Maiorești, Mureș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Maiorești
—  sat  —

Maiorești
Maiorești (România)
Poziția geografică
Coordonate: 46°54′26″N
24°48′38″E46°54′26″N 24°48′38″E

Țară  România
 Mureș
Județ

Comună Rușii-Munți

SIRUTA 119171
 Prima atestare 1461

Populație (2011)

 - Total 223 locuitori

Fus orar EET (+2)

 - Ora de vară (DST) EEST (+3)

Cod poștal 547506

Prezență online

GeoNames 

Modifică date / text 

Maiorești (Huduc în trecut) este un sat în comuna

Rușii-Munți din județul Mureș, Transilvania, România.
Se află pe Valea Mureșului, Toplița și Reghin, nu
departe de locul în care Mureșul iese din Defileul Deda -
Toplița. Până în anul 1920 satul a fost numit Huduc,
nume împrumutat de la pârâul Huduc, pârâu care
izvorăște de pe colinele care împrejmuiesc satul,
traversează satul și se unește cu râul Mureș.

Cuprins
 1Istoric
 1.1Perioada revoluției de la 1848
 1.2Perioada Marii Uniri
 1.3Perioada interbelică
 1.4Cedarea Ardealului
 2Locașuri de cult
 3Personalități
 4Vezi și
 5Note
 6Bibliografie
 7Lectură suplimentară

Istoric[modificare | modificare sursă]
 Maiorești în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773

