul de foc cu diametrul mai mare de 5 cm; vârfuri şi crăci cu diametrul
sub 5 cm. Lemnul de lucru, la rândul său, este constituit din masa lemnoasă aptă pentru utilizări
în construcţie sau în industrie. Lemnul de foc se măsoară cu coajă, în timp ce lemnul de lucru se

1
ia fără coajă. De aceea, coaja lemnului de lucru se cubează separat.
Sortimentele dimensionale pot fi subîmpărţite, convenţional, în raport cu diametrul la
capătul subţire fără coajă (ds), după cum urmează (Decei, 1980) (tab. 1):
Sortimentul Simbol Diametrul la capătul subţire,
dimensional ds în cm :
răşinoase foioase
Lemn gros G >34 >40
Lemn gros II g 24-34 24-40
Lemn gros III gs 20-24 -
Lemn mijlociu I M 14-20 20-24
Lemn mijlociu II m 10-14 16-20
Lemn mijlociu III ms - 12-60
Lemn subţire s <10 <12

Sortimentele industriale pot fi stabilite cu specia, dimensiunile, proprietăţile fizico-

mecanice şi estetice, precum şi cu restricţiile calitative privind anumite defecte şi anomalii ale
lemnului – criterii multiple care se iau în considerare concomitent
Potrivit actualelor standarde, o repartizare a lemnului de lucru pe sortimente industriale
apare astfel (Giurgiu, 1979): buşteni de molid, brad, paltin, frasin pentru claviatură, având inele
anuale cu lăţimea maximă de 4 mm; buşteni de fag, stejar, gorun, gârniţă, frasin, paltin, ulm,
arţar, jugastru, nuc, cireş, păr etc. pentru furnire estetice obţinute prin derulare; buşteni de fag,
stejar pentru doage; buşteni de tei pentru creioane; buşteni de carpen pentru calapoade; buşteni
de tei, plop, anin, salcie, mesteacăn etc. pentru chibrituri; buşteni pentru cherestea; buşteni de
fag, stejar, gorun, gârniţă, cer, ulm, salcâm pentru traverse; lemn de molid, brad, fag, plop, salcie
pentru celuloză şi pastă chimică (pastă mecanică); lemn de molid, larice, stejar, gorun, gârniţă,
fag, pentru stâlpi TTE; lemn de răşinoase, stejar, gorun, gârniţă, salcâm, ulm, fag pentru mină;
lemn rotund de răşinoase pentru construcţii care în funcţie de grosimea şi lungimea pieselor fără
coajă cuprinde următoarele sortimente: bile, cu diametrul la capătul subţire de 12–16 cm şi
lungimea mai mare de 6 m; manele, cu diametrul la capătul subţire de 8–11 cm şi lungimea de
peste 3 m; prăjini, cu diametrul la capătul subţire de 4–7 cm şi lungimea mai mare de 2,6 m;
lemn rotund de foioase pentru construcţii cu diametrul de 4–17 cm la capătul subţire şi maximum
20 cm la capătul gros fără coajă şi lungimea mai mare de 1,5 m, folosit în special la construcţiile
rurale; lemn pentru plăci din aşchii de lemn (PAL) şi plăci din fibre de lemn (PFL); lemn pentru
extracte tanante vegetale din stejar, necesar fabricării taninului; lemn pentru mangal de bocşă,
sortimente obţinute, de regulă, din lemnul despicat.

4.2. CLASIFICAREA CALITATIVĂ A ARBORILOR ŞI ARBORETELOR

Clasificarea arborilor din punct de vedere calitativ se face pe 4 clase de calitate:

încadrarea arborilor în una din clase se realizează în funcţie de proporţia înălţimii arborelui (0,1
h) aptă pt lemn de lucru (Decei, Dissescu, 1960).

2
 Criteriile de încadrare a arborilor în clase de calitate, separat pentru răşinoase şi foioase,
sunt redate în tabelul 2.

