Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CONSTRUCŢII
2
■ mortare rezistente la umiditatea relativă a aerului mai mare de 60%;
■ mortare rezistente la apă.
Mortare
tencuieli drişcuite
aplicate monostrat în
grosime de 10-
12 mm (pentru
tencuieli sclivisite
tencuieli subţiri):
Alegerea mortarelor depinde de piatra de construcţie ce urmează
să fie legată şi de condiţiile în care se va afla zidăria. Astfel mortarul pe
bază de var, care este liant nehidraulic, deci care se întăreşte numai în
mediu uscat, va lega bine între ele numai cărămizile poroase. Mortarul
de var folosit la legarea bucăţilor de piatră naturală, care este mult mai
compactă, nu se întăreşte.
Pentru construcţiile care stau în mediu umed (fundaţii, pivniţe)
mortarul trebuie confecţionat numai cu lianţi hidraulici (cimenturi sau alţi
lianţi cu însuşiri hidraulice).
De asemenea, în cazul când sunt necesare mortare cu rezistenţe mai
mari, se folosesc tot lianţi hidraulici. Pentru aceste mortare se poate lua în
2
calcul o rezistenţă minimă la compresiune de 100 daN/cm .
Stabilirea compoziţiei şi prepararea mortarelor obişnuite de zidărie
şi tencuială
Materiale componente
Componenţii principali ai mortarelor sunt lianţii, nisipul şi apa,
materiale ce trebuie să îndeplinească anumite condiţii de calitate
conform standardelor de produs, precum şi Instrucţiunilor tehnice C17-1982
şi Normativului NE 001-l996.
Dozajul este raportul dintre cantitatea de liant şi cantitatea de
nisip din mortar. La mortarele obişnuite, dozajul este 1:3, adică 1 parte
liant la 3 părţi de nisip, respectiv 25% liant la 75% nisip (prima cifră
reprezintă liantul şi a doua nisipul).
Din punctul de vedere al dozajului există:
-mortare grase, care conţin liant mai mult, adică 1:1 (50% liant) sau
1:2 (33% liant şi restul nisip);
-mortare slabe, care conţin liant mai puţin (1:5 sau 1:7).
Constituenţii mortarelor
Lianţii trebuie să îndeplinească condiţiile de calitate prevăzute de
standardele respective.
Apa folosită la confecţionarea mortarelor este apa potabilă şi apa
nepotabilă (din râuri, lacuri), dacă este neutră (slab alcalină sau slab
acidă) şi se încadrează din punct de vedere calitativ în prescripţiile
tehnice în vigoare.
Nisipul poate fi de râu, de carieră, sau de concasare.Se foloseşte
nisip de diferite sorturi, şi anume:
-sort 0-7 pentru mortare de zidărie,
-sort 0-3 pentru grundul tencuielii,
-sort 0-1 pentru stratul aparent (tinci) al tencuielii.
Adaosuri plastifiante. Rolul acestor adaosuri este să îmbunătăţească
calitatea mortarului, adică să-l facă mai plastic. La mortarele de ciment s-
ar putea ajunge la lucrabilitatea dorită, mărindu-se cantitatea de
ciment. Această soluţie nu este recomandată, deoarece conduce la creşterea
preţului de cost al mortarului, de aceea se folosesc adaosuri mai ieftine
(var, argilă sau zgură măcinată), cu care se obţin mortare lucrabile.
Adaosul cel mai folosit este varul, deoarece mortarele de ciment
cu var au multe întrebuinţări. Cantitatea de adaosuri este cu atât mai
mare cu cât cantitatea de ciment din mortare este mai mică.
Adaosurile se folosesc în proporţii de 10-20 %.
Stabilirea compoziţiei mortarelor
Prin compoziţia unui mortar sau dozaj se înţelege cantitatea
volumetrică sau gravimetrică a constituenţilor mortarului respectiv. Se
exprimă, în primul caz, prin raportul liant / nisip, iar în cazul al doilea prin
3
cantităţile de componenţi necesare la 1 m de mortar.
Dozajele de materiale componente se stabilesc pe baza
Instrucţiunilor tehnice C17-1982, în funcţie de natura liantului folosit şi de
tipul mortarului, sau pe baza unor relaţii de calcul. Dozajele de
materiale componente obţinute prin relaţiile de calcul aproximative trebuie
verificate prin încercări de laborator.
Pentru mortarele de ciment, destinate zidăriilor şi tencuielilor,
dozajul de ciment C se deduce din relaţia:
ౣ 3
(Kg/m )
C = 1000 ට ∙ౙ
în care:
Mm - marca mortarului, în daN /
2
cm ; Mc - clasa cimentului, în daN /
2
cm ;
k - coeficient de corecţie egal cu 1,7 pentru mortare de zidărie normale şi
2
pentru mortare de tencuieli.
