CAPITOLUL IV

COMPONENTA SOFTWARE A SISTEMELOR DE CALCUL

4.1. Sisteme de operare

Pentru a funcţiona, orice calculator are nevoie de programe. Totalitatea programelor care
permit funcţionarea unui sistem de calcul constituie ceea ce denumim software.
Software-ul este constituit din trei categorii principale de programe:
■ Firmware reprezintă nivelul inferior al sistemului software, constituit din
instrucţiunile ce intră în contact direct cu componentele fizice ale calculator. În cazul
microcalculatoarelor, acest nivel este constituit din setul de instrucţiuni al
microprocesorului, precum şi din BIOS ( Basic Input Output System - Sistemul de
bază de intrare-ieşire), inscripţionat în memoria ROM.
■ Sistemul de operare reprezintă al doilea nivel al sistemului software şi este dintr-un
ansamblu de programe care coordonează toate activităţile sistemului de calcul.
■ Programele de aplicaţii reprezintă nivelul superior, cel mai apropiat de utilizator,
constituit din totalitatea programelor destinate rezolvării unor probleme specifice
Sistemul de operare reprezintă ansamblul standardizat de programe specializate care
asigură legătura funcţională între componentele unui sistem de calcul, permiţând utilizatorilor să
comunice cu calculatorul şi să folosească eficient resursele fizice, logice şi informaţionale ale
întregului sistem.

Caracteristicile unui sistem de operare

Un SO, ca program care gestionează resursele sistemului de calcul şi care coordonează şi

controlează întreaga funcţionare a acestuia, trebuie să aibă următoarele calităţi:
• utilitate - SO realizează interfaţa dintre calculator şi programe, având în vedere cerinţele
acestora,
• generalitate - să depindă cât mai puţin de echipamentul pe care este instalat,
• eficienţă - să asigure un bun acces le resursele fizice ale calculatorului,
• transparenţă - să permită utilizatorului sa-şi însuşească uşor facilităţile pe care le oferă,
• flexibilitate - să permită modificări în funcţie de cerinţele utilizatorului,
• opacitate - utilizatorul să nu fie nevoit să cunoască SO la nivel de jos, ci doar la nivel de
interfaţă,
• securitate - SO trebuie să fie protejat împotriva încercărilor de distrugere din aplicaţii
sau ale utilizatorului,
• integritate - erorile de sistem să fie clar delimitate de erorile din programe şi să nu se
influenţeze reciproc,
• disponibilitate - SO trebuie să aibă posibilitatea de a-si continua activitatea în caz de
eroare, să poată izola erorile pentru a putea funcţiona,
• serviabilitate - SO trebuie să poată furniza utilizatorului informaţiile necesare pentru
depanarea programelor sale,
• extensibilitate - SO trebuie să permită să i se adauge noi facilităţi în funcţie de nevoile
crescânde ale utilizatorului,
• integrare - SO şi aplicaţiile sale trebuie să poată comunica cu alte SO sau cu programe
concepute sub alte SO,
• interoperabilitate - SO trebuie să permită accesul la structuri de date care au fost
construite sub alt SO.

78
 Funcţiile unui sistem de operare

Pentru a gestiona resursele calculatorului, un SO trebuie să poată realiza următoarele

funcţii:
- să controleze execuţia programelor (să le lanseze în execuţie, să le încarce în memorie şi să
încheie execuţia acestora),
- să prelucreze fişierul de lucrări,
- să planifice şi să controleze fluxul lucrărilor,
- să asigure tehnici de comunicaţie între procese şi să le sincronizeze,
- să gestioneze spaţiul de memorare din memoria internă şi cea externă, timpul de lucru al
microprocesorului şi procesele I/O.
- să efectueze operaţiile I/O l nivel logic şi fizic, pentru a scuti programatorul de cunoaşterea
detaliilor fiecărui echipament periferic,
- să gestioneze sistemul de fişiere,
- să se protejeze faţă de utilizatori şi să asigure protecţia programelor de aplicaţii,
- să detecteze şi să corecteze sau să limiteze efectul erorilor care apar în procesul de prelucrare
a datelor,
- să sesizeze evenimentele care apar în timpul execuţiei, să le identifice şi să le trateze adecvat,
- să asigure interfaţa cu utilizatorul care sa-i permită acestuia accesul pentru controlul
programelor, intervenţia în execuţia unor programe,
- să asiste personalul de întreţinere după decuplarea logică a echipamentelor defecte şi să
furnizeze unele informaţii statistice şi unele programe de depanare în scopul localizării
defecţiunii.

Tipuri de sisteme de operare

Sistemele de operare pot fi clasificate după mai multe criterii. De exemplu:

a) după modul de introducere a programelor în sistem :
- seriale, care acceptă introducerea programelor de la un singur dispozitiv de intrare,
- paralele, care admit introducerea programelor de la mai multe dispozitiv de intrare.
b) după numărul de programe care pot fi gestionate de procesor la un moment dat:
- SO cu monoprogramare (monotasking),
- SO cu multiprogramare (multitsking).
c) după numărul de utilizatori acceptaţi simultan de SO:
- SO monoutilizator (monouser) - cum sunt calculatoarele personale, staţiile de lucru s.a.,
- SO multiutilizator (multiuser)
d) după modul de utilizare al resurselor:
- SO cu resurse alocate, în care resursele necesare programelor sunt afectate acestora pe
toată durata execuţiei,
- SO în timp real, care permit controlul executării programelor în interiorul unui interval
de timp specificat,
- SO cu resurse partajate, în care resursele necesare programelor sunt afectate acestora
periodic pe durata unor cuante de timp. SO din această clasă asigură utilizarea eficientă a
resurselor sistemului de calcul conversaţionale în care accesul la resurse poate fi:
■ direct - pentru asigurarea unui control direct şi permanent asupra unui set de terminale
pe baza unui program utilizator. Un caz particular al acestor SO îl reprezintă
sistemele interactive în timp real, în cadrul cărora se cere o valoare maximă posibilă
prestabilită a timpului de răspuns,
■ multiplu -pentru accesul simultan al unui număr mare de utilizatori la resursele
harware şi software ale sistemului de calcul. Acest tip de acces apare când sunt cel
puţin două terminele în sistem, iar fiecare utilizator lucrează cu programul său într-o

79
 zonă de memorie (partiţie) diferită de zonele celorlalţi utilizatori, protejată printr-un
mecanism software sau hardware,
■ în timp partajat (time sharing) - în care alocarea timpului de acces se realizează pe
baza unor cuante de timp fixe sau variabile, de ordinul milisecundelor, utilizatorii
având impresia că lucrează simultan cu sistemul,
■ la distanţă - în care prelucrarea se produce de către mai multe calculatoare asupra
datelor care sunt distribuite în mai multe colecţii de date, dispersate geografic.

Sintetizând, putem spune că principalele funcţii ale unui SO sunt:

- Gestiunea prelucrărilor (task-urilor),
- Gestiunea intrărilor şi ieşirilor (I/O),
- Gestiunea fişierelor,
- Comunicarea cu utilizatorul şi cu programele de aplicaţii.

Structura SO

Majoritatea SO, pentru a răspunde rolului de interfaţă între harware şi utilizatori, sunt
organizate pe două niveluri:
- Nivelul fizic - care este apropiat de partea hardware a sistemului de calcul, interferând cu
aceasta prin intermediul unui sistem de întreruperi,
- Nivelul logic - care este apropiat de utilizator, interferând cu acesta prin intermediul unor
comenzi, limbaje de programare, utilitare.

Un SO conţine diferite programe specializate care, în funcţie de rolul şi importanţa lor în

procesul de gestionare a resurselor fizice şi logice ale calculatoarelor, se pot grupa în:
- Nucleul (Kernel),
- Interfaţa (GDI —Graphic Device Interface),
- USER ’

1) Nucleul SO

Nucleul SO asigură gestionarea tuturor resurselor calculatorului în timpul funcţionării lui,

controlând activităţile acestuia şi programele utilizatorilor. Funcţiile îndeplinite de nucleul SO
sunt:
- Alocarea resurselor calculatorului între programele ce se execută simultan,
- Pregătirea şi lansarea în execuţie a programelor utilizatorilor, a traducătoarelor şi
utilitarelor,
- Controlul programelor în execuţie, sesizarea erorilor şi tratarea întreruperilor,
- Protecţia programelor în execuţie împotriva factorilor perturbatori,
- Asigurarea şi controlul comunicaţiei dintre utilizator si calculator.

Din nucleul SO fac parte următoarele programe:

a. Programul monitor - este componenta cea mai complexa a SO, asigurând controlul
folosirii eficiente a tuturor resurselor calculatorului. Este rezident în memoria internă asigurând
sincronizarea execuţiei programelor, planificarea lucrului în Unitatea Centrală, alocarea zonelor
de memorie internă şi a echipamentelor periferice. Monitorul tratează cererile de întrerupere
pentru operaţiile de intrarea/ieşire, pentru datele de procesat şi asigura încărcarea în memoria
internă de pe suporturile de memorie externă a altor componente ale SO care sunt necesare la un
moment dat.

80
 b. Programe de comandă şi control - au ca principală componentă Supervizorul. Acesta
coordonează activităţile tuturor celorlalte componente ale SO. Supervizorul execută operaţiile de
intrare/ieşire şi alocă pentru diverse dispozitive periferice de intrare/ieşire canale de transfer.
Programele de comandă şi control controlează şi coordonează Unitatea Centrală de
Prelucrare (CPU) în timpul recepţionării de mesaje de la magistrale, execuţia instrucţiunilor
programelor din memoria internă şi transmiterea de mesaje către dispozitivele periferice prin
intermediul magistralelor.
Dispozitivele periferice de intrare/ieşire trebuie să fie afectate programelor specifice, iar
datele trebuie să fie transferate între acestea şi locaţiile din memoria internă.

c. Programe pentru operaţii cu echipamente periferice - asigură efectuarea tuturor

operaţiilor de intrare/ieşire, tratarea întreruperilor, protecţia fişierelor şi a programelor.

d. Programe de serviciu - cuprind următoarele categorii de programe:

- Asamblorul - este un translator pentru programe scrise în limbaj de asamblare, specific

fiecărui sistem de calcul; acesta translatează programele sursă în programe obiect (limbajul
maşinii).
- Compilatorul - este un translator pentru programele scrise în limbaje evoluate, acesta
fiind independent de sistemul de calcul. Programele sursă sunt translatate în programe obiect,
creând în plus o formă intermediară arborescentă a fiecărei instrucţiuni.
- Interpretorul - este un program care execută programul sursă ca şi cum ar fi scris în
limbaj maşinii.
- Macroasamblorul - este constituit ca o extensie a asamblorului, recunoaşte
macroinstrucţiunile (grup de instrucţiuni) ca extensii ale limbajului sau poate fi limbaj
independent (macrolimbaj).
- Editorul de legături - prelucrează programele obiect rezultate de la translatare şi
generează programe obiect executabile ce pot fi încărcate în memoria internă în vederea
execuţiei.
- încărcătorul —încarcă în memoria internă programele executabile şi iniţiază execuţia
acestora.
- Editoarele de texte —creează şi modifică texte (editare), înaintea imprimării fiind supuse
unor prelucrări specifice (de formatare şi înfrumuseţare).
- Utilitarele - sunt programe destinate să execute anumite funcţii specifice: transfer de
fişiere, sortare, compilare, devirusare.
- Bibliotecarul şi bibliotecile de sistem - creează şi editează biblioteci constituite don
module obiect.

2) Interfaţa (GDI —Graphic Device Interface)

Realizează interfaţa utilizatorului cu perifericele, definind modul în care utilizatorul

interacţionează (conversează) cu sistemul de calcul. Ea asigură funcţia de comunicare prin
intermediul unui dialog, realizat astfel:
- Utilizatorul transmite calculatorului comenzi pentru executarea operaţiilor sau răspunsuri
la întrebările puse de calculator, prin care îşi precizează intenţiile,
- Calculatorul transmite utilizatorului mesaje în legătură cu intenţiile utilizatorului sau
întrebări privind modul de realizare a operaţiilor solicitate.
Interfeţele pot fi realizate astfel:

a. Prin intermediul unui limbaj de comandă

Limbajul de comandă al SO este format dintr-un vocabular şi o gramatică, cu ajutorul
cărora se formulează o propoziţie (o comandă), pe care calculatorul o înţelege şi ştie s-o execute.

81
 Vocabularul reprezintă mulţimea de cuvinte acceptate de limbaj. Este format din verbe,
care sunt cuvinte ce precizează acţiunea ce trebuie executată de calculator. Adverbele sunt
cuvinte prin care se specifică modul în care se va executa acţiunea comandată de verb.
Gramatica reprezintă totalitatea regulilor prin care se leagă cuvintele vocabularului
pentru forma o propoziţie pe care să o înţeleagă calculatorul.
În acest tip de interfaţă utilizatorul transmite calculatorului comenzile sub formă de şir de
caractere, numit linie de comandă. Dialogul se desfăşoară astfel:
- Calculatorul afişează un mesaj numit prompter prin care anunţă utilizatorul că este
pregătit să primească comenzile,
- Utilizatorul editează linia de comandă prin care precizează calculatorului operaţia pe care
trebuie s-o execute şi apoi o lansează în execuţie prin tasta ENTER,
- Propoziţia este transferată în zona de memorie internă în care se găseşte un program,
numit interpretor de comenzi, care verifică dacă propoziţia (comanda) este corectă. În caz
afirmativ, va cere procesorului să execute operaţia cerută de utilizator. În caz contrar, pe
ecran se afişează un mesaj de eroare corespunzător.

b. Prin intermediul unui sistem de meniuri

Utilizatorul transmite comenzile către calculator prin intermediul unui sistem de meniuri
cu opţiuni sau folosind scurtături sub formă de combinaţii de taste.

c. Implementate grafic cu ajutorul simbolurilor (pictogramelor).

La interfeţele realizate în mod grafic comunicarea se face prin intermediul desenelor,
instrucţiunile care se dau calculatorului fiind reprezentate pe ecran prin intermediul unor desene,
a unor simboluri care sugerează conceptul pe care îl reprezintă. Aceste simboluri grafice se
numesc pictograme sau iconiţe sau iconuri.

3) USER
Modulul USER asigură gestiunea aplicaţiilor prin ferestre de dialog, meniuri, submeniuri,
casete de dialog, butoane, combinaţii de taste, icon-uri etc. De asemenea, încarcă driverele
perifericelor, supervizează comunicaţiile între task-uri, gestionează resursele aplicaţiilor pe care
SO WINDOWS le ţine în memoria RAM.

Windows si sistemele de fisiere

Ansamblul de reguli după care fişierele sunt numite, stocate şi organizate formează un
sistem de fişiere.
Se pune problema alegerii unui sistem de fişiere atunci când formatam un disc, instalam
un hard disk nou sau atunci când instalam sistemul de operare. Sistemul de operare Windows
este legat de existenţa urmatoarelor sisteme de fişiere majore:
- FAT - File Allocation Table (sau FAT16)
Este sistemul de fişiere cu cea mai mare vechime în deservirea mediilor de stocare.
Dezvoltat iniţial pentru sistemul de operare MS-DOS acest sistem de fişiere poate fi accesat din
orice versiune de Windows. FAT se descurcă cu mediile de stocare ce dispun de un spaţiu de
stocare redus. Dischetele pot fi formatate folosind doar acest sistem de fişiere.
- FAT 32
Începând cu Windows 95 OSR2 orice versiune de Windows poate recunoaşte şi folosi
discurile formatate cu acest sistem de fişiere. Acest sistem de fişiere aduce îmbunătăţiri sistemul
original FAT, dă dovada de o rapidate foarte buna dar treptat a fost abandonat de catre utilizatori
datorita limitarii capacitatii de stocare a unui fisier la maxim 4 gigabaiti.
- NTFS
Este un sistem de fişiere superior sistemului FAT si standardul de azi in ceea ce
priveste stocarea datelor pe hard disk. Un calculator ce rulează Windows Vista , Windows 2000,

82
Windows XP sau Windows NT 4.0 Service Pack 4 poate accesa o partiţie formatată cu acest
sistem de fişiere. Orice altă versiune de Windows nu înţelege sistemul de fişiere NTFS in mod
nativ, dar se poate apela la unele programe specializate care ofera suport fie numai de accesare a
datelor, fie suport complet citire/scriere. Acest sistem de fişiere este îmbunăţit periodic (de obicei
odată cu lansarea unei noi versiuni de Windows)
Cele mai noi versiuni ale acestui sistem de fişiere aduc îmbunătăţiri importantante în
privinţa:
- encriptararii fişierelor
- arhivarii fişierelor
- sau tehnicilor avansate de recuperare a datelor
- ISO 9660 si UDF
Acestea sunt stadarde ce ţin de stocarea datelor pe discurile optice (CD/DVD/Blu-
ray) si sunt accesibile din orice sistem de operare modern.
Limitări ale sistemelor de fişiere
Un sistem de fişiere impune anumite reguli de stocare. Iată ce privesc cele mai
importante reguli:
• cantitatea maximă de baiţi gestionabilă. Unele sisteme de fişiere pot administra câteva
zeci de GB pe când altele câteva mii.
• limitele în care se pot denumi fişierele, numărul de caractere precum şi caractere
permise în denumire.
• maximul de baiţi ce pot intra în componenţa unui fişier.
Astăzi un sistem de fişiere performant nu impune nici o restricţie care ar putea să
deranje un utilizator obişnuit. Altfel supus, se pot denumi şi organiza fişerele după bunul plac.
FAT
• Suportă partiţii de maxim 4 gibabaiţi.
• Mărimea unui fişier nu poate depăşi 2 gigabaiţi.
• Este inutulizabil împreună cu hard disk-urile actuale
FAT 32
• Suportă partiţii de la 512 megabaiţi pînă la 2 Terabaiţi (2000 GB)
• Mărimea unui fişier nu poate depăşi 4 gibaiţi
• Nu poate fi folosit pe dischete
NTFS
• Suportă partiţii mai mari de 2 Terabaiţi. 10 megabaiţi este valoarea minimă
recomandată care poate fi alocată unei partiţii.
• Mărimea unui fişier este limitată de mărimea partiţiei!
• Nu poate fi folosit pe dischete
• Nu este compatibil cu Windows 95, 98 şi Millenium Edition.

