Dănuţ BABOR STUDIUL MATERIALELOR DE

CONSTRUCŢII

08. Mortare cu lianti minerali

Mortare pentru zidărie şi tencuieli

Mortarele cu lianţi minerali sunt corpuri solide formate prin
transformările ce au loc în amestecurile omogene alcătuite din lianţi, apă şi
nisip (în unele cazuri şi adaosuri de îmbunătăţire a unor calităţi).
Pentru a putea fi puse în operă, mortarele prezintă un timp limitat o
stare plastică, ce influenţează esenţial calităţile mortarelor întărite.
Mortarele plastice se numesc proaspete, iar cele ce se prezintă în stare
solidă, cu rezistenţe mecanice maxime se numesc mortare întărite.
ConformSTAS 1030-1985, mortarele obişnuite
se clasifică astfel:
a) După domeniul de folosire:
■ mortare de zidărie - utilizate la legarea între ele a elementelor de
zidărie naturale sau artificiale;
■ mortare de tencuială - aplicate în unul sau mai multe straturi care
servesc la protejarea şi finisajul construcţiilor.
b) După natura lianţilor:
■ mortare pe bază de var (sau şlam de carbid): de var, var-ciment,
var- ipsos, var-ciment-cenuşă de termocentrală;
■ mortare pe bază de ciment: de ciment, ciment-var, ciment-argilă,
ciment-
cenuşă de termocentrală, ciment-var-cenuşă de termocentrală;
■ mortare pe bază de ipsos: de ipsos, ipsos-var;
■ mortare pe bază de pământuri argiloase: de argilă, argilă-ciment;
■ mortare pe bază de tras-var;
■ mortare pe bază de cenuşă-var.
Denumirea mortarelor este determinată de liantul care
predomină
cantitativ în masă.
c) După rezistenţa Ia compresiune, mortarele se clasifică pe mărci conform
tabelului 1.
d) După rezistenţa la umiditate:
1
Dănuţ BABOR STUDIUL MATERIALELOR DE
CONS■ TRmortare
UCŢII rezistente la umiditatea relativă a aerului mai mică de 60%;

2
 ■ mortare rezistente la umiditatea relativă a aerului mai mare de 60%;
■ mortare rezistente la apă.

Tabelul 1. Clasificarea mortarelor după rezistenţa la compresiune

Marca mortarului M4 M10 M25 M50 M100

Rezistenţa la compresiune la 28 zile, 4* 10 25 50 100

daN / cm2, min.
0,4* 1,0 2,5 5,0 10
Rezistenţa la compresiune la 28 zile, N
/mm2, min.
Obs.: * In cazul mortarului de var sau şlam de carbid (M4), rezistenţa Ia compresiune se determină la
vârsta de 90 zile; la 28 zile ea trebuie să fie de minim 2 daN / cm2 (0,2 N / mm2). Mortarele pe bază de
pământuri argiloase trebuie să aibă rezistenţa la compresiune la vârsta de 28 zile, de minim 4 daN / cm2 (0,4
N / mm2).

Mortarele pentru tencuieli umede, groase şi subţiri se clasifică după Normativul

NE 001-1996 conform tabelului 2.
Tabelul 2. Criterii de clasificare ale mortarelor de tencuieli
După Lianţi anorganici(hidraulici şi/sau nehidraulici)
natura Lianţi organici (polimeri naturali sau sintetici)
liantului Lianţi micşti (anorganici şi organici)
pentru tencuieli brute
Mortare
pentru tencuieli drişcuite
aplicate în 2-3
obişnuite (simple sau decorative)
straturi cu grosime
pentru tencuieli sclivisite sau gletuite
totală
20-25 mm cu praf de piatră
pentru
(pentru tencuieli speciale tip similipiatră
tencuieli
groase): cu terasit
decorative
După tehnologia de Mortare
tencuieli subţiri netede (gleturi)
realizare şi aplicate în

compoziţia mortarului 2-3 straturi

tencuieli subţiri netede decorative
subţiri a câte
1 mm grosime
tencuieli subţiri tip strop decorative
pentru:

