UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

MASTER „TEOLOGIE ȘI CULTURĂ”

LUCRARE DE SEMINAR

HAMARTIOLOGIA ȘI PATOLOGIA:

RELAȚIA DINTRE PĂCATE ȘI BOLILE

PSIHICE

COORDONATOR:

PR. CONF. UNIV. DR. PICU-NELU OCOLEANU

MASTERAND:

DANCIU FREDY

CRAIOVA 2019
 CUPRINS

INTRODUCERE............................................................................................................3

CAPITOLUL I. DEFINIȚIE ȘI TERMINOLOGIE.........................................................4

CAPITOLUL II. CLASIFICAREA BOLILOR PSIHICE................................................6

CAPITOLUL III. LEGĂTURA DINTRE BOLILE PSIHICE ȘI BOLILE

SPIRITUALE................................................................................................................12

CAPITOLUL IV. LEGĂTURA DINTRE PATIMI, BOLI SPIRITUALE ȘI BOLI

PSIHICE.......................................................................................................................14

CONCLUZIE................................................................................................................22

BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................23

2
 INTRODUCERE

Am elaborat această lucrare de seminar cu titlul „Hartiologia și patologia:

legătura dintre păcate și bolile psihice” la disciplina Bioetică.
Motivul pentru care am ales această temă, este importanța subiectului în
societatea contemporană. Trăim într-o societate în care patologia bolilor sau cel puțin
a tulburărilor psihice este din ce în ce mai prezentă. Starea de anxietate sau de teamă
nejustificată (atac de panică) pare să copleșească lumea în care trăim. Astfel am
încercat în prezenta lucrare, să arăt motivele apariției acestor boli psihice, dincolo de
latura medicinei psihiatrice, încercând să tratez cauzele spirituale ale acestor
tulburări.
În Capitolul I numit „Definiție și terminologie”, am expus pe scurt definițiile și
terminologia hamartiologiei și patologiei.
Capitolul al II-lea denumit „Clasificarea bolilor psihice”, expune pe scurt,
principalele categorii de boli psihice, și manifestarea acestora din punct de vedere al
medicinei de psihiatrie.
În Capitolul al III-lea intitulat „Legătura dintre bolile spirituale și bolile
psihice”, am arătat individualitatea bolilor spirituale, respectiv psihice, dar și legătura
care există între unele dintre ele.
Capitolul IV l-am numit „Legătura dintre patimi, boli spirituale și boli psihice.
În acesta se regăsește modul cum cele opt păcate capitale provoacă boli trupești,
spirituale sau psihice. Este capitolul care tratează în mod direct legătura dintre păcate
și bolile psihice.
Așadar pe parcursul lecturii, în această lucrare, se întâlnește în permanență
indisolubila legătura dintre patimi și modul cum acestea viciază atât spiritul, cât și
psihicul uman.

3
 CAPITOLUL I

DEFINIȚIE ȘI TERMINOLOGIE

a) Hamartiologia
Termenul de hamartiologie, este originar din limba greacă: ἁμαρτία, hamartia,
„lipsă de marcă, eroare" și λογια, -logia, „studiu". Hamartiologia este o ramură a
studiului teologiei religiei creștine, specifică majorității confesiunilor din cadrul
creștinismului. Această ramură se ocupă cu studierea păcatului, mai ales a păcatului
originar, și cu consecințele ontologice ale păcatului.
Doctrina păcatului original sau primordial, a fost formulată foarte clar de
Apostolul Pavel, în Epistola sa către Romani: „De aceea, precum printr-un om a
intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii,
pentru că toţi au păcătuit în el. Căci, până la lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu
se socoteşte când nu este lege. Ci a împărăţit moartea de la Adam până la Moise şi
peste cei ce nu păcătuiseră, după asemănarea greşelii lui Adam, care este chip al
Celui ce avea să vină. Dar nu este cu greşeala cum este cu harul, căci dacă prin
greşeala unuia cei mulţi au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul Lui
au prisosit asupra celor mulţi, prin harul unui singur om, Iisus Hristos. Şi ce aduce
darul nu seamănă cu ce a adus acel unul care a păcătuit; căci judecata dintr-unul duce
la osândire, iar harul din multe greşeli duce la îndreptare.Căci, dacă prin greşeala
unuia moartea a împărăţit printr-unul, cu mult mai mult cei ce primesc prisosinţa
harului şi a darului dreptăţii vor împărăţi în viaţă prin Unul Iisus Hristos.Aşadar,
precum prin greşeala unuia a venit osânda pentru toţi oamenii, aşa şi prin îndreptarea
adusă de Unul a venit, pentru toţi oamenii, îndreptarea care dă viaţă;Căci precum
prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea unuia
se vor face drepţi cei mulţi” (5, 12-19).
Fericitul Augustin este cel care preia și dezvoltă această idee în Apus, numind
această doctină „păcatul ereditar”. Conform lui Augustin, prin căderea în păcat a lui
Adam și Eva, toți oamenii (urmași ai acestora) sunt ținuți sub pedeapsă. Practic
întreaga umanitate preia în natura ei acest păcat al protopărinților din Grădina
Edenului.

4
 În schimb Pelagius, cel care a dezvoltat erezia numită pelagianism, afirma că
păcatul primordial nu a afectat natura umană decât printr-o tendință negativă a
acesteia de a cădea în păcat, dar fiecare om este responsabil doar de proprile greșeli.
Practic Pelagiu nu credea în transmiterea păcatului lui Adam și Eva la toți urmașii
acestora.
Poziția cea mai echilibrată în această privință, a avut-o creștinismul răsăritean.
Conform doctrinei ortodoxe, păcatul strămoșesc, a afectat întreaga natură umană,
aceasta având tendința de a se răzvrătii împotriva lui Dumnezeu.1
b) Patologia
Acest termen provine tot din limba greacă: παθολογία, pathologia, fiin format
din cuvintele πάθος, pathos = suferință, boală și λόγος cuvânt, rațiune, învățătură,
știință. Termenul este folosit pentru prima dată în istorie de către medicul grec
Galenos (129-201 d. Hr.).2
Conform D.E.X. patologia este: „Ramură a medicinei care studiază natura și
simptomele bolilor.” Sau „ramură a medicinei care studiază cauzele, simptomele și
evoluția bolilor, precum și mijloacele de prevenire și tratare a acestora.”,dar mai ales
ca stare patologică „totalitatea manifestărilor unei boli.”3
Am ales prezentarea pe scurt a termenelor de hemartiologie și patologie, pentru
că pe parcursul lucrării de față ne vom axa pe relația dintre patologia bolilor psihice
și legătura lor cu păcatul, atât cel strămoșesc, cât și cel individual.

