Observarea este una din metodele de cunoaştere a personalităţii umane, care constă în

consemnarea metodică, fidelă şi intenţionată a diferitelor manifestări de comportament

individual sau colectiv, aşa cum se prezintă ele în fluxul lor natural de manifestare.
Această metodă oferă mari resurse de cunoaştere a elevului în raport cu interesele şi
preocupările acestuia, cu motivaţia pentru studiu şi cu posibilităţile sale raportate la cerinţele
vieţii şcolare.
Ea pune direct în evidenţă ceea ce toate celelalte metode de evaluare oferă numai indirect
şi anume cunoaşterea interesului şi a atitudinii elevului faţă de învăţare. Îndeplinirea sistematică
a îndatoririlor şcolare, oferta de răspuns pe care o fac în timpul lecţiilor,dorinţa de a participa la
ceea ce întreprinde pe parcursul acestora şi alte manifestări de acest fel sunt semnificative pentru
pregătirea şi gradul de pregătire ale elevilor.
Observarea este o practică din ce în ce mai folosită de fiecare dată când informaţiile care
trebuie primite privesc nu doar abilităţile motrice, ci şi obiceiurile şi personalitatea elevilor,
atitudinile sociale sau comportamentul în public.
Observarea devine utilă, nu numai necesară, când evaluarea scrisă sau orală ne furnizează
date parţiale sau incomplete. Ea permite urmărirea intenţionată şi înregistrarea exactă a
diferitelor manifestări comportamentale ale individului ca şi contextul situaţional al
comportamentului.
Observarea se realizează de obicei asupra unor realităţi educaţionale mai complexe, ceea ce
presupune că :
observarea este derulată în timp;
prezintă anumite faze;
este necesar un plan de desfăşurare, cu rol pregătitor dar şi de control.
Se poate spune că etapele observării sunt următoarele:
 Pregătirea cadrului didactic în vederea observării, cu mobilizarea resurselor spirituale
şi
tehnice de care dispune, care presupune:
• lansarea unei/unor ipoteze;
• documentarea în problemă;
• precizarea obiectivului/ scopului urmărit;
• pregătirea unor aparate, instrumente necesare.
  Observarea propriu-zisă, care presupune:
• diminuarea subiectivismului, prin observări repetate şi confirmări pe alte căi/
modalităţi;
• păstrarea caracterului natural al fenomenului studiat;
• menţinerea discreţiei; elevii/elevul trebuie surprins în modul său natural de
manifestare, să nu ştie că este obiect de studiu;
• notarea observaţiilor să se facă imediat, nu amânat, dar nu în faţa elevilor;
 Prelucrarea şi interpretarea datelor:
• stabilirea elementelor esenţiale;
• stabilirea raporturilor, a relaţiilor cauzale;
• desprinderea generalului, a concluziilor.
Eficacitatea acestei metode creşte dacă sunt respectate următoarele condiţii :
 stabilirea clară a scopului, a obiectivului urmărit;
 selectarea formelor ce vor fi utilizate, a condiţiilor şi mijloacelor necesare;
 elaborarea unui plan riguros de observaţie;
 consemnarea imediată a celor observate; se întocmeşte un protocol de
observare;
 efectuarea unui număr optim de observaţii;
 desfăşurarea ei în condiţii cât mai variate;
 să fie maximal discretă (elevii/elevul să nu-şi dea seama că se află sub
observaţie);
Ca orice metodă, observarea are avantaje şi limite.
Avantajul esenţial constă în surprinderea fenomenelor psihopedagogice în ritmul şi în
modul lor natural de manifestare. Observarea se realizează asupra comportamentelor reale în
clasă.
Dezavantajul constă în aceea că, dintre toate metodele, se pare că este cea mai subiectivă,
fapt ce face absolut necesară completarea datelor obţinute cu ajutorul ei cu date obţinute prin alte
metode. În plus, observarea este o metodă de evaluare care cere mult timp.
Instrumentele cele mai frecvent folosite de către educator sunt:
a. fişa de evaluare / caracterizare psihopedagogică;
b. scara de clasificare;
c. lista de control / verificare;
d. grila de apreciere.
a. Fişa de evaluare este completată de către profesor care înregistrează date despre
evenimentele cele mai importante identificate în comportamentul sau în modul de acţiune al
elevilor săi (fapte remarcabile, probleme comportamentale, evidenţierea unor aptitudini
deosebite într-un anumit domeniu). La acestea se adaugă interpretările profesorului asupra celor
întâmplate, permiţându-i acestuia să surprindă modelul comportamental al elevilor săi.
