PERICARDITELE

Definiție

= este o inflamaţie a pericardului, care este un înveliș subțire, format din două membrane: una
externă fibroasă, pericardul pariental și alta internă, pericardul visceral– care acoperă inima

Clasificarea pericarditei 

Pericardite acute ( evoluție < 6 săptamâni) Pericardite cronice ( evoluție > 3 luni)

 Constrictive (cele mai frecvente)

 Fibrinoase (uscate)
 Efuzive
 Exsudative (lichidiene)
 Adezive (neconstructive)

Etiologie

1) cauze infecțioase:

 Virale (adenovirusurile, coxackie; sunt precedate sau însoțite de episoade febrile)

 Bacteriene
 Fungice
 Parazitare
 Tuberculoase

 2) cauze neinfecțioase:

 post-infarct miocardic acut

 în cadrul unor patologii neoplazice
 în disecția de aortă (se acumulează sânge în cavitatea pericardică = hemopericard)
 în tuberculoză
 în insuficiența renală (uremie)
 în traumatisme sau intervenții chirurgicale la nivelul toracelui
 în tratament de lungă durată cu: tuberculostatice (Hidrazida), citostatice (Doxorubicina)
 în boli autoimune: lupus eritematos sistemic, artrita reumatoidă
 în cadrul unui mixedem (hipotiroidism decompensat, în stadiu avansat)
 postiradiere toracică

3) cauze idiopatice– nu au o cauză bine cunoscută

~1~
 Pericardita acută (PA)

 -inflamația pericardului cu sau fără revărsat lichidian (pericardita exsudativă sau fibrinoasă)

-prezența de lichid în cantitate mare poate conduce chiar la sindromul de tamponadă cardiacă cu
insuficiență cardiacă acută

Simptome

-pericardita uscată (lichidul pericardic nu depășește 50 ml) are tablou clinic variabil, frecvent trecând
neobservată, mascată de boala de bază

-următoarele semne și simptome se pot observa:

 dispnee;
 durere precordială: intensă, ascuțită, în mijlocul pieptului, se intensifică la inspir profund;
 febră  sau subfebrilitate;
 uneori frisoane;
 tuse iritativă care exarcebează durerea;
 la examenul fizic se percepe: frecătura pericardică (zgomot de tonalitate joasă suprapus peste
zgomotele cardiace). Odată cu apariţia lichidului dispare frecătura pericardică.

 -pericardita uscată (fibrinoasă) se poate vindeca sau poate evolua către o pericardită lichidiană
(exsudativă)!

-Pericardita lichidiană (cantitatea de lichid pericardic o depășește pe cea normală, peste 50 ml)

prezintă următoarele semne și simptome:

 durere toracică: intensă, ameliorată de anumite poziții antalgice (aplecat în față cu perna pe
genunchi – semnul pernei; poziția genupectorală – semnul „rugăciunii mahomedane”);
 dispnee cu polipnee sau ortopnee;
 uneori disfagie, disfonie;
 febră; frison; transpirații;
 la examenul fizic se percepe: zgomotele cardiace sunt asurzite (din cauza stratului de lichid)
și matitatea cardiacă este crescută în sens transversal.

    !! Dacă acumularea de lichid este rapidă– pacientul va prezenta senzație de presiune toracică;
senzație de sufocare; dificultate la înghițire; sughiț

-în formele cu volum lichidian mare sunt prezente semne de tamponadă cardiacă:

 triada lui Beck (triada “inimii liniștite”): creșterea presiunii venoase, scăderea TA, cord mic și
liniștit (pulsații slabe)
 semne de hipertensiune venoasă sistemică: jugulare turgescente (predominant în inspir),
hepatomegalie
 apariția pulsului paradoxal (reducerea amplitudinii în inspir)

~2~
Explorări paraclinice

-sindrom inflamator nespecific: VSH, fibrinogen, proteina C reactiva crescute, număr crescut de
leucocite (leucocitoză)

