Sunteți pe pagina 1din 13

Nume,prenume_________________________________________________________Capitolul 3

CAPITOLUL 3 ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA STUDIULUI

3.1. OBIECTIVELE ȘI SARCINILE

Cu toate că este o patologie des ȋntâlnită în rândul preșcolarilor și școlarilor, tulburările


combinate de statică vertebrală, ce asociază de regulă şi alte anomalii, aceasta este cu siguranţă
subdiagnosticată ȋn România. Numărul pacienţilor cu anumite malformaţi vertebrale nu este
cunoscut şi mulţi copii sunt diagnosticaţi tardiv, uneori chiar şi după vârsta de 10 ani, când
modificările structurale secundare şi repercusiunile asupra funcţiei respiratorii sau cardiace sunt
deja instalate.
Unul din obiectivele acesui studiu, este de a arăta importanţa examinării şi diagnosticării
precoce și rolul esențial al programelor kinetice în tratamenul tulburărilor combinate de statică
vertebrală. Primii 5 ani sunt esenţiali ȋn dezvoltarea vertebrală normală, suficientă desfăşurării
activităţilor cotidiene. Astfel, un alt obiectiv este acela de a arăta eficienţa unui tratament kinetic
iniţiat precoce şi adaptat tipului şi nevoilor specifice tulburărilor combinate de statică vertebrală
aflat ȋn creştere precum şi repercusiunile care decurg ȋn urma netratării, tratării tardive sau
inadecvate.
În cele din urmă, studiul de fașă are ca obiectiv elaborarea unui protocol de diagnostic şi
de tratament, cu scopul de a optimiza tratamentul chirurgical şi de a reduce consecinţele negative,
aduse de un tratament neadecvat, asupra dezvoltării copilului, precum şi impactul socio-economic
al patologiei.

3.2. SCOPUL SI IPOTEZA STUDIULUI

Studiul este prospectiv şi cuprinde pacienţii diagnosticaţi cu scolioză, prin defect de


formare, scolioză idiopatică, sindromică sau scoliozele congenitale echilibrate, fără potenţial
evolutiv, ce nu au necesitat intervenţie chirurgicală.

24
Nume,prenume_________________________________________________________Capitolul 3

Studiul cuprinde pacienţi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Maria Sklodowska
Curie ȋn perioada 2018-2019. Au fost analizaţi prospectiv pacienţii internaţi şi operaţi ȋn perioada
august 2018- martie 2019, pentru a dispune de o perioadă de minim 6 luni de urmărire a evoluţiei
postoperatorii.
Toţi pacienţii (aparţinătorii acestora) au fost informaţi şi au fost de acord ca datele
medicale să poată fi utilizate ȋn eventualele studii de cercetare, menţinând confidenţialitatea
datelor personale.
Colectarea datelor s-a realizat analizând foile de observaţii, protocoalele operatorii şi
biletele de externare ale pacienţilor şi a presupus:
- Identificarea pacienților. Pentru asigurarea confidențialității, fiecărui pacient i s-a
atribuit un cod de identificare (exemplu: “pacientul numărul 1”).
- Date clinice. S-au colectat informații privind vârsta, sexul, tipul scoliozei, patologiile
asociate și data intervenției chirurgicale.
- Date imagistice. S-au analizat investigațiile preoperatorii imagistice (radiografii,
tomografii, IRM-uri) și postoperatorii radiologice.
- Date legate de tipul intervenției chirurgicale.
- Date legate de complicațiile intra şi postoperatorii.
- Date legate de reintervenţii.
- Date legate de evoluţia postoperatorie, la distanţă.

3.3. METODE DE CERCETARE

În perioada august 2018-martie 2019, s-a intervenit chirurgical ȋn cazul a 3 pacienţi


diagnosticaţi cu scolioze.
Lotul selecţionat pentru efectuarea studiului a fost format din pacienţi cu scolioze, ce nu
au mai suferit alte intervenţii anterioare pentru malformaţiile spinale.
Pacienta C.D. în vârstă de 8 ani, diagnosticată cu scolioză idiopatică juvenilă dorso-
lombară, formă ușoară, care se reduce prin flexia trunchiului la 90°(scolioza de gradul I este
mobila si reductibilă).