Clasificarea calitativă a arborilor (după Leahu, 1994)

Tabelul 1

Procentul mediu de
Porţiunea de utilizare din volumul
lemn din fusului la răşinoase, sau Coeficienţi
Grupa de Clasa de
înălţimea din volumul arborelui de
specii calitate întreg, la foioase echivalenţă
arborelui,
0,1h lemn de lemn de
lucru foc
I >0,60 98 2 1,00
II 0,40 - 0,60 92 8 0,94
Răşinoase
III 0,10 - 0,40 79 21 0,81
IV <0,10 15 85 0,15
I >0,50 86 14 1,00
II 0,25 - 0,50 70 30 0,81
Foioase
III 0,10 - 0,25 49 51 0,57
IV <0,10 15 85 0,15

În raport cu procentul mediu al lemnului de lucru din clasa I de calitate se obţin

coeficienţii de echivalenţă care sunt folosiţi apoi la determinarea numărului de arbori de lucru şi
de foc prin transformarea efectivului de arbori din clasele II, III şi IV în număr de arbori de clasa
I de calitate, înmulţindu-se efectivul de arbori din aceste clase cu valoarea respectivă a
coeficienţilor e echivalenţă (v. tabelul 2), care sunt revizuibili periodic în funcţie de noile
cunoştinţe despre posibilităţile de valorificare superioară a masei lemnoase. În scopul
simplificării calculelor s-au întocmit tabele speciale care permit stabilirea numărului de arbori de
lucru şi de foc în funcţie de efectivul arborilor pe clase de calitate (Decei, 1972).
În cazul arboretelor de molid, gorun, stejar pedunculat şi fag apte să producă lemn de
calitate superioară: lemn de rezonanţă la molid, lemn pentru furnire la gorun şi stejar pedunculat,
lemn pentru furnire (derulaj) la fag, arborii se vor clasifica şi după alte criterii.
În aceste scop, arborii se vor inventaria pe clase şi subclase de calitate, după cum
urmează:
La molid, în subclasa IA cu lemn de
rezonanţă se vor încadra arborii cu diametrul
de 36 cm, din clasa I de calitate, care au
trunchiul perfect vertical şi cilindric până la
inserţia ramurilor coroanei, “spălat” complet
de crăci pe o lungime apreciabilă. Proporţia coroanei trebuie să reprezinte maxim 10–15% din
lungimea totală a fusului. Coroana trebuie să fie columnară, formată din ramuri subţiri, orientate
în majoritate în jos. Arborele trebuie să aibă ritdom subţire, cu solzi rotunjiţi şi marginile
răsfrânte în afară şi de culoare brun-roşcată. Pentru a verifica regularitatea inelelor anuale şi
uniformitatea lor se extrag probe cu burghiul; în lipsa acestuia se recurge la “procedeul lovirii”,
care presupune lovirea trunchiului cu muchia toporului, în timp ce urechea se fixează în partea
opusă, cât mai aproape de ritidom. Dacă sunetul produs este clar şi prelung, arborele conţine

