Marian Niță Cristinel Șonea

Mihai Eminescu și marea

~1~
~2~
Marian Niță Cristinel Șonea

MIHAI EMINESCU ȘI
MAREA

– Antologie –

Craiova, 2020

~3~
~4~
 CÂND MAREA...

Când marea turbează de valuri împinsă

Și-și scutură coama de spume și vânt,
Când nori-alung ziua din lumea cea plânsă,
Când tunete cânt;

Atunci printre nouri, prin vânt și prin unde

O rază de aur se toarce ușor
Și-n fundul sălbatec al mărei pătrunde
Prin vânt și prin nor.

Ce caută raza din ceruri venită,

Din galbena steauă ce-aleargă prin cer,
Ce caută-n mare, în noaptea-i cernită
Und-razele pier?

În fundul cel umed al mărei turbate,

În lumea-i noptoasă, în sânu-i de-amar,
Lucește o steauă în piatră schimbată,
În mărgăritar.

~5~
E-amantul a stelei ce palidă trece
Și-aruncă prin nori a ei rază de nea,
E-amantul căzut dintre stele, ce rece
În mare murea.

Tipărită în volum în Opere postume, 1905, p.

24-25, Opere I. Poezii, p. 470-471; Opere IV. Poezii,
p. 19, Opere V. Poezii, p. 23.
Se păstrează în manuscrisul 2259, 21 și este
elaborată, probabil, în 1869.

~6~
 http://merg.in/costinesti/de-vizitat/natura/marea-neagra-4479

~7~
~8~
CÂND PRIVEȘTI OGLINDA MĂREI

Când privești oglinda mărei,

Vezi în ea
Țărmuri verzi și cerul sărei,
Nor și stea.
Unda-n plesnetul ei geme
Și Eol
Sună-n papura ce freme
Barcarol.

Un minut dacă te-i pierde,

Tu, măcar,
Sub noianul mării verde
Și amar,
Colo-n umeda-i pustie,
Ca-n sicriu,
Te-ai simți pe vecinicie
Mort de viu.

Vezi pe buza mea pălită

Un surâs,

~9~
Vezi pe fruntea-mi liniștită
Dulce vis,
Și al luncei vânt de vară
Călduros
Cântă-n lira mea amară
Lănguros.

De-ai pătrunde c-o privire

Al meu sân,
Să vezi marea-i de mâhnire
Și venin,
Ai cunoaște-atuncea bine
Traiul meu:
Suflet mort, zâmbiri senine
Iată eu.

Tipărită în volum în Opere complete, 1914, p. 82;

Opere I. Poezii, p. 468; Opere IV. Poezii, p. 20-21;
Opere V. Poezii, p. 23-24.
Se păstrează în manuscrisul 2259, 18-18v. Este
datată: iul [1]869.
O versiune din manuscrisul 2262, 6 poartă titlul
„Din stele și flori”.
~ 10 ~
~ 11 ~
~ 12 ~
 UNDA SPUMĂ

Unda spumă, vântul trece

Cu suflarea-i rece
Peste marea ce suspină
Tristă, dar senină.

Cum nu-s vântul ce aleargă

Pe oglinda largă,
Luciul apei de-l încruntă
Cu undă măruntă?

Căci aș trece suvenire

Blândă de iubire,
Peste-o mare de misteruri
Ce coprinde ceruri,

Printre visele amare

A copilei care
O ador, o cânt cum cântă
Harfa pe o sântă.

~ 13 ~
 Publicată în „Sămănătorul”, II, nr. 15, 13 aprilie
1903, p. 226.
Tipărită în volum în Poezii postume, 1905, p.
18-19; Opere I. Poezii, p. 467; Opere IV. Poezii, p.
211; Opere V. Poezii, p. 25.
Se păstrează în manuscrisul 2259, 17v și este
elaborată, probabil, în 1869.

~ 14 ~
http://epochtimes-romania.com/news/spectacol-impresionant-in-liban-marea-s-a-acoperit-cu-o
Twitter/abbassrourbbc)

~ 15 ~
~ 16 ~
 ADÂNCA MARE...

Adânca mare sub a lunei față,

Înseninată de-a ei blondă rază,
O lume-ntreagă-n fundul ei visează
Și stele poartă pe oglinda-i creață.

Dar mâni ea falnică, cumplit turbează

Și mișcă lumea ei negru-măreață,
Pe-ale ei mii și mii de nalte brațe
Ducând pieire țări înmormântează.

Azi un diluviu, mâne-o murmuire,

O armonie, care capăt n-are
Astfel e-a ei întunecată fire.

Astfel e sufletu-n antica mare.

Ce-i pasă ce simțiri o să ni-nspire
Indiferentă, solitară mare!

~ 17 ~
 Tipărită în volum în Poezii postume, 1902, p. 59;
Opere IV. Poezii, p. 181; Opere V. Poezii, p. 157-158.
Se păstrează în manuscrisele 2285, 136v și 2287,
59 în două versiuni; amândouă din 1873.
Este al doilea sonet din grupul celor patru: I.
„Cum oceanul”; II. „Adânca mare...”; III. Deasupra
mării luna-n nori joacă” și IV. „Maria Tudor”.

~ 18 ~
 https://enigmatica.ro/groapa-marianelor-de-ce-este-atat-de-a

~ 19 ~
~ 20 ~
 ÎN FEREASTRA DESPRE MARE

În fereastra despre mare

Stă copila cea de crai
Fundul mării, fundul mării
Fură chipul ei bălai.

Iar pescarul trece-n luntre

Și în ape vecinic cată
Fundul mării, fundul mării,
Ah! demult un chip i-arată.

„Spre castel vrodată ochii

N-am întors și totuși plâng
Fundul mării, fundul mării
Mă atrage în adânc.”

