2.

PLAN DE INGRIJIRE AL PACIENTULUI

CU INFARCT MIOCARDIC ACUT

Infarctul miocardic acut (IMA) este un sindrom clinic provocat de necroza ischemica
a unei portiuni din miocard ( pe o suprafata mai mult sau mai putin extinsa ) determinata
de o obstructie brusca coronariana prin tromboza, din cauza arteroscelorei coronariene.
Factorii declansatori si de risc pentru aparitia infarctului micocardic acut sunt:
infectii acute ale tractului respirator, interventii chirurgicale ca disectiile coronariene pentru
angioplastie coronariana, folosirea de contraceptive asociate cu consumul de alcool, droguri,
mese copioase, efort fizic intens, expunere la frig, stres psihosocial, anxietate, tensiune
nervoasa, factori meteorologici, soc hipovolemic, dislipidemii, consumul in exces de alcool,
tutun, obezitate, sedentarism, diabet zaharat , HTA, stenoza congenitala coronariana, leziuni
valvulare, factorul genetic.
Manifestarile de dependenta ale unui pacient care a ajuns la spital cu infarct miocardic
acut sunt: durerea anginoasa, intensa, atroce, violenta, insuportabila si socogena, localizata
retrosternala sau precordiala sau parasternal stang ce iradiaza in umarul si in bratul stang , in
regiunea cervicala, in mandibula si descrisa de pacient ca o senzatie de constricite sau „ in
gheara”, o senzatie de presiune sau ca un corset de fier care impiedica respiratia, uneori ca
simpla jena retrosternala, o senzatie de arsura, de greutate sau apasare suportabila.
Aceasta poate fi localizata extratoracic, in epigastru, abdomen, brate, antebrate, coate,
pumni, sau in orice regiune a toracelui depasind in sus gatul, iar in jos poate iradia in
epigastru, hipocondru drept sau stang.
Durerea din infarctul miocardic acut nu cedeaza la nitroglicerina sau repaus,
dureaza de la 30 minute pana la cateva (48 ore), apare de obicei in repaus, determina agitatia
bolnavului.
Semnele si simptomele care mai insotesc durerea de tip anginos sunt: dispnee,
anxietate, agitatie extrema, senzatia de moarte iminenta, , transpiratii reci, adinamie, astenie,
ameteli, greturi, varsaturi, sughit, distensie abdominala, senzatie de plenitudine epigastrica,
mai rar diaree, hipotensiunea aeretiala poate sa apara imediat sau la cateva ore, precedat de o
usoara crestere a tensiunii arteriale (datorita actiunii stresante a durerii); scaderea TA brusc
poate determina socul cardiogen, febra absenta la inceput, apare la 24-48 ore de la debut ( in
jur de 38 °C);
Pacientul cu infarct miocardic acut, pe langa semnele si simptomele prezentate mai
sus, mai poate avea: stare de soc: paloare, tegumente reci si umede, puls rapid filiform,
alterarea starii generale, oligurie grava, socul „inexplicabil”, edemul pulmonar, insuficienta
cardiaca rapid progresiva, tulburari de ritm - atrag atentia asupra unui infarct miocardic acut
chiar in absenta durerii,
Debutul atipic este frecvent indeosebi la varstnici, debutul nedureros insotit de
semnele si simptomele enumerate mai sus, poate duce la deces.
La un pacient unde se supecteaza un infarct miocardic acut si a ajuns intr-o unitate
spitaliceasca se va face o electrocardiograma, unde daca este cazul vor aparea modificari
specifice de IMA, STEMI sau NSTEMI
examinari de laborator sunt obligatorii si necesare la un pacient care ajunge cu
manifestarile de dependenta prezentate mai sus. Asistentul medical va recolta sange pentru
urmatoarele analize: VSH (crescuta), fibrinogen (crescut), TGO (crescuta), hemoleucograma(
arata leucocitoza), CPK- creatinfosfokinaza (crescuta), CK-MB, NT-proBNP, LDH-
lactodehidrogenaza, M.B.(= mioglobina plasmatica), glicemie ( crescuta),PCR(= proteina C
reactiva).
