Arta Barocă

În secolul XVII și începutul secolului XVIII se manifestă în

artă un curent numit Baroc.
Stilul baroc a fost îmbrățișat atât de Biserica Catolică cât și
de aristocrația epocii și s-a răspândit în toată Europa (cu
excepția zonei de sud-est care era sub ocupație otomană)
și în unele colonii spaniole sau portugheze.
Clădirile devin mai ornamentate decât în epocile anterio-
are, iar operele de artă capătă o tentă de dramatism și
grandoare.
Printre clădirile tipic baroce se numără Palatul Versailles
(Franța), Palatul Petrodvoreț (Rusia), Palatul Brukenthal
din Sibiu (România), Colonada din Piața Sf. Petru din
Roma (Italia), Abația Melk (Austria) și multe altele.
În pictură apare tehnica „clar-obscur” care prin contrastul
coloristic puternic între fondul întunecat și personajele
scăldate în lumină accentuează dramatismul scenelor.
Nu dispar subiectele religioase sau mitologice, dar întâl-
nim tot mai des scene din viața cotidiană a epocii, peisaje,
natură moartă și alte subiecte laice.
Între pictorii din această epocă menționăm nume ca
Rembrandt, Rubens, van Dyck, Poussin, Caravaggio, Tie-
polo, Velazquez.
În sculptura barocă nu mai vorbim doar de statui individ-
uale, ci mai ales de ansambluri de sculpturi sau sculpturi
monumentale cu mai multe personaje.
Fontana di Trevi (Roma) e citată cel mai des ca ansamblu
specific baroc, dar putem menționa și sculpturile care îm-
podobesc palatele și grădinile din această perioadă.