Tipărită în volumul Poezii postume, 1902, p. 6;

Opere IV. Poezii, p. 246; Opere V. Poezii, p.
204-207.

~ 21 ~
 Se păstrează în mai multe manuscrise, cum se
vede din schema lor:
A* 2254, 72-72v (Cântecul lui Maio din „Mira”) .....
cca. 1869.
2262, 100 (Un castel din stânci se’nalță) ...................
1876.
2283, 139 v (În fereastra despre mare) .......... 1876.
2262, 111
C. 2262, 204 (La fereastra despre mare) ..... cca. 1878.
2254, 88
2262, 100
2283, 139v
D. 2279, 56 (Din castel privind apusul) ..... cca. 1879.
d) 2279, 99-99v.
(Opere V, Poezii, p, 204).

În fereastra despre mare este a treia poezie

după S-a dus amorul... și Mai am un singur dor, pe
care Eminescu le transpune în germană.

Se păstrează în manuscrisul 2262, 144v.

Reproducem originalul german și o traducere în
limba română:
~ 22 ~
An dem Fenster, Wasserfäche
La fereastră, întinsul apei
Steht das Königskind so mild.
Stă copila cea de crai, atât de blândă
Meerestiefe, Meerestiefe
Fundul mării, fundul mării
Träumt ich im Grund ihr bleiches Bild
I-am văzut chipul palid în adânc.
An dem Wasserzugekehrten
La spre apă îndreptată
Fenster steht das Königskind
Fereastră stă copila cea de crai
Meerestiefe, Meerestiefe
Fundul mării, fundul mării
Träumt im Grunt den Schlloß das kind
Copila visează castelul din adânc
Und der Fischer zieht im Kahne
Iar pescarul trage barcă
In die Wellen sicht er lang
În valuri privind îndelungat
Meerestiefe, Meerestiefe
Fundul mării, fundul mării
Welch ein Wunderbarer Reiz
~ 23 ~
 Ce minunată vrajă
Ach hier schöne Schlößer stehen
Ah, aici, stau castele frumoase
Nie das Aug’ erhebe ich
Nu ridic niciodată ochii
Meerestiefe, Meerestiefe
Fundul mării, fundul mării
Zicht so träum [er]isch zu Sich.
M-atrage atât de visător spre sine.

Poezia a fost descifrată și tradusă de Gherasim

Pintea în studiul Traducător al propriilor poezii,
„Manuscriptum” XIX, nr. 1, (ianuarie-martie), 1988,
p. 16.
Tipărită în volum în Opere XV, Fragmentarium,
p. 971-972.
Eminescu suprimă strofa a doua și modifică
unele versuri.
Versiunea românească este superioară tradu-
cerii sale în germană.

~ 24 ~
 https://www.postercom.md/cumpara/fereastra-falsa-fereastra-3d-cu-vederea-spre-ma

~ 25 ~
~ 26 ~
 CINE-I?
(din drama „Steaua mării”)

Norul țipă, dunii latră,

Marea se zvârcole-n veci,
Prin scheletele de piatră,
Ce-n natura cea maratră,
Stau bătrâne, slabe, seci.

În castelul trist și mare,

Ce se nalță rece, sur,
Cu fantasticul lui mur,
Printre stânci cu poala-n mare
Și cu fruntea-n cer de-azur;

În castel izbind de nouri,

Stă-n fereastra ca un arc,
Într-a mărei lungi ecouri,
Fața-n văl de gând și nouri
Al serafilor monarc.

~ 27 ~
Un monarc cu fața pală
Și cu păr de-un aur blond,
Iar în ochiu-i, vagabund,
Vezi lumina matinală

Publicată în „Revista idealistă”; IV, nr. 10, octombrie

1910, p. 63-64.
Tipărită în volum în Opere complete, 1914, p. 72; Opere
I. Poezii, p. 486-487; Opere IV. Poezii, p. 22-23; Opere V.
Poezii, p. 24-25.
Se păstrează în manuscrisul 2259, 30v-31 și este
elaborată, probabil, în 1867-1868.
Reprezintă cântecul pe care îl spune Maio, poetul de
curte al lui Ștefăniță-Vodă, în piesa de teatru Mira.

~ 28 ~
 https://www.descopera.ro/dnews/11881190-oamenii-de-stiinta-au-
in-sfarsit-cum-vad-stelele-de-mare

~ 29 ~
~ 30 ~
 CUM OCEANU-NTĂRÂTAT...

Cum oceanu-ntărâtat turbatu-i!

Răcnind înalță brațele-i spumate,
De nori s-acață, -n bolta lumei bate,
Până furtuna-l reîmpinge-n patu-i.

Sălbatecul! Van fulgeri fricoșate

Apără cerul... El încredințatu-i
Că bolta cea albastră e palatu-i;
Cu-asalt s-o ia el vrea ca pe-o cetate.

Rănit de fulgere, el se înmoaie

Și c-o poveste îl adoarme-o boare
Și-n vis un cer în fundu-i se îndoaie.

Tot ce-a dorit în visul lui el are:

Tărie, stele, luna cea bălaie...
Dormind murmură murmurând tresare

~ 31 ~
 Tipărită în volum în Poesii postume, 1902, p. 58;
Opere IV. Poezii, p. 182; Opere V. Poezii, p. 158-159.
Se păstrează în manuscrisul 2287, 58v-59 și este
primul Sonet din cele patru.

~ 32 ~
 https://en.wikipedia.org/wiki/Ocean

~ 33 ~
~ 34 ~
 COBORÂREA APELOR

Din munți bătrâni și din păduri mărețe

Se nasc izvoare, ropotind se plimbă,
Deprind pe rând oceanica lor limbă
Și sunt în codri pustnici cântărețe.

