Fișă de lectura

Anormalitate și boala psihică-Mircea Lăzărescu

Capitolul are în vedere în incipitul său concepția originii exogene a bolii psihice, tema
conform căreia doar corpul se poate imbolnăvi, dar nu și spiritul, modelul medical al ,,bolii
psihice", contestarea antipsihiatrico-socială a acestuia, dar și faptul că modelul medical persistă
și in zilele noastre.

Pentru început, capitolul îl evidențiază pe Kraepelin, părintele nosografiei psihiatrice,

care a comentat tulburările psihice majore intr-o manieră similară cu cea a oricărei boli și anume
printr-o abordarea clinico-medicală care presupune mai exact existenta unui ,,tablou clinic
psihopatologic" ce constă dintr-o serie de simptome, mai apoi un model evolutiv
specific, ,,boala psihică" are un inceput, o dezvoltare până la un moment culminant, o eventuală
remisiune , posibile recăderi, o etiopatogenie, mai mult sau mai pufin cunoscută, dar oricum
presupusă, remedii terapeutice pe care urmează să le aplice un corp specializat de profesioniști,
iar în ultimul rând ordonarea ansamblului ,,bolilor psihiatrice" intr-un sistem nosologico-
nosografic propriu acestui domeniu al medicinei. Bineînțeles că acest tablou clinic a fost
contestat la rândul său.

În altă ordine de idei, fragmentul face trimitere la Evanghelii și la istoria culturilor

formate in jurul crestinismului, astfel încât acest fapt scoate în evidență ambiguitatea termenului
nebunie, acest termen având de-a lungul timpului o sumedenie de semnificații, fiind interpretat
diferit în funcție de autor, religie, domeniul stiințific etc.

Pe de o parte ,,nebunia" se exprimă printr-un comportament si o trăire aberantă, ciudată,

perturbatoare, izolantă, necreatoare in raport cu cele comunitare. Originea acestei aberații este
străină de individul in cauză,, este ,,exogenă", in sensul că un spirit malefic pune stăpânire din
afară, pe om, prăbușindu-l din normalitate, orientându-l spre un sens negativ al existenței, spre
ceva rău, de nedorit. Pe de altă parte, in Evanghelii se acceptă și un alt sens al ,,nebuniei, unul
inalt, pozitiv și salvator, legat de credința in Dumnezeu și de o metamorfoză spirituală pozitivă,
sens ce a fost ulterior denumit ,,nebunia crucii".
 Mai apoi, fragmentul aduce în discuție ,, miscarea antipsihiatrica” aceasta, descrie intr-o
manieră foarte simplificata că miscarea sustinea că ceea ce este,,etichetat" și tratat drept boală
psihică este expresia intoleranței și represiunii unei clase dominante care innăbusă persoanele,
persoane care au neșansa de a fi mai fragile și sensibile, iar mai apoi acesti oameni sunt rejectați,
introdusi intr-o mașinărie socială al cărei rezultat final este etichetarea peiorativă de bolnav
psihic, fapt ce-i exclud de la drepturile sociale firești, le incalcă demnitatea și le zdrobește stima
de sine, totul pentru liniștirea straturilor sociale aflate la putere.

Capitolul mai atinge și discuții cu privire psihanaliza lui Freud și stadiile dezvoltării care
are în vedere faptul că in prima copilărie se petrec evenimente care impregnează individul intr-un
anumit fel, instituind vulnerabilitatea individului care este mascat ulterior de fațada societății,
mai apoi intr-o a doua fază, acestă vulnerabilitate iese la suprafată, din cauza unor factori
circumstanțiali și pune in joc o serie de mecanisme de apărare ale Eului care pot duce la
rezolvarea episodului dificil de viață. sau la o ,,nevroză” .

În alta ordine de idei, este menționat că medicina are drept concept central pe cel
de,,boală”, fiind inteleasa ca o negare sau o depășire a normalitălii și totodata faptul că gândirea
medicald a ultimelor decenii a incercat să diferențieze intre boală, defect (deficiență), disabilitate
și handicap.

Trebuie sa avem in vedere faaptul că, boala, deficiența-disabilitatea-handicapul pot constitui o

suită interconectată, dar ele nu trebuie confundate. Totodată, deschiderea pe care a realizat-o
doctrina vulnerabilitate/stres in ceea ce privește relalia dintre normalitate, anormalitate și boală
psihică s-a dezvoltat in ultimii ani prin cercetări grupate sub denumirea generică
de ,,psihopatologie developmentald".

Principalele-caracteristici ale orientării acum invocate sunt următoarele: studierea concomitentă

și in paralel a variantelor normale, deviante și patologice în perioada dezvoltdrii ontogenetice și a
ciclurilor vielii la vârsta adultă. Studiile sunt realizate intr-o manierd pozitivistăși longitudinală,
avându-se in vedere cât mai multe perspective teoretice și inter relații intre constatările
factologice posibile.

În opinia mea, capitolul atrage atentia asupra faptului ca bolile psihice se cer a fi
comentate mult mai nuantat si analitic în zilele noastre, perioadã în care se dezvoltã psihiatria
comunitarã si programele publice de asistentã si promovare a sãnãtãtii mentale, decât în urmã cu
câteva decenii, când ea viza aproape exclusiv bolnavul psihiatric internat si cuprins în cure
terapeutice.

Odata cu trecerea timpului noi ca omenire am inteles faptul ca lucrurile pot fi vazute nu doar alb
sau negru, ci si cu nuante de gri, ca putem fi maleabili si totodata aspect ce tin de sanatatea
mintala pot fi interpretabile, analizabile.

Totusi psihiatria a rãmas în esenta ei o parte a medicinei, spre deosebire de psihologie,

care inca duce o lupta apriga pentru a fi luata mult mai in serios decat este privita in ziua de azi
in randul medicine. Modelul medical al tulburãrilor psihice este si astãzi unul de referintã. Acest
model se revendicã de la conceptia lui Kraepelin, pãrintele nosografiei psihiatrice, care a
comentat tulburãrile psihice majore într-o manierã similarã cu cea a oricãrei boli.

Este de mentionat ca fragmentul evidentiaza ca dupã anii ’70 si pânã în prezent s-au
cumulat continuu argumente valide pentru a sustine faptul cã o parte a tulburãrilor de tip
psihiatric pot fi incluse în modelul medical, iar asta se observa prin faptul ca OMS îsi mentine
„Divizia de Psihiatrie“ , iar Asociatia Mondialã de Psihiatrie se considerã în esenta sa ca
apartinând grupului de stiinte si practici medicale.

In incheiere nu pot sa nu mentionez cateva cuvinte despre marele filosof Cioran care a
fost mentionat in acest fragment si care enunta la randul sau ca in deceniile trecute nu era un
palier atat de larg de boli sau maladii recunoscute, desi ele existau, din contra, fiecare deceniu
avea o boala care era in atentia tuturor si era plasata unui palier larg de oameni, indifferent de
simptomele indivizilor. Cum spune si Cioran, sa fii sifilitic, era o boala prestigioasa si un lucru
extravagant, evidentiind prostia omeneasca.