Profesorul este cel care decide ce comportament va fi observat şi înregistrat, configurând
astfel aria comportamentală, eventualele limite ale observaţiilor înregistrate, precum şi gradul de
extindere în utilizare al acestor observaţii.
Avantajul acestor fişe de evaluare este acela că nu depind de capacitatea de comunicare a
elevului cu profesorul, cadrul didactic fiind cel care înregistrează şi interpretează
comportamentul tipic sau alte produse şi performanţe ale elevului.
Principalul dezavantaj este acela al marelui consum de timp pe care îl implică pentru a
nota descrierile comportamentului elevilor, la care se adaugă faptul că aceste consemnări au o
cotă ridicată de obiectivitate, ceea ce are repercusiuni asupra fidelităţii acestor înregistrări.
Un posibil model de fisă de evaluare cuprinde următoarele:
a) Date generale despre elev: nume, prenume, vârsta, climatul educativ din care provine;
b) Particularităţi ale proceselor intelectuale: gândire, limbaj, imaginaţie, memorie, atenţie,
spirit de observaţie, etc.
c) Aptitudini şi interese;
d) Trăsături de afectivitate;
e) Trăsături de temperament;
f) Atitudini faţă de: - sine
- disciplina/obligaţiile şcolare
- colegi
g) Evoluţia aptitudinilor, atitudinilor, intereselor şi nivelului de integrare.
b. Scara de clasificare însumează un set de caracteristici ce trebuie supuse evaluării,
însoţit de un anume tip de scară, de obicei scara Likert. Potrivit acestui tip de scară, elevului îi
sunt prezentate un număr de enunţuri în raport de care acesta trebuie să-şi manifeste acordul sau
dezacordul discriminând între cinci trepte: puternic acord, acord, indecis(neutru), dezacord,
puternic dezacord.
Un element esenţial în construirea unei scări de clasificare îl constituie redactarea unui
bun enunţ, la care elevul să poată asocia răspunsul.
Astfel:
 Enunţurile vor avea o structură simplă ;
 Fiecare enunţ va fi exprimat clar pozitiv sau clar negativ;
 Lista finală de enunţuri trebuie să conţină un număr aproximativ egal de enunţuri
pozitive şi negative;
 Fiecare enunţ trebuie să producă informaţia necesară. Enunţul trebuie să facă referire
clară la atitudinea sau opinia despre care dorim să aflăm informaţii.
c)Lista de control /verificare
În învăţământul romanesc actual, marcat de căutări şi încercări de a ţine pasul cu
evoluţiile pe plan mondial, lista de control/verificare prezintă o serie de caracteristici ale
modernităţii.
Lista de control/verificare pare asemănătoare cu scara de clasificare ca manieră de
structurare, se deosebeşte de aceasta prin faptul că prin intermediul ei doar se constată prezenţa
sau absenţa (da sau nu) unei caracteristici, comportament, fără a emite o judecată de valoare
oricât de simplă.
Se poate urmări modelul următor:

ATITUDINEA ELEVULUI FAŢĂ DE DA NU

SARCINA DE LUCRU
1.A urmat instrucţiunile
2.A cerut ajutor atunci când a avut nevoie
3.A cooperat cu ceilalţi
4.A aşteptat să-i vină rândul pentru a utiliza materialele
5.A împărţit materialele cu ceilalţi
6.A încercat activităţi noi
7.A dus activitatea până la capăt
8.A pus echipamentele la locul lor după utilizare
9.A făcut curat la locul de muncă
 Fiecare răspuns „da” va primi 1 punct iar pentru răspunsul „nu” se va acorda 0 puncte.