Mortare
tencuieli drişcuite
aplicate monostrat în
grosime de 10-
12 mm (pentru
tencuieli sclivisite
tencuieli subţiri):
 Alegerea mortarelor depinde de piatra de construcţie ce urmează
să fie legată şi de condiţiile în care se va afla zidăria. Astfel mortarul pe
bază de var, care este liant nehidraulic, deci care se întăreşte numai în
mediu uscat, va lega bine între ele numai cărămizile poroase. Mortarul
de var folosit la legarea bucăţilor de piatră naturală, care este mult mai
compactă, nu se întăreşte.
Pentru construcţiile care stau în mediu umed (fundaţii, pivniţe)
mortarul trebuie confecţionat numai cu lianţi hidraulici (cimenturi sau alţi
lianţi cu însuşiri hidraulice).
De asemenea, în cazul când sunt necesare mortare cu rezistenţe mai
mari, se folosesc tot lianţi hidraulici. Pentru aceste mortare se poate lua în
2
calcul o rezistenţă minimă la compresiune de 100 daN/cm .
Stabilirea compoziţiei şi prepararea mortarelor obişnuite de zidărie
şi tencuială
Materiale componente
Componenţii principali ai mortarelor sunt lianţii, nisipul şi apa,
materiale ce trebuie să îndeplinească anumite condiţii de calitate
conform standardelor de produs, precum şi Instrucţiunilor tehnice C17-1982
şi Normativului NE 001-l996.
Dozajul este raportul dintre cantitatea de liant şi cantitatea de
nisip din mortar. La mortarele obişnuite, dozajul este 1:3, adică 1 parte
liant la 3 părţi de nisip, respectiv 25% liant la 75% nisip (prima cifră
reprezintă liantul şi a doua nisipul).
Din punctul de vedere al dozajului există:
-mortare grase, care conţin liant mai mult, adică 1:1 (50% liant) sau
1:2 (33% liant şi restul nisip);
-mortare slabe, care conţin liant mai puţin (1:5 sau 1:7).
Constituenţii mortarelor
Lianţii trebuie să îndeplinească condiţiile de calitate prevăzute de
standardele respective.
Apa folosită la confecţionarea mortarelor este apa potabilă şi apa
nepotabilă (din râuri, lacuri), dacă este neutră (slab alcalină sau slab
acidă) şi se încadrează din punct de vedere calitativ în prescripţiile
tehnice în vigoare.
 Nisipul poate fi de râu, de carieră, sau de concasare.Se foloseşte
nisip de diferite sorturi, şi anume:
-sort 0-7 pentru mortare de zidărie,
-sort 0-3 pentru grundul tencuielii,
-sort 0-1 pentru stratul aparent (tinci) al tencuielii.
Adaosuri plastifiante. Rolul acestor adaosuri este să îmbunătăţească
calitatea mortarului, adică să-l facă mai plastic. La mortarele de ciment s-
ar putea ajunge la lucrabilitatea dorită, mărindu-se cantitatea de
ciment. Această soluţie nu este recomandată, deoarece conduce la creşterea
preţului de cost al mortarului, de aceea se folosesc adaosuri mai ieftine
(var, argilă sau zgură măcinată), cu care se obţin mortare lucrabile.
Adaosul cel mai folosit este varul, deoarece mortarele de ciment
cu var au multe întrebuinţări. Cantitatea de adaosuri este cu atât mai
mare cu cât cantitatea de ciment din mortare este mai mică.
Adaosurile se folosesc în proporţii de 10-20 %.
Stabilirea compoziţiei mortarelor
Prin compoziţia unui mortar sau dozaj se înţelege cantitatea
volumetrică sau gravimetrică a constituenţilor mortarului respectiv. Se
exprimă, în primul caz, prin raportul liant / nisip, iar în cazul al doilea prin
3
cantităţile de componenţi necesare la 1 m de mortar.
Dozajele de materiale componente se stabilesc pe baza
Instrucţiunilor tehnice C17-1982, în funcţie de natura liantului folosit şi de
tipul mortarului, sau pe baza unor relaţii de calcul. Dozajele de
materiale componente obţinute prin relaţiile de calcul aproximative trebuie
verificate prin încercări de laborator.
Pentru mortarele de ciment, destinate zidăriilor şi tencuielilor,
dozajul de ciment C se deduce din relaţia:
୑ౣ 3
(Kg/m )