Spărgând prin stânce albia lor strâmbă,

Se legăn line și fac valuri crețe.
În drumul lor ia firea mii de fețe
Aceleași sunt, deși mereu se schimbă.

Dar cu adâncul apei s-adâncește

În glasul lor a sunetului scară.
Devine tristă rânduri-rânduri crește,

Pân- ce urnindu-se în marea-amară

Ca fluviu mândru, ce-ostenit mugește
Al tinereței dulce glas demult uitară.

~ 35 ~
 Publicată în „Sămănătorul”; I, nr. 12, 17
februarie 1902, p. 178-179, cu titlul: „Din munții
bătrâni”
Tipărită în volum în Poezii postume, 1902, p. 61;
Opere IV. Poezii, p. 247; Opere V. Poezii, p. 207-208.
Se păstrează în manuscrisul 2262, 193, cu titlul:
„Izvor și râu” și tot în manuscrisul 2262, 194, cu titlul
„Coborârea apelor”.
Aparține epocii ieșene (1876).

~ 36 ~
 https://oradeaindirect.ro/o-cascada-unica-in-lume-nu-departe-de-bih
sa-fie-vizitata-si-legenda-ei-impresioneaza/

~ 37 ~
~ 38 ~
 MARIA TUDOR

De ce cu ochii-ncremeniţi sub bolte

De marmură – tu-l priveşti cu spaimă crudă?
Pândeşti ca leii, fruntea ta asudă
Şi pumnu-ţi vrea mânia-i s-o dezvolte.

Secerătorul tău l-ai pus la trudă

Şi snopi de vieţi sunt a lui recolte;
Pentru-al lui cap ai înfruntat revolte
Şi astăzi simţi că strângi la piept pe-o Iudă.

Te înalţă-n cer invidia vulgară

Căci ştii din lorzii junghiaţi a face
Lui Fabiano a măririi scară.

Tu eşti regină şi astfel îţi place.

Cine te vede, slab obraz de ceară,
Ştiind furtuna vieţii tale tace.

Tipărită în volum în Opere IV. Poezii, p. 248;

Opere V. Poezii, p. 208-209.
~ 39 ~
 Se păstrează în manuscrisele 2287, 59v-60 și
2261, 194; prima versiune din 1873, a doua din 1876.
Face parte din ciclul celor patru sonete: „Cum
oceanu”, „Adânca mare” și „Deasupra mării luna-n
nouri joacă”.

~ 40 ~
 http://desene-picturi.blogspot.com/2012/01/prima-iubire
floare-albastra.html

~ 41 ~
~ 42 ~
 CU PÂNZELE-ATÂRNATE

Cu pânzele-atârnate
În liniște de vânt,
Corabia străbate
Departe pe pământ.
Iar stolul rândurelelor
Trece-ntre cer și mare...
O, stelelor, stelelor,
Nemuritoare,
De ce și voi nu vă luați
Pe-ale lor urme oare?

De ce mă întristează
Că valurile mor,
Când altele urmează
Rotind în urma lor?
De ce căderea florilor
Ș-a frunzelor ne doare?
O, norilor, norilor,
Ști-veți voi, oare,

~ 43 ~
De ce rămân atâtea-n veci
Și numai omul moare?

În cer întotdeauna
Urmăm al nostru mers,
Ca soarele și luna
Rotind în univers.
Un crez adânc pătrunde-va
De-a pururi omenirea
Că undeva, undeva
E fericirea:
Și toți aleargă după ea:
N-o află nicăirea.

Publicată în „Convorbiri literare” XXVI, nr. 4, 1

aprilie 1902, p. 204, parțial.
Tipărită în volum în Opere IV. Poezii, p. .397;
Opere V. Poezii, p. 420-423.
Se păstrează în manuscrisul 2276, 113; aparține
epocii bucureștene (1880).
Poezia nu este elaborată în forma definitivă.

~ 44 ~
 https://www.sony.ro/image/753b10410bd953489432fe9bad7552e1?fmt=pjpeg&w

~ 45 ~
~ 46 ~
 DINTRE SUTE DE CATARGE

Dintre sute de catarge

Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile?

Dintre pasări călătoare

Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
Valurile, vânturile?

De-i goni fie norocul,

Fie idealurile,
Te urmează în tot locul
Vânturile, valurile.

Nențeles rămâne gândul

Ce-ți străbate cânturile,
Zboară vecinic, îngânându-l,
Valurile, vânturile.

~ 47 ~
 Publicată în „Semănătorul”, I, nr. 15, 10 martie
1902, p. 225.
Tipărită în volum în Poezii postume, 1902, p.
1-2; Opere IV. Poezii, p. 396; Opere V. Poezii, p.
418-420.
Se păstrează în manuscrisul 2277, 86-86v, cu
titlul: [Văd corăbii părăsite...], în 2277, 98, cu titlul:
[Peste viața-mi sfărâmată] și 2260, 273-273v, cu
titlul: [Dintre sute de catarge].
Toate versiunile aparțin epocii bucureștene
(1880).
Face parte din cântecele de iubire și deznădejde
de după 1880.

~ 48 ~
 http://www.evenimenteoradea.ro/eveniment/machete-de-
corabii-expuse-in-muzeul-cetatii-si-orasului-oradea/

~ 49 ~
~ 50 ~
 CE SUFLET TRIST...

Ce suflet trist mi-au dăruit

Părinții din părinți,
De-au încăput numai în el
Atâtea suferinți?

Ce suflet trist și făr- de rost

Și din ce lut inert,
Că după-atâtea amăgiri
Mai speră în deșert?

