Tehnologii și echipamente de epurare a aerului I

CURS 1 – 2 - 3

1. ASPECTE GENERALE PRIVIND POLUAREA ATMOSFEREI

1.1 Noţiunea de aer curat

După cum se ştie compoziţia aerului este vitală pentru pentru viaţa pe planetă. Acesta este
inspirat în plămânii oamenilor şi animalelor împreună cu toate impurităţile pe care le conţine. Un om
adult, în funcţie de constituţia lui fizică necesită zilnic un volum de aer cuprins între 6 şi 12 m3 de aer,
iar dacă are o activitate fizică intensă, volumul necesar de aer creşte substanţial.
În cazul în care în aer sunt emise substanţe care poluează atmosfera, acestea în funcţie de
prezenţa curenţilor de aer, a vânturilor pot fi transportate la mari distanţe lărgind astfel aria de poluare.
Practic se poate afirma că poluarea aerului nu are frontiere şi deci este o problemă
internaţională.
Pentru a putea definii corect care sunt impurităţile din aer este necesar în primul rând să
stabilim ce este “aerul curat“. In conformitate cu normele internaţionale aerul pur conţine o serie de
componente, prezentate în tabelul 1.1.
Tabelul 1.1
Compoziţia aerului pur

Nr. Componenta, % volum Nr. Componenta % volum

crt. crt.
1 Azot 78,10 5 Cripton 0,001
2 Oxigen 20,93 6 Neon 0,0018
3 Argon 0,93 7 Heliu 0,0005
4 CO2 0,03-0,04 8 Xenon 0,00001

In normative nu este specificat faptul dacă sunt tolerate şi alte substanţe naturale cum sunt:
oxidul de azot, bioxidul de sulf, ozonul, monoxidul de carbon, gazul metan amoniacul, etc., deşi în
unele ţări se admite ca aerul pur să conţină şi alte substanţe dar în concentraţii inferioare valorii 1 ppm.
Originea şi zonele în care se găsesc aceste substanţe sunt diferite. De exemplu ozonul în cea
mai mare parte este situat la înălţimi de peste 10 km, respectiv în troposferă iar gazele de tipul NH3,
CO, hidrocarburi, sunt produse în urma unor procese de descompunere şi putrefacţie, iar NO se
produce în cea mai mare măsură în incinta cuptoarelor industriale.
În România condiţiile de calitate ale aerului sunt stipulate în STAS 12574/87, prezentat parţial
în tabelul 1.2 și legea 104/2011.
 Tehnologii și echipamente de epurare a aerului I
CURS 1 – 2 - 3

Tabel 1.2
Condiţii de calitate a aerului conform STAS 12574/87

Nr. Substanţă poluantă Concentraţia maxim admisă, mg/m3

crt. ca medie în 30 minute ca medie zilnică la 24 ore
1 Acid azotic 0,4 -
2 Acid clorhidric 0,3 0,01
3 Acroleină 0,03 0,01
4 Aldehide 0,035 0,012
5 Amoniac 0,3 0,1
6 Anhidridă fosforică 0,3 0,1
7 Arsen - 0,003
8 Benzen 1,5 0,8
9 Cadmiu - 0,00002
10 Clor 0,1 0,03
11 Crom (Cr2O3) - 0,0015
12 Dioxid de azot 0,3 0,1
13 Dioxid de sulf 0,75 0,25
14 Fenol 0,1 0,003
15 Fluor (aerosoli anorganici uşor 0,015 0,008
solubili)
16 Funingine 0,15 0,05
17 Hidrogen sulfurat 0,015 0,008
18 Oxid de carbon 6,0 2,0
19 Plumb - 0,0007
20 Sulfaţi în suspensie 0,03 0,012
21 Sulfură de carbon 0,03 0,005
22 Pulberi în suspensie 0,5 0,15
Aerul pur admite şi prezenţa unor componente naturale, cum sunt vaporii de apă în cantităţi
variabile.
 Tehnologii și echipamente de epurare a aerului I
CURS 1 – 2 - 3

1.2 Surse de poluare atmosferică.

Poluarea atmosferică a fost definită cf. Directiva CEE 84/360 din 28/06/1984 ca
“introducerea în atmosferă de către om, direct sau indirect, de substanţe sau energie care au acţiune
nocivă, de natură să pună în pericol sănătatea omului, să dăuneze resurselor biologice şi
ecosistemelor, să deterioreze bunurile materiale şi să aducă atingere sau să păgubească valorile de
agrement şi alte utilizări legitime ale mediului înconjurător”.
Poluarea atmosferică transfrontieră pe distanţe mari este definită cf.Conventia de la Geneva
din 13/11/1979 ca “poluare a cărei sursă fizică este cuprinsă total sau parţial în zona supusă
jurisdicţiei naţionale a unui stat şi care are efecte dăunătoare într-o zonă supusă jurisdicţiei naţionale
a altui stat, la o distanţă la care nu este în general posibil să se distingă contribuţia surselor
individuale sau a grupărilor de surse de emisie”.
Literatura de specialitate clasifică sursele de poluare atmosferică după mai multe criterii,
prezentate în figura 1.1.
SURSE DE POLUARE ATMOSFERICĂ

