Iustin Handrea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Iustin Handrea

Iustin Handrea
Date personale
Născut 12 aprilie 1905
Satul Maiorești, Comitatul Mureș-
Turda, Austro-Ungaria
(actual comuna Rușii-
Munți, județul Mureș, România)
Decedat 28 octombrie 1973 (68 de ani)
Părinți Mihai
Anghelina
Căsătorit cu Ioana Gabor
Naționalitate  România
Cetățenie  România 
Ocupație Învățător, muzeograf, activist
civic, publicist
Activitate
Educație Școala Normală din Târgu Mureș
Ani de
1929 - 1973
activitate
Cunoscut Activitatea de culturalizare a
pentru lumii satului
Înființarea și conducerea în timpul
ocupației maghiare a Ardealului de
Nord a Căminului Cultural ,,Avram
Iancu” al Refugiaților Ardeleni
din București
Modifică date / text 

Iustin Handrea (n. 12 aprilie 1905, Maiorești, Rușii-

Munți, Mureș, România – d. 28 octombrie 1973) a fost
un intelectual de pe Valea Mureșului Superior, învățător
 emerit și pasionat muzeograf, care s-a consacrat în
eforturile sale culturalizării marei mase a țărănimii.

Cuprins
 1Biografie
 1.1Copilăria și adolescența
 1.2Cariera
 1.3Amurgul
 2Activitatea
 2.1Educația și culturalizarea lumii satului
 2.2Căminul cultural “Avram Iancu” al Refugiaților Ardeleni
 2.3Cărți scrise de Iustin Handrea
 3Vezi și
 4Note
 5Referințe
 6Bibliografie
 7Lectură suplimentară

Biografie[modificare | modificare sursă]
Copilăria și adolescența[modificare | modificare
sursă]
Acesta s-a născut într-o familie de țărani săraci din satul
Maiorești din comuna Rușii-Munți din județul Mureș,
fiind cel mai mare dintre cei trei copii ai lui Mihai și
Anghelina. La împlinirea vârstei de 4 ani
copilul Iustin trăiește prima dramă, când tatăl său
decedează zdrobit de un buștean în pădurea unde
mergea să muncească, atunci când nu avea ce lucra
acasă. Nevoită ulterior, mama sa s-a recăsătorit.[1]
După finalizarea școlii primare în 1917, greutățile
materiale ale familiei îl împiedică pe Handrea pentru o
perioadă de 5 ani să continue cursurile, în tot acest timp
el fiind nevoit să ia parte la muncile agricole alături de
familia sa, asemeni oricărui țăran. Ajuns la 12 ani alături
de tatăl său vitreg la o exploatare forestieră din Munții
Călimani, pe lângă munca efectuată la cojitul buștenilor
de brad și la tăiatul crengilor, i s-a încredințat activitatea
de paznic și menaj al colibelor de muncitori forestieri[A]
[2]. A servit și ca plutaș pe Mureș, de
la Toplița la Reghin.[1]
„Viitorul muzeograf de mic copil a avut
pasiunea de a aduna obiecte,
prima colecție ce consta în pietricele din
Pârâul Handreștilor de diferite forme culori
și dimensiuni, fiind descoperită de mama sa
în podul casei încă înainte de a merge la
școală. Urmarea a fost aruncarea de către
aceasta a pietricelelor în pârâu, urmată de
o dojană în care îi atrăgea atenția să nu se
mai ocupe de nimicuri. A doua colecție – de
 coji de ouă, a fost de această dată ascunsă
sub o putină din podul casei dar, a avut un
final la fel de nefericit. Spre dezolarea
lui Handrea a sfârșit tot de mâna mamei,
în sobă, urmarea fiind o nouă dojană în care
era îndemnat să se lase de acest obicei.[3]”

