ŞCHEIA (I)

de Ion DRĂGUŞANUL
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Legenda spune că, în vremuri imemoriale, când pe locurile Sucevei de astăzi exista un lac,
stăpânit de Zâna Lacului, cea mistuitor de iubitoare, în pădurile din apropiere trăiau doi
sihaştri, unul în scorbura unui fag uriaş, aflat pe locul pe care, din acel copac, avea să fie
ridicată prima biserică de mir, cea din lemn, a Mirăuţilor, iar celălalt sihastru ar fi trăit pe
dealul Şcheii. Prin vecinătate, de o parte şi de alta a apei Sucevei, cică păşteau turmele
Dediului, cioban legendar, cu numele păstrat de fântâni, buduroaie şi pâraie din satele
răspândite, de veacuri, prin lunca râului.

De la sihastrul din Şcheia ar fi învăţat o fată de voievod că trebuie să meargă în pelerinaj la

50 de biserici şi mănăstiri, dacă vrea să-şi salveze iubitul, căzut sub vraja Zânei Lacului, care
zână, după câte un an de dragoste, obişnuia să-l ucidă pe cel ademenit. Pelerinajul a avut
rezultatele aşteptate, Zâna Lacului prăbuşindu-se, odată cu lacul ei, în străfundurile
pământului (cine ştie, poate că aşa se explică prezenţa unui lac subteran sub partea nord-
estică a oraşului). Dar legenda mai sugerează şi altceva, şi anume faptul că sihastrul ar fi trăit,
pe dealul Şcheii, la începutul secolului al XV-lea, pentru că în 11 iulie 1428 au fost atestate,
prin închinare mănăstirii Bistriţa, primele 50 de biserici din ţinutul Sucevei. Dar, şi dacă ar fi
fost aşa, nu putem şti care era numele locurilor care constituie, astăzi, localitatea Şcheia,
pentru că „şchei” înseamnă, în româna veche, „bulgari”. De aici, de la acest reper toponimic,
se poate presupune că primii locuitori ar fi fost vlahi balcanici, dacă nu cumva chiar bulgari.

Satul Şcheia este, fără îndoială, foarte vechi, dar prima lui atestare documentară datează abia
din 1 iunie 1613, când Ştefan Tomşa a dăruit mănăstirii Sfântul Ilie „o bucată de hotar din
satul Şcheaia, care să ţâne de ocolul târgului Suceava, hotarul începând de la moara svintei
mănăstiri, care îi este danie de la Bogdan Vodă, pe apa Şcheaiei, şi în susul părăului care se
cheamă Bula, până la capătul heleşteului lui  Afanasie Buzga călugăr, unde este pusă o piatră,
unde se întâlneşte cu hotarul târgului; şi, de acolo, drept la deal, la altă piatră, lângă
Neacadrozea, pe povârniş; şi la altă piatră, lângă neşte movile de la hotarul târgului şi la altă
piatră, care este pe povârniş; şi, iarăşi, la altă piatră, pe malul părăului Hucul, şi drept, în
pădure, la un mesteacăn, pe care este însemnat un bour; şi, de acolo, pe marginea pădurii,
până la capătul pădurii de la Şcheaia, unde este însămnat bourul într-un fag; şi, de acolo, la
părăul Şcheaia, la o piatră de mal, şi, de acolo, în susul părăului, până la mai sus zisa moară
mănăstirească”.

În 1 mai 1619, singurul voievod italian al Moldovei, Gaspar Graţiani, întăreşte hotarul stabilit
anterior, dar, în 11 iulie 1623, călugării sântilieni se „jăluiesc” lui Ştefan Tomşa, revenit în
scaunul domnesc, împotriva sătenilor şcheieni, care le „încalcă hotarele”, iar voievodul
împuterniceşte pe sfinţii călugări ca „pe cine veţi prinde în hotarul acelui loc, ce v-am dat
domnia mea, pe loc să-l bateţ cu trei sute de toiage, până să vor zdrobi, iar de nu veţ face aşea
cum iaste învăţătura domnii meale, vom trimite de vor face voao aceaea cercetare; nimică să
nu vă temeţ de aceia oameni ce-i veţ prinde pre acel loc”.