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Hamartiologie
2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Patologie
3
https://dexonline.ro/definitie/patologie
5
 CAPITOLUL II

CLASIFICAREA BOLILOR PSIHICE

În cadrul acestui capitol vom expune pe scurt, clasificarea și manifestarea

principalelor boli psihice, conform Manualului medical de psihiatrie clinică a lui
Kaplan și Sadock.
a) Tulburării psihice specifice copilăriei și adolescenței.
1. Retardare mintală; se definește printr-o capacitate intelectuală sub media
normală.
2.Tulburări ale învățării; se caracterizează printr-o dificultate în achiziționarea
abilităților în aritmetică, scriere sau lectură.
3. Tulburare a abilităților motorii; se manifestă prin dificultatea de coordonare.
4. Tulburări ale comunicării; provoacă dificultatea în a formula propoziții
specifice vârstei.
5. Tulburări pervazive ale dezvoltării; această tulburare provoacă izolarea și
incapacitatea de a comunica, caracterizându-se printr-un mod autist de existență.
6. Tulburări prin deficit atențional și comportament disruptiv; se caracterizează
prin violență, impulsivitate sau inatenție.
7. Tulburări alimentare ale perioadei de sugar sau ale primei copilării; se
împart în două categorii: pica (consumul de alimente nenutritive) și tulburarea prin
ruminație (regurgitaţie sau remasticaţie).
8. Tulburări ale ticurilor.
9. Tulburări de eliminare; apare ca o incapacitate de control a nevoilor urinare.
10. Alte tulburări: mutismul electiv (refuzul voluntar de a vorbi), tulburarea
reactivă a atașamentului din perioada de sugar sau prima copilărie (afectarea severă a
capacităţii de relaţionare, debutând înaintea vârstei de cinci ani), tulburarea
mişcărilor stereotipe (sugerea degetului, lovirea cu capul, roaderea unghiilor,
ciupirea pielii), şi tulburarea prin anxietate de separare (copilul nu poate fi despărţit
de casă din cauza anxietăţii).
b) Delirium, demenţă, tulburări cognitive amnestice şi alte tulburări cognitive.
1. Delirum; definit printr-o confuzie mintală pe termen scurt.

6
 2. Demență; se caracterizează printr-o pierdere acută a memoriei, dar și a
judecății, orientării și congniției.
3. Tulburare amnestică; definită tot prin pierderea memoriei, dar și prin
dificultăți de fixare, evocare.
Aceste tulburări pot apărea din pricina unei condiții medicale generale (ex. o
infecție), a consumului de subtanțe gen cocaina, a unui traumatism cranio-cerebral,
dar și din alte cauze.
c) Tulburări mintale cauzate de o condiţie medicală generală.
Printre tulburările psihice cauzate de anumite condiții medicale generale se
numără: sifilisul, encefalita, abcese, boli cardio-vasculare, traumatisme craniene,
epilepsie, neoplasme intracraniene, tulburări endocrine, pelagră, avitaminoze, infecţii
sistemice (de ex., tifice, malarice) şi boli degenerative ale SNC (de ex., scleroza
multiplă).
d) Tulburări legate de substanțe.
1. Tulburări prin uz de substanțe; tulburări psihice pot apărea și ca urmarea
consumului excesiv de anumite substanțe, cum ar fi alcoolul, nicotina (tutun) şi
cafeina. De asemenea de un grad și mai ridicat de risc se numără substanțe ca
opiacee (opiu, alcaloizi de opiu şi derivatele acestora şi analgezice de sinteză cu
efecte de tip morfinic); halucinogene (de ex., dietilamida acidului lisergic – LSD);
fenciclidină; hipnotice, sedative sau anxiolitice; cocaină; canabis (haşiş, marijuana);
amfetamine şi inhalante.
2. Tulburări induse de substanțe; aceste substanțe psihoactive pe lângă
sindroame ca sevrajul și intoxicația, pot provoca și o serie de tulburări psihice, cum
ar fi delirium, demenţă persistentă, tulburare amnestică persistentă, tulburare
psihotică, tulburare a dispoziţiei, tulburare anxioasă, disfuncţie sexuală şi tulburare a
somnului.
3. Tulburări legate de alcool; pe lângă substanțele psihoactive enumerate mai
sus, alcoolul în exces poate provoca, de asemenea, o serie de tulburări la nivel psihic,
de genu, deliriumul de intoxicaţie, tulburarea psihotică indusă de alcool (include
halucinoza alcoolică – diferenţiată de DT prin prezenţa unui sensorium clar),
tulburarea amnestică persistentă indusă de alcool (sindromul Korsakoff – adesea
precedat de encefalopatie Wernicke, o condiţie neurologică cu ataxie, oftalmoplegie
şi confuzie – sau coexistând cu encefalopatia Wernicke, în cadrul sindromului