În Reghin în prima parte a secolului XX

Spre norocul său cu ajutorul și la insistențele preotului și

învățătorului din sat care au sesizat în el potențialul care
va da roade mai târziu, primește
în 1922 consimțământul de a pleca pentru
continuarea școlii la Reghin ca elev particular, de la tatăl
său vitreg, greu apăsat din cauza situației materiale
precare.[4] Pentru a se putea susține financiar în oraș și
a-și achita taxele școlare, s-a angajat pe post de „băiat
bun la toate” la una dintre întreprinderile din oraș.[1]
Înființarea Școlii Normale în Târgu Mureș după unirea
Transilvaniei cu România, este un prilej pentru tânărul ei
viitor absolvent să obțină o bursă de studii și să se
înscrie în 1923 aici. Pentru a face față la școala din
Târgu Mureș necesităților, folosește venitul rezultat atât
din vinderea proprietății funciare moștenite de la părinți
și din munca de sezonier la Fabrica
de cherestea din Lunca Bradului – în vacanțe, cât și pe
cel rezultat din diversele prestații efectuate colegilor din
școală. Anul 1928 reprezintă momentul în care își ia
diploma de învățător și pornește pe drumul de luminător
al satelor mureșene.[1]
Cariera[modificare | modificare sursă]
Ca tânăr învățător a fost repartizat la 1
septembrie 1929 în satul Bozed (comuna Ceaușu de
Câmpie) din județul Mureș, în activitatea sa didactică
ajungând ulterior să predea în satul Vălenii de
Mureș (comuna Brâncovenești) și mai apoi în satul natal
- Maiorești.
S-a căsătorit cu Ioana Gabor din Morăreni.[B][5]
În timpul celui de-al doilea război mondial s-a aflat
în București timp de trei ani, alături de refugiații ardeleni.
Amurgul[modificare | modificare sursă]
Fostul învățător nu a întrerupt legătura cu satul în care
și-a început cariera de dascăl, ultima vizită fiind aici
în 1969, când i-a fost înmânată de către un fost elev de
al său o diplomă de onoare într-un cadru festiv – la
căminul cultural, ca o dovadă de mare cinste a
recunoașterii muncii depuse între anii 1929 – 1932.
Prilejul a fost și o ocazie ca dascălul să
doneze bibliotecii Căminului cultural din Bozed (căreia i-
au fost puse bazele cu 40 de ani în urmă de către
maioreștean), un număr de 500 de volume.[6]
Iustin Handrea s-a stins din viața la vârsta de 68 de ani,
în 28 octombrie 1973.

Activitatea[modificare | modificare sursă]
Educația și culturalizarea lumii
satului[modificare | modificare sursă]
La Bozed a reușit mobilizând ajutorul sătenilor și
sprijinul administrației locale, să repare și să igienizeze
clădirea școlii din localitate, după cum a reușit cu
resurse proprii dotarea cu material didactic, înjghebarea
unui început de muzeu școlar și punerea bazelor unei
viitoare biblioteci școlare[6]
Pasiunea sa de culturalizare a lumii satului s-a
materializat aici prin organizarea la început a unei
echipe de tineret cu care a participat la serbări și
comemorări, după care munca a continuat - sprijinită de
un comitet local, prin ținerea unor cursuri de educație
populară botezate „cursuri țărănești”. Periodic
învățătorul ținea câte o conferință cu
subiecte istorice, geografice, literare sau zootehnice (de
spre creșterea vitelor, a oilor, a porcilor, a păsărilor).
Deasemenea aborda probleme
de horticultură, viticultură și cultura zarzavaturilor.
Conferințele erau urmate de un mic program cultural ce
consta din lecturi, recitări și cântece, prezentat de elevii
școlii. Rezultatele practice s-au văzut când în Bozed în
urma cursurilor de alfabetizare ale adulților mulți au
învățat scrisul și cititul, precum și când a fost
plantată vița de vie pe terenuri altădată degradate și, a
apărut prima bibliotecă sătească.[6]
Efortul său principal pe perioada în care a predat, a fost
îndreptat spre ridicarea și prosperitatea satului natal,
dar totuși Iustin Handrea a avut și în alte sate realizări
de seamă. Astfel la Văleni fiind în funcția de director al
școlii, a creat un nou post de învățător la scurt timp
după venirea sa, după cum a înființat grădinița – cu o
cantină pentru copiii săraci (lucru cu totul nou în acea
epocă). Deasemeni a înzestrat școala cu un aparat
de radio, a pus bazele unei biblioteci, a creat
o pepinieră de pomi și o prisacă pentru albine, a
desfășurat o campanie pentru plantarea de pomi
fructiferi; a inițiat creșterea iepurilor și a porumbeilor de
casă și a înființat un cămin cultural.[7] Cea mai de
seamă realizare a sa aici a fost însă edificarea localului
școlii, aceasta constituindu-se într-o adevărată saga.