Dezvoltarea SO

> Monoprogramarea

CPU poate executa o singură instrucţiune într-o anumită cuantă de timp, putând opera
numai cu datele ce se găsesc în memoria internă. Aşadar, CPU, deşi operează cu viteze ridicate,
trebuie să aştepte transferul datelor/programelor complete în memoria internă, înainte de a începe
execuţia programului şi trebuie avut în vedere şi faptul că perifericele de intrare sunt lente în
furnizarea datelor/programelor. În plus, se are în vedere apoi transferul datelor/programelor din
memoria internă către perifericele de ieşire.
Prelucrarea mai multor programe se realizează serial unul după altul, ceea ce duce la o
ineficientă utilizare a CPU.

83
 > Multiprogramarea (multitasking)

În multiprogramare, mai multe programe sunt rezidente în memoria internă în acelaşi

timp. Astfel, CPU execută numai o instrucţiune a unui program într-o cuantă de timp, apoi
următoarea instrucţiune a programului, până când acest program solicită o operaţie de
intrare/ieşire, moment în care se va executa o întrerupere, iar CPU va trece la execuţia unei
instrucţiuni din alt program. Similar vor fi alocate cuante de timp pentru toate programele şi în
mod repetitiv, CPU ajungând iar la primul program.
Aceste programe se numesc concurente. Procedura se numeşte multiprogramare aceasta
implică:
- utilizarea unor partiţii (zone) de memorie separate, pentru diferite programe, pentru
asigurarea protecţiei acestora,
- accesul la dispozitivele de intrare/ieşire, la un moment dat, se realizează doar pentru un
singur program,
- la executarea programelor trebuie stabilită ordinea de prioritate a acestora, Astfel,
programele foreground (cu prioritatea cea mai mare) se vor încărca în partiţii foreground,
iar programele background (cu priorităţi mai mici) se vor încărca în partiţii background,
- la programele cu aceeaşi prioritate se va stabili ordinea de execuţie în cazul in care se
solicită o resursa a sistemului de calcul, în acelaşi timp.
Deci, în multiprelucrare sistemul de calcul pare să lucreze programe diferite simultan, dar
în realitate le prelucrează concurent sau în intervale de timp date.

> Memoria virtuală

Memoria virtuală oferă sistemului capacitatea de „extindere” a memoriei principale

(memoriei reale a CPU). Aceasta este o memorie auxiliară cu acces direct şi este necesară în
cazul multiprogramării. Astfel, se vor încărca în memoria principală numai părţile din program
necesare imediat iar celelalte părţi ale programului şi datele se vor păstra în această memorie
auxiliară. Mai detaliat, dacă instrucţiunile necesare la un moment dat, nu se află în memoria
principală, atunci acestea vor fi transferate din memoria auxiliară (virtuală) în memoria
principală şi invers, porţiuni de program din memoria principală sunt transferate în memoria
auxiliară. Această dinamică se numeşte swaping.
Gestionarea adreselor memoriei principale şi auxiliare este realizată de SO.
Implementarea memoriei auxiliare se poate face astfel:
- segmentare - prin care fiecare program este divizat în blocuri de diverse dimensiuni,
numite segmente, acestea fiind părţi logice ale programului. SO alocă spaţiu de memorie
corespunzător lungimii acestor segmente.
- paginare - prin care memoria principală este divizată în arii de lungime fixă pentru toate
programele, numite cadre de pagini. Lungimea depinde de caracteristicile sistemului.

> Multiprelucrarea

Multiprelucrarea presupune legarea a cel puţin două CPU pentru a lucra împreună, fie
executând instrucţiuni din acelaşi program, fie din programe diferite. De obicei, unul din CPU
este folosit pentru degrevarea de task-uri a celuilalt CPU. Astfel, un CPU execută operaţiile
complexe iar celălalt coordonează toate întreruperile de intrare/ieşire şi alte operaţii.
De exemplu, când ambele CPU sunt utilizate pentru acelaşi task, un CPU, numit „mic”
(front-end processor” poate juca rol de interfaţă între celălalt CPU, numit „mare” (back-end
processor) şi o bază de date memorată pe unităţi de memorie auxiliară cu acces direct. În acest
caz, accesul la date din câmpurile bazei de date şi actualizarea acestora sunt rezolvate de CPU
mic.

84
 Concepte de bază

- Dispozitivul (device) este un echipament periferic care se identifică printr-o literă

urmată de simbolul “ : ”. Exemple: unitatea floppy se identifică cu A: sau B: iar discul fix cu C:,
CD-ROM cu D: etc.
- Directorul (folder) este un concept pe care se bazează organizarea memoriei
externe pe nivele ierarhice arborescente pentru gestionarea fişierelor. Este de fapt o tabelă
(catalog) care conţine nume de fişiere, dimensiunile acestora în biţi, data calendaristică şi ora la
care au fost create sau modificate şi eventual alţi subdirectori. În structura de arborescenţă,
primul nivel se numeşte director rădăcină şi este creat automat când se formatează discul.
Directorul care conţine subdirectori se numeşte director părinte (de origine). Directorul
aflat la nivelul imediat ierarhic inferior se numeşte director fiu. Directorul în care se operează la
un moment dat se numeşte director curent (de lucru).
Numărul de subdirectori pe disc nu este restrictiv decât de capacitatea fizică.
Un disc este considerat un “volum”. Fiecărui volum i se poate asocia opţional o etichetă
(label), care este de fapt un nume ales de utilizator şi se foloseşte pentru o mai bună evidenţă a
discurilor.
- Fişierul este o colecţie de informaţii (date de prelucrat, programe, comenzi, texte,
imagini, sunete), omogenă din punct de vedere al naturii acestora şi cerinţelor de prelucrare,
organizată după reguli determinate şi memorată pe un suport tehnic de date de pe care pot fi
citite automat de calculator în timpul prelucrării. Fişierul se identifică prin nume şi extensie.
Numele este precizat de utilizator şi este recomandabil să fie cât mai scurt dar sugestiv. Extensia
este opţională, dar dacă există, va fi separată de nume prin caracterul special punct “.”. Exemple:
EXE, COM, DOC, .TXT., RTF etc.
- Cale şi nume de cale se folosesc pentru precizarea discului şi a locului unde sunt
situate fişierele în sistemul de directori. Calea este o secvenţă de nume de directori separate prin
caracterul backslash “\” (de exemplu C: \ALFA\UTIL). Un nume de cale este o cale urmată de
un nume de fişier (de exemplu C: \ALFA\UTIL\test.exe)
- Specificator de fişier este termenul folosit pentru a desemna un fişier pe un disc. El
se compune din:
• nume de dispozitiv de stocare,
• calea,
• numele şi extensia fişierului.
Forma generală este:
[disc:] [cale\] nume [.extensie]
Pentru prelucrarea mai uşoară a fişierelor dintr-un director, în numele şi extensia
fişierelor se pot folosi caracterele speciale cc >j< 5? Şi ? Semnul “ ? ” înlocuieşte orice caracter în
poziţia respectivă, iar caracterul * înlocuieşte o succesiune de caractere.
Exemple:
** - toate fişierele cu toate extensiile
*.EXE - toate fişierele cu extensia EXE
TEST* - fişierele cu numele TEST şi au orice extensie
M*.DOC - fişierele al căror nume începe cu M şi au orice extensie
??? * - fişierele al căror nume este format din maxim trei caractere şi au orice extensie

Sistemul de operare MS-DOS

Primul sistem de operare pentru calculatoare personale a fost CP/M (Control Program for
Microcomputers), care a apărut în 1980.
Apoi a urmat seria de sisteme de operare denumite MS-DOS (Microsoft Disk Operating
Sistem), ultimele versiuni fiind DOS 6.22 şi 7.0.

85
 Sistemul de operare MS-DOS a fost creat de firma Microsoft în 1981. IBM l-a preluat şi
l-a botezat PC-DOS folosindu-l ca sistem de operare la lansarea primului calculator IBM-PC.
MS-DOS este un sistem mono-utilizator, mono-tasking. Interfaţa dintre utilizator şi
resursele hard ale sistemului de calcul este simplă, comunicarea realizându-se prin linii de
comandă introduse de la tastatură.
Structura sistemului de operare MS-DOS a fost concepută pe două nivele:
- la primul nivel, apropiat de hardware, se află componenta ROM-BIOS (Read Only
Memory Basic Input Output System) şi este înscrisă în memoria ROM de către firma
producătoare a calculatorului într-un cip montat pe placa de bază. Conţine rutine utile pentru
autotestarea calculatorului şi continuarea procedurii de încărcare a componentelor sistemului de
operare.
- la al doilea nivel, apropiat de utilizator, se găseşte nucleul sistemului de operare DOS.
Sistemul de operare DOS propriu-zis este format din componentele:
- încărcătorul
- IO.SYS
- DOS.SYS
- COMMAND.COM
Toate aceste fişiere trebuie să se găsească pe discul sistem.
Încărcătorul activează sistemul de operare.
Fişierul IO.SYS este o interfaţă a ROM-BIOS-ului cu dispozitivele instalate, preluând
controlul acţiunii de configurare a sistemului de calcul pe baza parametrilor specificaţi explicit în
fişierul CONFIG.SYS sau implicit când acesta lipseşte. După configurarea sistemului de calcul,
fişierul DOS.SYS preia controlul asupra instalării fişierului COMMAND.COM.
Fişierului COMMAND.COM (interpretorul de comenzi) este interfaţa dintre calculator şi
utilizator.

Sistemul de operare UNIX

În 1974, Ken Thompson şi Dennis Ritchie au creat SO UNIX, care a fost o mare
popularitate şi s-a răspândit în întreaga lume.
SO UNIX este în prezent printre cele mai utilizate sisteme de operare deoarece:
- are o interfaţă simplă şi de un număr mare de programe utilitare,
- permite lucrul simultan la mai multe terminale conectate la acelaşi calculator,
- fiind scris în limbajul C, este portabil şi acest lucru permite implementarea lui pe diferite
calculatoare, cu cheltuieli minime.

Caracteristici

- este SO multiuser, multiproces şi interactiv,

- are un sistem de fişiere organizate ierarhizat arborescent, grupate în directoare,
- dispune de un sistem de intrare/ieşire generalizat, care tratează identic fişierele,
perifericele, memorie şi comunicaţiile între procese,
- are implementat un mecanism simplu de gestionare a memoriei,
- permite asigurarea protecţiei informaţiilor şi a mediului de execuţie,
- toate procesele care folosesc acelaşi program utilizează o copie unică rezidentă în
memorie,
- sistemele de calcul ce dispun de SO UNIX creează posibilitatea ca utilizatorii să poată
rula aplicaţii şi sub SO MS-DOS, în paralel cu aplicaţiile de bază rulate sub UNIX.

86
 Componente SO UNIX

a) Nucleul (Kernel)
Este partea centrală a sistemului care gestionează procesele (programele în stare de
execuţie şi resursele utilizate în momentul execuţiei, memoria, intrările/ieşirile şi timpul.

Componentele nucleului sunt:

- Interfaţa cu procesele utilizator, care se realizează prin apelurile sistemului,
- Subsistemul de control al operaţiilor de intrare/ieşire, care controlează modul de lucru
al perifericelor, alocă spaţiu pentru fişiere, controlează accesul la fişiere etc.,
- Subsistemul de control al aplicaţiilor, care gestionează memoria, realizează planificarea,
sincronizarea şi comunicarea între procese,
- Interfaţa cu hardware-ul, care tratează întreruperile şi realizează comunicarea cu
componentele fizice ale sistemului.

Funcţiile nucleului sunt:

- gestionarea proceselor, efectuând controlul execuţiei acestora prin implementarea unor
comenzi de creare, terminare, suspendare şi comunicaţie între procese, planificarea programelor
în regim partajat,
- gestionarea fişierelor prin alocarea sau eliberarea memoriei externe pentru stocarea şi
regăsirea eficientă a informaţiei, structurarea sistemului de fişiere uşor de utilizat, protejarea
fişierelor împotriva acceselor ilegale,
- gestionarea accesului controlat al dispozitivelor periferice în cadrul aplicaţiilor care le
solicită,
- gestionarea memoriei prin alocarea şi eliberarea memoriei principale pentru aplicaţiile
aflate în execuţie,

b) Sistemul de fişiere
Conţine ansamblul de fişiere memorate sub formă de comenzi, programe traducătoare,
programe utilitare, programe pentru lucrul cu colecţii de date, fişiere organizate într-o structură
standard de directoare şi subdirectoare.

c) SHELL-nl
Reprezintă interpretorul de comenzi care are rolul de a interpreta comenzile date de
utilizator, realizând o interfaţă între acesta şi SO.

Sistemele de operare UNIX şi MS-DOS pot fi instalate împreună pa acelaşi

microcalculator.

Sistemul de operare LINUX este asemănător cu UNIX-ul şi a fost în 1991 de Linus

Torvalds. Este complet gratis (freeware) şi este liber distribuibil sub termenii GNU General
Public License (GPL). Linux nu este dezvoltat de o firmă anume ci de voluntari din întreaga
lume. Are câteva dezavantaje:
- extrem de rare cazuri de blocare a sistemului şi chiar pierderi de date,
- diversele greşeli de securitate (security holes) din diferite aplicaţii ce pot fi exploatate de
hackeri, permiţând accesul acestora la informaţiile sistemului,
- lipsa de drivere pentru anumite dispozitive hardware.
Cu toate aceste dezavantaje, LINUX-ul se foloseşte în special la servere în reţele.

87
4.2. Sistemul de operare Windows XP

Deoarece sistemul de operare MS-DOS presupune cunoaşterea unei comenzi atunci când
este introdusă de la tastatură, s-au realizat programe utilitare de tip SHELL care oferă interfeţe
prietenoase sub forma de ferestre cu meniuri, ce conţin aceste comenzi cu opţiuni, urmând ca
utilizatorul să accepte aceste facilităţi. Exemple: PC-SHELL, NORTON COMMANDER, X-
TREE GOLD, de la WINDOWS 1.0 la WINDOWS 3.11 ş a.
Începând cu WINDOWS 95 şi versiunile de WINDOWS care au urmat (WINDOWS 98,
WINDOWS Millenium, WINDOWS 2000, WINDOWS NT, WINDOWS XP, Vista), au fost
lansate ca sisteme de operare, nefiind necesară instalarea în prealabil a sistemului de operare
MS-DOS (fiind inclus în acestea).
SO WINDOWS XP a fost prezentat de Bill Gates, Microsoft chairman şi chief software
architect, alături de Jim Allchin la evenimentul Experience Music Project din Seattle.
WINDOWS XP extinde puterea PC-ului prin conectarea dispozitivelor, digital media şi a
serviciilor Web pentru a oferi utilizatorilor noi modalităţi de exploatare a mediului de calcul:
posibilitatea de utilizare a unui scanner, a unei camere digitale pentru copierea unei poze pe PC,
pentru vizualizarea/editarea/tipărirea/trimiterea acesteia. De asemenea, se fot face diverse
colecţii in format digital de muzică, filme, care se pot transfera pe diferite suporturi portabile.
WINDOWS XP a rezolvat pe de o parte, compatibilitatea hardware cu aplicaţiile
utilizatorilor prin menţinerea driverelor, iar pe de altă parte, compatibilitatea software a
aplicaţiilor utilizator realizate în alte versiuni. Tehnologia APP Fixes detectează automat astfel
de aplicaţii prin compararea cu o mare bază de date, folosind facilităţile Internet şi simulează
rularea pe sistemul mai vechi, pe care au fost realizate. De asemenea, WINDOWS XP rezolvă
problemele legate de blocaje ale aplicaţiilor, prin mutarea, minimizarea sau oprirea aplicaţiei
blocate astfel că se poate continua lucrul la o altă aplicaţie, evitându-se pierderile de date.
In plus, aplicaţia Internet Explorer încorporează noi facilităţi referitoare la interfaţa cu
utilizatorul. Astfel bara personală permite acces rapid la facilităţile web, fără deschiderea unei
noi ferestre. Apar anumite funcţionalităţi referitoare la imagini prin apariţia unui bare de
instrumente corespunzătoare, cu opţiunile: salvare imagini pe hard disk, tipărirea/ trimiterea pe
email a imaginii, intrarea direct într-un director al imaginilor.
WINDOWS XP reprezintă o combinaţie între caracteristicile cele mai performante ale
versiunilor anterioare (multimedia şi Plug-and-play de la versiunile 98 şi Me (Millenium),
robusteţea şi securitatea lucrului de la Windows 2000 şi posibilităţi noi, ca de exemplu, facilităţi
suplimentare pentru intrarea pe Internet, includerea unei conexiuni de bază la Internet prin
firewall pentru o protecţie primară împotriva hackerilor.
Windows XP a apărut sub forma versiunilor:
- Windows XP Home Edition, destinat utilizatorilor individuali, de regulă pentru
calculatoarele de la domiciliu, fără capabilităţi de lucru în reţea (într-un mediu administrat),
- Windows XP Professional, destinat lucrului la birou, în reţea, cu capabilităţi extinse
referitoare la tehnologii de gestionare, de securitate a datelor, lucrul cu grupuri de utilizatori cu
diferite privilegii, posibilităţi de criptare a fişierelor, aplicaţii multiprocesor etc.