25
Nume,prenume_________________________________________________________Capitolul 3

Tratament medicamentos: antiinflamatoare (ibuprofen, fenilbutazona, aminofenazina,


aspirina), decontracturante, vitamine din grupurile D, B si vitamina C.
Masaj manual regiunii dorso-lombar.
Kinetoterapie individuală.
Kinetoterapie cu aparate.
Scala VAS inițial = 1,5
ǀ___ˣ_________________ǀ
Scala VAS final (după 6 luni) =0,5
ǀ_ˣ___________________ǀ

Pacienta P.N., 15 ani, prezintă scolioză idiopatică juvenilă dorso-lombară ȋn „S‟, formă
medie cu dominanță lombar dextroconvexă, decompensată, parțial reductibilă, pe fond de
sindrom de insuficiență musculo-ligamentară. Torace ȋn carena formă uşoară . Disfuncție
respiratorie restrictivă secundară.
Tratament medicamentos : antiinflamatoare (ibuprofen, fenilbutazona, aminofenazina,
aspirina), antalgice si decontracturante, vitamine din grupurile D, B si vitamina C.
Tratament fizical cu kinetoterapie și electroterapie:
- ATM21, Program B, vibrație, 10 minute.
- TENS, program 1, vibrație, 10 minute.
- Masaj manual dorso lombar stimulant, 10 minute.
- Kinetoterapie individuală, 30 minute.
- Kinetoterapie cu aparate, 10 minute.
(kinetoterapia se va face progresiv+ gimnastică respiratorie→intensiv).
Scala VAS inițial = 3
ǀ______ˣ______________ǀ
Scala VAS final (după 6 luni) = 1,5

Pacientul I.M., 18 ani, prezintă scolioză dublă dorso-lombară, forma severă, parțial
reductibilă. Hipostatură, deficit de hormon de creştere.

26
Nume,prenume_________________________________________________________Capitolul 3

Tratament medicamentos : antiinflamatoare (ibuprofen, fenilbutazona, aminofenazina,


aspirina), antalgice si decontracturante, vitamine din grupurile D, B si vitamina C.
Tratament fizical cu kinetoterapie, electroterapie și termoterapie:
ATM21,Program B, vibrație, 10'
Masaj manual dorsolombar
Fango 45°C
Kinetoterapie individuală: Klapp, Cotrel.
Kinetoterapie cu aparate.
Metoda cu mingea Bobath.
Kinetoterapie la domiciliu.
Scala VAS inițial = 4,5
ǀ_________ˣ___________ǀ
Scala VAS final (după 6 luni) = 2,5
ǀ_____ˣ_______________ǀ

3.4. PROGRAM KINETIC UTILIZAT PENTRU SCOLIOZĂ

1.Program de exerciții aplicat pacienților cu atitudine scoliotică.


a) din mers, ducerea brațelor prin înainte-sus deasupra capului, cu executarea a două
tensiuni, apoi coborârea brațelor si mers normal.
b) din mers, opriri cu executarea unei fandări, cu ducerea brațelor lateral, cu două tensiuni
după care se continuă mersul; dipă 3 sau 5 pași oprire cu celălalt picor înainte și executarea
fandării.
c) stând, brațele întinse deasupra capului, trunchiul îndoit la 90°, pieptul sprijinit pe masă:
imitarea înotului bras cu desprinderea pieptului de pe masă și inspirație; la revenire expirație.
d) șezând cu picioarele întinse din genunchi și brațele întinse deasupra capului: întinderea
trunchiului pe vertical cât este posibil.

27
Nume,prenume_________________________________________________________Capitolul 3

e) culcat pe spate, cu brațele întinse deasupra capului: rostogolirea lateral, conducând


