Sunteți pe pagina 1din 1

Amenzi uriașe pentru zeci de anagajatori din Cluj

O amplă acțiune a Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj ce a vizat respectarea


normelor privind relațiile de muncă și securitatea în muncă la angajatorii care
desfășoară activități în domeniul construcțiilor s-a lăsat cu amenzi de peste
620.000 de lei.
Potrivit ITM Cluj, dintre cei 81 de angajatori verificați, la 31 dintre aceștia au fost găsite o
serie de nereguli. Astfel, la 16 societăți au fost descoperite 28 de persoane care prestau activi-
tăți fără forme legale la angajare, sancțiunile aplicate în aceste cazuri ridicându-se la 560.000
lei. De asemenea, în cazul a 15 firme au fost aplicate amenzi de 61.500 lei pentru nerespectarea
normelor privind securitatea și sănătatea în muncă, iar în cazul altor 32 au fost aplicate aver-
tismente. Tot în cadrul verificărilor făcute inspectorii ITM Cluj a fost aplicată o amendă de
1.000 de lei pentru nerespectarea distanței față de lucrătorii care se aflau în pauza de masă.

marți, 28 iulie 2020 • anul XXXI, nr. 9003 • ISSN 1843-7311 • www.ziarulfaclia.ro • 12 pagini – 2,5 lei

Vor fi sau nu alegeri locale,


Zilele trecute a fost avansată
Temele primei ideea că alegerile locale din
toamnă ar putea fi amânate, în

urne valorice contextul creșterii cazurilor de


îmbolnăviri cu COVID-19, din
ultima vreme.
Ipoteza a venit chiar din tabăra
în septembrie? situația se agravează, alegerile ar
trebui amânate, pentru sănătatea
noastră, a tuturor. „Comunitățile
funcționează și majoritatea func-
liberalilor, prin vocea europarla-
mentarului clujean Rareș Bogdan ționează bine, mai ales că au 4
Demostene ȘOFRON care a spus că se îndoiește că se va ani de experiență. Mulți spun că
ajunge la alegeri, dată fiind situația acum suntem ca și în stare de răz-
actuală a epidemiei. boi mondial, așa încât în vremuri
Localele amânate deja din iunie excepționale se impun și măsuri
excepționale. Este punctul meu

U
au ca nou termen 27 septembrie
rmăresc cu atenție, seară de seară, 2020, iar campania electorală ar de vedere, nu al partidului sau al
știrile, dorința fiind una singură, urma să înceapă cu 30 de zile îna- guvernului”, a declarat Marius Ni-
cea de a fi informat. Ascult aceleași inte, mai exact în 28 august. coară.
personaje din istoria ale politicii româ- Parlamentarii clujeni, de la pute- Și deputatul liberal Sorin Mol-
nești de ieri, de azi și de mâine. Ascult re și din opoziție, deopotrivă, con- dovan atrage atenția asupra faptu-
aceleași ”fascinante” povești, pe care le- sideră că amânarea alegerilor este lui că evoluția îngrijorătoare a nu-
am introdus în prima urnă valorică, cea a o variantă demnă de luat în calcul, mărului de cazuri de COVID-19
capilor de serie. dacă numărul îmbolnăvirilor cu face ca amânarea alegerilor să re-
Covid 19, pe care îl voi numi simplu COVID-19 va mai crește. prezinte o variantă pentru guvern.
C19, face parte din existența noastră. Ne Astfel, senatorul PNL, Marius Anca M. Colibășanu
culcăm cu el, ne trezim cu el, luăm micul Nicoară, atrage atenția că dacă continuare în pagina a 4-a
dejun, ne bem cafeaua cu el, o luăm spre
locurile de muncă avându-l alături de noi.
Mai mult, ne însoțește în toate întâlnirile Cluj-Napoca, un oraș pentru pietoni fi amenajată pornind de la ideea că
orașul trebuie perceput la nivelul
Secție nouă ATI,
pe care le avem. Discutăm despre el, îl în- la Spitalul de Boli
toarcem pe toate fețele. Are o răbdare de Primăria Cluj-Napoca, prin Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC) pietonului, al transportului în co-
fier, rezistând la toate criticile aduse. Nu organizează o nouă dezbatere publică online, astăzi, de la ora 17.00, cu mun și al mobilității alternative. Infecțioase
scăpăm de C19 nici în mijloacele de trans- tema ”Concept de amenajare oraș pentru pietoni – cartier Grigorescu”. Dezbaterea de marți, 28 iulie 2020, Ieri s-a deschis o secție
port în comun sau în cele personale. A este organizată online, prin interme- nouă de Terapie Intensivă la
devenit eroul principal al unui serial care Aceasta încheie seria de consultări bazate pe principiile „oraș pentru diul platformei ZOOM și va fi trans-
publice din luna iulie în cadrul cărora pietoni” („walkable city”) și „green Spitalul Clinic de Boli Infec-
nu se mai sfârșește. Din cauza lui au ajuns misă live pe paginile de Facebook Mu- țioase din Cluj-Napoca, pen-
să se certe până și politicienii, o altă saga reprezentanți ai administrației publice, city”. Municipalitatea a demarat nicipiul Cluj-Napoca și CIIC - Centrul
alături de experți în diverse domenii și programul de investiții „oraș pen- tru pacienții cu coronavirus
interesantă și de urmărit. Cele mai recente de Inovare și Imaginație Civică. și pentru că situația în care
episoade vizează cuplul Marcel Vela-Raed cetățeni au discutat despre viitorul ora- tru pietoni” („walkable city”) prin Seria dezbaterilor publice cu pri- ne aflăm impunea acest lucru.
Arafat, două păreri diferite, contraziceri șului, în încercarea de a pregăti orașul care și-a propus ca astfel de proiecte vire la realizarea Strategiei Integrate Prefectul Mircea Abrudean a
peste contraziceri pe tema locurilor la pentru nevoile locuitorilor pe un ori- să ajungă treptat în toate cartierele de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021- precizat că în cadrul acesteia
ATI, între a fi sau a nu fi. Nu este singurul zont de timp mai larg, 2021- 2030. orașului. Un prim exemplu de suc- 2030 a fost organizată de Centrul vor fi 11 paturi. „Azi (n.r: ieri)
caz în care doi politicieni au păreri diferi- În ultimii ani, Primăria Cluj-Na- ces este reamenajarea străzii Mol- de Inovare și Imaginație Civică al deschidem secția nouă ATI
te, mai sunt și vor mai fi. poca a demarat ample proiecte de nar Piuariu din cartierul Mărăști, Primăriei Cluj-Napoca, în partene- cu 11 paturi la SCBI. Unitatea
continuare în pagina a 12-a reamenajare urbană a diverse zone prima stradă ”smart” din România. riat cu Asociația de Dezvoltare In- mobilă este depozitată la se-
din centrul municipiului, proiecte O zonă a cartierului Grigorescu va tercomunitară Zona Metropolitană. diul IGSU în București și poa-
te să ajungă la noi în câteva