7
Wernicke–Korsakoff) şi demenţa persistentă indusă de alcool (diferenţiată de
sindromul Korsakoff prin prezenţa deficitelor cognitive
multiple). Se pot întâlni, de asemenea, tulburare a dispoziţiei, tulburare
anxioasă şi tulburare a somnului induse de alcool.
e) Schizofrenie și alte tulburări psihotice.
1. Schizofrenia; în general se caracterizează prin modificarea afectului și a
comportamnetului. Schizofrenia este încadrată în cinci tipuri diferite de manifestare:
dezorganizat, catatonic (agitat, violent), paranoid, nediferențiat (halucinații), rezidual
(depresia post-pshipotică din schizofrenie).
2. Tulburarea delirantă (paranoidă); se manifestă prin comportamente de
granduare, gelozie excesivă, persecuție etc. În general are o evoluție cronică.
3. Tulburarea psihotică scurtă; se manifestă ca durată sub patru saptămâni,
fiind cauzată de un stres extern.
4. Tulburarea schizoneiformă; asemănătoare cu schizofrenia ca manifestare,
dar durează sub șase săptămâni.
5. Tulburarea schizoafectivă; este caracterizată printr-un amestec de simptome
schizofrenice, de euforie excesivă (bipolaritate) sau depresie.
6. Tulburarea psihtică comunicată (indusă); acest tip de delir apare la două
persoane, cea mai puțin inteligentă fiind influențată de cealaltă persoană.
7. Tulburare psihotică ca rezultă dintr-o condiție medicală generală; se
manifestă prin deliruri secundare sau halucinații, ca urmare a unei boli medicale:
epilepsie de lob temporal, avitaminoză, meningită.
8. Tulburare psihotică indusă de substanțe; este indusă ca urmare a unor
substanțe psihoactive ca haluginogenele sau cocaina.
9. Tulburare psihotică N.A.M. (psihoză atipică); această tulburare are trei tipuri
de manifestare: o cultură specifică (boala koro din sudul şi estul Asiei – teama de
retragerea în abdomen a penisului), un anumit moment sau eveniment (psihoza post–
partum – la 48–72 de ore după ce femeia naşte), un set particular de simptome
(sindromul Capgras – pacienţii cred că au o dublură/sosie).
f) Tulburări ale dispoziției.
1. Tulburări bipolare; în general se manifestă prin trecerea bruscă de la o stare
de euforie, la una de depresie.

8
 2. Tulburări depresive; are trei tipuri de manifestare: tulburarea depresivă
majoră, tulburarea distimică (cauzată de obicei de o pierdere), și depresia cu patern
sezonier.
g) Tulburări anxioase.
Această categorie are mai multe tipuri de manifestare, cum ar fi tulburarea prin
anxietate generalizată, tulburarea prin panică, agorafobia, fobia specifică, fobia
socială (teama de a vorbi în public), tulburarea obsesviv-compulsivă, tulburarea de
stres posttraumatic (ca urmare a unui stres major provocat de un eveniment),
tulburarea de stres acută (durează până la patru săptămâni). Tulburările anxioase pot
apărea și ca urmare a unor condiții medicale sau consumului de substanțe.
h) Tulburări somatoforme.
În acest caz bolnavul se preocupă în mod excesiv de corpul său, fiind într-o
permanentă teamă față de apariția unei boli.
i) Tulburări factice.
Se caracterizează prin imitarea unor simptome psihologice sau medicale, în
scopul asumării rolului de bolnav.
j) Tulburările disociative.
Se caracterizează prin schimbări bruşte, temporare, ale conştienţei sau
identităţii.
k) Tulbuări sexuale ale identității de gen.
În cadrul acestei tulburări intră manifestări de genul ,,exhibiţionismul,
fetişismul, frotteurismul, pedofilia, masochismul sexual, sadismul sexual, fetişismul
transvestic (îmbrăcarea în hainele sexului opus), şi voyeurismul. Disfuncţiile sexuale
se referă la tulburările dorinţei (tulburare prin dorinţă sexuală hipoactivă, tulburare
prin aversiune sexuală), ale excitaţiei (tulburare a excitaţiei sexuale feminine,
tulburare erectilă masculină – impotenţa), la tulburările orgasmului (tulburare
orgasmică feminină – anorgasmie, tulburare orgasmică masculină – ejacularea
întârziată sau cea prematură) şi la durerea sexuală (dispareunie, vaginism).
Disfuncţiile sexuale se pot datora şi unei condiţii medicale (scleroză multiplă) sau
abuzului de substanţe (amfetamine). Tulburările identităţii de gen (inclusiv
transsexualismul) se caracterizează prin disconfortul persistent legat de sexul
biologic al persoanei respective şi prin dorinţa de a–şi pierde caracteristicile sexuale
(de ex.,castrare).”4

4
Kaplan & Sadock, Psihiatrie clinică,Manual de buzunar, ediția a treia, p. 25.
9
 l) Tulburări ale alimentației.
Se caracterizează prin anorexie (refuzul de a mânca) și bulimie (consum
excesiv de alimente).
m) Tulburări ale somnului.
În această categorie se includ insomniile, hipersomnia, parasomniile
(coșmarulile) etc.
n) Tulburări ale controlului impulsurilor (neclasificate în altă parte).
Aceste tulburări se referă la incapacitatea persoanei de a-și controla
impulsurile, trecând la un alt act. Aici se includ agresiunea, furtul, incendierea,
zmulgerea părului, jocul patologic de noroc.
o) Tulburări de ajustare.
Apare ca o incapacitate de adaptare la noi locuri sau anumite situații de viață.
p) Tulburări de personalitate.
1. Tulburarea de personalitate paranoidă; este caracterizată prin suspiciozitate
excesivă, gelozie, invidie, grandoare, sensibilitate excesivă, rigiditate, blamarea
celorlalți etc.
2. Tulburarea de personalitate schizoidă; semanifestă prin simptome ca
timiditate, izolare, hipersensiilitate, visare cu ochii deschiși, incapacitatea de a
exprima furia, excentricitate etc.
3. Tulbarea de personalitate schizotipală; este similară cu cea schizoidă, dar se
manifestă prin mici pierderi ale controlului realității sau credințe ciudate.
4. Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă; subiectul se manifestă prin
conștienciziozitate excesivă, rigiditate, fiind incapabil sa se relaxeze.
5. Tulburarea de personalitate histrionică; este caracterizată prin mafestări ca
hiperexcitabilitatea, instabilitate emoțională, imaturitate, dependență, nevoia de
atenție din partea celorlalți.
6. Tulburarea de personalitate evitantă; are ca manifestări un scăzut nivel de
energie, lipsă de entuziasm, incapacitate de a se bucura de viață etc.
7. Tulburarea de personalitate antisocială; persoanele care se încadrează în
această categorie sunt incapabile de loialitate, lispsite de empatie, egoiste,
iresponsabile etc.
8. Tulburarea de personalitate narcisistă; persoana de tip narcist se manifestă
prin grandoare, invidie, nevoia de antenție,manipulare etc.