mișcarea din șold, iar trunchiul și picioarele să fie mereu ridicate de pe sol în extensie și
rostogolirea în sens invers.
f) șezând cu picioarele întinse din genunchi, palmele sprijinite pe sol înapoi: ridicarea
șezutei rămănând în extensie, capul, trunchiul și picioarele să fie pe acceași linie.
g) culcat înainte: târârea cu ajutorl brațelor care se întind simultan, sprijin pe sol și
tragerea înainte, după care se întind din nou pentru a face o nouă tracțiune.
h) culcat înainte, brațele întinse deasupra capului: mișcarea de tampon cu trunchiul și
picioarele în extensie, ridicarea trunchiului și coborârea picioarelor și invers într-un balans
continuu.
i) culcat pe spate: ducerea brațelor prin înainte sus peste cap, cu extensia și desprinderea
spatelui de pe sol și inspirație; coborârea brațelor pe același drum, cu sprijinirea trunchiului pe sol
și expirație.
j) culcat înainte, cu brațele întinse și apucat de prima șipcă a scării fixe: mutarea brațelor
alternativ, din ce în ce mai sus pe scară, cu ridicarea trunchiului în extensie; revenirea treptată pe
același drum.
k) culcat înainte, cu palmele sprijinite pe sol în dreptul umerilor: flotări pe brațe, cu
trunchiul menținut pe aceeași linie cu picioarele; execuția să se facă simultan și egal pe ambele
brațe, fără torsiuni de trunchi.
l) din mers, aruncarea mingii de baschet la un coș imaginar, cu ambele mâini, și întinderea
corpului după minge; ușoară alergare după minge și repetarea aruncării.

2. Program de exerciții aplicat pacienților cu scolioză în C dreapta cu exerciții simetrice


și asimetrice
Mers prin sală cu brațul stâng ridicat, brațul drept jos lângă corp.
a) Mers ghemuit (mersul piticului) cu mâinile sprijinite pe șolduri și trunchiul menținut
drept pe vertcală.
b) Mers pe genunchi cu sprijin pe palme, în cerc spre dreapta.
c) Culcat înainte, brațele întinse deasupra capului: extensia trunchiului cu ridicarea
brațelor de pe sol și inspirație; revenire cu expirație.

28
Nume,prenume_________________________________________________________Capitolul 3

d) Șezând cu fața la oglindă și brațele lateral: exercițiil de translație mutând trunchiul spre
stânga, păstrând brațele pe orizontală.
e) Culcat pe partea dreaptă cu un sac cu nisip sub torace: respirație cu expansiunea
hemitoracelui stâng.
f) Șezând pe scaun cu greutăți de 1 kg în mâini: aplecarea trunchiului la 45° cu spatele în
extensie, brațele se duc în sus deasupra capului cu inspirație și revenire în poziția de plecare cu
expirație.
g) Atârnat cu fața spre scra fixă, apucat cu brațele de același nivel: ridicarea picioarelor
înapoi în extensie, apoi revenirea cu sprijinirea picioarelor pe o treaptă.
h) Stând cu spatele la scara fixă și apucat de treapta de deasupra capului: ghemuirea
ambelor picioare deodată cu expirație; coborârea și sprijinirea picioarelor pe sol și inspirație în
pauză.
i) Stând cu spatele la scara fixă: pășirea cu un picior, trunchiul în extensie, iar brațele se
duc prin față sus până ating scara; revenire, apoi se repetă cu pășire cu celălalt picior.
Mers pe vârfuri cu o minge ținută cu mâinile întinse deasupra capului.

3.Program de exerciții aplicat pacienților cu scolioză în S dorsală dreaptă – lombară


stângă.
a) Stând cu fața la scara fixă: întinderea trunchiului și a brațelor deasupra capului; după
câteva repetări se trece în atîrnat la scara fixă, lăsând trunchiul cât mai relaxat.
b) șezând pe scaun cu bastonul în mâini, ținut la lățimea umerilor: aplecarea trunchiului
înainte cu ducerea bastonului deasupra capului, cu extensia trunchiului și inspirație; revenire cu
expirație.
c) Culcat înainte cu pieptul pe banchetă, picioarele pe sol: ridicarea picioarelor peste
orizontală întinse din genunchi; revenirea cu sprijinirea tălpilor pe sol.
d) Culcat pe spate, picioarele îndoite din genunchi, tălpile pe sol, mâinile încleștate la
ceafă: inspirație amplă și întinderea gambelor în prelungirea coapselor cu expirație; revenire.
e) Culcat înainte, pe banchetă, pieptul în afară, brațele sprijinite pe scaun, călcâiele ținute
de specialist: ridicarea trunchiului în extensie cu inspirație; revenirea cu sprijinirea brațelor pe
scaun și expirație