Astfel: 0 - 2 puncte nesatisfăcător(inert)
2 - 4 puncte satisfăcător
4 - 6 puncte bun (obişnuit)
6 - 9 puncte foarte activ
În ceea ce priveşte comportamentul unui elev la ora de Limba şi
literatura română se poate aplica următoarea listă de control sau verificare:
Comportamentul elevului DA NU
1.Este atent în clasă
2. Foloseşte materiale informative solicitate
3.Îi ascultă cu atenţie pe colegi
4.Participă la discuţii
5.Intervenţiile au legatura cu discuţia
6.Cere explicaţii când nu a inteles
7.Studiază bibliografia indicată în clasă
8.Aduce material bibliografic suplimentar
9.Îşi asuma răspunderea realizării unei sarcini
10.Cooperează cu ceilalţi colegi pentru realizarea unei sarcini
11.Duce la bun sfârşit sarcinile pe care le-a primit
12.Propune idei noi sau activităţi noi
Fiecare răspuns „da” va primi 1 punct iar pentru răspunsul „nu” se va acorda 0 puncte.
Astfel: 0- 2 puncte nesatisfăcător(inert)
2- 4 puncte satisfăcător
4- 8 puncte bun (obişnuit)
8- 10 puncte foarte activ
10-12 puncte excelent (interes special)
Conform afirmaţiilor lui C. Cucoş, lista de control va fi eficientă dacă se bifează cu x în
dreptul răspunsului adecvat, se folosesc cel puţin două dintre instrumentele prezentate, se
completează informaţiile asupra comportamentului elevului din timpul activităţilor didactice. Se
recomandă să se utilizeze numai în cazul copiilor cu dificultăţi de învăţare.
Avantajul major pe care îi prezintă lista de control/verificare este acela că se elaborează
relativ uşor, fiind şi simplu de aplicat elevilor.
d) Grila de apreciere
Un instrument foarte utilizat de către cadrele didactice din învăţământul primar este grila
de evaluare, ce permite educatorului să observe anumite aspecte desprinse din studiul amănunţit
al programei cum ar fi: lectura cu voce tare, iniţierea sau încheierea unui schimb verbal,
identificarea unei persoane sau a unui obiect, oferirea unor informaţii despre sine şi cei din jur,
exprimarea acordului sau a dezacordului în legătură cu un fapt/întâmplare.
Voi prezenta o grilă de evaluare a lecturii cu voce tare, utilizată mai ales la
clasele I şi a II a, perioada de observare este de două săptămâni.
Scara de evaluare/
Aspecte evaluate prin Elevii observaţi
Întotdeauna Frecvent Rar/cu sprijin
observarea sistematică (Fb) (B) dat (S)
Respectă poziţia corectă a corpului şi a cărţii, în timpul
citirii(distanţa adecvată a ochilor faşă de carte, capul sus
pentru a-i fi văzută faţa de ascultători şi pentru a nu împiedica
vocea să ajungă la aceştia);
Se orientează în spaţiul de scriere al paginii (urmăreşte de la
stânga la dreapta, de sus în jos; execută cerinţe vizând
poziţionarea unei imagini sau a unui text în pagină: sus, jos, la
dreapta, la stânga);
„Citeşte” după imagini;
Cuprinde în câmpul vizual silaba/cuvântul (nu literarizează);
Articulează corect şi clar sunetele/silabele/cuvintele citite;
Adoptă, în mod adecvat, volumul vocii şi ritmul vorbirii,
pentru auzit şi înţeles de ascultători;
Citeşte inteligibil, în ritm propriu, propoziţii/texte scurte, cu
intonaţia cerută de semnele de punctuaţie învăţate;
Pentru clasele a III a şi a IV a învățătorii pot folosi următoarea grilă de evaluare
a lecturii cu voce tare:
Scara de evaluare/
Aspecte evaluate Elevii observaţi
Întotdeauna Frecvent Rar/cu
prin observarea sistematică
sprijin dat
(Fb) (B)
(S)
Adoptă o poziţie corectă în timpul citirii
Citeşte corect şi clar (Articulează corect sunetele, silabele,
cuvintele din textul citit)
Citeşte fluent (Cuprinde în câmpul vizual cel puţin două
cuvinte, astfel încât lectura să fie curgătoare, inteligibilă)
Adoptă în mod adecvat, volumul vocii şi ritmul vorbirii,
pentru a fi înţeles şi auzit de ascultători)
Citeşte cu intonaţie corespunzătoare (Intonează enunţurile
potrivit semnelor de punctuaţie)
Citeşte expresiv (Adaptează volumul vocii, ritmul citirii,
intonaţia şi mimica la textul citit)