EXIGENŢE ALE ÎNTĂRIRII SECURITĂŢII COMUNITARE

In ţările UE, măsurile represive (arestarea, condamnarea, încarcerarea şi reinserţia

delincvenţilor) au fost cele folosite cu precădere pentru a lupta contra violenţei. Autorităţile
au cheltuit miliarde pe an pentru poliţie, tribunale, servicii corecţionale, iar aceste sume nu
reprezintă decît o parte din costurile totale ale delincvenţei, fiindcă ar trebui să adăugăm
costurile personale şi materiale, suferinţa fizică şi psihică a victimelor, pierderea
productivităţii etc. Ar trebui să se adauge costurile delincvenţei gulerelor albe (frauda fiscală,
manipulările bursiere). Violenţa, delincvenţa, crima sînt foarte costisitoare (se cheltuieşte mai
mult pentru combaterea delincvenţei decît pentru educaţie; încarcerarea pe timp de un an a
unui tînăr care a comis infracţiuni costă mai mult decît cheltuielile pentru un student în acelaşi
interval de timp). Violenţa comportă costuri care nu pot fi traduse în bani. Actele delincvente
produc nesiguranţă, afectează calitatea vieţii, alterează viaţa în colectivitate, avînd
repercursiuni asupra sănătăţii, serviciilor sociale, educaţiei, ocupării etc.
De aceea, guvernele ţărilor occidentale pun accent – în ultima vreme - pe prevenire, îşi
sporesc eforturile de reducere a violenţei pe termen lung.
Strategia privind securitatea comunitară şi controlul violenţei are ca principiu de bază faptul
că cel mai nimerit mijloc de a preveni şi combate violenţa şi delincvenţa constă în
identificarea factorilor de risc, începînd cu violenţa în familie, continuînd cu acţiunile în
comunitate : persoanele care trăiesc, muncesc, îşi petrec timpul liber într-o colectivitate
înţeleg mai bine care ar putea fi problemele, nevoile, resursele, soluţiile etc.
Pentru a edifica o ţară bazată pe ataşamentul profund faţă de democraţie, pe drept, pe
respectarea drepturilor persoanei şi a pluralismului, modul nostru de viaţă ar trebui bazat pe o
organizare societală care include fiecare individ şi fiecare comunitate în proiectul permanent
care respinge intoleranţa, extremismul, violenţa.
Politica de securitate naţională are scopul de a angaja cetăţenii şi guvernul într-un dialog pe
termen lung pe teme precum securitatea comunitară, naţională, lupta contra terorismului,
respectul drepturilor persoanei etc. Acasta ar trebui să conţină şi un n umăr de măsuri de
protecţie.
Exigenţa de bază a securităţii comunitare la ora actuală este cea referitoare la consultarea şi
participarea persoanelor. Sînt promovate activităţi de sensibilizare comunitară, în grupuri mici
ca dimensiune concertate într-un efort naţional.
Toate plenurile şi programele ar trebui să vizeze ameliorarea bunăstării persoanelor şi
dezvoltarea durabilă a comunităţilor în care trăiesc aceştia, lupta contra sărăciei şi excluderii
sociale.
Administraţia este în strînsă colaborare cu toţi cei interesaţi. Însă toţi trebuie să plece de la