Surse naturale
1. DUPĂ ORIGINE

Surse artificiale

Surse punctuale
2. DUPĂ FORMĂ Surse liniare
Surse de suprafaţă
Surse de volum

Surse fixe (staţionare)

3 DUPĂ MOBILITATE

Surse mobile

Surse joase, la sol

4. DUPĂ ÎNĂLŢIME
Surse medii
Surse înalte

5. DUPĂ REGIMUL Surse continue

DE FUNCŢIONARE Surse intermitente
Surse instantanee

6. DUPĂ TIPUL DE ACTIVITATE

Fig. 1.1 Clasificarea surselor de poluare a aerului

 Tehnologii și echipamente de epurare a aerului I
CURS 1 – 2 - 3

1. După origine avem surse naturale şi surse artificiale

Sursele naturale provoacă doar în mod excepţional poluări şi sunt reprezentate de:
- poluarea cu pulberi provenite din erodarea straturilor superficiale ale solului, ridicate de
vânt şi transportate pe distanţe uneori aprecialbile;
- emanaţiile de gaze din sol;
- erupţiile vulcanice;
- incendiile din păduri sau zone de câmpie;
- procese naturale de descompunere în sol a diferitelor organisme;
- redioactivitatea terestră şi cosmică.
Sursele artificiale sunt rezultatul activităţilor omului, a progresului tehnologic, a urbanizării
excesive.
2. După formă avem surse punctuale, liniare, de suprafaţă şi de volum
Sursele punctuale sunt sursele constituite din guri de evacuare ale căror dimensiuni sunt
neglijabile în comparaţie cu topografia locului.
Sursele liniare sunt cele ale căror dimensiuni nu pot fi neglijate în raport cu topografia zonei, în
plan orizontal.
Sursele de suprafaţă sunt caracterizate prin arii ale căror dimensiuni nu pot fi neglijate.
Sursele de volum sunt caracterizate prin emisii în cele trei dimensiuni.
3. După mobilitate avem surse fixe (staţionare) şi surse mobile
Sursele staţionare pot fi mari (ce cuprind procese de combustie de la centrale electrice,
incineratoare municipale, procese industriale) şi mici (gospodării şi instalaţii de încălzire mici).
Sursele staţionare pot fi generate de:
- Procese de combustie, reprezentate de instalaţii de ardere industriale sau menajere care degajă în aer
emisii constituite dintr-o serie de produşi secundari de ardere a căror cantitate este cu atât mai mare cu
cât combustibilul utilizat este mai impurificat şi arderea mai puţin completă. Prin arderea cărbunelui,
cel mai utilizat combustibil, se degajă fum constituit atât din suspensii (cărbune rezidual şi cenuşă) cât
şi gaze de ardere. Suspensiile conţin carbon, siliciu, oxizi de fier şi cantităţi variabile de zinc, cadmiu,
Ni, Se. gazele conţin vapori de apă, oxizi de carbon (CO, CO2), dioxid de sulf, oxizi de azot (NOx) şi
diferite hidrocarburi policiclice cu efect cancerigen (benzo-a-piren). Produşii de petrol prin ardere pot
emite în atmosferă ca poluanţi principali oxizi de azot (NOx), oxizi de carbon, dioxid de sulf, diferite
hidrocarburi şi suspensii cu conţinut de carbon şi cenuşă bogată în sulfaţi. Gazele naturale sunt
combustibilul cu potenţialul poluant cel mai redus, din arderea lor rezultând oxizi de carbon, oxizi de
azot (NOx), vapori de apă, uneori funcţie de calitatea arderii pot rezulta hidrocarburi şi particule în
suspensie. Principalele surse de poluare a aerului prin procesele de combustie o reprezintă centralele
termo-electrice.
 Tehnologii și echipamente de epurare a aerului I
CURS 1 – 2 - 3