Dozajele uzuale de liant şi nisip pentru unele mortare de zidărie
şi tencuială, conform Normativului C 17-1982 sunt prezentate în Anexa 1
Dănuţ BABOR STUDIUL MATERIALELOR DE
CONSTRUCŢII
6
Dănuţ BABOR STUDIUL MATERIALELOR DE
CONSTRUCŢII
7
Petru varul pastă dozajul este corespunzător consistenţei de 12 cm şi
pa = 1300 kg / m . In cazul folosirii unui var cu altă consistenţă, dozajul se
va calcula prin înmulţire cu coeficientul de corecţie K:
ஔ,భమ ିଵ
K= ஔ ିଵ
în care:
δ
a,12 - densitatea aparentă a pastei la consistenţa de 12 cm, în kg / m
3
δa - densitatea aparentă a pastei în momentul întrebuinţării, în kg / m .
3
Dozajul de apă se stabileşte în funcţie de consistenţa necesară. După
tipul mortarului şi felul lucrării, consistenţa mortarelor trebuie să
fie cuprinsă între limitele indicate în tabelul 7.5 şi tabelul 7.6 (STAS
1030-
1985).
În cazul mortarelor pe bază de pământuri argiloase, consistenţa
trebuie să asigure o lucrabilitatea satisfăcătoare conform STAS 2634-1980,
evitându-se excesul de apă.
Se constată că pentru un mortar de tencuială marca 4 (M4T), realizat
3
cu var pastă, dozajele uzuale sunt: var pastă = 500 kg / m , nisip = 1550 kg /
m.
Prepararea şi transportul mortarelor
Mortarele pe bază de ciment şi var hidratat se prepară numai prin
procedee mecanice, iar dozarea componentelor solide se face gravimetric.
Prepararea mortarelor pe bază de ciment şi var pastă (şlam de
carbid) sau argilă pastă precum şi a celor pe bază de ciment-cenuşă de
termocentrală şi var hidratat se face prin procedee mecanice sau manuale.
Dozarea componentelor se va efectua gravimetric sau volumetric.
Pentru prepararea mecanică a mortarelor se folosesc malaxoare cu
amestecare forţată sau betoniere cu amestecare prin cădere liberă.
Durata de amestecare a mortarului este în funcţie de
caracteristicile tehnice ale utilajelor folosite şi este limitată în general la
un minut.
În cazul preparării manuale a mortarelor, în funcţie de tipul liantului
utilizat, materialele componente se vor amesteca până se obţine
consistenţa dorită.
8
Transportul pe orizontală, pe distanţe mici se face cu roabe,
tomberoane, dumpere pitice, bene sau pompe. Pe distanţe mari, de la
staţia
9
de preparare a mortarului până la punctul de punere în operă, transportul
se face cu autocamioane, basculante, bene speciale sau autoagitatoare.
Transportul pe verticală se realizează cu macarale, elevatoare, pompe
sau trolii instalate pe sol.
Mortare obişnuite de zidărie şi tencuială
În tehnologia mortarelor se definesc:
mortare în stare proaspătă, începând de la amestecarea
materialelor componente şi până la priza liantului;
mortare în stare întărită.
Metodele de încercare a le mortarelor obişnuite sunt prezentate în STAS
2634-1980, iar c o n d iţ i i l e tehnice de calitate pe care trebuie să
la îndeplinească în STAS 1030-1985.
Pentru tencuielile umede, groase şi subţiri, metodele de determinare
şi
criteriile de performanţă sunt prevăzute în Normativul NE 001-1996.
Mortare în stare proaspătă
Pe mortarele obişnuite se determină conform STAS 2634-1980 şi NE
001-
1996 următoarele caracteristici: consistenţa, densitatea aparentă, tendinţa
de segregare şi capacitatea de reţinere a apei.
Volumul probei de mortar necesar efectuării determinărilor trebuie să
3
fie de min. 10 dm în cazul mortarelor preparate manual, proba se
constituie din cantitâ! aproximativ egale luate din trei locuri diferite şi de
la adâncime de 10-15 cm, iar în cazul mortarelor preparate mecanizat
proba se constituie tot din cantităţi aproximaţi oi egale, luate din şuvoiul de
mortar de la începutul, mijlocul şi terminarea descărcări malaxorului
(betonierei). Proba astfel obţinută se omogenizează şi pe ea se efectueaz
ci determinările prevăzute asupra mortarului în stare proaspătă. Timpul
scurs de la luarea probei şi până la verificarea caracteristicilor (sau
confecţionarea epruveteloi nu trebuie să depăşească o oră. cu excepţia
mortarelor de ipsos cu întârzietori de priza la care nu trebuie să depăşească
20 minute (în cazul neutilizării unui
întârzietor de priză pe mortarele de ipsos proaspete nu se
efectuează determinări)
Determinări pe mortare plastice
Consistenţa mortarelor proaspete.