Cum nu se simte blestemat

De-a duce-n veci nevoi?
O, valuri ale sfintei mări,
Luați-mă cu voi!

Tipărită în volum în Poezii postume, 1902, p. 86;

Opere IV. Poezii, p. 395; Opere V. Poezii, p. 418.

~ 51 ~
 Se păstrează în manuscrisul 2277, 97 și în
manuscrisul 2260, 206, aparține epocii gazetăriei
bucureștene (1880).
Face parte din familia textelor înmânate de
Eminescu lui Iosif Vulcan pentru „Familia”, în 1883.

~ 52 ~
 https://www.literaturadeazi.ro/ssr/ce-suflet-trist

~ 53 ~
~ 54 ~
 MURMURĂ GLASUL MĂRII

Murmură glasul mării stins și molcom,

Înconjurând a Italiei insulă mândră
O, luminați, a cerului stele albe,
Câmpilor noștri.

Vă vărsați icoanele voastre în Tibur,

Nori, zugrăviți pe câmpie umbre fuginde,
Tu, măreție a nopții, a mării, a lumei,
Împle Italia.

Mare, poartă pe undele tale corăbii,

Unele grele ni-aducă aur din Ofir,
Altele înfoiate de roze d-Egipet,
Vinuri și smirnă.

Ah, trimiteți popoare vulturii voștri

Cei de lemn să zboare pe marea măreață,
Căci a Romei eterne picioare marmorei
Daruri așteaptă.

~ 55 ~
Numai singur asupra lumei în pace
Nepăsător tămâii și laudei voastre,
Învăluit în maiestatea tăcerei
Stă-mperatorul.

Vezi-l atins de umbra gândirilor regii!

Vorba-i va să fie o rază-n lume;
Orele lui sunt izvoare la anii istoriei,
Salve-Imperator!

Tipărită în volum în Poezii postume, 1940, p.

40-41; Opere IV. Poezii, p. 196; Opere V. Poezii, p.
166-167.
Se păstrează în manuscrisul 2258, 164v o
transcriere, probabil, după textele anterioare, făcută
în epoca berlineză.

~ 56 ~
 https://www.cadouriperfecte.ro/blog/mesaj-in-sticla.htm

~ 57 ~
~ 58 ~
 PRIN NOPȚI TĂCUTE

Prin nopți tăcute,

Prin lunce mute,
Prin vântul iute,
Aud un glas;
Din nor ce trece,
Din luna rece
Din visuri sece,
Văd un obraz.

Lumea senină,
Luna cea plină
Și marea lină
Icoană-i sunt;
Ochiu-mi o cată
În lumea lată,
Cu mintea beată
Eu plâng și cânt.

Publicată în „Revista idealistă”, IV, nr. 10,

octombrie 1906, p. 65.

~ 59 ~
 Tipărită în volum în Opere complete, 1914, p. 73;
Opere I. Poezii, p. 467; Opere IV. Poezii, p. 25; Opere
V. poezii, p. 25-26.
Se păstrează în manuscrisul 2259, 17v-18, datată:
iul.[1]869.

~ 60 ~
 https://crauspaul.files.wordpress.com/2016/01/img_2660

~ 61 ~
~ 62 ~
 NUMAI POETUL

Lumea toată-i trecătoare.

Oamenii se trec și mor
Ca și miile de unde,
Ce un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.

Numai poetul,
Ca păsări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului :
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde păsări ca el
Se-ntrec în cântări.

Tipărită în volum în Opera IV. Poezii, p. 459;

Opere V. Poezii, p. 566.
Se păstrează în manuscrisul 2262, 8.
Aparține epocii bucureștene, când Eminescu
făcea parte din trupele teatrale (1867-1868).
~ 63 ~
~ 64 ~
 https://atlas-geografic.net/20-de-curiozitati-despre-viata-lui-mi
eminescu/

~ 65 ~
~ 66 ~
 ORICÂT DE MULT AM SUFERIT

Oricât de mult am suferit

În lunga-nstrăinare,
Pururi în visu-mi te-am zărit
Cu luna, pe valuri de mare.

Pe marea tristă te-am cătat

Cu depărtate maluri
Și numai tu te-ai arătat
Pe mare, cu luna, din valuri.

Tu numai dulce îmi răsai

Și blândă-ntotdeuna,
Cu al tău dulce chip bălai
Din valuri de mare, cu luna.

Tipărită în volum în Opere IV. Poezii, p. 543;

Opere V. Poezii, p. 617.
Se păstrează în manuscrisul 2261, 331; aparține
epocii bucureștene (1881-1882).
Text improvizat.

~ 67 ~
~ 68 ~
 https://wallpapere.wallpaperstock.net/apus-de-soare-mare-beau
wallpapers_w43158.html

~ 69 ~
~ 70 ~
 MAI AM UN SINGUR DOR

Mai am un singur dor

În liniștea serii
Să mă lăsați să mor
La marginea mării;
Să-mi fie somnul lin
Și codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiți un pat
Din tinere ramuri.

Și nime-n urma mea

Nu-mi plângă la creștet,
Doar toamna glas să dea
Frunzișului veșted.
Pe când cu zgomot cad
Isvoarele-ntr-una,
Alunece luna

~ 71 ~
Prin vârfuri lungi de brad.
Pătrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupră-mi teiul sfânt,
Să-și scuture creanga.

Cum n-oi mai fi pribeag

De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.
Luceferi, ce răsar
Din umbră de cetini,
Fiindu-mi prietini,
O să-mi zâmbească iar.
Va geme de patemi
Al mării aspru cânt...
Ci eu voi fi pământ
În singurătate-mi.

Tipărită în volum în Poesii, 1883, p. 179-181;

Opere I. Poezii, p. 216-218; Opere III. Poezii, p.
255-279.

