Violenţa în şcoală-o problemă insuficient constientizată sau un subiect

delicat?

Înv.Cara Luminiţa, Liceul Teoretic Balş

Şcoala- arăta Jean Marc Nollet, ministrul pentru copii ( Comunitatea Franceza din
Belgia)- este un mediu viu , ea nu trebuie să fie nici fortăreaţă, nici sanctuar, ci un loc al
emancipării, în contact cu viaţa reală. De aceea, scoala are ca sarcină să promoveze
încrederea in sine şi dezvoltarea personală a tuturor copiilor, să-i incurajeze in procesul de
asimilare a cunoştinţelor şi deprinderilor necesare rolului lor activ în viata economică,
socială şi culturală şi să-i pregăteasca să devină cetateni responsabili, care să contribuie la
dezvoltarea societăţii democratice, pluraliste, deschise altor culturi. Ca atare, şcoala nu este
numai un loc al transmiterii, construirii, reconstruirii cunoştinţelor ci, inainte de toate, un
forum al socializării şi deschiderii către lume.
Şcoala, nemaifiind considerată “nicio fortăreaţă şi niciun sanctuar”, ci un forum al
socializării, un spaţiu deschis lumii exterioare, asimilandu-i tensiunile, trebuie văzută ca un
spaţiu de manifestare a violenţei.
“Cu ce forme de violenţă ne întalnim în şcoală?”, “Care sunt cauzele care determină
violenţa şcolară?”, “De ce unii copii adoptă modalităţi de comportament violent in relaţiile
lor cu colegii, cu prietenii, cu cadrele didactice, cu părinţii?”, “De ce unele cadre didactice
instituie relaţii de putere, exprimate prin violenţă la adresa elevilor?”- sunt doar cateva din
întrebările la care trebuie să găsim răspunsuri pentru a asigura în şcoli un climat pozitiv şi
pentru a ţine sub control violenţa interpersonală.
Violenţa în şcoală cuprinde orice formă de manifestare a unor comportamente
precum violenţa verbală şi psihologică (poreclire, tachinare, ameninţare, hărţuire); violenţa
fizică; comportamente care intră sub incidenţa legii, ofensa adusă statului, autorităţii
cadrelor didactice; alte tipuri de comportament deviant în relaţie cu şcoala. Violenţa în şcoli
este, se pare, un aspect neglijat, dar într-o crestere de amploare. Astfel apare nevoia de
cunoaştere a dimensiunii acestei probleme, formele de manifestare şi cauzele
apariţiei/intensificării acestui fenomen, precum şi necesitatea elaborării unor strategii de
prevenire şi ameliorare.
Violenţa şcolara nu este un fenomen nou, dar, în trecut, ea s-a manifesata mai
degrabă în spatiul relativ autonom al şcolii; actualmente, lumea şcolii a căpătat
permeabilitate crescută, ca şi transparenţă instituţională, asimiland tensiunile şi dificultăţile
cu care se confruntă societatea contemporană. În şcoli a existat dintotdeauna violenţa,
totuşi acest fenomen este acum mai vizibil.
Christ Giftius aduce în discuţie trei definiţii ale violenţei:
1.Definiţia violenţei care se află în dicţionarul Encarta(1999):
a) folosirea forţei fizice pentru a produce răniri cuiva sau a distruge ceva;
b) folosirea ilegala a forţei nejustificate sau efectul creat prin ameninţare.
 2.Definiţia folosită de D.Olwens, după care violenţa sau comportamentul violent este
comportamentul agresiv în care un actor sau un infractor foloseşte corpul sau un obiect
pentru a lovi sau a produce disconfort unui individ.
3.Definitia dată de O.M.S.
În conformitate cu diferite studii, violenţa în şcoli este un tip particular de violenţă in
instituţii, care poate lua următoarele forme:
-pedeapsa fizică;
-restricţie fizică;
-constrangere solitară şi orice formă de izolare;
-obligaţia de a purta vestimentaţie distinctivă;
-restricţii alimentare
-restricţii sau refuzul de a avea contacte cu membrii familiei sau cu prietenii;
-abuzul verbal şi sarcasmul.