Calitatea unui mortar de a avea o plasticitate mai mare sau mai
mică se apreciază prin consistenţă.
Pentru fiecare domeniu de utilizare a mortarelor se impune valoarea
consistenţei .
Aparatură şi materiale
Con etalon din tablă inoxidabilă prevăzut cu o tijă
mâner, conul împreună cu tija vor avea masa de 300± 2 g.
(fig1.);
vas tronconic din tablă de oţel (fig.1);
vergea metalică = (10…12) mm;
mortar proaspăt;
rigla metalică.
101
0
mortar prin greutate proprie. Se citeşte pe generatoare, adâncimea(în
centimetri) de pătrundere în mortar a conului etalon. (fig.3.)
111
1
Determinarea se efectuează de trei ori, reamestecându-se în
prealabil proba timp de 30 de secunde în vasul de confecţionare după care
mortarul se introduce în vasul tronconic. Conul etalon se spală după fiecare
utilizare.
Fig.2. Fig.3.
mortar în con consistenţă
Tabelul 2
m1 mm m 2
Ra 1
a
Proba m1 mm m2
nr. mm
(%)
1
2
Media
a
Indicele de reţinere a apei pe strat absorbant ( Ra ) se stabileşte cu relaţia:
m 1 m m m 2
R a 1
a
mm 100 [% ]
în care:
m1 - masa inelului gol, în g;
mm - masa mortarului introdus în inel, în g;
m2 - masa inelului + masa mortarului după pierderea apei +
masa hârtiei de
filtru, în g.
Valoarea indicelui de reţinere a apei, ca medie a trei determinări se
compară cu limitele prevăzute în normele tehnice, pentru mortarele de
tencuială acesta fiind ≥90 %.
Densitatea aparentă a mortarelor proaspete
Aparatură şi materiale
Balantă tehnică ,
vas cilindric cu ramă prelungitoare (vas volumetric) ( fig. 8)
vergea metalică,
masă vibrantă,(fig.9.)
mortar de încercat.
Fig.8. - vas cilindric cu ramă prelungitoare Fig.9. - masă vibrantă
Desfăşurarea determinării
3
Vasul cilindric etalon din tablă de oţel etalon de 1 dm se
cântăreşte fără ramă prelungitoare (m1).
Se aşează gulerul prelungitor şi se umple cu mortar până la
jumătetea acestuia.
Materialul din vas se compactează prin vibrare pe masa vibrantă.
Se completează cu mortar până la partea superioară.
Se scoate prelungitorul, se îndepărtează excesul de mortar prin
0
netezire cu rigla metalică ţinută înclinat la 45 , se curăţă bine
vasul pe suprafaţa exterioară şi apoi se cântăreşte.
Operaţia se efectuează de 3 ori.
Înregistrarea şi interpretarea rezultatelor
Densitatea aparentă a mortarului proaspăt se calculează cu relaţia:
୫ଶି୫ଵ 3
ρa= (Kg/m )
în care: m1-masa vasului gol,
kg
m2- masa vasului umplut cu mortar, kg
3
V- volumul vasului în dm
Se face media celor 3 valori calculate care trebuie să fie pentru mortarele
3
obişnuite cuprinsă între 1950....2200 kg/m . Pentru mortarele preparate cu
agregate uşoare sau cu antrenori de aer, densitatea se stabileşte prin
prescripţiile tehnice normative în vigoare.
Verificarea mărimii granulelor din mortarele de tencuială
Aparatură şi materiale
3
vas metalic de 5 dm. ;
şpaclu (de preferat şpaclu cu lama de cauciuc);
ciur sin tablă perforatăcu ochiuri rotunde 5R
Desfăşurarea lucrării
se cântăresc 500 g de mortar cu precizia de 0,5 g şi se introduc în
vasul metalic.
3
Se adaugă circa 3 dm apă şi se amestecă până se desface mortarul.
Se trece toată suspensia pe ciur şi se continuă spălarea până ce apa
curge limpede. În timpul spălării, aglomerările de mortar rămase se
dispersează cu ajutorul şpaclului.
Reziduul rămas pe ciur se usucă şi se cântăreşte cu precizie de 0,5 g.