În planul doi clădirea Căminului cultural din Maioreşti construit prin

eforturile învăţătorului Iustin Handrea În prim plan este Monumentul
comemorativ al celor căzuţi în apărarea cauzei naţionale

„Cu sătenii indiferenți și nesprijinit de

administrația și de superiori ostili,
învățătorul a plătit din buzunarul său
întocmirea și aprobarea planurilor viitorului
așezământ. În 1936 trecerea
ministrului Instrucțiunii Publice prin
Vălenii de Mureș i-a oferit prilejul mult
așteptat, Iustin Handrea sabotând practic
desfășurarea traseului programat al
ministrului, pentru a forța peste capul
autorităților o discuție cu acesta. Incidentul
creat manu propria i-a oferit ocazia de a
solicita fonduri și inițiativă din partea
autorităților locale. Deși ulterior fondurile
promise nu au mai venit - decât în mică parte
- din motive demagogice și care țineau de
relația lui Handrea cu administrația
regiunii, începerea construcției a impus până
la urmă finalizarea ei, un ajutor substanțial
fiind obținut și din partea departamentului
din Reghin al societății ASTRA.[7]”
Sub patronajul ASTREI Handrea a fost printre cei mai
activi dintre cei care s-au mobilizat în vasta
operă educativă pentru ridicarea maselor.[8] Printre
proiectele sale, s-a numărat și acela al deschiderii unui
muzeu la Reghin, motiv pentru a aduna un important
material etnografic, istoric și iconografic. Proiectul avea
însă să se concretizeze mai târziu, dar la Maiorești unde
se afla sediul colecțiilor.[9]

Noua biserică din Maioreşti

Întors în comuna natală construiește Școala primară cu

clasele I-IV cu predare în limba română, cea mai
importantă realizare a sa. Tot în perioada interbelică a
construit aici împreună cu sătenii, Căminul Cultural
(care astăzi îi poartă numele) și a avut o contribuție
semnificativă atât la construirea noii biserici (finalizată
în 1937)[10], cât și la susținerea unei puternici unități de
„Șoimi ai Carpaților”[11][C].
Căminul cultural “Avram Iancu” al Refugiaților
Ardeleni[modificare | modificare sursă]
În perioada de ocupație maghiară a Ardealulului de
Nord - retras asemeni altora la București[12], Iustin
Handrea a înființat[13] în vara anului 1941 la Muzeul
Satului în cadrul Fundației culturale Regale „Regele
Mihai I” - Căminului cultural “Avram Iancu” al
Refugiaților Ardeleni[14][15][D]. Aici a ocupat cu
competență[16] funcția de director și a inițiat și îngrijit
(alături de Vasile Neta și O. Neamțu[17]) și
colecția Cartea refugiatului ardelean[18][E], fiind sufletul
adunărilor ce se țineau aici.[19]. Este de menționat că
meritele lui Handrea în realizarea acestei instituții, sunt
la fel de mari ca și cele ale susținătorilor săi,
sociologul Dimitrie Gusti și directorul Fundației Regale –
Octavian Neamțu.[15]
Modest și cu dăruire pentru cauza refugiaților, Iustin
Handrea prin tenacitatea sa a pus bazele Căminului,
ducând convorbiri personale fie acasă ori la locul de
muncă cu oameni modești – țărani sau muncitori ori
meseriași smulși din rosturile lor, care erau amenințați
să fie înghițiți de anonimat în București. Chemându-i
săptămânal la Muzeul satului, i-a antrenat în diverse
activități cultural - artistice și în jocuri specifice din
regiunea lor.[17] Colaborator din această perioadă și
vicepreședinte al Căminului[17], Vasile Netea îi dedică
învățătorului Handrea – în 1944 cartea Figuri ardelene.
[20]
În această perioadă colecțiile învățătorului au fost
transferate mai întâi la Făgăraș și apoi la București,
la „Muzeul Satului”, de unde o parte se vor reîntoarce la
Maiorești, de unde la moartea sa (1973) au fost cedate,
alături de biblioteca sa, noului înființat muzeu din
Reghin.[9]
Cărți scrise de Iustin
Handrea[modificare | modificare sursă]
 Muzeul șolar pentru învățământul elementar și
mediu, Editura de Stat Didactică și Pedagogică,
București, 1957
 Material didactic de Științe Naturale și Agricultură,
Editura Didactică și Pedagogică, București 1969
 Trei ani cu refugiații ardeleni, Fundația culturală
Regală „Regele Mihai I”, București, 1945
 Cronica șezătorilor duminicale ale Căminului cultural
„Avram Iancu” din primul an de activitate 17 aug.
1941 - 17 aug. 1942, Fundația Culturală
Regală „Regele Mihai I”, București, 1942
 Activitatea Căminului Cultural ,,Avram Iancu” al
Refugiaților Ardeleni din București, în Cronica
șezătorilor duminicale ale căminului cultural "Avram
Iancu"din al treilea an de activitate 17 aug. 1943 - 17
aug. 1944, Fundația Culturală Regală ,,Regele Mihai
I”, București, 1944
 Versuri pentru Ardeal, Imprimeriile Dacia Traiana,
1945
 Calendarul refugiatului ardelean pe anul 1944
(îngrijit de Iustin Handrea)