C = 1000 ට ୏∙୑ౙ
în care:
Mm - marca mortarului, în daN /
2
cm ; Mc - clasa cimentului, în daN /
2
cm ;
k - coeficient de corecţie egal cu 1,7 pentru mortare de zidărie normale şi
2
pentru mortare de tencuieli.
 Dozajele uzuale de liant şi nisip pentru unele mortare de zidărie
şi tencuială, conform Normativului C 17-1982 sunt prezentate în Anexa 1
Dănuţ BABOR STUDIUL MATERIALELOR DE
CONSTRUCŢII

6
Dănuţ BABOR STUDIUL MATERIALELOR DE
CONSTRUCŢII

7
 Petru varul pastă dozajul este corespunzător consistenţei de 12 cm şi
pa = 1300 kg / m . In cazul folosirii unui var cu altă consistenţă, dozajul se
va calcula prin înmulţire cu coeficientul de corecţie K:

ஔ౗,భమ ିଵ଴଴଴

K= ஔ౗ ିଵ଴଴
în care:
δ
a,12 - densitatea aparentă a pastei la consistenţa de 12 cm, în kg / m
଴ 3
δa - densitatea aparentă a pastei în momentul întrebuinţării, în kg / m .
3
Dozajul de apă se stabileşte în funcţie de consistenţa necesară. După
tipul mortarului şi felul lucrării, consistenţa mortarelor trebuie să
fie cuprinsă între limitele indicate în tabelul 7.5 şi tabelul 7.6 (STAS
1030-
1985).
În cazul mortarelor pe bază de pământuri argiloase, consistenţa
trebuie să asigure o lucrabilitatea satisfăcătoare conform STAS 2634-1980,
evitându-se excesul de apă.
Se constată că pentru un mortar de tencuială marca 4 (M4T), realizat
3
cu var pastă, dozajele uzuale sunt: var pastă = 500 kg / m , nisip = 1550 kg /
m.
Prepararea şi transportul mortarelor
Mortarele pe bază de ciment şi var hidratat se prepară numai prin
procedee mecanice, iar dozarea componentelor solide se face gravimetric.
Prepararea mortarelor pe bază de ciment şi var pastă (şlam de
carbid) sau argilă pastă precum şi a celor pe bază de ciment-cenuşă de
termocentrală şi var hidratat se face prin procedee mecanice sau manuale.
Dozarea componentelor se va efectua gravimetric sau volumetric.
Pentru prepararea mecanică a mortarelor se folosesc malaxoare cu
amestecare forţată sau betoniere cu amestecare prin cădere liberă.
Durata de amestecare a mortarului este în funcţie de
caracteristicile tehnice ale utilajelor folosite şi este limitată în general la
un minut.
În cazul preparării manuale a mortarelor, în funcţie de tipul liantului
utilizat, materialele componente se vor amesteca până se obţine
consistenţa dorită.
8
 Transportul pe orizontală, pe distanţe mici se face cu roabe,
tomberoane, dumpere pitice, bene sau pompe. Pe distanţe mari, de la
staţia