Comunicarea între aplicaţii

WINDOWS este un SO în timp real, astfel că viteza de execuţie a unui task (program) este
influenţată atât de prioritatea acestui task cât şi de numărul de task-uri lansate în execuţie la
momentul respectiv.
WINDOWS gestionează programele, memoria, periferricele şi eventual driverele acestora.
Schimbul dinamic de informaţii se poate realiza prin una din tehnologiile:
■ Clipboard
■ OLE

88
 Tehnologia Clipboard (zonă tampon, buffer) este o zonă temporară de lucru de memorie
RAM care permite transfer de informaţii, secvenţe de text, imagini grafice, porţiuni de ecran şi
chiar un ecran întreg, de la o aplicaţie la alta sau de la un document la altul în cadrul aceleaşi
aplicaţii.
Operaţiile de transfer între programe se fac cu comenzile Edit/Cut, Copy, Paste şi Paste
Special. Conţinutul zonei Clipboard se poate salva pe disc într-un fişier cu extensia .CLP.

Tehnologia OLE (Object Linking and/or Embedding) este un mecanism care permite
aplicaţiilor să se integreze eficient, fără a avea nici o cunoştinţă unele despre altele. Astfel mai
multe aplicaţii pot comunica, schimbând informaţii între ele, prin intermediul protocoalelor OLE
care sunt implementate în biblioteci de tip DLL, partajabile cu alte programe ce sunt rulate sunt
Windows.
Denumirea acestei tehnologii desemnează un „obiect legat şi/sau inclus”.
Noţiunea de obiect referă o entitate software distinctă, creată de o aplicaţie sau mai multe
aplicaţii, de tip server sau client. Obiectul încorporează informaţii utile referitoare la
aplicaţia/aplicaţiile care l-au creat.
Utilizarea obiectelor se poate realiza în două feluri:
- se unesc sau leagă (linking) acele obiecte. Astfel dimensiunea fişierului este mult mai
mică deoarece depinde de existenţa unor date externe programului respectiv,
- se includ în fişier.

4.2.1. Caracteristici principale ale SO WINDOWS XP

- exploatarea ca sistem de operare cu interfaţă grafică prietenoasă;

- folosirea platformei DOS numai pentru executarea aplicaţiilor elaborate pentru DOS;
- mod de lucru multitasking (multiprocesare), care deţine în permanenţă controlul asupra
timpului de lucru şi a aplicaţiilor;
- modul de lucru multithreading, care permite executarea în paralel a mai multor procese ale
aceleaşi aplicaţii;
- includerea ca parte integrantă a sistemului de operare a standardului Plug and Play;
- oferă facilităţi de lucru în reţea;
- manipulează nume de fişiere de maxim 255 caractere;
- modul de lucru poate fi personalizat folosind shortcut-uri (scurtături) prin care se pot lansa
rapid aplicaţii;
- se pot folosi accesorii ca de exemplu:
• DriveSpace - comprimă datele;
• ScanDisk - verifică integritatea discurilor şi remediază orice problemă detectată;
• Check Now - verifică erorile pe disc
• Disk Defragmenter - realocă fişierele astfel încât acestea să fie memorate în locaţii
succesive, eliminând fragmentarea discului şi mărind viteza de acces;
• Backup - realizează de copii de siguranţă;
• Media Player - include drivere video şi audio
• CD Player - redă CD-urile muzicale pe calculatoare echipate cu CD-ROM;
• WordPad - editează fişiere de tip text recunoscute de WORD
• Paint - pentru a elabora diverse desene sau pentru a prelucrări simple de imagini.
• Calculator - pentru efectuarea diverselor calcule, ale căror rezultate se pot insera în
fişiere.
• Games - conţine câteva jocuri simple oferite de firmă.
- Cu aplicaţia Inbox se pot citi mesajele e-mail
- Utilitarul Briefcase actualizează automat fişierele.

89
 4.2.2. Componente de bază

- Desktop - desemnează suprafaţa de lucru a aplicaţiei Windows, care conţine implicit

elementele: My Computer, Recycle Bin, Network Neighborhood, Briefcase, Inbox, bara de
taskuri Taskbar cu butonul START;
- Taskbar (Bara de operaţii) - se mai numeşte şi conţine butonul Start, pentru lansare de
aplicaţii. Apăsarea acestui buton are ca efect activarea a meniului Start Menu, care afişează o
structură arborescentă spre alte submeniuri. Meniul Start este personalizabil, putându-se
adăuga/şterge/modifica nume de grupuri de programe. Noile programe ce vor fi instalate, vor
fi adăugate automat în grupul Programs.

- Bara de task-uri (bara de lucru) - este situată în partea de jos a desktop-ului, la fel ca
bara de operaţii. Ea poate fi afişată permanent (cazul cel mai frecvent) sau ascunsă (hidden) şi
afişată numai când este necesar. Se poate redimensiona şi poziţiona în orice parte a ecranului.
• orice program aflat în execuţie şi orice document deschis se afişează cu un
buton propriu pe bara de lucru,
• orice program afişat în bara de lucru poate fi activat cu click pe butonul
acestuia şi efectul este ca se va afişa fereastra acelui program care va fi şi
fereastra activă la acel moment.
- Folder (dosar) - echivalent cu noţiunea de “director” din MS-DOS;
- Icon (pictogramă) - desen sugestiv însoţit de un text;
- Shortcut (scurtătură) - este un icon care are o săgeată în stânga jos şi se foloseşte
pentru lansarea rapidă a unor aplicaţii.
- Fereastră - porţiune de ecran de formă dreptunghiulară, ce poate conţine o aplicaţie în
lucru, un fişier, o serie de opţiuni din care utilizatorul poate selecta pe cele dorite;
- Meniu - listă de opţiuni disponibile la un moment dat. Selectarea uneia determină
afişarea unui meniu vertical cu o listă de subopţiuni;
- Caseta de dialog - o mică fereastră afişată pe ecran independent de aplicaţia care se
execută şi care conţine informaţii ce trebuie completate în vederea luării unei decizii de
execuţie sau a unei comenzi. Casetele de dialog însoţesc comenzile care în meniu sunt însoţite
de trei puncte de suspensie;

Displac _ j ProgramFiles ^ memoriu.doc

Icon Folder Fişier

Meniul Buton de
System Bara titlu Buton de maximizare/ Buton de
minimizare restaurare închidere
Bara memu |¿§ D o c u m e n t - W o id P d d

Bară de
butoane
ITimes New Roman (Western)
CToolbar)

Margine a
ferestrei

Bara de defilare
Colţ al Buton de defilare verticală
ferestrei orizontală

90
 4.2.3. Lansarea în execuţie a unui program

Lansarea în execuţie a unui program (task) se poate face în mai multe moduri:
- de pe desktop, cu click pe iconiţa sa dacă există,
- cu comanda Run a butonului Start, indicând specificatorul de fişier executabil sau
selectându-l prin căutarea acestuia cu opţiunea Browse prin folderele de pe discul unde este
stocat,
- de pe bara de lucru Taskbar, cu click pe iconiţa programului.
Dacă se lucrează în modul mulitasking, lansând in execuţie mai multe programe, se poate
face deplasarea de la o fereastră la alta cu Alt+Tab.
Închiderea unei ferestre se poate face rapid prin butonul Close din bara titlu sau prin
comanda Exit din meniul File al fiecărui program sau prin combinaţia simultană de taste Alt+F4.

4.2.4. Personalizarea meniului Start (adăugarea/ştergerea unui program în meniul

Start)

Cu click dreapta pe Start si selectarea opţiunii Properties, va

apărea fereastra Taskbar and Start Meniu Properties. Cu opţiunea
Customize se obţine fereastra Customize Notifications, în care se
poate personaliza zona de pe Taskbar de lângă ceas (în partea
dreapta-jos în care sistemul de operare anunţă utilizatorul despre
aplicaţiile rezidente). Personalizarea Taskbarului se poate face şi cu
click dreapta, într-o zona de pe taskbar unde nu sunt butoane de
aplicaţii lansate şi apoi se selectează opţiunea Toolbars din lista
care apare.

În fila a doua Start Meniu, sistemul

oferă două posibilităţi: meniul cu aspect
nou şi cel cu aspect clasic. Pentru
amândouă variantele se pot configura
numărul scurtăturilor afişate, modul de
afişare, legături la alte aplicaţii, se pot
adăuga (Add) sau şterge (Remove)
iconiţe ale aplicaţiilor etc., prin
selectarea opţiunii Customize.

4.2.5. Tipuri de ferestre şi elementele unei ferestre

Fereastra este elementul de bază al dialogului cu utilizatorul. Fiecare aplicaţie are o fereastra
principală sau o fereastra a aplicaţiei.
a) Fereastra principala poate avea la rândul ei ferestre de tip dialog sau de tip document şi în
acest caz se numeşte „părinte” iar ferestrele asociate ei se numesc „fii”. O fereastra „fiu”
poate să fie la rândul ei „părinte” pentru alte ferestre.
b) Ferestrele de dialog apar pe ecran atunci când a fost lansată o comandă şi este necesară
specificarea unor parametri sau a unor opţiuni necesare executării comenzii respective sau când
se solicită confirmarea executării unei comenzi. De asemenea, mesajele de avertizare a
utilizatorului sunt afişate în ferestre de dialog. O fereastră de dialog are mai multe secţiuni, una

91
 fiind activă la un moment dat. Activarea unei
secţiuni se face prin clic cu mouse-ul pe ea sau
prin combinaţia de taste Alt + caracter, unde
caracter reprezintă caracterul subliniat din numele
secţiunii. O altă soluţie ar fi repetarea taste Tab,
care are ca efect activarea succesivă a secţiunilor.
c) Ferestrele de aplicaţie corespund unei
aplicaţii în curs de execuţie.
d) Ferestre grup de aplicaţii conţin icon-urile
asociate aplicaţiilor din grupul respectiv (de
exemplu, My Computer):

e) Ferestrele de lucru sunt ferestre de nivel secundar, care se deschid în interiorul unei ferestre
de aplicaţie, corespunzătoare unei aplicaţii ce permite lucru cu mai multe documente (entităţi).
De exemplu, aplicaţia Microsoft Word permite lucrul cu mai multe documente simultan, fiecare
document fiind deschis în cadrul ferestrei aplicaţiei Word în propria fereastră de lucru.

Elemente standard ale unei ferestre

- Chenarul ferestrei - este „rama” ferestrei care realizează delimitarea ei de celelalte
obiecte de pe ecran şi care permite redimensionarea ei cu ajutorul mouse-ului.
Redimensionarea ferestrei se poate face astfel: se poziţionează cursorul mouse-ului pe una din
laturile sau vârfurile ferestrei şi când acesta ia imaginea unei săgeţi duble se va face click pe
butonul stâng al mouse-ului si simultan se va „trage” pe direcţia săgeţii (într-un sens sau în
celălalt). Eliberând butonul mouse-ului, marginile ferestrei vor rămâne în noua poziţie.
- Bara titlu - este zona superioară a ferestrei. Se poate folosi la deplasarea ferestrei astfel:
se face click (deci apăsând pe butonul stâng al mouse-ului) in interiorul aceste bare şi
simultan se „trage” în direcţia dorită pe suprafaţa de lucru.

Bara titlu conţine:

• numele ferestrei sau numele aplicaţiei,
• batonul de minimizare H
• bntomd de maximizare/restaurare [g
• bntomd de închidere a aplicaţiei [@

Observaţie: cu click dreapta pe interiorul Barei titlu se va

obţine un meniu (vezi figura alăturată) în care se regăsesc
şi comenzile corespunzătoare efectelor butoanelor
prezentate mai sus. A se vedea ca în plus se pot utiliza
opţiunile: Move (pentru mutare), Size (pentru
redimensionarea ferestrei cu ajutorul tastaurii) şi
combinaţia simultană de taste ALT+F4 (pentru închiderea
ferestrei).
Windows-ul a introdus pentru prima oară utilizarea cursorului ca element periferic.
Tratarea. Aplicaţiile din Windows se bazează pe termenii:
- click - reprezintă apăsarea scurtă a unui buton al mouse-ului. Click pe butonul stâng are
ca efect focalizarea sau selectarea unui element sau activarea ferestrei căruia îi aparţine. Click
pe butonul din dreapta are semnificaţii diferite în funcţie de aplicaţie. În general, efectul este
afişarea unui meniu (numit meniu contextual) cu anumite opţiuni.
- dublu click - reprezintă apăsarea scurtă de două ori a butonului stâng al mouse-ului. De
exemplu, un dublu click pe iconiţa unei aplicaţii are ca efect lansarea în execuţie a acelei
aplicaţii.

92
 - glisare - reprezintă deplasarea mouse-ului, simultan cu apăsarea butonului (stâng sau
drept) al mouse-ului. În general, prin glisare pot fi mutate sau redimensionate obiecte grafice.
In Windows s-a introdus şi conceptul de „grup de aplicaţii”, care reprezintă o mulţime
omogenă de aplicaţii (programe) reunite sub un nume generic. Acestui grup i se atribuie o
fereastră în care se află mai multe iconiţe care corespund respectiv acelor aplicaţii ale grupului.
Această fereastră poate fi la rândul ei minimizată sub forma unei iconiţe care poartă numele
generic al grupului de aplicaţii. O parte din grupul de aplicaţii însoţesc kit-ul de instalare al SO
Windows ( de exemplu, Main, StartUp, Accessories, parţial Applications), dar pot fi adăugate
şi alte aplicaţii care se instalează ulterior.
- bara de meniu - conţine nume de meniuri care după activare oferă ferestre de tip pull­
down, care oferă comenzi sau alte submeniuri.
- Scroll -bar (bara de defilare) verticală/orizontală pentru vizualizarea părţilor care nu sunt
vizibile ale obiectului.
Elementele de interfaţă ale secţiunilor de dialog

■ Câmpuri text - permit introducerea de la tastatură a informaţiilor necesare execuţiei

unei comenzi. Unele câmpuri text au în dreapta un buton cu o săgeată, prin a cărui acţionare se
va deschide o listă ce conţine un “istoric” (lista celor mai recente informaţii introduse).
■ Câmpuri numerice —permit introducerea unor informaţii numerice; au în partea
dreaptă două butoane prin acţionarea cărora este posibilă mărirea/micşorarea valorii numerice
curente.
■ Liste - conţin una sau mai multe opţiuni, dintre care cel mult una poate fi selectată la
un moment dat. Opţiunile din listă pot fi permanent vizibile în fereastra de dialog (liste deschise)
sau pot fi vizualizate prin acţionarea butonului prezent în dreapta câmpului listă (liste închise).
■ Butoane radio (butoane de opţiuni cu excludere) - permit activarea unei singure
opţiuni dintre mai multe posibile.
■ Butoane de validare (butoane de opţiuni fără excludere) - permit activarea unei
opţiuni, independent de celelalte opţiuni selectate.
■ Butoane de comandă - permit realizarea unei operaţii. De exemplu, acţionarea
butonului OK are ca efect executarea comenzii corespunzătoare ferestrei de dialog, iar acţionarea
butonului Cancel are ca efect anularea comenzii etc.

[Prin*

Status:
Buton de
Type: validare
Where:
Butoane radio inactiv

-Copies-------:—
Camp
■Number of ¿spies:
numeric
j _ "j Camp text
Enter page numbers and/or page ranges ‘ /S
separated by commas. For example, 1,3,5-12

Buton de
validare
activ

Butoane de comandă Listă închisă

Elemente de interfaţă specifice ferestrelor de dialog

93
 4.2.6. Sesiunea de lucru WINDOWS XP

Sesiunea de lucru WINDOWS XP este perioada de timp cuprinsă între momentul de

pornire şi momentul de oprire a calculatorului.

Pornirea calculatorului se face prin apăsarea butonului Power de la unitatea centrală şi

apoi se apasă butonul monitorului. In continuare sistemul va executa procedura de autotestare a
configuraţiei hardware, încărcarea sistemului de operare şi iniţializarea sesiunii de lucru.
Dacă calculatorul este conectat la o reţea, accesul este condiţionat prin introducerea unui
nume de utilizator (User name) şi a unei parole (Password) într-o fereastră de dialog care apare
pe ecran - Enter NetWork Password.
Dacă calculatorul nu este conectat la o reţea şi accesul nu este condiţionat de introducerea
unei parole, atunci pe ecran va apare suprafaţa de lucru şi bara de taskuri cu butonul START.

Oprirea calculatorului se face apăsând pe butonul START şi din meniul Start se

selectează comanda Turn Off Computer, care va afişa o fereastră de dialog cu opţiunile:
- Stand by - trecerea PC-ului în stare de inactivitate parţială în care
să nu consume mai mult de 40W, în cazul în care nu se lucrează o
perioadă mai mare. Revenirea se face apăsând orice tastă sau prin
mişcarea mouse-ului.
- Turn Off - oprirea definitivă a calculatorului
- Restart - repornirea calculatorului

4.2.7. Personalizarea suprafeţei de lucru din Windows XP

Se efectuează clic dreapta pe zona liberă de pe desktop pentru a apare

meniul rapid, din care se a selecta opţiunea Properties care o fereastră
cu filele:
- Themes - Tema generală este pentru Windows XP un set de
configurări care particularizează global mediul de lucru. Toate temele
de până acum au folosit o temă în care fundalul desktop-ului nu este
acoperit cu o imagine, ci este monocrom, pentru observarea cu uşurinţă
a iconiţelor. Printre opţiuni se regăseşte tema clasică, specifică
versiunilor anterioare.

