1

EVALUAREA ECONOMICĂ ŞI FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERILOR

1.Explicaţi necesitatea evaluării economice şi financiare a unei întreprinderi.

Într-o lume supusă legilor pieţii unde totul se cumpără şi se vinde într-un ritm rapid,
evaluarea întreprinderii constituie un act frecvent în viaţa economică contemporană;
accentuarea liberalismului economic însoţit de privatizări multiplică numărul întreprinderilor
care pot face obiectul unor tranzacţii; pe de altă parte, dezvoltarea schimburilor la bursă
face să crească necesitatea evaluării unei societăţi în vederea vânzării sau cumpărării
unei părţi din aceasta, oricât de mică ar fi.
Dar de ce trebuie evaluată o întreprindere?
Pentru că există trei grupe de factori care influenţează permanent valoarea oricărei
întreprinderi şi anume:
- influenţe legate de existenţa preţurilor libere;
- influenţe legate de modificările raportului de schimb al monedei naţionale;
- gestiunea internă a fiecărei întreprinderi, mai ales în ce priveşte politicile de amortizare şi
politicile de contabilizare (cu deosebire contabilitatea costurilor).
Cazurile în care este necesar să se procedeze la o evaluare a întreprinderii sunt foarte
numeroase. Iată câteva:
a) Ca instrument de măsurare a calităţii gestiunii întreprinderii
b) In tranzacţiile comerciale
c) Ori de câte ori au loc schimbări în mărimea şi structura capitalului social al întreprinderii
d) Ori de câte ori au loc schimbări în numărul şi componenţa acţionarilor sau asociaţiilor
e) Determinarea cursului de introducere la bursă
f) Calculul parităţii de schimb în cazul fuziunilor şi divizărilor
g) în acţiuni juridice cu scop patrimonial
h) în scopuri fiscale
g) în alte scopuri

2.Explicaţi rolul bilanţului contabil în evaluarea unui activ sau a unei întreprinderi

Orice evaluare de active, firma sau societate are ca punct de pornire bilanţul contabil,
Bilantul contabil este motorul tuturor operatiunilor de evaluare deoarece in el se reflecta
volumul fondurilor proprii, piaţa, strategiile aplicate de firma,
Bilantul contabil reflecta situaţia patrimoniului, a averii acumulate de firma de la înfiinţare si
rezultatele financiare obţinute in ultima perioada pentru care s-a incheiat.
Bilantul contabil este documentul contabil de sinteza utilizat in cadrul diagnosticului de
evaluare
Bilantul contabil este sursa de date ce se preluceaza pentru realizarea diagnosticului
contabil si financiar
Bilantul economic ofera masa de date necesara aplicarii metodelor de evaluare
Bilantul contabil este instrumentul de lucru pe baza caruia se evalueaza o intreprindere

3.Explicaţi diferenţele dintre preţ şi valoare

Valoarea
Valoarea reprezinta o calitate conventionala a unui bun, a unei proprietati sau afaceri,
stabilita prin calcule, in cadrul operatiunii de evaluare de catre expertul evaluator.
Valoarea reprezinta opinia evaluatorului care determina un evantai de valori folosind mai
multe metode de evaluare car vor constitui baza de pornire a negocierilor
 2

Fiind rezultatul muncii de evaluare, ea apare pehartie, nu pe piata

Pretul
Pretul reprezinta expresia baneasca a unei valori, a unui bun si este tangibil, palpabil,
verificabil
Pretul este unic si este rezultatul muncii de negociere intre vanzator si cumparator
Pretul apare pe piata si reprezinta suma platita, respectiv incasata ca urmare a incheierii
unei tranzactii

Valoarea este un concept ce nu poate fi disociat de calităţile fizice, intelectuale, morale, ale
cuiva (în cazul fiinţelor) sau însuşiri fizice, materiale ale unui bun, iar preţul reprezintă
expresia bănească a valorii.
Sunt cel puţin patru criterii de diferenţiere a celor două categorii economice:
- ca fel al mărimilor, preţul este o mărime concretă, tangibilă, pe când valoarea este o
mărime convenţională;
- ca număr, preţul în orice tranzacţie este unic, pe când valorile sunt multiple, iar
expertului evaluator i se pretinde prin regulile de bună practică să nu se oprească la mai
puţin de trei valori;
- după locul de formare: preţul se formează pe piaţă ca punct de întâlnire între doi actori - un
vânzător şi un cumpărător şi el este rezultatul artei de a negocia - diferită de arta de a
evalua; valoarea este rezultatul artei de a evalua, ea se stabileşte folosind mintea şi
imaginaţia evaluatorului şi se găseşte pe hârtie. Este firesc ca o valoare preluată de actorii
negocierii să devină sau nu preţ;
- caracter obiectiv: preţul este o mărime obiectivă în raport cu evaluatorul şi subiectivă în
raport cu părţile negociatoare reflectând actul lor de voinţă; valoarea este o mărime
obiectivă în raport cu actorii negocierii şi subiectivă în raport cu evaluatorul, fiind creaţia sa.

4.Clasificaţi diferitele tipuri de evaluări

Numeroasele metode de evaluare pot fi grupate în funcţie de anumite criterii :

a) In funcţie de obiectul supus evaluarii:
- evaluări de bunuri mobile şi imobile independente;
- evaluări de grupe de bunuri şi unităţi generatoare de numerar;
- evaluări de active economice (secţii, fabrici, magazine, părţi ale întreprinderii etc);
- evaluări de active şi elemente intangibile;
- evaluări de întreprinderi în ansamblul lor;
b) In funcţie de metoda de evaluate utilizata::
- evaluări patrimoniale; abordează exclusiv latura cantitativă, patrimonială a bunurilor şi
întreprinderilor;
- evaluări bazate pe performanţe; abordează exclusiv latura calitativă - performanţele
financiare ale activului sau întreprinderii, respectiv randamentul, profitabilitatea, rentabilitatea
sub diferite forme de exprimare a capacităţii beneficiare a activului sau întreprinderii: profit net,
dividend, cash flows etc;
- evaluări combinate; abordează atât latura cantitativă cât şi cea calitativă, intrând în logica
lucrărilor, sub o formă sau alta de exprimare, atât patrimoniul cât şi performanţele activului
sau întreprinderii;
- alte metode de evaluare (bazate pe volumul de activitate - cifra de afaceri, de exemplu, pe
comparaţii etc).
c) In funcţie de scopul evaluării:
- evaluări contabile, sunt cele prevăzute prin standardele şi normele contabile,
 3

folosite în scopul elaborării situaţiilor financiare ale întreprinderilor;

- evaluări administrative, sunt cele prevăzute prin acte normative diverse; cum nici un act
normativ nu poate prevedea metode pentru dimensionarea impactului în gestiunea fiecărei
întreprinderi a modificării preţurilor, raportului de schimb al monedei naţionale şi politicilor de
gestiune, evaluarea administrativă poate, nu mai din întâmplare şi numai în momentul când a
fost emis actul normativ, să se apropie de valoarea de piaţă a unor bunuri, niciodată însă de cea
a unei întreprinderi;
- evaluări economice şi financiare, sunt singurele tipuri de evaluări bazate pe expertiză şi
diagnostic şi care au ca ţintă finală determinarea valorii de piaţă, ţinând seama de condiţiile
concrete de utilizare a bunurilor, de organizare şi funcţionare a întreprinderilor.
d) în funcţie de beneficiarul evaluarii;
- evaluări pentru propeietarii afacerii,
- evaluări pentru institutiile financiar-bancare sau fiscale,
- evaluări pentru instantele judecatoresti
- evaluari petru persoane fizice
e) In funcţie de valorile obţinute, evaluările se pot grupa în:
- evaluări care au la bază valoarea de piaţă ; implica functionarea unei piete in cadrul
careia tranzactiile au loc ara restrictie din partea fortelor din afara pietei; trebuie sa identifica
si sa includa definitia valorii de piata utilizata in evaluare
- evaluari care au la baza valori diferite de valoarea de piata: Aceste evaluări utilizează
metode care iau în considerare unitatea economică sau funcţiunile unui activ, altele
decât capacitatea acestuia de a fi cumpărat şi vândut pe piaţă. Aceste evaluari trebuie sa
includa definitia valorii aplicate de evauare; sa utilizeze procedurile corespunzatoare si sa
analizeze suficiente informatii pentru efectuarea unei estimari rezonabile a valorii
- evaluari nebazate pe piata; in acest caz in raposrtul de evalare trebuie sa se mentioneze
faptul ca valoarea obtinuta nu va fi interpretata ca valoare de piata
f) Dintr-un alt unghi, metodele de evaluare pot fi grupate in:

- metode aşa zise clasice; sunt cele care se aplică, de regulă, la întreprinderile necotate;
- metode bursiere; sunt cele care se aplică, de regulă, la întreprinderile ale căror titluri sunt
tranzacţionate pe o piaţă reglementată.
Clasificarea nu este rigidă, în practică fiind chiar recomandată abordarea concomitentă
atât prin metode clasice cât şi prin metode bursiere în vederea susţinerii sau înlăturării
unora din ipotezele avute în vedere la evaluare.

5.Care este rolul diagnosticului în evaluarea întreprinderii?

Diagnosticul de evaluare permite alegerea metodelor de evaluare a întreprinderii şi tot el

poate explica diferenţele dintre valorile determinate de evaluatori diferiţi.
Diagnosticul are drept scop
- intelegerea factorilor economici care influenteaza sectorul de activitate al
intreprinderii;
- cunoasterea regulilor concurentiale ale sectorului din care face parte intreprinderea;
- determinarea oportunitatilor si riscurilor, punctelor forte si slabe in present si in viitor;
- facultatea de integrare a rezultatelor in reprezentarea sintetica sau modelul, in sens
calitativ, pe care utilizatorii raportului de evaluare il cauta in acea intreprindere pentru a
deduce rapid consecintele la nivelul rezultatelor sale.
Rolul diagnosticului in evaluarea intreprinderii este de a orienta evaluatorul in etapa de
evaluare propriu-zisa respectiv in stabilirea ipotezelor de evaluare, alegerea metodelor,
 4

ajuta la anticiparea viitorului firmei, la depistarea factorilor de risc si la sabilirea ipotezelor

de evaluare scara valorilor determinate prezentate in raportul final.