10
 9. Tulburarea de personalitate boderline; are ca principale manifestări
instabilitatea, impulsivitatea, sexualitate haotică, tendințe suicidare, auto-mutilare,
plictiseală etc.
10. Tulburarea de personalitate dependentă; acest tip de tulburare se manifestă
printr-o lipsă de încredere a persoanei față de proprile forțe și dependența față de alte
persoane.
Pe lângă aceste categorii de manifestare a bolilor psihice mai putem prezenta
pe scurt alte câteva tipuri, printre care intră factori psihologici care afectează condiția
somatică, tulburări de mișcare induse la medicație, probleme relaționale, probleme
legate de abuz sau neglijare. În cadrul altor categorii ar mai putea intra: tulburarea
post-contuzională, tulburarea neuro-cognitivă ușoară, sevrajul cafeinic, tulburarea
postpsihotică în depresia schizofrenică, tulburarea deterioativă simplă, Tulburare
depresivă minoră, tulburare depresivă recurentă scurtă şi tulburare disforică
premenstruală, tulburare mixtă anxios-depresivă, tulburarea factice prin intermediar,
tulburarea disociativă prin transă, tulburarea prin accese hiperfagice compulsive,
tulburare de personalitate depresivă, tulburare de personalitate pasiv-agresivă.5
Scopul acestui capitol a fost acela de a prezenta modul cum prezintă medicina
psihiatrică bolile psihice, cauzele ce duc la apariția și manifestarea acestora.
Modul cum psihiatria încearcă tratarea acestora este medicația combinată cu
ședințe de psihoterapie. Totuși de cele mai multe ori tratamentul medicamentos nu
face decât să țină sub control pacientul, care în timp devine dependent de
medicamentele psihiatrice.
O abordare mai aproape de realitate o are totuși psihoterapia, dar care nu merge
dincolo de anumite limite, încercând tratarea pacientului prin identificarea traumelor
ce au dus la destabilizarea psihică și tratarea lor prin anumite metode cum ar fi spre
exemplu hipnoza.

5
Kaplan & Sadock, Psihiatrie clinică,Manual de buzunar, ediția a treia, pp. 22-27.
11
 CAPITOLUL III
LEGĂTURA DINTRE BOLILE PSIHICE ȘI BOLILE
SPIRITUALE

De cele mai multe ori bolile psihice nu se identifică cu bolile spirituale. Bolile
spirituale pot fi definite ca o uitare sau negare a lui Dumnezeu, deci o rupere care
este firească, a omului, de Creatorul său.
În schimb bolile psihice se exprimă ca o rupere a omului cu sine însuși, cu
realitatea exterioară și cu ceilalți semeni ai săi. În acest sens o analiză mai completă a
bolilor psihice, și a manifestărilor lor, am făcut în capitolul II, al acestei lucrări.
Cu toate acestea unele boli psihice au o legătură directă cu anumite boli
spirituale sau cu boli trupești. Ca exemplu unele patimi ca lăcomia pântecelui,mânia,
desfrânarea sau frica, au un efect patologic asupra psihicului uman, putând conduce
la apariția unor boli de ordin psihologic.
Putem spune că patimile nu sunt în mod direct boli psihice, dar prin ele pot
apărea acestea, prin dezechilibrul ontologic, pe care îl creează în interiorul omului, în
mod implicit și a psihicului uman.
Din punct de vedere antropologic creștin, omul prin păcatul strămoșesc al lui
Adam și Eva, și prin păcatele individuale, dezvoltă în interiorul său nenumărate boli
spirituale. În momentul când aceste boli spirituale se acutizează, ele se pot manifesta
și sub forma unor boli spirituale.6
Așadar subliniem încă o dată rolul pe care patimile îl joacă în destabilizarea
psihicului uman. Încă din capitolul precedent am văzut cum unele vicii ca drogurile,
alcoolul, fumatul sau sexualitatea greșit orientată, provoacă apariția tulburărilor
psihice.
Practic dacă ar fi să dăm o definiție a patimilor, am putea spune că ele sunt o
îndepărtare a facultăților sufletului și trupului de la realitatea inteligibilă strict spre
relitatea sensibilă, cu scopul de a găsi în ea plăcerea. Patimile mai sunt numite și
vicii.7
Conform antropologiei creștine, omul este creat după chipul lui Dumnezeu,
prin acest chip omul fiind ontologic creat într-o stare de perfecțiune relativă. Deci,
natura umană a fost creată în afară de orice viciu. Totuși pentru aungerea la
6
Jean-Claude Larchet, Inconștientul spiritual sau Adâncul neștiut al inimii, Editura Sofia,
București, 2009, pp. 11-18.
7
Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, București, 2006, p. 109.
12
asemănarea cu Dumnezeu, și deci, a păstrării stării de perfecțiune omul trebuia să
lucreze facultățiile chipilui, sa le pontențeze.
Prin păcatul primordial sau stămoșesc al lui Adam și Eva, natura umană a fost
pervertită, căzând din starea de perfecțiune, chipul fiind alterat, iar viciile l-au
copleșit. Totuși chipul nu a dispărut definitiv din natura umană, ci doar a fost slăbit.
Astfel patimile au devenit ceva normal în viața oamenilor, ce a desfigurat și
mai mult toate facultățiile spirituale ale omului.
Prin întruparea, nașterea, jertfa și învierea lui Iisus Hristos, chipul lui
Dumnezeu din om a fost restabilit, natura umană a fost curățită de păcatul
primordiala lui Adam și Eva. Totuși această salvare a naturii umane Iisus Hristos a
făcut-o în mod subiectiv, adică general, dar doar în mod subiectiv, adică individual,
fiecare persoană în parte se poate mântui. Adică prin credința în Iisus Hristos și
urmarea acestuia.
Însă chiar și după Taina Botezeului, prin păcate individuale, starea trupului și a
sufletului se poate înrăutăți conducând prin patimi la boli trupești, spirituale și
implicit psihice.
Natura omului este, așadar, o îmbinare tainică de spiritual și material. Prin trup
omul este legat de material, iar prin suflet de Dumnezeu.8