9
de preparare a mortarului până la punctul de punere în operă, transportul
se face cu autocamioane, basculante, bene speciale sau autoagitatoare.
Transportul pe verticală se realizează cu macarale, elevatoare, pompe
sau trolii instalate pe sol.
Mortare obişnuite de zidărie şi tencuială
În tehnologia mortarelor se definesc:
 mortare în stare proaspătă, începând de la amestecarea
materialelor componente şi până la priza liantului;
 mortare în stare întărită.
Metodele de încercare a le mortarelor obişnuite sunt prezentate în STAS
2634-1980, iar c o n d iţ i i l e tehnice de calitate pe care trebuie să
la îndeplinească în STAS 1030-1985.
Pentru tencuielile umede, groase şi subţiri, metodele de determinare
şi
criteriile de performanţă sunt prevăzute în Normativul NE 001-1996.
Mortare în stare proaspătă
Pe mortarele obişnuite se determină conform STAS 2634-1980 şi NE
001-
1996 următoarele caracteristici: consistenţa, densitatea aparentă, tendinţa
de segregare şi capacitatea de reţinere a apei.
Volumul probei de mortar necesar efectuării determinărilor trebuie să
3
fie de min. 10 dm în cazul mortarelor preparate manual, proba se
constituie din cantitâ! aproximativ egale luate din trei locuri diferite şi de
la adâncime de 10-15 cm, iar în cazul mortarelor preparate mecanizat
proba se constituie tot din cantităţi aproximaţi oi egale, luate din şuvoiul de
mortar de la începutul, mijlocul şi terminarea descărcări malaxorului
(betonierei). Proba astfel obţinută se omogenizează şi pe ea se efectueaz
ci determinările prevăzute asupra mortarului în stare proaspătă. Timpul
scurs de la luarea probei şi până la verificarea caracteristicilor (sau
confecţionarea epruveteloi nu trebuie să depăşească o oră. cu excepţia
mortarelor de ipsos cu întârzietori de priza la care nu trebuie să depăşească
20 minute (în cazul neutilizării unui
întârzietor de priză pe mortarele de ipsos proaspete nu se
efectuează determinări)
Determinări pe mortare plastice
Consistenţa mortarelor proaspete.
Calitatea unui mortar de a avea o plasticitate mai mare sau mai
mică se apreciază prin consistenţă.
Pentru fiecare domeniu de utilizare a mortarelor se impune valoarea
consistenţei .
Aparatură şi materiale
 Con etalon din tablă inoxidabilă prevăzut cu o tijă
mâner, conul împreună cu tija vor avea masa de 300± 2 g.
(fig1.);
 vas tronconic din tablă de oţel (fig.1);
 vergea metalică  = (10…12) mm;
 mortar proaspăt;
 rigla metalică.

Fig.1. – con etalon

Modul de determinare a valorilor experimentale.
 Mortarul de încercat se omogenizează prin amestecare circa 3
minute şi se introduce în vasul tronconic; se compactează prin împungere
de
25 de ori cu vergeaua metalică şi prin lovirea de 5 ori a fundului vasului de
masă. Suprafaţa mortarului se netezeşte.
 Conul etalon, umezit în prealabil, se aşează în poziţie verticală
în mijlocul suprafeţei mortarului, ţinându-se uşor cu mâna astfel încât
vârful să atingă suprafaţa. Din această poziţie se lasă conul să pătrundă în

101
0
mortar prin greutate proprie. Se citeşte pe generatoare, adâncimea(în
centimetri) de pătrundere în mortar a conului etalon. (fig.3.)

111
1
  Determinarea se efectuează de trei ori, reamestecându-se în
prealabil proba timp de 30 de secunde în vasul de confecţionare după care
mortarul se introduce în vasul tronconic. Conul etalon se spală după fiecare
utilizare.

Fig.2. Fig.3.
mortar în con consistenţă

Calculul şi interpretarea rezultatelor.

Consistenţa se exprimă în centimetri considerându-se media
aritmetică a trei valori determinate experimental şi se compară cu
valorile impuse mortarului în funcţie de domeniul de utilizare, conform
anexa1. Tendinţa de segregare.
Segregarea sau separarea materialelor componente în mortarul
proaspăt se datorează prezenţei în amestec a mai multor materiale cu
densitate aparentă diferită .
Tendinţa de segregare, exprimată prin coeficientul de segregare, se
determină pe baza modificării consistenţei mortarului sub influenţa unor
şocuri (vibrare) sau a unui repaus mai îndelungat şi se efectuează pentru :
-a compara tendinţa de segragare între diferite tipuri de mortare, în care caz
determinarea se face la o consistenţă de 8...9 cm;
- verificarea tendinţei de segregare a mortarelor ce se pun în lucrare , în care
caz determinarea se face la consistenţele reale ale acestora.
Aparatură şi materiale
Vas cilindric din metal format din trei inele ce se pot asambla
etanş şi prevăzut cu două mase de separare (fig.4.); masă vibrantă;
cronometru; con etalon pentru determinarea consistenţei; vergea metalică 
= (10…12) mm; riglă metalică; placă de sticlă; placă din cauciuc; vas de
amestecare pentru mortar; mistrie.