6. Definiţi valoarea de piaţă

Valoarea de piaţă este suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată, la data
evaluării, între un cumpărător decisşi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţ determinat
obiectiv, după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părţile au acţionat în
cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere. Este tipul de valoare la care se recurge
cel mai frecvent, motiv pentru care trebuie stăruit pe elementele componente ale acestei
definiţii şi anume:
- Suma estimată este cel mai probabil preţ exprimat în unităţi monetare, plătibil pentru
proprietate, într-o tranzacţie independentă, de piaţă. Este cel mai bun preţ care se poate
obţine în mod rezonabil de către vânzător şi cel mai avantajos preţ obtenabil în mod rezonabil
de către cumpărător.
- O proprietate va fi schimbată se referă fa preţul la care piaţa aşteaptă că tranzacţia - care
întruneşte toate celelalte condiţii ale definiţiei valorii de piaţă - ar putea fi încheiată la data
evaluării; se referă, de asemenea, la faptul că valoarea unei proprietăţi este o sumă de
bani estimată şi nu un preţ de vânzare predeterminat sau preţul actual de vânzare.
- La data evaluării semnifică faptul că valoarea de piaţă estimată este specifică unui
moment, unei date precise, data evaluării.
- Intre un cumpărător decis se referă la un cumpărător care este motivat, dar nu constrâns,
să cumpere; un cumpărător care nu este nici nerăbdător să cumpere, nici determinat să
cumpere la orice preţ; un cumpărător care achiziţionează în concordanţă cu realităţile pieţei
actuale şi nu ale unei pieţe imaginare sau ipotetice.
- Un vânzător hotărât, adică nu este nerebdător sau constrâns să vândă, nici forţat să
menţină un preţ care este considerat realist pe piaţa actuală; un vânzător motivat să vândă
proprietatea în condiţiile pieţei, la cel mai bun preţ obtenabil.
- într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv, tranzacţie între părţi, între care nu
există o relaţie particulară sau specială (de exemplu, compania mamă cu filialele sale)
între părţi distincte, fiecare acţionând în mod independent.
- După o activitate de marketing adecvată înseamnă că proprietatea va fi prezentată pe
piaţă în cel mai adecvat mod;durata timpului de expunere pe piaţă trebuie să fie suficientă;
se presupune că perioada de expunere trebuie să înceapă înainte de data evaluării.
- în care părţile implicate au acţionat în cunoştinţă de cauză şi prudent, adică ambele
părţi sunt bine informate, acţionează în propriul interes şi în mod prudent.
- Şi fără constrângere; ambele părţi sunt motivate dar nu constrânse.

7. Definiţi valoarea justă

Valoarea justă este suma la care poate fi tranzactionat un activsau decontata o datorie, de
buna voie intre parti aflate in cunostinta de cauza in cadrul unei tranzactii in care pretul este
determinat obiectiv.

8. Definiţi valoarea actuală a unui bun

Valoarea actuală este valoarea actualizata a viitoarelor intrari nete de numerar, care
urmeaza a fi generate de derularea normala a activitatii firmei.

9. Definiţi valoarea de origine

 5

Valoarea de origine, de achiziţie, de inventar sau istorică reprezinta totalitatea costurilor

necesare pentru achiziţionarea şi punerea bunului sau a activului în stare de folosire sau de
utilizare.

10.Definiţi valoarea de utilizare

Valoarea de utilizare este valoarea pe care o anumită proprietate o are pentru o utilizare
specifică şi pentru un anumit utilizator, de aceea nu este în relaţie cu piaţa;
....se referă strict la valoarea cu care o anumită proprietate contribuie în întreprinderea din care
face parte, fără a avea în vedere cea mai bună utilizare a proprietăţii sau suma de bani ce
poate fi obţinută în urma vânzării sale.Standardul internaţional de contabilitate IAS 36
defineşte valoarea de utilizare ca fiind valoarea actuală a fluxurilor viitoare de numerar ce se
aşteaptă să fie generate din utilizarea continuă a unui activ şi din cedarea lui la sfârşitul
duratei de viaţă utilă...

11.Prezentaţi trei momente din viaţa întreprinderii în care este obligatorie evaluarea
pe baza de expertiza si diagnostic.

1. Schimbari in marime si structura capitalului

2. Schimbari in numarul si componenta actionarilor si asociatilor
3. Actiuni juridica cu scop patrimonial
4. Tranzactii comerciale (privatizare)
....
Cazurile în care este necesar să se procedeze la o evaluare a întreprinderii sunt foarte
numeroase. Iată câteva:
a) Ca instrument de măsurare a calităţii gestiunii întreprinderii
b) In tranzacţiile comerciale
c) Ori de câte ori au loc schimbări în mărimea şi structura capitalului social al întreprinderii
d) Ori de câte ori au loc schimbări în numărul şi componenţa acţionarilor sau asociaţiilor
e) Determinarea cursului de introducere la bursă
f) Calculul parităţii de schimb în cazul fuziunilor şi divizărilor
g) în acţiuni juridice cu scop patrimonial
h) în scopuri fiscale
g) în alte scopuri: Evaluarea pentru creditare Evaluarea pentru asigurare

12. De ce este obligatorie evaluarea în cazul privatizării unei întreprinderi?

În cazul privatizării, evaluarea bazată pe expertiză şi diagnostic este necesară din cel puţin
trei puncte de vedere:
- din punct de vedere patrimonial, majoritatea elementelor patrimoniale din bilanturile
societatilor cu capital de stat nu reflecta valori de piata ci valori administrative, reevalurarea
fiind necesara pentru stabilirea valorii de piata a bunurilor
- din punct de vedere al rentabilitatii, trecutul intreprinderii trebuie considerat ca
nereproductibil; nu toti factorii care au determinat sau au influentat profitul din bilanturile
societatilor cu capital de stat pot fi extrapolate in perioada post privatizare
- Cumparatorul nu investeste pentru ce a obtinut fostul proprietar ca profit ci pentru ce
va obtine le, de aceea profitabiliatea intreprinderii trebuie ragandita;
 6

- Valoarea intreprinderii trebuie determinate in functie de gradul de utilitate a tuturor

elementelor patrimoniale, cumparatorul netrebuind sa fie penalizat pentrtu politica de
investitii a fostului proprietar, stiut fiind ca un bun fara utilitate nu are valoare sau aceasta
este nesemnificativa. Cu ocazia evaluarii pentru privatizare, trebuie observata si analizata
necesitatea unei eventuale restructurari.

.
13.Obiectivul şi mijloacele de realizare ale diagnosticului juridic

Obiectiv:Aprecierea situatiei juridice a intreprinderii in raport cu proprietarii, tertii

si cu salariatii
Mijloace de realizare:
A. Punerea în lucru a chestionarului de diagnostic juridic, care cuprinde:
> drept comercial, cu subrubricile :
- acte şi contracte privind modul de exploatare (fond comercial, locaţii,
concesiuni, licenţe, contracte de franciză);
- acte şi contracte privind situaţia imobiliară (acte de proprietate, leasing,
închirieri, expertize recente privind evaluarea);
- acte şi contracte privind alte imobilizări (titluri de participare, mărci şi brevete
etc);
- acte şi contracte privind finanţarea pe termen mediuşi lung (credite bancare, linii
de credit);
- asigurări (contracte de asigurări, obiect, riscuri asigurate).
>drept social, cu subrubricile:
- existenţa contractelor de muncă, a regulamentelor de organizare şi funcţionare sau
regulamentelor interne;
- data ultimului control al organismelor sociale şi principalele constatări;
- partenerii sociali (sindicate, conflicte sociale etc)

>drept fiscal, cu subrubricile:

- analiza regimului fiscal al întreprinderii; particularităţi;
- data ultimului control fiscal şi principalele constatări.
>drept societar, cu subrubricile:
- analiza documentelor juridice generale (registrul de procese-verbale al Adunărilor
Generale şi ale Consiliului de Administraţie);
- ţinerea la zi a documentelor juridice generale ale întreprinderii.
B. Punerea în lucru a chestionarului de diagnostic patrimonial al conducătorilor
întreprinderii
Concluzia: După trecerea in revista a mijloacelor de realizare si a procedurilor de lucru se
stabilesc:
• Oportunităţile existente in mediul exterior întreprinderii, adică evoluţii cu un caracter
previzibil pozitiv pt întreprinderea evaluata cum ar fi legislaţie si reglementari specifice
favorabile.
• Riscurile existente in mediul extern întreprinderii, adică evoluţii cu un efect previzibil
negativ (invers oportunităţilor) ;
• Punctele forte, adică atuurile ca urmare a unor factori, cum ar fi:
- o buna organizare si funcţionare a întreprinderii;
- contract si statut corespunzătoare;
- relaţii contractuale corecte;
 7

- finanţare asigurata;
- absenta litigiilor;
- reglementari fiscale aplicate corecte;
- obligaţii fiscale îndeplinite la timp;
• Puncte slabe, adică deficiente constatate in organizarea si funcţionarea întreprinderii:
- statutul si contractul necorespunzătoare situaţiei de fapt;
- existenta unor litigii contractuale cu terţii si cu proprii salariaţi;
- conflicte de munca;
- obligaţii fiscale nerespectate.

