Sunteți pe pagina 1din 3

Universitatea Constantin Brancusi

FSEDAP

Specializarea PIPP

Anul 3

Student-Ursu Adelina Cosmina

DESPRE VOCILE COPIILOR


DESPRE VOCILE COPIILOR

Ca și auzul, vocea este o înzestrare naturală, folosită ca mijloc de exprimare a ideilor și a

sentimentelor în relație cu lumea înconjurătoare.

Clasificarea vocii:

- vocea folosită în vorbire;

-vocea folosită în cântare – ca limbaj universal.

Încadrând această problemă în domeniul educației, vocea folosită în cântare aparține

exclusiv muzicii; apare astfel, o primă consecință de ordin metodic: muzica se învață

cântând; cântarea este cea mai accesibilă formă de a ne exprima în domeniul muzicii.

Dacă auzul ne ajută să percepem muzica, vocea ne ajută să o realizăm în mod practic,

prin cântare. Primele sunete cântate de copil seamănă cu cele vorbite. Cu timpul, vocea lui

se muzicalizează, emite sunete din ce în ce mai precise ca înălțime.

Trei factori principali influențează dezvoltarea vocii la copii:

- înzestrarea naturală (ca și în cazul auzului);

- existența unui mediu favorabil (să audă muzică și să cânte);

-activitatea metodică pentru dezvoltarea vocii (prin vocalize).

Deși activitățile de cântare și vorbire încep în aceeași perioadă a dezvoltării copilului,

evoluția lor ulterioară înclină spre dezvoltarea vorbirii. Important este să existe o preocupare

în educația muzicală încă din primii ani de viață și toate dificultățile se înlătură mult mai

repede. E de neînțeles dezinteresul pentru educația muzicală din primii ani de viață; copilul

ajunge la școală cu dificultatea de a cânta, cu jena de a nu se face de râs, motivând că „nu

are voce”. Aici se impune atitudinea dascălului de a trata acest aspect cu multă bunăvoință,

cultivându-i încrederea in propriile-i forțe.

Majoritatea copiilor au o dezvoltare normală a vocii, deci pot învăța și cânta și învăța
muzica. Pentru cei cu deficiențe vocale (de auz), profesorul trebuie să stabilească adevărata

cauză, în funcție de care abordează măsurile de remediere (amigdalită, răceală, laringită,

faringită și chiar timiditate).

Deficiențe de emisie vocală:

-emisie nazală („cântă pe nas”) – din tendința de a imita au din naiva părere că

sunetele cântate se emit „altfel”;

-nu deschid gura suficient;

- nu pot reproduce un sunet izolat, dar îl reproduc într-un fragment de 3-5 sunete;

-nu pot reproduce sunete după un instrument, ci doar după vocea profesorului

(datorită asemănărilor timbarale);

- dificultăți de redare a sunetelor care nu se regăsesc în ambitusul lor vocal

(pornim de la un sunet convenabil):

Remedierea dificultăților se face mai ales prin exemplificare, demonstrând elevilor cum

trebuie să cânte frumos și corect. Exemplul profesorului are o deosebită importanță în

privința formării vocilor la copii; cei ce se ocupă de educația muzicală, trebuie atent

selecționați din punct de vedere al calităților vocale.