- Procese industriale diverse, în special din ramurile chimie, metalurgie, minerit, materiale de
construcţie, ce reprezintă o sursă poluantă importantă datorită diversităţii mari de emisii poluante precum
şi datorită agresivităţii ridicate asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului. Volumul şi natura emisiilor
poluante depind de profilul industrial şi de eficienţa sistemelor de epurare folosite. Emisiile poluante
fiind reprezentate în principal de gaze cu conţinut de oxizi de metale (Fe, Zn, Pb, Cu, Cd, Mn, Cr), oxizi
de carbon, oxizi de azot, particule solide în suspensie, vapori de apă etc.
- Alte emisii poluante provenite de la surse naturale de poluare cum ar fi vulcanii în erupţie, apele
stătătoare ce emit diverse gaze, animale şi plante în putrefacţie şi de la surse artificiale de tipul
diferitelor rezidii haldate.
Sursele mobile sunt reprezentate de mijloacele de transport rutier, feroviar, aerian, maritim cât
şi de vânt, ape pluviale, păsări. Pe primul loc, din punct de vedere al poluării se situează transportul
rutier, 60% din emisiile poluante provenind de la autovehicule. Volumul, natura şi concentraţia
poluanţilor emişi depinde de tipul autovehiculului, de natura combustibilului şi de condiţiile tehnice de
funcţionare.
4. După înălţime avem surse la sol sau surse joase (la înălţimi mai mici de 50m), surse medii
(la înălţimi între 50m-150m), surse înalte (situate la înălţimi mai mari de 150m).
5. După regimul de funcţionare există:
- surse continue ce au o emisie constantă de poluanţi în unităţi medii sau lungi de timp (zile,
ani, luni);
- surse intermitente care au o emisie de loluanţi intermitentă ca uremare a funcţionării
instakaţiei respective cu pauze semnificative ca durată (ore, zile, luni);
- surse instantanee ce produc ocazional emisii în intervale mici de timp.
6. După tipul de activitate există numeroase surse de poluare funcţie de activitatea prestată,
poluanţii emişi fiind şi ei caracteristici.

1.3 Factori de influenţă asupra intensificării poluării aerului

Principalii factori care pot contribui la intensificarea poluării atmosferei sunt următorii:
- existenţa mai multor surse de poluare în aceaşi zonă geografică;
- intensificarea activităţii umane în zonă;
- accidentele în funcţionarea unor instalaţii (explozii, incendii, evacuări masive accidentale
ale unor poluanţi în zone, disfuncţii tehnologii, etc);
- existenţa unor obstacole ce împiedică împrăştierea poluanţilor (relief înalt, văi şi
depresiuni, clădiri înalte, ziduri);
- fenomene meteo-atmosferice favorabile acumulării poluanţilor.
 Tehnologii și echipamente de epurare a aerului I
CURS 1 – 2 - 3

Fenomenele meteo-atmosferice care pot amplifica poluarea sunt următoarele:

- lipsa curenţilor de aer (starea de calm), apărută prin existenţa în zona respectivă a unei
mase de aer cu densitate şi presiune mai mare decât în zonele învecinate. Starea de calm poate dura ore
sau zile, timp în care poluanţii se acumulează depăşind concentraţiile maxime admisibile;
- ceaţa, fenomen caracterizat printr-o umiditate accentuată a aerului care îngreunează difuzia
şi deci diluarea poluanţilor;
- apariţia la o anumită altitudine a unui strat de aer cald, strat de inversie termică, care
impiedică difuzia poluanţilor, aceştia acumulându-se în apropierea solului, fenomen accentuat în cazul
unui plafon de inversie termică mai coborât (mai aproape de sol) şi mai stabil precum şi în cazul
zonelor depresionare.

1.4 Autopurificarea aerului. Factori de influenţă

În anumite condiţii atmosfera poluată se poate autopurifica. Fenomenul de autopurificare

cuprinde un complex de procese care conduc la scăderea cantitativă a poluanţilor, aceste procese sunt
procese de diluare, de transformare chimică şi de depunere (sedimentare). Diluarea şi sedimantarea
scad concentraţa poluanţilor, funcţie de proprietăţile substanţelor poluante şi de condiţiile
meteorologice, dar uneori în urma transformărilor chimice există şi situaţii în care pot rezulta substanţe
cu grad mai mare de agresivitate faţă de poluantul iniţial emis.
Gazele difuzează uşor în atmosferă, diluarea lor fiind invers proporţională cu densitatea lor,
astfel:
- gazele cu densitate mare se acumulează la nivelul solului;
- gazele cu densitate mică se ridică repede în straturile superioare ale atmosferei.
Suspensiile, au, faţă de gaze, capacitate mai redusă de diluare, dar mai mare de sedimentare, deoarece
au stabilitate mică în atmosferă.
Principalii factorii care favorizează fenomenul de autoepurare sunt următorii:
1. Caracteristicile emisiilor, respectiv natura, volumul, viteza şi temperatura de evacuare a
emisiilor poluante. Dacă viteza şi temperatura de evacuare a emisiilor poluante este ridicată aceştia vor
fi proiectaţi la înălţime mare, favorizând diluarea lor în aer;
2. Factorii meteorologici, respectiv temperatura, umiditatea, precipitaţiile, curenţii de aer şi
radiaţiile naturale.
- Precipitaţiile au un rol purificator important, favorizând depunerea pe sol a poluanţilor din
atmosferă prin sedimentarea lor sau prin dizolvarea lor în apă si apoi depunerea pe sol, în figura 1.2
este prezentată persistenţa poluanţilor în atmosferă funcţie de acest factor meteorologic.
 Tehnologii și echipamente de epurare a aerului I
CURS 1 – 2 - 3

