UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

MASTER „TEOLOGIE ȘI CULTURĂ”

REFERAT LA DISCIPLINA: DINAMICA MISIONARĂ ȘI

ORGANIZAREA PAROHIEI ÎN CONTEXTUL SOCIETĂȚII
CONTEMPORANE

TITLUL REFERATULUI: O LUME MARCATĂ DE DIALOG

ȘI COMUNICARE

TITULAR CURS:
ARID. CONF. UNIV. DR.
CĂLINA GELU
MASTERAND:
DANCIU FREDY
(ANUL II)

CRAIOVA
2020
 Pe parcursul acestui referat „O lume marcată de dialog și comunicare”, voi
încerca să subliniez asptecte din trecutul, prezentul șii perspective de viitor ale
creștismului ortodox, marcat și el, la fel ca întreaga societate contemporană, de o
deschidere tot mai mare spre dialog și comunicare.
Până la începutul secolului al XX-lea, spațiul de acțiune misionară, al Bisericii
Ortodoxe, a fost, în general, unul destul de restrâns.
În primul rând, acest lucru s-a datorat, ocupării Constantinopolului, la anul
1453, de către turci.1 Se desființa, astfel, Imperiul Bizantin, unde creștinismul
răsăritean s-a format și s-a perpetuat. Imperiului Bizantin i s-a datorat și expansiunea
creștinismului răsăritean în zona Europei de est și convertirea popoare slave,
proaspăt așezate în Europa, începând cu secolul al VI-lea. 2 Centrul religios al
creștinismului ortodox, Constantinopolul se vedea, astfel transformat în capitala
Imperiului Otoman islamic.
După aceste evenimente, creștinismul ortodox, a căpătat valențe naționale sau
strict regionale. S-au creat astfel în interiorul ortodoxiei, Biserici Ortodoxe
Autocefale sau Autonome, care acțiomau într-un spațiu geografic bine definit:
național sau regional, adresându-se unor categorii etnice, cu limbi de cult specifice.
Spre exemplu, Biserica Ortodoxă Română, a devenit o biserică autocefală,
odată cu recunoașterea autocefaliei, de către Patriarhia Ecumenică de la
Constantinopol. Acest lucru de întâmpla la data de 25 aprilie 1885, având jurisdicție
asupra propriilor eparhii, de pe cuprinsul Regatului României. 3
Astfel, de-a lungul secolelor, spațiul misionar al Bisericilor Ortodoxe
Autocefale sau Autonome a fost, în general, unul izolaționist național/regional.
Trebuie menționat, totuși, că acestui izolaționism, i s-au datorat mai mulți
factori. În primul, rând zonele geografice est-europene, unde se află majoritatea
creștinilor-ortodocși, au fost supuse în acest timp, unor expansionisme geografice și
religiase străine. Dinspre Istanbul, venea amenințarea contiuă, a expansionismului
Imperiului Otoman și odată cu el și expansionismul islamic, promovat și de multe ori
impus, de către statul otoman, mai ales în zona Balcanilor.
În schimb, dinspre vest venea expansionismul de la Viena, al Imperiului
Habsburgic, care a ocupat zone geografice importante din zona central-estică

1
Prof. univ. dr. Gheorghe Zbuchea, O istorie a Bizanțului (curs online), p. 82.
2
A.A. Vasiliev, Istoria Imperiului Bizantin, Editura Polirom, București, 2010, p. 201.
3
Pr. prof. univ. dr. Mihai Săsăujan, Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române în corespondenţa
diplomatică românească (1885), (curs online), p. 1.