O definiţie operaţională a violenţei în şcoli este orice formă de manifestare a unor
comportamente precum:
-exprimare inadecvată sau jignitoare cum ar fi: tachinare, poreclire, ironizare, imitare,
ameninţare, hărţuire;
-bruscare, împingere, lovire, rănire;
-comportament care intră sub incidenţa legii;
-ofensa adusă statului/autorităţii cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverenţioasă
faţă de c.d.);
-comportament şcolar neadecvat: întarziere la ore, părăsirea clasei în timpul orei,
fumatul în şcoală şi orice alt comportament care contravine flagrant regulamentului şcolar în
vigoare .
Educatorii controlează din ce în ce mai dificil impactul pe care violenţa şcolara o are
asupra climatului şcolar, iar praxisul educativ tradiţional nu mai este suficient pentru
practicarea rolului profesional al educatorilor, constranşi din ce în ce mai mult să asimileze
informaţii privind gestionarea conflictelor şi utilizarea strategiilor de rezolvare a problemelor
manifestate în spaţiul scolar.
Un rol important pentru adaptarea/inadaptarea şcolară a copiilor şi pentru succesul
sau eşecul lor scolar, precum şi pentru apariţia sau prevenirea manifestărilor de violenta îl
are statutul socioprofesional şi cultural al familiei, dependent, la randul său, de nivelul de
educaţie.” Pe măsură ce distanţa dintre stilul educativ al şcolii şi cel din familie creşte,
rezultatele şcolare devin tot mai slabe”. (B.Berbestein-Langage et classes sociales, Paris
1990)
Factorii care influenţează comportamentul în mod negativ:
-dezechilibrul între autoritatea exagerată a tatălui şi afecţiunea prea mare din partea
mamei;
-nivelul scăzut al autocontrolului;
-un orgoliu exagerat;
-anturajul, teribilismul, o slabă reprezentare a valorilor sociale.
 Factorii care influenţează în mod pozitiv comportamentul:
-asumarea responsabilităţii faţă de faptele sale;
-provenienţa dintr-o familie organizată;
-situaţia materială bună;
-disponibilitatea minorului pentru schimbarea în bine.
Putem vorbi despre violenţă între copiii din învăţămantul primar?
Desigur! Mai ales în pauze ! Dacă formele mai uşoare care ţin de domeniul violenţei
verbale(ironii, tachinări) sunt considerate comportamente specifice varstei şi sunt acceptate,
ce facem cand diferitele forme de manifestare a violenţei devin “obişnuinţe”, cand copilul
dezvoltă un comportament şcolar neadecvat?
Se impune asigurarea unui climat social mai bun în şcoli prin formarea unor
comportamente nonconflictuale şi dezvoltarea de abilităţi sociale care să evite generarea
situaţiilor de violenţă. Elevii trebuie implicaţi activ în soluţionarea conflictelor (ex: Stabiliţi
împreună o parolă pe care să o folosiţi ori de cate ori intervine o situaţie tensionată între
colegi! Notaţi de cate ori este folosită într-o zi/săptămană! S-a schimbat ceva in
comportamentul vostru?). Învăţatorul şi elevii stabilesc împreună reguli de comportare care
pun accentul pe asumarea responsabilităţilor (Respectă ca să fii respectat!, Ascultă-l pe cel
care vorbeşte!) iar părinţii sunt bineveniţi în şcoală oricand.
Întalnirea de dimineaţă, cand elevii pot supune dezbaterii colective situaţii de
violenţă verbală/conflictuale, observate în şcoală/pe strada/în familie, îi poate ajuta să-şi
controleze propriul comportament. Ei au nevoie de sprijin, încurajare, au nevoie să li se
amintească şi să fie ajutaţi să respecte regulile. Trebuie să existe întotdeauna o doză de
consecvenţă!
Responsabilizarea elevilor pentru menţinerea în bună stare a claselor şi a locurilor de
joacă, rezolvarea prin mediere a conflictelor dintre elevi, gestionarea eficientă a
comportamentelor elevilor, afişarea unor mesaje sociale legate de violenţa în şcoli sunt
cateva din activităţile desfăşurate de către cadrele didactice.