14.Obiectivul şi mijloacele de realizare ale diagnosticului comercial

Obiectiv: determinarea locului ocupat pe piata de catre intreprindere, in prezent si

viitor
Mijloace de realizare:
Punerea în lucru a chestionarului de diagnostic comercial, care cuprinde
subrubricile:
- poziţia strategică a întreprinderii (situaţia sa generală în comparaţie cu mediul economic,
cu sectorul, cu piaţa sa);
- piaţa (localizarea şi descrierea pieţii);
- clientela întreprinderii (număr, repartizarea, clienţi strategici, clienţi rău platnici, fragilitatea
relaţiilor cu clientela etc);
- produsele (gama, produse cu marjă ridicată şi cu marjă redusă, reînnoirea produselor,
politica de cercetare şi dezvoltare, brevetele deţinute de întreprindere);
- politica de preţuri (competitivitatea preţurilor, existenţa unor restricţii legate de
reglementări de distribuţie, costuri de producţie, concurenţă);
- distribuţia (reţea de distribuţie, cheltuieli de marketing, forţa de pătrundere şi de
adaptare, service asigurat etc);
- publicitate şi promovare.
Concluzia
• Oportunităţile
• Riscurile
• Punctele forte ca de ex: retea de vanzare puternica, clienti statornici,calitate f buna a
produselor si serviciilor
• Puncte slabe ca de ex: produse si servicii scumpe si de o calitate indoielnica, cunosterea
insuficienta a pietii.

15.Obiectivul şi mijloacele de realizare ale diagnosticului tehnic, tehnologic şi de

exploatare

Obiectiv: Stabilirea măsurii în care mijloacele de producţie răspund nevoilor actuale

sau viitoare ale întreprinderii sau ale potentialului cumparator
Mijloace de realizare:
Punerea în lucru a chestionarului de diagnostic tehnic, tehno logic şi de exploatare,
care cuprinde subrubricile:
- activitatea de cercetare şi dezvoltare a întreprinderii;
- procesele de fabricaţie (aprovizionare, producţie, stocuri, calitate, productivitate);
starea mijloacelor de producţie (utilaje, construcţii, personalul productiv - structură)
Concluziile se prezintă sub forma:
• Oportunităţilor
 8

• Riscurilor
• Punctele forte ca de ex: o buna utilizare a capitalului de producţie;utilaje moderne,
produse si servicii competitive
• puncte slabe ca de ex: o planificare defectuasa a producţiei, o conducere defectuasa a
aprovizionării si transporturilor, probleme de calitate a produselor si serviciilor

16.Obiectivul şi mijloacele de realizare ale diagnosticului de organizare, management

şi resurse umane

Obiectiv: Analiza structurii resurselor umane şi capacitatea acesteia de a contribui la

realizarea obiectivelor întreprinderii.
Mijloace de realizare:
Punerea în lucru a chestionarului de diagnostic şi o descriere a profilului cadrelor din
întreprindere (structura multicriterială a personalului, conducere, aspecte sociale).
Obiectivul îl reprezintă analiza structurii umane si a capacitaţii personalului de a contribui la
realizarea activităţii întreprinderii.
Constatări se fac următoarele demersuri:
a) Analiza structurii umane si anume:
- Organizarea ierarhica si funcţionala a întreprinderii;
- Date cu privire la personal: pregătirea ,gradul de ocupare; vechimea in întreprindere;
fluctuaţiile, absenteism.
b) Date cu privire la conducerea întreprinderii: varsta, pregatire,experienta,stil de
conducere,sistem de remunerare,legatura cu actionariatul
c) Date sociale: climatul social,protectia muncii,organizare sindicala.
Concluzia Analizand datele de mai sus se poate stabili:
• Oportunităţile
• Riscurile
• Punctele forte : personal tanar, flexibil, bine pregatir, exista o buna organizare, exista
motivarea muncii.
• Puncte slabe : proasta functionare a conducerii;salarizare nestimulata;relatii de rudenie
intre conducere si salariati.

17.Obiectivele şi mijloacele de realizare ale diagnosticului financiar-contabil

Obiective: stabilirea existentei imaginii fidele, clare si complete a patrimoniului, a

rezultatelor si a situatiei financiare ale entitatii evaluate
> fiabilizarea valorilor contabile reţinute;
> aprecierea ajustărilor necesare cauzate fie de politicile contabile fie de politicile fiscale;
> aprecierea rezultatelor;
> exploatarea şi echilibrele financiare;
> studiul resurselor si utilizărilor.
Mijloace de realizare:
> cunoaşterea principiilor şi metodelor contabile proprii sectorului de activitate şi aplicate
de întreprindere;
> construirea (elaborarea) diferitelor situaţii necesare pentru analiză şi diagnostic (tablou de
finanţare, bilanţ funcţional, tabloul soldurilor intermediare de gestiune etc);
- analiza ratelor;
- evaluarea riscurilor prin metoda scorurilor;
- punerea în lucru a chestionarului de diagnostic contabil (balanţe, trezorerie, conturi clienţi,
stocuri, valori mobiliare de plasament imobilizări şi amortismente, alte elemente de activ,
 9

împrumuturi, furnizori, alte datorii, impozite, evenimente posterioare, litigii, fonduri proprii etc).
Constatări In urma analizei efectuate, având ca mijloace de efectuare datele si informaţiile
conţinute in situaţiile financiare, pe ultimii 3-5 ani, preluate potrivit metodologiei specifice
evaluării lor prin metode patrimoniale.
Concluzile se exprima sub forma:
• Oportunităţile
• Riscurile
• Punctele forte
• puncte slabe

18.Rolul bilanţului contabil în diagnosticul de evaluare

Bilantul contabil este documentul contabil de sinteza prin care se prezinta activul si pasivul
unitatii patrimoniale, precum si rezultatele perioadei pentru care se intocmeste, potrivit legii.
Bilantul contabil este sursa de date ce se prelucreaza pentru realizarea diagnosticului
contabil si financiar.

19.Rolul bilanţului funcţional în diagnosticul de evaluare

Bilantul functional este instrumentul de analiza, pe baza posturilor din bilant, a principalelor
functii ale intreprinderii functiile de investitii, de exploatare si de trezorerie – in active si
functia de finantare in pasiv.

20.Care sunt paşii (etapele) în determinarea activului net corectat al unei

întreprinderi?

Activul net corijat al unei entităţi se determină parcurgându-se succesiv trei etape:
- separarea tuturor bunurilor evidenţiate în bilanţul contabil, în bunuri necesare exploatării şi
bunuri în afara exploatării;
- reevaluarea bunurilor necesare exploatării;
- calculul matematic al activului net corijat.

21.Care sunt componentele fundamentale ale oricărei evaluări de întreprindere?

Componentele fundamentale ale unei evaluări sunt:

- activul net corijat,
- capacitatea beneficiară
- rata de actualizare.

22.Care sunt metodele de calcul al activului net corijat al unei întreprinderi?

Activul net corijat se poate stabili prin două metode: metoda substractivă şi metoda aditivă.

23.În ce constă metoda substractivă de calcul al activului net corijat?

Metoda substractivă de calcul constă în scăderea din totalul activelor reevaluate corijate a
tuturor datoriilor întreprinderii; ANC = Total active reevaluate corijate – Total Datorii

24.În ce constă metoda aditivă de calcul al activului net corijat?

 10

Metoda aditivă care în adăugarea la capitalurile proprii ale întreprinderii a tuturor

influenţelor rezultate din înlocuirea valorilor contabile cu valorile economice ale elementelor
din bilanţul întreprinderii.
Consta in corectarea capitalurilor proprii din bilantul contabil cu influente din reevaluarea
elementelor patrimoniale. ANC = Capitaluri proprii ± Diferente din reevaluare (ajustari
ale valorilor contabile)

25.Cum se calculează valoarea substanţială brută a unei întreprinderi? Explicaţi

semnificaţia acesteia.

Prin valoare substanţială brută (VSB) se înţelege activul reevaluat în ipoteza continuării
activităţii, plus valoarea bunurilor folosite de întreprindere fără a fi proprietara acestora, minus
valoarea bunurilor care deşi sunt înregistrate în patrimoniul întreprinderii nu sunt folosite din
diverse cauze (închiriate etc).
Valoarea substantiala bruta (VSB) reprezinta totalitatea mijloacelor corporale ale
intreprinderii, angajate si organizate pentru a realiza obiectul sau de activitate fara a tine
cont de modul de finantare a acestora.
Valoarea substantiala bruta, asa cum s-a mai spus de altfel, este egala cu totalitatea
activului reevaluat corijat plus valoarea actuala a bunurilor pe care intreprinderea le
foloseste fara a fi proprietara ( inchiriate, imprumutate, leaging etc) minus valoarea
actuala a elementelor corporale care, desi sunt inregistrate in patrimoniu, nu se gasesc
in intreprindere.
Cu cat valoarea substantiala bruta este mai mare cu atat remuneratia sa va fi mai puternica
micsorand profitul si diminuand valoarea goodwill-ului.
Ea semnifica valoarea bunurilor, capacitatea reflectata in active, de care dispune si le
poate utiliza întreprinderea la un moment dat, prezentând valoarea activului pe baza
principiului prevalentei economicului asupra juridicului.

26.Determinaţi activul net corijat al unei întreprinderi prin ambele metode, cunoscând
următoarele elemente din bilanţul economic al acesteia: casa 10000lei; banca
150000; cheltuieli de înfiinţare 15000; clădiri 200000; echipamente 250000; stocuri
300000; furnizări 400000; creditori 80000; împrumuturi bancare pe termen lung
200000; capital social 100000; rezerve 10000; venituri anticipate 80000; profit 55000.

a) ANC = AT – DT
AT = 10000 + 150000 + 200000 + 250000 + 300000 = 910000
DT = 400000 + 80000 + 200000 + 80000 = 760000
ANC = 910000 – 760000 = 150000

b) ANC = Kpr ± Diferenţe = 100000 + 10000 + 55000 – 15000 = 150000

27.Ce este si cum se determina rata de actualizare?