- Desktop - oferă o listă pentru fundalul suprafeţei de lucru. In figură

este prezentat fundalul implicit al SO Windows XP.
- Screen Saver - oferă setări referitoare la: numărul de minute
(maxim 9999 min) după care ecranul intră în regim de protecţie,
selectarea eventual a unei imagini pentru ecran în această stare, setarea
unei parole de revenire în regim de lucru.
- Appearance - oferă setări referitoare la culori (pentru fonturi,
fundal etc.), dimensiuni (fonturi, iconiţe), efecte pentru toate elementele
unei ferestre.
- Settings - se referă la configurări mai avansate ale ecranului,
rezoluţia şi adâncimea de culoare. Butonul Troubleshoot oferă ajutor în cazul în care variantele
alese de utilizator nu funcţionează. Butonul Advanced va introduce utilizatorul într-o nouă

94
tabelă, care permite configurarea monitorului şi a plăcii video. Cu Ok sau Apply se acceptă
setările alese iar cu Cancel se abandonează.

4.3. MY COMPUTER

My Computer este programul utilitar cel mai folosit pentru gestionarea fişierelor şi
folderelor. Se lansează cu click pe iconiţa sa de desktop.
Cu ajutorul ferestrei My Computer se poate parcurge întreaga structură logică de date de
pe calculator, se pot deschide documente sau lansa în execuţie programe, se pot afla informaţii
despre fişiere şi foldere etc.
Deschiderea ferestrei My Computer se face cu dublu click pe iconiţa acesteia de pe
desktop sau din meniul Start sau din orice fereastră de director, unde va apărea ca shorcut.
Fereastra My Computer poate avea una din imaginile:

Fereastra afişează configuraţia hardware a calculatorului pe care se lucrează. Sunt afişate

toate drive-urile (echipamentele de stocare date) instalate pe calculator, cu icoane şi denumiri
specifice. Din prima figură se poate observa că la hard disk-ul (sau partiţia) C: apar informaţii
referitoare la spaţiul total disponibil şi spaţiul rămas liber pe acesta. Astfel de informaţii se pot
obţine despre alte entităţi prin poziţionarea mouse-ului timp de câteva secunde pe ea, fără să se
apese pe buton.
În partea stângă a ferestrei apar iconiţe prin apăsarea cărora se lansează comenzi
specifice.
De exemplu, iconiţa View System Information oferă o altă fereastră care dă informaţii
despre calculator (tipul şi frecvenţa microprocesorului, dimensiunea memoriei RAM), versiunea
SO instalat şi indicativul utilizatorului care a instalat SO etc.

95
 Cu dublu click pe iconiţa unui drive se va vedea conţinutul
acestuia, sub forma unei liste de directoare şi fişiere
organizate specific, unele aparţinând utilizatorului iar altele
sunt create de SO sau de aplicaţiile instalate.
Exemple:
- Documents and Settings este un director în care se
stochează informaţii referitoare la modul în care fiecare
utilizator îşi personalizează mediul de lucru,
- Program Files conţine subdirectoare cu instalările de
programe care se fac în Windows care se fac în Windows,
- Windows conţine fişiere care aparţin SO. În acest
director, un utilizator fără experienţă nu trebuie să introducă
sau să şteargă fişiere, existând pericolul ştergerii fişierelor
sistemului de operare, ceea ce poate afecta funcţionarea SO.

Întoarcerea la nivelul superior se face cu butonul Back din fereastră.

Dacă apare un semn plus “+” lângă un icon, înseamnă că acel folder conţine subfoldere.
Cu clic pe semnul plus se pot vedea aceste dosare. În acest caz semnul plus se transformă în
semnul minus “-“. Retastând pe semnul minus se vor restrânge dosarele afişate.

4.4. Lucrul cu fişiere, foldere şi shortcut-uri

Meniul FILE

Meniul File conţine comenzi referitoare la fişiere (files) şi directoare (folders) şi anume:

a. Crearea unui folder

■ File ^ New ^Folder
■ Se crează un folder nou New Folder, la care se va tasta numele său

b. Ştergerea unui folder/fişier

■ Se selectează folderul sau fişierul. Pentru ştergeri multiple se va folosi tasta Shift (la
foldere/fişiere care sunt consecutive) sau Ctrl (la foldere/fişiere care nu sunt consecutive)
■ File ^ Delete
■ Va apărea un mesaj de confirmare cu referire la folderul special al sistemului de operare,
denumit Recycle Bin (conteiner de materiale refolosibile, care se poate traduce „coş de gunoi”
sau „tomberon” şi care se mai găseşte sub denumirea Trash Can sau Dumpster) şi a cărui
iconiţă se află obligatoriu pe desktop. Răspunsul poate fi afirmativ (7es) sau negativ (No).
Folderele/fişierele din Recycle Bin nu sunt şterse definitiv, astfel că ele se pot restaura (cu
comanda File^Restore din fereastra acestui folder). De asemenea, din Recycle Bin se pot
şterge definitiv toate cu File ^ Empty Recycle Bin.

Observaţie: folderele/fişierele se pot şterge fizic direct (deci fără a mai fi stocate în
Recycle Bin), folosind combinaţia simultană de taste Shift+Delete. Se mai poate folosi comanda
Delete din meniul contextual care apare cu click dreapta pe nume folder/fişier. Dacă ştergeţi un
dosar, se vor şterge toate fişierele şi dosarele conţinute de acesta.

c. Crearea unui shortcut şi plasarea ei pe desktop sau taskbar (zona de lansare rapidă)
■ se selectează folderul/fişierul
■ File ^ Create Shortcut sau click buton dreapta mouse şi Create Shortcut
■ rezultă un fişier cu numele Shortcut ...în aceeaşi locaţie

96
 ■ acest fişier poate fi mutat pe desktop sau taskbar prin tehnica drag & drop. Mutarea se
poate face şi astfel: click dreapta pe fişier şi din meniul contextual se alege Send To ^
Desktop. Dacă se doreşte copiere şi nu mutare, atunci se ţine simultan apăsată şi tasta Ctrl.

d. Redenumirea unui folder/fişier

■ Se selectează folderul/fişierul
■ File (sau click pe buton dreapta mouse) ^ Rename. Se va tasta noul nume şi se
validează cu tasta Enter.

e. Aflarea informaţiilor despre un folder/fişier

■ Se selectează folderul/fişierul
■ File (sau click pe buton dreapta mouse) ^ Properties

f. Căutarea unui folder/fişier

■ File ^ Search
■ Căutarea se poate face prin precizarea numelui întreg sa a unui
şir de caractere din nume (eventual extensia) sau a unui şir de caractere
conţinut de acel fişier.
Se pot folosi criterii de căutare:
- data de creare sau modificare într-o perioadă precizată de
utilizator, un număr de luni, saptămâni sau de zile în urmă
- tip de fişiere
- dimensiunea fişierului, precizată în bytes de cel puţin (at Least)
sau cel mult (at Most).

Meniul EDIT

Conţine comenzi de tipul Undo sau CTRl+X (pentru anularea ultimei comenzi lansate),
Cut sau CTRL+X (pentru decuparea obiectului selectat în scopul mutării acestuia), Copy sau
CTRL +C (pentru copiere), Paste sau CTRL+ V (pentru copierea obiectului selectat din clipboard
în locaţia curentă), Paste Shortcut (pentru crearea în locaţia curentă a unui shortcut pentru datele
aflate în clipboard), Copy To Folder (copiază entităţile selectate într-o locaţie specificată), Move
To Folder (mută entităţile selectate într-o locaţie specificată), Select All (selectează toate
entităţile din directorul curent) şi Invert Sellection (inversează selecţia entităţilor în directorul
curent).
Observaţie: Combinaţiile CTRL+C, CTRL+X, CTRL+ V sunt specifice şi altor aplicaţii şi
sisteme de operare, având aceeaşi utilizare. Dacă faceţi mutare pe alt disc prin dragare, se face de
fapt copiere.

Meniul VIEW

Se referă la modul de vizualizare a datelor în ferestrele My Computer, My Documents,

Windows Explorer şi oferă următoarele comenzi şi submeniuri:
■ Toolbars - cu opţiuni de configurare a barei de comenzi rapide
■ StatusBar - cu informaţii generale (apare în partea de jos a ferestrei)
■ Explorer Bar - determină activează sau dezactiveaza apariţia unor date în fereastră. De
exemplu, activarea opţiunii Folders are ca efect afişarea structurii arborescente din Windows
explorer.
■ Grupul de opţiuni Thumbnails, Tiles, Icons, List, details oferă modalităţi de vizualizare a
componentelor folderului curent.

97
 ■ Arrange Icons By - se utilizează frecvent datorită posibilităţilor de ordonare a iconiţelor
din directorul curent după: nume, mărime, tip, data ultimei modificări.
■ Choose Details - în care se aleg datele fişiere care se vor afişa la comanda Details.
■ Customize This Folder - deschide o fereastră de dialog care permite personalizarea
fişierului selectat (de exemplu, schimbarea iconiţei acestuia cu imagini preferate sau definite
de utilizator sau predefinite în sistemul de operare care se găsesc în fişierul şi calea specificată
şi anume C:\WINDOWS\system32\SHELL32.dll).
■ Go to - oferă posibilitatea schimbării rapide a locaţiei curente.
■ Refresh - reactualizează conţinutul folderului curent.

Meniul FA VORITES

Meniul Favorites oferă posibilitatea utilizatorului sa-şi alcătuiască o listă de locaţii proprii
pentru a avea acces mai rapid la acestea.
Meniul TOOLS
Meniul Tools conţine instrumente de grupare a resurselor disponibile în reţea. De
exemplu, un CD-ROM aparţinând altui calculator conectat la aceeaşi reţea, poate să apară ca un
drive propriu (Map Network Drive şi Disconnect Network Drive). De asemenea, pot fi
personalizate caste şi zone din fereastra My Computer, My Documents, Windows Explorer.
Meniul HELP
Meniul Help oferă asistenţă din partea firmei.

4.5. CONTROL PANEL

Control Panel (Panoul de control) este una din principalele aplicaţii conţinute de My
Computer şi are o fereastră cu una din imaginile de mai jos, care se pot comuta cu opţiunea
Switch to ClassicView.

Enumerăm principalele aplicaţii din Control Panel:

• Accesibility Options - permite configurarea interfeţei pentru uşurarea lucrului utilizatorul cu
calculatorul. De exemplu, selectarea contrastului şi imaginilor pe ecran.
• Add New Hardware (adăugare de hardware noi) - permite instalarea componentelor
hardware.
• Add/Remove Programs (Adăugare/ştergere programe) - este o fereastră de gestiune a
aplicaţiilor, cu posibilităţi de instalări de programe noi (de pe CD sau World Wide Web) sau
dezinstalări ale aplicaţiilor care au fost instalate anterior. Se pot instala sau dezinstala
componente ale SO.
• Administrative Tools - oferă setări pentru calculator.

98
• Display (Afişaj) se foloseşte pentru diverse setări pentru desktop (modificarea diagramei de
culori, rezoluţie, imagine ecran, imagine protecţie ecran etc.
• Date and Time (Data şi Ora) permite setarea datei calendaristice şi a orei. Pagina Time Zone
permite selectarea diferenţei de fus orar faţă de GMT cu ajutorul unui meniu care permite
selectarea oraşului în care se află calculatorul. Sincronizarea cu Internet-ul se face automat de
către server-ul de domeniu în cazul în care calculatorul este membru al unei reţele.
• Fonts (Fonturi) - adaugă, şterge şi manageriază fonturile instalate pe calculator.
• Internet Options - pentru setări referitoare la conexiunile la Internet.
• Keyboard (Tastatura) - setează diferite configurări: modificarea duratei necesare
perifericului pentru a repeta o literă, trecerea la un nou tip de tastatură, instalarea tastaturii în
funcţie ţară etc.
• Mail and Fax (Poştă şi Fax) se foloseşte pentru configurarea conexiunilor on-line şi a
locaţiei agendelor cu adrese dacă este conectat calculatorul la o reţea.
• Mouse ajută la configurarea mouse-ului (viteză, acordarea dublu-click, trasee, pictograme
animate pentru cursor, setare pentru utilizatori “stângaci”).
• Network Connections - permite stabilirea legăturilor cu alte calculatoare, reţele, Internet.
• Network Setup Wizard - lansează asistentul Network Setup Wizard, care ajută utilizatorul
să funcţioneze în reţea.
• Phone and Modem Options - pentru configurări şi setări în utilizarea liniei telefonice şi a
modemului.
• Power Options - pentru setări în scopul economisirii energiei în timpul funcţionării
calculatorului.
• Printers and Faxes (Imprimante şi Fax) permite configurarea imprimantelor existente sau
adăugarea altora noi. De asemenea, permite controlul oricărei lucrări de tipărire pe care
imprimanta o procesează.
• Regional and Language Options (parametrii regionali şi de limbă) - utilizatorul poate să
configureze modul de prezentare a numerelor, virgulei zecimale, valutei, datei calendaristice etc.
Selectarea butonului Details deschide o fereastră în care utilizatorul va putea să specifice
particularităţile de limbă pe care le doreşte. Parcurgerea secvenţei de selecţie Key Settings (setare
taste) permite configurarea grupului de taste cu care să se facă trecerea rapidă de la utilizarea
tastelor de la o limbă străină la alta, în timpul lucrului. In zona din dreapta taskbar-ului va apărea
un mic indicativ al setărilor alese. De exemplu, EN pentru engleză, RO pentru română, FR
pentru franceză etc.
• Scanners and cameras - adaugă, şterge şi configurează scanner-e şi camere video.
• Scheduled Tasks - programează aplicaţii, programe pentru rulări automate.
• Security Center - vizualizează starea de securitate curentă a calculatorului şi oferă setări
importante de protecţie ale acestuia.
• Sounds and Audio Devices (sunete) - configurează ce sunete emite calculatorul la anumite
evenimente (de exemplu, la primirea unui mesaj prin e-mail) şi modul în care sunt emise aceste
sunete.
• Speech - schimbă setările pentru text- vorbire şi recunoaşterea vorbirii, dacă a fost instalat.
• Startup - controlează programele care se execută la pornirea sistemului
• System - permite întreţinerea calculatorului. Schimbă setări pentru componentele hardware,
realizează automat actualizări.
• Usser Accounts - setează şi schimbă conturi şi parole pentru utilizatorii care folosesc
calculatorul respectiv.
• Windows Firewall - configurează Windows Firewall pentru protecţia calculatorului în cazul
utilizatorilor neautorizaţi.
• Wireless Network Setup Wizard - pentru setări ale calculatorului privind conexiunea la o
reţea wireless, acasă sau la serviciu.

99
4.6. RECYCLE BIN

Favorites Tools Help

În Windows ştergerea fişierelor se poate executa
ţjţi I în două moduri:
Search [j. ' Folders ^ T ]'

- ştergere logică, cu posibilitatea de recuperare

lew Folder____________________________________________________
£ 3 ci

Recycle Bin Tasks

js/ Empty the Recycle Bir

ulterioară a fişierelor, ceea ce înseamnă eliminarea
Confirm M ultiple File Delete f^<]

\^=\ Are you sure you want to delete theise 7 items?

15 Restore the selected
acestora din folderul în care se găsesc şi mutarea lor
într-un folder de sistem denumit Recycle Bin (cutia
LT T 1 [ No

O My Documents
J My Computer
de reciclare sau coşul de gunoi);
My Network Places
- ştergere fizică, fără posibilitatea de recuperare
ulterioară a fişierelor.
Total File Size: 12,5 MB Pe măsură ce fişierele se mută în Recycle Bin,
acesta se umple. În această situaţie, Windows şterge
automat aceste fişiere pentru a face loc altor fişiere
şterse ulterior. Totuşi Windows oferă utilizatorilor şi posibilitatea de golire la cerere, în două
moduri:
• prin recuperarea fişierelor şi revenirea acestora în folderul unde s-au găsit înainte de
ştergere;
• prin ştergerea definitivă şi eliberarea spaţiului de memorie.
Pentru golirea coşului se execută dublu clic pe pictograma Recycle Bin după care din
fereastra afişată se selectează fişierele care se recuperează sau se şterg definitiv. Se deschide
meniul File şi se lansează comanda Restore, în cazul în care fişierele se
recuperează sau opţiunea Empty Recycle Bin, dacă fişierele se şterg definitiv.
Dacă s-a ales opţiunea Empty Recycle Bin, atunci se afişează fereastra de dialog
pentru confirmarea ştergerii. Ştergerea definitivă se poate face prin combinaţia
V0 simultană de taste Shift+Enter, după selectare Fişierele care au fost eliminate
din Coşul de Reciclare sau care nu ajuns niciodată acolo nu se pot recupera cu
intrumentele puse la dispoziţie de Windows.
Dacă din greşeală au fost eliminate fişiere/foldere din Recycle Bin, există software
specializat în recuperarea fişierelor (categoria file recovery). Majoritatea programelor de acest
tip nu sunt insa gratuite. Un program insteresant este Recovery My Files.
Astfel de programe pot recupera fişiere şterse daca sunt utilizate într-o periodă scurtă de
timp dupa ce fişierele au fost şterse.
Despre aceste operaţii s-a făcut referire anterior la secţiunea în care s-a precizat
modalitatea de ştergere foldere/fişiere.
Observaţii:
• Coşul de reciclare are o capacitate de stocare care nu poate fi depăşită.
• Dacă mărimea unui fişier nu se încadrează în limitele de stocare a coşului de reciclare
acesta va fi şters definitiv.
• În cazul în care nu este loc pentru toate fişierele şterse de dumneavoastră, Windows va
şterge definitiv fişierele mai vechi din coşul de reciclare pentru a putea face loc fişierelor
proaspăt şterse.
• Fişierele ajunse la coşul de reciclare nu eliberează spaţiul de pe disc pentru că în realitate
fişierele sunt mutate într-un dosar creat de Windows şi denumit Recycled.
• Pentru a şterge definitiv fara ca să se mai poată recupera ceva ai nevoie de un software de
tip “file shredder“. Acest tip de program nu numai ca va şterge intrarea corespunzătoare
fişierului din index, dar va suprapune peste spaţiul fizic ocupat de fişier pe suprafaţa
discului alte date (procedură care se numeşte zero filling, adică orice byte este umplut cu
zerouri). Denumirea de « shredder » provine de la acele instrumente de birou sau
industriale pentru franjurat hartia.