Deși este atestat documentar în 1461, Maioreștiul are o

istorie mult mai veche, mărturie stând urmele de
civilizație descoperite de-a lungul timpului prin săpături
arheologice. Au fost scoase la iveală unele substrucții
de ziduri, țigle romane și elemente ceramice pentru
paviment în formă de 8, dovedind că pe cuprinsul
localității au existat așezări rurale din Dacia romană
intracarpatică.[1]
Denumirea satului provine se pare de la un drum ! De
fapt e vorba de o ulita ingusta formata pe vremea
castrului roman de la Brancovenesti,unde "se
inglobeaza mai multe asezari rurale" si unde niste "urme
de zidarii si diferite obiecte de factura romana,culese din
punctul *Elovar* ( situat la Maioresti jud. Mures ) ar
indica acolo numai un turn roman de paza."Deci
"numele satului deriva de la drumul roman" ,insa in
denumirea lui slava. "Deci fiind aici un turn de paza
avansata a castrului de la Brancovenesti,e aproape
sigur ca in jurul lui,a luat fiinta satul sau asezarea
umana compacta,care avea incredere si siguranta in
turnul de paza,iar locuitorii linistiti isi puteau vedea de
indeletnicirea lor care a fost pastoritul sau
agricultura,facuta in lunca Muresului,teren atat de fertil
si producator de cereale." Se pare ca turnul respectiv a
fost asezat in capul dealului ( unde e astazi cimitirul)
fiindca acolo "vizibilitatea era exceptionala si isi atingea
scopul pentru care a fost zidit,putand cu usurinta sa fie
anuntati cei din castrul Brancovenestiului,despre
aparitia inamicului." Satul apare atestat in 1461,insa
"turnurile de aparare romana au fost pana la anul 271
era noastra,deci s-ar putea ca satul sa dateze de atunci
ca asezare romana".
În anul 1760 a fost construită prima biserică a satului și
a fost pictată de zugravul Ion Doinaru. Biserica
construită din lemn a fost sfințită în 15 mai 1761 de
către episcopul ortodox Sofronie Chirilovici de
la Rășinari, parohia fiind înființată abia în 1828. La
câțiva ani distanță de la sfințirea bisericii, prin
intermediul preotului Ioan Maior, populația în totalitate
ortodoxă, a fost convertită la greco-catolicism,
păstrându-și această confesiunea până în anul 1948.
Un alt preot care a slujit în această perioadă în biserica
din sat a fost Elisie Maior (182-1869).
În anul 1733 Inochentie Micu Klein, într-o conscripție a
vremii, printre altele sunt menționate și cele 4 sate care
formează și astăzi comuna Rușii-Munți. Maioreștiul,
atunci Huduc, transcris de către Inochentie
Micu Huducs este descris ca o comunitatea formată din
20 familii fără un preot unit. Între anii 1760-1762,
conform altei conscripții, Huducul numără 19 familii. În
următorii ani satul cunoaște o oarecare dezvoltare care
are drept consecință o creștere a sporului demografic,
astfel că în 1805 satul este format din 53 de familii.
Între anii 1815-1817 pe fondul unei sărăcii și a foametei
crâncene generalizate, populația Transilvaniei se
confruntă cu o epidemie de holeră care afectează o
mare parte locuitorilor Ardealului, inclusiv populația
Maioreștiului. Din dorința de a reduce efectele
epidemiei, ulițele satului au fost acoperite cu spini,
pentru a-i împiedica pe cei bolnavi să intre în contact cu
cei sănătoși. O parte din locuitorii satului se refugiază
într-o pădure din apropiere, pădurea Rogina, până la
dispariția epidemiei.
Locuitorii satului Maiorești, iobagi, ca și ceilalți locuitori
ai satelor învecinate se aflau sub stăpânirea baronilor
de la Brâncovenești. Datorită muncilor grele la care erau
supuși, precum și dărilor împovărătoare, mulți din
locuitorii satului s-au refugiat în Moldova. Mai târziu, în
1848, oamenii boronului l-au obligat și pe preotul
satului, N. Handrea să ia calea Moldovei. Datorită
aceluiași tratament din partea baronului, alți locuitori ai
satului au ales calea haiduciei. Cel mai cunoscut dintre
aceștia a fost Pavel Handrea. Acesta, precum Pintea
Viteazul, și-a format o ceată de 12 flăcăi, împreună
făcându-și veacul haiducind în împrejurimile Topliței,
având ca și cartier general stâncile de la Ciobotani.
După o îndelungă haiducie, în care au jefuit trăsurile
bogaților care se îndreptau spre Borsec, în cele din
urmă și aceștia au fost obligați să se refugieze în
Moldova.
Perioada revoluției de la
1848[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Revoluția de la 1848 în Imperiul
Austriac.
Ideile revoluționare europene din jumătatea secolului al
XIX își găsesc ecoul în Ardeal și în satul Huduc.
Locuitorii Huducului și a satelor învecinate, Rușii Munți
și Morăreni, înfierbântați de spiritul Revoluției de la
1848, participă la Adunarea revoluționară de la Măierău
(astăzi Aluniș). Adunarea a avut loc în data de 29 iunie
1848 și a fost organizată de preotul Ștefan Branea -
unul din participanții la Adunarea de la Blaj din 3/15 mai
1848. Locuitorii celor 3 i-au avut în frunte pe preoții
Chiril Dumbravă și George Sava.
Cel mai de seamă revoluționar al Revoluției din 1848,
pe care l-a dat Huducul a fost tribunul Ioan Maier.
Acesta a fost unul din cei mai apropiați colaboratori ai
revoluționarului, Constantin Romanu Vivu, în 1848
prefect al Legiunii a XII-a a Mureșului de Sus. Ioan
Maier a fost alături de prefectul mureșan până în
momentul în care legiunile acestuia din urmă au fost
lichidate.
Represaliile la adresa românilor participanți la revoluție
nu s-au lăsat mult așteptate. În data de 22 februarie
1849 unitățile nobilimii maghiare au pornit din Aluniș
îndreptându-se spre satele din apropiere. Conform
cronicarului vremii, Ștefan Branea,[2], armatele
ungurești au atacat satele Rușii Munți, Morăreni,
Maiorești și Dumbrava, omorând orice locuitor întâlnit în
cale. Numărul exact al victemelor nu este cunoscut
până în prezent. Speriați de crimele înfăptuite de
armatele ungurești, dar și de jaful general al militarilor,
populația celor 4 sate s-a refugiat prin pădurile din
împrejurimi. În ziua următoare represiunile și crimele
împotriva populației românești au continuat. Populația
ascunsă în pădurile de pe Valea Fiscăului a fost
măcelărită. Conform cronicarului Ștefan Branea în
fiecare tufă se afla un om mort împușcat.[2] Pe 24
februarie un număr de 24 de ruseni, morăreni,
dumbrăveni au fost împușcați și măcelăriți, corpurile
acestora fiind aruncate în balta Zălăuașului de lângă
Aluniș.
După revoluția din 1848, în 1854, situația socială și
economică a huducenilor s-a schimbat, participanții la
revoluție fiind împroprietăriți. Locuitorii satului au primit
pământuri, păduri și li s-a acordat și drepturi de pășunat,
toate acestea în baza calității de participant la revoluție
sau de urmaș al unui revoluționar. În Maiorești calitatea
de participant la revoluție a fost respectată cu sfințenie,
fiind de multe ori asimilată precum o normă juridică.
Revoluția a adus schimbări pozitive pentru populația
Maioreștiului și în plan cultural. Conform unui document
din 1865, publicat de Șerban Polverejan, aflăm că în
această perioadă în sat era deja înființată o școală
românească pentru clasele I-IV. Din același document
aflăm și numele învățătorului din acea perioadă, Vasilie
Maier.[3]
Un alt nume care a contribuit la dezvoltarea culturală a
Maioreștiului este și preotul satului, Vlase. Harnicul
folclorist, născut la Blaj, preotul Vlase, a adunat un
material folcloristic bogat, o parte din aceasta
înmânând-o profesorului Ioan Micu Moldovan. Colecția
acestuia din urmă, împreună cu colecția preotului Vlase
a fost tipărită în 1885 de Andrei Bîrseanu și Ioan Urban
Jarnic - sub numele Doine și strigături din Ardeal. O altă
parte a manuscriselor preotului Vlase, aflate în custodia
lui Ioan Micu Moldovan, au fost publicate de profesorul
Traian Gherman între anii 1926-1927 în
revista Comoara satelor.
Perioada Marii Uniri[modificare | modificare sursă]
În perioada care a precedat formarea României Mari au
fost înființate consilii și gărzi naționale, cu ajutorul
cărora a fost înlăturată administrația locală austro-
ungară. La 22 noiembrie 1918 la Maiorești a fost înființat
Consiliul, preotul Nicolae Petruțiu - preotul satului fiind
ales președinte, iar învățătorul Laurian Maier fiind ales
comandantul gărzii. Doi din locuitorii Maioreștiului,
George Panga și Ștefan Precup, au fost aleși membri
supleanți ai Consiliului Național Român din cercul
Reghinului.
Fiorul patriotic se redeșteaptă în sufletele huducenilor și
în preajma Marii Uniri. Huducul, reprezentând și
Morăreniul, a trimis 3 oameni la adunarea de la Alba
Iulia: învățătorul satului Laurian Maier și țăranii satului
George Panga și Ștefan Precup.
După înfăptuierea Unirii, țăranii Maioreștiului alături de
locuitorii celorlalte sate au participat într-un număr mare
la manifestația de la Deda, organizată în întâmpinarea
Armatelor Române.
Perioada interbelică[modificare | modificare sursă]