Rata de actualizare este rata de rentabilitate utilizata pentru determinarea valorii

actualizate, la o anumita data, a unui varsamant unic sau a unei serii de vărsăminte de
încasat sau de plătit ulterior. Rata de actualizare este un element al pieţei financiare
introdus în calculul parametrilor economici şi indicatorilor financiari de către operatorii din
piaţa de bunuri şi servicii. Actualizarea este un instrument prin care se asigură
comparabilitatea unor indicatori financiari şi parametri economici ce se realizează în
perioade diferite de timp.
 11

Actualizarea sumelor reprezintă un ansamblu de calcule menite să măsoare valoarea

actuală a unei sume de bani viitoare sau trecute care depind de doi parametrii esenţiali:
durata temporală reţinută şi rata dobânzii luată în calcul pentru a măsura indisponibilitatea
sumei în prezent.

28.Care sunt tehnicile de actualizare?

Actualizarea se realizează şi se exprimă prin două tehnici speciale după cum este luat în
calcul factorul timp, şi anume:
1. dacă factorul timp este luat în calcul din direcţia trecut-prezent-viitor, tehnica se
numeşte de capitalizare sau de fructificare. Regula capitalizării sau fructificării este urmă-
toarea: o sumă X cheltuită în trecut (sau în prezent) are ca echivalent în prezent (sau în viitor)
suma Y, numai dacă pe X o amplificăm cu (1 + i)n:
X(1+in) =Y
în care n = numărul de ani şi i rata de capitalizare sau de fructificare.
2. dacă factorul timp este luat în calcul din direcţia viitor-prezent-trecut, tehnica se
numeşte de actualizare propriu-zisă. Regula actualizării propriu-zise este următoarea:
o sumă prevăzută a fi cheltuită în viitor peste n ani, Y are ca echivalent în prezent (sau în
1
trecut) suma X numai dacă pe Y o amplificăm cu
(1  i) n
1
XY
 1  i n
în care n = numărul de ani si i rata de actualizare.
Actualizarea nu are nimic direct cu devalorizarea sau cu inflaţia; pur şi simplu are în vedere
faptul că leul de azi nu este egal cu leul de ieri şi nici cu leul de mâine, deoarece această
sumă, investită, îmi aduce ceva în plus; acest ceva poate fi mai mare sau mai mic decât
dobânda pieţii.

29. Prezentaţi trei metode de determinare a ratei de actualizare

Pentru determinarea ratei de capitalizare de fructificare sau de actualizare, pot fi folosite

teoretic mai multe metode:
.1. Rata egală cu dobânda la împrumutul de stat poartă denumirea de rată de bază, rată
fără riscuri sau rată neutră de plasament a disponibilităţilor pe piaţa financiară. în condiţii
de macro stabilitate şi cu condiţia ca împrumutul de stat să constituie o pârghie de orientare
a economiei reale, adică dobânda să fie corelată cu exigenţa de rentabilitate din piaţa de
bunuri şi servicii, această rată poate fi folosită cu succes în calculele de evaluare a
întreprinderilor.
.2. Rata egală cu dobânda practicată de banca centrală; ca mărime este egală cu cea de la
alineatul precedent, plus o primă de risc.
.3. Rata egală cu media dobânzilor practicate de băncile comerciale.
.4. Rata egală cu media tuturor dobânzilor practicate pe piaţa financiară (primele trei de mai
sus).
.5. Rata egală cu costul capitalului întreprinderii de evaluat este cea mai recomandată
metodă, mai ales în condiţii de instabilitate şi incertitudini în macroeconomia ţării, deoarece
ţine seama de condiţiile concrete ale întreprinderii expertizate.
Potrivit acestei metode, costul mediu ponderat al capitalului unei întreprinderi (CMPC) se
obţine pe baza următoarei relaţii:
 12

Ccp Cci
CMPC  Ccpx  Ccix
Ccp  Cci Ccp  Cci
În care:
Cep = costul capitalului propriu;
Cci = costul capitalului împrumutat;
Cep + Cci = masa capitalurilor folosite de întreprindere.

30.Ce este actualizarea?

Actualizarea este un instrument prin care se asigură comparabilitatea unor indicatori financiari
şi parametri economici ce se realizează în perioade diferite de timp.
Actualizarea sumelor reprezintă un ansamblu de calcule menite să măsoare valoarea
actuală a unei sume de bani viitoare sau trecute care depind de doi parametrii esenţiali: durata
temporală reţinută şi rata dobânzii luată în calcul pentru a măsura indisponibilitatea sumei în
prezent.

31.Prezentaţi şi explicaţi modul de determinare a costului capitalului unei

întreprinderi

Costul mediu ponderat al capitalului unei întreprinderi (CMPC) se obţine pe baza următoarei
relaţii:
Ccp Cci
CMPC  Ccpx  Ccix
Ccp  Cci Ccp  Cci
În care:
Cep = costul capitalului propriu;
Cci = costul capitalului împrumutat;
Cep + Cci = masa capitalurilor folosite de întreprindere.

Costul capitalului propriu se determină în baza relaţiei:

Ccp = Rn + (Rr – Rn)x β
unde: Rn = rata neutră de plasament a disponibilităţilor pe piaţa financiară (care în
condiţii normale poate fi de3-6%);
Rr = rata cu riscuri sau totalitatea riscurilor la care este supusă întreprinderea; atât cele
externe (riscul de ţară, riscul de ramură, riscul de politică economică, fiscală, riscul de
neadaptare a managementului la exigenţele economiei de piaţă etc), cât şi cele interne
(dezechilibru financiar, tehnologii învechite, echipamente depăşite, produse demodate şi
orice punct slab reţinut în cadrul diagnosticului etc);
Rr - Rn = prima de risc a întreprinderii;
β = coeficient care semnifică volatilitatea acţiunii întreprinderii de evaluat; Beta exprimă şi
măsoară sensul şi mărimea abaterii rentabilităţii acţiunilor întreprinderii faţă de mărimea
abaterii rentabilităţii acţiunilor pe piaţa (ramura) din care face parte întreprinderea.
Variabilitatea totală a rentabilităţii unei acţiuni se împarte în două: una determinată de influenţa
pieţei care se explică prin riscul sistematic numit şi risc nediferenţiat; alta determinată de
influenţa caracteristicilor specifice fiecărei acţiuni care se explică prin riscul specific sau
nesistematic, diferenţiat sau individual. Riscul specific poate fi împărţit în risc specific fiecărei
acţiuni determinat de modificări în comportamentul economic al întreprinderii emitente sau în
cel al deţinătorilor acestor acţiuni, riscul specific ramurii industriale de care aparţine
întreprinderea.
În raport cu β, acţiunile se clasifică în:
- acţiuni volatile cu β > 1 care semnifică faptul că o variaţie de ± 1 % a indicelui general al
 13

pieţii determină o variaţie mai mare de ± 1% a rentabilităţii acţiunii întreprinderii; situaţia este
specifică întreprinderilor din chimie, sticlărie, echipamente electrice şi electronice etc, în
general în industria bunurilor de consum cu o sensibilitate mai mare în raport cu
comportamentul cumpărătorilor;
- acţiuni puţin volatile cu β < 1 care exprimă o variabilitate degresivă a rentabilităţii acţiunii
întreprinderii (material rulant, imobiliare, asigurări etc);
- acţiuni cu β = 1 pentru care o variaţie a rentabilităţii generale antrenează aceeaşi
variaţie a rentabilităţii acţiunii întreprinderii (unităţi de tip holdyng, construcţii industriale,
bănci etc.)
Costul capitalului împrumutat se obţine prin relaţia:
Cci = Cd(1-0,16)
unde: Cd = costul datoriei (care însă trebuie defiscalizată)

32.Cum se determină costul capitalului propriu al unei întreprinderi?

Costul capitalului propriu se determină în baza relaţiei:

Ccp = Rn + (Rr – Rn)x β
unde: Rn = rata neutră de plasament a disponibilităţilor pe piaţa financiară (care în
condiţii normale poate fi de3-6%);
Rr = rata cu riscuri sau totalitatea riscurilor la care este supusă întreprinderea; atât cele
externe (riscul de ţară, riscul de ramură, riscul de politică economică, fiscală, riscul de
neadaptare a managementului la exigenţele economiei de piaţă etc), cât şi cele interne
(dezechilibru financiar, tehnologii învechite, echipamente depăşite, produse demodate şi
orice punct slab reţinut în cadrul diagnosticului etc);
Rr - Rn = prima de risc a întreprinderii;
β = coeficient care semnifică volatilitatea acţiunii întreprinderii de evaluat; Beta exprimă şi
măsoară sensul şi mărimea abaterii rentabilităţii acţiunilor întreprinderii faţă de mărimea
abaterii rentabilităţii acţiunilor pe piaţa (ramura) din care face parte întreprinderea.

33.Explicaţi relaţia dintre riscuri şi rata de actualizare

Creşterea riscurilor atrage după sine creşterea ratei de actualizare.