29
Nume,prenume_________________________________________________________Capitolul 3

f) Culcat pe partea stângă, cu piciorul drept îndoit la 90°, specialistul sprijinind


genunchiul pe partea internă: se cere pacientului să tragă genunchiul în jos (aducția coapsei),
specialistul opunând rezistență, rezultatul fiind redresarea curburii scoliotice din regiunea
lombară.
g) Culcat înainte, brațele întinse deasupra capului:ridicarea trunchiului și a picioarelor în
extensie apoi revenire cu pauză.
h) Culcat pe partea dreaptă, cu brațil stâng dus peste cap și apucat de o șipcă a scării fixe:
ridicarea (abducția) piciorului stâng cât permite și menținerea în aer câteva secunde (izometrie);
revenirea cu pauză mai lungă.
i) Culcat înainte cu mâinile încleștate la ceafă: ridicarea trunchiului în extensie și coatele
trase înapoi cu inspirație; revenirea cu expirație; specialistul sprijină călcâiele.
j) Culcat înainte: specialistul apucând piciorul drept de gleznă opune rezistență mișcării
de rotație internă și de aducție pe care trebuie să o facă pacientul (izometrie).
k) Agățat cu fața la scara fixă, tălpile sprijinite pe o șipcă: extensie cu depărtarea
picioarelor de scară, menținându-le întinse din genunchi și apropiate unul de celălalt; revenire cu
tălpile pe scară și pauză cu expirație.

4. Exerciții aplicate pacienților cu scolioză totală stângă.


a) Șezând cu fesa stângă mai ridicată, coloana corctată: întinderea în sus a brațului drept și
înclinarea ușoară a trunchiului spre stânga, cu inspirație; revenire cu expirație.
b) Agățat cu spatele la scara fixă, brațul drept apucat mai sus decât cel stâng: atârnarea
simplă.
c) Mers pe vârfuri cu ridicarea genunchiului stâng spre piept, simultan cu întinderea
brațului drept în sus.
d) Stând cu latura stângă spre scara fixă, îndoirea trunchiului spre scară apucând cu brațul
drept deasupra capului, iar piciorul drept trage în jos
e) Atârnat cu fața la scara fixă, brațul drept apucat mai sus: specialistul duce picioarele
pacientului spre stânga, fixând bazinul.
f) Pe genunchi cu sprijin pe palme, piciorul drept sprijinit la orizontală, ridicarea și
întinderea brațului drept cu extensia spatelui; revenire după care se repetă aceeași mișcare.

30
Nume,prenume_________________________________________________________Capitolul 3

g) Fandare, piciorul drept întins înapoi, brațul drept întins în sus, brațul stâng îndoit la
umăr.
h) Echilubrul pe piciorul stâng, brațul și piciorul drept sunt întinse în prelungirea
trunchiului care este în cumpănă.
i) Pe genunchi, brațul drept îndoit la umăr, brațul stâng pe șold: aplecarea trunchiului la
orizontală, spatele drept și întinderea brațului drept.

5.Exerciții aplicate pacienților cu scolioză în S dorsală dreaptă – lombară stângă.


a) Cu spatele la scara fixă, brațul stâng apucat mai sus, genunchiul stâng ghemuit, iar
piciorul drept întins: atârnări în această poziție.
b) Stând pe piciorul stâng: întinderea brațului stâng cât mai sus.
c) Pe genunchiul stâng cu palma dreaptă, mânastângă apucăde șipcă, piciorul drept ridicat
la orizontală: specialistul trage de piciorul drept înapoi.
d) Fandare înainte cu întinderea brațului stâng în sus, piciorul drept înapoi.
e) Șezând pe scaun cu fesa stângă mai ridicată, brațul stâng întinsîn sus, trunchiul îndoit
spre dreapta: inspirație și specialistul presează pe gibozitatea dorsală dreaptă și trage brațul stâng
înapoi.
f) Culcat pe spate cu un sac sub regiunea dorsală, brațele îndoite la umeri, specialistul
sprijină umărul drept și partea anterioară a toracelui stâng: după o inspirație brațul stâng se
întinde pe lângă ureche; revenire cu expirație.
g) Latura stângă spre scara fixă, urcat pe ea cu sprijin pe piciorul stâng și apucat sus cu
mâna stângă: tracțiune în jos cu piciorul drept.
h) Sprijin pe piciorul stâng, brațul stâng întins în sus: piciorul drept se întinde în
prelungirea trunchiului care se înclină ușor spre stânga.
i) Brațul drept sprijinit pe șold, brațul stâng întins în sus, piciorul stâng sprijinit pe
genunchi, dreptul întins lateral, sprijinit pe sol: îndoirea trunchiului spre stânga în prelungirea
piciorului drept.
j) Pe genunchi cu sprijin pe palme: întinderea brațului stâng înapoi și a piciorului drept
înapoi sus.
k) Pe genunchi cu sprijin pe coate: extensia brațului stâng în sus-înainte și spre dreapta și
piciorul drept întins în sus-înapoi și spre stânga.