portretul- diagnostic al comunităţii. Acesta ar trebui să surprindă starea sănătăţii, educaţiei,
veniturilor, locuirii, transportului, posibilităţile dezovltării personale şi reuşitei sociale. Este
vorba de promovarea şi asigurarea echităţii şi accesibilităţii la bunuri şi servicii încît să se
permită participarea optimală la viaţa socială.
Progresul social, cultural şi economic se realizează în funcţie de dezvoltarea economică cu
grijă pentru rezolvarea problemelor sociale şi ecologice. Oamenii ar trebui informaţi asupra
situaţiei reale a comunităţii, fiindcă dezvoltarea durabilă se realizează prin participarea
optimală a cetăţenilor şi grupurilor.
Trebuie identificate organismele comunitare. Cu toate că fiecare dintre ele au o misie şi un
domeniu de intervenţie, toate au o viziune comună: intervenţia în vederea ameliorării
condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor. În Franţa, sunt numeroase organismele care se implică în
cercetările vizînd întărirea securităţii comunitare.
Institutele Naţionale de Cercetare a Securităţii Rutiere sunt sub egida ministerelor
cercetării, echipamentelor, transportului şi urmăresc:
- creşterea funcţionării optime a sistemului de transport (starea infrastructurii, a
vehiculelor);
- factorii accidentelor rutiere;
- consecinţele accidentelor rutiere;
- protecţia celor care folosesc mijloacele de transport;
- evaluarea politicilor de securitate rutieră;
- educaţia pentru respectarea legilor în domeniu.
Centrele de Studii şi Cercetări privind transportul urban fac cercetări, capitalizează
experienţe, publică rapoarte, ghiduri metodologice.
 Laboratoarele de Accidentologie şi de Studiu al Comportamentului Uman sunt finanţate
de marile firme de autoturisme şi se preocupă de securitatea rutieră. Dotarea la vârf le permite
să reconstituie accidente reale şi să le analizeze în amănunt. Baza de date este imensă (zeci de
mii de cazuri, sute de tipuri accidente). Se au în vedere detaliile accidentelor cu scopul:
- reformarii structurilor autovehiculelor;
- întocmirii bilanţului leziunilor apreciate de constructori;
- descrierii şi reconstituirii mecanismelor care au produs deformarea;
- evaluarii sistemelor de securitate ale vehiculelor celor mai recente etc.
Centrul European de Studii privind Securitatea şi Riscurile face din sporirea securităţii
colectivităţii o prioritate. În ansamblu, centrul caută soluţii de prevenire a violenţei prin
dezvoltarea comunitară. Este urmărită eficienţa activităţii poliţei, dar proiectele centrului
vizează şi:
- intervenţia precoce pentru a atenua riscul viitoarei delincvenţe, prin analiza violenţei
domestice, evaluarea influenţei anturajului, a comportamentelor antisociale;
- intervenţia în şcoală vizează creşterea interesului pentru învăţare, reducerea eşecului,
maximizarea şanselor de reuşită, formarea atitudinilor pozitive.