~ 72 ~
 http://mihaicatruna.blogspot.com/2012/06/mai-am-un-singur-d

~ 73 ~
~ 74 ~
 DE-OI ADORMI...
(variantă)

De-oi adormi curînd

În noaptea uitării,
Să mă duceți tăcînd
La marginea mării.

Nu voi sicriu bogat,

Făclie și flamuri,
Ci-mi împletiți un pat
Din tinere ramuri.

Să-mi fie somnul lin

Și codrul aproape,
Luceasc-un cer senin
Pe-adîncile ape,

Care-n dureri adînci

Se nalță la maluri,
S-ar atîrna de stînci
Cu brațe de valuri,

~ 75 ~
Se nalță, dar recad
Și murmură-ntr-una,
Cînd pe păduri de brad
Alunecă luna.

Și nime-n urma mea

Nu-mi plîngă la creștet,
Doar moartea glas să dea
Frunzișului veșted.

Să treacă lin prin vînt

Atotștiutoarea,
Deasupră-mi teiul sfînt
Să-și scuture floarea.

Cum n-oi mai fi pribeag

De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte,

Ce n-or ști că privesc

O lume de patemi,
Pe cînd liane cresc
Pe singurătate-mi.

~ 76 ~
 Tipărită în volum în Poesii, 1883, p. 183-185;
Opere I. Poezii, p. 219-220; Opere III. Poezii, p.
235-249.

~ 77 ~
~ 78 ~
 IAR CÂND VOI FI PĂMÂNT
(variantă)

Iar când voi fi pământ,

În liniștea serii,
Săpați-mi un mormânt
La marginea mării.

Nu voi sicriu bogat,

Podoabe și flamuri,
Ci-mi împletiți un pat
Din veștede ramuri.

Să-mi fie somnul lin

Și codrul aproape,
Să am un cer senin
Pe-adâncile ape.

S-aud cum blânde cad

Isvoarele-ntr-una,
Pe vârfuri lungi de brad
Alunece luna.

~ 79 ~
S-aud pe valuri vânt,
Din munte talanga,
Deasupra-mi teiul sfânt
Să-și scuture creanga.

Și cum n-oi suferi

De-atuncea-nainte,
Cu flori m-or troieni
Aduceri aminte.

Și cum va înceta
Al inimii zbucium,
Ce dulce-mi va suna
Cântarea de bucium!

Vor arde-n preajma mea

Luminile-n dealuri,
Izbind s-or frământa
Eternele valuri

Și nime-n urma mea

Nu-mi plângă la creștet,
Ci codrul vânt să dea
Frunzișului veșted.
~ 80 ~
Luceferii de foc
Privi-vor din cetini
Mormânt făr' de noroc
Și fără prieteni.

Tipărită în volum în Poesii, 1883, p. 191-193;

Opere I. Poezii, p. 223-225; Opere III. Poezii, p.
249-255.
Eminescu începe elaborarea poeziei cu varianta
De-oi adormi curând, în epoca ieșeană, în 1876 și o
continuă în epoca gazetăriei bucureștene până în
1883, când îi alătură o nouă variantă, Iar când voi
fi pământ din 1880-1881.
Versiunea principală Mai am un singur dor
aparține epocii gazetăriei bucureștene din 1880-1882,
la care alătură o ultimă variantă Nu voi mormânt
bogat, din 1882-1883, ca o încheiere a acestei elegii.
Perpessicius stabilește familia acestor texte
într-o operație magistrală.
Mihai Eminescu îi scrie Veronicăi Micle de la
Constanța în 16 iunie 1882 că vedea pentru întâia
dată marea.

~ 81 ~
 S-ar putea deduce de aici că elegia Mai am un
singur dor anticipează cu cel puțin șase ani
elaborarea ei.
Poetul călătorește în Prusia Orientală în 1874 și
este greu de acceptat că nu a văzut Marea Nordului.
Interpretăm precizarea sa în sens restrictiv că
vedea pentru întâia dată Marea Neagră.
Elegia anticipează și în această situație prezența
poetului la țărmul mării în spațiul nostru geografic.
Eminescu îi comunică Veronicăi Micle și
impresia sa asupra mării „nemărginirii pururea
mișcare”.
Poetul nu spune „mișcătoare”, ci „mișcate”,
sugerând că o forță din adânc pune în mișcare
imensitatea apelor. (Opere XVI. Corespondența, p.
194-196).
Eminescu pornește în elaborarea acestei elogii
de la un model german.
Transcrie din revista „Blätter für literarische
Unterhaltung” din 23 noiembrie 1871 poezia lui Karl
Wormann, Bitte și ea se păstrează în manuscrisul
2285, 63v. (Opere XV. Fragmentarium, p. 766-777).
Reproducem poezia în traducere:

~ 82 ~
RUGĂCIUNE

Când o să-mi sune ceasul din urmă,

Să mă duceți la marea cea albastră,
Ca înainte de-a mă așeza în mormânt,
Să mai văd o dată marea;

Ca înaintea întunecimii morții,

Cu ochii încețoșați de moarte,
Să mai sorb în mine încă o dată
Strălucirea nemărginirii!

Ca înaintea talazurilor nesfârșite

Să mă cuprindă, grațios, gândurile,
Și să părăsesc această lume
Cu un curaj plin de speranță!