31
Nume,prenume_________________________________________________________Capitolul 3

Se recomandă executarea un program de kinetoterapie la domiciliu, timp de minim 6 luni,


după învățarea corectă a exercițiilor în prezența unui kinetoterapeut:
Săptămânile 1, 2
1. Stând: inițierea și învățarea redresării coloanei vertebrale prin întinderi active ale
acesteia, alternate cu relaxarea (poziție necontrolată a corpului).
2. Stând: din poziția controlată a trunchiului: ducerea brațelor înainte, revenire, ducerea
brațelor lateral, revenire.
3. Stând: ducerea brațelor prin înainte sus, revenire prin lateral.
4. Stând: inițierea și învățarea respirației corecte: exerciții simple pentru inspirație și
expirație (nazale); exerciții de respirație forțată.
5. Stând: din poziția controlată a trunchiului, ducerea brațelor înainte cu ridicarea
alternativă a unui genunchi la orizontală.
6. Stând: repetarea exercițiului 2 cu ridicare pe vârfuri, concomitent cu mișcările brațelor.
7. Stând: repetarea exercițiului 3 cu ridicare pe vârfuri, concomitent cu aducerea brațelor
prin înainte sus, revenire prin lateral.
8. Stând depărtat: aplecarea cu îndoire; revenirea trunchiului la orizontală cu brațele
lateral, revenire.
9. Stând depărtat: extensia totală a coloanei vertebrale, revenire.
10. Stând depărtat: extensie toracală, revenire.
11. Stând depărtat cu mâinile pe șolduri: îndoirea trunchiului spre stânga și spre dreapta.
12. Stând depărtat: răsucirea trunchiului spre stânga și spre dreapta, revenire.
13. Stând depărtat cu mâinile pe șolduri: circumducții de trunchi spre dreapta și spre
stânga.
14.Stând cu mâinile pe șolduri: diferite mișcări ale capului și gâtului (flexie, extensie,
circumducții, răsuciri).
15.Stând depărtat cu trunchiul la orizontală și mâinile pe șolduri: mișcări ale capului
(flexie, extensie, răsuciri, circumducții).
Săptămânile 3, 4
1.Stând: ducerea brațelor lateral cu arcuire, revenire, apoi ducerea brațelor sus cu arcuire,
revenire.
2. Stând: ex.1 cu ridicări pe vârfuri la ducerea brațelor sus și lateral.

32
Nume,prenume_________________________________________________________Capitolul 3

3. Stând: ducerea brațelor lateral cu arcuire și ridicarea alternativă a unui genunchi spre
piept.
4. Stând: ducerea brațelor prin înainte sus și ridicarea alternativă a unui genunchi spre piept.
5. Stând depărtat: aplecarea trunchiului la orizontală cu ducerea brațelor lateral, revenire; la
fel cu ducerea brațelor prin înainte sus, revenire prin lateral jos.
6. Stând cu mâinile aplecat la spate jos: genoflexiuni, revenire.
7. Culcat pe spate: îndoirea alternativă a unui genunchi la piect și arcuire.
8. Culcat pe spate: ducerea laternativă a unui picior înainte sus.
9. Culcat pe spate cu brațele întinse sus: ridicarea în șezând ghemuit cu mâinile pe
genunchi, revenire.
10. Culcat înainte cu brațele întinse sus: ducerea brațelor lateral cu extensie, revenire.
11. Culcat înainte cu brațele întinse sus: arcuirea unui braț înapoi cu arcuirea piciorului
opus.
12. Șezând pe călcâie cu fața la scara fixă, apucat de șipca a IV-a sau a V-a: extensia
spatelui cu arcuiri, revenire.
13. Culcat înainte cu brațele întinse sus, picioarele fixate (sub scara fixă): ducerea brațelor
lateral cu extensia trunchiului.
14. Culcat pe spate cu brațele lângă corp, picioarele fixate (sub scara fixă): ridicarea
trunchiului cu ducerea brațelor prin înainte lateral.
15. Stând depărtat cu fața la scara fixă, apucat de scară, trunchiul la orizontală, revenire.
16. Stând cu spatele spre scara fixă, brațele apucat sus: extensia trunchiului cu arcuiri
alternative cu îndoiri și arcuiri jos.
Săptămânile 5, 6
1. Stând: arcuirea brațelor lateral cu redicarea unui genunchi spre piept, arcuirea brațelor
sus cu arcuirea aceluiași picior înapoi, apoi la fel cu celălalt picior.
2. Stând: ducerea brațelor lateral cu avântarea unui picior lateral, căderea în fandare laterală
cu ducerea mâinilor la ceafă, revenire. Se repetă cu celălalt picior.
3. Stând depărtat, mâinile apucate înapoi-jos: trei arcuiri cu trunchiulu sub orizontală,
revenire.
4. Stând: genoflexiunea cu ducerea brațelor prin înainte sus cu arcuire, revenire prin val.