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Maiorești, Mureș

Note[modificare | modificare sursă]
A
  Activitate desemnată de denumirea de caiman și,
care implica aprovizionarea cu lemne pentru noapte,
curățenia după plecarea muncitorilor forestieri la
lucru, aducerea apei, fierberea mâncării.
B
  Aceasta mai târziu va iscăli cu pseudonimul Ioana
Morăreanca, numeroase cronici în ziarul „Ardealul”.
[5]
C
  Unitățile de Șoimi ai Carpaților aveau menirea să
cultive portul, obiceiurile și jocul popular național.[21]
 D Căminul cultural „Avram
Iancu” al Refugiaților
 Ardeleni a fost o instituție
creată inițial cu cu
denumirea de „Căminul
Cultural al Refugiaților
Mureșeni”, având la origine
menirea de a-i reprezenta
pe refugiații din zona
Mureșului. Rapid însă a
devenit un mediu protector
pentru toți refugiații
ardeleni.[15]
„Obiectivele acestui centru al românismului
ardelean erau îndrumarea vieții locale a
refugiaților, crearea unei legături de comunitate
între aceștia, asigurarea unui spațiu de
manifestare culturală, educarea tineretului
refugiat, menținerea legăturii cu familiile
lăsate acasă, popularizarea specificului
folcloric al zonelor ocupate, menținerea sănătății
și utilizarea tuturor armelor intelectuale și
politice în slujba recuperării Ardealului.[15]”

E
  În cadrul colecției i-au fost publicate „Calendarul
refugiatului ardelean”, trei volume (1942, 1943, 1944)
de cronici ale șezătorilor și manifestațiilor Căminului
cultural “Avram Iancu”, antologia de „Versuri pentru
Ardeal”, și lucrarea „Trei ani cu refugiații ardeleni”.[5]

Referințe[modificare | modificare sursă]
1. ^ a b c d „Oameni de seamă ai satului Iustin Handrea – Pedagogul
de la Maiorești”, Dărăban, 2009
2. ^ Iustin Handrea „omul faptei bune” în documentele de arhivă (I),
Diaconescu, 2012, p. 304
3. ^ Op. cit. Bibliografie: Iustin Handrea „omul faptei bune” în
documentele de arhivă (I), Diaconescu, 2012, p. 303
4. ^ Iustin Handrea „omul faptei bune” în documentele de arhivă (I),
Diaconescu, 2012, p. 305
5. ^ a b c Memorii, Netea, 2010, p. 137
6. ^ a b c Oameni de seamă ai satului - Iustin Handrea Învățător la
Bozed, Dărăban, 2009
7. ^ a b Iustin Handrea (II), Dărăban, 2009
8. ^ Memorii, Netea, 2010, p. 76
9. ^ a b Memorii, Netea, 2010, p. 79
10. ^ Monografia satului Maiorești, Maior, 2005
11. ^ Memorii, Netea, 2010, p. 99
12. ^ Memorii, Netea, 2010 p. 109
13. ^ fr Revue roumaine d'histoire, Volumul 13, Edițiile 4-6, 1974, p.
778, accesat la 11 aprilie 2015
14. ^ Memorii, Netea, 2010, p. 141
15. ^ a b c d Memoria tiparului, presa mureșeană în secolul XX, Teză de
Doctorat, Angela - Daniela Măgherușan (Precup), Facultate de
Științe și Litere - Universitatea Petru Maior Târgu Mureș, 2013,
accesat 2013.10.12
 16. ^ Almanah Flacăra, 1987, p. 269, accesat la 11 aprilie 2015
17. ^ a b c Vasile Netea - Luptător împotriva dictatului de la Viena,
Gabriel Țepelea în Vasile Netea. Evocări și bibliografie – vol.
îngrijit de Dimitrie Poptămaș și Melinte Șerban, Editura Ardealul,
Târgu-Mureș, 2008, pp. 30-35
18. ^ Memorii, Netea, 2010, p. 21
19. ^ Memorii, Netea, 2010, p. 142
20. ^ Vasile Netea în lupta pentru Transilvania  , Grigore Ploeșteanu
în Vasile Netea. Evocări și bibliografie – vol. îngrijit de Dimitrie
Poptămaș și Melinte Șerban, Editura Ardealul, Târgu-Mureș, 2008,
pp. 36-38
21. ^ Mureșul superior - Vatră de cultură românească, Vasilea Netea,
Editura Cuvântul, București, 2006, ISBN 978-973-99882-6-1

