ÎNDREPTAREA, LĂMURIREA ȘI COMPLETAREA HOTĂRÂRILOR.

EXECUTAREA PROVIZORIE A HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREȘTI

1. Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârilor

În cuprinsul hotărârilor judecătoreşti se pot strecura anumite greşeli
materiale care nu afectează fondul judecăţii.
Modul în care aceste greşeli pot fi îndreptate este prevăzut de art. 442 C.
proc. civ., potrivit căruia „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi
susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din
hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Instanţa se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu. Părţile vor
fi citate numai dacă instanţa socoteşte că este necesar să dea anumite lămuriri.
În cazul hotărârilor, îndreptarea se va face în ambele exemplare ale
hotărârii.”
Subliniem faptul că în procedura prevăzută de art. 442 C.proc.civ. se pot
îndrepta doar erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea, susţinerile
părţilor sau cele de calcul. Constituie greşeală în sensul art. 442 C. proc. civ.
redarea eronată a numelui sau prenumelui părţilor (exemplu: Ioan în loc de
Ioana) inversarea calităţii părţilor, copierea inexactă din minută în dispozitivul
hotărârii etc.
Noţiunea de greşeală materială are, prin urmare, aici, înţelesul de erori
materiale vizibile, săvârşite cu ocazia redactării hotărârii, iar nu de greşeli de
fond. Greşelile de judecată (care privesc fondul pricinii) nu pot fi îndreptate pe
calea procedurii sumare prevăzute de art. 442 C. proc. civ., pentru aceasta
existând căile legale de atac.
De asemenea, cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată nu se
circumscrie în categoria erorilor materiale sau omisiunilor, obligarea părţii la
plata altei sume decât cea prevăzută în dispozitivul hotărârii neputând fi
efectuată prin procedura remedierii prevăzute de art. 442 alin. 1 C.proc.civ.
Cercetarea greşelilor se face de instanţă în completul ei printr-o încheiere.
Pe baza încheierii de constatare a greşelilor săvârşite se va face apoi corectarea
necesară prin menţiune, pe ambele exemplare originale ale hotărârii.
Potrivit art. 443 C.proc.civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu
privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta
cuprinde prevederi potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat
hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture prevederile potrivnice.
Într-o cerere de lămurire a dispozitivului hotărârii este posibilă
administrarea de probe noi întrucât din conţinutul textului art. 443 C. proc. civ.
nu rezultă excluderea de plano a posibilităţii administrării unei probe noi într-o
astfel de cerere, aceasta nefiind incompatibilă cu procedura reglementată de
textul de lege menționat.

1
 Instanţa va rezolva cererea de urgenţă, prin încheiere dată în camera de
consiliu, cu citarea părţilor. Încheierea se va ataşa la hotărâre, atât în dosarul
cauzei, cât şi în dosarul de hotărâri al instanţei.
Într-o altă ipoteză, dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe
asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe
sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se
poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul
hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu
reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive
pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de
15 zile de la comunicare. (art. 444 C.proc.civ.).
Încuviinţarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătoreşti este
admisibilă, exclusiv, atunci când instanţa a omis a se pronunţa asupra unui capăt
de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale,
această procedură fiind expresia consacrării dreptului de acces la un tribunal
independent şi imparţial, cu plenitudine de jurisdicţie, care trebuie să se
pronunţe asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestit, prin efectul
introducerii cererii de chemare în judecată.
Cererea pentru completarea hotărârii se soluţionează de urgenţă, cu citarea
părţilor, prin hotărâre separată. Prevederile art. 443 alin. 3 C.proc.civ. se aplică
în mod corespunzător.
Dispoziţiile articolului 444 C.proc.civ. se aplică şi în cazul când instanţa a
omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, traducătorilor,
interpreţilor sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor.
Încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443 C.proc.civ., precum şi
hotărârea pronunţată potrivit art. 444 C.proc.civ. sunt supuse aceloraşi căi de
atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea,
lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea.
Părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea,
lămurirea sau completarea hotărârii.