33
Nume,prenume_________________________________________________________Capitolul 3

5. Sând depărtat: aplecarea trunchiului cu arcuire înainte jos, redresarea lui la orizontală cu
brațele sus, revenire la verticală cu brațele sus, apoi brațele prin lateral jos.
6. Sând depărtat cu mâinile la ceafă: fandare laterală, alternative la stânga și la dreapta,
revenire.
7. Culcat pe spate: ridicarea alternativă a unui genunchi spre piept, apoi ridicarea
alternativă a unui picior întins, revenire.
8. Culcat pe spate cu picioarele sprijinite, mâinile întinse sus, ridicarea trunchiului cu
aplecare înainte, redresarea lui pe vertical cu brațele sus, aplecare, revenire.
9. Culcat înainte, mâinile sprijinite pe sol la nivelul umerilor: ridicarea și ducerea șezutei
spre călcâie, alternate cu ridicarea în echer.
10. Culcat înainte cu brațele întinse sus, mâinile încleștate: extensia totală a corpului cu
arcuire, menținerea extensiei brațelor și picioarelor 2 timpi, revenire.
11. Culcat pe spate, cu mâinile la ceafă: aplecarea trunchiului înainte, redresarea lui la
vertical, revenire.
12. Culcat înainte, apucat de șipca a IV-a sau a V-a: ducerea mâinilor la ceafă, revenire.
13. Culcat pe spate apucat de prima șipcă: ducerea picioarelor la scara fixă, apoi pășire în
jos din șipcă în șipcă până la prima revenire.
14. Șezând cu spatele la scara fixă, brațele întinse sus, apucat de șipcă: arcuiri de trunchi
alternante cu aplecări înainte.
15. Șezând cu spatele la scara fixă, brațele întinse sus, apucat de șipcă, ex. 14: după arcuiri
mâinile se desprind de la scara fixă și se menține extensia (1, 2, 3 timpi), revenire.
16. Șezând cu spatele la scara fixă, picioarele depărtate, brațele întinse sus, apucat de șipcă:
ridicarea avansată în extensie, revenire.
17. Sând depărtat cu fața spre scara fixă, mâinile apucate de șipcă la nivelul umerilor:
arcuiri cu brațele întinse și extensii ale trunchiului, alternante cu îndoiri.
Săptămânile 7, 8
1. Mers cu rotarea brațelor prin înainte sus cu ridicarea alternativă a unui genunchi spre
piept, cu ridicarea pe vârful piciorului de sprijin.
2. Mers cu rotarea brațelor prin înainte sus cu ridicarea alternativă a unui genunchi spre
piept cu ușoară săritură pe piciorul de sprijin, opt pași, alternat cu opt pași normali.

