Anexa 1. 1914-1945. De la vila cu candelabre la oraşul cardinal.

Portofoliu adnotat.

1914-16
In timpul studiilor în atelierul lui Paulin la Ecole des Beaux Arts, Ioanide face
lucrări de reparaţii şi transformări la case vechi, tehnică curentă la Paris,
îndeletnicire pe care o va relua douăzeci şi cinci de ani mai târziu la Bucure;ti 1,
2

1923
Vila Ciocârlan de la Snagov pentru familia lui Barbu Ciocârlan, om politic,
ocazional prim ministru 3 .

1924-1926 [*] 4
Casa Chiriadi, casa Penescu 5 .

1927 [*]
Şcoala nrumărul 12.

1928 [*]
Sediul Băncii populare

1931-34 6
« Casa cu lustre ». Reşedinţă amplă, în centru. Candelabre uriaşe, şemineuri şi
gobelinuri . Arhitectul a locuit aici doi ani, credincios obiceiului de a sta o vreme
în casele pe care le proiecta şi executa, indiferent de mărime. Aranjamentul
făcea obiectul unor convenţii cu comanditarul la contractare.

1932-1946 7
Proiectele şi şantierele mici nu sunt altceva decât sursă de venit, chiar dacă
sunt tratate cu cea mai mare devoţiune – e convins arhitectul . De fapt Ioanide

1
1910-1914 G. Calinescu intră la Liceul D. Cantemir pe strada Mercur, pe lângă strada Verona,
lânga casa lui T. Maiorescu
2
Si G. Călinescu lucrează in timpul studenţiei. Intre 1918-1920 este „custode” la biblioteca
Facultăţii de litere a Universitaţii din Bucureşti, unde inventariază, printre altele, biblioteca lui Titu
Maiorescu. Apoi devine arhivar la Arhivele statului ) era student in anul III. Traduce pentru editura
Cultura Naţională Un uomo finito de Giovani Papini (Ion Bălu, Viaţa lui G. Călinescu, Editura
Libra,1994, Bucureşti
3
In 1923 G. Călinescu închee studiile universitare ca licenţiat în filosofie şi litere, specialitatea
limba italiană
4
Semnul [#] indică o datare aproximativă
5
In listele de lucrări ale arhitecţilor, imprecizia datării este curentă
6
1931- 1932 G: Călinescu scria cu infrigurare Viaţa lui Mihai Eminescu si o publică cu ajutorul
lui M. Ralea şi Al. Rosetti (editor) la Cartea Românească. Pentru Rosetti lectura volumului a fost „o
revelaţie incântătoare”. Primul tiraj - 4000 exemplare. ?n iarna care urmează publică romanul Cartea
Nunţii şi devine co-director , alături de M. Ralea al revistei Viaţa Romănească.
7
GC Scrie si finalizează , in perioada 1932-1941 Istoria Literaturii Romăne de la origini până în
prezent
lucrează la proiectul oraşului cardinal, un proiect de anvergură istorică.
Angajament de constructor de geniu, capabil să schimbe, prin efort gratuit,
destinul somnolent al oraşului balcanic.

1932 [*]
Casele Conţescu, strada Tritonului. Lucrare de restaurare-modernizare cu
"alterare" a două case vechi, proprietăţile a doi fraţi.

1933
Participa la Congresul CIAM dela Atena. Il întâlneşte pe Le Corbusier 8

19349.
Apare la Paris, într-o revistă internaţională de arhitectură, un articol ditirambic
care îl desemnează pe B. Ioanide ca şef de filă al arhitecţilor din Roimânia.

Casa X într-o parcelare nouă. Biograful nu pomeneşte nimic despre ce

parcelare ar putea fi vorba. Ioanide va locui o vreme în această casă, de unde
va fi dat afară la încheerea lucrărilor. în urma unor neînţelegeri cu proprietarul.

1936-1938 10

Parcelare economică şi vile 11 aproape de şosea 12.

13
1937 Desene pentru proiectul templului dedicat frumuseţii feminine .

1937-1938 14
Imobilul Valsam 15 .