În Anglia, suscitarea participării locale în parteneriat este o condiţie pentru ajutorul

dat de stat eforturile de prevenire a violenţei. Etapele implicării în parteneriat sunt:
- diagnosticarea detaliată a delincvenţei;
- construirea parteneriatului;
- elaborarea strategiei de prevenire şi combatere etc.
Acţiunile prevăzute pentru atingerea fiecărui obiectiv sunt dintre cele mai concrete:
- arestarea celor care fac comerţ stradal cu băuturi alcoolice,
- rezolvarea unor cazuri în arestul poliţiei,
- întărirea pazei garajelor subterane, a parking-urilor etc.
Anti - Crime Network s-a transformat treptat în Anti – Crime Management Team care
reuneşte reprezentanţi ai comunităţii locale, oameni de afaceri, şefi de organizaţii, asociaţii
etc.
Reţeaua Intersectorială Anti – Delincvenţă derulează mai multe proiecte:
- „Operaţiunea Siguranţa” (este vorba de constituirea şi funcţionarea Observatoarelor poliţie–
comunitate; oamenii sunt încurajaţi să semnaleze delicte de orice fel; s-a pus la punct un
sistem de apel gratuit pentru a putea contacta imediat poliţia, pompierii, salvarea, serviciile de
urgenţă, agenţii de circulaţie etc.)
- „Voi nu veţi mai comite infracţiuni” (e vorba de implicarea grupurilor religioase care
derulează acţiuni sub devizele: „Creştini contra violenţei”, „Religia contra crimei” etc,
programe de educare a copiilor şi tinerilor pentru încurajarea unei vieţi de familie sănătoase şi
fericite.)
- „Slujbe pentru toţi cei care locuiesc alături de noi” – vizează dezvoltarea economică locală,
crearea a tot felul de locuri de muncă pentru ocuparea (măcar temporară) a forţei de muncă
disponibile etc.
- „Viaţa după închisoare” – programe de reinserţie a celor care au stat în închisoare, în aşa fel
încât să se prevină recidiva.
- „Centrul de Susţinere a Victimelor” – e vorba de implicarea benevolilor care sprijină
activităţile asistenţilor sociali: Battered Women, Street Children, Life Line, Child Line.
- „Veşti de pe frontul luptei anticrimă” – strîngerea oricăror informaţii de interes pentru
securitatea publicului şi difuzarea lor prin media.
În Anglia, programul de susţinere a victimelor implică mai mult colectivităţile locale ( sunt
370 grupuri în care sunt implicaţi 900 funcţionari şi 2600 voluntari); într-un singur an a fost
acordată susţinere unui număr de 1,2 milioane persoane.
În Anglia se insistă pe menţinerea ordinii comunitare, pe câştigarea încrederii colective, pe
schimbarea organizaţională în faţa noilor provocări (atacurile teroriste din metroul londonez).
S-au înmulţit patrulele de poliţie care au în componenţă şi membri ai colectivităţilor locale
(care acceptă prevederile Legii contra Crimei şi Dezordinii din 2005). Este promovată
colaborarea între poliţişti, gardieni, bodiguarzi, supravegherea electronică a străzilor, a gurilor
de metrou, a clădirilor reprezentative, identificarea „punctelor fierbinţi”, folosirea NTIC
pentru alarmare, detecţie etc.