Un singur cuvant, poate salva o prietenie!
Copiii învată bunatatea de la natură, iar răutatea de la oameni! (N.Iorga)
Cand iţi ceri scuze dovedeşti putere şi înţelepciune!
Orice copil are dreptul de a fi protejat împotriva violenţei!
Programele de consiliere de familie trebuie să reliefeze faptul că comportamentul
copilului la şcoală este o extensie a disciplinei pe care a învăţat-o acasă. Ca palmele sau orice
altă formă de violenţă să nu devină principala modalitate de rezolvare a conflictelor pentru
un copil, nici părintele nu trebuie să aplice pedepse fizice.
Încurajaţi buna purtare a copilului, fiţi pozitivi şi oferiţi idei!
Explicaţi copilului de ce trebuie să respecte regulile şi pe cei din jur!
Luand ca reper începuturile institutionale ale şcolii publice în spaţiul romanesc, atat
violenţa fizică, cat si cea verbală îşi găsesc ilustraţii literare celebre. Numai rememorand
amintirile din anii de învăţătura a lui Ion Creanga cu ai săi nelipsiţi ”Calul Balan” şi “Sfantul
Nicolai” sau renumitele metode pedagogice aşa zis intuitive şi formele de adresare deloc
ortodoxe (“măi, prostovane!”) ale “Unui pedagog de şcoală nouă”, a lui I. L.Caragiale, putem
constata că pedepsele fizice, cele verbale sau umilinţele nu i-au ocolit pe elevii care nu prea
aveau drag de învăţatură sau pur şi simplu pe cei neastampăraţi.
Dacă ne gandim mai bine, spunem mereu că binele învinge totdeauna răul, dar oare
în basmele copilăriei lupul cel rău care a comis “ fapte de violenţă” la adresa iezilor nu a fost
pedepsit tot violent? Cum putem învăţa să fim toleranţi? Se spune: bine faci, bine găseşti!
Dar de multe ori “binele” îl găseşti nu la cel căruia i-ai făcut bine, ci la cine nu te aştepţi! Cred
că cel mai corect ar fi ca elevul să fie pus cat mai des în situaţia de a expune propria soluţie
de rezolvare a situaţiilor de violenţă, de a conştientiza urmările unei astfel de situaţii .
“Esenţa problemei nu este ce fel de plan şcolar faci, ci ce fel de persoană eşti!” (Rudolf
Steiner)
Învăţătorul timpurilor moderne este partenerul elevilor, se comporta într-o manieră
interactivă, fiind un mediator al procesului de învăţare şi formare a viitorului “om” (elevii
sunt ganditori care elaborează teorii asupra lumii), caută punctul de vedere al elevului cu
scopul de a înţelege percepţiile sale curente şi a le folosi în acumularea cunoştinţelor
viitoare. Concentraţi-ăa asupra unicităţii fiecărui elev! Lăudaţi aspectele positive şi ignoraţi-
le pe cele negative!
Iniţierea de concursuri între clase, spectacole, scenete, vizand prevenirea violenţei,
precum sş activităţi de tipul “săptămana toleranţei în şcoală” sau crearea unor situaţii care
au drept scop dezvoltarea abilităţilor de comunicare în rezolvarea de conficte, pot fi doar
cateva din activităţile propuse pentru anihilarea violenţei de orice gen.
Să nu uităm!Omu-i precum copacul: cand de mic se strambă, anevoie se mai
îndreaptă!

BIBLIOGRAFIE:
1. Neamţu Cristina-Conduite agresive în şcoală în Soitu L., Hovarneanu C. –
Agresivitatea în şcoală, Iaşi, Institutul European 2001.
2. M.Balica –Perspective asupra dimensiunii de gen în educaţie, Institutul de Ştiinţe
ale Educaţiei, Unicef Bucureşti 2004.
3. Neamţu Cristina –Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de
comportament ale elevilor, Iaşi, Editura Polirom 2003.
4. Ferrol G. ; Neculau A. – Violenţa. Aspecte psihosociale, Iaşi, Editura Polirom 2003.