100
 Unlocker - pentru fisierele care nu se lasa sterse

Error Deleting File or Folder

Nu o data ne-am lovit de problema fişierelor care nu pot
fi sterse. Este cazul in special al fişierelor si folderelor
Cannot delete Folder:: It is being used by another person or program,

Close any programs tlhat might be using the file and try again.
folosite in mod curent de sistemul de operare sau a
fisierelor utilizate de alte programe atunci cand acestea
sunt active, dar si a unor fisiere infectate. Aceasta
situaţie supărătoare are totuşi la baza motive cat se poate
de bine fundamentate ce tin de stabilitatea sistemului de operare prin masuri de protectie la
scriere/stergere a anumitor fisiere.
Problema devine frustanta atunci cand virusii apeleaza la
acest mecanism de protectie a fisierelor pe care au avut grija
sa le infecteze. Stim ca fisierul din fata noastra contine un
virus, incercam sa-l stergem dar sistemul de operare nu ne
lasa si ne cere sa inlaturam protectia la scriere, lucru pe care
nu-l putem face daca nu apelam la software suplimentar.
Este si cazul fisierului autorun.inf din imaginea alaturata
care atunci cand este rulat redirectioneaza catre un fisier
virusat.
U n lo c k e r \
Unlocker, ajuns la versiunea 1.8.8., este un mic
utilitar care poate trece de mecanismele de protectie a sistemului de operare
si poate sterge instant fisierele nedorite. Unlocker nu este primul si nici
singurul program de acest gen dar dupa cum se poate observa din tabelul de
mai jos se descurca mai bine ca alte programe din bransa si este si gratuit.
Unlocker este simplu de folosit. Odata instalat aceasta va crea o noua
optiune in meniul de context. Facem un click drepta pe fisierul in cauza
selectam Unlocker si gata, l-am sters!
4.7. Aplicaţii sub Windows XP

SO Wondows XP Professional conţine şi o serie de aplicaţii utilizate pentru operaţii de bază,

ca de exemplu: editare primară de texte (Notepad, WordPad) şi imagini (Paint); poşta
electronică (Outlook Express); navigarea pe Internet (Internet Explorer).

1. Notepad

Este un editor simplu de texte de tip ASCII. Fişierul creat are extensi .txt. se lansează prin
secvenţa:
Start ^ All Programs ^ Accessories ^ Notepad
Bara de meniuri oferă:
- File care conţine comenzile de lucru cu fişierele: New (crează un fişier nou), Open
(deschide un fişier existent cu extensia.txt), Save (salvează fişierul cu acelaşi nume, în
folderul şi discul curent)şi respectiv Save As (salvează fişierul cu posibilitatea schimbării
numelui, folderului, discului), Page Setup (setează formatul de pagină, orientarea Portrait
sau Landscape a paginii, setarea antet/subsol din pagină), Print (tipărire la imprimantă, cu
posibilităţi de selectare opţiuni de printare), Exit (închide aplicaţia).
- Edit care conţine comenzi de editare: Undo (anulează efectul ultimei comenzi lansate),
Cut (mută textul selectat în prealabil în clipboard), Copy (copiază textul selectat în
clipboard), Paste (copiază textul din clipboard la poziţia cursorului în fişier), Find (caută
în fişşier un şir de caractere precizat în fereastra de dialog care apare după lansarea
comenzii), Replace (înlocuieşte un şir de caractere cu alt şir de caractere, ambele
precizate într-o ferastră de dialog), Go to (deplasează cursorul la o linie specificată din

101
 fişier), Select All (selectează tot textul di fişier), Time/Date (inserează data şi ora
sistemului la poziţia cursorului).
- Format are opţiunile:
■ Word Wrap - este implicit activă şi are ca efect editarea textului astfel încât să
încapă pe lăţimea ferestrei de editare. Dacă se doreşte continuarea editării pe
altă linie, se va apăsa tasta Enter.
■ Format - oferă posibilităţi de formatare fonturi: tip, stil (normal, cursiv,
aldin), dimensiune. Din variantele Wester şi Central European se alge a doua
pentru utilizarea caracterelor latine cu sau fără diacritice). Setările făcute se
transmit la întrg textul nu numai la ce selectat.
- View conţine opţiunea Status Bar în care se poate vedea poziţia cursorului (numărul liniei
şi al coloanei, la intersecţia cărora se află). Această opţiune este activă când opţiunea
Word Wrap este inactivă.
- Help cu opţiunile:
■ Help Topics - oferă asistenţă utilizatorului în trei moduri astfel: Contents (prin
parcurgerea cuprinsului), Index (prin căutarea după cuvinte cheie în
documentaţia structurată pe grupe), Search (prin cătarea după o cheie
precizatp de utilizator).
■ About Notepad - prezintă informaţii despre versiunea de Notepad instalată.

2. WordPad

Este un editor de texte mai performant în comparaţie cu Notepad, deoarece oferă in plus
posibilităţi de formatare, de inserare imagini, grafice, recunoaşte şi fişiere de tip .rtf (Rich Text
Format), .doc (generat de Word), .wri (generat de editorul Write din versiunile mai vechi de
Windows). Fişierele salvate pot avea extensia .txt sau .rtf.
Lansarea se face prin parcurgrea secvenţei:
Start ^ All Programs ^ Accessories ^ WorPad

3. Paint

Este o aplicaţie care realizează prelucrări simple de imagini. Recunoaşte fişiere şi face
salvări în format: .bmp, .jpg, .tif, .gif ş.a. În versiunile anterioare de Windows se numea
PaintBrush.
Se lansează prin secvenţa:
Start ^ All Programs ^ Accessories ^ Paint
Meniurile acestei aplicaţii sunt asemănătoare cu cele ale aplicaţiilor din Windows.
Acestea sunt:
- File - are în plus comenzile:
■ From Scanner or Camera, care permite importul obţinute prin scanner sau
$ _ES3H
u n title d - P a in t
webcam (camera digitală).
I Image

-
«/ Tool Box
Set as Background, permite setarea imaginii creată prin această
Colors
Ctrl+T
Help

¿P<<&v >/ Color Box

Status Bar aplicaţie să fie folosită ca fundal pentru desktop, fie în format Tiled
Ctrl+L

v Text Toolbar

t â (prin repetarea pe orizontală şi pe verticală a imaginii) sau Centered

A (prin poziţionarea imaginii în mijlocul ecranului).
\ ?
□a - Edit are în plus comenzile: Repeat (pentru relansarea ultimei
oo comenzi), Copy To şi Paste From (pentru copierea imaginii în alt
fişier sau importul altei imagini dintr-un fişier, nedeschis anterior.

View conţine comenzile:

■ Tool Box, Color Box, Status Bar, care afişează butoane pentru lansări rapide
de comenzi.

102
 ■ Zoom care oferă opţiunile: Ctrl+PageUp (Normal Page) ,Ctrl+PageDown
(Large Page) şi Custom pentru mărire/micşorarea imaginii. Opţiunea Show
Grid vizualizează caroiajul de lucru, după mărirea zoom-ului iar opţiunea
Show Thumbnail este utilă la vizualizarea detaliilor.
■ View Bitmap extinde imaginea la dimensiunea ecranului. Revenirea se face
cu click oriunde pe imagine.

Image oferă comenzi care la rândul lor afişează ferestre de dialog cu alte opţiuni:
■ FlipRotate - inversează imaginea pe vericală şi orizontală sau efectuează
rotaţii ale imaginii.
■ StretchSkew - inclină imaginea sau o lungeşte, respectiv scurtează
■ Invert Colors - schimbă culorile cu complementarele lor.
■ Attributes - setează rezoluţia calitatea imaginii etc.
■ Clear Image - şterge imaginea dar există posibilitatea de restaurare (în aceeaşi
sesiune de lucru) cu Undo.
■ Draw Opaque - dacă se activează, efectul este că fundalul imaginii va acoperi
detaliile iar în caz contrar, fundalul va fi transparent astfel
că la copiere va apărea numai obiectul desenat.
Colors - conţine comanda Edit Colors care oferă o fereastră din care
se pot selecta diferite nuanţe de culori.

Help - este identic cu al aplicaţiilor din Windows.

4. Calculator

Este o aplicaţie care oferă imaginea unui calculator de birou fie în format standard, fie în
format ştiinţific (mai complex, cu funcţii matematice).
Lansarea se face prin secvenţa:
Start ^ All Programs ^ Accessories ^ Calculator

5. Commn ad Prompt

Permite afişarea ferestre DOS, cu imaginea

prompter-ului sistemului şi a cursorului, unde
utilizatorul va introduce o comandă aparţinând MS-
DOS.
Lansarea se face cu secvenţa:
Start ^ All Programs ^ Accessories ^ Command
Prompt

103
4.8. Definire grupuri de utilizatori şi parole de acces

După deschiderea sesiunii de lucru Windows XP, pot să apară pe ecran identificatorii mai
multor utilizatori, corespunzător conturilor de utilizatori locali neconcurenţi care pot lucra în
sisteme cu configurări diferite pe calculator.
Utilizatorii se împart în două categorii:
- Administrator, care se ocupă de configurările calculatorului. Este primul cont care apare
după instalarea SO, nu poate fi şters dar poate fi redenumit. Administratorul are dreptul să
instaleze/dezinstaleze componente hardware sau aplicaţii, să configureze reţeaua şi legătura la
Internet, să acorde drepturi la alţi utilizatori.
- Utilizatori cu drepturi limitate, în care li se permite dreptul de lucru şi de stocare fişiere
pe calculator, de tip Guest fără parolă sau utilizatori Limited cu parolă.
Modul de administrare a conturilor pentru utilizatori se realizează astfel:
Start ^ Control ^ User Accounts ^ Create New Account.
A d m in is tra tiv e T oo ls

File Edit View Favorites Tools

Address -fcj Administrative Tools

■ Component Services
File and Fold er T asks t i l l Computer Management
§ P Data Sources (ODBC)
| -■desktop.ini
O th e r P la c e s
P Event Viewer
0 - Control Panel )§^ Local Security Policy
n My Documents Performance
Services
If ^ l Shared Documents
i j My Computer
My Network Places

Details

A d m in istra tive Tools

5ystem Folder

S C o m p u te r M a n a g e m e n t B B S
.BH File Action View W indow Help _ IB 11 X I

<¡= IS | 03 B i. ^
-S), C om puter M anagem ent (Local) Name
R i S f i . System Tools C a u s e rs
* ^ ] | Eve nt Viewer CZjGroups
. I±J Shared Folders

• C j Users
=... f y \ Groups
| 15 - Performance Logs and Alerts
... J li. Device Manager
1=1 ^ Storage
± Removable Storage
Bjh Disk Defragm enter
iigpp Disk Management
Services and Applications

< i > i< j: il >

________________________________________________________ 1

Din penultima figura se alege din meniul Action comanda New User şi mai departe se
completează numele, parola noului utilizator, după care se apasă butonul Create.

4.9. Partajarea folderelor

Partajarea folderelor se referă la acordarea accesului altor

utilizatori ai calculatorului sau din reţea la fişierele şi folderele
unui utilizator.
Partajarea simplă (simple sharing) se poate face astfel:
click dreapta pe numele unui folder şi din lista de opţiuni se alege
Sharing and Security. Va apărea fereastra:

104
 Pentru o partajare mai complexă se procedează astfel: în una din ferestrele My Computer
sau My Documents sau Windows Explorer, se selectează meniul Tools opţiunea Folder Options şi
va apare fereastra:
În continuare, din fila View se deselectează opţiunea Use simple
file sharing (Recommended). Apoi se repetă paşii de mai sus.
Se va specifica numele folderului, nuărul de utilizatori care vor
avea acces şi prin butonul Permisions se va preciza tipul de
acces:
- Full control, pentru aceleaşi drepturi ca ale
proprietarului;
- Change, dreptul de citire şi de efectuare modificări;
- Read, numai dreptul de citire.
Cu butonul Advenced va apare o nouă fereastră în care se pot
face precizări în detaliu asupra drepturilor de acces acordate
altor utilizatori.
Folderele partajate au o iconiţa într-o mână în sensul că le
„oferă” altor utilizatori.

/V

4.10. Întreţinerea
51 sistemului de calcul

1. Administrarea hard disk-urilor

MMM Pe un calculator se pot instala mai

multe hard disk-uri, partiţionate sau nu.
Status Capacity | Free Space
Partition
Partition
Healthy(UnknownPartition)
Healthy (UnknownPartition)
486MB
9.54 GB
Gestionarea acestora se poate face astfel:
ï (C:)
I (D:)
Partition Basic NTFS
Partition Basic NTFS
Healthy(System)
Healthy
12.00GE
52.50GE Start^Control Panel^Performance and
(OFFICE12(F:) Partition Basic UDF Healthy 2.54 GB
Maintenance^Administrative
Tools^Computer Management^Disk
§¡S ServicesandApplications
¿pDisk 0
Basic (c:) (DO
Management
74.53GB i 12.00GBNTFS 52.50GE 9,54 GB
Online IHealthy(System) IHealthy Healthy(Unknown Healthy(UnknownPartition)

Ultima fereastră oferă diverse informaţii

áiCD-ROM 1
DVD
referitoare la partiţiile hard disk-ului.
0FFICE12 (FO
2,54GB
Online Se pot vedea partiţiile discului fizic Disk 0,
2.54 GBUDF
Healthy

spaţul total şi liber pe fiecare partiţie, starea

| Primary partition | Extended partition | Logical drive

Healty (de „sănătate” a fiecărei partiţii.

NTFS este un sistem de gestiune şi alocare jurnalizată, care poate recunoaşte sectoarele defecte,
cu date inscripţionate greşit şi poate efectua corecturi.
105
 2. Formatarea unui hard disc

Formatarea este o operaţie obligatorie pentru un hard disk nou, nefolosit, înainte de
instalarea sistemului de operare. Formatarea constă în împărţirea logică a spaţiului de stocare
disponibil, în compartimente ce pot reţine o cantitate fixă de date şi pot fi accesate. Aceste
compartimente, denumite clustere, sunt gestionate de sistemul de operare.
Fişierele ocupă întotdeauna un număr întreg de clustere ceea ce face ca spaţiul de stocare
neocupat din cadrul unui cluster să fie irosit.
Clusterele de dimensiuni reduse sunt indicate dacă discul urmează să fie locul de stocare
a multor fişiere de dimensiuni reduse. În acest fel evită risipirea unei cantităţi însemnate din
spaţiul de stocare. Totuşi clusterele de dimensiuni prea reduse pot încetini sensibil viteza în
lucrul cu fişierele.
Formatarea se poate face :
1. cu utiliatarul de formatare pus la dispozitie de Windows, selectand valoarea dorita.
2. sau, ceva mai complicat dar si cu optiuni avansate, folosind comanda FORMAT, care
are sintaxa:
format [literă unitate] / [parametru]
Parametrul pentru schimabarea clusterul: este valoare cluster, care poate fi: 512, 1024,
2048, 4096, 8192kB.
De exemplu, pentru a formata discul C:, cu o dimensiune a clusterului de 4 KB (4096 de
baiţi) trebuie să tastaţi următoarea comandă:
format c: /a:4096

F o rm a t D a te (D :) Lansarea utilitarului se face astefel : din fereastra My Computer,

mm
Capacity:
clic dreapta pe disc pentru afişarea meniului contextual, din care veţi
59,5 GB 4
File system alege in continuare comanda Format.
NTFS

Allocation unit size

În câmpul Capacity se precizează capacitatea de stocare a unităţii
__________l i

4096 bytes 4 de stocare.