8
Nicolae Răzvan Stan, Antropologia din perpectivă Hristologică. Bazele doctrinare ale vieții
duhovnicești, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2016, p. 41.
13
 CAPITOLUL IV
LEGĂTURA DINTRE PATIMI, BOLI SPIRITUALE ȘI BOLI
PSIHICE

IV.1. Legătura dintre sexualitatea greșit orientată și bolile psihice

În continuare vom analiza raportul dintre patima desfrânării (în sens larg) și
bolile psihice. Defrânarea este o boala spirituală ce poate conduce și la destabilizarea
psihicului uman.
Conform antropologiei creștine, sexualitatea este un raport firesc al omului, dar
în anumite condiții. Încă de la actul creației, Dumnezeu, îl încredințează pe om cu
misiunea de a crește și a se înmulți.9 Pentru a îndeplini această poruncă, omul, este
înzestrat cu organe genitale, cu ajutorul cărora, prin actul sexual, omenirea se poate
înmulți. Totuși Dumnezeu, nu binecuvintează orice fel de împreunare sexuală ci doar
pe aceea dintre un bărbat și o femeie, căsătoriți, în iubire, cu scopul reproducerii.
Orice ce fel de alt raport sexual, poate fi încadrat în patima desfrânării.
Raporturi sexuale greșit orientate se pot referi la adulter (relații extra-conjugale),
concubinaj (doi parteneri care au relații sexuale în afara căsătoriei), raporturi sexuale
cu mai mulți parteneri sau cu parteneri de același gen (homosexualitate),
neidentificaraea sexuală a propriului gen (transexualitatea), malahia (masturbarea),
raporturi sexuale nefirești (fetișism) sau raporturi sexuale zoofile.
Deci, conform moralei creștine, singurul raport sexual firesc, este prin Taina
Nunții, unirea dintre un bărbat și o femeie,în scopul reproducerii.
Unirile sexuale ilicite disociază moral și metafizic omul, îndepărtându-l de
căutarea legăturii cu Creatorul său.10 Sfântul Apostol Pavel are câteva precizări clare
în acest sens: ,,Fugiți de desfrânare. Orice păcat pe care-l va face omul este în
afarăde trup; dar cel ce desfrânează, păcătuiește în trupul său”.11 Așadar Sfântul
Apostol Pavel, arată prin aceste cuvinte, efectul devastator, pe care îl are patima
desfrânării asupra trupului uman. Am arătat mai sus că atât medicina psihiatrică, cât
și teologia creștin-ortodoxă afirmă că unele boli psihice au ca principală cauză
anumite boli trupești. Deci putem afirma că acestă patimă a desfănării care

9
Facerea 1, 28.
10
Hugo Tristram Engelharrdt jr., Fundamentele bioeticii creștine, Editura Deisis, Sibiu, 2005, p.
329.
11
I Corinteni 6,18.
14
handicapeză atât de grav trupul uman, are efecte nocive în mod indirect și aupra
psihicului uman.
Dacă în versetul de mai sus Sfântul Apostol Pavel, face referire la patima
desfrânării în sens larg, în altă parte vorbește despre raportul sexual nefiresc al
homosexualității: „De aceea Dumnezeu i-a predat unor patimi de necinste; că și
femeile lor au preschimbat legăturile firești cu acelea împotriva firii; asemenea și
bărbații, părăsind fireasca legătură cu femeia, în pofta lor s-au aprins unii pentru alții,
bărbați cu bărbați săvârșind rușinea și primind în ei înșiși răsplata cuvenită rătăcirii
lor”.12 Apostolul subliniază, așadar, în partea de final a versetului repercusiunea, pe
care păcatul homosexualității îl produce în interiorul omului, în trupul, sufletul și
automat în psihicul său.
În legătură directă cu sexualitatea în ultimele decenii au apărut practici
medicale controversate, cum ar fi sterilizarea in vitro, contracepția, schimbările de
sex sau avortul.
Referitor la sterilizarea in vitro, concepția are loc în afara femeii, așadar copilul
care urmează să se nască nu mai este rodul unirii sexuale, care are și o latură
spirituală în cadrul căsătoriei. Practic funcțiile sexuale reproductive și cele unitive
sunt separate.13
Contracepția sau sterilizarea de bună voie sunt din ce în ce mai populare în
societatea contemporană. Fie că vorbim de relații dintre doi soți, sau relații extra-
conugale,practica contraceptivă este foarte populară în rândul cuplurilor. Acest act
contraceptiv este în afara raporturilor sexuale firești, întrucăt prin acestă practică se
împiedică unul din scopurile unirii sexuale, cea a reproducerii. Un alt rău este
depărtarea de Dumnezeu, prin lipsa de încredere în acesta. Practic contracepția
îndepărtează căsătoria de pricipalul ei scop, și anume, căutara unirii cu Dumnezeu,
orientând viața spre sine însuși, spre egoism.14
Operațiile de schimare de sex sau sterilizarea sunt un alt mod de raportare
greșită a sexualității. Această problemă a fost expusă încă din Biserica creștină
primară. Referindu-se la castrare Canonul 22 Apostolic spune: „Cel ce s-a castrat pe
sine, să nu se facă cleric, fiincă ucigaș de sine este și vrăjmaș al creației lui