Intre rata de actualizare si riscul de tara exista urmatoarea relatie: cu cat riscul de tara este
mai mare cu atat rata de actualizare este mai mare.
Profiturile viitoare ale intreprinderii nu se pot proganoza cu certitudine din cauza faptului ca
viitorul este nesigur.
Acceptarea unor asfel de incetitudini antreprenoriale este recunoscuta de catre participantii
de pe piata prin intermediul unor prime de risc. La analiza unei astfel de abordari a riscului,
incertitudinile legate de profiturile viitoare ale intreprinderilor se pot reflecta in evaluarea
prin doua metode:
1. ca o deducere din suma scontata a profiturilor intreprinderii (metoda echivalarii sigurantei
sau metoda deducerii profitului) sau
2. ca o crestere a ratei de actualizare (metoda cresterii dobanzii, metoda primei de risc).
Rata de actualizare trebuie sa fie o rata înainte de impozitare ce reflecta evaluările pieţei
curente ale valorilor-timp a banilor si riscurile specifice activului. Rata de actualizare trebuie
sa reflecte riscurile pentru care estimările viitorului flux de numerar au fost ajustate.
O rata care reflecta evaluările pieţei curente asupra valorii –timp a banilor si riscurile
specifice activului este rentabilitatea pe care investitorii ar solicita-o daca au ales o
investitie care ar genera fluxuri de numerar, cu valori, durata si profil al riscului echivalente
cu acelea pe care intreprinderea le asteapta sa fie generate din active.
 14

Sunt luate in considerare si riscuri cum ar fi: riscul de tara, riscul monetar, riscul de proiect
si riscul fluxului de numerar.
34.Explicaţi relaţia dintre riscuri şi valoare întreprinderii

Creşterea riscurilor atrage după sine scăderea valorii întreprinderii.

Riscul, prima de risc care se cuprinde in rata de actualizare este o imbinare intre riscul
pietei si riscul determinat de punctele slabe rezultate din sinteza diagnosticelor.
Prin urmare o intreprindere cu multe puncte slabe va avea o prima de risc si implicit o rata
de actualizare mai mare.

35.Explicaţi relaţia dintre rata de actualizare şi valoarea întreprinderii

Creşterea ratei de actualizare atrage după sine reducerea valorii întreprinderii.

Intre rata de actualizare si valoarea intreprinderii este o relatie invers proportionala cu cat
rata este mai mare valoarea intreprinderii va fi mai mica.

36.Ce este valoarea patrimonială a unei întreprinderi? Prezentaţi câteva metode de

determinare.

Abordarea patrimonială urmăreşte estimarea unei valori de piaţă pentru patrimoniul

întreprinderii pornind de la situaţiile sale financiare, de o manieră statică, fără a ţine seama
de potenţialul economic al întreprinderii; este o abordare minimalistă care furnizează părţilor
interesate un minim de garanţie asupra unei valori, la un moment dat, probând unui investitor
că există o contrapartidă pentru acţiunile pe care el le deţine la întreprinderea respectivă.
Valorile patrimoniale care se pot determina pentru o întreprindere sunt:
- valoarea contabilă;
- valoarea reală sau valoarea matematică;
- valoarea activului net reevaluat;
- valoarea de reconstituire sau valoarea capitalurilor permanente necesare exploatării;
- activul net de lichidare;
- valoarea substanţială;

37.Ce este capacitatea beneficiară a unei întreprinderi şi ce semnificaţie are în

evaluarea unei întreprinderi?

Capacitatea beneficiară a unei întreprinderi poate fi definită ca fiind aptitudinea unei

întreprinderi de a degaja un beneficiu în viitorul apropiat, în condiţii de gestiune normale,
identice cu cele din perioadele trecute, dacă schimbări semnificative nu au loc în viaţa
întreprinderii.
Este vorba de a determina, pornind de la bilant si evidentele contabile, care este rezultatul
economic rezonabil la care un comparator ar putea sa se astepte. Este ceea ce se numeste
capacitatea beneficiara.
Capacitatea beneficiara ceeaza usor o confuzie suplimentara: nu este vorba de un
beneficiu, de un profit in sensul usual, ci de un randament financiar al totalitatii capitalurilor
care finanteaza exploatarea.
Capacitatea beneficiara se poate exprima prin următorii indicatori:
- profit brut (diagnosticul financiar-contabil);
- profitul net se foloseste in evaluari prin metode bazate pe capitalizarea veniturilor;
- dividend folosit in evaluari bazate pe randamentul capitalului;
 15

- prin flux de trezorerie sau cash-flow folosit in evaluarile bazate pe actualizarea

fluxurilor degajate de întreprindere.

38.Care sunt paşii (etapele) pentru determinarea capacităţii beneficiare a unei

întreprinderi?

Capacitatea beneficiară, acest profit viitor al întreprinderii, se determină parcurgându-se

succesiv trei etape:
- studiul rezultatelor trecute,
- examenul
- calculul matematic al capacităţii beneficiare.
I. Studiul rezultatelor trecute are drept scop determinarea pe trei ani in urma a
profitului din bilant care indeplineste cumulativ 4 conditii:
1. este un profit stabil;
2. este un profit real;
3. este un profit cert;
4. profitul poate fi considerat ca neproductibil in viitor.
Se porneste de la profitul din bilant caruia i se aduc corectii:
A. corectii pe orizontala intre exercitii care scot in evidenta modificarile din legislatie. Deci
trebuie sa facem comparabile bilanturile si sa le aducem la nivelul ultimului an. Corectiile se
refera la corectarea profitului obţinut din diferenţe de curs valutar;
B. Corectii pe verticala adica pentru fiecare exetcitiu in parte de la CA pana la profitul net
sunt ajustate, corectate, toate marjele intreprinderii pe baza constatarilor din diagnosticul de
evaluare.: -marja bruta; -valoarea adaugata ; -excedent brut/net din exploatare; -profit net.
Aceste corecţii sunt legate de amortismente – se înlătura orice exces de amortizare si se
adăuga orice insuficienta de amortizare, referinţa constituind-o fie legea fiscala fie
standardele profesionale emise de experţii tehnici;
C. a treia categorie se refera la salarii si asimilate salariilor - insuficientele sau
exagerările trebuie adăugate sau eliminate, referinţa constituind-o standardele si studiile
efectuate de experţi in munca si protecţia sociala;
D. a patra categorie se refera la stocuri – se verifica daca sistemul de evaluare a fost
constant pe întreaga perioada, realitatea si jocul stocurilor de la început si sfârşit de
perioada, anomaliile trebuind reintegrate sau deduse din rezultatul contabil; E. a cincia
categorie se refera la profituri si pierderi excepţionale – se reţin numai acele profituri care
provin din operaţiuni obişnuite, cere se reproduc in mod sistematic in viitor ; F. corecţii
legate de sinergii ;
G. alte corecţii care pot rezulta din diagnostic

In concluzie, pe baza constatărilor din diagnostic, se poate creste sau se poate scădea
valoarea întreprinderii.
II. Examenul previziunilor. Evaluatorul face discuţii cu conducerea asupra viitorului
întreprinderii din care trebuie sa rezulte ca întreprinderea va avea continuitate in viitor, altfel
evaluatorul va folosi metode lichidative.
III.Calculul matematic prin 4 variante de lucru din care evaluatorul va folosi una:
1) capacitatea beneficiara la nivelul mediei profiturilor nete anuale previzionate; se
recomanda in evaluarea pentru privatizare unde trecutul este neproductibil.
2) Capacitatea beneficiara ca medie a profiturilor nete anuale corectate, se foloseste in
evaluari pt fuziuni, divizari, majorari de capital.
3) Capacitatea beneficiara ca medie a profiturilor nete anuale din intreaga periaoda trecuta
si viitoare; se utilizeaza in evaluarea pt vanzari intre proprietari privati.
 16

4) Capacitatea beneficiara ca medie a profiturilor nete anuale din diferite perioade trecute si
viitoare, de ex: 3 ani din trecut si 1 an viitorsau 1 an trecut si 3 ani viitor.

39. Prezentaţi şi explicaţi patru corecţii ce pot fi aduse rezultatelor din bilanţul
contabil pentru determinarea capacităţii beneficiare

Pentru determinarea capacităţii beneficiare se porneşte de la profitul din bilanţul contabil,

căruia i se aduc două categorii de corecţii:
- corecţii pe orizontală, între exerciţii, scoţându-se în evidenţă influenţele tuturor
modificărilor din legislaţia fiscală şi contabilă; de regulă, contul de rezultate din anii anteriori se
retratează în funcţie de reglementările contabile şi fiscale în vigoare la data elaborării
situaţiilor financiare cele mai recente;
- corecţii pe verticală, adică, de la cifra de afaceri şi până la profitul net, sunt analizate şi
corectate toate marjele din contul de rezultate al unui exerciţiu, în funcţie de constatările
din diagnosticul de evaluare şi din analiza fundamentală.
Principalele corecţii ale profiturilor din bilanţurile contabile se referă la:
- amortizări şi diferite alte deprecieri; se ajustează profitul net prin înlăturarea din costuri a
oricărui exces de amortizare şi adăugarea oricărei insuficienţe de amortizare, referinţa
constituind-o standardele profesionale sau studiile efectuate de experţii tehnici asupra
duratelor de viaţă utilă ale activelor amortizabile;
- salarii şi asimilate salariilor; se ajustează profitul net prin înlăturarea din costuri a exceselor
de salarizare şi adăugarea insuficienţei de salarizare, referinţa constituind-o standardele
sau studiile efectuate pe piaţa muncii de către experţi independenţi în muncă şi protecţie
socială;
- corecţii legate de sinergiile descoperite în cadrul diagnosticului de evaluare. Efectele
sinergice presupun complementaritate de activităţi ale căror rezultate sunt superioare celor
reieşite din însumarea algebrică a rezultatelor individuale.

40. Care sunt variantele teoretice de calcul matematic al capacităţii beneficiare a unei
întreprinderi?

Se poate utiliza una din următoarele patru variante:

- capacitatea beneficiară ca medie a profiturilor nete anuale provizionale, variantă
recomandată în cazul evaluărilor pentru privatizare (CBj);
- capacitatea beneficiară ca medie a profiturilor nete anuale corectate (CB2);
- capacitatea beneficiară ca medie a profiturilor nete anuale din întreaga perioadă trecută şi
viitoare (CB3);
- capacitatea beneficiară ca medie a profiturilor nete anuale din diferite perioade trecute şi
viitoare (CB4).