__________
Volume labei
Date În câmpul File System se optează unul din sistemele de fişiere
Format options

1 1Quick Format
disponibile.
1 1Enable Compression
În cîmpul Allocation unit size se precizează dimensiunea cluster­
Create an MS-DOS startup disk

ului. În cîmpul Volum Label se alege o etichetă care este limitată la

maxim 11 caractere de sistemul de fişiere FAT, respectiv la 32 caractere
If
de către sistemul de fişiere NTFS.
Cu opţiunea Quick Format (Formatare rapidă), Windows pregăteşte direct discul pentru
stocarea de fişiere sărind peste etapa în care verifică dacă pe suprafaţa discului există sectoare
defecte. Dacă există sectoare defecte pe supraţa discului, iar acestea nu sunt identificate la
formatare, integritatea datelor stocate pe discul formata rapid este pusă în pericol.
Cu opţiunea Enable Compression (Activare comprimare) se poate mări pe ansamblu
capacitatea de stocare considerabil, in functie si de tipul de date continute. Pare avantajos numai
că trebuie să aveţi în vedere şi efectele secundare ale comprimării: calculatorul trebuie mai întâi
să decomprime fişierele pentru a le putea folosi, iar acest proces cauzează încetinire sesizabilă a
vitezei de lucru. O altă parte neplăcută a comprimării fişierelor o constituie incompatibilitatea cu
anumite programe. Chiar daca sistemul de fişiere NTFS suportă în mod implicit comprimarea
fişierelor este utilizata foarte rar astazi.
Opţiunea Create an MS DOS startup disk (Creare disc de pornire MS-DOS) permite
creara unei dischete de pornire, sau de “boot”. Nevoia de a porni calculatorul in mod MS-DOS
este sa face simtita tot mai rar astazi.

106
 3. Partitionarea
5 unui hard disc

Orice hard disk are cel puţin o partiţie, adică o zonă în care datele sunt
stocate conform unui anumit standard denumit generic „sistem de fişiere”.
O partiţie se poate întinde peste tot spaţiul de stocare disponibil, situaţie în
care hard discul primeşte doar o singură literă de acces.
Dacă spaţiul de stocare al hard disk-ului este divizat logic în mai multe
partiţii, vor exista mai multe litere de acces - fiecare literă oferind accesul
către o anumită partiţie.
În Windows XP, versiunea în limba română, se întâlneşte un termen sinonim pentru partiţie
şi anume “volum”.
Partiţiile permit o gestionare mai bună a datelor înmagazinate de un hard disk. Astfel
puteţi crea o partiţie special pentru sistemul de operare, una pentru documentele create de
dumnevoastră, alta pentru muzica preferată si aşa mai departe.
U nităţi de disc Fix
’i
0 *) Programe (C:) Muzica (D:) Proiecte (E:)

Unităţi cu s to c a re detaşabilă

[T i Dischetă de 3,5 (A:) Unitate CD-RW(F:) pWaO Unitate DVD (H:)

O partiţie este tratată de sistemul de operare ca şi cum ar fi un hard disk în sine. Chiar
dacă în realitate datele sunt stocate pe acelaşi disc, atunci când spaţiul de stocare al unei partiţii
va ajunge la limită, sistemul de operare nu va folosi automat spaţiul de stocare atribuit altei
partiţii.
Avand în vedere că literele de acces nu spun prea multe de la sine, parţiile pot fi
etichetate după propria dumnevoastră imaginaţie. Partiţia pe care stocaţi muzică o puteţi denumi
pur si simplu “Muzica”.
Orice unitate de stocare este individualizată prin câte o literă urmată de două puncte.
De exemplu, A: , B: , C: etc. În sistemul de operare Windows, unitatea de dischete este
reprezentată de litera A: sau B : iar primul hard disk logic (prima partişie) este reprezentat de
litera C:, următoarea primeşte litera D :, urmând ca celelalte unităţi de stocare să folosească
următoarele litere.

4. Curăţarea (cleanup)

Disk Cleanup este un utilitar care şterge fişierele inutile. Cea mai simplă metodă de
lansare este:
Start^All Programs^Accessories^System Tools^Disk Cleanup

După lansarea comenzii se va selecta discul (partiţia) şi

în continuare va apare o fereastră în care se poate urmări modul
dinamic de „curăţare”. În final va apare a treia fereastră în care
utilizatorul poate selecta tipul fişierelor pe care le doreşte să fie
şterse.

107
 5. Defragmentarea

Disk Defragmenter este un utilitar prin care se poate reorganiza spaţiul de stocare.
Atunci când conţinutul unui fişier este distribuit în locaţii diferite pe suprafaţa de stocare
a hard disk-ului acesta este fragmentat. Fragmentarea nu pune nici o clipă în pericol integritatea
datelor stocate, în schimb face ca viteza de accesare a unui fişier să scadă ca urmare a deplasării
repetate a capului de citire/scriere în diferite puncte ale suprafeţei de stocare. Pe un hard disk
proaspăt formatat nu apare problema fragmentării deoarece spaţiul de stocare este umplut în
ordine. Acest lucru nu mai este posibil după ce a intervenit ştergerea de fişiere. Golurile care
apar datorită ştergerii de fişiere sunt umplute cu alte fişiere dar care nu au exact aceleaşi
dimensiuni ca şi fişierele şterse. Dacă un fişier nu încape în spaţiul de stocare eliberat, acesta va
fi împărţit în fragmente şi distribuit în alte zone de stocare disponibile.
Lansarea se poate face astfel:
Start^All Programs^Accessories^System Tools^Disk Defragmenter
Din fereastra care apare se pot selecta opţiunile de analiză (Analyse), de defragmentare
propriu-zisă (Defragment) sau de vizualizare a unui raport.
Prin operaţia de defragmentare se grupează datele în spaţii contigue şi sunt identificate
sectoarele defecte pe disc.
Rezultatul acestei operaţii se poate vedea în Analysis Report.

Defragmentarea se realizeză doar asupra fişierelor din partiţia selecta selectată. Va trebui
să rulăm procedura de defragmentare pentru fiecare partiţie în parte.
Procesul de defragmentare este un mare consumator de timp. În funcţie de mărimea
unităţii defragmentate dar şi de gradul de fragmentare acest proces poate dura chiar şi ore întregi.
Dacă avem de lucru la calculator putem opri în orice moment defragmentarea pritr-un clic pe
butonul Oprire (Stop) sau Pauză (Pause)
Nu putem defragmenta în bune condiţii un disc care nu are cel puţin 15% spaţiu de
stocare liber. Windows ne va avertiza dacă discul pe care dorim să-l defragmentăm nu întruneşte
procentul de spaţiu liber necesar.

6. Copia de rezervă (backup)

Backup este un utilitar realizează o copie de siguranţă a datelor pentru a preveni pierderea
acestora în caz de avarie a discului. Copia se păstrează de obicei pe un alt dispozitiv de stocare.
Lansarea se poate face astfel:
Start^All Programs^Accessories^System Tools^Backup
Operaţia de realizare a copiei se face prin aplicaţia Expert Backup or Restore Wizard,
parcurgând mai mulţi paşi cu butonul Next. Ultima fereastră anunţă finalul realizării copiei cu
butonul Finish.

108
 Restore se referă la operaţia de restaurarea sistemului prin citirea copiei de siguranţă.
La realizarea copiei de siguranţă se bifează fişierele care trebuie salvate, discul de
destinaţie pentru copie şi eventual numele copiei care va avea extensia implicită .bkf.

Sistemul va afişa la final o fereastră cu informaţii: ora la care s-a realizat operaţia de
copiere, durata, mărimea fişierului copie ş.a.
Pentru restaurare se poate face dublu click pe fişierul copie cu extensia .bkf. Se va afişa
acelaşi asistent Expert Backup or Restore Wizard şi în care se va preciza locaţia în care se află
copia de siguranţă şi se extrag datele. Din nou, la sfârşit va apare o fereastră cu informaţii
referitoare la discul pe care s-a făcut restaurarea, dimensiunea totală a datelor transferate, durata
operaţiei de transfer ş.a.

7. Verificarea erorilor din Windows

Se realizează cu utilitarul Check Now, inclus in Windows. Pentru a-l accesa procedam in
urmatorul fel:
1. Selectam discul iar din meniul contextual (care se obţine cu dreapta pe iconiţa unităţii
de stocare) selectam Properties (Proprietăţi).
2. Selectaţi pagina Tools (Instrumente).
3. Clic pe butonul Check Now (Verificare Acum).

? U y Computer
I File Edit View Favorites Tools Help

' 0' y Search [j,'^ - Folders |7Ţ7] t

| Address ^ My Computer
--»SisNPCCj)
HI System Tasks *
J>DV
I |2) View system information Explore
mof
II i i Add or remove programs «•»Re
0 » Change a setting 0 M y 05 c a n with ESET NOD32 Antivirus
Ne Advanced options ►

H Other Places * Sharing and Security.,.

t3Bo
§ A d d to archive,.,
V j My Network Places § A d d to "Archive, rar"
II | £ j My Documents S Compress and email..,
II Shared Documents S Compress to "Archive,rar" and email

II O ' Control Panel Format,,.

Copy
1 Details Paste
*

Date (D:) Create Shortcut

1 Local Disk Rename
File System: NTFS Properties |
II Free Space: 54,0 G0
Total Size: 59.5 GB

Este recomandat să verificaţi discurile cu opţinea „Automatically fix file system errors”
activată. Cu această opţiune activată Windows verifică erorile de sistem, căută eventualele
sectoare defecte şi încercă să recupereze datele care mai pot fi cititite. Această operaţiune este

109
mai complexă şi în consecinţă durează ceva mai mult. Repararea automată a erorilor este
realizată automat şi nu mai trebuie să bifaţi prima opţiune.
Verificarea erorilor nu se efectueza numai la comanda noasta ci si automat de catre
sistemul de operare Windows atunci cand aceasta detecteaza erori in structura fisierelor. Aceasta
procedura este initiata in faza de incarcare a sistemului de operare pentru un control deplin
asupra discului. Asadar nu e nevoie sa ne panicam daca ne trezim cu un ecran albastru in timp
sistemul de opeare Windows incepe sa se incarce.

"8 Windows*?

c h e c k in g f i l e system on c :
The ty p e o f th e H i e system 1s ntfs.

a d is k check has been s c h e d u le d ,

windows w i l l now check th e d is k .

C h k o s k I s v e r i f y i n g f i l e s ( s ta g e l o f 5 ) . . .
F i l e v e r i f i c a t i o n co m p le te d .
C m ko s k 1s v e r i f y i n g In dexes ( s ta g e 2 o f 5 ) . . .
in d e x v e r i f i c a t i o n com p leted .
c m k d s k 1s v e r i f y i n g s e c u r i t y d e s c r ip t o r s ( s ta g e o f 5 )...
s e c u r i t y d e s c r ip t o r v e r i f i c a t i o n co m p le te d .
CHKOSK 15 v e r i f y i n g f i l e d a ta ( s ta g e 4 o f 5 ) . . .
56 p e rc e n t co m p le te d .

Erorile trebuie văzute ca neconcordanţa dintre datele care apar ca fiind stocate şi datele
care se găsesc efectiv pe un mediu de stocare. Erorile pot fi împărţite în două mari categorii:
1. Erori de structură (sau logice) - Acest tip de erori apar în cadrul tabelei de alocare a
fişierelor şi dosarelor. Cel mai comun tip de eroare se manifestă prin afişarea eronată a spaţiului
de stocare disponibil. Utiliarele specializate in corectarea erorilor pot corecta rapid acest tip de
erori des întâlinite. Cum apar astfel de erori? Tocmai s-a întrerupt curentul electric? Calculatorul
s-a blocat şi a trebuit să apelaţi la butonul reset? Un program care tocmai se instala s-a blocat?
Este posibil ca în urma acestor evenimente să fi apărut unele inconsistenţe în structura fişierelor
şi dosarelor.

2. Erori de suprafaţă. Acet tip de erori au legătură cu hardware-ul în sine şi se manifestă

prin apariţia unor sectoare defecte fizic pe suprafaţa de stocare.
Hard disk-ul este in prezent cel mai
predisupus dispozitiv de stocare la astfel de erori.
Capul de citire al hard diskului pluteste la o distanta
de 0,3 microni fata de suprafaţa de stocare, asa că
orice atingere dintre capul de citire si suprafaţa de
stocare poate rezulta in apariţia unor puncte
deteriorate in care biţii nu pot fi stocaţi corect.
Datele stocate în cadrul unui sector devenit defect sunt pierdute. În urma verificării
suprafeţei de stocare, firmware-ul hard disk-ului sau sistemul de operare izolează sectoarele
defecte pentru ca stocarea datelor să se realizeze în condiţii de siguranţă.
Erorile de suprafaţă, mult mai grave de altfel pot interveni in situaţii diverse:
• Manipulare neatentă. Hard disk-urile sunt dispozitive sensibile şi suportă în general
şocuri de doar câteva sute de grame. Dacă aţi scăpat hard disk-ul pe podea consideraţi-vă
o persoană norocoasă dacă nu v-aţi ales cu sectoare defecte.
• Supraîncălzire. Discurile ce reţin informaţia se învârt cu un număr de rotaţii cuprins
între 4400 şi 15.000. Temperaturile excesive atinse de un hard disk pot cauza defecţiuni.

110
 (aveţi şi opţiunea instalării unor sisteme de răcire a hard disk-ului dacă observaţi că
acesta încălzeşte foarte tare)
• Întreruperea bruscă a curentului electric. Hard disk-urile actuale sunt destul de
rezistente la şocurile provocate de întreuperea bruscă a curentului electric în timpul
scrierii sau accesării de date. Totuşi nu este cu totul exculsă posibilitatea avarierii
suprafeţei de stocare.
Sectoarele defecte sunt numite „bad sectors” pot să apară după un anumit timp de
funcţionare a orcărui hard disk.
Astăzi un hard disk beneficiază si de sectoare de rezervă - spare sectors în engleză.
Atunci când electronica hard disk-ului detectează un sector defect îi scoate din uz, inclocuindu-i
adresa cu una din cele ale sectoarelor de rezervă. Acesta este şi motivul pentru care astăzi
aproape la un hard disk nu mai observăm raportate sectoare defecte spre deosebire de generatiile
mai vechi de hard disk-uri.
Garanţia unui hard disk nu acoperă sectoarele defecte decât atunci când numărul acestora
este neobişnuit de mare.
Totusi daca un hard disk a inceput sa apleze la sectoarele de rezervă acesta este un semn
că pe viitor este posibil sa avem probleme şi este indicat să nu-l mai folosim pentru stocarea de
Descriere dispozitiv date importante. Pentru a
SAMSUNG SP2504C (S09QJ1CP200588)
verifica “starea de sănătate” a
ID Descrierea atributului Limita Valoare Cel mai ,,, Data Stare hard disk-ului avem la dispoziţie
001 Raw Read Error Rate 51 100 100 8 OK: Valoarea este normala
003 Spinup Time 25 253 253 6016 OK: Valoarea este normala tehnologia SMART (Self­
004 5tart/Stop Count 0 95 95 5787 OK: întotdeauna trece
Monitoring, Analysis, and
HjH Reallocated Sector Count 10 253 253 0 OK: Valoarea este normala
007 Seek Error Rate 51 253 253 0 OK: Valoarea este normala Reporting Technology -
0OS Seek Time Performance 15 253 253 0 OK: Valoarea este normala
0 09 Power-On Time Count 0 100 100 7960 OK: întotdeauna trece tehnologie de autoanaliza si
0 O A Spinup Retry Count 51 253 253 0 OK: Valoarea este normala
0oe Calibration Retry Count 0 253 253 0 OK: întotdeauna trece monitorizare a hard disk-ului),
0 O C Power Cycle Count
0 BB CF'roducator specific >
0
0
97
100
97
100
3329 OK: întotdeauna trece
13... OK: întotdeauna trece
care ne oferă diverse informatii
0 BE Airflow Temperature 0 160 106 26 OK: întotdeauna trece cum ar fi, numarul ciclului de
0 C 2 Temperature 0 160 106 26 OK: întotdeauna trece
0 C 3 Hardware ECC Recovered 0 100 100 60... OK: întotdeauna trece porniri/opriri, numărul de ore de
0 C 4 Reallocation Event Count 0 253 253 0 OK: întotdeauna trece
0 C 5 Current Pending Sector Count 0 253 253 0 OK: întotdeauna trece funcţionare, temperatura sau
0 C 6 Offline Uncorrectable Sector Count
0 C 7 Ultra ATA CRC Error Rate
0
0
253
200
253
200
0 OK: întotdeauna trece
0 OK: întotdeauna trece
daca s-a apelat la sectoarele de
0 C 8 Write Error Rate- 0 100 100 0 OK: întotdeauna trece rezervă (figura alăturata).
0C9 Soft Read Error Rate 0 100 100 0 OK: întotdeauna trece
0 CA Data Address Mark Errors 0 253 253 0 OK: întotdeauna trece

4.11. Software. Pachete de programe •

• Birotică: Pachetul Office care cuprinde: Word (tehnoredactare texte), Excel (foi şi tabele de
calcul matematice; diagrame), Access (Baze de date şi comunicaţii), Outlook (planificare
personală şi gestiunea datelor create cu celelalte programe din pachetul Office, Publisher
(permite crearea de materiale de marketing, broşuri, cataloage, cărţi de vizită, felicitări),
Powerpoint (prezentări multimedia interactive, folosind date create cu Word, Excel, şi
Access), Small Busuness Tools (instrument de analiză pentru firme mici şi mijlocii);
Pachetul LOTUS; Pachetul Corel (tehnoredactare computerizată) ş.a.
• Grafică: Adobe Photoshop (grafică avansată pentru experţi graficieni şi fotografia
digitalizată9, Corel Draw (desenare complexă, proiectare 3D, retuşări şi prelucrări de
imagini), 3D Studio Max (proiectare şi animaţie), AutoCad (proiectare asistată pe calculator)
ş.a.
• Multimedia: Microsoft Encarta (enciclopedie multimedia), Adobe Premiere (creare montaje
video), Winamp (este unul din cele mai populare player-e multimedia), Sonique (player
multimedia), Efecte 3DS Max (oferă efectele şi imagini tridimensionale generate pe
calculator, care sunt utilizate cu succes în filme SF, jocuri, pagini web ş.a. printre aceste

111
 efecte enumerăm: deformări de obiecte 3D, explozii, efecte atmosferice, efecte
gravitaţionale ş.a.),
• Programare: Visual Basic C++, Visual J++, Delphi etc.