Bibliografie[modificare | modificare sursă]
 Oameni de seamă ai satului Iustin Handrea –
Pedagogul de la Maiorești, Prof. Gheorghe
Dărăban, Opinia Mureșeană, 2009-08-19; accesat
2013.05.24
 Oameni de seamă ai satului - Iustin Handrea 
Învățător la Bozed, Prof. Gheorghe Dărăban, Opinia
Mureșeană, 2009-08-25; accesat 2013.05.24
 Iustin Handrea (II), Prof. Gheorghe Dărăban, Opinia
Mureșeană, 2009-09-06; accesat 2013.05.24
 Memorii, Vasile Netea, Fundația Culturală “Vasile
Netea” Caiete mureșene – nr. 21, Editura Nico,
2010, ISBN 978-606-546-049-2
 Iustin Handrea „omul faptei bune” în documentele de
arhivă (I), Aurelia Diaconescu, Anuarul Arhivelor
Mureșene, Serie Nouă Nr. I (V); Arhivele Naționale
Județul Mureș, Asociația arhiviștilor „David Prodan”
Filială Tîrgu – Mureș;, Tîrgu – Mureș, 2012, pp. 295-
317, accesat 2013.05.24

Lectură suplimentară[modificare | modificare
sursă]
 Maior, Beniamin Ioan, Monografia satului Maiorești,
județul Mureș, Editura Buna Vestire, 2005, ISBN
973-8452-76-7
 Dr. Florin Bogdan, Muzeul Național al Unirii, Alba
Iulia; dr. Monica Avram, Biblioteca Județeană Mureș;
Elena Mihu, Târgu-Mureș, Bibliofili mureșeni de
odinioară. Iustin Handrea și colecția sa de carte
românească veche, Conferința Biblioteca Județeană
Mureș: un secol în serviciul comunității, Târgu -
Mureș, 21 - 22 noiembrie 2013
 Lazăr Lădriu, Iustin Handrea. Intelectual și luptător
pe baricada Neamului, Anuarul Marisia Nr. XXX,
Etnografie și Artă populară, Muzeul Județean Mureș,
Ed. Mega, 2012, Cluj-Napoca, I.S.S.N. 1016 – 9652,
p. 397
  Melinte Șerban, Iustin Handrea: un om, un destin, o
operă, Reghinul cultural : studii și articole. Vol. 3,
Coordonatori: dr. Grigore Ploeșteanu și prof. Marin
Șara, Biblioteca municipală Petru Maior, 1994, p
159-177, ISBN 973-9168-29-9

Categorii: 
 Decese în 1973
 Decese pe 28 octombrie
 Articole bune
 Nașteri în 1905
 Oameni din județul Mureș
 Scriitori români din secolul al XX-lea
 Învățători români
 ASTRA
Meniu de navigare
 Nu sunteți autentificat
 Discuții
 Contribuții
 Creare cont
 Autentificare
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric

Căutare
窗体顶端

窗体底端

 Pagina principală
 Schimbări recente
 Cafenea
 Articol aleatoriu
 Facebook
Participare
 Cum încep pe Wikipedia
 Ajutor
 Portaluri tematice
 Articole cerute
 Donații
Trusa de unelte
 Ce trimite aici
 Modificări corelate
 Trimite fișier
  Pagini speciale
 Navigare în istoric
 Informații despre pagină
 Citează acest articol
 Element Wikidata
Tipărire/exportare
 Creare carte
 Descarcă PDF
 Versiune de tipărit
Limbi
Adaugă legături
 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 2 noiembrie 2018, ora 22:53.
 Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.
 Politica de confidențialitate
 Despre Wikipedia
 Termeni
 Dezvoltatori
 Statistics
 Cookie statement
 Versiune mobilă