Se spune ca frumosul este relativ si subiectiv. Se prea poate!

Dar de fapt frumosul ne face existenta mai usoara, mai plina, mai colorata,
mai simpla sau dimpotriva?

Oricare ar fi raspunsul, el este supus relativitatii si subiectivismului, la fel ca

toata discutia din jurul lui. Daaaar …… daca “discutia” se desfasoara in mintea
unui om? Eu cu Mine?

Cred ca pentru subiectul meu de azi este mai buna limitarea informatiilor
etalate in discutie, decat subiectivismul a doua entitati vii.

Ca si cuvant din viata cotidiana, “frumos” mi se pare totusi o combinatie de

litere, neatragatoare si neinspirativa, spre deosebire de conceptul frumosului care
este exact opus.

As prefera cuvantul “eliş”.

Eliş. Un cuvânt "deschis" ale cărui reverberatii isi găsesc lungimea in ființa și
trăirea celui care îl rostește.

“E”ul de la inceputul cuvantului inseamna Eu, creatorul elişului/ frumosului,

iar “ş“ul de la final denota infinitatea suprimata doar de conditia individuala.
Altfel spus, frumosul meu este exact asa cum il conceptualizez eu, este unic si este
incontestabil, insa totodata nu poate fi mai mult decat mine.

“Eli” poate duce cu gandul si la fraza din credinta crestina “​Eli, Eli, lama
sabahtani!”, ​tradusa ca ​“Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit​" ( Matei 27, 46).

Cum se leaga cele doua concepte “frumos” si “Dumnezeu”? Destul de simplu.

In credinta crestina Dumnezeu este Creatorul reprezentand Binele si Frumosul, iar
in interpretarea mea asupra cuvantului “eliş” eu sunt creatorul propriului meu
frumos.

Legatura cuvantului cu Divinitatea protectoare a tuturor entitatilor face foarte

usor de inteles alte doua atribute, esentiale, ale lui “eliş” - inopozabilitatea si
continuitatea.
 Acest frumos - eliş, inseamna orice actiune, inactiune, gand, concept,
informatie sau sentiment care nu va deveni punctus terminus pentru nimic
altceva decat pentru particulele efemere ale timpului.

Intr-un exemplu concret, ma intreb, de ce ar fi incorect daca cineva ar

cataloga ca fiind frumoase, razboaiele, genocidurile, pandemiile, crimele in serie
etc? In mod cert oricare din acestea au fost/ sunt frumoase pentru anumiti
indivizi? De ce am spune despre o tinuta vestimentara ca este nu este frumoasa?
Poate cel care o poarta este foarte multumit.

Asadar, frumos, este subiectiv sau colectiv? Frumos se stabileste printr-o lege,
printr-o stare, printr-o perioada de timp, printr-un simt, sau prin mai multe?

Eu cred ca frumos se defineste prin individ, prin particularitatea momentului,

situatiei, senzatiei, dorintei.

Dar de ce este atât de atractiv frumosul?

Poate datorita narcisismului? Fiind o expunere selectiva a conceptelor intrinseci,

ne place sa proiectam si sa redobândim aceste concepte sub forma elişului. Iar
dacă mai primim și confirmarea externa a altor indivizi, pachetul devine de-a
dreptul frenetic.
Sau sa fie egoismul? Atributul este creat de mintea si senzatiile noastre si atunci,
inconstient, le vrem doar pentru noi, crezandu-ne indreptatiti sa le avem aproape.