Maioreşti - Monumentul comemorativ ridicat spre cinstirea celor căzuţi

în apărarea cauzei naţionale. În spate se poate observa clădirea
căminului cultural
Între cele două războaie mondiale satul cunoaște
prefaceri semnificative atât din punct de vedere
economic și social, dar mai ales din perspectiva vieții
culturale. Cu ajutorul Asociațiunii pentru literatură
română și cultura poporului român în 22 aprilie 1923 a
fost înființată în sat o bibliotecă. Au fost pornite diferite
campanii de promovare și de suținere a culturii române,
la care luau parte alături de localnici învățători, preoți
din satele învecinate. În satele din zonă au fost
organizate unități de Șoimi ai Carpaților, care aveau
menirea să cultive portul, obiceiurile și jocul popular
național. Huducul întotdeauna s-a înflat în fruntea
organizării unor astfel de activități.[4]
Învățătorul Iustin Handrea (1906-1972), născut în
Huduc, a fost unul din cei mai mari susținători ai
promovării culturii românești în rândul maselor. De-a
lungul vieții sale a făcut eforturi uriașe pentru ridicarea
culturală-socială și economică a satului natal, precum și
pentru scoaterea la lumină a comorilor și potențialului
cultural din Huduc. Cele mai mari realiyări ale sale sunt
legate de înființarea unui cămin cultural local (membri
acestuia fiind toți locuitorii satului), un monument ridicat
în cinstea eroilor români căzuți în apărarea identiții
naționale. Același învățător a pornit și o campanie
pentru dezvoltarea ramurilor agricole, în aces sens
pornind acțiuni concrete în intensificarea culturii
legumelor, în extinderea pomiculturii, în selecționarea
semințelor de cereale, îmbunătățirea activității de
creștere a vitelor.
Pe plan cultural, învățătorul a înființat în
cadrul Asociațiunii pentru literatură română și cultura
poporului român o secție a Șoimilor Carpaților, pentru
promovarea portului și dansurilor populare. Cu această
organizație a cutreierat satele din împrejur la mai multe
întâlniri cu caracter patriotic. În anul 1936, Handrea, din
însărcinarea Despărțământului Astrei, a condus echipa
de călușeri a comunei Săcalul de Câmpie la un mare
congres de etnografie, desfășurat la Hamburg.
Cedarea Ardealului[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Dictatul de la Viena.
După Dictatul de la Viena din 1940 vitregirea
învățământului românesc din Transilvania a atins și
localitățile de pe Valea Mureșului, situația fiind
asemănătoare în mai toate satele de pe suprafața
Ardealului. Conform unor statistici, până la 30
august 1940, în nord-estul Transilvaniei existau 1966 de
școli primare de stat și 4692 învățători. După Dictatul
din 30 august din cei 4692, 3982 au fost obligați să-și
părăsească casele și să se refugieze. [5] Între 1940-
1941, în Maiorești și în localitățile din împrejurimi, mii de
copii români au fost obligați să învețe în școli în care
corpul profesoral era format din profesori unguri.
Conform statisticilor, Huducul (denumirea veche a
Maioreștiului), avea 50 de elevi români și un singur
profesor ungur.[5]