Strategia nationala se vrea un demers integrat local-national. Problemele ce pot apare sunt
legate de coordonare si comunicare. Avand in vedere complexitatea factorilor sociali,
economici, culturali se pune accent pe identificarea grupurilor de risc.
In Belgia – guvernul a lansat, in 1995, Strategia Nationala privind Securitatea Comunitara
(faza I – pana in 2000, faza a -II-a – pana in 2005). Obiectivul de baza a fost acela de a
incuraja eforturile de prevenire a violentei si delincventei prin incurajarea cooperarii intre
Stat, provincii si comunitatile teritoriale locale.
In faza I, guvernul a creat Consiliul National de Prevenire a Delincventei compus din 25 de
membri care au construit un plan de identificare a cauzelor profunde ale delincventei
(membrii Consiliului au fost: sociologi, asistenti sociali, universitari, specialisti ai dezvoltarii
capitalului uman, avocati, medici, politisti, oameni de afeceri). Prin cercetare interdisciplinara
si negociere a fost pusa la punct filosofia planului de prevenire a delincventei: prevenirea prin
dezvoltare sociala, concentrarea pe copii si tineri: „Copii au nevoie de parinti competenti”,
„trebuie identificati si eliminati factorii de risc cunoscuti (saracia, alcolismul, toxicomania)”
etc.
In faza a doua, guvernul a largit parteneriatele si a conlucrat cu colectivitatile teritoriale
pentru sprijinirea celor care previn delincventa si se ocupa de victime. Ideea de baza:
„cresterea securitatii personale si colective este strans legata de cunostinte, competente si
resurse”. A fost lansat programul in care 450 de colectivitati au depus 2400 de proiecte. Au
fost finantate proiectele care:
- identificau riscurile ridicate din orase si comunitati rurale,
- se ocupau de construirea de modele,
- educau publicul,
- implicau colectivitatile, asociatiile,
- promovau schimburile, benevolatul, parteneriatul,
- care incheiau noi parteneriate pe langa cele „traditionale” etc.
La ora actuala este in dezbatere Programul de Supraveghere Comunitara in rezidenta (care a
fost implementat in Anglia, unde a suscitat deja dezbateri privind respectul vietii private etc.).
Oficial, acest program vizeaza promovarea spiritului comunitar in interiorul asezarilor,
zonelor rezidentiale, unde oamenii isi cunosc vecinii si pot identifica mai usor „intrusii”.
Exista „servicii de protectie” care pot fi informate de catre cetateni in privinta tuturor
incidentelor ce au loc in comunitate. Aceste servicii informeaza apoi locuitorii despre riscuri,
pericole, moduri adecvate de protectie. Se merge pe promoverea unor relatii de incredere si
respect reciproc intre patrulele de politie si cetateni. Exista preocuparea de a înmulţi intalnirile
serviciilor de protectie cu cetatenii, cel putin o data pe luna, pentru a imparti idei si sugestii.
La posturile locale de radio-televiziune se anunta mereu: „Locuiti in ... si vreti sa va implicati
in program? Vreti sa stiti ce se intampla in localitatea dumneavoastra pe problematica
prevenirii delincventei si infractionalitatii? Vreti sa va implicati? Adresati-va sefului
asociatiei de proprietari (locatari) sau direct serviciilor de politie”.
Proiectul de Menţinerii a Ordinii Comunitare (Mons, Belgia) prevede cursuri de formare a
poliţiştilor care învaţă să facă anchete sociale, să lucreze în parteneriat cu cetăţenii, să poarte
convorbiri cu interlocutorii etc. Centrele de dezvoltare comunitară îşi desfăşoară activităţile
specifice de prevenire a dezordinii (a „entropiei sociale”). Se fac anchete periodice în toate
ariile de responsabilitate a posturilor de poliţie, sunt grupuri de studii ale percepţiei populaţiei
etc. Oraşul este împărţit în „zone de menţinere a ordinii”, fiecare cu un coordonator, un
specialist în cercetarea de teren şi circa 100 de locuitori implicaţi. Se caută eficienţa lucrului
în parteneriat, se investeşte mult în dotarea cu resurse materiale necesare şi în acţiuni de
formare.

În Olanda se pune accent pe angajarea colectivităţilor locale, pe monitorizarea si evaluarea

tuturor proiectelor în domeniu (se măsoară impactul estimat), pe cultura valorilor morale
înalte, pe respectul ordinii publice, pe mai buna colaborare între administraţia locală şi
societatea civilă, pe identificarea programelor, proiectelor, obiectivelor, acţiunilor-cheie în
domeniul securităţii şi dezvoltării durabile a comunităţilor.

Un alt exemplu de acţiune reuşită prin implicarea colectivităţii este „programul de reabilitare
a locuinţelor insalubre” din Porto, zona din stânga fluviului Douro, un alt exemplu este
programul de reabilitare a cartierelor desfăşurat la Dunkerque (Franţa).

În Canada, se desfăşoară programul „Oraş mai sigur” (care a început în 1988).

 În faza I, 1988 – 1991, s-a constituit grupul femeilor – victimă ale unui violator în serie;
comunitatea şi autorităţile au aderat la apelul de luptă contra violenţei la adresa femeilor;
 faza a II-a, 1992 -1997, a însemnat derularea unei anchete în 120 comunităţi, plecând de
la întrebările: „ Ce faceţi ca oraşul să devină mai sigur? cum vă ajută oraşul?” Au fost vizate
în primul rând grupurile vulnerabile; după folosirea celor 500 000 dolari alocaţi cercetării
repective, s-a întocmit un raport intitulat „Spargerea ciclului violenţei”, s-au organizat ateliere
de dezbatere, s-a făcut popularizare în mass –media, un CD cu materialul privind
comportamentul celor care ar putea fi victime etc.;
 faza a III-a, 1998-2004, a însemnat constituirea biroului privind „Oraşul sănătos”;
 faza a IV-a, în derulare, priveşte constituirea unor asemenea birouri în cartiere şi
implicarea tuturor locuitorilor (grupuri din cartier, şcoli, ONG–uri, asociaţii ale femeilor, ale
persoanelor cu handicap etc.).