2
europeană. Odată cu expansionismul teritorial, Monarhia Habsburgică, promova în
zonă și expansionismul creștinismului occidental, reprezentat de Biserica Romano-
Catolică. Prin intermediul autărităților habsburgice, romano-catolicii trimiteau în
zona estică a Europei, multe misiuni, pentru convertirea în masă a ortodocșilor.
Lovindu-se de cele mai multe ori de refuzul convertirii, autoritățile politice de
la Viena împreună cu cele religioase de la Roma, au încercat o altă cale de aducere a
creștinilor din est în zona de influență a Bisericii Romano-Catolice. Astfel a fost
formată Biserica Greco-Catolică (inclusiv în Transilavia4), care presupunea pentru
ortodocșii băștinași păstrarea întregului rit bizantin uzitat de Biserica Ortodoxă. În
schimb acesția, trebuiau să accepte cele patru punte florentine, automat și primatul
papal.
Odată cu Reforma Protestantă a creștinismului din Occident, de la începutul
secolului al XVI-lea, pentru est-europenii ortodocși au venit noi provocări. Mulți
misionari luterani sau calviniști, veneau în zonă, promovând ideea Reformei.
Spre exemplu în Transilvania, apare Catehismul calvinesc5 (în anul 1648), care
era adresat românilor ortodocși din zonă, pentru a fi atrași și convertiți la Reformă.
În aceste condiții, activitățiile teologice și misionare ale clericilor ortodocși, au
trebuit să fie preponderent defensive. Scopul principal, în această perioadă, era
apărarea Bisericii Ortodoxe și a credincioșilor ei, de expansionismele venite din
exterior. Practic, spațiul creștinismului răsăritean, a fost încolțit în această perioadă.
Din sud venea pericolul islamic, iar din vest cel romano-catolic, protestant, iar ceva
mai târziu și neo-protestant.
Teologii ortodocși, de asemenea, se concentrau pe apărarea doctrinei ortodoxe.
Spre exemplu, mitropolitul ortodox al Moldovei, Varlaam, compune o lucrare
numită „Răspuns împotriva Catehismului calvinesc”.Această lucrare, era adresată
românilor ortodocși din Transilvania, cu scopul clar, de a-i feri de învățăturile
Reformei Protestante. 6.
Așadar, aceste contexte politice și religioase, nu au putut permite Bisericii
Ortodoxe să se axeze pe un misonarism ofensiv, cu scopul de a converti, ci pe un

4
Remus Câmpean, Biserica Română Unită între istorie și istoriografie, Editura Presa Universitară
clujeană, Cluj-Napoca, 2002, p. 91
5
Eniko Pal, Inserturile și omisiunile în Catehismul calvinesc din 1648, Facultatea de Științe Economice
și Umaniste, Miercurea Ciuc, p. 1-14.
6
Cf. Varlaam al Moldovei, Răspunsul împotriva Catehismului calvin, Editura Teologie Pentru Azi,
București, 2010.

3
misionarism defensiv, cu scopul de a apăra ortodoxia de incursiunile teologice
exterioare.
Între timp, începând cu secolul al XX-lea și mai ales cu al XXI-lea, situația s-a
schimbat. Marile imperii exansioniste, cum ar fi Imperiul Otoman sau Imperiul
Austriei și Regatul Ungariei s-au destrămat după Primul Război Mondial (1918).
Odată cu, încetarea exercitării expansiunii acestor mari imperii în est, a luat sfârșit și
expansionismul religios de stat.
Din păcate, o dată cu finele celui De-al Doilea Război Mondial (în 1945), zona
central-estică a Europei, ocupată în mare parte de creștin-ortodocși, a avut de
înfruntat un nou expansionism. De data aceasta a fost vorba de expansiunea
ideologiei comuniste, care promova ateismul și materialismul, împotriva oricăror
forme de religiozitate.
După finele războiului, zona central-estică a Europei, intră în sfera de influență
a URSS. Astfel, în toată zona, sunt constituite republici populare sau socialiste.
Acum Bisericile Ortodoxe Autocefale sau Autonome din zonă, aveau de înfruntat un
nou dușman. Unul care nu voia convertirea ortodocșilor la o altă religie sau
confesiune creștină, ci unul care o voia dispărută, sau cel puțin scoasă din atenția
publică. Este o perioadă în care misionarismul ortodox aproape că nu a mai existat.
Cenzura comunistă, sub amenințarea represiunilor, a interzis orice formă de
manifestare exterioară a Bisericii. Clericii, erau nevoiți să se rezume, strict la cultul
oficiat în Biserică.
La îneputul anilor 1990, Cortina de Fier comunistă, din zona central-estică
europeană avea să cadă. Libertatea de exprimare a Bisericilor Ortodoxe a fost
recăpătată, la fel și posibilitatea de a se exprima public și a activa misonar.7
Cu toate acestea, Bisericile Răsăritene, au avut de înfruntat un nouă încercare.
După căderea Cortinei de Fier și a deschiderii granițelor către vestul european, mulți
est-europeni au migrat, în masă în occident. Acolo au fost atrași de un nivel
economic și civilațional ridicat, plecând în speranța unei vieți mai bune.
Dar din punct de vedere religios, această migrare a însemnat o problemă. Est-
europenii au emigrat într-un spațiu majoritar romano-catolic sau protestant. În acest
fel se creea o breșă de natură spirituală între emigranții din diaspora și Biserica
Ortodoxă mamă.

