Ape stătătoare

Ilustraţii: Marcel Marlier

Balta
de Adela Otea

La o margine de sat
La baltă s-au adunat
Rațe, gâște, bobocei
Drăgălași, dar ștrengărei.

Pe mal sălcii mari, pletoase,

Plopi înalți și ierburi grase,
Ascund multe păsărele
Gureșe și sprintenele.

E frumos să vezi pe baltă

Boboceii cum înoată
Și s-asculți la păsărele
Uneori în urma ploilor, a topirii zăpezilor sau din
Cum cântă pe rămurele.
revărsările râurilor se formează mici ape stătătoare,
numite bălţi.
Rapsodii de toamnă
(fragmente)
de George Topârceanu

Cică-n munte, la povarnă,

Plopii şi răsurile
Spun că vine-un vânt de
iarnă
Răscolind pădurile.

Şi-auzind din depărtare

Vocea lui tiranică,
Toţi ciulinii pe cărare
Fug cuprinşi de panică...

Zvonul prin livezi coboară.

Colo jos, pe mlaştină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară Când apa bălţii seacă mai mult se formează o mlaş-
C-un bâtlan de baştină... tină sau băltoacă.
Ghicitoare despre broaşte
de Emilia Plugaru

Cântă cât le ţine gura

Peste apa de pe lac.
Ori le zici, ori le dai pace –
Ele totuna nu tac.
 
Toată lumea recunoaşte,
Trist e lacul fără… broaşte.

O apă stătătoare mai adâncă şi cu malurile mai înalte

se numeşte lac.
Marea (fragment)
de Emilia Plugaru

Marea e nespus de mare,

Cerul larg în ea se scaldă,
Ce copil nu ar vrea oare,
Mare-albastră să o vadă?

Ce frumoasă este marea,

De-o priveşti în fapt de
seară,
Peste ape - o văpaie -
Soarele apune iară.

Marea, ca o mamă bună,

Râuri şi izvoare multe,
Lângă sânul ei le-adună, O apă stătătoare mult mai întinsă şi mai adâncă decât
Marea vine de la munte. un lac, cu apa sărată şi amară, se numeşte mare.
Apele (fragment)
de Nicolae Nasta

Iar râu-ncet cu ceru-n

spate
Spre fluviu, drumuri lungi
străbate.

Lin fluviul pornește-n zare

Să-și ducă apele în mare.

Iar marea-și caută liman

Pe reci întinderi de ocean.

În marele ocean, știu bine,

Sunt și izvoare carpatine.
Există ape stătătoare mult mai întinse şi mai adânci
decât mările. Ele se numesc oceane.