Ce este un driver?

Un driver este un software special prin intermediul căruia sistemul de operare, si implicit
un program, poate interactiona cu un echipament hardware.
Plecand de la principiul că orice face parte dintr-un fişier, driverele nu sunt altceva decât
o colecţie de fişiere ce conţin tot ceea ce este necesar pentru exploatarea unui echipament
hardware. De exemplu, TV Tuner-ul din imaginea de mai jos (placa de extensie ce permite
receptia de canalelor TV) are nevoie anumite fişiere pentru a functiona, in lipsa acestora placa
nefiind altceva decât o componenta hardware necunoscuta.

Scrierea unui driver revine producătorului echipamentului hardware.

Nu toate dispozitivele hardware necesită conceperea de drivere dedicate din partea
producătorilor. Sunt numeroase situaţiile când este suficient ca un anumit produs hardware sa
respecte anumite standarde pentru ca functionarea acestuia sa fie asigurata de un driver generic
inclus in sistemul de operare.
De exemplu, în Windows nu trebuie să furnizăm un driver pentru o tastatură standard,
pentru un mouse, o unitate optica, un dispozitiv de stocare USB, un cititor de carduri, un hard
disk pe interfaţă ATA etc. Dacă aceste produse au şi facilităţi în plus faţă de cele standard (de
exemplu tastatura este echipata cu niste butoane suplimentare), acestea vor deveni funcţionale
doar odată cu instalarea driverelor dedicate furnizate de către producator.

Driverele necesare unui echipament hardware

sunt livrate împreună cu acesta, in general pe CD.
Dacă am pierdut discul sau avem nevoie de drivere
mai noi trebuie să apelăm, de regulă, la secţiunea
Support sau Download de pe site-ul producatorului
echipamentului.
Programele driver cunosc aceeaşi evoluţie ca şi
programele obişnuite, pentru acelaşi produs
hardware putând exista versiuni mai vechi sau mai
noi de drivere.
Nu sunt puţine cazurile, când o versiune mai nouă de driver a rezolvat problemele ce
apăreau în legătură cu buna funcţionare a unei componente sau chiar a întreg
calculatorului. Dacă în faza de testare, produsul hardware se comportă normal, problemele încep
să apară abia cand acesta este lansat pe piaţă. Odată ajuns în calculatoarele din întreaga lume, şi
cumpărat de utilizatori cu configuraţii hardware foarte diferite un produs hardware se poate afla
într-o situaţie neprevăzută de către producători.

112
 Windows-ul încorporează o gamă mare de drivere, o parte pentru echipamente standard şi
o altă parte pentru diverse echipamente hardware precum imprimante, scanere, plăci de sunet,
placi video, adaptoare USB si FireWire, mouse, interfete SCSI, placi de retea, modem-uri etc.
Sistemul de operare Windows XP original lansat in 2001 nu va recunoaşte echipamente
hardware lansate după această dată, în schimb dacă actualizăm sistemul de operare, lista de
drivere se va actualiza.
O problemă importantă este aceea referitiare la compatibilitatatea unui driver cu un
anumit sistem de operare. Un driver conceput pentru Windows 98 nu va functiona împreună cu
Windows Vista. Dacă dorim să folosim un produs hardware mai vechi împreună cu un sistem de
operare de ultimă oră trebuie să avem şi un driver compatibil. In cay contrar, poate ca sistemul
de operare sa raporteze printr-un mesaj că respectivul echipament este necunoscut (unknown
hardware).
Pe de altă parte, fabricantul unui produs hardware oferă drivere doar pentru o perioadă
limitată de timp, în general 3-4 ani.
Instalarea driverelor
Atunci când conectăm un dispozitiv nou la calculator poate să apară şi problema
necesităţii instalării driverelor. Din acest motiv, sistemul de opearare incearcă să ofere suport
pentru cât mai multe şi mai diverse echipamente hardware iar procesul de instalare a driverelor
să fie unul automat şi să nu necesite intervenţia utilizatorului.
Această tehnologie de recunoastere unui echipament hardware din moment ce este
conectat la calculator şi de autoconfigurare a acestuia în ceea ce priveşte accesul la resursele
calculatorului eventual şi instalarea automată de drivere, poartă denumirea de plug & play.
Windows 95 a fost primul sistem de operare cu suport plug & play.
Datorită tehnologiei plug & play, putem avea două situaţii:
• în prima situaţie echipamentul hardware este recunoscut de către sistemul de opeare iar
acesta instalează automat driverele necesare.
• a doua situaţie este cea în care sistemul de opeare sesizează ca a fost conectat un
echipament hardware nou, caută un driver compatibil dar acesta nu este găsit. În această
situaţie se cere să introducem în unitate discul sau discheta cu drivere ce ne-a fost furnizată de
către producător. Sistemul de operare va cauta pe discul introdus drivere compatibile si le va
instala daca acestea se prezintă într-o formă standardizată care să poate fi recunoscuta de către
sistemul de operare.
Pentru a simplifica lucrurile majoritatea echipamentelor hardware au drivere care se
instaleaza dupa procedura obisnuita a unui program oarecare. Aceste programe de instalare a
driverelor implică o intervenţie minimă din partea utilizatorului :
Realtek High Definition Audio Driver Setup (2.70) R2.16 1. In mare, driverele contin anumite
comenzi (rutine) care pot fi apelate de
un alt program. Cand un program
apelează acele comenzi specifice din
cadrul programului driver acesta la
randul sau trimite aceste comenzile
mai departe direct catre dispozitivului
W e lc o a e to th e InsloUSIw eld W iz a r d Iw it palt ok H ig h D elw u ito n A u d io D r iv e i

hardware.
V
thpln«tg*SheldWc#iJv^lnstfl*Rpa*et High 0 eta*Km Authp Dw«i on you compila To
cortnue. o k * Next
2. Implementarea acestei tehnologii
de compania Microsoft nu a fost
tocmai una fericita în stadiul de
început. Datorită faptului că
hardware-ul nu erau intotdeauna
dectat si instalat corect, această
tehnologie a fost numită plug & pray
Install J (conecteză şi roagă-te).

113
4.12. Programe de compactare/decompactare
Arhivarea (compresia) este utilă la transferul documentelor foarte mari de pe un
calculator pe alt calculator, când acestea nu sunt legate în reţea sau pentru stocarea lor când
dimensiunea discului hard este mică. Prin compresie fişierele executabile se micşorează cu cel
puţin 35% iar cele de tip text, baze de date, foi de calcul cu 85%. Prin arhivare se obţine un
singur fişier (archive) care conţine toate fişierele comprimate.
Sunt cel putin două motive principale de arhivare:
• orice fisier arhivat ocupa mai putin spatiu de stocare,
• o arhiva reprezinta un mijloc foarte eficient de organizare si de transportare a datelor.
Rata de compresie

Stim deja ca fisierele arhivate ocupa mai putin spatiu de

stocare decat fisierele continute. Cu cat mai putin?
La aceasta intrebare nu exista un raspuns universal pentru
ca rata de compresie variaza foarte mult in functie de
continutul fiecarui fisier in parte. Unele tipuri de fisiere contin
informatie intr-o forma deja compresata, de exemplu fisierele
de tip .mp3 - ceea ce face ca o arhivare suplimentara sa reduca
nesemnificativ marimea fisierului arhivat (sub 2%).
Pe de alta parte exista si fisiere unde arhivarea poate face
minuni, iar arhiva rezultata poate ocupa si de zece ori mai
putin spatiu de stocare decat fisierul original.
In imaginea alaturata putem observa cum fisierul arhivat
ocupa doar 29% din spatiul fisierului gazduit, asadar o
economie de 71%.

Exemplu: cum functioneaza arhivarea?

Pentru a intelege mai bine procesul de compresie vom lua

o imagine cu steagul Romaniei continuta de un fisier de tip
bitmap (.BMP). Acest tip de fisier foloseste 2 baiti de
memorie pentru fiecare punct din imagine (pixel). Sa
presupunem ca rezolutia este de 800*600 pixeli. In total
pentru a reprezenta cele 3 culori avem nevoie de prezenta a
480.000 de pixeli x 2 baiti adica 960.000 de baiti.
In cazul in care apelam la la formatul GIF pentru acceasi
imagine, la aceasi rezolutie, sunt necesari doar aproximativ
5000 de baiti.
Explicaţia: formatul GIF nu foloseste 2 baiti de memorie
pentru fiecare punct din imagine ci un algoritm mai sofisticat
care tine cont de faptul ca in aceasta imagine sunt doar 3
culori care se repeta pe anumite areale fixe. Rezultatul? O economie de peste 900.000 de baiti in
cazul celui de al doilea format.
Intr-un mod asemanator functioneaza si arhivele obisnuite. Ori de cate ori intr-un anumit
fisier exista informatie care se repeta acesta poate fi comprimat intr-un anumit format si
decomprimat la nevoie.
Tipuri de arhive
Pe platforma Windows s-au impus doua mari formate de arhive. Este vorba de formatul
ZIP (fisiere cu extensia .zip) lansat in 1989 si formatul RAR (fisiere cu extensia .RAR) lansat in
1993. Pe langa aceste formate un utilizator obisnuit se mai poate intalni cu arhive in format 7zip

114
(fişiere cu extensia .7z), arhive in format TAR (extensia .tar, tar.gz, .tgz), sau ACE (cu
extensia .ace).
Incepand cu anul 1998, Microsoft a inceput sa ofere ofere suport pentru arhivele in
format ZIP pentru platforma Windows. Aceasta inseamna ca putem crea si deschide arhive zip
direct din interfata sistmeului de operare.
In Windows, pentru orice alte arhive avem nevoie de programe specializate. Aceste
programe din fericire nu se limiteaza doar la un anumit format ci la aproape toate cele existente.
De exemplu din fisa de prezentare a programului WinRar care este prezentat si in imaginea de
mai jos putem putem afla: “WinRARprovides complete support for RAR and ZIP archives and is
able to unpack CAB, ARJ, LZH, TAR, GZ, ACE, UUE, BZ2, JAR,, ISO, 7Z, Z archives. "

Cum dezarhivam si dezarhivam?

Există mai multe modalităţi de comprimare.

a. Arhivele multimedia la care fişierele pot fi comprimate cu până la 95% şi anume:
- fişierele imagine cu extensia BMP se pot salva în formatele JPG sau GIF;
- fişierele sunet cu extensia WAV se pot salva în format MP3
- fişierele video ci extensia AVI sau QTM se pot salva în format MPEG sau MPEG-2.
b. Arhivele multivolum se folosesc pentru transferul fişierelor foarte mari, laa care informaţia
este împărţită în arhive egale ca dimensiune (de exemplu de 1,44 Mb). Cele mai des folosite
programe de arhivare sunt: WinZip, ARJ, WinRar,
WinAce. Prezentarea programului WinZip:
Daca pe calculatorul este instalat un software
specializat in lucrul cu arhive, acesta va avea grija sa
asocieze extensiile cunoscute de arhive, astfel incat ori de
cate ori dati dublu clic pe o arhiva, sa se deschida si
programul de dezarhivare. Din interiorul programului de
dezarhivare va trebui sa folosim functiile de extragere
(Extract To in cazul programului WinRar) pentru a
dezarvhiva fisierul sau fisierelor continute, intr-o anumita
locatie pe hard disk sau alt mediu de stocare. Aceasta
locatie o putem indica prin scrierea adresei (C:\lucru,
D:\arhive etc.) sau prin selectarea unitatii si folderului dorit
din lista afisata.
Pentru arhivare, deschidem acelasi program de arhivare, nagivam catre fisierul sau
fisierele pe care dorim sa le arhviam, le selectam si folosim functia de compresare - care in limba
115
engleza se prezinta sub diferite denumiri in functie de programul folosit, ca de exemplu: add
archive, compress, create archive etc.
Mai mult, programele de acest gen pot crea meniul contextua, astfel incat, atunci cand
facem click dreapta pe un fisier sa putem selecta rapid comenzile de arhivare sau dezarhivare,
dupa caz.

4.13. Viruşi, spyware, adware, troieni, viermi & co... (Malware)

Termenul de virus este asociat, impropriu de altfel, cu orice sofware infiltrat intr-un fel
sau altul in calculatorul nostru si care produce efecte nocive.
Termenul corect in care putem încadra orice software nelegitim - inclusiv virusii - este
acela de malware (de la malicious software) sau, mai pe romaneste, sofware maliţios.
Troieni
Troienii sunt un prim tip de software malitios. Denumirea de
troian vine de la faimosul cal troian dat in “dar” de greci troienilor si
care a fost introdus de catre acestia in inpenetrabila cetate. Daca la
suprafata giganticul cal se prezenta ca un dar, in interior era plin cu
soldati care au si cucerit cetatea.
Troienii care ne dau calculatorul peste cap functioneaza dupa
acelasi principiu. Sofware-ul la suprafata pare unul legitim si folositor
care ne invita sa-l descarcam si sa-l rulam, dar in interior contine cod
sursa malitios care poate pune stapanire pe calculator. Odata rulat
codul malitios poate oferi acces neautorizat catre
calculator, transmite informatii, sterge fisiere, restrictiona
accesul catre diverse resurse, etc.
Un exemplu de astfel de troian este
“Antivirus2008", troian deghizat tocmai intr-un program
antivirus, si care odata instalat lanseaza alerte false
anuntand descoperirea unui intregi armate de virusi in
calculatorul gazda.

Viermi
System Shutdow n Viermi - acest tip de malware nu infecteaza fisiere, dar
This system is shulting down. Please save all
prezinta caracteristica ,
de automultiplicare
1
si transmitere prin, reţea.
0 changes will be lost. Ihis shutdown was
™ k n p rog r^ an d log oftAn ym sa ved in general un vierme
W iaied bv NT A u iH O R im s Y S T E M
este capabil
1
sa ofere
calculatorul gazdă.
acces neautorizat la

Time before shutdown : 00:00:57 MS Blaster este unul dintre cei mai celebri viermi din ultimii
-Message----
Windows must now restart because the
ani. Speculând unele slăbiciuni ale sistemului de operare Windows
Remote Procedure Call (RPC) service
terminated unexpectedly XP (până la service pack 2) acesta se transmite prin reţeaua locală
şi reuşeste să se instaleze pe calculatoarele neprotejate. Odată
ajuns pe calculatorul gazdă acesta ininţiază procedura de inchidere
automată a calculatorului lăsăndu-i utilizatorulzui doar un minut la dipsoziţie pentru salvarea
documentelor deschise.

116
Spyware (sau programe spion)
Acest tip de malware odata intrat in funcţiune
■'3 Google - Microsoft Internet Explorer EBB
File Edit View Favorites Tools Help tf monitorizează munca pe care o facem la
» calculator. Monitorizarea poate consta in
(^ B a c k - Q B S i ( i / Search V Favorites 0
AdUruss i®} http://www.google.co.In/ v Ie3 \\
raportarea site-urilor vizitare, a parolelor folosite
| y , Search Engine | |J o b Search111 S w e e p s ta k e s 11@ IS P 11 pentru logare, si a altor diverse informatii
C h a t]

V A LID N U R SIN G D EG R E ES - O nline in 10 Months

In lu Months You c a n Earn An
personale. De obicei aceasta monitorizare nu
Accredited Nursing Degree Online,
Join The Fastest Growing Industry
ramane secreta, si aceste tip de malware se
In The Country - 12,9 Million New
EMPLOYMENT OPPORTUNITIES and
exterioreaza prin instalarea de programe nedorite
Growing!
sau alte malware-uri, accesarea aleatorie a unor
earn-a-degree.net Sponsored Link)
adrese de internet, instalarea de toolbar-uri (bare
de utlităţi) in browser, etc.
Virusi
Dacă aţi văzut filmul Ziua Independenţei (Independence Day), s-ar putea să fi rămas cu
o părere bună despre viruşii de calculator, deoarece un astfel de virus a salvat întreaga omenire
de la o foarte bine organizată invazie extraterestră. Se pare că producătorii filmului nu ştiau prea
multe despre calculatoare sau mai ales despre viruşi, din moment ce viruşii sunt programe
concepute ca oricare alte programe, şi pot funcţiona doar pe un anumit sistem de operare. Dar
poate că extratereştii foloseau Windows pentru a-şi organiza invazia spre Pământ, orice este
posibil...
Ce sunt totusi viruşii?
Viruşii sunt programe (software) rău intenţionate de către autorii lor, în scopul de a da
peste cap buna funcţionare a unui calculator, de a sterge sau sustrage informatii, sau pur si
simplu de a deranja pe utilizatori. Nu toţi viruşii produc pagube dar cu siguranţă toţi viruşii sunt
deranjanţi.
Asemănarea unor astfel de programe cu viruşii biologici nu este întâmplătoare deoarece
atât viruşii biologici cât şi viruşii calculatoarelor au efecte nocive, şi în acelaşi timp, ambele
specii sunt capabile de automultiplicare si de infectare a gazdei.
Viruşii nu sunt altceva decât nişte instrucţiuni legale din punctul de vedere al sistemului
de operare dar care, prin felul cum acţionează produc efecte nedorite. De exemplu, virusul CIH,
care odata activat incerca in ziua de 26 aprilie sa rescrie BlOS-ul calculatorului si sa stearga
datele de pe hardisk.
Viruşii infectează fişiere
Instructiunile continute de un virus (adica virusul in sine) se ataşează fişierelor de pe un
mediu de stocare, devenind parte integrantă a respectivelor fişiere, fişierele modificate devenind
fişiere infectate, sau purtătoare ale virusului. Fişierele vizate sunt în cea mai mare parte fişierele
executabile, deoarece atunci când se rulează programul in sine se ruleaza şi instrucţiunile
adăugate de virus.
Odată ce un fişier infectat a fost rulat, virusul din interior devine activ. Virusul devenit
activ începe să se comporte aşa cum a gândit şi l-a programat autorul.
Prima grij ă a unui virus este aceea de a infecta cât mai multe fişiere ale calculatorului
gazdă, în speranţa că acestea vor ajunge să fie rulate şi pe alte calculatoare. Unii viruşi încearcă
se transmită prin reţeaua locală, alţii folosesc Internetul ca mediu de propagare, si o buna parte
se raspandesc prin schimbul de fisiere dintre utilizatori.
Cine fabrică viruşi?
Persoane cu cunoştinţe avansate în domeniul programării calculatoarelor, şi care nu au
altceva mai bun făcut. Din raţiuni de afirmare, răzbunare, plictiseală, sau cine ştie ce alte motive
s-au creat până astăzi zeci de mii de viruşi. Unii viruşi au provocat pagube de milioane de dolari,