41.Ce înţelegeţi prin perioada de referinţă a unei întreprinderi în evaluarea acesteia

pe baza performanţelor financiare?

Perioada de referinţă exprimată în număr de ani corespunde perioadei de prognoză a

întreprinderii, adică perioada la sfârşitul căreia proprietarul ar trebui să-şi schimbe atitudinea
faţă de afacerea sa. Schimbarea de atitudine constă în provocarea unor astfel de modificări
în viaţa întreprinderii care să-i permită să-şi reia ciclul vieţii; astfel de modificări constau în
iniţierea unor căi de restructurare, cum ar fi: formarea de noi societăţi comerciale, fuziunea,
divizarea, asocierea cu părţi ale întreprinderii, injecţii de capital pentru înlocuirea
tehnologiilor, modernizarea echipamentelor, reînoirea produselor etc. Deci, perioada de
 17

referinţă se exprimă de regulă în ani şi corespunde limitei de prognoză stabilită de experţi pe

baza constatărilor din diagnosticele sectoriale. Din punct de vedere al cumpărătorului,
această perioadă coincide cu termenul de recuperare a investiţiei pe care acesta este pe
cale să o facă.

42.Definiţi capacitatea beneficiară a unei întreprinderi şi prezentaţi formele de

exprimare a acesteia

Capacitatea beneficiară a unei întreprinderi poate fi definită ca fiind aptitudinea unei

întreprinderi de a degaja un beneficiu în viitorul apropiat, în condiţii de gestiune normale,
identice cu cele din perioadele trecute, dacă schimbări semnificative nu au loc în viaţa
întreprinderii.
Capacitatea beneficiară se poate exprima prin indicatorii:
 1) Profitul brut – folosit in diagnosticul de evaluare nu in formula de evaluare
 2) Profitul net – frecvent folosit in evaluarea activelor si intreprinderilor prin metode
bazate pe capitalizarea veniturilor
 3) Dividendul – folosit in evaluarea titlurilor dar si in evaluarea intreprinderilor prin
metode bazate pe randamentul capitalului
 4) Cash-flow – folosit in evaluarile prin metode bazate pe actualizarea fluxurilor
viitoare de numerar.
se determina parcurgand succesiv trei etape:
 1) Studiul rezultatelor trecute pe cel putin trei ani
 2) Examenul previziunilor pe cel putin 3 ani
 3) Mixajul constatarilor din etapele 1 si 2
 4) Calculul matematic al capacitatii beneficiare

43.Cum se determină şi ce semnificaţie au fluxurile de trezorerie în evaluarea unei

întreprinderi?

Cash Flow înseamnă fluxul de trezorerie disponibilă pe care-1 degajează un activ sau o
societate. Există mai multe interpretări care se dau conţinutului cash flow-ului şi, deci, şi
modului de calcul al acestui indicator financiar; în toate cazurile, însă, în determinarea mărimii
acestuia se porneşte de la capacitatea beneficiară exprimată prin profitul net (pn) la care se
adaugă toate celelalte fluxuri create de agentul economic ((amortismente (am) şi provizioane
(pr)) şi se scad nevoile de finanţare a activităţii curente (investiţiile pentru menţinerea potenţialului
actual al agentului economic (Ir) şi variaţia fondului de rulment normativ (ANFR)).
CF = Pn + Am + Pr – Ir – ΔNFR

44.În ce constă metoda fluxurilor de disponibilităţi actualizate?

Potrivit acestei metode, formula de evaluare este:

CF  Ir Vr
V(DCF)  
1  t  n
1  t  n
in care:
V(DCF) = valoarea activului sau a societăţii prin metoda fluxului de trezorerie redus;
CF = cash flow;
Ir = investiţii de reînnoire, de menţinere;
Vr = valoarea reziduală;
t = rata de actualizare;
 18

n = ultimul an de prognoză;
Esenţa metodei constă în însumarea fluxurilor de disponibilităţi care rămân în fiecare an în
întreprindere până la anul „n", când se apreciază că proprietarul ar trebui să-şi reconsidere
modul de abordare a afacerii sale; în acest an „n" se stabileşte valoarea reziduală a
întreprinderii.
Potrivit acestei metode, evaluarea întreprinderii se face în funcţie de perspectivele sale de
dezvoltare; este o metodă prin excelenţă futuristă. Această metodă utilizează principiul
financiar potrivit căruia valoarea unui activ este egală cu valoarea actuală a fluxurilor nete de
disponibilităţi (cash flow) susceptibile de a fi degajate în viitor de către activul respectiv.
Actualizarea fluxurilor nete se face pentru a ţine cont de riscuri şi de exigenţa de rentabilitate a
cumpărătorului (investitorului).

45.Care sunt cele patru etape (paşi) în evaluarea întreprinderii prin metoda fluxurilor
de disponibilităţi actualizate?

Aplicarea metodei se face în patru etape succesive:

- 1. Calculul fluxului de lichidităţi nete istorice (minim trei ani anteriori). Aici se folosesc
toate constatările din diagnosticul general şi sectorial, cu deosebire din cel financiar (vânzări,
costuri pe natură). Fluxul de lichidităţi nete istorice se poate calcula pornind de la profitul net
căruia i se aduc ajustări sau pornind de la excedentul brut de exploatare (EBE):
- 2. Proiectarea fluxului de lichidităţi nete pe o perioadă cât mai lungă posibilă, dar
compatibilă cu orizontul de prognoză al întreprinderii; aceasta presupune să avem o bună
înţelegere a fluxurilor trecute pentru a putea desprinde fluxurile viitoare cât mai fidel posibil,
deci o bună viziune a volumului vânzărilor, preţurile, structura costurilor de exploatare şi a
cheltuielilor de capital.
- 3. Determinarea valorii reziduale ce urmează să fie adăugată la suma fluxurilor degajate de
întreprindere.
- 4. Determinarea ratei de actualizare, cu ajutorul careia este posibila readucerea fluxurilor
nete viitoare se a valorii reziduale in valori de azi; numita si rata neutra
Ea poate fi detreminata pornind de la dobanda obligatiilro sau titlurilor de stat

46.Ce sunt elementele intangibile ale unei întreprinderi şi care sunt acestea?

Elementele intangibile sunt de regulă elemente imateriale care pot sau nu să fie înregistrate în
patrimoniu (cele care pot fi înregistrate sunt imobilizările necorporale) dar contribuie la men-
ţinerea potenţialului actual şi influenţează rezultatele financiare ale întreprinderii şi, pe
această cale, valoarea întreprinderii; elementele intangibile constituie sursa unui
superprofit, superbeneficiu sau rentă de goodwill, adică profitul obţinut de întreprindere
peste pragul de rentabilitate pretins de piaţă în funcţie de efortul investiţional al întreprinderii,
efort exprimat prin valoarea patrimonială a acesteia.
Elementele intangibile sunt imobilizarile necorporale, respectiv,
- cheltuieli de constituire,
- de cercetare dezvoltare,
- licente, marci, brevete, softuri,
- fondul commercial, etc.
Elementele intangibile care nu pot fi înregistrate în patrimoniu se pot referi la: reputaţia
întreprinderii, superioritatea produselor, amplasamentul, clientela, bonitatea şi solvabilitatea
faţă de terţi, poziţia faţă de organismele publice şi administrative, competenţa tehnică (licenţe,
brevete, mărci, studii, laboratoare etc), competenţa comercială (promovare, publicitate, clienţi,
 19

vad comercial etc), competenţa managerială (calitatea personalului, performanţele

managerilor, cadrele cheie etc.) etc.
.
47.Ce sunt metodele combinate de evaluare a întreprinderii şi în câte grupe se pot
clasifica?

Metodele combinate presupun luarea în consideraţie, sub o formă sau alta de exprimare, atât
a patrimoniului cât şi a indicatorilor calitativi referitori la performanţele financiare ale
întreprinderii.
Metodele de evaluare, combinate, se împart în două mari grupe, în funcţie de tehnicile
folosite şi anume:
- tehnici bazate pe ponderarea între o valoare patrimonială şi una prin rentabilitate;
- tehnici bazate pe asocierea la valoarea patrimonială a unuia sau a mai multor
elemente intangibile.
Metodele combinate fac apel atât la valori statice, patrimoniale, cât şi la valori dinamice
bazate pe rentabilitate sau pe randament. Valoarea patrimonială constituie valoarea de bază
a întreprinderii, care poate beneficia, între altele, de o rentă economică (valoarea dinamică)
obţinută prin calculul goodwill-ului sau badwill-ului.

48.Cum se evaluează acţiunile deţinute de întreprindere la capitalul altor

întreprinderi?

Acţiunile sunt evaluate diferit, după cum cotează sau nu la bursă şi după cum se constituie
într-un pachet majoritar sau un pachet minoritar. Acţiunile care cotează se evaluează prin
metodele indicate de organismul de reglementare al pieţei de capital; cea mai utilizată
metodă constă în estimarea valorii actuale a unui titlu la nivelul cel mai redus dintre: media
ponderată a preţurilor la tranzacţiile care au avut loc în ultima zi de la bursă şi preţul ultimei
tranzacţii din aceeaşi zi, cu condiţia să fie un preţ relevant, adică să se refere Ia cel puţin
0,5% din numărul de titluri ale emitentului. Acţiunile care nu cotează şi se constituie într-un
pachet minoritar sunt evaluate prin metoda capitalizării dividendelor; cele care nu cotează dar
se constituie într-un pachet majoritar pot fi evaluate prin aceeaşi metodă a capitalizării
dividendelor, dar pot fi utilizate şi alte metode bazate pe evaluarea globală a întreprinderii în care
s-a investit.

49.Cum se evaluează stocurile din cadrul unei întreprinderi pentru a determina

valoarea acesteia?