2. Executarea provizorie a hotărârilor judecătoreşti de primă instanță

Așa cum prevede art. 433 C.proc.civ., hotărârea judecătorească are putere
executorie, în condițiile prevăzute de lege. În completare, potrivit dispozițiilor
art. 632 alin. 2 C.proc.civ., constituie titluri executorii hotărârile executorii
prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive,
precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în
executare.
În conformitate cu prevederile art. 633 C.proc.civ., sunt hotărâri
executorii: hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel; hotărârile
date în primă instanță, fără drept de apel, ori cele în legatură cu care părțile au
convenit să exercite direct recursul, potrivit art. 459 alin. 2 C.proc.civ.

2
 Potrivit dispozițiilor art. 634 C.proc.civ., sunt hotărâri definitive:
hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; hotărârile date în primă
instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanță,
care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs,
precum și cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin
acestea s-a solutionat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu
mai pot fi atacate cu recurs. În aceste cazuri, devin definitive la data expirării
termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data
pronunțării.
Din toate acestea se desprinde ideea, ca regulă generală, că hotărârile
judecătorești sunt executorii de la data de la care nu mai sunt susceptibile de
apel.
Cu toate acestea legea face şi unele excepţii în sensul că permite în
anumite materii ca hotărârile primei instanţe, nedefinitive să poată fi executate
vremelnic înainte de rămânerea lor definitivă. În acest sens, invocăm art. 448 şi
449 din Codul de procedură civilă, care reglementează executarea provizorie
legală şi, respectiv, executarea provizorie judecătorească.

Executarea provizorie legală

Obţinând o hotărâre judecătorească, partea care a avut câştig de cauză se
poate prevala de dispoziţiile acelei hotărâri, în virtutea legii, fără să mai fie
necesar să ceară instanţei această înlesnire. În toate cazurile prevăzute în mod
expres de art. 448 C. proc. civ. necesitatea executării hotărârii este prezumată
prin voinţa legiuitorului.
Potrivit art. 448 alin. 1 C. proc. civ. hotărârile primei instanţe sunt
executorii de drept când au ca obiect:
- stabilirea modului de exercitare a autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei
minorului, precum şi modul de exercitare a dreptului de a avea legături
personale cu minorul;
- plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă,
precum şi a sumelor cuvenite, potrivit legii, şomerilor;
- despăgubiri pentru accidente de muncă;
- rente ori sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru
copii, precum şi pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale;
- despăgubiri în caz de moarte sau vătămare a integrităţii corporale ori sănătăţii,
dacă despăgubirile s-au acordat sub formă de prestaţii băneşti periodice;
- reparaţii grabnice;
- punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea inventarului;
- cereri privitoare la posesie, numai în ceea ce priveşte posesia;
- hotărârile pronunţate în temeiul recunoaşterii de către pârât a pretenţiilor
reclamantului, pronunţate în condiţiile art. 436 C.proc.civ.;

3
- în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie. De
exemplu, încheierea de încuviințare a sechestrului asigurător (art. 954 alin. 2
C.proc.civ.) sau ordonanța președințială (art. 997 alin. 2 C.proc.civ.).
Executarea provizorie a hotărârilor pronunţate în cazurile enunţate mai
sus este determinată de caracterul urgent al măsurilor ce au fost luate prin astfel
de hotărâri. Această soluţie este recomandată, fie pentru a se preîntâmpina
cauzarea unor prejudicii (ipoteza reparaţiilor grabnice, de punere sau de ridicare
a sigiliilor), fie pe motiv că debitorul este de acord cu executarea, hotărârea fiind
dată în urma recunoaşterii sale (cazul hotărârilor parţiale).