12
Romani 1, 26-17.
13
Hugo Tristram Engelharrdt jr., Fundamentele bioeticii creștine, Editura Deisis, Sibiu, 2005, p.
339.
14
Hugo Tristram Engelharrdt jr., Fundamentele bioeticii creștine, Editura Deisis, Sibiu, 2005, p.
350.
15
Dumnezeu.”15 Un caz celebru de castrare este Origen, actul său fiind condamnat de
Biserică.
Avorul este o problemă contemporană extrem de controverstată în întreaga
lume. Există două mari tabere în jurul acestui fenomen pro și contra. Sunt anumite
state, cum ar fi Polonia, unde avortul este interzis. Dar tendința este ca acest act să se
răspândească. De curând în Irlanda a avut loc un referendum care a legalizat
avorturile. În România conform statisticilor peste 170 de femei fac avort zilnic.
Pentru morala crețină avortul este un păcat capital, nefiind cu nimic diferit de
uciderea propriu-zisă.
Aceste probleme medicale contemporane extrem de controversate, expuse mai
sus, produc cu siguranță o mare suferință atât în trupul cât și în sufletul uman. Spre
exeplu avortul crește considerabil șansele dezvoltării cancerului uterin. În mod
indirect aceste boli trupești au o legătură și cu dezvoltarea ulterioară a unor suferințe
psihce. Dar mai mult aceste practici provoacă nenumărate boli spirituale care la
rândul lor se dezvoltă în boli psihice, ba mai mult practicile acestea pot avea o
influență directă asupra psihicului prin traumele care le provoacă.
De altfel spre exemplu neidentificarea de gen și practic ajungerea la operații de
schimbare a sexului, este considerată de către medicina psihiatrică ca o tulburare
psihică.
Putem concluziona că tot ceea ce este nefiresc în cadrul raportului sexual,
conduce la dezvoltarea bolilor trupești, spirituale și psihice. Singura raportare
normală sau firească la sexualitate, este așadar, unirea în iubire a unui bărbat cu o
femeie, în cadrul căsătoriei, în scopul unirii tainice cu Dumnezeu și a reproducerii.
Deci, actul sexual în căsătorie nu are nu mai un rol fizic, ci el depășește sfera
materială, mergând spre una spirituală.
IV.2. Legătura dintre patima iubirii egoiste de sine și tulburările psihice
Filautia, iubirea egoistă de sine sau prețuirea excesivă de sine, așa cum mai
este numită această patimă, este o boală spirituală ce poate conduce și la tulburări
psihice.
Nu doar teologia creștin-ortodoxă consideră că iubirea excesivă de sine
conduce la probleme psihice, ci chiar medicina de psihiatrie. Ea este încadrată la
tulburările de personalitate, fiind numită Tulburare de personalitate narcisică
(narcisistă). Definiția din Manualul de psihiatrie clinică a acestei tulburări este

15
Hugo Tristram Engelharrdt jr., Fundamentele bioeticii creștine, Editura Deisis, Sibiu, 2005, p.
354.
16
următoarea: „Se caracterizează prin sentimente de grandoare, sentimentul de
intitulare (de „a avea dreptul“, de a i se cuveni), lipsa empatiei, invidie, manipulare şi
nevoia de atenţie şi admiraţie.”16
Filautia stă în legătura directă cu devalorizarea de sine, fiind practic o
încercare a subiectului de a acoperi proprile lipsuri și nesiguranța de sine. Filautia se
dezvoltă de obicei în boli psihice cum ar fi nevroza isterică, psihoza paranoidă sau
schizofrenie.17
Filautia este considerată de mulți teologi ai perioadei patristice a Bisericii
creștine, ca izvorul tuturor celorlalte patimi. În primul rând este pusă în legătură cu
gastrimarghia, arghirofilia și chenodoxia.18
Totuși iubirea de sine nu trebuie sa dispară din viața omului. Este un imperativ
dictat de Însuși Mântuitorul Iisus Hristos: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine
însuși”.19 Iubirea de sine în mod echilibrat este un sfat acordat atât de teologia
creștină, cât și de psihoterapia modernă, pentru tratarea unor tulburări spirituale sau
psihice.
Filautia este așadar o patimă profund patogenă, fiind privită de Sfinții Părinți
ca natură și efecte ca specifice omului lipsit de minte, sau irațională.20
IV.3. Legătura dintre lăcomia pântecelui și bolile psihice
Aceasă patimă este caracterizată ca manifestare de dorința excesivă de a
mânca. Mai exact omul deprins cu acestă patimă caută să mănânce pentru
satisfacerea plăcerii proprii.
Gastrimarghia, așa cum mai este numită această patimă, are două moduri de
manifestare: căutarea unui anumit tip de mâncare, deci, dorința unor feluri de
mâncare gustuoase și în al doilea rând se poate manifesta prin căutarea de a mânca o
cantitate cât mai mare de produse alimentare.21
Practic în mod logic, această patimă îmbolnăvește trupul,prin excesul de
mâncare. În urma acestui exces pot apărea boli cardio-vasculare, diabet, boli ale
stomacului etc. Toate acestea pot conduce, după cum am arătat și în capitolul
clasificării bolilor psihice, la tulburări de natură psihică.