7
Pr. dr. Ion Bria, Spiritualitate pentru timpul nostru, Geneva, 1990, p.10.

4
 Bisericile Ortodoxe Autocefale și Autonome, au trebuit să se mobilizeze rapid,
pentru a nu-i lăsa fără asistență religioasă pe credincioșii lor plecați în diaspora.
Astfel s-au constituit eparhii și parohii, pentru ortodocșii din occident, pentru ca
aceștia să rămână în continuare în comuniune cu Bisericile Ortodoxe din țările lor.
A fost un moment nou pentru istoria ortodoxiei. Unul în care clericii și
credincioșii ortodocși din zona estică au intrat în mijlocul societății occidentale. A
fost începutul unui dialog și a unei comunicări între cele două culturi.
În acest fel, misinarismul ortodox, a putut fi în fine și unul de natură ofensivă.
Prin formarea de eparhii și parohii în occident, a început fără îndoială și o misiune de
prezentare a doctrinei și valorilor ortodoxiei în spațiul occidental.
Dezvoltarea noilor căi de comunicare: televiziune, telefonie, internet, au
însemnat și noi mijloace de misionarism pentru Bisericile Ortodoxe. Prin intermediul
lor, ortodocșii din Diaspora, au putut ține legătura spirituală și culturală cu țara de
origine. În plus, nu peste tot în occident, ortodocșii est-europeni au acces la o parohie
ortodoxă apropiată. În schimb, urmărirea sau ascultarea unei slujbe în limba maternă,
poate fi la îndemână prin intermediul internetului. De asemenea, convorbirile cu
clericii din țara de origine, prin intermediul telefoniei mobile, poate fi o cale
intermediară de asistență religioasă pentru aceștia.
Cu toate acestea, într-o lume marcată de dialog și comunicare, misonarismul
ortodox își are și propriile limite. Creearea eparhiilor ortodoxe în diaspora, au
facilitat într-adevăr cunoașterea ortodoxiei de către populațiile locale. Cu toate
acestea, aproape toate eparhiile din diaspora, au un caracter național, aparținând
Bisericilor Ortodoxe Autocefale sau Autonome. În acest fel limba de cult, rămâne
cea maternă, iar accesul populațiilor locale este mult mai dificilă din acest punct de
vedere.
Este adevărat, totuși, că fiecare cleric și credincios din diaspora, au și ei
propriul lor rol misionar, prin exemplul vieții lor și nu numai. Dar o deschidere mai
mare, din punct de vedere cultural și lingvistic către populațiile locale ar fi și mai
benefice pentru misionarismul ortodox. Din acest punc de vedere, avem exemplul
misionarilor creștini greci, Chiril și Metodie 8, care au mers ca misionari la slavi în
secolul al IX-lea. Înainte de a începe convertirea acestora, Chiril și Metodie au
învâțat limba slavă și chiar au creat un alfabet (chirilic), pentru a le facilita acestora