Locașuri de cult[modificare | modificare sursă]

Fosta biserică de lemn din Maioreşti, acum mutată în incinta Mănăstirii

Sf. Maria din Techirghiol, județul Constanța

Maioreşti - Biserica din piatră

Biserica construită în 1760 a funcționat ca lăcaș de cult

pentru credincioșii satului până în anul 1935. În 1931, în
timpul unei călătorii prin zonă, biserica îi atrage atenția
lui Carol al II-lea, impresionându-l prin originalitatea și
arhitectura arhaică a construcției. Ca urmare a dorinței
regelui de a avea această biserică pe domeniul său de
la Sinaia, Guvernul hotărăște în 1935 să strămute
biserica în parcul reședinței regale de la Sinaia.
Locuitorilor satului li se oferă despăgubiri pentru a-și
putea reclădi o altă biserică. Noua biserică a fost
construită din piatră și a fost ridicată pe locul celei vechi.
Preoți
 în jurul anului 1863 - a slujit preotul Vlase
  până în anul 1848 - N. Handrea
 Nicolae Petruțiu (1918)
 dupa cedarea Ardealului de Nord si pana in 1948
cand cultul greco-catolic a fost desfiintat - a slujit
preotul Beniamin Ioan Maior,nascut in Maioresti la
data de 28 aprilie 1908
Articol principal: Biserica de lemn din Maiorești.

Personalități[modificare | modificare sursă]
 Tit Liviu Chinezu (n. 1904 - d. 1955) - episcop
 Iustin Handrea (n. 1905 - d. 1973)
 George Panga (1885 - 1931), deputat în Marea
Adunare Națională de la Alba Iulia 1918
 Constantin Precup (1886 - 1961), deputat în Marea
Adunare Națională de la Alba Iulia 1918

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Biserica de lemn din Maiorești

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ villae, vici, pagi, Așezările rurale in Dacia romana
2. ^ a b Vasile Netea în Mureșul superior - Vatră de cultură
românească. citează din Cronica evenimentelor din anii 1848-
1849, p.77
3. ^ Vasile Netea Mureșul superior - Vatră de cultură românească.
4. ^ Vasile Netea. Mureșul superior - Vatră de cultură românească.
5. ^ a b http://static.scribd.com/docs/b3teefk828xzh.pdf

Bibliografie[modificare | modificare sursă]
 Mureșul superior - Vatră de cultură
românească. Vasilea Netea. Editura Cuvântul.
București, 2006
 Cronica evenimentelor din anii 1848-1849

Lectură suplimentară[modificare | modificare
sursă]
 Maior, Beniamin Ioan, Monografia satului Maiorești,
județul Mureș, Editura Buna Vestire, Blaj,
2005, ISBN 973-8452-76-7

Categorie: 
 Sate în județul Mureș
Meniu de navigare
 Nu sunteți autentificat
 Discuții
  Contribuții
 Creare cont
 Autentificare
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric

Căutare
窗体顶端

窗体底端

 Pagina principală
 Schimbări recente
 Cafenea
 Articol aleatoriu
 Facebook
Participare
 Cum încep pe Wikipedia
 Ajutor
 Portaluri tematice
 Articole cerute
 Donații
Trusa de unelte
 Ce trimite aici
 Modificări corelate
 Trimite fișier
 Pagini speciale
 Navigare în istoric
 Informații despre pagină
 Citează acest articol
 Element Wikidata
Tipărire/exportare
 Creare carte
 Descarcă PDF
 Versiune de tipărit
În alte limbi
 ‫مصرى‬
 Cebuano
 Esperanto
 Magyar
 Srpskohrvatski / српскохрватски
 Српски / srpski
 Українська
Modifică legăturile
 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 30 mai 2020, ora 00:07.
 Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.
 Politica de confidențialitate
 Despre Wikipedia
 Termeni
 Dezvoltatori
 Statistics
 Cookie statement
 Versiune mobilă