Când o să-mi sune ceasul din urmă,

Să mă duceți la marea cea albastră,
Ca înainte de-a mă așeza în mormânt,
Să mai văd o dată marea;

~ 83 ~
 Eminescu transcrie numai primele două strofe,
însă important este și finalul care marchează
deosebirea esențială dintre modelul german și elegia
eminesciană.
Poetul german dorește să mai vadă o dată marea
înainte de a muri, în vreme ce Eminescu propune un
testament să fie îngropat, pentru veșnicie, la malul
mării.
Eminescu depune în elaborarea elegiei un
travaliu artistic ieșit din comun.
Ultima strofă din versiunea Iar când voi fi
pământ cunoaște nu mai puțin de 19 variante.
Transcriem spre exemplificare prima strofă:

1. Iar stelele ce-mi fac

La semne prin cetini
Mi-or fi din veac în veac
Statornici prieteni.

2. Iar stele semn îmi fac

De tremură-n cetini
C-ar fi un veac în veac
Statornici prieteni.

~ 84 ~
3. Și, cu-a lor raze reci,
Luceferi în cetini
Mi-or fi în veci de veci
Statornici prieteni.

4. Și cu-a lor raze reci

Ce tremură-n cetini
Luceferii pe veci
S-or prinde prieteni.

5. Și cu-a lor raze reci

Luceferi-n cetini
Mi-or fi de-acum pe veci
Statornici prieteni.

6. Luceferi dulci pe lac

Și-n negrele cetini
Lucindu-mi veac de veac
Rămâie-mi prieteni.

7. Și stele dulci din nori,

Ce tremur prin cetini,
Mi-or fi nemuritori
Și tineri prieteni.
~ 85 ~
8. Iar stele-n cer și nori,
În zare de cetini
Mi-or fi nemuritori
Și tineri prieteni.

9. Luceferi ce apar
Și tremură-n cetini
Cu stinsul meu amar
Să fie prieteni.

10. Luceferi blând răsar

Prin negrele cetini,
Ce pe-al meu stins amar
Să-mi steie prieteni.

11. Luceferi blânzi apar

Prin negrele cetini,
Pe stinsul meu amar
Să-mi fie prieteni.

12. Luceferi blânzi ce rar

Se strecură-n cetini
Peste-al meu stins amar
Să-mi fie prieteni.
~ 86 ~
13. Luceferi ce s-aprins
Prin negrele cetini
Deasupra mea voind
Să-mi fie prieteni.
14. Luceferi ce s-aprins
Prin negrele cetini
Din lumea lor privind
Să-mi fie prieteni.

15. Privind din lumea lor

Prin negrele cetini,
Prin noapte și prin nori,
Să-mi fie prieteni.

16. Privind de-atâtea ori

Luceferi-n cetini,
Prin noapte și prin nori,
Să-mi fie prieteni.

17. Privind c-un dor nespus

Prin negrele cetini,
Luceferi de sus
Să-mi fie prieteni.

~ 87 ~
 18. Luceferi mari de foc
Afla-vor din cetini
Mormânt făr’ de noroc
Și fără prieteni.

19. Luceferii de foc

Privi-vor din cetini
Mormânt făr’de noroc
Și fără prieteni.

(Opere III. Poezii, p. 251-252).

Mai am un singur dor, elegie testamentară,

cunoaște o largă circulație, la care își aduc
contribuția și punerea ei pe muzică.
Mihai Eminescu încearcă să dea o versiune
germană și a acestei poezii și ea se păstrează în
manuscrisul 2276A, 170v într-o formă puțin
elaborată. (Opere XV. Feagmentarium, p. 933).
Este interesant de observat că Eminescu trece, în
timp ce povestește de la modelele străine, la
elaborarea propriilor poezii în germană.

~ 88 ~
 https://magiepegeea.wordpress.com/2018/10/13/sananda-voi-sunteti-marele-ev

~ 89 ~
~ 90 ~
 NU VOI MORMÂNT BOGAT
(variantă)

Nu voi mormânt bogat,

Cântare și flamuri,
Ci-mi împletiți un pat
Din tinere ramuri.
Și nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creștet,
Frunzișului veșted
Doar vântul glas să-i dea.
În liniștea sării
Să mă-ngropați, pe când
Trec stoluri greu zburând
La marginea mării.

Să-mi fie somnul lin

Și codrul aproape,
Lucească cer senin
Eternelor ape,
Care din văi adânci
Se-nalță la maluri,

~ 91 ~
Cu brațe de valuri
S-ar atârna de stânci -
Și murmură-ntr-una
Când spumegând recad,
Iar pe păduri de brad
Alunece luna.

Reverse dulci scântei

Atotștiutoarea,
Deasupră-mi crengi de tei
Să-și scuture floarea.
Nemaifiind pribeag
De-atunci înainte,
Aduceri aminte
M-or coperi cu drag
Și stinsele patemi
Le-or troieni căzând,
Uitarea întinzând
Pe singurătate-mi.

Tipărită în volum în Poesii, 1883, p. 187-189;

Opere I. Poezii, p. 221-222; Opere III. Poezii, p.
279-282.
~ 92 ~
 https://wallpapere.wallpaperstock.net/apus-de-soare-la-mare-wallpapers

~ 93 ~
~ 94 ~
 AMICULUI FILIMON ILIA

2259, 7v-9v, „Familia”, V, 13,30 martie/11 aprilie, 1869.

Visuri trecute, uscate flori

Ce-ați fost viața vieții mele,
Când vă urmam eu, căzânde stele.
Cum ochiul urmă un meteor,

V-ați dus cu anii, ducu-vă dorul.

Precum cu toamna frunzele trec;
Buza mi-e rece, sufletul sec,
Viața mea curge uitând izvorul.

Candela ștersei d-argint icoane

A lui Apolon, crezului meu,
Mă topesc tainic, însă mereu
De ale patimilor orcane.

Sau ca un nour gonit de vânt,

Alerg pe calea vieții mele,

~ 95 ~
O buhă care, țipând a jele,
Bântuie urma unui mormânt.