3
lemn pentru rezonanţă. În cazul în care sunetul este scurt şi înfundat, arborele respectiv nu
conţine lemn de rezonanţă.
Clasificarea în arbori cu şu fără rezonanţă se efectuează numai în zona şi arboretele în
care, din experienţa locală, se ştie că există un asemenea sortiment.
- Arborii de stejar pedunculat şi gorun ce conţin lemn pentru furnire estetice pot fi
încadraţi în subclasele IA–IIIA de calitate, dacă au un port zvelt şi sunt elagaţi pe cel puţin 0,5 h;
au, de asemenea, coroana uniform repartizată pe circumferinţă, trunchiul cât mai cilindric, iar
ritidomul uniform. Pe porţiunea apreciată ca având lemn apt pentru furnire estetice, trunchiul
trebuie să fie, de asemenea, drept, cilindric şi fără defecte.
În raport cu condiţiile minime, dimensional admise pentru acest sortiment, în această
subclasă se vor încadra numai arborii cu diametre mai mari de 32 cm.
- Arborii de fag ce conţin lemn apt pentru derulaj pot fi încadraţi în subclasele IA, IIA,
IIIA de calitate, începând cu diametrul de 20–24 cm, dacă au trunchiul cilindric şi bine legat, cu
coroana dezvoltată şi uniform distribuită, cu coaja netedă şi fără urme de defecte.
Analiza structurii arboretului în raport cu calitatea arborilor componenţi arată că, în
cadrul aceleaşi clase de calitate, repartiţia arborilor pe categorii de diametre urmează legi
statistice cunoscute, cum ar fi distribuţia teoretică Charlier, funcţia beta etc.
Într-un arboret arborii de calitate superioară sunt, de regulă, grupaţi în categoriile de
diametre centrala şi proxime superioare acestora, aşa încât, sub raportul calităţii, arborii din
categoriile centrale nu sunt reprezentativi pentru întregul arboret.
Cercetările au arătat că specia, bonitatea staţională, vârsta, modul de gospodărire
influenţează structura arboretului pe clase de calitate. Astfel proporţia arborilor de calitate
superioară se majorează o dată cu ameliorarea condiţiilor de producţie în care cresc şi se dezvoltă
arboretele (V.Giurgiu, 1962). De asemenea, prin efectuarea operaţiunilor culturale se poate
reduce ponderea arborilor din clasele de calitate inferioare, mai ales prin extragerea celor
dominaţi, umbriţi sau deperisanţi.
Arborii odată inventariaţi şi încadraţi în clase de calitate se poate trece apoi la
clasificarea calitativă a arboretelor. Clasificarea se face separat pe specii, distingându-se 12
categorii de calitate pentru răşinoase (100; 95; 90; 85; . . . ; 45%) şi 14 pentru foioase (100; 95;
90; . . . ; 35%).
În scopul întocmirii unor evidenţe privind calitatea arboretelor, s-a elaborat un sistem de
clasificare a acestora pe clase de calitate, independent de specie. Încadrarea în acest sistem de
clasificare format din 10 clase de calitate a arboretelor se face după procentul arborilor de lucru
din clasa I de calitate, după cum urmează:
Clasificarea calitativă a arboretelor (după Leahu, 1994)
Procentul arborilor de lucru sau din clasa
91 - 100 81 - 90 71 - 80 61 -70….1 - 10
I de calitate
Clasa de calitate a arboretelor I II III IV…X
Prin arbori de clasa I conţinuţi de arboret se înţelege arborii de clasa I efectiv
inventariaţi, cât şi arborii atribuiţi acestei clase prin echivalare, adică prin înmulţirea arborilor
din clasele II, III şi IV cu factorul de echivalenţă indicat în tabelul 2.
Aşadar, numărul total de arbori de clasa I de calitate (N) rezultă din următoarele relaţii:
- pentru foioase N=NI+0,81 NII +0,57 NIII +0,17 NIV
- pentru răşinoase: N=NI+0,94 NII +0,81 NIII +0,15 NIV,
în care: NI . . . NIV reprezintă numărul de arbori din clasele I – IV după inventariere.

4
 Pentru fiecare categorie de calitate, 12 pentru răşinoase şi 14 pentru foioase sunt
calculaţi indicii de sortare, pe specii şi în funcţie de diametrul mediu al arboretelor.
Aprecierea calităţii arborilor se realizează printr-o atentă analiză vizuală, urmărindu-se
forma trunchiului şi eventualele defecte care pot conduce la declasări ale lemnului rotund de
lucru în lemn de lucru despicat (Stoiculescu, 1978) sau ale arborilor dintr-o clasă de calitate
într-alta, ca urmare a mărimii şi poziţiei pe trunchi a porţiunii cu defecte (Decei, 1986). În acest
sens trebuie cunoscute bine atât condiţiile de admisibilitate sub raport dimensional şi calitativ
cerute pentru un anumit sortiment, cât şi legătura corelativă între aspectul exterior şi defectele
interioare ale arborelui. Oricum, la analiza calităţii arborelui în picioare se vor lua în considerare
numai defectele importante care declasează lemnul apt pentru lucru în lemn apt pentru foc, cum
ar fi defectele de formă (curbura şi bifurcarea) şi cele de structură (putregaiul, gelivura,
nodurile).

4.3. METODE DE SORTARE A MASEI LEMNOASE

Sortarea masei lemnoase „pe picior” este cunoscută sub denumirea de sortare silvică şi
constă în repartizarea masei lemnoase pe sortimente primare, dimensionale sau industriale.
Sortarea silvică se realizează atât prin metoda de sortare pe suprafeţe de probă tăiate
ras; metoda de sortare analitică a arborilor nedoborâţi; metode de sortare cu arbori de probă,
cât şi, de regulă, cu ajutorul tabelelor de sortare pentru arbori sau arborete în funcţie de specie,
dimensiuni şi calitate, dintre care pot fi amintite; metoda de sortare cu tabele de sortare
dimensionale la arbori; metoda de sortare cu tabele de sortare pentru arborete în raport cu
proporţia arborilor de lucru; metoda de sortare cu tabele de sortare pentru arborele echiene pe
clase de producţie.