Stocurile din contabilitate trebuie să se sprijine pe inventare fizice. După aceasta se

procedează la elaborarea unei balanţe pe vechimi a tuturor stocurilor şi constituirea de
provizioane pentru stocurile fără mişcare sau cu mişcare lentă.
Valorile de exploatare, în general, sunt evaluate la valoarea lor de realizare într-o perspectivă
de continuitate a exploatării, la evaluarea stocurilor urmând să fie avute în vedere
următoarele reguli particulare:
- Stocurile la intrare se evaluează la preţurile de achiziţie practicate în luna anterioară
celei în care se face evaluarea, iar dacă intrările sunt mai rare, la media preţurilor de achiziţie
din cea mai recentă perioadă.
- Stocurile din interior se evaluează la nivelul costurilor efective corectate cu gradul de
înaintare în realizarea fizică a produselor.
- Stocurile la ieşire se evaluează la nivelul preţurilor de vânzare mai puţin beneficiile
estimate în aceste preţuri.
 20

50.Cum se evaluează creanţele din bilanţul unei întreprinderi pentru a determina

valoarea acesteia?

Pentru evaluarea creanţelor se elaborează o balanţă în funcţie de vechimea acestora şi se

calculează provizioane pentru creanţele incerte sau cu termenele de încasare depăşite;
creanţele se iau în calculul activului net corijat cu valorile din contabilitate, cele în valută fiind
actualizate la raportul de schimb al monedei naţionale din ultima zi a lunii anterioare celei în
care are loc evaluarea întreprinderii.

51.Cum se evaluează disponibilităţile din bilanţul unei întreprinderi pentru a

determina valoarea acesteia?

Disponibilităţile băneşti intră în calculul activului net corijat cu valorile din contabilitate, cele în
valută fiind însă actualizate la raportul de schimb al monedei naţionale din ultima zi a lunii
anterioare celei în care are loc evaluarea.

52.Cum se evaluează imobilizările necorporale ale unei întreprinderi pentru a

determina valoarea acesteia?

Imobilizările necorporale (cheltuieli de înfiinţare, mărci, brevete, licenţe, studii, tehnologii etc.)
sunt considerate, de regulă, nonvalori pentru determinarea activului net corijat al întreprinderii,
cu o singură excepţie: cheltuielile de cercetare şi studiile care se referă la produse noi sau la
dezvoltare (şi nu cele care sunt efectuate pentru menţinerea potenţialului existent), care se
iau în calculul activului net corijat cu sumele înregistrate în contabilitate. Motivul? Dacă
imobilizările necorporale, ca de altfel toate elementele intangibile ale întreprinderii, sunt bine
gestionate şi exploatate, influenţează valoarea întreprinderii însă nu patrimonial ci prin
rentabilitate, aşa cum se va vedea la capitalul privind evaluarea părţii invizibile a întreprinderii.

53.Cum se evaluează obligaţiunile din bilanţul unei întreprinderi pentru a determina

valoarea acesteia?

Obilgatiile financiare si nefinanciare in valuta se actualizeaza la raportul de schimb al

monedei nationale din ziua evaluarii, diferentele fiind regularizate pe seama capitalurilor
proprii, in cazul evaluarii in scopul unei tranzactii, sau pe seama rezultatelor financiare, in
cazul evaluarilor in alte scopuri.

54.Care este structura standard a unui raport de evaluare a întreprinderii?

Raportul trebuie sa ofere o imagine clara asupra opiniilor exprimate de evaluator, asupra
bazelor de evaluare folosite, a metodelor si informatiilor care stau la baza raportului.
Elementele de baza sunt structurate in 8 capitole:
1. Rezumatul principalelor concluzii si recomandări privind:
- scopul evaluarii,
- scara valorilor stabilite si valoarea medie,
- recomandarile privind perspectivele intreprinderii;
2. Prezentarea intreprinderii :
- numele, forma juridica, adresa, codul SIRUES,
– Scurt istoric, crearea, fazele cronologice principale de dezvoltare, transformare etc.
 21

– stabilirea coordonatelor principale prin: prezentarea capitalul social, a modalitatilor

de formare si a eventualelor modificari intervenite, structura capitalului si componenta
actionariatului, obiectul de activitate, pozitia ocupata in cadrul ramurii respective, in vederea
explicarii metodei de evaluare folosite cuantum, evaluare, etc.
3. Prezentarea evaluatorilor. Cuprinde informatii cu privire la
- identitatea evaluatorului,
- calitatea specifica in care participa la lucrarile de evaluare (evaluator, mediator,
consultanta, agent independent sau impartial),
- precum si „declaratia de conformitate” care va confirma ca:
- prezentarile faptelor din raport sunt corecte si reflecta cele mai pertinente
cunostinte ale evaluatorului;
- analizele si concluziile sunt limitate numai la ipotezele si conditiile
prezentului raport;
- nu a existat niciun interes al evaluatorului asupra intreprinderii evaluate;
- onorariul nu este conditionat;
- se respecta Codul etic si standardele nationale si internationale de evaluare;
- evaluatorul indeplineste cerintele adecvate de calificare profesionala;
- nicio persoana, cu exceptia celor specificate in raport nu a acordat asistenta
profesionala a evaluatorilor etc.
4. Diagnosticul de evaluare;
- Diagnosticul juridic;
- Diagnosticul comercial;
- Diagnosticul tehnologic operativ sau de exploatare;
- Diagnosticul resurselor umane;
- Diagnosticul financiar-contabil;
- Sinteza diagnosticului evaluarii
Se prezinta sub forma tabelara in cadrul raportului sau ca o anexa a acestuia, cuprinzand
concluziile stabilite pentru fiecare diagnostic in parte, respective datorate mediului exterior
intreprinderii (cu doua subcoloane afernte oportunitatilor si riscurilor) si cele datorate
mediului intern al intreprinderii (cu doua subcoloane afernte punctelor foret si punctelro
slabe). Prin luarea in considerare a tuturor constatarilor din diagnosticele sectoriale
prezentate se elaboreaza bilantul economic al intreprinderii.
5. Bazele lucrarii de evaluare. Se vor mentiona datele si informatiile puse la dispozitie de
client, conform caietului de sarcini si prevederilor din contractul incheiat.
-ipoteze de evaluare: macroeconomice si microeconomice.
-expertize si studii, proprii sau insusite: se fac trimiteri la surse, inscrisuri, publicatii
utilizate la elaborarea raportului de evaluare.
-bibliografie;
-factori de risc: endogeni si exogeni;
6. Metode de evaluare aplicate. Se vor inscrie cauzele ipotezele si scenariile care au
determinat alegerea metodelor de evaluare pentru fiecare in parte: metode patrimoniale;
metode prin rentabilitate; metode combinate; metode bursiere; metode bazate pe
comparatii si alte metode.
7. Gama de valori, valoarea actiunilor. Se vor enumera opiniile obtinute prin aplicarea
metodelor de evaluare mentionate la pct.6 in ordinea marimii atat la nivelul intreprinderii,
cat si la nivelul unei actiuni sau titlu emise de intreprinderea evaluata.
8. Concluziile si opiniile evaluatorului. Se vor exprima opiniile asupra rezultatelor
obtinute, atat din punct de vedere economic cat si financiar. Se va exprima parerea
evaluatorilor asupra rezultatelor obtinute din operatiunea de evaluare.
 22

55. Cum influenţează raportul de schimb al monedei naţionale valoarea unei

întreprinderi?

Raportul de schimb al monedei nationale, influenteaza valoarea întreprinderii astfel:

- influenţează rata de actualizare prin riscul deprecierii menedei naţionale
- Influenţează bilanţul economic prin evaluarea elementelor monetare la cursul de schimb
de la data efectuării evaluării

56.Cum influenţează modificarea preţurilor valoarea unei întreprinderi?

Modificarea preturilor influenţează valoarea inteprinderii astfel:

- rata de actualizare este influenţata cu riscul de proiecţie;
- bilanţul economic este influenţat prin evaluarea activelor la valori juste, de piaţa care ţin
seama de preturile pieţei

57.Care este rolul bilanţului economic în evaluarea unei întreprinderi?

Bilanţul economic oferă masa de date necesara aplicării metodelor de evaluare.

Bilanţul economic este instrumentul de lucru pe baza căruia se evaluează o întreprindere.
El prezintă patrimonial rentabilitatea întreprinderii actualizate şi corectate în funcţie de
exigenţele pieţei, pe baza constatărilor din diagnosticul de evaluare.
Expertul evaluator ţinând cont de faptul că:
- bilanţul contabil nu permite înţelegerea corectă a realităţii economice şi financiare a
întreprinderii.
- valoarea netă contabilă – ca diferenţă între ceea ce ea posedă şi ceea ce ea datorează-
nu reflectă decât imperfect valoarea economică reală va aduce o serie de corecţii
elementelor patrimoniale (extracontabil), elaborând un bilanţ economic, care va oferi datele
necesare, aplicării metodelor de evaluare.
Aceste corecţii trebuie realizate în raport cu:
- valoarea patrimonială de moment a fiecărui element
- de capacitatea potenţială de a produce profit.

58.Explicaţi influenţa politicilor de amortizare asupra valorii întreprinderii

Politica de amortizare influenţează valoarea întreprinderii astfel:

- stabilirea unor durate de viata mai lungi decat cele normale, influenţeze in sensul unei
valori mai mari a activelor si a întreprinderii
- stabilirea unor durate de viata mai scurte decât cele normale influenţează in sensul
micşorării valorii întreprinderii
- metodele de amortizare de asemenea influenţează, de exemplu daca in anul in care se
face evaluarea mijloacele fixe achiziţionate in acest an sunt amortizate accelerat
influenţează întreprinderea, valoare acesteia fiind mai mica decât daca ar fi utilizat metoda
liniara.