117
iar autorităţile au reuşit în unele cazuri să tragă la răspundere penală persoanele implicate în
conceperea şi distribuţia virusului. Cu toate acestea producţia de viruşi continuă nestingherită
deoarece identificarea autorului unui virus este o misiune aproape imposibilă, dacă autorul şi-a
luat toate măsurile de precauţie necesare.
Ce pagube produc?
Este un adevărat dezastru să constataţi că au « dispărut » fişiere importante stocate pe
hard disc. Mulţi viruşi de-a lungul anilor au fost special concepuţi pentru a şterge anumite fişiere
sau chiar întregul hard disc al calculatorului gazdă.
Un virus celebru reuşea chiar să afecteze hardware-ul calculatorului astfel încât
utilizatorul se alegea cu un calculator nefuncţionabil, şi era obligat să facă cheltuieli pentru
repunerea în funcţiune.
Alţi viruşi pur şi simplu umblă la sistemul de operare, ceea de duce la o funcţionare
necorespunzătoare a restului programelor, precum şi întregului sistem în sine.
Virusii moderni incearca sa colecteze informatii personale de pe calculatorul infectat si
sa le transmita catre o anumita adresa. (de exemplu parole).
Distrugerile cauzate mai frecvent sunt:
a) Umplerea calculatorului cu informaţii inutile. Virusul, prin contaminarea fişierelor, se
recopiază pe disc de un număr de ori, “furând” din spaţiul util.
b) Distrugerea fişierelor. Virusul poate perturba mecanismul de gestionare a fişierelor de
către sistemul de operare şi astfel utilizatorul poate pierde părţi din fişier sau chiar fişierul întreg.
c) Distrugerea tabelei de alocare a fişierului (FAT) care conţine informaţii legate de
plasarea fizică a conţinutului unui fişier pe disc. Aceasta implică imposibilitatea exploatării
fişierelor prin inhibarea accesului la suportul magnetic.
d) Distrugerea sectorului de încărcare (BOOT) care conţine informaţii necesare pentru
lansarea în execuţie a sistemului de operare. Această distrugere face imposibilă încărcarea
sistemului de operare şi compromite acel disc.
e) Formatarea dischetei sau a discului fix, fără mesaje de avertisment, aceasta ducând la
pierderea tuturor informaţiilor de pe acel suport.
f) Afişarea pe ecran a unor mesaje neconforme cu starea reală s sistemului, desene,
simple caractere afişate aleator, texte fără sens.
g) Tipărirea de mesaje la imprimantă. Viruşii pot provoca tipărirea de diferite mesaje la
imprimantă, consumând hârtie de calculator, sau pot intercala mesaje în listarea utilă, făcând
textul inutilizabil.
h) Reiniţializarea calculatorului. Repornirea calculatorului duce la pagube mari.
Fişierele deschise pot fi compromise sau pierdute.
i) Micşorarea vitezei de lucru a calculatorului prin manevrarea întreruperii de acces.
j) Redefinirea tastelor. Modificarea generatorului de caractere poate provoca daune prin
schimbarea codurilor tastelor, deoarece utilizatorul nu mai ştie ce comenzi transmite
calculatorului. Poate transmite chiar comenzi de ştergere sau formatare.
k) Blocarea tastaturii.
l) Modificarea datelor din fişiere şi/sau a programelor.
m) Deteriorarea fizică a echipamentului. Gradul de pericol este mare deoarece
utilizatorul nu poate observa acţiunea distructivă a acestor viruşi.
n) Modificarea dreptului de acces la datele confidenţiale. În acest caz, datele secrete sunt
puse la dispoziţia persoanelor neautorizate.

Modalităţile uzuale de transmitere sunt:

a Software-ul pirat procurat fără licenţă sau garanţii oficiale;

a Programele BBS (Bulletin Board System) care îndeplinesc funcţia unei agende
electronice, oferind facilităţi multiple pentru comunicare între utilizatori;

118
 a Programele de compresie şi reorganizare a discurilor;
a Poşta electronică;
a Sistemele financiare şi bancare care permit răspândirea unor viruşi ce profită de
reţelele marilor bănci, nemaivorbind de fraudarea bancară prin calculator;
a Alte surse, ca de exemplu, viruşi răspândiţi de unii angajaţi nemulţumiţi, viruşi
folosiţi în spionaj (militar, industrial, economic), viruşi lansaţi în scop terorist
despre datele publicate.

Programele Antivirus
Există o întreagă industrie antivirală formată din programe capabile să detecteze şi să
elimine viruşii. Aceste programe acţionează ca un paravan între viruşi şi sisemul de opeare
examinând fişierele de pe orice mediu de stocare conectat la calculatorul protejat, şi ofera
protectie efectiva impotriva viruşilor blocand executarea instructiunilor virale.
Virusii pot fi in general caracterizati printr-o semnatura proprie. Adica o portiune de
cod unica, care nu se regaseste in alti virusi sau alte programe. Pe baza acestei semnaturi atunci
cand un program antivirus scaneaza continutul unui fisier poate detecta daca acesta contine sau
nu cod malitios.
Mai mult, programele antivirus contin si un set de metode de detectie a virusilor. Un
program performant analizand continutul poate gasi suspcioase unele din instructiunile continute
si ne poate alerta in acest sens.
Totusi cea mai buna protectie ramane cea bazata pe o baza de date la zi cu semnaturi de
virusi. In acest scop programele antivirus isi updateaza uneori zilnic baza de semnaturi.
În prezent sunt peste 40.000 de viruşi şi lunar apar câteva sute. Pentru devirusare se
foloseşte o dischetă sistem şi apoi se lansează programul de devirusare, eventual de pe altă
dischetă.
Sa nu ne lăsăm păcăliţi de o extensie falsă
Sistemele de operare moderne nu afişează extensiile fişierelor care sunt asociate cu unul
din programale instalate. Aceasta nu ar fi un inconveninet dacă nu ar exista ceea ce numim
viruşi. Acunderea extensiei adevărate a unui fişier, alături de un nume cât mai incitant pentru
fişierul în cauză, este una din tehnicile obişnuite de răspândire a unor viruşi sau altui software
maliţios.
Prin disimularea extensiei adevărate unii utilizatori pot crede că un fişier face parte din
categoria fişierelor inofensive care datorită structurii lor interne nu pot conţine niciodată viruşi
sau alte instrucţiuni maliţioase. În această categorie, cele mai răspândite fişiere sunt cele ce
conţin informaţie audio-vizuală:
• text (exemplu: formatele .txt, .rtf)
• imagini (jpg, gif, .png, .bmp, tif, etc)
• video (.mpg, .avi, .mov, .vob, .mkv, etc)
• audio (.mp3, .aac, .wma, etc)

În imaginea alăturată, putem observa cum

un virus se deghizează la umbra extensiei .jpg,
făcând utilizatorul neexperimentat să creadă că în
faţă are nişte fişiere cu imagini şi nu fişiere
executabile care pot conţine viruşi.
Pentru ca deruta să fie şi mai mare, fişierele
executabile deghizate mai sus aparent in imagini
imprumută pictograma (iconiţa) pe care Windows­
ul o foloseşte pentru simbolizarea dosarelor
(folderelor) Astfel tentaţia de a face dublu clic şi a vizualiza “conţinutul” este şi mai mare.

119
 Aceleaşi fişiere atunci când ne sunt afişate în cadrul unui program de file sharing P2P
(DC++ de ex) vor fi afişate cu extensia completă. Trebuie să fim doar atenţi la ce descărcăm. Nu
strică să analizăm şi alte elemente care pot da de gol un virus, precum mărimea indentică a mai
multor fişiere, in cazul ilustrat mai jos - 44.07 kB.
ZU Au Café (1929). ¡pg. exe 44.07 kB odc2\istoria culturii si civilizatieiMstoria picturii\
I dali-Smail Rocky Bay of Nans (Cadaqués), 1920-21jpg.exe 44.07 kB odc2\istoria culturii si civilizatieiMstoria picturii\
I goya-Don Bartolomé Surada, c. 1805.jpg.exe 44.07 kB odc2Mstoria culturii si civilizatieiMstoria pictu rii
I goya-Leandro Fernández de Moratin. 1799jpg.exe 44.07 kB odc2Mstoria culturii si civilizatieiMstoria pictu rii
I picasso-Portrait of Françoise. 1946.jpg.exe 44.07 kB odc2Mstoria culturii si civilizatieiMstoria picturiiV
I picasso-Françoise, Claude and Paloma. 1954.jpg.exe 44.07 kB odc2Mstoria culturii si civilizatieiMstoria picturiiV
I dali-Landscape (Cadaqués), circa 1920.jpg.exe 44.07 kB odc2Mstoria culturii si civilizatieiMstoria picturii\

De aceea este util să afişăm extensia!

Pentru a şti ce extensie au fişierele cu care lucram, pentru a putea modifica extensia în
scopul ascunderii anumitor fişiere de ochii curioşilor, şi mai ales pentru a evita preluarea unor
viruşi este recomandat să optam pentru afişarea extensiilor cunoscute în managerul de fişiere.
în cazul managerului de fişiere incorporat în
sistemul de operare Windows trebuie să procedăm in
următorul fel:
• deschidem My Computer (Computerul meu)
• din meniul Tools (Instrumente) selectăm
Folder Options (Optiuni foldere) (acelasi
rezultat il obtinem daca apelam la iconita
optiunea Folder Options pe care o gasim in
Control Panel)
• In sectiunea View (Vizualizare) deselectăm
optiunea: Hide extensios for known file types
(Ascunde extensia pentu pentru tipurile de fisier
cunoscute)

Rezultatul :
Windows Explorer va afişa si extensia fişierelor
în cauză, care de data aceasta va avea terminatia .exe.

4.14. Protetia
? firewall
În reţelele de calculatoare, un firewall (din engleză înseamnă zid sau paravan anti­
incendiar) este un dispozitiv sau o serie de dispozitive configurate în aşa fel încât să filtreze, să
cripteze sau să intermedieze traficul între diferite domenii de securitate pe baza unor reguli
predefinite. Software-ul folosit monitorizează permanent transmisiile de date realizate între PC
sau reţeaua locală şi Internet, în scopul implementării unei "politici" (metode) de filtrare. Această
politică poate însemna:
• protejarea resurselor reţelei de restul utilizatorilor din alte reţele similare, toate
interconectate prin WAN-uri sau/şi Internet. Posibilii atacatori sunt identificaţi, atacurile
lor asupra PC-ului sau reţelei locale putând fi oprite.
• controlul resurselor la care au acces utilizatorii locali.

Modul de lucru al unui firewall; LAN=reţeaua de protejat, iar WAN=reţeaua exterioară, de obicei Internetul
120
 Un firewall cooperează îndeaproape cu un program de routare, are examinează fiecare
pachet de date din reţea (fie cea locală sau cea exterioară) ce va trece prin serverul gateway,
pentru a hotărî dacă va fi trimis mai departe spre destinaţie sau nu. De asemenea, un firewall
include sau lucrează împreună cu un server proxy care face cereri de pachete în numele staţiilor
de lucru ale utilizatorilor. În cele mai întâlnite cazuri aceste programe de protecţie sunt instalate
pe calculatoare ce îndeplinesc numai această funcţie şi care sunt instalate în faţa routerelor.
Soluţiile firewall se împart în două mari categorii:
• soluţiile profesionale hardware sau software dedicate protecţiei întregului trafic dintre
reţeaua unei întreprinderi sau instituţii
• firewall-urile personale dedicate monitorizării traficului pe calculatorul personal.
Utilizând o aplicaţie din ce-a de a doua categorie se pot preîntâmpina atacurile venite
din interiorul reţelei LAN, de ex. de la colegi curioşi sau chiar rău intenţionaţi care utilizează
metode obişnuite sau chiar naive de acces. Când calculatorul de acasă dispune de o conexiune la
Internet, un firewall profesionist oferă un plus de siguranţă a transmisiilor de date. Cum astăzi
majoritatea utilizatorilor trec de la conexiuni încete (de ex. de tip dial-up) la modalităţi de
conectare rapide (cablu, ISDN, ADSL sau telefon mobil), pericolul unor atacuri reuşite asupra
sistemelor personale creşte, deoarece mărirea vitezei de transmisie spre şi dinspre Internet
măreşte probabilitatea de strecurare a intruşilor rău intenţionaţi şi nedoriţi.
Astfel, un firewall este folosit pentru două scopuri:
• pentru a ţine în afara reţelei pe utilizatorii rău intenţionati (viruşi, viermi cybernetici,
hackeri, crackeri)
• în acelaşi timp, pentru a deservi utilizatorii locali (colegi, angajaţi, clienţi) în reţea în
mod normal, conform autorizărilor respective.
Politica firewall-ului se poate alege urmând câţiva paşi simpli:
• se aleg întâi serviciile care trebuie oferite de firewall
• se desemnează grupurile de utilizatori care vor fi protejaţi
• se defineşte amănunţit gradul de protecţie de care are nevoie fiecare grup de utilizatori şi
cum vor fi implementate protecţiile necesare
• se face cunoscut utilizatorilor că oricare alte forme de acces nu sunt permise
Un firewall poate să:
• monitorizeze căile de pătrundere în reţeaua privată, permiţând în felul acesta o
monitorizare mai bună a traficului şi deci o detectare mai uşoară a încercărilor de infiltrare;
• blocheze la un moment dat traficul spre şi dinspre Internet;
• selecteze accesul în spaţiul privat pe baza informaţiilor conţinute în pachetele de date;
• permită sau interzică accesul la reţeaua publică, de pe anumite staţii de lucru specificate;
• izoleze spaţiul privat de cel public, realizând interfaţa între cele două.
Un firewall nu poate:
• interzice importul/exportul de informaţii dăunătoare vehiculate ca urmare a acţiunii
răutăcioase a unor utilizatori aparţinând spaţiului privat (ex: căsuţa poştală şi ataşamentele);
• interzice scurgerea de informaţii pe alte căi care ocolesc firewall-ul (acces prin dial-up
ce nu trece prin router);
• apăra reţeaua privată de utilizatorii ce folosesc sisteme fizice mobile de introducere a
datelor în reţea (USB Stick, CD etc.)
• preveni manifestarea erorilor de proiectare ale aplicaţiilor ce realizează diverse servicii,
precum şi punctele slabe ce decurg din exploatarea acestor greşeli.
De aceea, pentru o protecţie maximă împotriva pericolelor din Internet, pe lângă un
firewall mai este nevoie şi de alte componente de pază.
Firewall-ul poate să interfereze cu anumite programe şi utilitare de reţea de pe
computer. În majoritatea cazurilor, aveţi posibilitatea să corectaţi selectiv aceste incompatibilităţi
reglând funcţionarea firewall-ului sau cerând asistenţă furnizorului de software sau ISP. Uneori,
o versiune nouă de software va corecta această problemă.

121
4.15. Întrebări
1. Ce este un Sistem de operare? Daţi exemple.
2. Care sunt funcţiile unui sistem de operare?
3. Ce este un compilator şi ce rol are?
4. Ce este Editorul de legături şi ce rol are?
5. Ce se înţelege prin „multitasking”?
6. Ce reprezintă clipboard-ul şi ce rol are?
7. Ce rol are aplicaţia My Computer?
8. Cum aflaţi principalele caracteristici ale unei configuraţii de calcul (sistemul de
operare, dimensiunea memoriei RAM, viteza de procesare, spaţiul total, liber şi folosit
de pe un disc)?
9. Ce înseamnă a “arhiva” informaţia ? Care sunt avantajele arhivării?
10. Daţi exemple de arhivatoare şi enumeraţi situaţii în care aţi folosit arhivarea.
11. Ce reprezintă „partajarea” folderelor şi când este necesară.
12. Ce reprezintă „partiţionarea” şi „formatarea” unui hard disc
13. Ce rol are aplicaţia Disk Cleanup şi cum se lansează?
14. Cum se reorganizează spaţiul pe discul hard şi care este utilitatea acestei operaţii?
15. Cum se face o copie de rezervă a unui fişier sau a ubui grup de fişiere?
16. Ce este un virus informatic? Cum se realizează infectarea unui calculator?
17. Enumeraţi recomandări de protejare împotriva infectării calculatorului propriu.
18. Ce programe de tip antivirus cunoaşteţi? Ce program antivirus aveţi instalat în
configuraţia dvs. de calcul?
19. Ce reprezintă un firewall?

122