Fig.4. – Vas pentru determinarea segregării

Tendinţa de segregare se poate determina prin două procedee care diferă
prin modul de pregătire a probei.
 Pregătirea probei prin repaus:
Mortarul se omogenizează într-un vas timp de 3 minute apoi se
introduce în vasul cilindric din metal până la umplere completă;
mortarul din vas se compactează prin împungere de 25 ori cu vergeaua
metalică şi se lasă în repaus timp de 30 de minute acoperindu-se cu o placă
de sticlă.
 Pregătirea probei prin vibrare:
Mortarul omogenizat prin amestecare timp de trei minute se
introduce în vasul cilindric din metal, astfel încât suprafaţa sa să se afle cu
1 cm sub marginea superioară a vasului; se efectuează compactarea prin
împungere de 25 de ori cu vergeaua metalică şi se acoperă vasul cu placa
din cauciuc vibrându-se timp de 30 de secunde pe masa vibrantă. .(fig.5.)
 Fig.5. – vibrarea mortarului
Pe proba din mortar pregătită prin unul din cele două moduri se fac
următoarele determinări de consistenţă:
 mortarul din treimea superioară împreună cu apa de la suprafaţa
lui se separă de materialul din vas prin deplasarea inelului superior pe
platforma inelului mijlociu; proba astfel obţinută se omogenizează în
vasul de amestecare timp de 30 s după care i se determină consistenţa cu
ajutorul conului etalon ; determinare se repetă de 3 ori. Media acestor
determinări se notează cu CS.
 mortarul din treimea mijlocie se elimină;
 pe mortarul rămas în treimea inferioară se determină consistenţa
Ci în acelaşi mod ca în treimea superioară.

Fig.6. – consistenţa părţii superioare

 Înregistrarea şi interpretarea rezultatelor.
Rezultatele măsurătorilor se trec în următorul tabel :

Consistenţa stratului Consistenţa stratului 

 C S  Ci 
3 3
Proba superior inferior S 
48
nr. (cm) (cm)
3
CS1 CS2 CS3 CS Ci1 Ci2 Ci3 Ci (cm )
1
2
3
media - - - - - - - -

Tendinţa de segregare se stabileşte prin diferenţa dintre volumul

dislocat de conul etalon în mortarul din treimea superioară şi respectiv din
treimea inferioară şi se exprimă prin coeficientul de segregare calculat
prin
relaţia:
3 3 3

S   CS  Ci  [cm ]
48
3
în care:S - coeficientul de segregare, în cm ;
CS - consistenţa mortarului din stratul superior, în cm;
Ci - consistenţa mortarului din stratul inferior, în cm;

Rezultatul obţinut nu trebuie să depăşească următoarele valori:

3
-pentru mortarele de zidărie, 50 cm
3.
-pentru mortarele de tencuială, 40 cm
Capacitatea de reţinere a apei.
În mortarele de ciment este foarte important ca apa să rămână în
mortar un timp suficient, după punerea în operă, pentru a se produce
reacţiile chimice ce asigură priza şi întărirea liantului.
Capacitatea de reţinere a apei de către mortarele proaspete se
exprimă prin indicele de reţinere a apei şi se poate determina prin
următoarele metode:
  prin vacuumare, în care caz capacitatea de reţinere a apei se
exprimă prin raportul dintre consistenţa mortarului după operaţia de
vacuumare şi consistenţa iniţială a acestuia;
 prin intermediul unui strat absorbant, în care caz capacitatea de
reţinere a apei se exprimă în funcţie de procentul de apă cedat stratului
absorbant.

Metoda cu strat absorbant (de ipsos)