4.3.1. METODA DE SORTARE ANALITICĂ A ARBORILOR NEDOBORÂŢI

Presupune secţionarea ipotetică, pe sortimente, a fusului arborelui, potrivit standardelor

în vigoare. Lungimea sortimentelor măsurându-se cu hipsometru, iar diametrele de-a lungul
fusului cu instrumente optice de precizie; dendrometrul Barr şi Stroud; relascopul şi
telerelascopul Bitterlich; teletopul; dendrometrul universal etc.
Lemnul din porţiunile cu putregai sau cu alte defecte importante se declasează în
sortimente mai puţin valoroase, iar volumul pentru fiecare sortiment în parte, se efectuează prin
metoda cubării pe secţiuni. Aplicarea metodei se justifică mai ales în cazul determinării
volumului pe sortimente din arborii valoroşi cu lemn pentru furnire estetice sau tehnice,
rezonanţă, claviatură, cherestea de calitate superioară.

4.3.2. METODE DE SORTARE CU TABELE DE SORTARE DIMENSIONALĂ LA

ARBORI

Metode se bazează, în principal, pe folosirea tabelelor cu serii de volume şi a tabelelor

de sortare primară şi dimensională în care volumul pe sortimente în cadrul unei categorii de
diametre este exprimat în procente din volumul ei total.

5
 Tabelele de sortare, conţinând cifre medii privind volumul pe sortimente în funcţie de
anumite caracteristici biometrice ale arborilor, pot fi elaborate folosind, fie metoda tabelelor de
descreştere a diametrului fusului ori, mai recent, metoda ecuaţiei de regresie a curbei de contur a
fusului.
Metoda statistică (Tretiakov, 1952) presupune doborârea, cubarea şi sortarea efectivă
a unui mare număr de arbori de diferite categorii de diametre şi clase de calitate, prelucrarea
datelor efectuându-se prin metode ale statisticii matematice.
Metoda tabelelor de descreştere a diametrului fusului, când acestea există, se aplică cu
uşurinţă la elaborarea tabelelor de sortare dimensională. Asemenea tabele se pot însă întocmi
acum în cadrul sistemului de prelucrare automată a datelor, pornind de la ecuaţia de regresie a
curbei de contur a fusului în forma ei, cea mai generală d 0.i  k 0.i d 0.1 şi integrând ecuaţia
h
s    d 0.i l între limitele l1 şi l2 determinate pe fus (Giurgiu, 1965):
0
l2

v  0,785 d 02,i l
l
l2

sau: v  0,7854 d 02,1 k 02,1 l

l1

Dacă se ţine seama că în locul diametrului d0,1 intervine diametrul de bază d:

d 0 , i  k 0, i  Q  d

l2 l2

se obţine: v  0,7854 d  Q  k l  0.7854d Q

2 2 2
0 ,i
2 2
k
2
0,i l
l1 l1

unde k0,i se determină după relaţia: k 0,i  ai  bi k 0,5

Calculele se efectuează pe categorii de diametre. La foioase se mai adaugă volumul
crăcilor.
Metoda ecuaţiei de regresie a curbei de contur a fusului prezintă largi posibilităţi de
aplicare în viitor pe măsură ce vor fi stabilite valorile coeficienţilor ai şi bi din ecuaţia
k 0,i  ai  bi k 0,5 , în raport cu specia şi condiţiile staţionale.
Ţinând seama de faptul că aceeaşi masă lemnoasă poate fi destinată unor utilizări
industriale diferite, s-au întocmit tabele de sortare industrială şi după principiul indiciilor de
sortare maximală.

4.3.3. METODE DE SORTARE CU TABELE DE SORTARE PENTRU ARBORETE ÎN

RAPORT CU PROPORŢIA ARBORILOR DE LUCRU

Tabelele de sortare pentru arboret conţin valori medii privind structura pe sortimente a
volumului arboretelor în funcţie de clasa de calitate, diametrul mediu şi înălţimea medie a
arboretelor (Toma, 1952), iar mai recent în funcţie numai de clasa de calitate şi diametrul mediu
al arboretelor (Giurgiu, 1960; 1965). În aceste tabele volumele diverselor sortimente sunt
exprimate în procente faţă de volumul total pe specii (arborete pure), diametre medii şi diverse