16
Kaplan & Sadock, Psihiatrie clinică,Manual de buzunar, ediția a treia, p. 26.
17
Jean-Claude Larchet, Inconștientul spiritual sau Adâncul neștiut al inimii, Editura Sofia,
București, 2009, p. 233.
18
Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, București, 2006, p. 124.
19
Matei 19, 19.
20
Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, București, 2006, p. 128.
21
Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, București, 2006, p. 129.
17
 Dar această patimă nu are repercursiuni doar asupra trupului, ci și a sufletului.
Practic omul își îmbolnăvește și sufletul, înlocuind dorința unirii cu Dumnezeu, și
placerea spirituală, cu dorința de a simți plăcere în urma consumului de mâncare.
IV.4. Raportul dintre patimile iubirii de bani,pleonexia și bolile psihice
Patima iubirii de bani mai este numită și arghirofilie sau iubire de arginți. Ea se
manifestă prin dorința omului de a avea cât mai mulți bani, și în general lucruri
materiale, cea de-a doua numindu-se pleonexie.
Cele două manifestări reprezintă în fapt una și aceași patimă, fiind cele două
forme de manifestare a acesteia. Acestea nimicesc iubirea și legătura cu aproapele,
practic cei deprinși cu această patimă nu văd în ceilalți decât piedici în calea
dobândirii de averi, sau eventual oportunități de a face bani.
Această patimă naște unele boli psihice. Una dintre ele este starea de tristețe
sau depresia în urma incapacității de a face mai mulți bani, sau de a dobândi unele
lucruri materiale. De asemenea, neliniștea devine o stare patologică a celui deprins
cu această patimă. Arghirofilia și pleonexia mai produc și alte tulburări psihice,
printre care și modul de a percepe realitatea și raportarea la ea.22
IV.5. Legătura dintre tristețe, akedie și bolile psihice.
Patima tristeții se manifestă ca o stare a sufletului ce se caracterizează prin
descurajare, slăbiciune, astenie, greutate și durere sufleteacă, mâhnire, lâncezeală.
Aceste stări sunt cel mai adesea însoțite de spaimă și neliniște.23
Cazele apariției tristeții în viața omului sunt multiple, si de cele mai multe ori
năcute din alte patimi.
Cea mai deasă cauză a apariției stării de tristețe este neîmplinirea uneia sau a
mai multor dorințe materiale.
O a doua cauză o constituie mânia. Omul devine trist ori din pricina faptului că
a produs o mare supărare aproapelui său prin actul mâniei,ori în alt caz că nu a reușit
să provoace celuilalt starea de rău pe care i-o dorea prin mânia sa.
Câteodată tristețea apare și fără motiv, de cele mai multe ori ea fiind numită
akedie.
O cauză de natură spirituală ce duce la tristețe este și influența pe care Diavolul
o poate avea asupra psihicului uman.24

22
Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, București, 2006, p. 153.
23
Jean-Claude Larchet, Inconștientul spiritual sau Adâncul neștiut al inimii, Editura Sofia,
București, 2009, p. 260.
24
Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, București, 2006, pp. 160-
163.
18
 Tristețea are efecte patologice devastatoare pentru om. Ea naște deznădejdea ce
poate conduce pe om chiar spre sinucidere. Ca stare psihică patima tristeții produce
astenie, moleșeală, frică nejustificată și îi paralizează omului întreaga activitate.25
Akedia este asemănătoare cu patima tristeții, tradiția apuseană chiar încadrând-
o ca una și aceași patimă cu tristețea. Akedia se manifestă prin lene, toropeală,
plictiseală de viață, lehamite, somnolență, o nemulțumire față de tot și toate.
Akedia îl face pe om instabil atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.
Facultatea somatică este incapabilă să se axeze pe ceva, mintea sărind de la o idee la
alta. De asemenea, akedia îl face pe om instabil și în relațiile cu mediul exterior,
negăsindu-și locul nicăieri și în nimeni. Ea provoacă în psihicul uman neliniște și
stări de anxietate.26
IV.6. Patima mâniei și bolile psihice
Mânia ca manifestare a persoanei umane izvorește din puterea irascibilă a
sufletului, conform antropologiei creștine.
Ca origine ontologică a omului, puterea irascibilă, i-a fost dată pentru
îndepărtarea ispitelor și a Diavolului. Deci, mânia ca origine are un scop pozitiv.
O dată cu păcatul primordial al omului și denaturarea naturii umane, puterea
irascibilă a fodt folosită de om, în mod nefiresc. Acesta a început sa folosească mânia
împotriva Creatorului său, a aproapelui (ajungând chiar la acte de violență), și chiar
asupra propriei persoane.
Agresivitatea asupra propriei persoane poate lua manifestări dintre cele mai
perverse, ajungându-se chiar la automutilare sau sinucidere. Cauzele unei astfel de
manifestări sunt falsa învinovățire de sine și lipsa de încrederenîn propria persoană.27
Referitor la mânia ce se îndreaptă către o altă persoană, ea are ca și cauză
comparația cu persoana în cauză. Subiectul fie se devalorizează, fie se
supraevaluează în raport cu ceilalți, astfel apare nevoia de a se proteja de ceilalți.28
Mânia este cu siguranță o boală a sufletului, care are repercursiuni și asupra
psihicului. Rațiunea este întunecată de acestă patimă, realitatea fiind deformată. O
altă caracteristică a manifestării psihice a patimei mâniei este nebunia,