În Noua Zeelandă, prevenirea este aproape în totalitate lăsată în responsabilitatea

colectivităţilor locale, a mişcărilor sociale, a „comitetelor de stradă”, a grupurilor de
autoapărare”, a „grupurilor de supraveghere”, care acţionează alături de poliţie, desigur etc.
(de exemplu, într-un cartier al capitalei, „autosupravegherea”, alături de cei 270 poliţişti,
acţionează 2300 persoane membre ale grupurilor de supraveghere). O parte din aceste
persoane au primit şi o formare adecvată, specifică: în ce condiţii legale se poate reţine o
persoană? cum se face arestarea?, poate fi folosită forţa şi în ce condiţii?, ce înseamnă
eliberarea pe cauţiune? Ce înseamnă „legitima apărare”? cum se acordă ajutor în caz de
dezastre? etc.

Guvernul australian a constatat că membrii comunităţilor vor să se implice în

dezvoltarea comunităţilor şi în creşterea siguranţei acestora. Sigur că nu este înlocuită munca
poliţiei, dar preocuparea principală actuală este aceea de a construi un „parteneriat durabil”,
pe baza unui protocol de colaborare, să circule informaţia, să se lucreze împreună. Cele mai
importante activităţi sunt cele de educare a publicului prin toate mijloacele (de la pliante şi
broşuri, până la emisiuni televizate şi concursuri cu premii.) În urma experienţei deja
dobândite, specialiştii au teoretizat condiţiile în care se poate forma un parteneriat durabil.
Totul începe de la aflarea răspunsurilor la întrebarea: ce poate incita locuitorii să implice în
activităţile de prevenire şi combatere a delincvenţei? (sigur că poate depinde de circumstanţe
particulare, de un incident anume, de „creşterea simţământului de insecuritate”, de indignarea
ce cuprind o parte a cetăţenilor faţă de degradarea cartierului etc.); ce poate incita membrii
comunităţii să intre în parteneriate? (angajarea, cultura implicării, „povara responsabilităţii”
faţă de copii etc.).
 În Egipt, „programul naţional de sporire a securităţii colective” este asociat cu
„programul de ameliorare a condiţiilor de locuire în spaţiul urban”. Cinci proiecte naţionale în
derulare au ca deviză „eforturile preşedintelui Mubarak pentru tineri” (guvernul acordă 40%
din banii necesari construcţiei unei locuinţe pentru tineri sau cumpărării uneia; un alt proiect
vizează reamenajarea locuinţelor existente – apartamente cu două camere; un alt proiect –
„Locuinţa viitorului” implică firmele private, un altul –„construcţia de locuinţe pentru toţi”:
într-o primă fază, Manshiet Nasser Upgranding Project, vizează 350 000 persoane; un alt
proiect, la Luxor, vizează „un nou tip de aşezare” care ştie să-şi valorifice potenţialul turistic,
industrial şi agricol, printr-o politică avantajoasă (pentru cetăţeni) de micro-creditare;
„programul durabil al guvernului din Ismailia” vizează dezvoltarea durabilă din punct de
vedere economic, social, ecologic prin suscitarea ordinii publice şi concertării eforturilor).

Este de interes experienţa „programului de reabilitare integrată de la

Medellin”(Columbia). În zone ale tuturor contrastelor, cu cartiere şic şi cartiere insalubre, cu
multă violenţă, cu cvasiinexistenţa serviciilor teritoriale, cu numeroase grupuri vulnerabile, cu
numeroase cazuri de sinucidere, cu un consum crescut de stupefiante etc., se pune accent pe
manifestările publice de popularizare a intenţiilor programului şi pe suscitarea implicării
cetăţenilor.