-în formele infecțioase se pot evidenția anticorpi specifici pentru agentul etiologic (virus, bacterie,
fung)

-pentru stabilirea diagnosticului pot fi indicate şi hemoculturi, uroculturi, culturi din exudatul
faringian, teste pentru tuberculoză, HIV, virusuri sau boli autoimune

-valori mult crescute ale VSH-ului, anemia şi leucocitoza importantă indică alte etiologii ale
pericarditei acute, cum sunt bolile autoimune şi tuberculoza

1. Electrocardiograma

-este deosebit de important pentru stabilirea diagnosticului, a severităţii şi a stadiului de evoluţie al

pericarditei acute

-în funcţie de modificările electrocardiografice, au fost descrise patru stadii de evoluţie:

 stadiul I: supradenivelarea concordantă a segmentului ST concavă superior, fără sudenivelare

reciprocă şi subdenivelarea segmentului PR şi corespunde, din punct de vedere clinic, etapei
iniţiale cu durere
 stadiul II: corespunde revenirii segmentului ST la linia de bază şi aplatizării ulterioare a
undelor T
 în stadiul III: undele T sunt negative iar unda Q este absentă
 în stadiul IV: revenirii undelor T la normal în săptămâni sau luni.

-pe lângă aceste modificări electrocardiografice, în cazul tamponadei cardiace mai pot fi prezente
tahicardia sinusală, microvoltajul sau alternaţa electrică a undei P şi a complexului QRS, a
segmentului ST şi a undei T

2. Examenul radiologic

-în cazul pericarditei lichidiene este un mijloc prețios de precizare a diagnosticului

-se evidenţiază creşterea simetrică a dimensiunii cordului, în contrast cu aspectul clar al câmpurilor
pulmonare, fără stază hilară (spre deosebire de cardiomiopatiile cu cardiomegalie), până la aspectul de
,,cord în carafă”, caracteristic revărsatelor pericardice mari

-la nivel pulmonar şi mediastinal pot fi observate modificări care să sugereze patologia de bază
(tuberculoza, cancerul sau colagenozele)

3. Ecocardiografia

 -reprezintă cea mai sensibilă şi precisă metodă de detecţie şi cuantificare a revărsatului pericardic,
chiar şi atunci când cantitatea de lichid pericardic este de numai 20 ml, caz în care trebuie făcută
diferenţa cu lichidul pericardic normal

-în cazul pericarditei lichidiene diagnosticul de certitudine se face prin ecocardiografie

transtoracica: se poate vizualiza o cantitate crescuta de lichid la nivelul pericardului

~3~
 4. CT  (tomografia computerizată)  sau RMN (rezonanţa magnetică cardiacă)

-sunt modalităţi imagistice utilizate din ce în ce mai frecvent dacă investigaţiile anterioare nu au fost
concludente, oferind informaţii superioare ecocardiografiei în ceea ce priveşte detectarea efuziunilor
pericardice localizate, a îngroşării pericardice sau a prezenţei formaţiunilor tumorale pericardice

5. Cateterism și angiografie cardiacă

 -pentru diagnosticul tamponadei cardiace și a pericarditei constrictive

6. Pericardiocenteza

 este o metodă diagnostică dar şi terapeutică extrem de importantă în cazul pacienţilor cu

pericardită lichidiană
 reprezintă o manevră cu risc vital, motiv pentru care trebuie efectuată în unitatea de terapie
intensivă şi numai de către un medic cu experienţă
 implică drenarea excesului de fluid din cavitatea pericardică utilizând un mic tub (cateter)
 lichidul pericardic se analizează în laborator și astfel se poate pune și un diagnostic
etiologic: viral, tuberculos, neoplazic

    !! Dacă se suspectează o infecţie bacteriană: sunt necesare cel puţin trei culturi din lichidul
pericardic pentru aerobi şi anaerobi, precum şi hemoculturi repetate

Diagnostic pozitiv

-se bazează pe datele clinice (durerea toracică, febra şi frecătura pericardică), pe modificările
electrocardiografice, radiologice şi ecocardiografice

Diagnostic diferențial

 infarct miocardic acut;

 pneumonie;
 pleurezie;
 pneumotorax;
 infarct pulmonar.