Viața-mi se scurge ca și murmura

Ce-o suflă-un crivăț printre pustii,
Mă usc ca crucea pusă-n câmpii
Și de blesteme mi-e neagră gura.

Îmi târăsc soarta ca un vultur

Ce își târăște aripa frântă,
Viscolul iernii moarte îi cântă,
Moarte, îi râde tot de-mprejur.

Am uitat mamă, am uitat tată,

Am uitat lege, am uitat tot;
Mintea mi-e seacă, gândul netot.
Pustiul arde-n inima-mi beată.

Numai prin caos tu îmi apari,

Cum printre valuri a navei velă,
Cum printre nouri galbena stelă,
Prin neagra noapte cum un fanar.

~ 96 ~
Te văd adesea frunte senină
Ca și gândirea lui Dumnezeu,
Sufletu-ți arde-n sufletul meu
C-o flamă dulce, tainică, lină.

Gândind la tine nu voi să mor,

Îmi blastăm însuși eu mântuirea,
Orb, nebun, care blastămă firea,
Ce-ar vrea din frunte-i să sting-un nor.

Dar dacă gândul zilelor mele

Se stinse-n mintea lui Dumnezeu,
Și dacă pentru sufletul meu
Nu-i loc aicea, ci numa-n stele:

Voi, când mi-or duce îngerii săi

Palida-mi umbră în albul munte,
Să-mi pui cununa pe a mea frunte
Și să-mi pui lira de căpătâi.

Publicată în „Familia”, V, nr. 13, 30 martie / 11

aprilie 1869, p. 147-148.

~ 97 ~
 Tipărită în volum în Proză și versuri, 1890, p.
231-233; Opere I. Poezii, p. 26-27, 278-283.
Poezia este începută la Blaj în 1869 și terminată
la București.
Filimon Ilea este unul din elevii de la Blaj, cu
care leagă prietenie în 1868. Era din Ciugudel, fiu de
țăran, bun la învățătură.
Poezia este transcrisă în caietul integrat ca și cele
anterioare, în manuscrisul miscelaneu 2259.
Filimon Ilea [Ilie] ajunge profesor de drept civil
la Universitatea București.

~ 98 ~
 https://paxlaur.com/2017/07/10/oglindim-sperantele-pe-care-
avem-asa-cum-lacul-oglindeste-stele-pentru-ca-vrea-sa-fie-cer/

~ 99 ~
~ 100 ~
 FLOARE ALBASTRĂ

– «Iar te-ai cufundat în stele

Și în nori și-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieții mele.

În zadar râuri de soare

Grămădești-n a ta gândire
Și câmpiile Asire
Și întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare -
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite»!

Astfel zise mititica,

Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

~ 101 ~
– «Hai în codrul cu verdeață,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreață.

Acolo-n ochi de pădure,

Lângă balta cea senină
Și sub trestia cea lină
Vom ședea în foi de mure.

Și mi-i spune-atunci povești

Și minciuni cu-a ta guriță,
Eu pe-un fir de romaniță
Voi cerca de mă iubești.

Și de-a soarelui căldură

Voi fi roșie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ți astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o știe,
Căci va fi sub pălărie -
Ș-apoi cine treabă are!
~ 102 ~
Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ținea de subsuoară,
Te-oi ținea de după gât.

Pe cărare-n bolți de frunze,

Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Și sosind l-al porții prag,

Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi ești drag»?

Înc-o gură și dispare...

Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!
..............

Și te-ai dus, dulce minune,

Ș-a murit iubirea noastră -

~ 103 ~
Floare-albastră! floare-albastră!...
Totuși este trist în lume!

Publicată în „Convorbiri literare”, VII, nr. 1, 1

aprilie 1873, p. 18.
Tipărită în volum în Poesii, 1883, p. 97-100;
Opere I. Poezii, p. 54-56, 339-342.
Poezia este citită, împreună cu „Înger și demon”,
în aceeași ședință a „Junimii” ieșene din 1
septembrie 1872.
Slavici o găsea mai bună și își motivează
opțiunea: „Mie îmi mai place – mărturisește
prozatorul – frumosul senin decât acela strălucitor,
îmi mai place o Vinere de marmură decât una de
aur”.
Eminescu strălucește prea mult în poezia sa (I. E.
Toronțiu, Studii și documente literare, II, „Junimea”,
București, 1933, p. 203).
Poezia se păstrează într-un singur manuscris,
2259, 204-205, într-o versiune incompletă, scrisă pe
foi detașabile, din care unele s-au pierdut cum s-a
pierdut și copia după care s-a publicat poezia în
revista ieșeană.
~ 104 ~
 Titlul este împrumutat din lirica germană.
Se invocă numele lui Novalis cu Heinrich von
Ofterdingen și este simbolul idealului inaccesibil.
Discuții s-au purtat în legătură cu ultimul vers și
mai convingătoare este pledoaria pentru forma:
„Totuși este trist în lume”.

~ 105 ~
~ 106 ~
 http://desene-picturi.blogspot.com/2011/01/si-eu-m-am-
indragostit-de-fata-din.html

~ 107 ~
~ 108 ~
 LIDA

Marea-i tristă-n vântul serei.

Pe ruini ce se deșir
Lida vede-icoana mării
Și pe față-i plâng gândiri.

Blonda Lid-amor gândește.

Marea vede chipu-i pal
Și-n adâncu-i zugrăvește
Prin ruini un ideal.

Un pescar pe țărmuri trece

Și din placa de argint
Vede zâna tristă, rece
Prin risipe rătăcind.

Peste-un an în nopți de vară

Vezi pe luciul vagabond
Cu pescaru-n luntre zboară
Al ruinei geniu blond.