Se pare că sfinţii călugări s-au ocupat cucernic de izgonirea diavolului lăcomiei din bieţii
şcheieni, aşa că vodă Ştefan Tomşa le-a mai dăruit, în 12 aprilie 1626, încă „o bucată de
pământ în hotarul Şchie”, mărginită de părăul Şchie, drumul de vine de la mănăstire, iazul
făcut de Macarie egumen, podul Dimii, fântâna Răduşca, movila în Chiritii, moşia Şchie,
moşia Gropile a mănăstirii Sf. Ilie.

Moşia satului se afla, în 27 martie 1721, în proprietatea lui Sandul Ropceanul, care o
moştenea, împreună cu nişte datorii la negustorii turci, de la fratele său, Vasile Ropceanul. Ca
să-şi salveze moştenirea, Sandul Ropceanul zălogeşte, pentru 147 lei, cămătarului episcop
Calistru al Rădăuţilor, „svinţii sale giumătate de sat de Şchiae cu mori pe apa Sucevei”.

Pe vremea aceea, Florinta era doar un metoh, adică un loc de făcut fânul pentru nevoile
mănăstireşti, populat doar cu câteva bordeie, metoh întărit mănăstirii Sf. Ilie, de Racoviţă
Vodă, şi în 11 noiembrie 1725.

Vasile şi Sandu Ropceanul, primii proprietari cunoscuţi ai Şcheii, nu au avut copii, au fost,
cum se spunea pe atunci „rude sterpe”, aşa că satul a fost moştenit de Nicolae Mogâlde, apoi
de nepotul acestuia, Solomon Botez. Văduva lui Solomon Botez, Tofana, fiind datoare
negustorilor (luxul costa şi atunci), vinde satul, cu 1.000 lei, în 15 septembrie 1746, boierului
Lupu Balş, care îl va lăsa moştenire fiului său, Constantin. În 2 septembrie 1798, moşteneşte
satul Şcheia ginerele lui Constantin Balş, Iordache Rosăt.

ŞCHEIA (II).
de Ion DRĂGUŞANUL
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

ŞCHEIA (II). Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Şcheia, în Ocolul Mijlocului, fără alte
precizări, „25 – toată suma caselor”, însemnând 4 slugi ale logofătului BALŞ, o femeie săracă şi 20 birnici.

În 1774, satul Şcheia avea 28 de familii, iar în anul 1784, după reforma agrară, 72.

Însoţirea raiffeisiană din Şcheia a fost înfiinţată în anul 1901, cu 50 părtaşi, sub preşedinţia preotului George Mihuţă, care se
va muta, în 1903, la Suceava, lăsând parohia şi preşedinţia băncii rurale în seama preotului Gavril Bogdan. Din conducerea
băncii mai făceau parte directorul Ştefan Roşu, vicedirectorul Nicolai Creangă şi membrii direcţiunii Nicolai Berariu, Petru
Berariu (din 1903) şi vistiernicul Nicolai Pop.

Biserica Sfântului Nicolai din Şcheia a fost ctitorită, în 1841, de armeanul Ilie Hagi Aritonovici. În 1843, biserica avea 864
enoriaşi, patron bisericesc era Markus Hagi de Aritonovici, paroh fiind Ioan Criangă. În 1876, sub acelaşi patronat, paroh era
Georgie Bilaşevschi, care păstorea 1.443 suflete. În 1907, paroh era Theodor Balan, născut în 1867, preot din 1893, paroh
din 1901, cantor fiind, din 1900, George Mihuţă, născut în 1871, cel care va fi preot în Suceava şi autor de cărţi
mărturisitoare.

Din 1884, avea să fie deschisă în Şcheia o şcoală cu 3 clase[2].

În 9 martie 1925, s-a născut, la Şcheia, o mare personalitate a culturii române, istoricul literar Dimitrie Păcurariu.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Povestea-asezarilor-

bucovinene/2012-05-19/SCHEIA-II#ixzz4tDv0ZUjs
Follow us: @monitorulsv on Twitter | Monitorul.de.Suceava on Facebook