59.Cum explicaţi relaţia dintre politicile contabile şi valoarea întreprinderii?

 23

In principiu politicile contabile nu afecteaza valoarea intreprinderii; ele afecteaza bilantul

contabil insa bilantul economic vine cu corectiile necesare pentru a restaura valorile
economic corecte.
Politicile contabile diferite conduc la rezultate diferite. Posibilitatea societatii de a opta
pentru o metoda sau alta, o baza de evaluare sau alta a elementelor din situaţiile financiare
influenteaza valoarea întreprinderii.
De exemplu, in cazul stocurilor, aplicarea metodei LIFO va conduce la o valoare a stocurilor
mai mare in bilant si un rezultat mai mic, in timp ce metoda FIFO va avea un efect invers.
Efecte asemanatoare au si politicile de amortizare, duratele de viata stabilite sau metodele
de amortizare. O alta situatie este cea de capitalizare a costurilor îndatorării la un moment
dat determina active mai mari decât daca dobânda va fi trecuta direct in cheltuiala
perioadei.

60.Ce înţelegeţi prin valoarea patrimonială a unei întreprinderi?

Valoarea patrimoniala reprezinta o valoarea de piata pentru patrimoniul intreprinderii, ce

ofera investitorului o garantie ca exista o contrapartida pentru actiunile detinute. Valorile
patrimoniale care se pot determina pentru o intreprindere sunt activul net contabi, activul
net reevaluat, activul net corijat, valoarea de reconstituire (valoarea capitalurilor
permanente necesare exploatarii), activul net de lichidare, valoarea substantiala.
...
Abordarea patrimonială urmăreşte estimarea unei valori de piaţă pentru patrimoniul
întreprinderii pornind de la situaţiile sale financiare, de o manieră statică, fără a ţine seama
de potenţialul economic al întreprinderii; este o abordare minimalistă care furnizează părţilor
interesate un minim de garanţie asupra unei valori, la un moment dat, probând unui investitor
că există o contrapartidă pentru acţiunile pe care el le deţine la întreprinderea respectivă.
Valoarea patrimoniala sau valoarea propriu zisa, este activul net corijat obţinut ca diferenţa
intre activul bilanţului economic si datoriile înscrise in acest bilanţ.

61.Cum influenţează riscul de ţară valoarea unei întreprinderi?

Riscul de tara influenţează valoarea întreprinderii in sens invers proporţional, cu cat riscul
este mai mare cu atât val întreprinderii este mai mica.
…
Ricul de tara in crestere inseamna o rata de actualizare in crestere care inseamna o
valoare a intreprinderii in scadere, pentru aceeasi capacitate beneficiara (V = CB/i)

62.Să se determina activul net contabil corectat pe baza următoarelor informaţii:

- capital social: 10000
- rezerve: 3000
- rezultat reportat: 5000
- cheltuieli de constituire: 2000
- cheltuieli de cercetare: 10000, din care 4000 destinate creării unui produs
pentru înlocuirea altuia care va ieşi de pe piaţă anul următor;
- cheltuieli în avans pentru abonamente la reviste de specialitate: 1000

ANC = 10000 + 3000 + 5000 – 2000 – (10000 – 4000) = 10000

 24

ANC = 10.000 (capital social) + 3.000 (rezerve) + 5.000 (rezultat reportat) – [2.000
(cheltuieli de constituire) + 6.000 (cheltuieli de cercetare altele decat cele destinate crearii
unui produs ce il va inlocui pe altul ce va iesi de pe piata)] = 10.000

63.Care este tratamentul activelor considerate în afara exploatării in evaluarea unei

intreprinderi?

Activele considerate în afara exploatării sunt evidenţiate distinct de evaluator, nefiind

supuse operaţiunilor din etapele 2 şi 3 de determinare a activului net corijat (reevaluare şi
calcul matematic). Ele sunt evaluate distinct în funcţie de natura şi piaţa fiecărui bun.
Val. care se stabileste pentru activele considerate in afara exploatarii, este valoarea venala,
adica suma trezoreriei ce se va degaja la cesiunea lor.
...
Valoarea care se stabileste pentru activele considerate in afara exploatarii, este valoarea
venala, adica suma trezoreriei ce se va degaja la cesiunea lor.

64.Care este definiţia goodwill-ului?

Goodwill – este excedentul de valoare globala a întreprinderii in raport cu suma valorilor

diferitelor active care il compun. Partea din valoarea globala a unei întreprinderi care are
ca sursa buna gestionare si exploatarea elementelor intangibile de care dispune acea
întreprindere; se obţine prin capitalizarea profitului obţinut de întreprindere peste pragul de
rentabilitate. Relaţia cu valoarea întreprinderii este direct proporţionala.

65. Dati exemple privind corectiile care pot fi aplicate activelor curente in vederea
determinarii activului net contabil corectat.

Activul net contabil trebuie corectat, tinand seama de uzantele contabile si fiscale, care se
indeparteaza de realitatea economica si mai ales de factorii care produc distorsiuni intre
bilantul contabil si bilantul economic al intreprinderii, dintre care cei mai importanti pot fi:
eroziunea monetara, raportul de schimb al monedei nationale, evolutia preturilor, sistemul
de amortizare etc.
Se procedeaza in primul rand la eliminarea nonvalorilor, la ajustarea provizioanelor, la
reevaluarea titlurilor de participare a creantelor si obligatiilor in devize, precum si la
corectarea valorilor din activ in functie de criteriul utilitatii. Se obtine astfel , activul net
reevaluat ( Anr) sau activul net corijat (ANC) dupa cum s-au adus corectii numai in legatura
cu actualizarea preturilor si a raportului de schimb (Anr) sau au fost luate in calcul
influentele tuturor factorilor care au produs distorsiuni intre bilantul contabil si bilantul
economic care tine cont de exigentele pietei (ANC).
Acţiunile deţinute de întreprindere in capitalul altor societatea se evaluează astfel:
- atunci când pachetul este minoritar, prin capitalizarea dividendelor procurate de acestea;
- când pachetul este majoritar se poate aplica aceeaşi metoda sau se procedează la
evaluarea globala a societarii in care s-a investit si pe aceasta baza se determina valoarea
unui titlu respective a pachetului;
Stocurile se evaluează după separarea celor fara mişcare sau cu mişcare lenta, la preturile
zilei sau la media preturilor de aprovizionare din cea mai recenta perioada.
Stocurile de producţie in curs se evaluează la nivelul costurilor efective, corectate cu gradul
de înaintare in realizarea fizica a produsului, determinat de expertiza tehnica.
Stocurile de produse finite se evaluează la nivelul preturilor de vânzare, mai puţin
 25

beneficiile si eventualele cheltuieli de desfacere cuprinse in acestea.

Creanţele se evaluează după înlăturarea din calcul a creanţelor incerte, la valoarea
scriptica, cele in valuta se actualizează la raportul de schimb al monedei naţionale din ziua
respectiva.
Disponibilităţile din bilanţ se evaluează la valoare scriptica, cele in valuta se actualizează la
raportul de schimb al monedei naţionale din ziua respectiva.

66. Care sunt limitele valorilor patrimoniale?

▪ caracterul incomplet: elementele necorporale (partea invizibila) nu este luata in calcul;

▪ caracterul strict static: nu au in vedere strategia intreprinderii;
▪ caracterul complex: uneori este dificil sa ai o idee precisa asupra valorii unor bunuri din
activul întreprinderii, mai ales cele specifice, deci riscurile de eroare sunt importante;
▪ caracterul neoperativ: timpul relativ mare necesar realizarii unor evaluări patrimoniale
viabile;
Pentru ca aceste metode sa fie semnificative si valoarea obtinuta printr-o astfel de metoda
sa fie retinuta, ar trebui indeplinite cumulativ urmatoarele 4 conditii:
1. posibilitatea efectuarii evaluării elementelor de activ pe baza unor comparatii de piata;
2. prima de risc pentru societate sa fie redusa;
3. un nivel satisfacator de investitii;
4. posibilitatea masurării cu certitudine a goodwill-ului degajat de societate, respectiv
determinarea cu exactitate a pragului de rentabilitate obtinut prin investirea pe piata
financiara a echivalentului activului net reevaluat.

67.Determinati rata de capitalizare a unei intreprinderi cunoscand urmatoarele

informatii:
- riscurile intreprinderii 19%
- rata de baza 4%
- coeficientul primei de risc 1,2
- cheltuieli financiare 1.000 lei
- venituri financiare 600 lei
- datorii financiare (30% din sursele de finantare) 4.000 lei
- cota de impozit pe profit 16%

CMPC = Ccp x Ccp/(Ccp + Cci) + Cci x Cci/(Ccp + Cci)

Cci x Cci/(Ccp + Cci) = 30%
Ccp/(Ccp + Cci) = 1-30% =70%
Ccp = Rn + (Rr – Rn) x β = 4% + (19% – 4%) x 1,2 = 0,22 = 22%
Cci = Cd x (1 – Cota impozit profit) = 0,1 x (1 – 0,16) = 0,084 = 8,4%
Cd = (Cheltuieli financiare – Venituri financiare)/ Datorii = (1.000 – 600) / 4.000 = 0,1
Rata de capitalizare = CMPC = 22 x 70% + 8,4 x 30% = 15,4 + 2,52 = 17,92 –> 18%
Ccp – costul capitalului propriu
Cci – costul capitalului imprumutat
Ccp + Cci = masa capitalurilor folosite de intreprindere
Rn – rata neutra de plasament a disponibilitatilor pe piata financiara
Rr – rata cu riscuri sau totalitatea riscurilor la care este supusa intreprinderea
Rr – Rn = prima de risc a intreprinderilor
β – coeficient care semnifica volatilitatea actiunii intreprinderii
Cd – costul datoriei (care trebuie defiscalizata)
26