CAUZALITATEA ÎN TEORIA ŞI PRACTICA MEDICO-

LEGALĂ

Este o metodă de soluţionare a obiectivelor principalelor categorii de

expertize, precum şi de obiectivare, argumentată ştiinţific, a concluziilor acestor
lucrări.
În stabilirea cauzelor, condiţiilor sau circumstanţelor, în medicina legală se
porneşte de la analiza efectelor constatate la data examinării. Stabilirea legăturii
de cauzalitate în traumatogeneză presupune explicarea corelaţiei dintre traumatism
şi prejudiciul fizic sau moarte. În acest context trebuiesc urmărite relaţiile dintre 4
categorii de factori: 1. victima, 2. agentul vulnerant, 3. agresorul, 4. cercetarea la
locul faptei.
Principiul cauzalităţii derivă din faptul că, orice fenomen are o cauză şi că în
aceleaşi condiţii, aceleaşi cauze produc aceleaşi efecte.

1. Examinarea victimei

- identitatea;
- realitatea leziunilor traumatice sau a morţii;
- cazele medicale ale prejudiciului fizic sau ale morţii;
- consemnarea şi interpretarea leziunilor traumatice;
- stabilirea legăturii de cauzalitate dintre acţiunea traumatică şi efectele
acesteia;

2. Examinarea agresorului

- identitatea;
- existenţa unor leziuni traumatice produse de victimă în autoapărare;
- existenţa de urme biologice ataşate de haine sau corp de la victimă (sânge,
fire de păr);
- existenţa eventualelor tulburări psihice sau starea de intoxicaţie etanolică;

3. Agentul vulnerant (presupusul corp delict)

- natura şi particularităţile calitative care se coroborează cu cele ale

leziunilor traumatice constatate la victimă, în scopul confirmării sau excluderii
acestuia din producerea lor;
- urme bilogice de la victimă, sau chiar agresor (cel mai frecvent sânge);
- amprente papilare lăsate de agresor
 Substanţele toxice sau medicamentoase găsite la locul faptei, vor fi suspuse
examenului toxicologic, pentru a le compara cu rezultatul aceleiaşi examinări din
probele biologice recoltate de la cadavru în acest scop.

4. Cercetarea la locul faptei (mai ales în caz de deces)

- poziţia victimei (cadavrului);

- indicii pentru stabilirea datei morţii
Având în vedere faptul că în practică ne întâlnim foarte adesea cu un
concurs de cauze, ce a dus la necesitatea discriminării între cauzele principale şi
cauzele concuratoare sau adjuvante.

CAUZA = interacţiunea pe plan individual între fondul bio-psiho-organogen

(modificat sau nu prin procese patologice) şi condiţiile permanente pe care le
implică.
CONDIŢIA = reprezintă situaţia sau împrejurarea de care depinde apariţia
unui fenomen sau sau care influenţează acţiunea unei cauze, putând-o stimula
(pozitivă) sau dimpotrivă, frâna (negativă).
În unele procese de ordin biologic, psihologic, sau chiar patologic, condiţiile
au o acţiune mai mult sau mai puţin permanentă, influenţând atât cauza, cât şi
caracterul efectelor.
CIRCUMSTANŢE = împrejurările sau conjuncturile care însoţesc un fapt,
o situaţie, dar care au o acţiune episodică, limitată în timp (ex: o intoxicaţie
etanolică sau un strs emoţional).
EFECTUL = fenomenul ce rezultă din interacţiunea cauzelor, condiţiilor şi
circumstanţelor şi care este determinată în mod necesar de cauza însăşi.
DETERMINISM = reprezintă concepţia filozofică, potrivit căreia, toate
fenomenele din natură şi societate se află în interdependenţă, condiţionându-se
reciproc, se supun cauzalităţii şi legităţii naturale, materiale, în condiţii identice
aceleaşi cauze producând cu necesitate aceleaşi efecte.
Una dintre particularităţile determinismului concret, constă în realitatea
lanţurilor cauzale, cauza nefiind liniară. În biologie şi medicină s-au semnalat şi
demonstrat buclele sau ciclurile puse în evidenţă de cibernetică (mecanisme feed-
back) în care efectele se repercutează asupra cauzei.

În stabilirea corelaţiilor dintre traumatism şi prejudiciul fizic sau moarte, se

vorbeşte în mod curent despre:
- o legătură directă, imediată, necondiţionată
- o legătură directă, mediată sau condiţionată
Ambele situaţii se raportează la o cauzalitate primară.
De asemenea, se distinge şi o legătură in directă în determinarea
prejudiciului fizic sau a morţii, situaţie raportată la o cauzalitate secundară.
 • Legătura de cauzalitate directă, imediată, necondiţionată

Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un traumatism pentru a constitui

o legătură directă, imediată (necondiţionată) cu prejudiciul adus victimei, sunt
sistematizate astfel:
- realitatea traumatismului
- precizarea sa în timp
- posibilitatea de a determina prejudiciul (leziunile traumatice, boala
sau moartea)
- acest prejudiciu trebuie să reprezinte o eventualitate posibilă a acţiunii
traumatice respective
- traumatismul trebuie să intereseze direct organismul, regiunea anatomică
afectată, sau dacă efectul apare la distanţă de locul exercitării acţiunii traumatice,
acest fapt să se poată explica fiziopatologic;
- întotdeauna prejudiciul respectiv trebuie să se producă ulterior acţiunii
traumatizante şi să nu fie vorba de un prejudiciu preexistent;
- să existe pe lângă o concordanţă de sediu, o continuitate în timp a evoluţiei,
în sensul unei înlănţuiri simptomatologice şi fiziopatologice.

• Legătura de cauzalitate directă, condiţionată sau mediată

Pentru aceasta trebuie demonstrată existenţa unor factori condiţional

favorizanţi preexistenţi, în sensul factorilor morbizi endogeni, care participă la
determinarea efectelor în dublu sens:
- fie că traumatismul agravează starea morbidă preexistentă
- fie că această stare agravează efectele traumatismului.

• Legătura de cauzalitate indirectă sau secundară

Reprezintă toate complicaţiile apărute în evoluţia traumatismului suferit.

Aceste complicaţii trebuie să fie legate de traumatism şi să nu reprezinte
afecţiuni care puteau apare independent sau fără legătură cu acţiunea traumatică.