Calculul rezultatelor
Conţinutul de granule mai mari de 5 mm se calculează cu formula:
Granule mai mari de 5 mm═m1/mx100 [%] în care :
m - masa de mortar luată pentru determinare, în g;
m1-masa reziduului rămas pe ciur ,în g.
Mortare în stare întărită
Pe mortarele întărite, conform STAS 2634-1980, se determină:
densitatea aparentă, rezistenţa la întindere din încovoiere, rezistenţa la
compresiune, rezistenţa la îngheţ-dezgheţ, adeziunea la suport şi
contracţia
axială.
Pentru determinarea densităţii aparente, rezistenţei Ia întindere
prin încovoiere, rezistenţei Ia compresiune, contracţiei axiale şi
rezistenţei la îngheţ-dezgheţ, epruvetele sunt de formă prismatică cu
dimensiunile
40x40x160 mm.
Pentru determinarea adeziunii la suport, epruvetele sunt de formă
cilindrică, având diametrul de 80 mm şi înălţimea de 15 mm.
Conform Normativului NE 001-1996 se efectuează următoarele determinări:
pe mortarele de tencuieli groase cu lianţi anorganici: rezistenţa
la compresiune, aderenţa la suport, impermeabilitatea la apă, rezistenţa la
ciclurile de îmbătrânire accelerată, susceptibilitatea la murdărire şi
rezistenţa la mijloacele de curăţire;
pe mortarele de tencuieli subţiri cu lianţi mieşti sau organici (în
plus de cele menţionate anterior): rezistenţa la eforturi tangenţiale,
rezistenţa la mediu alcalin,susceptibilitatea la băşicare şi permeabilitatea la
vapori. Densitatea aparentă
Densitatea aparentă a mortarelor întărite pa se efectuează la 28
zile;
dimensiunile probelor, respectiv volumul Va şi masa m, se stabilesc cu
o
precizie de 0,5%.
Se calculează ca medie a trei determinări şi trebuie să fie cuprinsă
3
între 1900 şi 2150 kg/ m .
Rezistenţa la întindere prin încovoiere şi rezistenţa la compresiune
Se stabileşte la 28 zile, pe 3 epruvete prismatice 40x40x160 mm pentru Rî
respectiv pe 6 jumătăţi de prisme pentru Rc, .
Rezistenţa la compresiune obţinută la 28 zile (respectiv 90
zile pentru mortarele pe bază de var sau şlam de carbid) trebuie să
atingă cel puţin valorile indicate în tabelul corespunzător mărcii prescrise.
Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ
Mortarele pentru tencuieli exterioare expuse intens la intemperii
trebuie să reziste la min. 25 cicluri de îngheţ-dezgheţ; celelalte
mortare utilizate la tencuieli exterioare trebuie să reziste Ia min. 15 cicluri
de îngheţ- dezgheţ.
Se consideră că mortarele au rezistat la numărul de cicluri impus,
dacă dup încercare, acestea îndeplinesc următoarele co nd iţ ii:
pierderea în masă este de max. 5%;
pierderea de rezistenţă este de max. 25%.
Adeziunea mortarelor la suport
Valoarea medie a adeziunii la suport a mortarelor de zidărie şi
tencuial exprimată prin rezistenţa la smulgere, este în funcţie de
marca mortarului |-tipul suportului (ceramic, beton sau piatră, beton celular
2
autociavizat), avan! v a l o r i între 0,08 şi 0,45 N / mm .
Contracţia axială
Contracţia axială se determină pe prisme 40x40x160 mm.
La mortarele pe bază de pământuri argiloase nu trebuie să depăşească
4mm/m; celelalte mortare vor avea o contracţie de max.2mm/m.
202
0
Anexa 1
Consistenţe impuse pentru mortare
Tipul mortarului Consistenţa
(cm)
Mortare pentru zidării
zidării din cărămizi pline şi blocuri din beton
uşor............................8-13
zidării din cărămizi cu goluri sau bocuri
ceramice............................7-8
zidării din piatră sau beton
greu.......................................................4-7
zidării din
B.C.A..............................................................................11-12
Mortare pentru tencuieli
aplicate pe zidării din B.C.A.:
la stratul de
şpriţ;.................................12-13
la stratul de
grund;................................9-11
la stratul
vizibil......................................13-14
aplicate pe zidării din alte materiale:
la stratul de
şpriţ;.................................11-13
la stratul de
grund;.................................8-9
la stratul
vizibil.....................................12-14
pentru tencuieli aplicate mecanic.
Pentru
şpriţ..............................................≤12
Pentru
grund.............................................11-
12
REŢETE MORTAR
V. REŢETA MORTAR M 25 T