PSIHOPATIE (gr.

psyche —suflet, pathos — boală), afecţiune ce se caracterizează prin

dezechilibru şi tulburări de comportament pe fond constituţional.
Se mai numeşte şi anomalie caracterială a personalităţii sau caracteropatie, deoarece subiecţii
psihopaţi se caracterizează în special prin conduite antisociale şi impulsive, prin abolirea
simţului moral". P. sînt stări psihice patologice aflate la graniţa manifestărilor normale ale
personalităţii şi nu procese în evoluţie, în p. activitatea de cunoaştere a lumii înconjurătoare
este conservată, dar unele din atitudini sînt structurate anormal. Kraepelin dă cîteva trăsături
personalităţii psihopate: instabilitate afectivă, inipulsh. it ite, absenţa sau slăbii ca reneţiiinr Ia
imperative Io sociale, absent'1 anomaliilor intelectuale şi a delirului, l'upă H. Hv, p. se
caracterizează prin 'îniiâtoarele I râsături: tensiune agresivă, impulsivitate-, niielet: caracferial
deformat (amoralitate, inadaptabilitate, mcăpăiîiiare, plăcere de a face rău etc). dezechilibru,
1Mlolimie (variaţi; pat"logice ale afectivităţii), perversiuni, tendinţe spre toxicomanie,
comportamente impulsive (furt, piromanie, cscrc-heric şi unele tendinţe de homicid). Aceste
manifestări duc la scăderea capacităţii de adaptare la condiţiile socialo.
Spre deosebire însă de nevroze, înacest caz suferă mai mult ambianţa cieeît individul.
Educaţia şi psihoterapia sînt factorii ce contribuie la profilaxia şi tratamentul psihopatiilor. O
persoană psihopată se caracterizează, (le ex.. prin instabilitate emoţională, prin alterări ale
trăsăturilor morale şi comportamentelor sociale (injurii, corturi, bătăi, furt, vagabondaj),
perversităţi şi (sau) impulsivităţi. (P.P. Neveanu, 1978, p. 588-589).