Fig.7.1.,2. – aparat pentru determinarea capacităţii de reţinere a apei

Aparatură şi materiale
 Capsulă şi inel din aluminiu (fig.7.1);
 dispozitiv de compactare a ipsosului (fig.7.2) format dintr-
un disc de alamă şi o tijă de alamă pe care culisează un limitator
de cursă astfel încât greutatea mobilă de 75 g să poată cădea
de la
150 mm;
 balanţă tehnică de 0,500 kg;
 hârtie de filtru; placă din sticlă;
 placă de sticlă;
 ipsos de construcţii calitatea I;
 mortar de încercat.
Modul de determinare
 Se cântăresc 100 g ipsos de construcţii calitatea l. Se introduce o
parte din ipsos în capsulă până la umplere. Se aşează hârtia de filtru tăiată
în prealabil la dimensiunile interioare ale capsulei de aluminiu, peste ipsos.
Compactarea ipsosului se realizează în două faze şi anume:peste ipsosul
din capsulă, acoperit cu hârtie, se aşează dispozitivul de compactare şi
cu ajutorul greutăţii mobile se aplică 10 căderi libere de la înălţimea de
150 mm, apoi se scoate dispozitivul şi hârtia din capsulă, se introduce
cantitatea de ipsos rămasă din cele 100g, peste cel compactat se acoperă cu
aceeaşi hîrtie şi se repetă operaţia de compactare, cu aceleaşi număr de
căderi libere ale greutăţii.
 Se cântăreşte cu o precizie de 0,2 g inelul din aluminiu (m1) şi se
introduce în capsulă peste hârtia de filtru. Capsula, împreună cu inelul se
aşează pe o balanţă şi se echilibrează; pe platanul cu greutăţi se aşează o
greutate de 100 g.
 Mortarul de încercat, amestecat timp de 30 de secunde se
introduce în inelul de aluminiu până se echilibrează balanţa. Se va avea
grijă ca mortarul să se repartizeze într-un strat cât mai uniform.
 Capsula împreună cu inelul se acoperă cu o placă de sticlă şi se
lasă în repaus timp de o oră.
 După acest interval de timp se extrage din capsulă inelul
împreună cu hârtia de filtru care a aderat la mortar şi se cântăreşte cu o
precizie de 0,2 g (m2).
Înregistrarea şi interpretarea rezultatelor
Se fac cel puţin două determinări, iar rezultatele se trec în tabelul 2
şi se calculează media aritmetică:

Tabelul 2
 m1  mm   m 2 
Ra   1 
a
Proba m1 mm m2  
nr.  mm 

(%)
1
2
Media

a
Indicele de reţinere a apei pe strat absorbant ( Ra ) se stabileşte cu relaţia:
 m 1  m m   m 2 
R a   1 
a

mm   100 [% ]
 
