20.

PLAN DE INGRIJIRE AL PACIENTULUI

CU PERICARDITA

Pericardita acuta
Este inflamatia acuta a pericardului, cu aparitia la inceput a unui exudat fibros
(pericardita uscata) si apoi serofibros (pericardita cu lichid). Apare rar izolata, fiind de obicei
asociata unei leziuni endocardice sau miocardice. Exista deci o pericardita uscata si una
exudativa (cu lichid). Dupa natura lichidului ultima poate fi serofibroasa, hemoragica,
purulenta si chiloasa.

Pericardita cronica
Este o afectiune cronica, caracterizata prin simfizare, transformarea fibroasa si, uneori,
calcifierea pericardului. Etiopatogenia este adeseori necunoscuta. Tuberculoza pare sa fie
cauza principala, mult mai rar pericardita purulenta si cea acuta benigna. Apare de obicei la
barbatii tineri.

Sacul pericardic inveleste inima, el este format din doua portiuni: fibroasa la exterior
si seroasa la interior care este formata din pericardul visceral ce intra in contact cu miocardul,
format din celule endoteliale; pericardul parietal ce adera pe pericardul fibros intre potiunea
portiunea viscerala si cea parietala. Cavitatea pericardica este o cavitate virtuala cu putin
lichid fiziologic pericardic 10-50ml, ce permite glisarea celor 2 foite.
Rolurile pericardului sunt de protectie, hemodinamica – in inspir scade presiunea
intratoracica care se transmite pericardului, realizandu-se un vid pericardic ce stimuleaza si
favorizeaza intoarcerea venoasa si circulatia coronariana si senzitiva – o zona foarte bogat
inervata.
Etiologia pericarditelor este diversa, aceasta poate fi din cauze reumatismale produsa
de streptococul β-hemolitic de grupa A ce apare in prima copilarie si adolescenta; tuberculoza
produsa de Bacilul Koch, pneumococica, stafilococica si streptococica, cronica, iar 50%
idiopatica.
In pericardita uscata, pericardul este rosu cu depuneri de fibroza „pericard in limba de
pisica.”
Pericardita lichida sau exudativa prezinta aceleasi leziuni la care se adauga prezenta
lichidului care poate fi sero-fibros(galben-citric), hemoragic, purulent sau putred, cleios –
bogat in colesterol. Cantitatea de lichid variaza intre 100 si 300ml.
Un pacient cu pericardita prezinta urmatoarele manifestari de dependenta: durere
toracica datorita distrugerii pericardului si iritatiei secundare a nervilor, ameliorata cand
bolnavul sta cu trunchiul ridicat sau aplecat; dispnee; tusea datorita compresiei bronsice si
deplasarii mediastinale unde se mai insoteste si disfagiem disfonie, midriaza, hTA cu tendinta
de colaps.
Cresterea brusca a cantitatii de lichid genereaza tamponada cardiaca. Este cauzata de
triada Beck (triada inimii linistite).
 Cresterea presiunii venoase: jena circulatiei de intoarcere duce la cresterea presiunii in
sistemul venos; jugulare turgescente si hepatomegalie dureroasa datorita compresiunii drepte
genereaza semne de crestere a presiunii in VCI si VCS, hipertensiunea arteriala reprezinta
compresiuna inimii stangi.
Scade presiunea arteriala secundara scaderii debitului sistolic si a debitului cardiac,
secundar apare tahicardie.
„Cord Linistit” la ecografie inima are o activitate minima.
Alte semne date si de afectiuni asociate: febram palpitatii, stare generala alterata,
cianoza.
In perioada uscata se poate auzi frecatura pericardica, data de frecarea celor doua foite.
In perioada exudativa zgomotele cardiace sunt auzibile, iar la percutia toracelui avem
matitate cardiaca, la palpare socul apexian este absent.
Examenele paraclinice ce se fac acestui pacient sunt: Rx C-P unde se urmareste
capacietatea cardiaca, EKG, Cateterismul cardiac, punctie pericardica, ecografie cardiaca,
angiocardiografie de constrast ce arata compreziunea sau ocluzia VCS.
Tratamentul ecestui pacient este: repaus la pat, antialgice (ibuprofen, aspirina) si
antibioterapie conform antibiogramei.

BIBLIOGRAFIE
1. Medicina interna pentru cadre medii - Corneliu Borundel
2. Caietul de cardiologie anul II – Dr. Prof. Nicoleta Filip