Tratamentamentul pericarditei acute

 simptomatic cu măsuri nespecifice: repaus la pat, medicaţie antiiflamatorie (Aspirină,

Ibuprofen, Diclofenac), antalgice pentru calmarea durerii

 etiologic este individualizat în funcţie de cauza PA:

1) antibioterapie, incizie şi drenaj in PA purulente;
2) pericardiocenteză în PA ne de citostatice sau tetraciclină pentru a stimula aderenţa
foiţelor pericardice;
3) tuberculostatice în PA tbc;
4) antiinflamatorii nesteroidiene în PA virală.

    !! Prezenţa tamponadei pericardice impune pericardiocenteză de urgenţă

~4~
 Pericardita constrictivă

Definiție

=este consecinţa transformării fibroase sau fibrocalcare a pericardului, cu consecinţe hemodinamice

importante asupra funcţiei diastolice a cavităţilor ventriculare (mai ales a ventricului drept, care are
perete mai subțire)

-afectarea funcţiei diastolice se reflectă asupra relaxării şi umplerii ventriculare

Etiologie

-ca urmare a unei pericardite acute, în special de natură tuberculoasă

Tabloul clinic

 dispnee de efort şi/sau ortopnee – consecinţa creşterii presiunii venocapilare pulmonare;

 disconfort abdominal – legat de apariția hepatomegaliei și ascitei;
 simptome şi semne care traduc debitul cardiac scăzut;
 slăbiciune, astenie marcată.

Examenul fizic:

 cord de mici dimensiuni; bătaia vârfului greu perceptibilă;

 prezența zgomotului pericardic perceput dupa zgomotul 2 (datorat distensiei pericardului în
protodiastolă);
 dedublarea zgomotului 2 cu caracter paradoxal în inspir;
 prezenţa frecvent a fibrilaţiei atriale;
 frecătura pericardică este rară;
 tensiunea arterială sistolică scăzută (sub 90-100 mm Hg);
 predomină semnele de insuficiență cardiacă dreaptă: jugulare turgescente (în poziție
semișezândă), hepatomegalie, ascită (precoce), edemele la membrele inferioare și în regiunea
sacrată, icter.

Explorări paraclinice

 presiunea venoasă sistemică mult crescută (peste 20-30 cm H2O);

 examen radiologic – evidențiază prezenţa calcificărilor în jurul siluetei cardiace (cord ”în
cuirasă”); cordul are dimensiuni normale sau este mic;
 EKG – microvoltaj, unde T negative, unde P şi complexe QRS largi şi croşetate, prezenţa
fibrilaţiei atriale;
 cateterismul cardiac drept – prin aspectul curbelor de presiune din ventriculul drept
(VD)confirmă restricţia pericardică. Curba de presiune din VD are aspect de ”rădăcină
pătrată” (semnul Bloomfield).
 ecocardiograma are valoare limitată în diagnosticul PC;
 biopsia pericardică se efectuează odată cu intervenţia chirurgicală şi are rol în stabilirea
etiologiei

Diagnostic diferenţial

 stenoza mitrală;
 ciroza hepatică ictero-ascitogenă;
 cardiomiopatiile restrictive (cateterismul cardiac permite diferențierea).

~5~
Tratamentamentul pericarditei cronice

 în primul rând, tratamentul este chirurgical- pericardectomie;

 în așteptarea intervenției chirurgicale se pot utiliza diuretice, controlul fibrilației atriale cu
digitală
 cardioversia electrică este indicată in cazul fibrilației atriale doar după intervenția chirurgicală

~6~