g/m3 1

P
2
O
L
U
A
N 3
T

Timp, ore
Fig. 1.2 Persistenţă poluanţilor în timp funcţie de factorii meteorologici
1 - poluant neafectat de ploaie;
2. - SO2;
3. - particule sedimentabile

- Curenţii de aer ajută la diluarea poluanţilor în zona ce cuprinde sursa de poluare dar poate
extinde poluarea pe zone largi prin deplasarea pulberilor şi gazelor.
- Radiaţiile solare prin spectrul caloric împiedică condensarea vaporilor de apă pe suspensii,
dar pe de altă parte prin spectrul luminos şi ultraviolet poate produce reacţii fotochimice cu formarea
unor compuşi cu nocivitate mai crescută faţă de a poluantului iniţial.
3. Factori geografici, cei mai importanţi pentru producerea fenomenului de autoepurare a aerului
sunt relieful, prezenţa oglinzilor de apă şi vegetaţia.
- Relieful plat, permite mişcarea liberă a curenţilor de aer şi deci facilitează diluarea agenţilor poluanţi
comparativ cu relieful înalt şi denivelat care împiedică mişcarea curenţilor de aer reducând astfel
posibilitatea de diluare a poluantului, chiar dimpotrivă favorizând acumularea lui .
- Vegetaţia este un element purificator important, efectul cel mai pronunţat avându-l copacii, respectiv
pădurile. În afară de capacitatea mare de fixare a bioxidului de carbon în procesul fotosintezei, pădurea
are potenţial filtrant faţă de pulberi, estimându-se că 1 ha de pădure de fag poate fixa 68t pulberi până
să i se epuizeze capacitatea de reţinere, ceea ce nu se va întâmpla niciodată pentru că datorită
precipitaţiilor, suprafaţa verde a (frunzele) copacilor se spală continuu regenerându-i acestă capacitate.
- Oglinzile de apă contribuie la reducerea poluării prin proprietatea acestora de a fixa atât suspensiile
cât şi unele gaze poluante.
4. Factori urbanistici, influenţează autoepurarea aerului funcţie de microclimatul urban şi
ventilaţia străzilor. Străzile înguste şi prost ventilate, aglomerarea de construcţii înalte, lipsa spaţiilor
verzi, împiedică autoepurarea, favorizând menţinerea şi acumularea poluanţilor, pe când existenţă unor
spaţii verzi, a parcurilor şi grădinilor extinse (numite şi perdele şi aliniamente de protecţie) favorizează
autoepurarea.
 Tehnologii și echipamente de epurare a aerului I
CURS 1 – 2 - 3

Aşa precum s-a arătat există mai mulţi factori care concură la producerea fenomenului de
autoepurare, toate procesele care au loc în cadrul acestui fenomen sunt dependente prioritar de natura
poluanţilor, de starea lor de agregare, de solubilitatea lor în apă, de reactivitatea cu apa şi de
interacţiunile ce pot avea loc în sistemul complex poluanţi-apă-aer. În tabelul 1.3 sunt prezentaţi
principalii poluanţi atmosferici, timpul lor de persistenţă în atmosferă şi posibilitaţile de autoepurare.
Tabel 1.3
Modalităţi de autoepurarea poluanţilor atmosferici

Nr. Poluant Persistenţă, zile, Modul de autoepurare

crt ani
1 CO2 4 ani Fotosinteză. Absorbţie în apă, roci alcaline
2 CO 3 ani Oxidare la CO2
3 SO2 4 zile Oxidare la sulfaţi. Absorbţie în aerosoli. Reacţie cu
NOx sau hidrocarburi RmHn
4 RmHn 16 ani Reacţie fotochimică cu NO, NO2, O3
5 NO, NO2, 5 zile Oxidare la nitraţi
6 N2O 1-3 zile Disociere fotochimică.Acţiuni biologice în sol
7 NH3 2 zile Oxidare la nitraţi. Acţiune cu SO2 formând (NH4)2SO4