34
Nume,prenume_________________________________________________________Capitolul 3

3. Alergare obișnuită alternată cu patru pași ai ștrengarului.


4. Sând depărtat cu mâinile pe șolduri: ducerea unui braț oblic sus înapoi cu arcuirea și
răsucirea trunchiului, îndoirea lui cu ducerea brațului la piciorul opus și arcuire. Se repetă cu
celălalt braț.
5. Sând depărtat cu mâinile pe șolduri: ducerea unui braț oblic sus înapoi cu răsucirea
trunchiului, îndoirea genunchiului de aceeași parte, îndoirea trunchiului cu ducerea brațului la
piciorul opus și arcuire. Se repetă cu celălalt braț.
6. Culcat pe spate cu brațele lateral: îndoirea genunchilor spre piept, balansarea lor spre
stânga și spre dreapta până la sol, revenire.
7. Culcat înainte longitudinal pe lada de gimnastică, apucat lateral, picioarele atârnând în
afara suprafeței de sprijin: ridicarea picioarelor la orizontală.
8. Culcat pe spate, brațele lateral: ridicarea picioarelor întinse la vertical, îndoirea
genunchilor și coborârea lor până la sol, întinderea la vertical, coborârea spre dreapta, întindere la
vertical, revenirea în poziția inițială.
9. Atârnat cu fața spre scara fixă, un picior îndoit sprijinit pe scară: ridicarea trunchiului ci
întindera piciorului cu tracțiune în brațe, se repetă cu celălalt picior.
10. Culcat pe spate, cu mâinile la ceafă: ridicarea trunchiului cu picioarele sub șipca a IV-a,
a V-a și din nou sub a IV-a.
11. Atârnat cu spatele la scara fixă: ridicarea genunchilor spre piept, alternată cu ridicarea
picioarelor întinse peste orizontală, revenire.
12. Șezând cu spatele la scara fixă, picioarele puțin depărtate, brațele întinse sus, apucat:
ridicarea în stand cu extensie, revenire.
13. Culcat pe o latură cu piciorul dinspre sol îndoit , celălalt sprijinit sub prima țipcă a
scării fixe, antebraț peste antebraț: ridicarea în șezând cu fața spre scară, revenire. Se repetă pe
cealaltă parte.
14. Culcat înainte longitudinal pe lada de gimnastică, cu trunchiul atârnând în afara
suprafeței de sprijin, brațele întinse sus: ridicarea în extensie cu ducera brațelor lateral, revenire.
15. Mers alternat cu joc de glezne.
16mers cu arcuirea brațelor lateral la fiecare trei pași, îndoirea trunchiului înainte la fiecare
următorii trei pași.

35
Nume,prenume_________________________________________________________Capitolul 3

17. Șezând depărtat cu spatele spre scara fixă pe vârfuri, brațele întinse sus, apucat:
Extensii ale trunchiului, alternate cu îndoiri înainte spre un picior, revenire. La fel spre
celălalt picior.
18. Stând cu spatele spre scara fixă, brațele ușor îndoite, apucat de șipcă: îndoirea
genunchilor până la întinderea brațelor, pendularea lor spre stînga și spre dreapta, revenire.
Săptămânile 11-24
1. Mers cu arcuirea brațelor lateral, doi pași, doi pași mers cu brațele jos.
2. Mers cu arcuirea brațelor sus, doi pași
3. Mers: ex.1 cu ridicarea pe vârfuri la arcuirea brațelor lateral.
4. Mers ex.2 cu ridicarea pe vârfuri la arcuirea brațelor.
5. Joc de glezne 8 timpi, pași normali 8 timpi.
6. Mers, la 3 pași îndoirea alternativă a unui genunchi la piept apucat cu brațele, tracțiune.
7. Mers cu rotarea brațelor și ridicarea alternativă a unui genunchi la piept.
8. Mers: ex.7 cu ridicare pe vârful piciorului de bază, concomitent cu ducerea brațelor sus.
9. Mers: la 3 pași ghemuire cu ducerea brațelor lateral.
10. Joc de glezne alternat cu ușoară alergare.
11. Culcat pe spate: ridicarea ambilor genunchi spre abdomen, revenire.
12. Culcat pe spate: ridicare ambilor genunchi spre piecpt, altrnat cu ridicarea trunchiului la
vertical.
13. Culcat pe spate, brațele întinse sus: ridicare în șezând cu picioarele încrucișate și
mâinile la ceafă, revenire.
14. Culcat pe spate, picioarele sprijinite la scara fixă, brațele întinse sus, aplecarea și
îndoirea trunchiului înainte, redresarea lui la verticlă cu brațele sus.
15. Sezând cu spatele spre scara fixă, brațele sus apucat de șipcă: ridicarea unui picior
întins sus, trunchi în extenie, alternative, cu îndoirea unui picior, cu extensia trunchiului.
16. Culcat înainte, palmele sprijinite pe sol la nivelul umerilor: ridicarea șezutei spre
călcâie, alternată cu ridicarea în echer.
17. Șezând cu spatele spre scara fixă, brațele întinse sus, apucat de șipcă: extensii ale
trunchiului cu arcuiri alternate cu îndoiri înainte.

36

S-ar putea să vă placă și