Examenele de laborator, electrocardiograma si examenele paraclinice: radiografie toracica,
ecografie, coronarografie/ angiografie, RMN- rezonanata magnetica nucleara, ventriculografie
radioizotopica, cateterism cardiac completeaza si justifica un diagnostic de infarct miocardic
acut.
Problemele de dificultate ale unui pacient cu infarct miocardic acut sunt: disconfort
legat de durere, anxietate legata de senzatia mortii iminente, scaderea debitului cardiac legata
de obstructia coronariana, alterarea perfuziei tisulare legata de prezenta zonelor de necroza,
deficit de autoingrijire legat de intoleranta la efort, potential de alterare a nutritiei prin deficit
legat de greturi, varsaturi, potential de complicatii.
Obiectivele de ingrijire ale unui asistent medical ce are in grija un pacient cu infarct
miocardic acut vizeaza urmatoarele: calmarea durerii, combaterea anxietatii, mentinerea unei
circulatii optime, prevenirea complicatiilor imediate si tardive ( retrombozarea, etc),
limitarea extinderii necrozei, satisfacerea nevoilor fundamentale, recuperare socio-
profesionala.
Interventiile asistentului medical pentru ingrijirea acestor bolnavi constituite o urgenta
medicala.
Conduita de urgenta aplicata pacientilor cu infarct miocardic este: In faza de
prespitalizare (intervalul de la debutul infarctului miocardic si pana la momentul sosirii
bolnavului in spital): Prevenirea morţii subite: aşezarea bolnavului în decubit dorsal;
interzicerea oricărei mişcări; psihoterapie.
Preintampinarea altor complicaţii: administrarea medicatiei indicate de medic;
monitorizarea functiilor vitale; menţinerea permeabilităţii căilor aeriene; oxigenoterapie.
Scurtarea timpului până la internarea în spital: transportul de urgenţă într-o unitate
spitalicească cu autosanitare (dotate cu aparatură de monitorizare, defibrilare şi reanimare),
obligatoriu cu targa si insotite de cadre medicale.
Bolnavii cu infarct miocardic sunt internaţi de urgenţă în secţiile de terapie
coronariană a secţiei de cardiologie care este organizată pentru urgenţele cardio-vasculare şi
reanimare. Secţiile de terapie coronariană sunt dotate cu personal medical calificat în
asemenea urgenţe precum şi cu aparatura de specialitate.
Odata adus intr-o unitate spitaliceasca pacientul va primi urmatoarele ingrijiri:
Instalarea bolnavului în pat: Transportul bolnavului se face direct în secţie – de
cardiologie, terapie intensivă sau medicină internă, cu targa, într-un timp cât mai scurt.
Mutarea bolnavului de pe targa in pat ( de catre personalul sanitar) fara sa permita
bolnavului nici o miscare.
Asistenta medicala va asigura un climat de linişte, salon luminos, bine încălzit, aerisit
( asigurarea conditiilor de confort si siguranta).
Pozitie cat mai comoda in pat. Paturile trebuie să aibă somiere reglabile pentru a se
evita pozitiile fortate.
Conduita de urgnenta se continua si in unitatile spitalicesti dupa cum urmeaza: La
indicatia medicului: sedarea durerii la indicatia medicului; combaterea anxietatii prin
psihoterapie si medicatia prescrisa de medic; oxigenoterapie.
Supravegherea funcţiilor vitale: Monitorizarea (supravegherea permanentă) în
primele zile a electrocardiogramei, TA, pulsului, respiraţiei, temperaturii.
Recoltarea probelor de laborator: Se va recolta sânge pentru examene de laborator.
