Fișă de caracterizare a personajului feminin “Veta” cu ajutorul didascaliilor

Citește atent didascaliile și completează rubrica observații, cu informațiile necesare.

Actul Personaju Didascaliile Observații

l

Actul 1 Veta (soția „Mătușa Veta umple în butoi un căuș, se așează pe

lui Tudor O caracterizare indirect a Vetei.
Mocanu) scăunaș și alege fasole, aruncîndu-le cu o anumită
Singură , muncește din plăcere și ascultă cîntecul
socoteală în vasele puse în jur”
tinereții sale.
“Rămînînd singură mătușa Veta tot trage cu urechea
Probabi își deapănă amintirile în gînd cu ajutorul
spre cutia atîrnată sub streașina casei. ”
acestei melodii, care pare a fi cântecul ei din
“A urmat de undeva de departe o melodie la care
tinerețe.
mătușa a împetrit. O fi fost,poate, cîntecul ei de
tinerețe,o fi fost cîntecul de mai tîrziu,o fi fost cîntecul ei
de dincolo de toate...
Rîs de soare, plîns de stele,
Stă pierdut în lumea-I verde
Și-i voinic cînd I se cere,
Și-i modest cînd nu se vede.
La primele versuri mătușa, tresărind, a pornit cu mîna
 spre creștet și așa a înmărmurit cu trei degete pe frunte”

“Intră cu totii în casă. Rămîne numai Veta pe scăunaș.

Peste un timp iese Maria, îi șoptește ceva, dar mătușa
continuă să aleagă fasole. Maria intră în casă, apoi iese
împreună cu Tudor și, în cele din urmă, se ridică și
mătușa, își scutură hainele și intră în urma lor.”

Actul 2 “Liniște și pace. Frunzișul stă înțepenit în faptul zorilor,

ferestrele-s larg deschise și doar petele albe din
frămîntarea zilei trecute mai rătăcesc sub cortul verde.
Veta alege fasole. Pune cu mîna boaba în vas,ca să nu
facă zgomot, dar mișcările ei ușoare au trezit totuși pe
cineva”

Actul 3 “Ionel vine, drege ceva în vechitura ceea, și iară răsar

melodii. Ninge, ninge, ninge. Cîntecele din bătrîni și
ninsoarea o înviorează pe biata Veta. Își termină grăbită
rugăciunea, iese din casă, trece cuminte și se așează la
masă”
“Se așează cu toții,toarnă în pahare,ciocnesc. Veta
rămîne vrăjită de felul cum sună pocalele, sunetul lor se
aseamănă prin ceva cu bătaia clopotelor și, stînd în
picioare, ea tot ciocnește ba cu unul, ba cu altul,pînă ce
se aude o mașină oprind la poartă.”
“Ninge, ninge de nu se vede nici în cer, nici pe pămînt.
Totul e alb, totul e zăpadă, și din albeața ceea se
aprindea vocea poetului:
Frunză stă și numai pică,
Și tot stă de-un an și o vară,
Nu se plînge de nimica
Și nici zice că o doare.
Doar prin dunga ei amară
An de an vor tot doini
Cei de-au cunoscut stejarul,
Cei de nu-l vor mai găsi...
Des –de-dimineață. Frig , vînt, zi posomorîtă.veta șade pe
scaunaș și alege fasole, cei ai casei se gătesc de ducă.”
“Rămînînd singură, Veta se ridică de pe scăunaș, vine și
culege de pe jos cioburile aparatului de radio, le ia în
poală, se așază înapoi,le mîngîie, le tot șoptește ceva, și
deodată, culmea culmilor,iară prinde glas „Hora
fetelor”,iară zboară fulgi curați și moi sub cortul verde.”
 Fișă de caracterizarea personajului “Doina” cu ajutorul didascaliilor
Actul Personaju Didascaliile Observații
l
Actul 1 Doina “Apare de pe undeva ostenit, purtat de ale sale Tudor
Mocanu. Vine lîngă rezervorul de zinc, umple o cănuță,
dă peste cap, oțărîndu-se amarnic. Gustă dintr-o
pătlăgică. Zărește într-un tîrziu cumpărătura de sub
streașină. Ascultă pînă la capăt, să vadă ce avea cîntecul
să spună, se miră de atîta frumusețe. După care rămîne
smerit,molcom, de parcă ar fi fost la spovedanie. Și iată
că prin țesătura acelor melodii încep a se cerne, rotind
sub bolta, florii de măr, flori de cireș. Nici Tudor, nici
Veta nu se miră de una ca asta, iar din ninsoare se arată
o coastă de imaș, o stînă veche focului. Între stînă și foc
crește un copăcel, și stă rezemată de acel copăcel o fată.
O simplă fată de la țară- fustișoară de cit, bluză de in
brodată,basma albă. Stă vrăjită de fluierul
 ciobanului,zîmbind cînd o îndeamnă cîntecul,
întristîndu-se împreună cu el. Și tot ninge,ninge,iar
împreună cu acea ninsoare se tot topește vedenia de
basm.”
“Între timp Tudor a sfîrșit-o cu fasolele. Și-a scuturat
pălăria, și-a pus-o în cap, a pornit-o spre ieșire, dar
deodată, parcă pentru a-I răsplăti avea lungă așteptare
a lui, din aparatul de sub streașină a prins a coborî
“Hora fetelor”.Și iară a pornit a ninge. Flori de vișin, flori
de zarzăr rotesc ușor sub cortul verde, și cînd ninsoarea
se îndeasă, de după perdeaua ei iară se arată coasta de Doina apare prin întruchiparea unei c o p i l e în
imaș, stîna, ciobanul și c o p i l a rezemată de copac. Și fața lui Tudor, simțind că are nevoie de ea ,pentru
cum stătea ea ascultînd fluierul, deodată a zărit cortul a-și descătușa sufletul.
verde din ograda lui Tudor Mocanu, a auzit cît de mult și
cît de greu o tot așteaptă omul cela. A zîmbit, și-a
scuturat părul și a prins a coboră piscul dealului.”
Actul 2 “Liniște și pace. Frunzișul stă înțepenit în faptul zorilor,
ferestrele-s larg deschise și doar petele albe din
frămîntarea zilei trecute mai rătăcesc sub cortul verde.
 Veta alege fasole. Pune cu mîna boaba în vas,ca să nu
facă zgomot, dar mișcările ei ușoare au trezit totuși pe
cineva. Se aud ușile, și iat-o pe Doina coborînd scările.
Se oprește în mijlocul cortului cu brațele întinse, prinde
în palmă fulgi albi,își împrospătează ochii, obrajii, după
care, zîmbindu-i mătușii în semn de „bună dimineața”se
așază lîngă femeie și începe a alege și ea. Muncește cu
tragere de inimă,fără a-i mai păsa de cei ce se odihnesc-
aruncă boabele cu iuțeală, vasele prind a face o mare
gălăgie, după care se mișcă o perdea și în cadrul
ferestrei apare căpățina ciufulită a stăpinului.”

Actul 3 “Ninge, ninge, ninge întruna, și împreună cu ninsoarea

iară ne întoarcem pe coasta ceea de imaș, la stînă, la
copăcelul cela. Focul s-a stîns, pustiu e ocolul, pustie e
stîna. Doina se uită trist la cele din jur, apoi se uită lung-
prelung la casa, la obrazul,la sovestea omului, dar
degeaba.
Ceea ce hotărăște odată Tudor Mocanu- hotărît rămîne.
Și cum stătea aparatul sus, îl repede în cărărușa de
ciment de-l face țăndări.”