M-ai intrebat recent daca eu ma consider mincinoasa.

Se spune ca raspunsul imediat, cel

pentru care nu ne gandim mai mult de .... zic eu 5 secunde, este raspunsul care se apropie cel
mai mult de sinceritate. Asa ca raspunsul meu de 5 secunde a fost: "Da, cred ca da. Si mai cred
ca nu exista fiinte vii NEmincinoase, dar asta nu inseamna ca nu sunt sincere." Un raspuns nul
sau cam ambiguu a-i putea spune. Si totusi, nu e asa! In momentul in care m-ai intrebat daca
ma consider mincinoasa - nu stiam date certe despre etimologia celor doua cuvinte, insa pentru
mine, pur si simplu cele doua notiuni nu erau din aceeasi propozitie si nu erau antagonice.
Pentru "mincinos" eu as inventa cuvantul "opulun", de la opus ca Luna. Stiai ca Luna, cand e in
crestere are forma literei "D" iar cand e in descrestere are forma literei "C"? Zic: "opulun" si
"Sincer" isi are originea in Epoca Renasterii si se referea la sculpturi. In vremea lui
Michelangelo, sculptorii ascundeau micile defecte ale sculputurilor cu ajutorul cerii . Sincer -
(lat.) „sine cera” = „fără ceară”. "Minciuna" - (lat.) mention, -onis. Ceea ce poate insemna ca
spun ceva sub mentiunea propriei mele gandiri, existente, impresii s.a.m.d. Acum, in joaca lor,
ideile din mintea mea rad la ipoteza in care as zice ca singurul "lucru" care poate fi sincer e
trecutul, care nu mai poate fi schimbat. E asa cum s-a intamplat, desi "sincer" a aparut ca
urmare a modificarii a ceva ce se realizase - o sculptura cum spune etimologia cuvantului.
Prezentul si viitorul, in acceptiunea mea, sunt supuse subiectivismului, deci clar MINCINOASE/
cu mentiuni. In contextul propriilor idei, scrise mai sus, intreb eu: minciuna are un sens
negativ?