Examenul de admitere la UMF Cluj – finalizat cu succes ore, fiindu-ne alocată deja. În
acest moment avem 3 locuri
libere la ATI, plus cele 11 care
Cea mai mare notă obținută ul universității și afișate la se deschid azi, deci un total
anul acesta la concursul avizierele din str. Victor Babeș de 14”, a declarat Mircea Ab-
de admitere la UMF „Iuliu nr. 8. rudean. Anestezia și terapia
Hațieganu”, specializarea intensivă reprezintă o ramură
Medicină, este 9,82. La *** a medicinei destul de dificilă
Medicină dentară cea mai mare Examenul de admitere, organi- și solicitantă, ea reprezentând
notă este 8,82, iar la Farmacie zat - în premieră în istoria UMF o secție indispensabilă fiecă-
9,94. „Iuliu Hațieganu”! -, în două zile rui spital. Secțiile de terapie
consecutive, 25 și 26 iulie 2020, a intensivă sunt cele în care se
La Balneo-fiziokinetoterapie fost finalizat cu succes. îngrijesc pacienții cu organe
și recuperare nota cea mai „În contextul epidemiologic lezate sau cu funcții alterate
mare este 9,70, iar la Asistență actual, printr-un efort colectiv și și reprezintă unele dintre cele
medicală generală, Radiologie o mobilizare fără precedent, con- mai bine dotate secții din-
și imagistică, Tehnică dentară cursul s-a desfășurat în condiții tr-un spital, beneficiind atât
și Nutriție și dietetică prima de maximă siguranță și fără pro- de aparatură performantă
notă de intrare este 10. bleme pentru toți cei implicați, pentru specificul problemei,
candidați și organizatori. cât și de personal bine instru-
Rezultatele examenului au M. TRIPON it.
fost făcute publice pe site- continuare în pagina a 4-a A.M.C.

Redacția ziarului „Făclia de Cluj” – str. Clinicilor nr. 33 (stațiile Agronomia - str. Moților)
Mică și mare publicitate: • ORAR: luni-vineri orele 9-17, duminică orele 15-17
• Tel/fax: 0264-450.707 • e-mail: publicitate@ziarulfaclia.ro, 0788-476.727 • reclama@ziarulfaclia.ro, 0788-307.324

S-ar putea să vă placă și