8
Liviu Filimon, Studii de specialitate: Educație, cultură știință, vol 11, Editura Didactică Științifică,
Bacău, 2014.

5
accesul la învățăturile creștine. În același timp au tradus Sfânta Scriptură din limba
greacă în cea slavonă.
Într-o lume marcată de dialog și comunicare, Bisericile Ortodoxe Autocefale
sau Autonome, au misiunea de a comunica și a se pune de acord în multe privințe,
prin intermediul sindodurilor pan-ortodoxe. Deși Biserici surori, încă există multe
discordii în interiorul ortodoxiei, care pot fi rezolvate doar printr-o mai mare
disponibilitate la comunicare.
În același timp, aceste Biserici au și datoria de a participa la discuțiile
ecumenice, fie ele creștine inter-confesionale, așa cum se întâmplă în cadrul
Consiliului Mondial al Bisericilor, sau al discuțiilor inter-religiase. Aceste discuții au
rolul de a evita greșelile din trecut în cadrul raportului inter-confesional sau inter-
religios, dar și a greșelilor de raportare la societate. De asemenea, prin dialog și
comunicare, pot fi găsite puncte comune inter-confesionale sau inter-religioase și
atfel pot fi formulate declarații sau lansate idei comune, în fața unor probleme sociale
ce caracterizează societatea contemporană.
De asemenea,dialogul cu zona științifică sau cu cea culturală, sunt extrem de
importante pentru Biserică. Aceste domenii, acoperă spații mari de activitate în
societatea contemporană, iar Biserica își poate expune învâțătura cu privire la lume și
prin intermediul unor astfel de domenii.
Concret spus, s-a văzut în această perioadă de carantină, provocată de
pandemia de coronavirus, importanța dialogului și a comunicării. Deși făra acces la
locașurile de cult, credincioșii și-au putut hrăni nevoile spirituale prin intermediul
televiziunilor sau a mediului online. Discuțiile telefonice sau prin intermediul
platformelor online, cu îndrumătorul spiritual au făcut ca această perioadă să fie
trecută cu mai multă speranță. Slujbele, prediciile citite sau ascultate de către
credincioși, le-au dat posibilitatea continuării comuniunii cu parohiile de care aparțin
și în mod general vorbind cu Biserica.
Așadar, dialogul și comunicarea se dovedesc a fi de o importanță enormă, nu
doar din punct de vedere social, ci și religios. Această deschidere spre comunicare și
dialog, este una imperativă, într-o lume marcată de o globalizare tot mai accentuată.

6
 BIBLIOGRAFIE

1. BRIA Ion Pr. dr., Spiritualitate pentru timpul nostru, Geneva, 1990.
2. CÂMPEAN Remus, Biserica Română Unită între istorie și istoriografie,
Editura Presa Universitară clujeană, Cluj-Napoca, 2002.
3. FILIMON Liviu, Studii de specialitate: Educație, cultură știință, vol 11,
Editura Didactică Științifică, Bacău, 2014.
4. PAL Eniko, Inserturile și omisiunile în Catehismul calvinesc din 1648,
Facultatea de Științe Economice și Umaniste, Miercurea Ciuc.
5. SĂSĂUJAN Mihai Pr. prof. univ. Dr., Autocefalia Bisericii Ortodoxe
Române în corespondenţa diplomatică românească (1885), (curs online).
6. VASILIEV A.A., Istoria Imperiului Bizantin, Editura Polirom, București,
2010.
7. VARLAAM AL MOLDOVEI, Răspunsul împotriva Catehismului calvin,
Editura Teologie Pentru Azi, București, 2010.
8. ZBUCHEA Gheorghe prof. univ. dr. , O istorie a Bizanțului (curs online).