8
CIAM – Congres Internationaux d’architecture moderne. In 1933 a avut loc primul din seria
CIAM lansată de Le Corbusier ş incheiată în 1959. B. Ioanide , in evident dezacord cu Le Corbusie şi,
la acea dată, cu filosofia arhitecturii ca artă socială, va rămâne în afara acestei influente mişcari .
9
1933-1934 GC este bolnav. Nevroză depresivă, halucinaţii, ipohondrie, surmenaj intelectual. In
cele din urmă se apăcă să transcrie Opera lui Mihai Eminescu şi se face bine.
10
1936 GC primeşte premiul Hamangiu al Academiei Române, pleacă - cu doamna - in călătorie
în Franţa şi Italia şi termină doctoratul in Istoria Literaturii Române la Iasi
11
Se poate specula în marginea prototipului real al acestei lucrări. Datarea (în jur de 1936),
locaţia (la capătul spre lac al „străzii Polonă” – deci pe Calea Floreasca) şi particularităţile arhitecturale
ale interiorului descris conduc către Cartierul UCB - Parcelarea Gaz-Electra, bienecunoscuta lucrare a lui
Octav Doicescu.
12
« Str. Coteşti nr.9, aproape de Polonă ».
13
Templul, spune biograful lui Ioanide, era dedicat Ioanei Valsamaki . Arhitectul vedea posibilă
executarea templului dar îi părea dificilă găsirea unui sculptor pentru « statuia Ioanei-Venera cu delfin ca
la Muzeul Naţional din Roma ».
14
1937-1938 –GC scrie şi publică Enigma Otiliei, scrie Viaţa lui Ion Creangă
15
"Imobilul" Valsam (botezat astfel pentru uzul textului de faţă pentru că romancierul il plasează
« foarte aproape de casa lui Madam Valsamaki », în tradiţia anilor treizeci şi prin vagă consonanţă cu,
spre pildă, imobilele Bazaltin) are o somptuoasă scară de piatră fără balustradă de fier care conduce la
living-ul dela etaj, tavanele sprijinite pe grinzi foarte late de stejar, "mobile specifice fixate în pereţi" şi o
sufragerie cu boaserie pe toata suprafaţa pereţilor, o masă imensă şi uriaşe oglinzi.
1938-1940
Restaurarea şi, conform temei de proiect, « o simplificare, fără a strica stilul
original » a unei clădiri vechi pentru Casa artei, muzeu retrospectiv al
urbanisticii bucureştene. Proiect nerealizat.
Din 1938 - Profesor şef de atelier la Şcoala de Arhitectură 16 . În toamna lui
1939 este înlocuit temoprar de un suplinitor, anume de fostul său coleg de la
Paris, Jean Pomponescu, devenit ministru şi trecut în statul de plată ca titular
de catedă dar cu o retribuţie de 20% .

1936- 45
Ioanide continuă o experienţă dobândită şi exersată în timpul studiilor la Paris -
reparaţii de construcţii de aparenţă modestă din zidărie portantă făcute după
1900. Spre deosebire de Franţa, unde obiceiul de a moderniza construcţii vechi
şi a ajusta lucruri existente era curent, la Bucureşti refacerea caselor vechi se
bloca în faţa „exiguitatăţii locuinţelor şi fragilitatăţii lor”. Ioanide facea bani buni
din amenajarea unor case vechi, aşa că putea refuza fără remuşcări comenzile
grase “care nu îi convin”. Din notele arhitectului se deduce că în sectorul
construcţiilor se anunţa criză şi şomaj.