în care:
m1 - masa inelului gol, în g;
mm - masa mortarului introdus în inel, în g;
m2 - masa inelului + masa mortarului după pierderea apei +
masa hârtiei de
filtru, în g.
Valoarea indicelui de reţinere a apei, ca medie a trei determinări se
compară cu limitele prevăzute în normele tehnice, pentru mortarele de
tencuială acesta fiind ≥90 %.
Densitatea aparentă a mortarelor proaspete
Aparatură şi materiale
 Balantă tehnică ,
 vas cilindric cu ramă prelungitoare (vas volumetric) ( fig. 8)
 vergea metalică,
 masă vibrantă,(fig.9.)
 mortar de încercat.
Fig.8. - vas cilindric cu ramă prelungitoare Fig.9. - masă vibrantă
Desfăşurarea determinării
3
 Vasul cilindric etalon din tablă de oţel etalon de 1 dm se
cântăreşte fără ramă prelungitoare (m1).
 Se aşează gulerul prelungitor şi se umple cu mortar până la
jumătetea acestuia.
 Materialul din vas se compactează prin vibrare pe masa vibrantă.
 Se completează cu mortar până la partea superioară.
 Se scoate prelungitorul, se îndepărtează excesul de mortar prin
0
netezire cu rigla metalică ţinută înclinat la 45 , se curăţă bine
vasul pe suprafaţa exterioară şi apoi se cântăreşte.
Operaţia se efectuează de 3 ori.
Înregistrarea şi interpretarea rezultatelor
Densitatea aparentă a mortarului proaspăt se calculează cu relaţia:
୫ଶି୫ଵ 3
ρa= (Kg/m )
୚
în care: m1-masa vasului gol,
kg
m2- masa vasului umplut cu mortar, kg
3
V- volumul vasului în dm
Se face media celor 3 valori calculate care trebuie să fie pentru mortarele
3
obişnuite cuprinsă între 1950....2200 kg/m . Pentru mortarele preparate cu
agregate uşoare sau cu antrenori de aer, densitatea se stabileşte prin
prescripţiile tehnice normative în vigoare.
Verificarea mărimii granulelor din mortarele de tencuială
Aparatură şi materiale
3
 vas metalic de 5 dm. ;
 şpaclu (de preferat şpaclu cu lama de cauciuc);
 ciur sin tablă perforatăcu ochiuri rotunde 5R
 Desfăşurarea lucrării
 se cântăresc 500 g de mortar cu precizia de 0,5 g şi se introduc în
vasul metalic.
3
 Se adaugă circa 3 dm apă şi se amestecă până se desface mortarul.
 Se trece toată suspensia pe ciur şi se continuă spălarea până ce apa
curge limpede. În timpul spălării, aglomerările de mortar rămase se
dispersează cu ajutorul şpaclului.
 Reziduul rămas pe ciur se usucă şi se cântăreşte cu precizie de 0,5 g.
Calculul rezultatelor
Conţinutul de granule mai mari de 5 mm se calculează cu formula:
Granule mai mari de 5 mm═m1/mx100 [%] în care :
m - masa de mortar luată pentru determinare, în g;
m1-masa reziduului rămas pe ciur ,în g.
Mortare în stare întărită
Pe mortarele întărite, conform STAS 2634-1980, se determină:
densitatea aparentă, rezistenţa la întindere din încovoiere, rezistenţa la
compresiune, rezistenţa la îngheţ-dezgheţ, adeziunea la suport şi
contracţia
axială.
Pentru determinarea densităţii aparente, rezistenţei Ia întindere
prin încovoiere, rezistenţei Ia compresiune, contracţiei axiale şi
rezistenţei la îngheţ-dezgheţ, epruvetele sunt de formă prismatică cu
dimensiunile
40x40x160 mm.
Pentru determinarea adeziunii la suport, epruvetele sunt de formă
cilindrică, având diametrul de 80 mm şi înălţimea de 15 mm.
Conform Normativului NE 001-1996 se efectuează următoarele determinări:
 pe mortarele de tencuieli groase cu lianţi anorganici: rezistenţa
la compresiune, aderenţa la suport, impermeabilitatea la apă, rezistenţa la
ciclurile de îmbătrânire accelerată, susceptibilitatea la murdărire şi
rezistenţa la mijloacele de curăţire;
  pe mortarele de tencuieli subţiri cu lianţi mieşti sau organici (în
plus de cele menţionate anterior): rezistenţa la eforturi tangenţiale,
rezistenţa la mediu alcalin,susceptibilitatea la băşicare şi permeabilitatea la
vapori. Densitatea aparentă
Densitatea aparentă a mortarelor întărite pa se efectuează la 28
zile;
dimensiunile probelor, respectiv volumul Va şi masa m, se stabilesc cu
o
precizie de 0,5%.
Se calculează ca medie a trei determinări şi trebuie să fie cuprinsă
3
între 1900 şi 2150 kg/ m .
Rezistenţa la întindere prin încovoiere şi rezistenţa la compresiune
Se stabileşte la 28 zile, pe 3 epruvete prismatice 40x40x160 mm pentru Rî
respectiv pe 6 jumătăţi de prisme pentru Rc, .
Rezistenţa la compresiune obţinută la 28 zile (respectiv 90
zile pentru mortarele pe bază de var sau şlam de carbid) trebuie să
atingă cel puţin valorile indicate în tabelul corespunzător mărcii prescrise.
Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ
Mortarele pentru tencuieli exterioare expuse intens la intemperii
trebuie să reziste la min. 25 cicluri de îngheţ-dezgheţ; celelalte
mortare utilizate la tencuieli exterioare trebuie să reziste Ia min. 15 cicluri
de îngheţ- dezgheţ.
Se consideră că mortarele au rezistat la numărul de cicluri impus,
dacă dup încercare, acestea îndeplinesc următoarele co nd iţ ii:
 pierderea în masă este de max. 5%;
 pierderea de rezistenţă este de max. 25%.
Adeziunea mortarelor la suport
Valoarea medie a adeziunii la suport a mortarelor de zidărie şi
tencuial exprimată prin rezistenţa la smulgere, este în funcţie de
marca mortarului |-tipul suportului (ceramic, beton sau piatră, beton celular
2
autociavizat), avan! v a l o r i între 0,08 şi 0,45 N / mm .
Contracţia axială
Contracţia axială se determină pe prisme 40x40x160 mm.
La mortarele pe bază de pământuri argiloase nu trebuie să depăşească
4mm/m; celelalte mortare vor avea o contracţie de max.2mm/m.