Prevenirea complicaţiilor tromboembolice: se administrează anticoagulante:
Heparină → sub controlul timpului de coagulare; apoi Trombostop sau alte anticoagulante pe
cale orala – in funcţie de timpul Quick (indice de protrombină).
Preîntâmpinarea hiperexcitabilităţii miocardice.
 Administrarea medicatiei prescrise de medic cu punctualitate pentru a evita emotiile,
la pat, in pozitie orizontala, abord venos periferic.
Alimentaţia bolnavului: Mesele vor fi fracţionate (5-6 pe zi) pentru a evita consumul
de cantităţi mari de alimente la o masă. La început se face alimentaţie pasivă la pat, treptat
trecând la alimentaţie activă. După mobilizarea bolnavului, se poate servi masa în sala de
mese.
Regimul alimentar va fi hiposodat şi hipocaloric. În primele zile se dă o alimentaţie
lichidă administrata lent cu lingurita, pireuri, ceaiuri, compot, supe, lapte, sucuri de fructe,
ouă moi, evitând alimentele care produc gaze sau întârzie tranzitul intestinal. Se interzice
fumatul.
Urmărirea evacuărilor de urină şi scaun: Bolnavul imobilizat va fi servit la pat cu
urinar şi bazinet la nivelul lui – pentru a nu necesita efort suplimentar. Constipaţia se combate
prin regim alimentar specific, lichide administrate fractionat, laxative numai la indicatia
medicului sau clisme uleioase. Diureza şi scaunul se notează în foaia de temperatură.
Igiena bolnavului: Baie generală sau parţială la pat până la mobilizarea bolnavului –
fără a-l obosi şi fără a-l ridica.
Mobilizarea bolnavului: Repausul absolut la pat: in primele 48 de ore- repaus total,
apoi se permit miscari active a membrelor superioare si amplitudine redusa a membrelor
inferioare, nefiind permisa mobilizarea toracelui pentru schimbarea pozitiilor de decubit fara
ajutor si supraveghere medicala in acesta perioada; la sfarsitul primei saptamani miscarile
active cresc in intensitate in funcţie de evoluţia bolii. Durata imobilizării este stabilită de
medic. Dacă bolnavul nu are dureri, febră sau alte complicaţii, începând chiar din primele zile
se pot face mişcări pasive ale degetelor de la mâini şi de la picioare. Treptat se permite
schimbarea poziţiei în pat, mişcări active ale membrelor. Mobilizarea se face progresiv –
şezut în pat, la marginea patului, aşezarea în fotoliu, ridicarea în picioare – sub control
pulsului şi al tensiunii arteriale, primii paşi numai în prezenţa medicului.
Crearea unui mediu psihologic favorabil: Se vor evita discuţiile cu voce tare,
chemările la telefon. Nu se va permite vizitarea în grup. Se evită vizitele lungi. Nu se
comunică veşti neplăcute. Se va facilita contactul cu bolnavii reabilitaţi, cu efect psihic bun.
Educaţia sanitară: Se instruieşte bolnavul privind modul de administrare a
medicamentelor, semnele supradozajului digitalic. Se recomandă controlul periodic.
Se va incerca sa se restabileasca increderea in sine si capacitatea de munca anterioara
imbolnavirii. Se interzice fumatul. Se recomandă un regim de viaţă ordonat, raţional. Se
insista asupra respectarii regimului alimentar.

BIBLIOGRAFIE:
Ingrijiri speciale acordate pacientilor de catre asistenti medicali, L Titirca, Editura Viata
Medicala Romanesca, pag 53-54);
Urgente medico-chirurgicale, L. Titirca, Editura medicala, pag 42-47).
Urgente medicale , F. Chiru, A Chiru, C. Marcian, E.Iancu, Editura RCR Editorial , 2012, pag
102-112.
Borundel C., „Manual de medicină internă pentru cadre medii”, Editura All, Bucureşti, 2011,
pag. 387- 390