Executarea provizorie judecătorească

În conformitate cu prevederile art. 449 alin. 1 C. proc. civ. instanţa poate
încuviinţa executarea provizorie a hotărârilor privitoare la bunuri ori de câte ori
va considera că măsura este necesară în raport cu temeinicia vădită a dreptului
ori cu starea de insolvabilitate a debitorului, precum şi atunci când ar aprecia că
neluarea de îndată a acestei măsuri este vădit prejudiciabilă pentru creditor. În
aceste cazuri, instanța îl va putea obliga pe creditor la plata unei cauţiuni, în
condiţiile art. 719 alin. 2 şi 3 C.proc.civ.
Deşi încuviinţarea executării provizorii a hotărârilor date în situaţii de
genul celor enunţate este lăsată la libera apreciere a instanţei, totuşi legiuitorul a
condiţionat luarea acestei măsuri de îndeplinirea următoarelor cerinţe:
a) să fie vorba de hotărâri privitoare la bunuri;
b) luarea acestei măsuri să se bazeze pe una din următoarele stări:
- temeinicia vădită a dreptului;
- starea de insolvabilitate a debitorului;
- producerea unui vădit prejudiciu pentru creditor.
De asemenea, pentru a se preîntâmpina producerea unor prejudicii
ireparabile, ce ar putea interveni prin executarea unei hotărâri care nu are încă
autoritate de lucru judecat, legiuitorul interzice încuviinţarea executării
provizorii în următoarele două cazuri, prevăzute de art. 449 alin. 2 C. proc. civ.:
- în ipoteza în care se pune problema strămutării de hotar sau de desfiinţare de
construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă;
- în cazul în care prin hotărâre se dispune întabularea unui drept sau radierea lui
din cartea funciară.
Executarea provizorie judecătorească se poate încuviinţa numai la cererea
părţii interesate, nefiind posibil să fie acordată din oficiu la iniţiativa instanţei
de judecată.
Aşa cum dispune art. 449 alin. 3 C.proc.civ., cererea pentru încuviinţarea
executării provizorii judecătoreşti poate fi făcută în scris sau oral până la
închiderea dezbaterilor. Dacă cererea a fost respinsă de către prima instanţă ea
poate fi făcută din nou în faţa instanţei de apel (art. 449 alin. 4 C. proc. civ.).

4
 Suspendarea executării provizorii
Conform dispoziţiilor art. 450 C. proc. civ., partea ameninţată cu
executarea hotărârii înainte de rămânerea definitivă a acesteia, poate să ceară
instanţei superioare suspendarea executării.
Cererea pentru suspendarea executării poate fi făcută o dată cu cererea de
apel sau separat, în tot cursul judecării apelului.
Cererea de suspendare se depune la instanţa care a pronunţat hotărârea sau
direct la instanţa de apel, împreuna cu o copie legalizată de pe dispozitivul
hotărârii.
Cererea de suspendare se va judeca de către instanţa de apel, instanţa de
apel putând menţine hotărârea de executare încuviinţată de prima instanţă sau
putând-o suspenda.1 Suspendarea va putea fi încuviinţată numai prin impunerea
la plata unei cauţiuni, al cărei cuantum va fi fixat de către judecător, în condiţiile
art. 719 alin. 2 şi 3 C.proc.civ.
Până la soluţionarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviinţată
vremelnic, prin ordonanţă preşedinţială, chiar înainte de sosirea dosarului.
Ulterior, instanţa de apel apreciind, va putea menţine dispoziţia dată sau va
reveni asupra ei, în sensul că va menţine hotărârea de executare încuviinţată de
prima instanţă.

1
Prin Decizia nr. 8/2015, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de
conducere al Curții de Apel Constanța. ÎCCJ a stabilit faptul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 450
alin. (5) raportat la art. 997 și următoarele și art. 719 alin. (7) din Codul de procedură civilă:
– cererea de suspendare provizorie se judecă de un complet format din doi judecători;
– instanța se pronunță asupra cererii prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.