202
0
 Anexa 1
Consistenţe impuse pentru mortare
Tipul mortarului Consistenţa
(cm)
Mortare pentru zidării
 zidării din cărămizi pline şi blocuri din beton
uşor............................8-13
 zidării din cărămizi cu goluri sau bocuri
ceramice............................7-8
 zidării din piatră sau beton
greu.......................................................4-7
 zidării din
B.C.A..............................................................................11-12
Mortare pentru tencuieli
 aplicate pe zidării din B.C.A.:
 la stratul de
şpriţ;.................................12-13
 la stratul de
grund;................................9-11
 la stratul
vizibil......................................13-14
 aplicate pe zidării din alte materiale:
 la stratul de
şpriţ;.................................11-13
 la stratul de
grund;.................................8-9
 la stratul
vizibil.....................................12-14
 pentru tencuieli aplicate mecanic.
Pentru
şpriţ..............................................≤12
Pentru
grund.............................................11-
12
REŢETE MORTAR

I. REŢETA MORTAR M50 Z

Cantităţi pt. şarja 0,1 mc

Materiale Cantităţi la mc /kg
Gravimetric/ kg Volumetric / găleata 10 l
Ciment II AS 32,5 219 kg 21,9 kg 1.7 galeti

Var hidratat 72 kg 7,2 kg 0,3 saci 25 kg

Nisip (0-4) 1600 kg 160 kg 12,3 galeti

II. REŢETA MORTAR M25 Z

Materiale Cantităţi la mc /kg Cantităţi pt. şarja 0,1 mc

Gravimetric/ kg Volumetric / găleata 10 l

Ciment II AS 32,5 157 kg 15,7 kg 1,26 galeti

Var hidratat 80 kg 8,0 kg 0,32 saci 25 lg

Nisip (0-4) 1660 kg 166 kg 12,8 galeti

Consistenta mortarului de zidarie M 50Z, M 25Z preparat mecanic

(betoniera 0,1 mc) va fi de:
 pentru zidãrie de piatrã sau blocuri de beton compact 4-7 cm ;
 pentru zidarie din caramizi pline sau din blocuri de beton uşor
cu agregate naturale sau artificiale 8 – 13
 pentru zidarie din caramida cu goluri sau blocuri ceramice cu
gãuri 7 – 8
III. REŢETA MORTAR M100 T (0 - 4)
Materiale Cantităţi la mc /kg Cantităţi pt. şarja 0,1 mc

Gravimetric/ kg Volumetric / găleata 10 l

Ciment II AS 32,5 385 kg 38,5 kg 3,1 galeti

NISIP (Sort 0-4) 1550 kg 155 kg 11,9 galeti

 IV. REŢETA MORTAR M50 T

Cantităţi pt. şarja 0,1 mc

Materiale Cantităţi la mc /kg
Gravimetric/ kg Volumetric / găleata 10 l
Ciment II AS 32,5 275 kg 27,5 kg 2,2 galeti

Var hidratat 68 kg 6,8 kg 0,27 saci 25 lg

Nisip (0-4) 1450 kg 145 kg 11,1 galeti

V. REŢETA MORTAR M 25 T

Cantităţi la mc Cantităţi pt. şarja 0,1 mc

Materiale
/kg Gravimetric/ Volumetric / găleata
kg 10 l
Ciment II AS 32,5 171 kg 17 kg 1,4 galeti
Var hidratat 160 kg 16 kg 0,64 saci 25 kg
Nisip (0-4) 1500 kg 150 kg 11,5 galeti

VI. REŢETA MORTAR M10 T

Cantităţi la mc Cantităţi pt. şarja 0,1 mc

Materiale
/kg Gravimetric/ Volumetric / găleata
kg 10 l
Ciment IIAS32,5 R 138 kg 13,8 kg 1,1 galeti 10 l

Var hidratat 200 kg 20 kg 0,8 saci 25 kg

Nisip 1500 kg 150 kg 11,5 galeti 10 l

Consistenta mortarului de tencuialã M 100 T, M 50T, M 25T, M 10T
preparat mecanic (betoniera 0,1 mc) aplicat manual va fi de:
 pentru spriţ 9 cm;
 pentru grund 7-8 cm; conform C 17/ 82 tabel 10.
VII. REŢETA M100 şapã (0 - 4) FĂRÃ VAR CIMENT IIAS 32,5
Materiale Cantităţi la mc /kg

Ciment II AS 32,5 385 kg

NISIP (Sort 0-4) 1550 kg

Consistenta mortarului M 100 şapă va fi de 7-8 cm conform C

17/ 82