“Hoinarul deasupra mării de ceață” este o pictură în ulei din 1818 a artistului
romantic german Caspar David Friedrich. Este considerată o capodoperă a roman-
Hoinarul deasupra mării de ceață
Caspar David Friedrich
tismului și una dintre cele mai reprezentative operele ale pictorului. În prezent se
află la Kunsthalle Hamburg, în orașul Hamburg.
În prim plan, un tânăr stă în picioare pe un vârf stâncos, cu spatele spre privitor. El
este îmbrăcat într-un pardesiu verde închis și ține în mâna dreaptă un baston. Cu
părul răvășit de vânt, hoinarul admiră un peisaj acoperit într-un nor mare de ceață.
Din ceață se ridică alte câteva creste, probabil similare celei pe care stă hoinarul,[4]
pe care se întrevăd pâlcuri de copaci. În depărtare, în stânga se văd niște munți
care trec ușor în câmpii joase în partea dreaptă. Dincolo de ele, ceața strălucitoare
se întinde la nesfârșit, contopindu-se cu cerul înnorat.
Peisajul a fost schițat în teren la Munții Elbei aflați în Saxonia și Boemia, dar adaptat
de Friedrich, conform obișnuinței sale, în studio. Pe fundal, în dreapta, este reprez-
entată movila Zirkelstein. Muntele din stânga ar putea fi Rosenberg sau Kalten-
berg. Grupul de stânci din mijlocul perspectivei este Gamrig, lângă Rathen. Perso-
najul se află pe vârful unui grup de stânci de pe dealul Kaiserkrone. Hoinarul dea-
supra mării de ceață este un tablou fidel stilului romantic și în special al stilului lui
Friedrich,[6] fiind similar altor lucrări ale sale, precum Stânci de calcar în Rügen și
Marea de gheață. Michael Edward Gorra remarca, într-o analiză din 2004, că mesa-
jul transmis de tablou este unul de auto-reflecție kantiană, exprimată prin privirile
hoinarului asupra obscurității mării de ceață.[4] De aceeași părere a fost și Ron S.
Dembo (2001), care a afirmat că Hoinarul prezintă o metaforă a viitorului necunos-
cut.[7] John Lewis Gaddis (2004) considera că poziția personajului deasupra stâncii
și în fața unor perspective tumultoase „este contradictorie, sugerând în același
timp stăpânirea asupra mediului și insignifianța individului în el”.[3]
Compoziția prin care protagonistul este întors cu spatele către privitor, cunoscută
sub numele „Rückenfigur”,[8] permite trăirea experienței lui Friedrich.[9] Însuși
Friedrich spunea în această privință: „Artistul trebuie să picteze nu numai ceea ce
are în față, ci și ceea ce vede în sine”.[10]
Scriitorul Robert Macfarlane a analizat tabloul din perspectiva influenței sale sem-
nificative asupra modului în care alpinismul era privit în lumea occidentală încă
din epoca romantică, numind-o „imaginea arhetipică a vizionarului alpinist” și
descriind-o a fi o reprezentare puternică a ideii că cucerirea culmilor munților este
un lucru admirabil, idee care în secolele trecute nu era des întâlnită.[11]