1939

Momentul realizării şi mai multe rezolvări, unele foarte particulare cum ar fi livingul plasat la
etaj, par a sugera un model real: vila Veturia Goga din Intrarea Armaşului.
Această vilă fusese comandată arhitectului Horia Creangă de Octavian Goga şi terminată în
1937. Dialogul cu soţia comanditarului, notează A.M.Zahariade în studiul său despre Horia Creangă
publicat in catalogul expoziţiei aniversare din 1991,, s-a dovedit atât de dificil încât arhitectul va lasa
proiectul şik şantierul în grija colaboratorului său N. Nedelescu. La un examen atent, dincolo de faţada
convenţională, evident italienizantă şi vag romantică a vilei, străină de tuşa arhitectului, mâna lui Horia
Creangă se citeşte în rezolvări spectaculoase în plan şi în mânuirea inspirată a volumelor la interior. În
ciuda inconsistenţei stilistice, ceea ce l-ar fi putut seduce pe Călinescu este un anume sentiment
mediteraneean subliniat de folosirea pietrei, acoperişul de olane şi patio simulat prin încadrarea unei mici
curţi pe trei laturi de un zid întrerupt de goluri în arce în plin cintru. Aşa cum este, casa avea suficiente
date să trezească simpatia lui G. Călinescu pentru a-i atribui lui Ioanide virtuala ei paternitate.
Cât despre consonanţa (mai ales în materie de planimetrie) care apropie vila Goga de „casale
Fogaccia” construită după proiectul lui Piacentini (1922-1929), suntem pe terenul speculaţiilor, nu cu
totul lipsite de temei dacă privim partea strict formală a planului. Ramân totuşi pure speculaţii şi trebuiesc
luate cu maximă prudenţă. Avem a face aici cu Horia Creangă, un arhitect de primă mărime, aşa că a
sugera o influenţă eventual un imprumut explicit pare o cutezanţă mult prea mare.
16
Aceasta este perioada (a „Noii Junimi” când G. Calinescu îşi precizează ideile urbanistice
despre „oraşul producerilor gratuite, din care iese de fapt marea cultură”. Metoda producerilor gratuite
era simplă – fiecare generaţie de absolvenţi universitari ar fi trebuit sa construiască “ un monument
gratuit, în aşa fel încît după 50 de ani să avem o Bolognă plină de turnuri, loc exemplar pentru experienţa
artistică şi în acelaşi timp ţintă a curiozităţii pentru excursionişti.”... (,Adevarul Literar şi artistic, 24
aprilie 1938). Viaţa studenţească putea deveni mai ceremonioasă „ cu manifestări festive „goliardice” la
care să participe toată ţara”. I Bălu preia de altfel o relatare a lui G. Ivaşcu despre G. Călinescu, care
spunea că ar fi vrut să restaurareze Iaşul construit odată cu tradiţia lui culturală .
Piaţa principală a cartierului Stelea, sectorul verde 17 . La iniţiativa primarului de
sector, fost coleg de liceu devenit om politic, a fost întocmit un program pentru o
piaţa publică cu o primărie monumentală şi biserică pe un vast teren degajat în
apropierea Gării de Nord . După câteva variante, polemici şi vehemente critici,
proiectul lui B. Ioanide a fost realizat parţial şi a rămas neterminat.

1939
„Ioanide cottage” 18, o cabană spaţioasă de lemn pe o fundaţie de beton în
parcelarea Negroponte din Floreasca - locuinţa proprie unde arhitectul va locui
până la sfârşitul vieţii.

1940
Conducerea mişcării legionare discută posibilitatea realizării, prin comenzi
încredinţate lui Ioanide mai multe edificii: Marele Sediu, monumentele funerare
pentru martiri şi un oraş nou, o Littoria românească, ecou al programului lansat
de Mussolini în Italia.

1941-1945 19
In perioada războiului, Ioanide lucrează doar la planşele oraşului cardinal

17
Plasarea centrului de cartier în sectorul de verde, la intersecţia Bulevardului – atunci -
Bonaparte cu I.G.Duca este o altă extrapolare plauzibilă, care se sprijină în primul rând pe caracterul
general al programului dar şi pe momentul când a fost realizat. Intr-adevăr, primăria “de verde”, cu
campanilă (arhitect George Cristinel şi N. Georgescu 1927-1937) şi biserica cu o turlă puţin uzuală de
forma unei calote semisferice complete , toate în jurul unei pieţe neîncheiate dar care a mai primit, la
sfârşitul anilor 40, volumul quasi-cubic cu sugestii rinascentiste proiectat de arhitectul Octav Doicescu
pentru centrala telefonică din apropiere. Gheorghe Cristinel, co-autor al primariei de verde cu campanila,
face parte din aceiaşi generaţie cu Ioanide, diplomat în 1911 la Scoala Specială de Arhitectură din Paris.
Conform tabloului arhitectilor avea în anii treizeci sediul profesional în str. Pinari nr. 13.
18
Evident, casa lui G:C: din strada Vlădescu, devenită între timp strada G, Călinescu.
19
I. Bălu în a sa Viaţa lui G. Călinescu scrie că în anii răzbiului (cam după ce Istoria
Literaturii fusese tipărită) toată lumea a fost intrigată de absenţa aproape completă a lui Călinescu din
mediile literare. „Extravaganţa aparentă a frazelor: „Eu nu sunt contemporan cu scriitorii contemporani,
Oamenii empirici îmi sunt indiferenţi, indepărtaţi până întratât încât nu ştiu dacă unii sunt vii sau morţi”
(Manuscriptum, VII, 4, 1975) acoperă o adecvată realitate” închee I.B.