~ 109 ~
 Tipărită în volum în Mihai Eminescu, Opere
complete. Poezii. Nuvele. Roman. Teatru. Cugetări.
Scrieri: Literare, economice, politice și filozofice.
Critica națiunii pure de Kant, cu o prefață și un
studiu introductiv de A. C. Cuza, Iași, editat de
Librăria Românească [și] Institutul de Arte Grafice
N. V. Ștefaniu & Co, 1914, p. 72 (în continuare: Opere
complecte, 1914; Opere IV. Poezii, p. 6; Opere V.
Poezii, p. 11).
Se păstrează în manuscrisul 2259, 35-35v și este
elaborată, probabil, în 1866.

~ 110 ~
 https://www.economica.net/iordania-vrea-sa-
uneasca-marea-rosie-cu-marea-moarta_59884.html

~ 111 ~
~ 112 ~
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Cimpoi Mihai – Spre un nou Eminescu,

Chișinău, 1993.
2. Cimpoi Mihai – Mihai Eminescu – Dicționar
enciclopedic, Chișinău, 2012.
3. Crăciun Victor – Eminescu regăsit,
București, 1998.
4. Crăciun Victor – Mihai Eminescu –
Capodopere, Chișinău, 2000.
5. Codreanu Theodor – Modele ontologice
eminesciene, Galați, 1982.
6. Constantin Noica – Eminescu sau gândirea
despre omul deplin al culturii românești, București,
1975.
7. Constantin Noica – Sentimentul românesc al
ființei, București, 1978
8. Constantin Noica – Introducere în miracolul
eminescian, București, 1992.
9. Dabija Nicolae – Așchii de Cer, Chișinău,
2018.
10. D. Popovici – Poezia lui Mihai Eminescu,
București, 1969.

~ 113 ~
 11. Diaconu Raluca Mihaela – Ipostaze ale
naturii în opera lui Eminescu, Craiova, 2009.
12. Edgar Papu – Poezia lui Eminescu,
București, 1971.
13. Mihai Eminescu – Poezii, București, 1971.
14. Mihai Eminescu – Poezii tipărite în timpul
vieții, Opere, Vol. I, ediție critică și îngrijită de
Perpessiciu, București, 1994.
15. Eminescu, Opere I., Poezii, Academia
Română, Univers enciclopedic, București, 1999.
16. G. Călinescu – Opera lui Mihai Eminescu,
Vol. II, 1970.
17. G. Călinescu – Istoria Literaturii Române, de
la origini până în prezent, Fundația Europeană
Drăgan, Ed. Nagard, Madrid, Paris, Roma-Pelham,
N.Y., 1980.
18. Lovinescu Eugen – Mihai Eminescu, Iași,
1984.
19. Mircea Eliade – Despre Eminescu și Hașdeu,
ediție îngrijită și prefațată de Mircea Handoca, Iași,
1987.
20. Murărașu Dumitru – Mihai Eminescu, Viața
și opera, București, 1983.
21. N. Iorga – Eminescu, Colecția
„Eminesciana”, Iași, 1981.
22. Nedelcea Tudor – Vocația spiritualității,
Craiova, 1995.

~ 114 ~
 23. Nedelcea Tudor – Eminescu și cugetarea
sacră, Fundația „Scrisul Românesc”, Craiova 2000.
24. Nedelcea Tudor – Eminescu, București,
2014.
25. Niță Marian – Poezia eminesciană și
romanța văzute de un biolog, Craiova, 2015.
26. Niță Marian – Eminescu dintr-o perspectivă
interdisciplinară, Craiova, 2016.
27. Niță Marian – Ecologia eminesciană,
Craiova, 2017.
28. Niță Marian, Gheonea Dan – Eminescu în
căutarea Dumnezeului cel viu, Craiova, 2018.
29. Niță Marian, Florin Mihail – Sfânta
Scriptură și poezia eminesciană, Craiova, 2018.
30. Marian Niță – Eminescu și poezia
sentimentală, Craiova, 2018.
31. Marian Niță – Moartea în poezia
eminesciană, Craiova, 2019.
32. Marian Niță –Copii! Să-l cunoaștem pe
Mihai Eminescu, Antologie, Craiova, 2019.
33. Marian Niță – „Patologia” societății
românești în poezia eminesciană, Craiova, 2019.

~ 115 ~
~ 116 ~
 CUPRINS

CÂND MAREA... .................................................................... 5

CÂND PRIVEȘTI OGLINDA MĂREI .......................................... 9
UNDA SPUMĂ..................................................................... 13
ADÂNCA MARE... ................................................................ 17
ÎN FEREASTRA DESPRE MARE.............................................. 21
CINE-I? (din drama „Steaua mării) ...................................... 27
CUM OCEANU-NTĂRÂTAT................................................... 31
COBORÂREA APELOR .......................................................... 35
MARIA TUDOR .................................................................... 39
CU PÂNZELE-ATÂRNATE ..................................................... 43
DINTRE SUTE DE CATARGE ................................................. 47
CE SUFLET TRIST... .............................................................. 51
MURMURĂ GLASUL MĂRII.................................................. 55
PRIN NOPȚI TĂCUTE ........................................................... 59
NUMAI POETUL .................................................................. 63

~ 117 ~
ORICÂT DE MULT AM SUFERIT ............................................ 67
MAI AM UN SINGUR DOR ................................................... 71
DE-OI ADORMI... (variantă) ................................................. 75
IAR CÂND VOI FI PĂMÂNT (variantă) ................................... 79
NU VOI MORMÂNT BOGAT (variantă) ................................. 91
AMICULUI FILIMON ILIA...................................................... 95
FLOARE ALBASTRĂ ............................................................ 101
LIDA ................................................................................. 109
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ .................................................. 113

~ 118 ~