25
Jean-Claude Larchet, Inconștientul spiritual sau Adâncul neștiut al inimii, Editura Sofia,
București, 2009, p. 263-264.
26
Jean-Claude Larchet, Inconștientul spiritual sau Adâncul neștiut al inimii, Editura Sofia,
București, 2009, p. 264-265.
27
Jean-Claude Larchet, Inconștientul spiritual sau Adâncul neștiut al inimii, Editura Sofia,
București, 2009, p. 224.
28
Jean-Claude Larchet, Inconștientul spiritual sau Adâncul neștiut al inimii, Editura Sofia,
București, 2009, p. 224.
19
imposibilitatea de a se stăpâni. Agitația psihomotorie este o altă manifestare
patologică.29
IV.7. Patima fricii și legătura ei cu tulburările psihice.
Frica este una dintre cele mai întâlnite manifestări ale tulburărilor psihice, ba
chiar putem spune că stă în centrul acestora. Practic, o putem numi falsa frică, pentru
că în om există în mod firesc o facultate care în anumite situații naște frica. Dar
această frică este una pozitivă, făcându-l pe om capabil să supraviețuiască în anumite
situații de viată. Frica devine patimă și patologie din momentul în care este
irațională. Există așadar o frică pozitivă și una negativă.
În cadrul primei categorii intră frica omului de a nu-și pierde trupul și sufletul.
Astfel persoana umană poate supraviețui și prelungi viața pe pământ, dar mai ales
prin frica față de moartea sufletului, se îngrijește de viața veșnică. Așadar tendința
firească a omului de a avea frică față de moarte este firească, întrucât moartea nu
face parte în mod firesc din natura omului, ea intrând în firea umană prin păcat.30
Mai există un mod firesc de manifestare a fricii, conform teologiei creștine.
Aceasta este numită frica de Dumnezeu. Cea mai înaltă treaptă a acestei frici, este
teama de a nu fi despărțit de Dumnezeu. Practic, omul ajunge să nu mai aibă frică
față de moartea fizică, fiind ferm convins că sufletul său se va uni cu Dumnezeu.31
Modul negativ de manifestare a fricii, se manifestă sub forma patimii. Această
manifestare pervertită a fricii, nu este conformă naturii umane, fiind nefirească. Ea a
început să se manifeste o dată cu păcatul strămoșesc.
Practic omul începe să se teamă atunci și acolo unde nu este cazul. Rațiunea sa
practic deformează realitatea. Această angoasă este prezentă în majoritatatea
tulburărilor psihice, cât și a tuturor nevrozelor.32
De foarte multe ori frica este provocată de păcate: „Necaz și strâmtorare, peste
sufletul oricui om care săvârșeste răul”.33
O formă de manifestare a fricii iraționale este pusilanimitatea, fiind manifestată
prin frica de a nu izbuti în ceva, frica de nereușită practic. Se „caracterizează prin
slăbiciune, lipsă de curaj în fața unui evenimnet care trebuie îndeplinit.”34

29
Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, București, 2006, p. 182.
30
Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, București, 2006, pp. 186-
187.
31
Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, București, 2006, p. 187.
32
Jean-Claude Larchet, Inconștientul spiritual sau Adâncul neștiut al inimii, Editura Sofia,
București, 2009, p. 211.
33
Romani 2,9.
34
Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, București, 2006, p. 192.
20
 IV.8. Slava deșeartă și legătura cu tulburările psihice
Slava deșeartă numită și chenodoxia sau vanitate este una dintre patimile de
căpetenie din care izvorăsc multe alte patimi. Se manifestă prin dorința excesivă de a
fi văzut și apreciat de ceilalți pentru calități pe care omul le are sau nu. Ea se mai
manifestă și prin dorința de a fi apreciat pentru bunurile materiale pe care le are.
Slava deșeartă se poate manifesta și prin dorința de fi apreciat pentru iscusința
minții, deci, pentru propria inteligență.
Practic această patimă, se întemeiază pe dorința naturală din firea umană, de a
fi în slavă, dar este vorba despre slava cerească.
Această boală spirituală poate conduce la o boală psihică destul de gravă, și
anume la delir.35

35
Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, București, 2006, pp. 224-
225.
21
 CONCLUZIE

Așadar această lucrare de seminar cu titlul „Hamartiologia și patologia:

legătura dintre păcate și bolile psihice”, am încercat să arătăm prin concursul rațiunii
și al simțirii, legătura indisolubilă care există între păcate și bolile psihice.
Am văzut cum păcatele creează în trupul și spiritul uman boli. Atunci când
acestea depășesc un anumit nivel, se acutizează, și se manifestă prin boli psihice.
Unele patimi, așa cum arătat, destabilizează în mod direct psihicul uman, care se
manifestă prin boli sau diverse alte tulburări.
Am arătat și punctul de vedere al medicinei psihiatrice, modul cum aceasta
clasifică bolile psihice, unele cauze, manifestările, dar și modul cum încercă să le
trateze prin intermediul tratamentului medicamentos sau al psihoterapiei.
Pe larg am arătat vizunea teologiei creștin-ortodoxe, despre cum păcatele
creează boli psihice în natura umană.
Din punctul meu de vedere s-ar putea ajunge la o convenție între cele două
laturi: medicina și teologia. Cu siguranță că în unele cazuri în care pacientul nu mai
are discernământul necesar, intervenția medicamentoasă este absolut necesară. Totuși
în celelalte cazuri, în care boala psihică încă nu este atât de acutizată încât pacientul
să nu mai aibă discernământ, s-ar putea interveni pe calea remediilor spirituale.
Pe lângă remediile bine cunoscute ale Bisericii, pentru tratarea păcatului, care
este deci cauza bolii psihice, s-ar putea încerca și dezvoltarea psihoterapiei creștin-
ortodoxe.
De altfel în țări, precum Grecia sau Rusia, această practică s-a extins foarte
mult. De asemenea, în Apus psihoterapia creștină, s-a dezvoltat foarte mult în
ultimele decenii.
În România din păcate psihoterapia în general și cu atât mai mult cea creștin-
ortodoxă nu a cunoscut încă o dezvoltare prea mare. Consider că în societatea actuală
care se îndepărtează din ce în ce mai mult de Biserică, o astfel de practică ar fi o cale
de mijloc și un mod prin care oamenii ar putea fi atrași către Biserică.

22
 BIBLIOGRAFIE

1. Jean-Claude Larchet, Inconștientul spiritual sau Adâncul neștiut al inimii, Editura Sofia,
București, 2009.
2. Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, București, 2006.
3. H. Tristram Engelhardth jr., Fundamentele bioeticii creștine, Editura Deisis, Sibiu, 2005.
4. Nicolae Răzvan Stan, Antropologia din perspectiva hristologică. Bazele doctrinareale
vieții duhovnicești, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2016.
5. Kaplan & Sadock, Psihiatrie clinică, Manual de buzunar, ediția a treia. Ediție online.
6. https://ro.wikipedia.org

23
24