6
procente ale arborilor de lucru, distingându-se 12 categorii de calitate pentru răşinoase (100, 95,
90, 85, . . . , 45%) şi 14 pentru foioase (100, 95, 90, . . . , , 35%). Asemenea tabele pot fi
elaborate folosind, fie metoda statistică, fie metoda tabelelor de sortare pentru arbori, iar mai
recent, metode analitice bazate pe ecuaţii de regresie.
Metoda statistică se bazează pe un mare număr de suprafeţe de probă amplasate în
arborete de vârste, clase de producţie şi clase de calitate diferite, apelând la eşantionajul
deliberat. Structura pe sortimente se stabileşte prin doborârea şi secţionarea tuturor arborilor sau
numai a unui număr suficient de mare de arbori de probă din fiecare suprafaţă de probă,
procedându-se la gruparea datelor pe clase de calitate în raport cu diametrele medii ale
arboretelor.
Metoda tabelelor de sortare pentru arbori se bazează pe cunoaşterea legităţilor
statistice ale structurii arboretelor, apelându-se la repartiţia atât a volumelor pe categorii de
diametre în funcţie de diametrul mediu al arboretului, cât şi a arborilor pe clase de calitate (I–IV)
în cadrul diferitelor clase de calitate (I–X) din sistemul de clasificare calitativă a arboretelor. În
plus, trebuie să se dispună de tabele de sortare dimensională pentru arbori.
Metoda analitică, bazată pe ecuaţii de regresie ia în considerare funcţia de repartiţie a
volumelor procentuale pe categorii de diametre şi ecuaţia curbei de contur a fusului ca expresie a
structurii volumului pe sortimente la arbori.
Pentru efectuarea sortării cu ajutorul tabelelor de sortare pentru arborete, este necesar să
se cunoască volumul arboretului, diametrul mediu şi proporţia arborilor de lucru.
Volumul arboretului se determină printr-o metodă expeditivă, cum ar fi, de exemplu,
metoda tabelelor de producţie. Diametrul mediu şi procentul arborilor de lucru se stabileşte, de
asemenea, prin metode expeditive.
Procentul arborilor de lucru se stabileşte apreciind calitatea la 40– 60 arbori din cadrul
unor suprafeţe de probă de 500 m amplasate în arboret după criterii de reprezentativitate.
Cunoscând repartiţia celor 40–60 arbori pe cele a clase de calitate, procentul arborilor de
lucru (P) se determină cu relaţia:
n  n II k II  n III k III  n IV k IV
P I 100
n I  n II  n III  n IV
în care: nI , . . . nIV reprezintă numărul arborilor din clasele de calitate I–IV; kI , . . . kIV –
coeficienţii de echivalenţă (tabelul 2).
Practic, procentul arborilor de lucru se stabileşte făcând raportul dintre numărul
arborilor şi numărul total de arbori cărora li s-a stabilit clasa de calitate.
În continuare, în funcţie de specie, diametrul mediu şi procentul arborilor de lucru se
extrag din tabelele de sortare pentru arborete procentele diverselor sortimente primare şi
dimensionale şi se înmulţesc apoi cu volumul nediferenţiat al arboretului, obţinându-se, în final,
structura pe sortimente a volumului cu o precizie, însă, inferioară celei oferite de metoda cu
tabele de sortare pentru arbori.

4.3.4. METODA DE SORTARE CU TABELE DE SORTARE PENTRU ARBORETE

ECHIENE PE CLASE DE PRODUCŢIE

Metoda se bazează pe folosirea tabelelor de producţie pe sortimente şi se aplică în

arboretele echiene normal dezvoltate în care există, cum s-a mai arătat, o anumită corelaţie între
clasa de producţie arboretelor şi calitatea lor, ceea ce nu se întâmplă în arboretele ce se abat de la

7
starea normală sub raportul consistenţei şi repartiţiei numărului de arbori pe categorii de
diametre.
La elaborarea tabelelor de sortare pe clase de producţie se poate folosi una din metodele
deja amintite: metoda statistică, metoda tabelelor de sortare pentru arbori – metode bazate pe
ecuaţii de regresie. De fiecare dată însă, materialul de cercetare ordonându-se pe clase de
producţie în raport cu vârsta arboretelor, se ajunge la repartiţia procentuală a volumului
arboretului principal pe sortimente primare, dimensionale şi industriale în funcţie de specie,
vârstă şi înălţimea medie a arboretelor. Precizia metodei creşte o dată cu sporirea numărului de
arborete al căror volum urmează să fie repartizat pe sortimente, în vederea stabilirii structurii
calitative a fondului de producţie dintr-o unitate de gospodărire.